UNELE ASPECTE ALE POLIFUNCŢIONALITĂŢII ADVERBELOR
ÎN LIMBA ROMÂNĂ
CARMEN MÎRZEA VASILE
Institutul de Lingvistică
„Iorgu Iordan – Al. Rosetti”,
Bucureşti
1. Observaţii preliminare. Există câteva tipuri de polifuncţionalitate adverbială care se întâlnesc în foarte multe limbi. Se ştie că adverbialele de loc funcţionează şi ca adverbiale de timp (Oraşul este aproape [loc]; Toamna este aproape [timp].), că acestea din urmă pot dobândi valoare de conectori discursivi (Prima oară l-am văzut atunci [timp]; Dacă nu îţi place, de ce nu pleci atunci [conector discursiv]?), că între adverbele de mod şi cele de modalitate există numai o diferenţă de domeniu semantic (Ion vorbeşte sincer [mod]; Sincer [modalitate], cine îl mai crede pe Ion?) etc. Aceste treceri de la un tip de sens la altul se întrevăd în diverse studii de gramaticalizare, în descrierile contrastive, în lucrările, tezele despre adverb din ultimele decenii şi în monografiile sincronice sau diacronice în care sunt analizate discursiv lexeme sau grupuri de lexeme.
În cele ce urmează, vom încerca să oferim o tipologie complementară celei tradiţionale semantice1, aplicată la limba română; regularităţile care apar în taxonomia adverbelor româneşti verifică, de fapt, o serie de universalii.
Dostları ilə paylaş: |
