Mara – caracterizarea personajului

ION – CARACTERIZAREA PERSONAJULUI

• 
  Referințe critice:
  

,,Ion însă nu este decât o brută, căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a împins-o la spânzurare și a rămas în cele din urmă cu pământ. [...] Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală, caracteristica oricărei ființe reduse.’’ (G. Călinescu)

,,La Ion, e vorba de lăcomia de pământ de senzualitate robustă, afirmate prin șiretenie, lipsă de scrupule, cruzime.’’ (Tudor Vianu)
,,Ion e o figura simbolica, mai mare decat natura. Ion e expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală și, cu deosebire, o voință imensă.” (Eugen Lovinescu)

• 
  Caracterizarea prin nume: ,,Ion” era, poate, cel mai răspândit apelativ printre românii simpli, de la începutul secolului al XX-lea, încât devine sinonim cu imaginea simbolică a țăranului român.
  

• 
  Citate din romanul rebrenian:
  

CITATUL	TRASATURA	MODUL DE CARACTERIZARE
,,Era iute si harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap.” „Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimașă: trebuie să aibă pământ mult, trebuie! De pe atunci, pământul i-a fost mai drag ca o mamă.” „nici eu nu-s copil și știu bine ce fac și cum trebuie să mă port.” ,,a fost cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea.” La școală, „băiatul era silitor și cuminte.” „Ion e arțăgos ca un lup nemâncat.” (George) ,,sărăntocule”, „tâlharule”, ,fleandură” (Vasile Baciu) ,,capul tuturor relelor din sat.” (preotul Belciug) ,,mai isteț și mai spălat decât ceilalți țărani.” ,,Mândria flăcăului, istețimea și stăruința lui de a împlini ceea ce își punea în gând, voința lui încăpățânată îi plăcea.” (Titu Herdelea) ,,Ion e băiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț.” (doamna Maria) „Fiecare vorbă îl împungea drept în inimă, cu deosebire fiindcă auzea tot satul.” „Mândru și mulțumit ca orice învingător, Ion simțea totuși un gol în suflet. ... Apoi, când prinse de veste că se mărită Florica vădanei lui Maxim cu George Bulbuc, îl zgudui un fior de durere.” „Încet, cucernic, fără să își dea seama, se lăsă în genunchi, ăși coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate pe pământul ud. Și-n sărutarea aceasta grăbită simți un fior rece, amețitor...”