Mario Puzo



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə14/42
tarix22.01.2018
ölçüsü1,92 Mb.
#39712
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   42

Claudia De Lena. îi plăcuse cu adevărat puştoaica şi se arătase dispus s-o înveţe meserie. Trei luni lucraseră împreună la scenariu. Ieşeau în oraş şi luau masa tot împreună, jucau golf împreuna (Deere fusese surprins să constate că Claudia îl învingea). Se duceau la pista de curse Santa Anita. înotau în piscina lui Skippy Deere, în timp ce secretare în costum de baie scriau după dictare. Claudia îl invitase chiar la Las Vegas într-un week-end, ca să-l cunoască pe fratele ei, Cross. Uneori dormeau împreună, era foarte convenabil.

Filmul fusese un mare succes financiar şi Claudia îşi închipuise că va câştiga o groază de bani la mica înţelegere. Urma să primească o cota din cota mcasatâ de Skippy Deere şi ştia că el era întotdeauna „în amonte”, cum îi Plăcea lui Deere să numească profitul brut. Dar ceea ce nu ştia Claudia era ca Deere avea două cote distincte, una din profitul brut, alta din cel net. Or, contactul încheiat de Claudia stipula un procent din profitul net al lui Skippy. Ceea ce era egal cu zero, deşi filmul realizase încasări de o sută de milioane. Procedurile contabile ale studioului, procentul lui Deere din câştigul brut şi c°stul filmului anulau fără efort profitul net.

Claudia făcuse plângere la tribunal, iar Skippy Deere îi oferise o suma m°dica, pentru a salva prietenia dintre ei. Când Claudia îi făcuse reproşuri, ueere îi răspunsese:

— Asta nu are nici o legătură cu relaţia noastră personala. E de competent avocaţilor noştri.

Skippy Deere spunea adeseori:

— Şi eu am fost cândva om, pe urmă m-am însurat.

Mai mult decât atât, se îndrăgostise cu adevărat. Avea scuza că fusese foafl.

tânăr, însă îşi dăduse toată silinţa să facă din Christi o adevărată stea. Solicitase favorurile altor producători, regizori, directori de studio, ca să-i obţină rolujj importante. In câteva filme reuşise s-o distribuie în rolul secundar feminin. Dar pe măsura ce avansa în vârstă, ea muncea tot mai puţin. Aveau doi copii, însă Christi era din ce în ce mai nefericită, fapt care afecta o bună parte din timpul de lucru al lui Skippy.

Ca orice producător de succes, Skippy Deere era ocupat la limita suportabilului. Trebuia să călătorească în întreaga lume ca să supravegheze bunul mers al filmelor produse de el, să obţină finanţare şi să dezvolte proiecte.

Întrucât venea în contact cu atâtea femei frumoase şi seducătoare şi cum simţea nevoia de companie, deseori se întâmpla să aibă legături amoroase, pe care le savura din plin, deşi continua să-şi iubească soţia.

Într-o zi, o fată de la secţia scenarii îi adusese un scenariu care, din spusele ei, era perfect pentru Christi, un rol garantat, nespus de potrivit cu talentul ei. Filmul era dramatic: o femeie îşi ucidea soţul din dragoste pentru un tânăr poet, apoi se lupta să scape de durerea copiilor şi să îndepărteze bănuielile rubedeniilor. Desigur, în final fapta ei îşi găsea răsplata. O tâmpenie cât toate zilele, dar cu şanse de succes.

Skippy Deere se confruntase cu două probleme: să convingă un studio să facă filmul şi apoi s-o impună pe Christi în rolul principal. Apelase la toţi cei care-i erau îndatoraţi. îşi cheltuise toţi banii dând şpagă. Convinsese un celebru actor să accepte rolul principal masculin. O determinase pe Dita Tommey să fie regizor. Totul mersese ca pe roate. Christi îşi jucase perfect rolul. Deere produsese perfect filmul, adică realizase pelicula cu nouăzeci la sută din buget.

În toată aceasta perioadă Deere nu-şi înşelase soţia decât o singură dată, într-o noapte când rămăsese la Londra ca să pună la punct distribuţia, şi asta se întâmplase pentru ca englezoaica era atât de subţire, încât îi stârnise curiozitatea. Filmul fusese o reuşită. Avusese un mare succes la public. Deere obţinuse mai mult prin sacrificii şi relaţii decât printr-un contract cinstit, iar Christi pri” mise Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.

După cum se exprimase Skippy Deere faţă de Claudia, filmul ar fi trebuit sa se termine cu fraza: „Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.” Dar acui»* când crescuse în propriii ei ochi, soţia lui îşi înţelesese adevărata valoare* 143 nnvadâ faptul că ajunsese o mare stea, primea scenarii prin curier, roluri de f mei frumoase, figuri magice ale ecranului. Deere o sfătuise să caute ceva care sa i se potrivească mai bine, următorul film era crucial pentru cariera ei. Niciodată nu-şi făcuse probleme pentru fidelitatea ei, ba chiar îi îngăduise să se distreze când filma în deplasare. Dar în cele câteva luni de după decernarea premiului – timp în care devenise celebritatea oraşului, invitata la toate petrecerile din înalta societate, prezentă în toate cronicile de film, curtată de tineri actori în căutare de roluri – feminitatea ei înflorise într-o a doua tinereţe.

Se întâlnea fără fereala cu actori cu cincisprezece ani mai tineri. Reporterii de la ziarele de scandal o luau în colimator, feminiştii o susţineau entuziaşti. Aparent, Skippy Deere suporta situaţia destul de bine. înţelegea cum stau lucrurile. La urma urmei, el de ce continua să se culce cu fete tinere? Atunci de ce să-i poarte pică soţiei pentru o plăcere asemănătoare? Pe de altă parte, însă, de ce să continue să facă eforturi supraomeneşti pentru a-i sprijini pe mai departe cariera? Mai ales după ce ea îi ceruse un rol pentru unul dintre tinerii ei amanţi. Skippy încetase să-i mai caute scenarii, să-i mai facă publicitate la alţi producători, regizori şi directori de studio. Fiind oameni mai în vârstă, aceştia manifestaseră faţă de el o solidaritate masculină şi nu-i mai acordaseră lui Christi o consideraţie specială.

Christi mai jucase rolul principal în alte două filme: amândouă fuseseră eşecuri, fiindcă primise roluri care nu i se potriveau. De asemenea, îşi epuizase creditul profesional acordat de Premiul Oscar. în trei ani revenise la roluri de mâna a treia.

Intre timp se îndrăgostise de un tânăr care aspira să devină producător şi care semăna foarte mult cu soţul ei, însă avea nevoie de capital. Aşadar, Christi ceruse divorţ şi obţinuse un partaj extrem de avantajos, la care se adăuga suma de cinci sute de mii de dolari anual, ca pensie de întreţinere. Avocaţii ei nu aflaseră despre averea lui Skippy în Europa, aşa că foştii soţi se despărţiseră în relaţii amicale. La şapte ani după divorţ, Christi murise într-un accident de automobil. Până atunci continuase să figureze pe lista pentru felicitări de Crăciun a lui Deere, precum şi pe cea intitulata „Viaţa e prea scurta”, wsemnând că Skippy nu va răspunde niciodată apelurilor ei telefonice. Aşadar, Claudia De Lena nutrea faţă de Skippy Deere sentimente amestecate. Fiindcă îşi dezvăluia adevărata fire în faţa celorlalţi, fiindcă trăia atât de 0stentativ pentru propriile-i interese şi fiindcă era în stare să te privească în 0chi şi să te numească prieten, fără să-i pese că ştiai că nu va schiţa niciodată Un gest amical. Fiindcă era un ipocrit vesel şi pătimaş. în plus, Deere ştia să ue convingător ca nimeni altul. în plus, era singurul la fel de inteligent ca *~ross. Claudia şi Deere urcară împreuna în primul avion spre Vegas.

CARTEA A PATRA

Cross De Lena

Familia Clericuzio

Capitolul 6

Când Cross împlinise vârsta de douăzeci şi unu de ani, Pippi De Lena era nerăbdător ca fiul său să-şi urmeze destinul. Lucrul cel mai important în viaţa unui bărbat – recunoscut de toată lumea – era să-şi câştige existenţa. Trebuia să-şi câştige pâinea, să aibă un acoperiş deasupra capului, să se îmbrace şi să-şi hrănească copiii. Pentru a realiza toate acestea fără greutăţi inutile, un bărbat trebuia să deţină o anumită putere în lume. Reieşea, deci, la fel de clar ca ziua care urmează după noapte, că Cross trebuia să-şi ocupe locul în Familia

Clericuzio. Pentru aceasta era absolut necesar să-şi „facă botezul”.

Cross avea o bună reputaţie în sânul Familiei. Răspunsul dat lui Dante, când acesta îi destăinuise că Pippi era „Ciocanul” Familiei, era adesea repetat de însuşi Don Domenico, care savura cuvintele aproape cu extaz: „Eu nu ştiu. Tu nu ştii. Nimeni nu ştie. De unde dracu' ţi-ai luat bereta asta caraghioasa?” Ce răspuns! exclama Don în culmea încântării. Un băiat atât de tânăr şi atât de discret, de spiritual, ce mândru trebuie să fie tatăl lui! Trebuie să-i dăm flăcăului o Şansă. Toate aceste detalii ajunseseră la urechea lui Pippi, care ştia că sosise momentul potrivit.

Începuse să-l pregătească pe Cross. îl trimisese în misiuni de strângere a taxelor, operaţiuni dificile, în care era necesar să facă uz de forţă. Discutase cu el despre vechile tradiţii ale Familiei şi despre modul de executare a operaţiunilor. Fără improvizaţii, sublinia el. Sau, dacă voiai să improvizezi ceva, atunci trebuia să-ţi faci planul până la ultimul detaliu. Ca să-ţi fie simplu, se impunea să acţionezi cu simplitate absolută. Determinai o zonă geografică restrânsă, apoi capturai ţinta pe teritoriul respectiv. întâi supravegherea, apoi maşina, execuţia, blocarea maşinilor unor eventuali urmăritori, după care te dădeai la fund pentru un timp, ca să nu poţi fi luat la întrebări prea curând. Era Su*iphi. Fantezia era fantezie. îţi puteai imagina orice, dar trebuia să-ţi susţii 1(leea printr-un plan solid. Nu trebuia recurs la fantezie decât atunci când era arjsolut necesar.

Pippi îi dezvăluise lui Cross şi câteva cuvinte codate. „împartâşanj^ însemna că trupul victimei trebuia să dispară. Aceasta era fantezie. „Mirui^ era atunci când cadavrul urma să fie găsit. Acestea erau coduri simple., Pippi îi povestise pe scurt lui Cross despre Familia Clericuzio. Desp^ marele război împotriva Familiei Santadio, care îi adusese supremaţia. Pippj niJ suflase o vorbă despre rolul lui în acel război şi nu intrase în amănunte. fyfai curând îi lăudase pe Giorgio, pe Vincent şi pe Peţie. Dar cel mai mult îl ridicase în slăvi pe Don Domenico, pentru clarviziunea sa.

Clanul Clericuzio se extinsese în multe domenii, dar reţeaua cea mai ampla era cea a jocurilor de noroc. Ea domina toate formele de joc ilegale şi din cazinouri de pe întreg cuprinsul Statelor Unite. Clanul avea o influenţă subtila asupra cazinourilor americanilor autohtoni şi una profundă asupra pariurilor sportive, legale în Nevada şi ilegale în tot restul ţării. Familia deţinea fabrici de jocuri mecanice, avea mari interese de afaceri în confecţionarea cărţilor de joc şi a zarurilor, a porţelanurilor şi argintăriei, precum şi a lenjeriei pentru hotelurile prevăzute cu săli de joc. Jocurile de noroc reprezentau principalul giuvaer al imperiului Familiei, care ducea o campanie publică de legalizare a jocurilor de noroc în toate statele americane. îndeosebi pariurile sportive, domeniu atestat ca fiind sursa unor câştiguri enorme.

În prezent, legalizarea jocurilor de noroc pe tot cuprinsul Statelor Unite prin lege federală era Sfântul Graal al Familiei Clericuzio. Nu numai cazinourile şi loteriile, dar şi pariurile sportive: base-ball, fotbal, baschet şi toate celelalte. în America sportul era sacru şi, o dată legalizate jocurile de noroc, aura de sacralitate s-ar fi extins şi asupra lor.

Giorgio, a cărui companie administra câteva loterii de stat, dezvăluise

Familiei schema numerelor câştigătoare. La Supercupa, pe întreaga suprafaţă a Statelor Unite pariurile se cifraseră la minimum două miliarde de dolari, în cea mai mare parte în mod ilegal. Dintre pariurile sportive de la Vegas, numai cele legale se ridicau la peste cincizeci de milioane. Cupa Mondială, care depindea de numărul de meciuri jucate, totaliza încă un miliard. Baschetul aducea mult mai puţin, dar numeroasele finale realizau încă un miliard, nemaipunând la socoteală pariurile zilnice din timpul sezonului sportiv.

O dată intrate în legalitate, toate aceste câştiguri ar fi fost cu uşurinţă dublate sau triplate prin loterii speciale şi pariuri combinate, cu excepţia Supercupei, la care câştigurile ar fi fost de zece ori mai mari, aducând zilnic un venit net de un miliard de dolari. Suma totală putea ajunge la o sută de miliarde de dolari; partea frumoasă fiind aceea că nu se investea nimic, singurele cheltuieli fiin* cele de marketing şi administraţie. Ce sume enorme puteau aduna cei din clan' Clericuzio, un profit de cel puţin cinci miliarde de dolari pe an. 149 jn plus' Familia Clericuzio dispunea de priceperea, relaţiile politice şi forţa ură necesare controlării unei părţi considerabile din această piaţă. Giorgio vea scheme cu complicatele câştiguri care puteau fi obţinute pe baza marilor venimente sportive. Jocurile de noroc erau sortite să devină un uriaş magnet care să scoată banii din imensa mină de aur reprezentata de poporul american. Deci jocurile de noroc prezentau un risc minim şi mari posibilităţi de extindere. Pentru legalizarea lor, Familia Clericuzio nu se uita la bani, ba chiar lua în calcul riscuri şi mai mari.

De asemenea, Familia se îmbogăţise şi de pe urma drogurilor, dar numai la nivel foarte înalt, altfel era prea periculos. Clanul controla prelucrarea drogurilor, oferea protecţie politică şi asistenţă juridică şi se ocupa de spălarea banilor. Poziţia lui în comerţul cu droguri era intangibila din punct de vedere legal şi extrem de profitabila. Depuneau banii negri într-o reţea de banei europene şi în alte câteva din Statele Unite. Astfel, legea era eludata. Cu toate acestea, îi atrăsese atenţia Pippi, veneau momente când era necesar să-ţi asumi riscul, când trebuia să te arăţi mână de fier. în astfel de cazuri, Familia proceda cu discreţie şi ferocitate. în asemenea momente trebuia să-ţi câştigi traiul îndestulat pe care îl duceai, să-ţi câştigi cu adevărat pâinea zilnica. Curând după ce împlinise douăzeci şi unu de ani, Cross fusese, în cele din urmă, pus la încercare.

Una dintre relaţiile politice cele mai valoroase ale Familiei Clericuzio era

Walter Wavven, guvernatorul statului Nevada. Acesta era un bărbat abia trecut de cincizeci de ani, înalt şi deşirat, care purta pălărie de cowboy, deşi se îmbracă în costume de o croiala impecabila. Era un bărbat frumos şi, deşi însurat, avea o atracţie nepotolita faţa de sexul opus. De asemenea, îi plăceau mâncarea şi băutura de calitate, adora pariurile sportive şi era un pătimaş client al cazinourilor. Ţinea prea mult la imaginea sa publică pentru a-şi dezvălui aceasta latură a caracterului sau pentru a risca aventuri amoroase. Aşadar, se bizuia pe Alfred Gronevelt şi pe hotelul Xanadu ca să-şi satisfacă poftele, continuând să-şi păstreze imaginea politică şi personală de om cu frica lui Dumnezeu şi de vajnic apărător al valorilor familiale tradiţionale. Gronevelt intuise însuşirile speciale ale lui Wavven cu multă vreme în unna şi oferise baza financiara care-i permitea acestuia să avanseze în ierarhia Politica. Când Wavven devenise guvernator al statului Nevada şi-şi dorise un Week-end în care să se relaxeze, Gronevelt îi pusese la dispoziţie o vilă. Vilele fuseseră cea mai grozavă idee a lui Gronevelt.

Gronevelt se stabilise în Las Vegas cu mulţi ani în urma, pe când ora»,k rămânea în mare parte o aşezare din Vest, în care cowboy-ii veneau sa practic» jocuri de noroc. Studiase jocurile şi jucătorii, ca un savant iscusit ca» cercetează o insectă reprezentativă pentru procesul evoluţiei. Singurul mare mister care avea sa rămână pe veci nedezlegat era de ce oamenii foarte bogat; continuau să-şi piardă vremea practicând jocuri de noroc, ca să câştige bani cs care nu aveau ce face. Gronevelt trăsese concluzia că ei procedau astfel $ să-şi ascundă alte vicii sau fiindcă doreau să învingă însuşi destinul, dar mai presus de orice, ca să-şi arate într-un fel superioritatea faţă de semenii lor. Ca urmare, ajunsese la convingerea că, atunci când jucau, asemenea persoane trebuiau tratate ca nişte zeităţi. în acest caz, ei jucau ca nişte zeităţi sau ca regii Franţei la Versailles.

Aşadar, Gronevelt cheltuise o sută de milioane de dolari ca sa construiască pe domeniul hotelului Xanadu şapte vile de lux şi o bijuterie de cazinou (cu clarviziunea lui caracteristică, achiziţionase mult mai mult teren decât fusese necesar pentru hotel). Aceste vile erau mici palate, fiecare putând caza şase perechi în şase apartamente separate, nu în simple camere. Mobilierul era extrem de luxos: covoare ţesute de mână, pardoseală de marmura, bai aurite, tapete din materiale scumpe, sufragerii şi bucătării deservite de personalul hotelului. Aparatura audio-vizuală ultramoderna transforma saloanele în teatre. Barurile vilelor erau prevăzute cu cele mai fine vinuri şi lichioruri, precum şi cu câte o cutie de havane de contrabanda. Fiecare vila îşi avea propria sa piscină în exterior şi propriile sale băi jacuzzi în interior. Toate gratuite, la dispoziţia jucătorilor.

În spaţiul izolat în care se afla complexul de vile exista un mic cazinou oval, denumit Perla, în care amatorii de mize mari puteau juca feriţi de ochii lumii şi unde miza minimă la bacara era o mie de dolari. Până şi jetoanele acestui cazinou erau diferite, cea mai mică valoare fiind o sută de dolari, reprezentată printr-un jeton negru; cel de cinci sute era alburiu cu vinişoare aurii; cel de <* mie, albastru cu o dungă aurie; iar cel de zece mii de dolari, anume conceput pentru cazinou, avea încrustat un mic diamant în centrul suprafeţei aurite. Totuşi, ca o concesie făcută femeilor, la ruletă jetoanele de o sută de dolari puteau fi schimbate în altele de cinci dolari.

Era uimitor cum bărbaţi şi femei peste măsură de bogaţi înghiţeau momeala. Gronevelt calcula că toţi aceşti clienţi extravaganţi, care beneficiau de cazare, masă şi băutură gratuită, costau hotelul cincizeci de mii de dolari săptămânal. Dar în evidenţa pentru impozitare aceste sume erau trecute la pierderi. în plus, toate preţurile erau rotunjite pe hârtie. Cifrele (Gronevelt ţinea o contabilitate separată) demonstrau că fiecare vilă aducea în medie un profit 151 je un milion de dolari săptămânal. Restaurantele selecte care deserveau oaspeţii vilelor şi alţi clienţi importanţi aduceau şi ele profit, fiind scutite de impozite, în registrul de cheltuieli, o masă de patru persoane costa peste o mie je dolari, dar din moment ce clienţii beneficiau de gratuitate, suma era trecuta la cheltuieli de afaceri, nefiind supusă impozitării. Cum o masă nu costa ^otelul mai mult de o sută de dolari, inclusiv personalul care servea, şi aceasta era o sursă de câştig.

Astfel, pentru Gronevelt cele şapte vile erau şapte coroane puse doar pe creştetul acelor jucători care riscau sau mizau la joc peste un milion de dolari în cursul unei şederi de două sau trei zile. Nu conta dacă pierdeau sau câştigau. Important era faptul că jucau. Şi că trebuia să-şi achite poliţele la timp, ca să nu fie mutaţi în camerele hotelului, care, deşi foarte luxoase, totuşi nu se comparau cu vilele.

Desigur, mai era şi altceva. în vile personalităţile publice îşi puteau aduce amantele sau prietenii şi puteau juca incognito. Deşi pare ciudat, mulţi magnaţi ai afacerilor, oameni dispunând de milioane de dolari, se simţeau singuri, chiar şi atunci când aveau soţii sau amante. Erau dornici de compania unor femei fără obligaţii şi pline de solicitudine. Pentru astfel de bărbaţi, vilele erau prevăzute de Gronevelt cu frumuseţi pe măsură.

Guvernatorul Walter Wavven făcea şi el parte din această categorie. El era singurul scutit de obligaţia de a miza un milion de dolari, instituita de Gronevelt. Juca pe sume modeste şi, chiar şi atunci, juca din banii oferiţi în particular de Gronevelt; dacă datoriile lui depăşeau o anumită suma, atunci acestea îi erau reţinute din câştiguri.

Wavven venea la hotel ca să se relaxeze, să joace golf pe terenul special amenajat al hotelului Xanadu, să bea şi să flirteze cu fetele frumoase puse la dispoziţie de Gronevelt.

Gronevelt îl răsfăţase multă vreme pe guvernator. în douăzeci de ani nu-i ceruse niciodată direct un serviciu, afară de o aprobare speciala ca să-şi prezinte argumentele în favoarea unei legislaţii avantajoase pentru afacerile cazinoului din Vegas. De cele mai multe ori punctul său de vedere fusese Precumpănitor; în celelalte situaţii guvernatorul îi explica în amănunt „calităţile politice care îl contracaraseră. însă Wavven îi făcuse lui Gronevelt Un preţios serviciu prin faptul că-l prezentase unor judecători şi politicieni afluenţi, care puteau fi cumpăraţi cu sume consistente.

În străfundul inimii, Gronevelt nutrea speranţa ca, în pofida îndelungii aiteptări, guvernatorul Walter Wavven ar putea ajunge cândva preşedinte al Statelor Unite. Atunci răsplata strădaniilor lui putea fi enormă.

Dar destinul trişează pana şi minţile cele mai inteligente, după cun, recunoştea întotdeauna Gronevelt. Cei mai neînsemnaţi dintre muritori deve neau purtătorii dezastrului pentru cei puternici. De această data, persoana fusese un tânăr de douăzeci şi cinci de ani, care devenise amantul fiicei celei mari a guvernatorului, în vârstă de optsprezece ani.

Guvernatorul era căsătorit cu o femeie frumoasă şi deşteaptă, cu vederi politice mai corecte şi mai liberale decât cele ale soţului ei, deşi lucrau bine în echipa. Aveau trei copii, familia fiind un mare atu politic al guvernatorului. Fiica cea mare, Marcy, frecventa Colegiul Berkeley, ales de ea şi de mama ei nu de guvernator.

Scăpată de restricţiile unui cămin cu obligaţii politice, Marcy se lăsase sedusă de viaţa libertină din universitate, de orientarea de stânga a instituţiei, de deschiderea ei către muzica modernă şi de viziunile oferite de droguri. Ca fiică bună a tatălui ei, nu se sfia să-şi ascundă atracţiile sexuale. Cu inocenţa şi instinctul firesc al sincerităţii caracteristice tinerilor, îi compătimea pe cei săraci, clasa muncitoare, minorităţile copleşite de privaţiuni. De asemenea, se îndrăgostise de puritatea artei. Aşadar, era firesc să se împrietenească cu studenţi care se ocupau de poezie şi de muzică. Era chiar şi mai firesc ca, după câteva întâlniri întâmplătoare, să se îndrăgostească de un coleg care scria piese de teatru, ştia să ciupească corzile chitarei şi era sărac.

Tânărul se numea Theo Tatoski şi era partenerul ideal pentru o idilă de colegiu. Brunet şi chipeş, provenea dintr-o familie de catolici care munceau în uzinele de automobile din Detroit; cu acel simţ al aliteraţiei caracteristic poetului, se jura întotdeauna că mai curând se regulează decât să repare o aripă de maşină. Cu toate acestea, muncea cu jumătate de normă ca să-şi plătească taxele universitare. Se lua foarte în serios, atitudine oarecum pusă în umbră de faptul că avea talent.

Timp de doi ani, Marcy şi Theo fuseseră nedespărţiţi. Ea îl invitase pe

Theo la reşedinţa guvernatorului, ca să-i cunoască familia, şi constatase cu încântare că tânărul nu se lăsase impresionat de tatăl ei. Mai târziu, în dormitorul lor din reşedinţa statala a guvernatorului, tânărul o informase că tatăl ei era prototipul ipocritului. Poate că Theo îşi dăduse seama de condescendenţa gazdelor; atât guvernatorul cât şi soţia lui se arătaseră deosebit de prietenoşi şi de amabili, decişi să-l primească cu toate onorurile pe alesul fiicei lor, deşi în sinea lor deplângeau o nepotrivire atât de flagranta. Mama nu-şi făcuse prea multe griji, ştia că farmecul lui Theo va începe să pălească pe măsură ce fiica lor se va maturiza. Tatăl se simţise cam stânjenit, dar încercase să-şi ascundă sentimentele sub masca unei amabilităţi ieşite din comun chiar şi pentru un politician. La urma urmei, prin platforma sa politica guvernatorul era ufl 153 isţinător al clasei muncitoare, iar mama crescuse în cultul liberal. O idilă cu Theo nu putea decât să-i ofere lui Marcy o perspectivă mai cuprinzătoare asupra existenţei. Intre timp, Marcy şi Theo se mutaseră împreună şi intenţionau să se căsătorească după terminarea studiilor. Theo urma sa scrie şi sa prezinte piese de teatru, Marcy avea să fie profesoară de literatura, şi totodată, muza lui.

Se pare că făceau abuz de droguri, iar relaţia lor sexuala nu era prea pătimaşă. Guvernatorul îşi spunea că, în cel mai râu caz, căsătoria tinerilor i-ar fi adus capital politic, iar populaţia ar fi înţeles că, în pofida rădăcinilor anglo-saxone protestante, a averii şi culturii sale, accepta în mod democratic un ginere proletar.

Fiecare se adaptase în felul său la o situaţie banală. Un singur lucru şi-ar fi dorit părinţii, ca Theo să nu fi fost atât de plicticos.


Kataloq: 2015
2015 -> Dərs vəsaiti, Bakı, Çaşoğlu -2003 A. M. Qafarov Standartlaşdırmanın əsasları
2015 -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Respublikası Təhsil Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti
2015 -> AZƏrbaycan əraziSİNDƏ İBTİDAİ İcma quruluşU
2015 -> АзярбайжАН РЕСПУБЛИКАСЫ ТЯЩСИЛ НАЗИРЛИЙИ азярбайжан дювлят игтисад университети
2015 -> Mühazirə Mövzu: Sertifikasiyanın mahiyyəti və məzmunu. Plan əsas terminlər və anlayışlar
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 15
2015 -> Ali təhsil müəssisəsinin Nümunəvi Nizamnaməsi"nin və "Azərbaycan Respublikası Nazirlər Kabinetinin dəyişiklik edilmiş bəzi qərarlarının siyahısı"nın təsdiq edilməsi haqqında Azərbaycan Respublikasının Nazirlər Kabinetinin Qərarı
2015 -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ azərbaycan döVLƏT İQTİsad universiteti
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 22 MÖvzu: telemexanik sistemləR

Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə