Mario Puzo



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə35/42
tarix22.01.2018
ölçüsü1,92 Mb.
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   42

— Nu vă simţiţi jignit? întrebă el. Majoritatea bărbaţilor se înfurie. Tatăl unui pacient chiar m-a lovit. Dar dumneavoastră nu sunteţi supărat. Spuneţi-mi de ce.

Nu-i putea explica acestui om, nici măcar Athenei, cât îl impresionase priveliştea fetiţei în „cutia de îmbrăţişat”. Ce mult îi amintise de Tiffany şi de toate fetele cu care făcuse dragoste şi care-l lăsaseră golit de orice simţăminte. Cum relaţia lui cu clanul Clericuzio şi chiar cu tatăl sau îi crease un sentiment de singurătate şi de disperare. în sfrrşit, cum toate victimele pe care le lăsase în urmă păreau desprinse dintr-o lume de coşmar, care devenea reală numai în visele lui.

Cross îl privi pe doctor drept în ochi.

— Poate pentru că şi eu sunt autist, spuse el. Sau poate pentru că am hfe ascuns păcate şi mai grave.

Doctorul se lăsă pe spate şi exclamă satisfăcut:

— Ah! Făcu o pauză şi, pentru prima oară, zâmbi. Nu vreţi să vă facem nişte teste? Râseră amândoi. Şi acum, doamnă, continuă doctorul Gerard, înţeleg ca mâine dimineaţa aveţi un avion către America. De ce nu lăsaţi fetiţa cu mine? Infirmierele mele sunt foarte pricepute şi vă asigur că micuţa nu vă va duce dorul.

— Dar mie îmi va lipsi, replică Athena. Aş putea s-o ţin cu mine astă-seară şi s-o aduc mâine dimineaţa? Avionul nostru e închiriat, aşa că putem pleca oricând dorim.

— Desigur, încuviinţă doctorul. Veniţi cu ea aici mâine dimineaţă. Voi da dispoziţii asistentelor mele s-o însoţească până la Nisa. Aveţi numărul de telefon al institumlui, deci mă puteţi suna oricât de des doriţi.

Se ridicară, gata de plecare. într-o pornire impetuoasă, Athena îl sărută pe doctor pe obraz. Doctorul se îmbujora. Cu toată înfăţişarea lui de căpcăun, nu rămăsese indiferent la frumuseţea şi celebritatea Athenei.

Athena, Bethany şi Cross îşi petrecură restul zilei plimbându-se pe străzile

Parisului. Athena cumpără hăinuţe noi pentru Bethany, o garderoba completă. Ii cumpără cele necesare pentru pictură şi o valiză uriaşă, în care să încapă toate lucrurile noi. Trimiseră cumpărăturile la hotel.

Luară masa într-un restaurant de pe Champs-Elysees. Bethany mânca cu poftă, îndeosebi prăjiturile. Toată ziua nu scosese o vorba şi nici nu reacţionase la dovezile de afecţiune ale Athenei.

Cross nu văzuse niciodată manifestări de iubire ca cele ale Athenei faţă de fetiţa ei. Poate doar în copilărie, când mama lui, Nalene, peria pârul Claudiei. In timpul mesei, Athena o ţinu pe Bethany de mână, îi şterse firimiturile de pâine de la gură şi-i spuse că, după o luna, se va înapoia în Franţa şi va rămâne cu ea la şcoală vreme de cinci ani.

Bethany nu-i acordă nici o atenţie.

Plina de entuziasm, Athena îi spuse fetiţei cum vor învăţa franceza împreună, cum vor merge amândouă la muzee să vadă tablouri celebre şi cum

Bethany va putea picta după pofta inimii. îi zugrăvi viitoarele lor călătorii prin Europa, în Spania, în Italia şi în Germania.

Atunci Bethany rosti primele cuvinte în ziua aceea:

— Vreau maşina mea. 357

Ca de fiecare dată, Cross avu sentimentul dumnezeirii. Fetiţa cea frumoasă amintea de o copie după un portret celebru, din care însă lipsea sufletul artistului, ca şi cum trupul ei ar fi fost lăsat pustiu, pentru Dumnezeu. Când se înapoiară la hotel, deja se înserase. Bethany mergea între ei şi cei doi adulţi îşi luară avânt şi o ridicară în aer, iar ea nu protesta, ba chiar îi plăcu atât de mult, încât continuară jocul, depăşind intrarea în hotel. în acele momente, Cross trai acelaşi sentiment de fericire pe care-l încercase la picnic. Pentru simplul fapt că toţi trei erau împreună, ţinându-se de mâini. Propriul sentimentalism îl umplu de uimire şi de spaimă. în cele din urmă, se întoarseră la hotel. Athena o culcă pe Bethany, apoi veni în salon, unde o aştepta Cross. Se aşezară unul lingă celalalt, mana în mână, pe canapeaua de culoarea lavandei.

— Doi amanţi la Paris, zâmbi Athena. Şi nici măcar n-am apucat să facem dragoste într-un pat franţuzesc.

— Te îngrijorează faptul că o laşi pe Bethany aici? întrebă Cross.

— Nu, răspunse Athena. Nu ne va simţi lipsa.

— Cinci ani, spuse Cross. E foarte mult. Chiar eşti dispusă să renunţi la cinci ani de viaţă şi la cariera ta?

Athena se ridică de pe canapea şi începu să se plimbe în sus şi în jos prin cameră.

— îmi fac un titlu de glorie din faptul că ma pot lipsi de actorie, declară ea pătimaş. în copilărie visam să fiu o mare eroina, Măria Antoaneta în drum spre ghilotina, Ioana d'Arc arzând pe rug, Mărie Curie salvând omenirea de o boală necruţătoare. Şi, mai ridicol decât toate, visam să renunţ la tot, din dragoste pentru un bărbat celebru. Visam să trăiesc o viaţă de erou, eram convinsă că voi ajunge în Rai. Că voi fi curată la minte şi la trup. Detestam ideea de a face ceva care să ma compromită, mai ales de dragul banului. Eram decisă să nu fac râu cu nici un chip altei fiinţe omeneşti. Toată lumea avea să mă iubească, inclusiv eu. Ştiam că sunt inteligenta, toţi îmi spuneau că sunt frumoasă şi ni-am dovedit a fi nu numai priceputa, dar chiar talentata. Şi până la urmă ce $-a ales? M-am îndrăgostit de Boz Skannet. M-am culcat cu bărbaţi, nu pentru că-i doream, ci ca să-mi pot face o cariera. Am dat naştere unei făpturi care s-ar putea să nu iubească niciodată, nici pe mine şi nici pe altcineva. Am pus ta cale sau am cerut din umbră uciderea soţului meu. Numai că n-am întrebat: „Cine-l va lichida pe soţul meu, care acum îmi pune viaţa în pericol?” Strânse 'Mna lui Cross. Pentru aceasta, îţi mulţumesc.

— N-ai făcut nimic din câte spui, o linişti Cross. Aşa a fost destinul tău, cuiu se spune la mine în familie. Cât despre Skannet, îţi stătea ca o pietricică ^ pantof, altă zicala de familie, aşa că de ce să nu scapi de el? Athena îl sărută fugar pe buze.

— Acum am scăpat, cavalerule rătăcitor, spuse ea. Necazul e că nu te mărgineşti să ucizi balauri.

— Dacă după cinci ani doctorul va spune că nu poate realiza nici un progres, ce ai de gând? întrebă Cross.

— Puţin îmi pasă ce spun alţii, declară Athena. întotdeauna există o speranţă. Voi rămâne alături de Bethany până la sfârşitul zilelor.

— Şi nu-ţi va fi dor de munca ta? întreba el.

— Sigur că-mi va fi dor, aşa cum îmi va fi dor de tine, spuse Athena. Dar până la urmă voi face ceea ce cred eu că se cuvine, nu voi rămâne doar un personaj de film. Vorbise pe un ton amuzat. Apoi adăugă cu glas lipsit de intonaţie: Vreau ca Bethany să mă iubească, e tot ce-mi doresc. Se sărutară, urându-şi noapte bună, şi se duseră la culcare, fiecare în dormitorul său.

A doua zi de dimineaţă o duseră pe Bethany la clinică. Athenei îi venea nespus de greu să-şi ia rămas-bun de la fetiţă. O strânse în braţe şi plânse, dar Bethany îi refuză gestul. îşi îmbrânci mama, pregătindu-se să-l respingă şi pe Cross, dar el nu-şi manifestă intenţia de a o îmbrăţişa. O clipa Cross se înfurie că Athena era atât de neputincioasa în prezenţa fiicei ei. Remarcându-i reacţia, doctorul îi spuse Athenei:

— Când vă întoarceţi, veţi avea nevoie de multă pregătire ca sa vă puteţi descurca cu acest copil.

— Ma voi întoarce cât mai curând posibil, răspunse Athena.

— Nu-i nevoie să vă grăbiţi, spuse doctorul. Fetiţa trăieşte într-o lume în care nu exista timpul.

În avionul care-i ducea înapoi la Los Angeles Cross şi Athena se înţeleseră ca el să-şi continue drumul până la Las Vegas, fără s-o mai conducă pe Athena la Malibu. în timpul călătoriei trăiră un singur moment critic.

Vreme de o jumătate de oră Athena îşi lasă capul pe genunchi şi plânse fără un cuvânt. Apoi se linişti.

La despărţire Athena îi spuse lui Cross:

— îmi pare râu că n-am reuşit nici o dată să facem dragoste la Paris.

Dar tânărul înţelese că ea încerca doar să-l îmbuneze. Ca în prezent îi repugna gândul de a face dragoste. Şi ca, asemenea fiicei ei, Athena trăia în afara realităţii. 359

La aeroport pe Cross îl aştepta o limuzină lungă condusa de un om de la cabana de vânătoare. Pe bancheta din spate se afla Lia Vazzi. Lia ridică paravanul de sticla, astfel ca şoferul să nu audă ce vorbeau.

— Detectivul Losey a venit din nou la cabană să ma vadă, spuse el. Prima dată când mai calcă acolo, va fi şi ultima.

— Nu-ţi pierde răbdarea, îl sfătui Cross.

— Cunosc semnele, de asta să fii sigur, adaugă Lia. Şi încă ceva. O echipă din Enclava Bronx a fost deplasată la Los Angeles. Nu ştiu din al cui ordin, părerea mea e că ai nevoie de pază de corp.

— încă nu, refuză Cross. I-ai adunat pe cei şase oameni din echipa ta?

— Da, răspunse Lia. Dar nu vor acţiona direct împotriva Familiei Clericuzio.

La Xanadu pe Cross îl aştepta un raport din partea lui Pollard, cu date com- ' plete despre Jim Losey, date care promiteau să fie foarte interesante. Exista şi o informaţie în baza căreia se putea acţiona fără întârziere.

Cross scoase din seiful cazinoului o sută de mii de dolari, numai în bancnote de o suta. îl anunţa pe Lia ca plecau la Los Angeles. Lia urma să conducă maşina, Cross nu voia sa ia o a treia persoana. îi arăta lui Vazzi raportul lui Pollard. A doua zi luară avionul spre Los Angeles şi închiriară o maşină cu care să ajungă la Santa Monica.

Phil Sharkey tundea gazonul din faţa casei. Cross coborî din maşină împreuna cu Lia şi se prezenta ca fund un prieten al lui Pollard venit să ceara o informaţie. Lia studie cu atenţie chipul lui Sharkey. Apoi se înapoie la maşina. Phil Sharkey nu era la fel de impozant ca Jim Losey, totuşi era destul de solid. în plus, arata ca şi cum anii petrecuţi în poliţie i-ar fi topit orice urma de încredere în semenii sâi. Avea agerimea, gravitatea şi suspiciunea caracteristice poliţiştilor cu multa experienţa. Dar se vedea limpede ca nu era un om fericit. Sharkey îl pofti pe Cross în casa, de fapt o cabana cu interiorul sumbru şi vetust, cu aspectul părăsit al căminului lipsit de o femeie şi copii. Primul lucru pe care îl făcu Sharkey fu să-i telefoneze lui Pollard, ca să i se confirme identitatea vizitatorului. Apoi, fără nici un gest de ospitalitate, fără să-l invite să ia loc sau să bea ceva, îi spuse lui Cross:

— Poftim, întrebâ-mă.

Cross îşi deschise servieta-diplomat şi scoase un teanc de bancnote de o suta de dolari.

— Ai aici zece mii, spuse el. Asta doar ca să mă asculţi. Dar te previn că va dura ceva timp. Ce-a zice să-mi oferi o bere şi să mă inviţi să iau loc? 361

Chipul lui Sharkey se destinse într-un zâmbet larg. Deveni neobişnuit (je îndatoritor, ca şi cum dintre cei doi parteneri el ar fi fost poliţistul cel cum. secade, se gândi Cross. Sharkey îndesă nepăsător banii în buzunarul pan. talonilor.

— îmi eşti simpatic, declară el. Eşti băiat isteţ. Ştii că banii dezleagă limba nu umbli cu prostii.

Se aşezară la o măsuţă rotundă, pe terasa din spatele căsuţei, cu vedere spre Ocean Avenue, spre plajă şi spre ocean, şi-şi băură berile direct din sticlă. Sharkey se bătu uşor peste buzunar, ca să se asigure că banii erau la locul lor.

— Dacă primesc răspunsuri cinstite, te mai aşteaptă douăzeci de mii. După aceea, dacă îţi ţii gura şi nu sufli o vorba că am fost pe aici, mă întorc peste două luni cu încă cincizeci de mii.

Sharkey rânji din nou, de asta dată uşor răutăcios.

— Peste două luni n-o să-ţi mai pese la cine ciripesc, aşa-i?

— Da, răspunse Cross.

Sharkey redeveni serios.

— Nu-ţi spun nimic care să pună pe cineva sub acuzare.

— înseamnă că nu ştii cine sunt, de fapt, replica Cross. Poate ar fi bine să-l suni din nou pe Pollard.

— Ştiu cine eşti, răspunse scurt Sharkey. Jim Losey m-a avertizat că întotdeauna trebuie să mă port bine cu tine. Până la capăt.

Îşi luă expresia îngăduitoare a omului care asculta, ţinea de meseria lui.

— Tu şi Jim Losey aţi fost parteneri în ultimii zece ani şi amândoi aţi câştigat bani buni în afara de salariu. După aceea te-ai retras. Aş vrea să ştiu de ce.

— Deci Jim te interesează, înţelese Sharkey. E foarte riscant. Jim e cel mai curajos şi mai deştept poliţist din câţi cunosc.

— Dar cu cinstea cum stă? întrebă Cross.

— Amândoi eram poliţişti, şi încă la Los Angeles, răspunse Sharkey. Ştii ce însemna asta? Dacă ne făceam meseria pe bune şi-i snopeam pe macaronari şi pe negrotei, riscam să ajungem după gratii şi să ne pierdem slujba. Singurii pe care-i puteam aresta fără să dăm de bucluc erau idioţii albi cu bani. Uite ce e, eu n-am prejudecăţi, dar de ce să vâr albi după gratii dacă nu pot să-i vâr pe ceilalţi? Nu-i cinstit.

— Parcă ştiam ca Jim are pieptul plin de medalii, spuse Cross. Şi tu ai primit câteva.

Sharkey ridică din umeri a lehamite.

— în oraşul nostru n-ai cum să nu fii poliţist erou, dacă eşti cât de cât bărbat.

Mulţi nu ştiau că-şi puteau vedea de afaceri dacă vorbeau frumos. Unii dintre ei efau asasini în toată regula. Aşa că am fost nevoiţi să ne apărăm şi am luat câteva medaliiDar crede-mă că niciodată n-am căutat scandalul cu luminarea. Cross nu credea o vorba din ce-i îndruga Sharkey. Jim Losey era un bătăuş ^născut, cu toată vestimentaţia lui elegantă.

— Voi doi aţi fost parteneri la toate? întrebă Cross. Ştiaţi tot ce se petrece? Sharkey râse.

— Jim Losey? El era întotdeauna şeful. Uneori eu nici nu înţelegeam ce facem. Nu ştiam nici cu cât urma să fim plătiţi. Era treaba lui Jim, el îmi dădea cât socotea de cuviinţa. Tăcu o clipa. Jim îşi avea principiile lui.

— Deci cum aţi câştigat bani? întreba Cross.

— Eram în solda unor mari sindicate ale jocurilor de noroc, răspunse

Sharkey. Uneori mai pica şi câte o şpagă de la cei cu drogurile. Un timp, Jim Losey a refuzat să primească bani de la traficanţii de droguri, dar când toţi poliţiştii din lume au început să ia, am acceptat şi noi.

— Tu şi cu Losey v-aţi folosit vreodată de un negru tânăr, pe nume Marlowe, ca să-i depistaţi pe vânzătorii de droguri? întreba Cross.

— Sigur, răspunse Sharkey. Marlowe. Un puşti simpatic, care se temea şi de umbra lui. Mereu ne foloseam de el.

— înseamnă că te-a surprins să afli că a fost împuşcat de Losey atunci când a fugit din locul în care omorâse un om, cu gând să-l jefuiască? întrebă din nou Cross.

— Nu, ce dracu'! răspunse Sharkey. Cei care se droghează învaţă şi ei câte ceva. Dar sunt tare nepricepuţi, de fiecare dată o fac de oaie. Iar în asemenea situaţii Jim nu somează, aşa cum cere regulamentul. Pur şi simplu, trage.

— Totuşi, nu-i o coincidenţă? insistă Cross. Să li se încrucişeze astfel drumurile?

Pentru prima oară chipul lui Sharkey îşi pierdu asprimea, luând un aer trist.

— E cam dubios, spuse el. Toată povestea e cam dubioasa. Cred însă că-i momentul să-ţi spun ceva. Jim Losey era un tip curajos, iubit de femei şi respectat de bărbaţi. Eu i-am fost partener şi-i port aceleaşi sentimente. Dar adevărul e că întotdeauna a fost un tip cam dubios.

— Deci e posibil să fi fost un fel de înscenare? întreba Cross.

— Nu, nu, răspunse Sharkey. Trebuie să înţelegi. Meseria te face să accepţi

Şpagă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să devii şi asasin. Jim Losey n-ar face niciodată aşa ceva. Nu pot să cred nici în ruptul capului.

— Atunci de ce te-ai retras? întrebă Cross.

— Pentru ca Jim începea să mă streseze, răspunse Sharkey.

— L-am cunoscut pe Losey la Malibu acum câteva luni, spuse Cross. Era singur. Acţionează adesea fără tine?

Sharkey rânji din nou.

— Câteodată, răspunse el. Atunci se dusese să-şi încerce norocul cu actriţa Nici nu-ţi închipui de câte ori i-a reuşit figura, cu mari vedete ale ecranului Uneori lua masa cu oameni de vază şi nu voia să fiu şi eu de faţă. – încă ceva, spuse Cross. Jim Losey e rasist? îi urăşte pe negri? Sharkey îi aruncă o privire uimită şi amuzată.

— Bineînţeles că da. Eşti un liberal cu idei năstruşnice, aşa-i? îţi închipui că-i mare tragedie? Du-te şi stai un an în meseria asta. După aceea ai să votezi să fie toţi închişi într-o grădină zoologică.

— Mai am o întrebare, spuse Cross. L-ai văzut vreodată în tovărăşia unui tip scund, cu o bereta caraghioasă?

— Un italian, răspunse Sharkey. Am luat prânzul împreuna, apoi Jim mi-a spus să-mi iau tălpăşiţa. Un individ bizar.

Cross vârî mâna în servieta-diplomat şi scoase alte două teancuri de bancnote.

— Ai aici douăzeci de mii, spuse el. Şi nu uita, ţine-ţi gura şi ai să mai primeşti cincizeci de mii. Bine?

— Ştiu cine eşti, răspunse Sharkey.

— Bineînţeles că ştii, replică Cross. Doar eu i-am cerut lui Pollard să te pună în temă.

— Ştiu cine eşti cu adevărat, preciza Sharkey cu rânjetul lui strâmb. De aceea nu-ţi golesc servieta acum, pe loc. Şi tot de aceea am să-mi ţin gura încă două luni. Nu ştiu cine o să-mi facă mai repede de petrecanie, tu sau Losey. Cross De Lena înţelegea că se confrunta cu probleme uriaşe. Ştia că Jim Losey era în solda Familiei Clericuzio. Că primea cincizeci de mii pe an şi prime pentru operaţiunile speciale, dar niciuna dintre ele nu includea crima. Pentru Cross era suficient să poată trage concluzia finala. Dante şi Losey îi uciseseră tatăl. Nu-i fusese greu să ajungă la această concluzie, nu era obligat să aducă probe în instanţă. în plus, toată experienţa acumulata alături de clanul Clericuzio îl ajutase să dea verdictul de vinovăţie. Cunoştea firea şi priceperea tatălui său. Nici un tâlhar de drumul mare nu s-ar fi putut apropia de el. Dar în egala măsură cunoştea firea şi priceperea lui Dante, precum şi ura pe care i-o purta lui Pippi.

Întrebarea esenţiala era daca Dante acţionase pe cont propriu sau la ordinul lui Don. Dar Familia Clericuzio nu avea nici un motiv, tatăl lui îi slujise cu credinţa timp de peste patruzeci de ani şi contribuise decisiv la propăşirea Familiei. El fusese marele general în războiul împotriva clanului Santadio. Cross se întreba, pentru a suta oară, de ce nimeni nu-i relatase vreodată 363

^anunţe despre acel război, nici tatăl său, nici Gronevelt, nici Giorgio, nici peţie, nici Vincent.

Cu cât se gândea mai mult, cu atât îşi întărea convingerea: Don nu avea nici un amestec în uciderea lui Pippi. în afaceri Don Domenico era un tradiţionalist. Răsplătea devotamentul, nu-l pedepsea. Era extrem de corect, până la cruzime. Dar argumentul cheie era următorul: dacă l-ar fi ucis pe Pippi, nu l-ar fi lăsat în viaţa nici pe Cross. Aceasta era dovada nevinovăţiei lui Don. Don Domenico credea în Dumnezeu, uneori şi în Destin, însă nu credea în coincidenţe. Fără îndoiala că Don nu accepta coincidenţa ca Jim Losey să-l fi împuşcat pe vagabondul care-l omorâse pe Pippi. Fără îndoiala ca Don făcuse propriile sale cercetări şi descoperise relaţia dintre Dante şi Losey. Probabil era la curent nu numai cu vinovăţia lui Dante, ci şi cu motivul acţiunii lui. Dar Rose Mărie, mama lui Dante? Ea ce ştia? Când aflase de moartea lui Pippi, suferise cea mai grava criză de până atunci, uriaşe cuvinte fără sens, plânsese fără încetare, aşa ca Don o trimisese la clinica de psihiatrie din East Hampton, fondata de el cu ani în urmă. Rose Mărie avea să rămână internata cel puţin o luna.

Din ordinul lui Don, nimănui nu-i era permis s-o viziteze pe Rose Mărie la clinică, în afară de Dante, Giorgio, Vincent şi Peţie. Dar Cross îi trimitea adesea flori şi coşuri cu fructe. Atunci ce dracu' o tulburase atât de mult pe Rose Mărie? Oare cunoştea fapta lui Dante, îi înţelegea motivul? în acelaşi moment, Cross îşi aminti ca Don spusese că Dante va fi moştenitorul lui. Avu o presimţire funesta. Hotărî s-o viziteze pe Rose Mărie la clinică, în ciuda interdicţiei lui Don. Se va duce cu flori, cu fructe, cu bomboane de ciocolata şi cu brânzeturi, cu sinceră afecţiune, dar şi cu scopul de a o face să-şi trădeze fiul. Două zile mai târziu Cross păşi în holul clinicii de psihiatrie din East Hampton. La uşă erau doi oameni de pază, iar unul din ei îl conduse la ghişeul de informaţii.

Femeia de la informaţii era între doua vârste şi îmbrăcată elegant. Când

Cross îi spuse ce dorea, ea îi adresă un surâs încântător şi-l anunţă că trebuia să aştepte o jumătate de oră, întrucât Rose Mărie tocmai era supusă unei proceduri medicale de rutină. Funcţionara promise să-l anunţe de îndată ce pacienta era gata.

Cross luă loc în sala de aşteptare din imediata apropiere a holului de la intrare, prevăzuta cu mese şi fotolii confortabile. Luă un exemplar din revista Hollywood. Răsfoind-o, dădu peste un articol despre Jim Losey, detectivul erou din Los Angeles. Articolul povestea în amănunt isprăvile lui Losey, toate culrninând cu uciderea hoţului şi asasinului Marlowe. Pe Cross îl amuzau două lucruri. Despre tatăl său se spunea că ar fi fost proprietarul unei agenţii financiare şi prototipul victimei lipsite de apărare în faţa unui criminal violent. Apoi subtitlul articolului, care comenta că, dacă ar exista mai mulţi poliţişti ca Jim Losey, criminalitatea străzii ar putea fi ţinuta sub control.

O infirmieră îl bătu pe umăr. Deşi era o femeie voinică şi impunătoare, îi spuse cu un zâmbet binevoitor:

— Vă conduc la etaj.

Cross luă cutia cu bomboane de ciocolată şi florile pe care le adusese, apoi urcă cele câteva trepte şi porni în urma asistentei pe coridorul lung cu uşi de o parte şi de alta. în dreptul ultimei uşi infirmiera scoase o cheie şi descuie. îi făcu semn lui Cross să intre şi închise uşa după el.

Rose Mărie, îmbrăcată într-un halat de culoare cenuşie, cu pârul împletit îngrijit, se uita la un televizor micuţ. Dând cu ochii de Cross, sări de pe canapea şi se aruncă la pieptul lui. Plângea. Cross o săruta pe obraz şi-i oferi bomboanele şi florile.

— Oh, ai venit să mă vezi! exclamă ea. Credeam ca mă urăşti pentru ce i-am făcut tatălui tău.

— Nu i-ai făcut nimic tatălui meu, o linişti Cross, conducând-o înapoi la canapea. închise televizorul şi îngenunche lângă sofa. Eram îngrijorat pentru tine.

Ea întinse mâna şi-l mângâie pe pâr.

— întotdeauna ai fost tare frumos, spuse ea. Uram ideea că erai fiul tatălui tău. M-am bucurat că a murit. Dar am ştiut întotdeauna că se vor petrece grozăvii. Pentru el am otrăvit cerul şi pământul. Crezi că tata mă va ierta?

— Don e şi el un om ca toţi ceilalţi, spuse Cross. Nu te va acuza niciodată.

— Te-a păcălit şi pe tine, aşa cum i-a păcălit pe toţi, continuă Rose Mărie. Niciodată să nu te încrezi în el. Şi-a trădat propria fiică, şi-a trădat nepotul, l-a trădat pe fiul surorii lui, pe Pippi… Iar acum te va trăda pe tine.

Vorbea cu glas din ce în ce mai ascuţit şi Cross se temea ca nu cumva să facă o noua criză.

— Linişteşte-te, mătuşa Roe, îi spuse el. Spune-mi ce te-a tulburat în asemenea măsură, ca a trebuit să te întorci aici.

O privi în ochi şi se gândi cât de frumoasă trebuia să fi fost în tinereţe, privirea ei păstra aceeaşi puritate de atunci.

— Cere-le să-ţi povestească despre războiul cu Santadio, îi şopti ea, atunci vei înţelege tot.

Privi undeva peste creştetul lui Cross, apoi îşi acoperi capul cu mâinile.

Cross întoarse ochii. Uşa era deschisă. în prag stăteau Vincent şi Peţie, fără un cuvânt. Rose Mărie sări jos de pe canapea, alergă în dormitor şi trânti uşa după ea. 365

Chipul de granit al lui Vincent luă o expresie disperată şi compătimitoare.

— Iisuse Hristoase! murmură el.

Se duse la uşa dormitorului şi bătu în ea, apoi spuse:

— Roe, deschide uşa. Suntem fraţii tăi. Nu-ţi facem nici un rău…

— Ce coincidenţa sa ne întâlnim aici! exclama Cross. Şi eu am vrut s-o văd pe Rose Mărie.

Vincent nu-şi pierdea niciodată vremea cu fleacuri.

— N-am venit în vizită. Don îţi cere să te duci la Quogue.

Cross cântări situaţia. Era limpede că funcţionara de la informaţii vorbise la telefon cu cineva de la Quogue. Era limpede ca aşa proceda întotdeauna. Şi era la fel de limpede că Don nu voia ca el să stea de vorba cu Rose Mărie. Faptul că-i trimisese pe Vincent şi Peţie nu era o simplă întâmplare, bătrânul nu şi-ar fi expus fiii cu atâta imprudenţa. Vorbele lui Vincent îi confirmară bănuiala.

— Cross, eu merg cu tine în maşina ta. Peţie poate veni cu a lui.


Kataloq: 2015
2015 -> Dərs vəsaiti, Bakı, Çaşoğlu -2003 A. M. Qafarov Standartlaşdırmanın əsasları
2015 -> Azərbaycan Respublikası Kənd Təsərrüfatı Nazirliyi Azərbaycan Respublikası Təhsil Nazirliyi Azərbaycan Dövlət Aqrar Universiteti
2015 -> AZƏrbaycan əraziSİNDƏ İBTİDAİ İcma quruluşU
2015 -> АзярбайжАН РЕСПУБЛИКАСЫ ТЯЩСИЛ НАЗИРЛИЙИ азярбайжан дювлят игтисад университети
2015 -> Mühazirə Mövzu: Sertifikasiyanın mahiyyəti və məzmunu. Plan əsas terminlər və anlayışlar
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 15
2015 -> Ali təhsil müəssisəsinin Nümunəvi Nizamnaməsi"nin və "Azərbaycan Respublikası Nazirlər Kabinetinin dəyişiklik edilmiş bəzi qərarlarının siyahısı"nın təsdiq edilməsi haqqında Azərbaycan Respublikasının Nazirlər Kabinetinin Qərarı
2015 -> AZƏrbaycan respublikasi təHSİl naziRLİYİ azərbaycan döVLƏT İQTİsad universiteti
2015 -> Mühazirəçi: T. E. N., Prof. İ. M.Əliyev FƏNN: avtomatikanin əsaslari mühazirə 22 MÖvzu: telemexanik sistemləR

Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə