Mario Puzo



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə31/42
tarix22.01.2018
ölçüsü1,92 Mb.
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   42

— Am să-i spun Claudiei să înceapă deja lucrul la un proiect pentru ea, anunţă Deere.

— Excelent, se bucură Bantz. Ţine minte, eu am ştiut întotdeauna ce ar fi vrut să facă Eli, dar n-a reuşit pentru că era prea îngăduitor. Ne vom descotorosi de companiile de producţie conduse de Dora şi de Kevin. întotdeauna merg în pierdere şi, în plus, nu-i vreau în studioul meu.

— în problema asta trebuie să fii foarte atent, îl sfătui Deere. Dora şi Kevin deţin acţiuni în companie.

Bantz rânji.

— Da, dar Eli mi-a dat pe mână studioul vreme de cinci ani. Aşa ca tu vei fi ţapul ispăşitor. Vei refuza să le aprobi proiectele. Presupun că după un an sau doi amândoi vor pleca scârbiţi, dând vina pe tine. Asta a fost stratagema lui Eli. Eu eram ţapul lui ispăşitor.

— Cred că o să ai de furcă până să-i faci să plece, îşi dădu cu părerea

Deere. Studioul e pentru ei a doua casa, au crescut aici.

— Eu încerc, spuse Bantz. încă ceva. în noaptea dinaintea morţii Eli a acceptat să-i dea lui Ernest Vail o parte din profitul brut, plătindu-i un avans, pentru toate filmele pe care le-am turnat după romanul lui idiot. Eli s-a învoit numai pentru că Molly Flanders şi Claudia au făcut presiuni asupra lui pe patul de moarte, lucru foarte urât din partea lor. Am anunţat-o în scris pe Molly că nu am nici o obligaţie, legala sau morală, să respect acea promisiune. Deere chibzui asupra celor auzite.

— Vail nu se va sinucide, dar în următorii cinci ani ar putea muri de moarte bună. Ar trebui să ne luam măsuri de precauţie şi pentru această eventualitate.

— Nu, răspunse Bantz. Eli şi cu mine ne-am consultat avocaţii, care ne-au spus că Molly va pierde cauza în instanţă. Voi negocia o sumă, dar nu din profitul brut. Asta înseamnă să ne ia şi pielea de pe noi.

— Ei, şi Molly ţi-a răspuns? întreba Deere.

— Da, obişnuita scrisoare avocăţească, plină de tâmpenii, explică Bantz.

I-am spus să se ducă în mă-sa. Bantz ridică receptorul şi-i telefona psihanalis- 'ului sau. Soţia lui îl sfătuia de ani de zile să urmeze şedinţe de psihoterapie, ca să se facă mai agreabil. Voiam să confirm programarea pentru ora patru după-amiaza, vorbi Bantz în receptor. Da, despre scenariu discutam săptămâna viitoare.

Puse receptorul în furcă şi-i zâmbi viclean lui Deere.

Deere ştia că Bantz avea întâlnire cu Falene Fant în vila de lingă hotelul

Beverly, proprietate a studioului. Deci psihiatrul lui Bobby era doaiiM acoperire, întrucât studioul optase pentru un scenariu original al medicului despre un psihiatru ucigaş în serie. Gluma era că Deere citise scenariul şi considera că din el se putea face un film destul de bun, fără cheltuieli prea mari, deşi Bantz nu dădea doi bani pe el. Deere urma să realizeze filmul, iar Bantz credea că Skippy îi face, de fapt, o favoare.

În continuare Bantz şi Deere discutară despre motivele pentru care timpul petrecut cu Falene Fant îi făcea atât de fericiţi. Amândoi erau de acord că era o copilărie din partea unor persoane importante ca ei. Dar, în acelaşi timp, recunoşteau că a face sex cu Falene era foarte plăcut, pentru că fata erţ amuzantă şi nu le crea nici un fel de obligaţii. Desigur, existau obligaţii implicite, dar Falene avea talent şi, la momentul potrivit, urma să i se acorde o şansă.

— Ceea ce mă nelinişteşte e faptul că, dacă va deveni o actriţă relativ cunoscută, distracţia noastră ar putea lua sfârşit, spuse Bantz.

— Mda, încuviinţă Deere. Aşa reacţionează talentele. Dar ce dracu', în acest caz ne va aduce o grămadă de bani.

Amândoi verificară planul de producţie şi lansare de filme. Messalina urma să fie terminat în două luni, devenind „locomotiva” perioadei de Crăciun. Mai aveau în lucru o continuare la romanul lui Vail, programat să aibă premiera în următoarele două săptămâni. Aceste două producţii ale Studiourilor LoddStone puteau aduce în total un miliard de dolari din încasările realizate în întreaga lume, inclusiv din videocasete. Bantz avea să primească o bonificaţie de douăzeci de milioane de dolari. Deere, probabil cinci milioane. Bobby urma să fie salutat drept un geniu încă din primul său an de activitate ca succesor al lui Marrion. Lumea îl va recunoaşte drept Numărul Unu.

— Păcat că trebuie să-i plătim lui Cross cincisprezece la sută din profitul brut rotunjit la Messalina. De ce nu-i dăm înapoi banii cu dobândă? Dacă nu-i convine, n-are decât să ne dea în judecată. E clar că-l deranjează ideea de a ajunge la tribunal.

— Nu umblă zvonul că ar fi mafiot? întrebă Bantz. „Mare canalie”, gândi Deere.

— îl cunosc pe Cross, răspunse el cu voce tare. Nu-i un tip violent. Dacă ar fi fost un om periculos, sora lui, Claudia, m-ar fi avertizat. Singura care mă nelinişteşte e Molly Flanders. Escrocăm simultan doi dintre clienţii ei.

Foarte bine, spuse Bobby. Doamne, dar ştiu că azi am lucrat bine. Am economisit douăzeci de milioane de la Ernest şi poate zece de la De Lena. Aşa ne ies şi primele. Vom fi nişte eroi. 317

— Da, încuviinţă Deere. Se uită la ceas. Vezi că-i aproape ora patru. N-ar trebui să pleci la întâlnirea cu Falene?

În acel moment, uşa de la biroul lui Bobby Bantz se izbi de perete şi în prag se ivi Molly Flanders. Era în uniformă de luptă: pantaloni, jachetă şi bluză albă de mătase. Purta tocuri joase. Tenul ei frumos era stacojiu de furie. Avea lacrimi jn ochi, şi totuşi niciodată nu arătase mai frumoasa. Tonul ei avea o veselie răutăcioasă.

— Bravo, javre ce sunteţi! Ernest Vail e mort! Am procură din partea lui să va interzic să difuzaţi ultima continuare la cartea pe care a scris-o. Acum, idioţilor, aveţi de gând să staţi jos ca să cădem la învoială?

Ernest Vail ştia că, în cazul sinuciderii, marea sa problema era cum să evite violenţa. Era mult prea laş ca să apeleze la metodele cele mai răspândite. Armele de foc îl speriau, cuţitele şi otrăvurile erau prea directe şi nu foarte sigure. Cuptorul cu gazul deschis sau moartea în maşină prin asfixie cu monoxid de carbon nu ofereau nici ele garanţie. Tăierea venelor de la mină însemna sânge. Nu, voia să moară într-un fel plăcut, rapid, sigur, astfel ca trupul să-i rămână neatins şi demn.

Ernest se mândrea că luase o decizie raţională, care avea să fie în avantajul tuturor, cu excepţia Studiourilor LoddStone. Era, pur şi simplu, o chestiune de câştig financiar personal şi de satisfacere a orgoliului rănit. Avea să-şi recapete controlul asupra propriei vieţi: ideea îi stârnea râsul. încă o dovadă că rămăsese în toate minţile: îşi păstrase simţul umorului.

Să se piardă în largul oceanului prea era „ca la cinematograf, să se arunce în faţa autobuzului, prea dureros şi oarecum umilitor, ca şi cum ar fi fost un amărât de vagabond. Pentru scurt timp îi reţinu atenţia o varianta. Tableta de somnifer, care nu mai era la modă, supozitorul pe care îl introduceai în rect. Dar şi această metodă era lipsită de demnitate şi nu absolut sigură. Ernest le respinse pe toate, continuând să caute ceva care să-i aducă un sfârşit sigur şi fericit. Căutarea îi ridica atât de mult moralul, încât aproape renunţă la idee. Acelaşi efect îl avea şi scrierea unor ciorne pentru scrisori de adio. Voia să-şi folosească întregul talent, fără să pară că-şi plânge singur de milă sau că-i acuza pe alţii. Mai presus de orice, dorea ca sinuciderea lui să fie recunoscută ca un gest absolut raţional, nu ca un act de laşitate. începu prin a scrie un bilet către prima soţie, pe care o considera singura hi iubire adevărată. Se strădui ca întâia propoziţie să fie obiectiva şi practică. „De îndată ce găseşti acest bilet, ia legătura cu avocata mea, Molly Flanders. îţi va da o veste importantă. Vă mulţumesc, ţie şi copiilor, pentru anii ^ulţi şi fericiţi pe care mi i-aţi oferit. Nu vreau să credeţi că gestul meu e un reproş la adresa voastră. Ne plictisisem unul de celalalt încă înainte de a uc despărţi. Te rog să nu-ţi închipui că gestul meu e motivat de o minte bolnav^ sau de nefericire. E un gest complet raţional, după cum îţi va explica avocata mea. Spune-le copiilor că îi iubesc.”

Ernest împinse foaia deoparte. Mai avea nevoie de o mulţime de retuşuri.

Scrise câte o scrisoare pentru a doua şi a treia soţie, pe un ton care până şi lui îi părea rece, anunţându-le că le lăsase mici părţi din averea lui; le mulţumi pentru fericirea pe care i-o dăruiseră şi le asigură că nu purtau nici o vina pentru gestul lui. După toate aparenţele, nu era într-o stare de spirit prea afectuoasă. Aşadar, îi scrise lui Bobby Bantz un scurt bilet, compus doar din câteva cuvinte: „Du-te-n mă-ta!”

Apoi îi scrise lui Molly Flanders un mesaj cu următorul conţinut: „învaţă-i minte pe ticăloşi!”

Lui Cross De Lena îi scrise: „în sfârşit, am făcut ce trebuie.” Ghicise dispreţul lui De Lena faţă de tergiversarea lui.

În final, îşi deschise inima şi-i scrise Claudiei: „Tu mi-ai oferit cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea şi nici măcar nam fost căsătoriţi. Cum îţi explici asta? Şi cum se întâmpla ca tot ce ai făcut tu în viaţă a fost bine şi tot ce am făcut eu a fost greşit? Până în acest moment. Te rog să uiţi ce ţi-am spus despre felul tău de a scrie şi criticile la adresa muncii tale, a fost numai invidia unui bătrân romancier, la fel de demodat ca un fierar. îţi mulţumesc ca ai luptat pentru drepturile mele, deşi până la urma fără rezultat. Te iubesc pentru faptul că ai încercat.”

Puse una peste alta scrisorile aşternute pe hârtie galbenă. Sunau îngrozitor, dar avea de gând să le rescrie. Rescrierea era întotdeauna marele secret.

Dar, concepând scrisorile, îşi trezise la viaţă subconştientul. în cele din urmă, îi veni în minte metoda perfecta de a se sinucide.

Kenneth Kaldone era cel mai mare dentist de la Hollywood, la fel de renumit ca orice megastar în acea societate nu prea numeroasă. Era extrem de priceput în meserie, amuzant şi îndrăzneţ în viaţa sa particulară. Detesta portretele în literatură şi filmele despre dentişti, socotindu-le teribil de burgheze, aşa că făcea totul pentru a dovedi contrariul. Era fermecător prin modul lui de a se îmbrăca şi de a vorbi, luxosul său cabinet stomatologic avea un raft cu o sută dintre cele mai bune reviste publicate în America şi Anglia. Exista şi un raft mai mic cu reviste în limbi străine! germană, italiană, franceză şi chiar rusă.

Pe pereţii sălii de aşteptare erau agăţate tablouri moderne de cea mai buna calitate, iar când intrai în labirintul sălilor de tratament, coridoarele erau 319 juipodobite de fotografiile cu autograf ale unora dintre cei mai mari actori ai flollywoodului. Pacienţii lui.

Era întotdeauna de o veselie debordantă şi uşor efeminat, într-un fel oarecum derutant. îi plăceau femeile, dar nu accepta în ruptul capului ca un bărbat să-şi lege viaţa de o femeie. Nu acorda sexului mai multa importanţa decât unei cine bune, unui vin de calitate sau unei muzici frumoase. Singurul lucru în care credea Kenneth era arta stomatologica. în meseria lui era un artist, la curent cu toate progresele din tehnica şi cosmetica dentară. Refuza să confecţioneze punţi mobile clienţilor sâi, insista să le facă implanturi de oţel pe care puteau fi ataşaţi dinţi permanenţi. Ţinea comunicări la congrese de stomatologie, era o asemenea autoritate în materie, încât fusese solicitat să trateze dinţii unui vlăstar al familiei regale din Monaco. Nici un pacient al lui Kenneth Kaldone nu trebuia să-şi pună noaptea dantura într-un pahar cu apa. Nici un pacient al lui nu trebuia să îndure dureri pe sofisticatul scaun stomatologic. Kenneth folosea cu generozitate medicamentele, îndeosebi „aerul dulce”, o combinaţie de protoxid de azot şi oxigen, inhalat de pacient printr-o masca de cauciuc şi care amorţea complet nervii, cufundând pacientul într-o stare de semi-conştienţâ aproape la fel de plăcuta ca şi cea creată de opiu.

Ernest şi Kenneth se împrieteniseră încă de la prima vizită a lui Vail la

Hollywood, cu aproape douăzeci de ani în urmă. Ernest suferise o cumplită durere de dinţi în timpul cinei oferite de un producător, care încerca să-i cumpere drepturile de ecranizare pentru una dintre cărţile lui. Producătorul îi telefonase lui Kenneth la miezul nopţii şi stomatologul se dusese val-vârtej la petrecere şi îl transportase pe Ernest cu maşina la cabinetul său, ca să-i trateze dintele infectat. Apoi îl condusese la hotel, rugându-l să se prezinte la cabinet a doua zi.

Mai târziu Ernest îi spusese producătorului că, probabil, se bucura de multă influenţă din moment ce-l făcuse pe stomatolog să vina la el acasă în toiul nopţii. Producătorul îi răspunsese că aşa era Kenneth Kaldone. în ochii lui, un om cu dureri de dinţi nu se deosebea de unul care se îneacă, adică trebuia salvat. Kaldone citise toate cărţile lui Ernest şi-i admira creaţia.

A doua zi Ernest se dusese la cabinetul lui Kenneth, arătându-se nespus de recunoscător. Kenneth ridicase mâna, cerându-i să tacă, şi-i spusese:

— Eu încă nu m-am achitat pentru plăcerea oferită de cărţile dumitale. ^cum dă-mi voie să-ţi povestesc despre implanturile de oţel. îi ţinuse o lunga prelegere, argumentând că dantura trebuia îngrijită încă de 'Oarte timpuriu. îi spusese lui Ernest ca în curând avea să-şi piardă alţi câţiva dinţi, iar implanturile de oţel îl scuteau de grija de a-şi ţine noaptea dara pahar.

— Am să mă mai gândesc, răspunsese Ernest.

— Nu, refuzase Kenneth. Nu pot trata un pacient care nu-mi împărtăşeşte părerea în privinţa muncii mele.

Ernest râsese.

— Noroc că nu eşti romancier, spusese el. S-a făcut.

Deveniseră prieteni. Vail îl invita la masă de fiecare data când venea la

Hollywood, ba uneori chiar făcea o călătorie la Los Angeles anume pentru a fi tratat cu „aer dulce”. Kenneth analiza cu multă perspicacitate cărţile lui

Ernest şi se pricepea la literatură aproape la fel de bine ca la stomatologie.

Lui Ernest îi plăcea aerul dulce. Niciodată nu simţea durerea şi unele dintre cele mai grozave idei îi veneau tocmai când se afla în stare de semiconştienţă. în următorii câţiva ani, între el şi Kenneth se legase o prietenie atât de strânsă, încât Ernest se lăsase convins să-şi facă o nouă dantură cu implanturi de oţel, pe care s-o ducă cu el în mormânt.

Dar principalul interes al lui Ernest faţă de Kenneth era să şi-l ia ca model pentru un personaj de roman. Ernest nutrise întotdeauna convingerea ca în fiecare fiinţă omenească există o singură perversitate şocantă. Kenneth şi-o dezvăluise pe a lui, aceasta fiind de natură sexuală, dar nu în obişnuitul stil pornografic.

Întotdeauna conversau câteva minute până să înceapă tratamentul, înainte ca dentistul să-i administreze lui Ernest „aer dulce”. Kenneth îi povestise că prietena lui de suflet făcea sex şi cu câinele ei, un uriaş ciobănesc german. Ernest, care tocmai începea să simtă efectul inhalaţiei, îşi scosese masca de cauciuc şi întrebase fără să se gândească:

— Adică te culci cu o femeie care face amor cu câinele? Chestia asta nu te pune pe gânduri?

Se referise la complicaţiile psihologice şi de natură medicală. Kenneth nu sesizase sensul întrebării.

— De ce să mă pună pe gânduri? replicase el. Câinele nu-i un rival.

În primul moment, Ernest îşi închipuise că glumeşte. Apoi îşi dăduse seama că Kenneth vorbise serios. Ernest îşi pusese din nou masca pe faţă şi se cufundase în starea de somnolenţă creata de amestecul de protoxid de azot şi oxigen; mintea lui, stimulată ca de obicei, făcuse o analiză completa a personalităţii dentistului.

Kenneth nu concepea iubirea ca pe un exerciţiu spiritual. Scopul primordial era plăcerea, pentru care era nevoie de o dexteritate similară cu priceperea 321 jui de a amorţi durerea. Trupul trebuia controlat în timp ce te bucurai de plăcerile lui.

În seara aceea luaseră cina împreuna şi, în linii mari, Kenneth îi confirmase analiza.

— Sexul e mai bun decât protoxidul de azot, îi spusese Kenneth. Dar, ca şi în cazul protoxidului, trebuie ca amestecul să conţină cel puţin treizeci la sută oxigen. îi aruncase lui Ernest o privire şireată. Ernest, tare îţi mai place aerul dulce. Ţie îţi administrez concentraţie maximă, şaptezeci la sută, şi văd că suporţi bine.

— E riscant? întrebase Ernest.

— Nu chiar, răspunsese Kenneth. Numai să nu ţii masca zile la rând, şi poate nici atunci. Bineînţeles că protoxidul de azot pur te-ar putea ucide în cincisprezece sau treizeci de minute. De fapt, cam o dată pe lună organizez o mică petrecere în cabinetul meu, cu „oameni frumoşi”, aleşi pe sprinceană. Toţi sunt pacienţii mei şi le cunosc reacţiile. Toţi sunt sănătoşi. Protoxidul de azot îi excită. N-ai simţit excitaţie sexuală în timp ce te găseai sub efectul gazului? Ernest râse.

— Când trece pe lângă mine una dintre tehnicienele tale, îmi vine s-o ciupesc de fund.

— Sunt convins că te-ar ierta, îl asigurase cu un umor şiret dentistul. Ce-ai zice să vii şi tu la cabinet mâine la miezul nopţii? E o distracţie pe cinste.

Observă expresia scandalizată de pe chipul lui Ernest şi adăugă: Protoxidul de azot nu-i cocaină. Cocaina face femeile să se simtă neputincioase. Protoxidul le ajută să se dezlănţuie. Tu vino ca la un cocteil oarecare. Nu eşti obligat să participi cu nimic.

„Oare vin şi câini?” gândise răutăcios Ernest. Apoi făgăduise că va fi acolo, îşi găsise o justificare, spunându-şi că nu făcea decât să se documenteze pentru un roman.

La petrecere nu se distrase şi nici nu participase propriu-zis. Adevărul era că protoxidul de azot îi stimula spiritul, nu instinctul sexual, ca şi cum ar fi fost o licoare sacră, folosită numai pentru adorarea unui Dumnezeu îndurător. Acuplarea invitaţilor era atât de animalică, încât pentru prima oară înţelesese indiferenţa lui Kenneth faţă de relaţia amantei lui cu ciobănescul ei german. Actul sexual era atât de lipsit de conţinut uman, încât devenea plictisitor.

Kenneth nu participa personal, era prea ocupat să acţioneze gazul.

Acum însă, după atâţia ani, Ernest îşi dădu seama că găsise un mod de a-şi lua viaţa. Avea să fie la fel ca o intervenţie stomatologică fără dureri. Nu va suferi, nu va fi desfigurat, nu-i va fi frică. Va pluti dinspre această lume spre cealaltă, într-un nor de gânduri frumoase. Sau, cum suna zicala, va muri fericit. Problema era cum să pătrundă noaptea în cabinetul lui Kenneth şi cum să afle modul de funcţionare al aparatului.

Fixă o programare la Kenneth pentru un control. în timp ce Kenneth îi studia radiografiile, Ernest îi spuse că în noul său roman apărea un medic stomatolog şi-l rugă să-i arate cum funcţiona aerul dulce.

Kenneth era un pedagog înnăscut, aşa că-i arătă cum se acţionau butoanele pentru rezervorul de protoxid de azot şi pentru cel de oxigen, repetându-i proporţiile şi explicându-i neobosit.

— Dar nu-i totuşi riscant? întrebă Ernest. Dacă te-ai îmbăta şi ai încurca butoanele? M-ai putea ucide.

— Nu, aparatul are reglare automată, aşa că întotdeauna primeşti cel puţin treizeci la sută oxigen, îi răspunse Kenneth.

Ernest şovăi o clipă, încercând să simuleze nedumerirea.

— Să ştii că mi-a plăcut petrecerea ta cu ani în urmă. Am o prietenă care face pe timida. Aş avea nevoie de un mic ajutor. Mi-ai putea împrumuta cheia de la cabinetul tău, ca s-o aduc aici într-o seară? Protoxidul îi va îndepărta reţinerile.

Kenneth studia cu atenţie radiografiile.

— Ai o dantură excelenta, declară el. Zău că sunt un mare stomatolog.

— Cum rămâne cu cheia? insista Ernest.

— E frumoasă? întrebă Kenneth. Anunţă-mă când vii şi am să fiu aici, ca să umblu la butoane.

— Nu, nu, protestă Ernest. Tipa nu se droghează. Daca ai fi de faţă, ar refuza şi protoxidul. Făcu o pauză. E oarecum de modă veche.

— Nu zău! exclamă Kenneth, privindu-l drept în ochi pe Ernest. Apoi spuse:

Mă întorc imediat. Ieşi din cabinet. Se întoarse cu o cheie în mâna. Du-te cu ea la o lăcătuşerie şi fă-ţi o dublură, îl îndemna Kenneth. Spune-le neapărat cine eşti. Pe urma vino înapoi şi lasă-mi cheia.

Ernest era surprins.

— Dar nu-mi trebuie chiar imediat.

Kenneth puse radiografiile deoparte şi se întoarse către Ernest. De când se cunoşteau, era una dintre rarele ocazii când chipul dentistului nu mai păstra nici urmă de veselie.

— Când poliţia te va găsi mort pe scaunul meu, spuse Kenneth, nu vreau să fiu implicat în nici un fel. Nu vreau să-mi periclitez prestigiul profesional şi nici să-mi pierd pacienţii. Poliţia va găsi dublura, apoi atelierul cartH 323 executat-o. Vor presupune că mi-ai furat cheia. Bănuiesc că vei lăsa şi o scrisoare.

Ernest râmase năucit, apoi îl copleşi ruşinea. Nu se gândise că îi făcea un rau lui Kenneth. Kenneth îl privea cu un surâs plin de reproş, în care se ghicea o undă de tristeţe. Ernest lua cheia de la Kenneth şi, într-o rară efuziune sentimentală, îl strânse timid în braţe.

— Deci înţelegi, spuse el. Nu mi-am pierdut minţile de tot.

— Sigur că înţeleg, încuviinţă Kenneth. Şi eu m-am gândit adesea să recurg la aceasta soluţie când voi îmbătrâni sau daca soarta îmi va deveni potrivnică. Zâmbi vesel şi adăugă: Moartea nu-i o rivală.

Râseră amândoi.

— Ştii şi motivul? întrebă Ernest.

— îl ştie tot Hollywood-ul, răspunse Kenneth. Skippy Deere a venit la o petrecere şi cineva l-a întrebat dacă într-adevăr intenţiona să facă filmul. El a răspuns: „Desigur, afară de cazul în care îngheaţă iadul sau se sinucide Ernest Vail.” – Deci nu mă crezi ţicnit? întreba Ernest. Faptul că o fac pentru banii pe care nu voi ajunge să-i cheltuiesc…

— De ce nu? replică Kenneth. E mai inteligent decât să te omori din dragoste. Dar procedeul nu-i chiar atât de simplu. Trebuie deconectat acest furtun din perete, care transportă oxigenul şi care scoate din funcţiune regulatorul, ca să poţi spori concentraţia la peste şaptezeci la sută. Fă-o vineri noaptea, după ce pleacă femeile de serviciu, astfel vei fi găsit abia luni. Exista întotdeauna o şansă de a fi readus la viaţă. Fireşte, dacă foloseşti protoxid pur, s-a terminat cu tine în treizeci de minute. Zâmbi din nou, uşor întristat. Cât am muncit la dinţii tăi şi acum se alege praful. Mare păcat!

Două zile mai târziu, într-o sâmbătă dimineaţa, Ernest se trezi foarte devreme în camera sa de la hotelul Beverly Hills. Soarele de abia se ridica la linia orizontului. Făcu duş, se bărbieri, îşi puse tenişi, un tricou şi o pereche de blugi comozi. Pe deasupra îmbracă un bluzon de pânză cafenie. în toată camera erau împrăştiate ziare şi haine, dar nu avea nici un rost să facă ordine. De la hotel până la cabinetul lui Kenneth avea de mers pe jos jumătate de ora. Ernest ieşi din hotel cu un sentiment de libertate. La Los Angeles nimeni nu mergea pe jos. îi era foame, dar se temea să mănânce, ca nu cumva să vomite în timp ce inhala protoxid de azot.

Cabinetul se găsea la etajul al cincisprezecelea al unui bloc cu şaisprezece niveluri. în hol nu era decât un singur om de paza în civil, iar în ascensor nu 'ntâlni pe nimeni. Ernest răsuci cheia în broasca şi intră în cabinetul stomatologic, încuie uşa după el şi puse cheia în buzunarul bluzonului. în apartament era o linişte de mormânt, geamul de la ghişeul de recepţie sclipea în lumina soarelui de dimineaţă, iar computerul era întunecat şi tăcut, ca o prezenţă de râu augur.

Ernest deschise uşa care dădea spre cabinetul propriu-zis. Mergând pe coridor, trecu pe lângă fotografiile megastarurilor. Erau şase săli de tratament, câte trei de fiecare parte a coridorului. In capăt se găsea biroul lui Kenneth şi sala de consiliu în care stătuseră de vorbă în atâtea rânduri. Cabinetul lui Kenneth se afla în încăperea alăturată. Acolo era şi scaunul hidraulic special, pe care dentistul îşi trata pacienţii cei mai importanţi.

Scaunul era deosebit de luxos, moale şi acoperit cu piele mai fină decât cele obişnuite. Pe măsuţa mobilă de alături se vedea masca de aer dulce. Consola, cu furtunul ataşat la rezervoarele de protoxid şi oxigen ascunse vederii, avea cele două butoane de control date la zero.

Ernest potrivi butoanele ca să obţină un amestec de jumătate oxigen şi jumătate protoxid. Apoi se instala pe scaun şi-şi puse masca pe faţă. Se relaxa. La urma urmei, de data aceasta Kenneth nu mai trebuia să-i înfigă instrumente ascuţite în gingii. Ii dispăru orice urmă de durere, mintea-i începu să hoinărească prin întreaga lume. Se simţea minunat, era ridicol să se gândească la moarte. îi veniră în gând idei pentru viitoarele sale romane, analiză multe persoane cunoscute, pe niciuna cu răutate: iată ce-i plăcea în primul rând la protoxid. La dracu', uitase să rescrie scrisorile de adio şi acum îşi dădea seama că, în ciuda bunelor lui intenţii şi a limbajului ales, în esenţă toate erau insultătoare.


Kataloq: 2015
2015 -> Dərs vəsaiti, Bakı, Çaşoğlu -2003 A. M. Qafarov Standartlaşdırmanın əsasları
2015 -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Respublikası Təhsil Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti
2015 -> AZƏrbaycan əraziSİNDƏ İBTİDAİ İcma quruluşU
2015 -> АзярбайжАН РЕСПУБЛИКАСЫ ТЯЩСИЛ НАЗИРЛИЙИ азярбайжан дювлят игтисад университети
2015 -> Mühazirə Mövzu: Sertifikasiyanın mahiyyəti və məzmunu. Plan əsas terminlər və anlayışlar
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 15
2015 -> Ali təhsil müəssisəsinin Nümunəvi Nizamnaməsi"nin və "Azərbaycan Respublikası Nazirlər Kabinetinin dəyişiklik edilmiş bəzi qərarlarının siyahısı"nın təsdiq edilməsi haqqında Azərbaycan Respublikasının Nazirlər Kabinetinin Qərarı
2015 -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ azərbaycan döVLƏT İQTİsad universiteti
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 22 MÖvzu: telemexanik sistemləR

Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   27   28   29   30   31   32   33   34   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə