Mario Puzo



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə26/42
tarix22.01.2018
ölçüsü1,92 Mb.
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   42

— Nu, răspunse Cross. Cinci pentru mine şi cinci pentru Familie, se înţelege de la sine. Nu cred că ar trebui să ne lăsăm descurajaţi aşa uşor. Am unele planuri, dar Familia trebuie să mă susţină.

— Atunci e cazul să discutam alte procente, spuse Giorgio.

„E la fel ca Bantz, se gândi Cross. Mereu încearcă să stoarcă mai mult.” – Mai întâi prindeţi iepurele şi abia după aceea îl împărţim, interveni iritat Don. Ai binecuvântarea Familiei. Atenţie însă. înainte de orice iniţiativă importantă, te sfătuieşti cu noi. M-ai înţeles, nepoate?

— Da, răspunse Cross.

Pleca de la Quogue cu sentimentul că i se luase o piatră de pe inimă. Don îşi arătase afecţiunea.

Deşi trecut de optzeci de ani, Don Domenico Clericuzio continua să-şi conducă imperiul. O lume creata cu mari strădanii şi care-l costase scump, aşadar, simţea că-i aparţine.

La o vârstă venerabila, când majoritatea bărbaţilor sunt obsedaţi de păcatele inevitabile comise în viaţă, de regrete pentru visele spulberate şi chiar de îndoieli pentru justeţea propriilor acţiuni, Don se considera la fel de virtuos, ca Şi pe vremea când avea doar paisprezece ani.

Don Clericuzio era strict în principii şi în judecăţi. Dumnezeu crease o lume plină de primejdii, pe care omenirea o făcuse şi mai periculoasă. Lumea lui Dumnezeu era o închisoare în care omul trebuia să-şi câştige pâinea cea de toate zilele şi în care semenii lui erau fiare ca şi el, carnivore şi necruţătoare. Don Clericuzio se simţea mândru că îi ocrotise pe cei dragi, ferindu-i de Primejdii pe tot parcursul vieţii sale.

Era mulţumit ca la vârsta lui înaintata încă avea voinţa de a-şi condamna duşmanii la moarte. Bineînţeles că îi ierta, doar era creştin şi avea o capelă chiar la el acasă. Dar îi ierta aşa cum iartă Dumnezeu pe toţi robii săi, adică condamnându-i la inevitabilă pieire.

în lumea creată de el, Don Clericuzio era venerat. Familia, miile de locuitori ai Enclavei Bronx, Brugliones, care guvernau teritorii şi-i încredinţat lui banii, îl rugau să intervină ori de câte ori intrau în conflict cu societatea ofj; cialâ. Ştiau că Don era un om drept. Că la vreme de nevoie, de boală sau n orice alt necaz puteau merge la el, iar el le alina durerea. Aşa că îl iubeau. Don ştia că iubirea, oricât de profundă, nu era un sentiment pe care să te bizui. Iubirea nu însemna neapărat recunoştinţă, supunere sau armonie într-| lume plină de vicisitudini. Nimeni nu înţelegea mai bine acest lucru decât Don Clericuzio. Ca cineva să inspire iubire adevărata, trebuia să inspire şi teama. Iubirea singură era întotdeauna demnă de dispreţ, ea nu însemna nimic dacă nu implica în egală măsură încredere şi supunere. La ce i-ar fi servit iubirea dacă nu i-ar fi confirmat puterea?

Întrucât răspundea de viaţa celorlalţi, Don era sursa bunăstării lor şi nu se putea abate de la îndatoririle sale. Trebuia să fie strict în judecata lui. Dacă cineva îl trăda, dacă prejudicia cumva integritatea lumii sale, omul acela trebuia pedepsit şi ţinut în frâu, chiar dacă acest lucru însemna condamnarea la moarte. Nu exista nici o scuză, nici o circumstanţă atenuanta, nici un apel la clemenţă. Ceea ce era de făcut, trebuia făcut. Fiul său Giorgio îi spusese o dată că era arhaic. Dar accepta că nici nu se putea altfel.

Acum avea multe lucruri la care să se gândească. în ultimii douăzeci şi cinci de ani trecuţi de la războiul cu Familia Santadio, făcuse planuri bune. Fusese un clarvăzător, viclean, brutal la nevoie şi îndurător atunci când nu risca nimic. Acum Familia Clericuzio era la apogeul puterii, aparent ferita de orice atac. Curând avea să dispară în ţesătura legala a societăţii şi sa devină invulnerabila.

Dar Don Domenico nu supravieţuise atâta timp printr-un optimism lipsit de perspectivă. Putea descoperi buruiana cea rea înainte ca aceasta sa răsară din pământ. Acum marea primejdie era internă, ascensiunea lui Dante, maturizarea lui într-un mod nu tocmai satisfăcător pentru Don.

Apoi era Cross, îmbogăţit datorită moştenirii lăsate de Gronevelt şi care, iată, făcuse un pas important, fără oblăduirea Familiei. Tânărul începuse atât de strălucit, devenind aproape un profesionist, la fel ca tatăl lui, Pippi. Mai târziu, la operaţiunea Virginio Ballazzo făcuse nazuri. Şi, după ce, dată fiind inima lui bună, Familia îl scutise de îndatoririle care-i reveneau, iată ca revenise la aceleaşi îndeletniciri şi îl executase pe acel Skannet, pentru propriul său profit Fără aprobarea nemijlocită a lui Don. Totuşi, pentru faptul că trecea cu vederea astfel de abateri, Don Clericuzio îşi găsea o scuză în rarele lui momente de sentimentalism. Cross încerca să evadeze dintr-o lume şi să pătrundă în alta. Deşi asemenea acţiuni sădeau sau puteau sădi sămânţa trădării, Don Clericuzio 267 înţelegea. Cu toate acestea, o alianţă între Pippi şi Cross putea reprezenta o ameninţare la adresa Familiei. De asemenea, Don remarcase ura lui Dante împotriva celor doi De Lena. Pippi era prea inteligent ca să nu-şi dea şi el seama, or Pippi era un om periculos. Trebuia să fie cu ochii pe el, în ciuda faptului că Pippi îşi dovedise de atâtea ori fidelitatea.

Îngăduinţa lui Don se datora afecţiunii pe care le-o purta lui Cross şi lui pippi, vechiul şi credinciosul lui soldat, fiul surorii lui. La urma urmei, în vinele lor curgea sângele familiei Clericuzio. Mai curând îl îngrijora pericolul pe care îl reprezenta pentru Familie celălalt nepot, Dante.

Don Clericuzio se purtase întotdeauna cu Dante ca un bunic devotat şi iubitor. Fuseseră foarte apropiaţi, până când băiatul atinsese vârsta de zece ani, după care bătrânul încercase o vagă dezamăgire. Don descoperise la copil anumite însuşiri care-l nelinişteau.

La zece ani, Dante era un copil vesel, cu un umor viclean. Era un bun gimnast, foarte stăpân pe propriul trup. îi plăcea mult să stea de vorbă, îndeosebi cu bunicul său, şi avea discuţii lungi şi tainice cu mama lui, Rose Mărie. După aceasta vârstă, devenise răutăcios şi crud. Se bătea cu băieţii de seama lui, dând dovada de o violenţă ieşita din comun. Hărţuia fără mila fetele, cu un amestec de inocenţa şi perversitate totodată amuzant şi înfricoşător. Tortura animalele mici – lucru nu neapărat semnificativ la un copil mic, Don ştia acest lucru foarte bine – dar o dată încercase să înece un băiat mai mic decât el în bazinul de înot al şcolii. în cele din urma, devenise neascultător, chiar şi faţă de bunicul lui. Nu că Don ar fi judecat prea aspru aceste lucruri. în definitiv, copiii erau nişte mici animale, era necesar ca educaţia să le fie impusă cu forţa în creiere Şi pe spinare. Existaseră copii ca Dante care cu timpul deveniseră nişte sfinţi. Ceea ce-l neliniştea pe Don era locvacitatea lui Dante, nesfârşitele discuţii ale băiatului cu mama lui şi, mai presus de orice, micile lui acte de nesupunere faţă de însuşi Don.

Totodată, poate că Don, care punea mare preţ pe capriciile firii, era tulburat şi de faptul că la vârsta de cincisprezece ani Dante încetase să mai crească. Se oprise la înălţimea de un metru şaizeci. Familia ceruse sfatul doctorilor, care opinaseră ca, în cel mai bun caz, Dante avea să mai crească încă şapte-opt centimetri, fără a atinge înălţimea caracteristică familiei Clericuzio, un metru Optzeci. Don considera că statura pitica a lui Dante era un semn primejdios, la fel cum gândea şi despre gemeni. Bătrânul susţinea că, deşi naşterea era un miracol binecuvântat, gemenii reprezentau o exagerare a naturii. în Enclava oronx existase cândva un slujitor al clanului care devenise tatăl unor tripleţi;

• flgrozit, Don îi cumâpârase o băcănie în Portland, Oregon, unde omul ducea 0 viaţă îndestulată, dar izolată. Don era superstiţios şi în privinţa stângacilor şi bâlbâiţilor. Orice s-ar zice, aceste particularităţi nu erau semn bun. Dante er| stângaci din naştere.

Dar toate acestea la un loc nu l-ar fi făcut pe Don circumspect faţă de nepotul lui şi nici nu i-ar fi diminuat afecţiunea pe care i-o purta; toţi cei de un sângţ cu el erau excepţii de la regulă. însă pe măsură ce creştea, Dante se îndepărta tot mai mult de idealurile de viitor ale bătrânului.

La vârsta de şaisprezece ani, Dante abandonase şcoala şi imediat îşi vârâse nasul în afacerile Familiei. Lucrase în restaurantele lui Vincent. Era un chelner simpatic şi câştiga bacşişuri grase, datorită faptului că era expeditiv şi plin de duh. Când se plictisise de aceasta ocupaţie, lucrase două luni în biroul lui Giorgio de pe Wall Street, dar nu-i plăcuse deloc munca, pentru care nu avei nici o chemare, în pofida strădaniilor susţinute ale lui Giorgio de a-l învăţa complexităţile averii pe hârtie. în cele din urmă, se mutase la compania de construcţii a lui Peţie. îi plăcea să lucreze cu oamenii din Enclavă. Se mândrea cât trupul lui, care devenea din ce în ce mai musculos. Dar în urma acestor expel rienţe preluase, într-o oarecare măsură, unele trăsături ale celor trei unchi, fapt remarcat cu satisfacţie de Don. Dante era direct ca Vincent, detaşat ca Giorgio şi feroce ca Peţie. Undeva în cursul acestei evoluţii îşi conturase propria personalitate, adevărata lui fire: vicleană, şireată, nesinceră, dar cu un simţ aJ umorului care putea fi încântător. Tot atunci începuse să poarte berete renascentiste.

Beretele – nimeni nu ştia de unde şi le procură – erau confecţionate din fibre colorate şi strălucitoare; unele erau rotunde, altele dreptunghiulare şi i se potriveau pe cap ca turnate. Beretele îl făceau să pară mai înalt, mai frumos şi mai simpatic. în parte, pentru că erau caraghioase şi dezarmante, echilibrându-i cumva asimetria feţei. Beretele îl prindeau de minune. îi ascundeau pârul negru ca smoala şi sârmos ca al tuturor celor din familia Clericuzio. într-o zi, când se aflau în biroul în care fotografia lui Silvio continua să ocupe un loc de onoare, Dante îl întrebase pe bunicul său:

— Cum a murit?

— într-un accident, răspunsese scurt Don.

— A fost fiul dumitale preferat, aşa-i? insistase Dante.

Pe Don îl surprinsese întrebarea. Dante avea numai cincisprezece ani.

— De ce crezi asta? întrebase el.

— Pentru că e mort, răspunsese Dante cu un rânjet viclean.

Lui Don îi trebuise câteva momente până să înţeleagă că acest copil necopt îndrăznise să facă o astfel de glumă.

Don ştia şi ca Dante îi scotocea prin biroul din casa când el era la masă.

Faptul nu-l deranja, copiii erau întotdeauna curioşi faţă de cei vârstnici, iar Don 269 nU păstra nimic scris care să cuprindă vreun fel de informaţii. într-un colţ al minţii păstra o tabla uriaşă pe care erau înscrise toate informaţiile necesare, inclusiv toate păcatele şi virtuţile celor apropiaţi.

Dar pe măsură ce devenea tot mai circumspect în privinţa lui Dante, Don îi arăta tot mai multa afecţiune, asigurându-l pe băiat că va fi unul dintre moştenitorii Imperiului Familiei. Reproşurile şi dojanele erau sarcina unchilor lui Dante, în primul rând a lui Giorgio.

În cele din urmă, exasperat de posibilitatea ca Dante să se retragă într-o societate legală, Don îi dăduse permisiunea să se pregătească pentru a deveni Ciocan.

Don îşi auzi fiica, pe Rose Mărie, chemându-l la masa în bucătărie, unde mâncau când nu erau decât ei doi acasă. Se duse în bucătărie, se aşeză pe scaun în faţa uriaşului castron colorat, cu fidea gătită cu roşii şi busuioc proaspăt din grădină. Ea îi puse dinainte castronelul de argint cu brânză rasă, de un galben intens, care lasa să i se ghicească dulceaţa şi savoarea. Rose Mărie veni şi se aşeza în faţa lui. Era veselă şi bine dispusă, iar bătrânul fu încântat de veselia ei. în seara aceea avea să fie scutit de crizele ei îngrozitoare. Acum fiica lui arata la fel cum fusese înainte de războiul cu Familia Santadio.

Ce tragedie se petrecuse atunci, fusese una dintre puţinele greşeli făcute în viaţa lui, o greşeală care dovedea că o victorie nu era întotdeauna o victorie. Dar cine ar fi crezut că Rose Mărie va rămâne pentru totdeauna văduva? îndrăgostiţii se îndrăgosteau din nou, fusese convingerea lui dintotdeauna. In acel moment Don simţi un val de afecţiune pentru fiica lui. Ea va ierta micile păcate ale lui Dante. Rose Mărie se aplecă şi mângâie cu afecţiune creştetul încărunţit al lui Don.

El lua o lingura plină de brânză rasa, simţindu-i savoarea iute pe gingii.

Sorbi din vin şi o urmări cu privirea pe Rose Mărie, care tăia o pulpă de miel. Ea îi puse în farfurie trei cartofi rumeniţi şi crocanţi, lucind de grăsime. Mintea lui frământata îşi regăsi limpezimea. Cine era mai presus de el? Se simţea atât de bine, încât se lăsă convins de Rose Mărie sa se uite împreuna la televizorul din sufragerie, pentru a doua oară în acea săptămână. După patru ore de filme de groază, se întoarse spre Rose Mărie:

— Oare e posibil să trăieşti într-o astfel de lume, în care fiecare face ce vrea? Nimeni nu-i pedepsit de Dumnezeu sau de oameni, nimeni nu trebuie să-şi câŞtige existenţa în mod cinstit? Exista asemenea femei, care se conduc după capriciile lor? Oare bărbaţii sunt chiar atât de slabi, încât cedează în faţa unei dorinţe neînsemnate, a unui ideal mărunt de fericire? Unde sunt soţii cinstiţi care muncesc pentru o pâine, care se gândesc cum să-şi apere mai bine copiil de vitregiile sorţii şi de cruzimile lumii? Unde sunt cei care înţeleg că bucata lor de brânză, paharul lor de vin şi căldura căminului sunt adevărata răsplată la sfârşitul unei zile? Cine sunt oamenii aceştia care tânjesc după o fericire tainică? Ce zarvă fac din viaţă, ce tragedii scornesc din nimic! Don îşi bătu uşor fiica pe cap şi făcu un semn dispreţuitor către ecranul televizorului, adăugind: N-au decât să înoate pe fundul oceanului. Apoi îi dădu un ultim sfat: Fiecare om este răspunzător de faptele lui.

În aceeaşi noapte, singur în dormitorul lui, Don ieşi pe terasă. Casele din împrejurimi erau toate luminate strălucitor; auzea vâjâitul mingilor de tenis pe teren şi vedea jucătorii sub reflectoare. Nici un copil nu se juca afara la or» aceea târzie. Văzu paznicii de la poartă şi din jurul casei. Chibzui ce măsuri trebuia să ia ca sa împiedice o viitoare tragedie. Simţi cum îl copleşeşte iubirea pentru fiica lui şi pentru nepot, acesta era sentiment tul care-l răsplătea la bătrâneţe. Pur şi simplu, trebuia să-i ocrotească pe cât îi stătea în puteri. De ce oare se gândea întotdeauna la tragedii? Rezolvase toate problemele cu care se confruntase în viaţă, aşa că avea s-o rezolve şi pe aceasta.

Totuşi, în mintea lui se conturau planuri după planuri. Se gândi la senatorul Wavven. Timp de patru ani îi dăduse milioane de dolari ca să determine promulgarea legislaţiei de legalizare a jocurilor de noroc. Dar senatorul era un om alunecos. Păcat că Gronevelt nu mai era printre cei vii; Cross şi Giorgio nu aveau îndemânarea necesara ca să insiste pe lângă el. Poate că imperiul jocurilor de noroc nu va intra în legalitate niciodată.

Apoi se gândi la vechiul său prieten, David Redfellow, care acum locuia confortabil la Roma. Poate că sosise momentul să-l readucă în sânul Familiei. Cross nu avea decât să se arate îngăduitor faţă de asociaţii lui din Hollywood. In definitiv, era tânăr. Nu ştia că un singur semn de slăbiciune putea fi fatal. Don decise să-l cheme pe David Redfellow de la Roma, ca să rezolve cumva afacerea cu studioul.

Capitolul 11

La o săptămână după moartea lui Boz Skannet, Cross primi prin Claudia o invitaţie la cină în casa Athenei Aquitane din Malibu.

Cross luă avionul de la Vegas la Los Angeles, închirie o maşină şi sosi la poarta păzită a Coloniei Malibu la ora la care soarele începea să se cufunde în ocean. Nu mai era necesara o pază specială, deşi aceeaşi secretara din casa de oaspeţi îi verifică identitatea şi-i anunţă sosirea apăsând pe butonul soneriei. Cross parcurse pe jos gradina lungă, până la casa de pe plajă. Aceeaşi menajeră sud-americană, micuţa de statură, îl conduse până în salonul verdealbăstrui, lângă care păreau să se spargă valurile Oceanului Pacific. Athena îl aştepta, mai frumoasă decât şi-o amintea. îmbrăcată într-o bluză verde şi pantaloni de casă, părea că se contopeşte cu ceaţa care plutea peste oceanul din spatele ei. Cross nu-şi putea lua ochii de la ea. Athena îi strânse mâna, fără să-l sărute pe obraz, după obiceiul de la Hollywood. Băuturile erau deja pregătite, şi Athena îi oferi unul din pahare. Era apă Evian cu suc de lămâie. Se aşezară în fotoliile încăpătoare, de culoarea mentei, cu faţa spre ocean. Soarele care asfinţea risipea monezi de aur în toată încăperea. Cross era atât de conştient de frumuseţea ei, încât trebui să-şi plece capul ca sa evite s-o privească. Pârul auriu, pielea albă ca laptele, felul în care îşi odihnea trupul lung în fotoliu. Câteva monezi aurii căzură în ochii ei, cu scânteieri de o clipă. Cross simţi o dorinţă nestăvilită s-o atingă, să fie mai aproape de ea, s-o posede.

Athena părea să nu observe sentimentele pe care le trezea. Sorbi din băutura şi spuse încet:

— Voiam să-ţi mulţumesc că mă păstrezi în lumea filmului.

Sunetul vocii ei adânci vraja care-l împresura pe Cross. Nu era nici pătimaş, nici chemător. Dar era atât de catifelat, atât de regesc prin siguranţa lui, şi totuşi atât de cald, încât Cross nu dorea decât s-o asculte în continuare. „Iisuse, îşi spuse el, ce-i asta?” îi era ruşine de puterea Athenei asupra lui. Fără să-şi ridice fruntea, murmură:

— Am crezut că te voi putea aduce înapoi la lucru, făcând apel la lăcomia ta.

— Printre multele mele cusururi nu se numără şi lăcomia, spuse Athena.

Întoarse privirea de la ocean, ca să se poată uita drept în ochii lui. Claudia mi-a spus că studioul a revocat înţelegerea după ce soţul meu s-a sinucis. A trebuit să le cedezi filmul şi să te mulţumeşti doar cu o cotă din profit. Cross se strădui să rămână impasibil. Spera să se elibereze de tot ce simţea pentru ea.

— Probabil că nu mă pricep la afaceri, spuse el. Dorea să-i lase impresia că era ineficient.

— Contractul a fost întocmit de Molly Flanders, spuse Athena. Nu există avocat ca ea. Nu trebuia să cedezi.

Cross ridică din umeri.

— E o chestiune de politică. Intenţionez să intru definitiv în industria filmului şi n-am vrut să-mi fac duşmani atât de puternici ca Studiourile LoddStone.

— Te-aş putea ajuta, se oferi Athena. Aş putea refuza să reiau filmările. Cross simţi un fior de încântare la gândul că Athena ar fi fost în stare de un astfel de gest. Cântări oferta. Studioul tot ar fi putut să-l dea în judecată. In plus, nu suporta ideea de a se îndatora faţă de Athena. Apoi îi fulgeră prin minte că, dacă Athena era frumoasă, asta nu însemna că nu era şi inteligentă.

— De ce ai face-o? întrebă tânărul.

Athena se ridică din fotoliu şi se apropie de fereastra uriaşă. Plaja era o umbră cenuşie, soarele dispăruse la orizont, iar oceanul reflecta lanţul muntos din spatele casei şi Pacific Coast Highway. Athena râmase cu privirea aţintită asupra oceanului negru-albăstrui, ale cărui valuri clipoceau discret la ţărm. Ii răspunse fără să se întoarcă spre el:

— De ce-aş face-o? Pur şi simplu, pentru că-l cunoşteam pe Boz Skannet mai bine decât oricine. Putea să fi lăsat şi o sută de scrisori de adio, Boz nu era omul care să se sinucidă.

Cross ridică din umeri.

— Tot mort se cheamă, spuse el.

— Aşa e, întări Athena. Se întoarse cu faţa la el, privindu-l drept în ochi. Ai cumpărat filmul şi Boz s-a sinucis exact la tanc. Dacă l-a omorât cineva, atunci cred că tu eşti acela.

Deşi sever, chipul ei era atât de frumos, încât Cross nu reuşi să-şi stăpânească tremurul din glas, aşa cum ar fi vrut.

— De ce nu studioul? întrebă el. Marrion e unul dintre cei mai puternici oameni din ţară. De ce nu Bobby Bantz sau Skippy Deere? 273

Athena clătină din cap.

— Au înţeles ce le ceream. Aşa cum ai înţeles şi tu. N-au făcut-o, ţi-au vândut ţie filmul. Puţin le pasa dacă aş fi fost ucisă după încheierea filmărilor, jnsâ ţie ţi-a păsat. Am ştiut că mă vei ajuta, chiar şi atunci când ai spus că nu poţi. Când am aflat că ai cumpărat filmul, am ştiut exact ce vei face, dar trebuie să-ţi mărturisesc că nu mi-am închipuit că vei acţiona atât de inteligent. Peodatâ se apropie de el, iar Cross se ridică din fotoliu. Athena îi prinse mâinile într-ale ei. Cross îi simţea parfumul trupului, îi simţea răsuflarea. E singurul lucru rău pe care l-am făcut în toată viaţa mea, spuse Athena. Să îndemn pe cineva să comită o crimă. A fost îngrozitor. M-aş fi simţit mai bine dacă o făceam cu mâna mea. Dar nu am fost în stare.

— De ce ai fost atât de convinsă că voi întreprinde ceva? o întrebă Cross.

— Claudia mi-a vorbit mult despre tine, răspunse Athena. Am înţeles cine eşti, dar ea e atât de naivă, încă nu ştie nimic. Te crede numai un tip dur şi cu multă autoritate. Cross deveni foarte atent. Athena încerca să-l determine să-şi recunoască fapta. Ceva ce el n-ar fi făcut nici înaintea unui preot, nici chiar înaintea lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, felul în care mă priveai, continua Athena. Mulţi bărbaţi m-au privit aşa. Nu sunt lipsita de modestie, ştiu că sunt frumoasă, asta mi s-a repetat de când eram copil. întotdeauna am ştiut că am putere, dar niciodată nu mi-am înţeles-o cu adevărat. Nu mă încântă peste măsură, dar mă folosesc de ea. E ceea ce se numeşte „dragoste”. Cross îşi elibera mâinile dintr-ale ei.

— De ce te temeai atât de mult de soţul tău? Pentru că-ţi putea distruge cariera? în ochii ei se aprinse o scânteie de mânie.

Nu din pricina carierei, răspunse ea. Şi nu mi-a fost frica, deşi ştiam că nu va ezita să mă ucidă. Am avut un motiv mai puternic. Tăcu, apoi adăugă: Ii pot obliga să-ţi dea filmul înapoi. Pot refuza să continuu lucrul la filmări.

— Nu, răspunse Cross…

Athena zâmbi şi spuse exuberanta:

— Atunci ne putem culca împreuna. Te consider foarte atrăgător şi sunt convinsa ca ne vom simţi bine.

Prima lui reacţie fu una de mânie, la gândul că ea îşi închipuia că-l putea cumpăra aşa uşor. La gândul că juca teatru, folosindu-şi famecele feminine la fel cum un bărbat şi-ar fi folosit forţa fizica. Dar ceea ce-l deranja în primul rând era că desluşise în tonul ei o umbra de batjocura. îşi bătea joc de purtarea lui Plină de respect şi-i reducea iubirea sinceră la un simplu act sexual. Ca şi cum

^ar fi declarat că dragostea lui faţă de ea era la fel de falsă ca şi dragostea ei %â de el.

— Am stat mult de vorbă cu Boz tot încercând să ajung la o înţelegere cu el răspunse cu răceală Cross. Spunea că pe vremea când eraţi căsătoriţi se culca cu tine de cinci ori pe zi.

Se simţi satisfăcut văzând că o şocase.

— N-am numărat, dar o făceam destul de des, răspunse ea. Aveam optsprezece ani şi îl iubeam sincer. Nu-i ciudat că pe urmă am dorit să-l văd mort? Se încruntă o clipă şi spuse, ca din întâmplare: Despre ce aţi mai vorbit? Cross o privi mohorât.

— Boz mi-a destăinuit teribilul secret dintre voi doi. Pretinde că i-ai mărturisit că, atunci când ai fugit de acasă, ţi-ai îngropat copilul în deşert. Chipul Athenei deveni o mască, ochii ei verzi îşi pierdură strălucirea. Pentru prima oară în seara aceea Cross simţi că femeia din faţa lui nu juca teatru. Obrazul ei avea o paloare pe care nici o actriţă n-o putea realiza.

— Chiar crezi ca mi-am ucis copilul? şopti ea.

— Boz a declarat că aşa i-ai spus tu, răspunse Cross.

— E adevărat că aşa i-am spus, încuviinţă Athena. Acum te întreb din nou. Chiar crezi că mi-am ucis copilul?

Nimic nu este mai îngrozitor decât să condamni o femeie frumoasă. Cross ştia că, dacă i-ar fi dat un răspuns cinstit, ar fi pierdut-o pentru totdeauna. Deodată o cuprinse blând cu braţele.

— Eşti prea frumoasă. Nici o femeie atât de frumoasă nu ar fi în stare de o asemenea faptă. Eterna adoraţie a bărbaţilor pentru frumuseţea feminina, în ciuda oricăror evidenţe. Nu, continuă el. Nu cred că ai făcut aşa ceva. Ea se trase într-o parte.

— Deşi sunt vinovată de ce i s-a întâmplat lui Boz?

— Nu eşti vinovata, o contrazise Cross. Boz şi-a luat singur zilele. Athena îl privea cu luare-aminte. El îi luă mâinile într-ale lui. Chiar crezi că l-am ucis pe Boz? întrebă el.

Atunci Athena zâmbi, ca o actriţă care înţelesese, în sfârşit, cum trebuia să joace o scenă.


Kataloq: 2015
2015 -> Dərs vəsaiti, Bakı, Çaşoğlu -2003 A. M. Qafarov Standartlaşdırmanın əsasları
2015 -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Respublikası Təhsil Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti
2015 -> AZƏrbaycan əraziSİNDƏ İBTİDAİ İcma quruluşU
2015 -> АзярбайжАН РЕСПУБЛИКАСЫ ТЯЩСИЛ НАЗИРЛИЙИ азярбайжан дювлят игтисад университети
2015 -> Mühazirə Mövzu: Sertifikasiyanın mahiyyəti və məzmunu. Plan əsas terminlər və anlayışlar
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 15
2015 -> Ali təhsil müəssisəsinin Nümunəvi Nizamnaməsi"nin və "Azərbaycan Respublikası Nazirlər Kabinetinin dəyişiklik edilmiş bəzi qərarlarının siyahısı"nın təsdiq edilməsi haqqında Azərbaycan Respublikasının Nazirlər Kabinetinin Qərarı
2015 -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ azərbaycan döVLƏT İQTİsad universiteti
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 22 MÖvzu: telemexanik sistemləR

Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə