Mario Puzo



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə16/42
tarix22.01.2018
ölçüsü1,92 Mb.
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   42

Cross se mărginise să asculte. Nu pusese decât o singură întrebare.

— Giorgio vrea să para accident. Cum procedăm?

Pippi râsese.

— Niciodată să nu laşi pe altul să-ţi dea indicaţii cum să-ţi îndeplineşti misiunea. N-au decât să se ducă dracului. Ei îmi spun doar ce doresc, iar eu fac ceea ce socotesc că e mai bine pentru mine. Şi cel mai bine e să fie simplu. Foarte, foarte simplu. Când vrei să umbli la fantezie, atunci trebuie să ai o imaginaţie foarte, foarte bogată.

De îndată ce primiseră rapoartele echipei de supraveghere, Pippi îl pusese pe Cross să studieze toate datele. Existau şi câteva fotografii cu Theo, precum şi cu maşina lui, pe care se vedea placa de înmatriculare. O harta a traseului dintre Brentwood şi Oxnard, unde se ducea la o prietena.

— Mai poate să-şi găsească o prietenă? îl întrebase Cross pe tatăl său.

— Nu cunoşti femeile, răspunsese Pippi. Dacă te plac, poţi să te şi uşurezi în chiuveta de bucătărie. Dacă nu te plac, poţi să faci din ele regine ale Angliei» că tot nu dau doi bani pe tine. Pippi luase avionul până la Los Angeles, ca să-Şi aleagă colaboratorii. După două zile se înapoiase şi-i spusese lui Cross: Mâine noapte.

În dimineaţa următoare, înainte de ivirea zorilor, ca să evite arşiţa deşerOW lui, plecaseră cu maşina din Las Vegas în direcţia Los Angeles. în timp ce străbăteau deşertul, Pippi îl îndemnase pe Cross să se relaxeze. Cross era fascinat de superbul răsărit de soare, care părea să topească deşertul. 163 eschunbându-l într-un fluviu adânc de aur cât vedeai cu ochii, până la poalele unţilor Sierra. Era neliniştit. Voia să termine cât mai curând. Sosiseră la reşedinţa Familiei din Pacific Palisades, unde-i aşteptau cei şase ^eni din Enclava Bronx. Pe alee se vedea o maşină furată, revopsită şi cu numere false. Tot aici îi aşteptau armele neînregistrate, care urma sa fie folosite.

Cross rămăsese uimit de luxul de la vilă. Reşedinţa oferea o minunată privelişte către oceanul aflat de cealaltă parte a autostrăzii şi era prevăzută cu 0 piscină şi un uriaş ponton. în interior existau şase dormitoare. Cei şase bărbaţi păreau să-l cunoască bine pe Pippi. însă nu-i fură prezentaţi lui Cross, nici el lor.

Mai aveau de omorât unsprezece ore până la începerea operaţiunii, fixată pentru miezul nopţii. Fără să acorde nici o atenţie uriaşului televizor, ceilalţi bărbaţi începuseră să joace cărţi pe ponton. Toţi erau în costum de baie. Pippi îi zâmbise lui Cross şi spusese:

— Fir-ar să fie, mi-am uitat slipul!

— Nu face nimic, îl liniştise Cross. Putem înota în şort.

Casa era izolată, înconjurată de copaci enormi şi de un gard viu.

— Putem intra în apă chiar şi în pielea goală, spusese Pippi. Nu ne vede nimeni, afară de cei din elicoptere, dar ei se uită după tipele care fac plajă în faţa caselor din Malibu.

Amândoi înotaseră şi stătuseră la soare câteva ore, după care luaseră masa, pregătita de unul dintre cei şase. Meniul consta din friptură făcută la grătarul de pe ponton şi o salată combinată din arugula şi lăptuci. Ceilalţi bărbaţi băuseră vin, dar Cross se mulţumise cu sifon. Observase că toţi mâncau şi beau cu măsură.

După masă, Pippi şi Cross plecaseră în recunoaştere cu maşina furată.

Opriseră la cafeneaua-restaurant stil western aflata ceva mai departe pe Pacific Coast Highway, unde urma să-l aştepte pe Theo. Rapoartele echipei de supraveghere indicau că în fiecare miercuri, în jur de miezul nopţii, pe drumul către Oxnard, Theo obişnuia să oprească la acest restaurant, pentru o cafea şi °ua cu şunca. Pe la unu noaptea pleca mai departe. în noaptea aceea, o echipă avea să-l urmărească şi să anunţe prin telefon în momentul în care pornea din ncfu la drum.

Întorşi la vilă, Pippi trecuse în revista încă o data detaliile operaţiunii în ţaţa celor şase. Aceştia urma să dispună de trei maşini. Una trebuia să meargă ^aintea celei în care se vor afla Cross şi Pippi, alta trebuia să vina în ariergarda, iar a treia trebuia să staţioneze în parcarea restaurantului, gata să interna la nevoie.

Cross şi Pippi se aşezaseră pe ponton, aşteptând să sune telefonul. Pe ata erau cinci maşini, toate negre, strălucind în lumina lunii ca nişte cărăbuşi, Q^- şase din Enclavă continuau să joace cărţi, mizând cu monede de argint de cinel zece şi douăzeci şi cinci de cenţi. In cele din urmă, la ora unsprezece jumătate sună telefonul: Theo plecase din Brentwood şi se îndrepta către restaurant. Cei şase bărbaţi urcaseră în trei maşini şi plecaseră să-şi ocupe poziţiile dinainte stabilite. Pippi şi Cross se instalaseră în maşina furată şi aşteptaseră încă un sfert de oră înainte de a demara şi ei. Cross avea în buzunarul bluzonului un mic pistol calibrul 22, care, deşi fără amortizor, nu scotea decât un pocnet uşor; Pippi avea un Glock cu detunătură foarte zgomotoasa. De la unica lui arestare sub acuzaţia de crimă, Pippi refuzase să mai folosească amortizor. Pippi era la volan. Operaţiunea fusese plănuita pana în cele mai mici amănunte. Nici un membru al echipei nu trebuia să intre în restaurant. Detectivii aveau să-i pună chelnerului întrebări despre toţi clienţii. Echipa de supraveghere anunţase cu ce era îmbrăcat Theo, marca şi numărul maşinii pe care o conducea. Aveau noroc că maşina lui Theo era un Ford ieftin, de un roşu-aprins, uşor de identificat într-o zonă înţesată de maşini Mercedes şi Porsche.

Când ajunseseră în parcarea restaurantului, Pippi şi Cross văzuseră că maşina lui Theo era deja acolo. Pippi parcase chiar lângă ea. Apoi stinsese farurile, oprise motorul şi rămăsese pe întuneric. De cealaltă parte a autostrăzii vedeau scânteierile oceanului brăzdat de fâşiile aurii ale razelor de lună. Observaseră că una dintre maşinile lor trăsese tocmai în capătul opus al parcării. Ştiau că celelalte două echipe erau la posturile lor, pe autostradă, aşteptând să-i însoţească pe drumul de întoarcere la vilă, pregătiţi să oprească eventualii urmăritori şi să înlăture din drum orice obstacol. Cross se uitase la ceas. Era douăsprezece şi jumătate. Mai aveau de aşteptat un sfert de oră. Deodată Pippi îl bătuse pe umăr.

— A plecat mai devreme! şoptise el. Du-te!

Cross văzuse o siluetă ieşind din restaurant, profilată în cadrul luminat al uşii. Rămăsese surprins de înfăţişarea adolescentină a băiatului: scund şi subţire, cu o claie de pâr cârlionţat care-i încadra obrazul supt. Theo părea prea delicat ca să fie un ucigaş.

Dar Theo îi luase prin surprindere. In loc să se îndrepte spre maşina, traversase autostrada, ferindu-se de maşini. Ajuns de partea cealaltă, pornise pe plajă până la ţărm, unde se spărgeau valurile. Rămăsese pe loc, cu privirea aţintită spre ocean, în timp ce luna gălbuie cobora departe la orizont. Apoi făcuse stânga împrejur şi se înapoiase pe unde venise, traversând autostrada şi 165

• ungând din nou în parcare. Lăsase valurile să-i ude picioarele şi apa pătrunsă n cizmele lui elegante clipocea uşor.

Cross coborâse încet din maşină. Theo se găsea aproape în dreptul lui.

Cross îl aşteptase să treacă pe lângă el, zâmbise politicos şi-l lăsase să urce în maşină. Când Theo se aşezase la volan, Cross scosese pistolul. Theo, care se pregătea să introducă cheia în contact, fără să fi ridicat geamul portierei, îi observase umbra şi înălţase privirea. în acel moment Cross apăsase pe trăgaci, cu ochii în ochii lui. Theo încremenise, cu obrazul zdrobit de glonţ şi, în clipa următoare, chipul lui devenise o mască însângerată, cu ochii ieşiţi din orbite. Cross smucise portiera şi-i trăsese alte două gloanţe în creştet. Simţise cum îl împroaşcă sângele în obraz. Apoi aruncase un săculeţ de droguri pe podeaua maşinii şi trântise la loc portiera. Pippi pornise motorul exact când răsunaseră împuşcăturile. Deschisese portiera şi Cross sărise înăuntru. După cum se înţeleseseră dinainte, nu aruncase pistolul. Altfel ar fi părut o lovitură premeditata, nu o neînţelegere spontană, pornită de la droguri.

Pippi scosese maşina afară din parcare, urmat imediat de automobilul de escortă. Cele doua maşini se angajaseră pe autostrada şi cinci minute mai târziu se înapoiaseră la vila Familiei. După alte zece minute, Pippi şi fiul său se găseau în maşina lui Cross, în drum spre Vegas. Echipa de colaboratori urma să se descotorosească de maşina furată şi de armă.

Trecând pe lângă restaurant, nu văzuseră nici urmă de poliţie. Era evident că Theo încă nu fusese descoperit. Pippi deschisese aparatul de radio al maşinii şi ascultase buletinul de ştiri. Nimic deosebit.

— Perfect, spusese Pippi. Când planul e bun, totul merge strună.

Ajunseseră în Las Vegas chiar la răsăritul soarelui, când deşertul era o mare roşie şi posomorită. Cross nu avea să uite niciodată drumul prin deşert, prin întuneric, sub lumina lunii, un drum care părea să nu se mai sfârşească. Deodată însă răsărise soarele şi, ceva mai târziu, apăruseră luminile de neon ale oraşului Las Vegas, strălucind ca un far care vesteşte sosirea la liman, trezirea din coşmar. La Vegas nu era niciodată întuneric.

Cam tot atunci fusese descoperit şi Theo, cu faţa zdrobita, în lumina palida a zorilor. Ziarele făcuseră mare vâlvă în jurul faptului că lângă Theo se găsise cocaină în valoare de o jumătate de milion de dolari. Era limpede că fusese victima unor traficanţi de droguri. Guvernatorul nu avea nici un amestec. In urma acestui incident Cross reţinuse mai multe lucruri. Că drogurile pe care le pusese în maşina lui Theo nu costau mai mult de zece mii de dolari, ^cşi autorităţile le evaluaseră la jumătate de milion. Că fusese apreciat gestul guvernatorului de a transmite condoleanţe familiei lui Theo şi că după o săptămână ziarele abandonaseră subiectul.

Pippi şi Cross fuseseră convocaţi pe Coasta de Est, la o întâlnire cu Giorgj0 Acesta îi lăudase pe amândoi pentru modul inteligent şi profesionist în car* executaseră misiunea, fără a mai aminti că ar fi trebuit să para un accident. (ocazia acestei vizite, Cross îşi dăduse seama că acum clanul Clericuzio îl trata cu acelaşi respect ca pe „Ciocanul” Familiei. Prima dovadă în acest sens fii. şese faptul că Cross primise o cotă din câştigurile realizate de jocurile de noroc din Vegas, atât legale cât şi ilegale. Era limpede că de acum devenise oficial membru al Familiei Clericuzio, putând fi solicitat în cazuri speciale, în schimbul unor recompense proporţionale cu riscul misiunii.

Gronevelt îşi obţinuse şi el răsplata. O dată ales senator, Walter Wavven îşi acordase un week-end de odihnă la Xanadu. Gronevelt îi oferise o vilă şi se dusese să-l felicite pentru victorie.

Senatorul Wavven redevenise omul de altădată. Juca şi câştiga, lua cina în intimitate cu dansatoarele de la Xanadu. Părea să-şi fi revenit pe deplin. O singură dată făcuse aluzie la starea lui de criză dinainte.

— Alfred, îi spusese el lui Gronevelt, am pentru tine un cec în alb.

— Nimeni nu-şi permite să ţină în portofel cecuri în alb, răspunsese, zâmbind, Gronevelt. Oricum, îţi mulţumesc.

Bătrânul nu voia cecuri prin care senatorul să-şi achite integral datoriile. El urmarea o prietenie de durată, care să nu se încheie niciodată.

În următorii cinci ani Cross devenise expert în jocurile de noroc şi în administrarea hotelului-cazinou. Lucra ca asistent al lui Gronevelt, deşi îndatorirea lui de bază era aceea de a colabora cu tatăl său, nu numai la Agenţie, pe care fusese desemnat s-o moştenească, dar şi ca Ciocanul numărul doi al Familiei Clericuzio.

La douăzeci şi cinci de ani, Cross era cunoscut în Familia Clericuzio sub porecla de Ciocănaşul. Se mira şi el cum îşi putea păstra sângele rece în astfel de misiuni. Victimele nu erau niciodată persoane cunoscute. Erau simple grămezi de carne acoperite de o piele care nu le oferea nici o protecţie; scheletul de dedesubt îi făcea să semene cu fiarele pe care le vâna alături de tatăl său în copilărie. Se temea de risc, dar numai cu gândul; neliniştea nu-i afecta şi trupul. Existau momente când se odihnea şi când se trezea dimineaţa cu Q, spaima vagă, ca şi cum ar fi avut un coşmar îngrozitor. Alteori se simţea deprimat, îndeosebi când îşi amintea de sora şi de mama lui, de mici întâmplări din copilărie şi de vizitele la Claudia şi Nalene, după ce părinţii lui se despărţiseră. îşi amintea obrazul mamei lui, carnea ei caldă, pielea catifelata, atât de transparenta, încât lui Cross i se părea că aude sângele pulsând pe dedesubt,. 167

1'niştit şi sigur. Dar în visele lui, pielea se fărâmiţa ca scrumul şi sângele ţâşnea orin despicături în cascade stacojii.

În continuare se trezeau alte amintiri. Mama lui sărutându-l cu buze reci, ţjjngându-l scurt în braţe, numai de complezenţa. Niciodată nu-l ţinea de mână, aşa cum o ţinea pe Claudia. De câte ori se dusese s-o vadă şi plecase din casa ei cu inima zbătându-i-se năvalnic, cu pieptul arzând, parca îndurerat de lovituri. Niciodată nu-i simţea absenţa în prezent, îl durea doar faptul că o pierduse în trecut.

Când se gândea la sora lui, Claudia, nu trăia acelaşi sentiment al pierderii.

Trecutul lor împreună continua să existe, iar Claudia făcea şi acum parte din viaţa lui, deşi nu îndeajuns. îşi amintea cum se băteau iarna. îşi repezeau pumnii unul spre altul prin buzunarele paltonului. Un duel inofensiv. Totul era aşa cum trebuia să fie, îşi spunea Cross, atâta doar că uneori îi era dor de mama şi de sora lui. Totuşi, era fericit cu tatăl său şi cu Familia Clericuzio. în cel de al douăzeci şi cincilea an de viaţă, Cross se implică în ultima sa operaţiune ca Ciocan al Familiei. Victima era o persoană pe care o cunoştea de când lumea.

O vastă razie FBI se soldase cu arestarea unui mare număr de baroni titulari, câţiva adevăraţi Brugliones din întreaga ţară, printre care Virginio Ballazzo, devenit şeful celei mai mari Familii de pe Coasta de Est. Virginio Ballazzo fusese baron al Familiei Clericuzio timp de peste douăzeci de ani şi-şi făcuse după cuviinţa datoria de a lăsa clanul Clericuzio să-şi moaie ciocul. Drept răsplata, Familia Clericuzio îl ajutase să devină un om bogat: în momentul arestării, Ballazzo avea peste cincizeci de milioane de dolari. El şi familia lui trăiau cu adevărat pe picior mare. Şi totuşi, incredibilul se întâmplase. Deşi îndatorat Familiei, Virginio Ballazzo îi trădase pe cei care-l ridicaseră la o poziţie atât de înaltă. încălcase legea omerta, codul care interzicea dezvăluirea oricăror informaţii poliţiei.

Una dintre acuzaţiile care i se aduseseră era aceea de crimă, dar nu teama de închisoare îl determinase să trădeze; în definitiv, în statul New York nu exista pedeapsa cu moartea. Oricât de grea ar fi fost sentinţa, în cazul unei condamnări Familia Clericuzio l-ar fi pus în libertate după zece ani şi i-ar fi creat condiţii ca şi cei zece ani de detenţie să fie uşor de suportat. Cunoştea repertoriul. La proces martorii făceau declaraţii false în favoarea lui, juraţii puteau fi înduplecaţi cu bani. După câţiva ani de detenţie se putea pregăti un nou proces, cu noi probe care să-i ateste nevinovăţia. Existase un caz celebru, în care Familia Clericuzio realizase o performanţa similară, după ce unul dintre clienţii lor executase cinci ani de închisoare. Omul fusese pus în libertate şi statul îl despăgubise cu peste un milion de dolari pentru faptul că fusese închjj „pe nedrept”.

Nu, Ballazzo nu se temea de închisoare. Ceea ce-l determinase sa trădeze fusese ameninţarea guvernului federal de a-i confisca întreaga avere, sub incl, denţa legilor RICO promulgate de Congres pentru eradicarea infracţionalităţii. Ballazzo nu suporta ideea ca el şi copiii lui să-şi piardă casa ca un palat din New Jersey, reşedinţa luxoasă din Florida, crescătoria de cai din Kentucky, care adusese trei participanţi la cursele din acelaşi stat. Blestematele de legi RICO permiteau statului să confişte întreaga avere în cazul persoanelor acuzate de complicitate la crimă. Acţiunile, maşinile de epocă riscau să fie confiscate. Până şi Don Clericuzio îşi ieşise din fire din pricina acestor legi, dar singurul său comentariu fusese că „tot cei bogaţi vor regreta, va veni ziua când sub incidenţa legii RICO va fi arestat întregul Wall Street”. Nu norocul, ci spiritul de prevedere determinase clanul Clericuzio să nu-i mai acorde încredere lui Ballazzo în ultimii câţiva ani. Devenise prea ostentativ pentru gustul lor. New York Times publicase un articol despre colecţia lui de maşini de epocă. Virginio Ballazzo la volanul unui Rolls Royce 1935, purtând o şapcă nostimă cu cozoroc. Virginio Ballazzo la televizor, participând la cursele de cai din Kentucky, cu cravaşa în mâna şi vorbind despre frumuseţea acestui sport al regilor. Acolo fusese prezentat drept un bogat importator de covoare. Era prea mult pentru Familia Clericuzio, care începuse să devină circumspectă.

Când Virginio Ballazzo începu să fie anchetat de procurorul districtual, Familia Clericuzio fu înştiinţată chiar de avocatul lui. Don, care se retrăsese parţial, prelua imediat conducerea de la fiul său Giorgio. Se crease o situaţie în care era nevoie de o mână de sicilian.

Fu convocată o consfătuire a Familiei. Don Clericuzio; cei trei fii ai lui, Giorgio, Vincent şi Peţie; Pippi De Lena. Era adevărat că Ballazzo putea prejudicia structura Familiei, dar atunci numai nivelurile inferioare ar fi fost puternic afectate. Trădătorul putea dezvălui informaţii preţioase, însă fără nici <| dovada legală. Giorgio opina că, în cel mai râu caz, îşi puteau muta sediul în altă ţară, dar Don respinse ideea, supărat. Cum să poată trăi în altă parte decât în America? America îi îmbogăţise, America era cea mai puternică ţară de pe glob şi-i proteja pe cei avuţi. Don repeta adeseori principiul: „Mai bine scăpa o sută de vinovaţi, decât să fie condamnat un singur nevinovat”, apoi adăuga: „Ce ţară minunată!” Necazul era că toţi se lăsau pe tânjala din pricina traiului bun. în Sicilia Ballazzo nu ar fi îndrăznit niciodată să trădeze, nu i-ar fi trecut prin minte să încalce legea omerta. Ar fi fost ucis de propriii lui fii. 169

— Sunt prea bătrân ca să trăiesc în altă ţară, spuse Don. N-am să mă las alungat din casa mea de un trădător.

O mică problemă în şi prin sine, Virginio Ballazzo reprezenta un simptom, un morb. Existau mai mulţi ca el, care nesocoteau vechile legi care-i făcuseră puternici. Un Bruglione al Familiei din Louisiana, unul din Chicago şi altul din Tâmpa se lăudaseră cu averea lor şi făcuseră paradă de putere, ca să-i ştie toată lumea. O dată prinşi, aceşti cafoni încercaseră să scape de pedeapsa pe care şio atrăseseră prin propria lor nesăbuinţă. încercaseră sa scape încâlcind legea omertâ. Trădându-şi confraţii. Putregaiul de soiul lor trebuia curăţat. Aceasta era poziţia lui Don. Acum însă voia să asculte şi părerea celorlalţi; la urma urmei, el era bătrân, poate existau şi alte soluţii.

Giorgio relata pe scurt situaţia. Ballazzo negociase cu avocaţii statului. Era dispus să meargă la închisoare, cu condiţia ca statul să nu facă uz de legile RICO, iar soţia şi copiii lui să-şi poată păstra averea. Desigur, încercase să scape şi de închisoare, făgăduind să depună mărturie la tribunal împotriva celor pe care îi trăda. El şi soţia urma să beneficieze de protecţie ca martori şi să trăiască până la adânci bătrâneţi sub o nouă identitate. Intenţionau să recurgă chiar la operaţii de chirurgie estetică. Dar copiii lor aveau să ducă un trai respectabil şi confortabil. Aceasta fusese înţelegerea.

Oricare i-ar fi fost defectele, Ballazzo era un tata iubitor, lucru ştiut de toată lumea. Avea trei copii care primiseră o educaţie aleasa. Un fiu urma sa termine Şcoala Comerciala de la Harvard, fiica, Ceil, avea un magazin de produse cosmetice pe Fifth Avenue, iar cel de al doilea băiat lucra ca informatician în cadrul programului spaţial. Toţi îşi meritau poziţiile. Erau adevăraţi americani şi trăiau visul american.

— Prin urmare, spuse Don, îi vom trimite lui Virginio un mesaj pe care îl va înţelege. Poate da informaţii despre cine vrea. Poate trimite pe oricine la puşcărie sau pe fundul oceanului. Dar dacă sufla o vorba despre clanul Clericuzio, copiii lui îşi pierd orice fel de drepturi.

— Se pare că ameninţările nu mai sperie pe nimeni, interveni Pippi De Lena.

— Ameninţarea vine din partea mea personal, preciza Don Domenico. Pe mine mă va crede. Nu-i promiteţi nimic pentru el. Va înţelege. în continuare vorbi Vincent.

— Nu vom reuşi niciodată să ajungem la el, daca se afla sub protecţie ca martor.

Don i se adresă lui Pippi De Lena.

— Dar tu, Martello, ce părere ai? Pippi De Lena ridică din umeri.

— După ce depune mărturie şi după ce îl vor ascunde, bineînţeles că vom putea. Dar între timp se va crea mare zarvă şi publicitate. Oare merită? Oare asta schimbă ceva?

— Tocmai fiindcă va fi zarvă şi publicitate merită încercat. Mesajul nostru se va adresa întregii lumi. De fapt, atunci când o vom face, trebuie făcută o bella figura.

— Am putea lăsa lucrurile să-şi urmeze cursul lor, spuse Giorgio. Indiferent ce declară Ballazzo, pe noi nu ne poate afecta. Răspunsul dumitale, tată, e doar o soluţie temporară.

Don chibzui la cele auzite.

— E adevărat ce spui. Dar oare există soluţie definitivă? Viaţa e plina de îndoieli, de soluţii temporare. Te îndoieşti că pedeapsa îi va împiedica pe alţii să se lase atraşi în aceeaşi cursă? Poate că da, poate că nu. Cu siguranţă că pe unii îi va opri. Nici Dumnezeu nu a putut crea o lume fără pedepse. Am să discut eu însumi cu avocatul lui Ballazzo. Va înţelege punctul meu de vedere. Va transmite mesajul. Iar Ballazzo îl va crede. Tăcu o clipă, apoi oftă. După proces, vom face ce trebuie făcut.

— Dar soţia lui? întrebă Giorgio.

— O femeie cumsecade, spuse Don. Dar prea americanizată. Nu putem lăsa o văduvă îndurerată să-şi strige în gura mare jalea şi secretele. Peţie vorbi pentru prima oară.

— Dar copiii lui Virginio?

Peţie era un asasin profesionist.

— Nu, dacă nu-i neapărat necesar. Nu suntem monştri, răspunse Don

Domenico. Iar Ballazzo nu le-a vorbit niciodată despre afacerile lui. Voia ca toţi să-l creadă mare amator de cai. N-are decât să-şi călărească herghelia în fundul oceanului. Toţi tăcură. Apoi Don adăugă cu tristeţe: Lăsaţi-i în pace pe copii. în definitiv, trăim într-o ţară în care copiii nu-şi răzbună părinţii. A doua zi mesajul ajunsese la Virginio Ballazzo prin intermediul avocatului. Ca în toate mesajele de acest gen, limbajul era plin de înflorituri. Vorbind cu avocatul, Don îşi exprimase speranţa că vechiul său prieten Virginio Ballazzo păstra cele mai frumoase amintiri despre membrii Familiei Clericuzio, care se vor îngriji întotdeauna de interesele nefericitului lor prieten. Don îi spusese avocatului că Ballazzo nu trebuia să-şi facă griji pentru copii, oriunde i-ar fi pândit pericolul, chiar şi pe Fifth Avenue, întrucât însuşi Don le garanta siguranţa. El, Don, ştia ce mult ţinea Ballazzo la copii, ştia că pe prietenul său nu-l speriau nici scaunul electric, nici diavolii din iad, ci numai perspectiva râului care ar fi planat asupra copiilor. 171

— Transmite-i că eu însumi, Don Clericuzio, îl asigur că nu li se va întâmpla nici o nenorocire, i se adresase Don avocatului.

Avocatul îi comunicase clientului mesajul cuvânt cu cuvânt, iar acesta răspunsese:

— Spune-i prietenului meu, bunului meu prieten, care a crescut împreună cu tatăl meu în Sicilia, că mă bizui pe făgăduiala lui, pentru care îi sunt nespus de recunoscător. Spune-i că păstrez cele mai frumoase amintiri despre toţi membrii Familiei Clericuzio, atât de calde, încât nici nu le pot pune în cuvinte. Ii sărut mâna. Tra, la, la…, adăugase Ballazzo la cele spuse avocatului. Cred că ar fi bine să mai revedem o data textul declaraţiei, propusese el. Nu vreau să-l implic pe bunul meu prieten…

— Bine, se învoise avocatul, cum avea să-i relateze mai târziu lui Don.

Totul se desfăşura conform planului. Virginio Ballazzo încalcă legea omerta şi depuse mărturie, trirniţând după gratii un mare număr de membri ai Familiei de la nivelurile inferioare, precum şi un adjunct de primar al oraşului New York. Dar nu suflă o vorba despre Clericuzio. Apoi dispăru împreună cu soţia, prin grija statului, care le oferea protecţie ca martori.

Ziarele şi televiziunea jubilau: temuta Mafie fusese anihilată. Fură publicate sute de fotografii, televiziunea transmise reportaje în direct cu toţi acei ticăloşi care erau duşi la închisoare. Ballazzo ocupă toată pagina de mijloc a ziarului Daily News: MARELE ŞEF AL MAFIEI A FOST CAPTURAT. Fotografia îl arăta alături de maşinile lui de epocă, de herghelia din Kentucky şi de garderoba lucrată la Londra. O avere fabuloasă.


Kataloq: 2015
2015 -> Dərs vəsaiti, Bakı, Çaşoğlu -2003 A. M. Qafarov Standartlaşdırmanın əsasları
2015 -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Respublikası Təhsil Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti
2015 -> AZƏrbaycan əraziSİNDƏ İBTİDAİ İcma quruluşU
2015 -> АзярбайжАН РЕСПУБЛИКАСЫ ТЯЩСИЛ НАЗИРЛИЙИ азярбайжан дювлят игтисад университети
2015 -> Mühazirə Mövzu: Sertifikasiyanın mahiyyəti və məzmunu. Plan əsas terminlər və anlayışlar
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 15
2015 -> Ali təhsil müəssisəsinin Nümunəvi Nizamnaməsi"nin və "Azərbaycan Respublikası Nazirlər Kabinetinin dəyişiklik edilmiş bəzi qərarlarının siyahısı"nın təsdiq edilməsi haqqında Azərbaycan Respublikasının Nazirlər Kabinetinin Qərarı
2015 -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ azərbaycan döVLƏT İQTİsad universiteti
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 22 MÖvzu: telemexanik sistemləR

Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə