Mario Vargas Llosa



Yüklə 1,42 Mb.
səhifə12/30
tarix03.01.2019
ölçüsü1,42 Mb.
#88937
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   30

Îşi mai punea rochia în carouri şi puloverul luni seara, când mătuşă-sa o ducea la cinematograful Bellavista. Eu îi spuneam mamei că trebuie să iau un caiet de la Teresa şi mă duceam în piaţă să aştept terminarea spectacolului şi o vedeam trecând cu mătuşă-sa, comentând filmul.

În celelalte zile purta o fustă maro, veche şi cam decolorată. Uneori o găseam pe mătuşă cârpind fusta, şi o făcea bine, peticele aproape că nu se observau, nu degeaba era croitoreasă. Dar dacă Teresa cârpea fusta, după ce se întorcea de la colegiu, ea rămânea în uniformă şi, ca să n-o murdărească, punea un ziar pe scaun. Cu fusta maro purta o bluză albă, cu trei nasturi, dar nu se încheia decât la primii doi, astfel că i se vedea gâtul, un gât oacheş şi lung. Iarna îşi punea peste bluza albă puloverul de culoarea scorţişoarei şi nu se încheia la nici un nasture. Mă gândeam: „Ce îndemânatică e când se dichiseşte!”

Pantofi avea doar două perechi, dar în această problemă priceperea nu-i mai era de folos decât în foarte mică măsură. La colegiu purta nişte pantofi negri cu şireturi, care păreau bărbăteşti, dar cum ea avea picioare mici, nu se prea observa, îi avea mereu lustruiţi, fără urme de praf sau pete. Cmd se întorcea acasă, sigur şi-i scotea ca să-i lustruiască, fiindcă o vedeam intrând încălţată cu pantofii negri şi putin mai târziu, când veneam la ea să ne facem temele, era încălţată cu pantofii albi, iar cei negri se aflau lângă uşa de la bucătărie, strălucind ca o oglindă. Nu cred că-i dădea cu cremă în fiecare zi, dar sigur îi ştergea cu o cârpă.



Pantofii albi erau vechi. Când era distrată, îşi încrucişa picioarele, ţinând unul în aer, şi eu puteam vedea că pingelele sunt tocite. Odată, când s-a lovit de masă, a scos un ţipăt şi a venit mătuşă-sa, care i-a scos pantoful şi a început să-i maseze piciorul; atunci am văzut că înăuntru avea o bucată de carton îndoit, aşa că m-am gândit: „Talpa are găuri.” Am văzut-o o dată făcându-şi pantofii albi. îi dădea cu cretă pe toate părţile, cu aceeaşi grijă cu care îşi făcea şi temele pentru şcoală. Aşa păreau noi, dar numai pentru o clip” ă, fiindcă de cum îi atingea de ceva, creta cădea, iar pantofii se umpleau de pete. La un moment dat, mi-am zis: „Dacă ar avea mai multă cretă, ar purta pantofii curaţi tot timpul. Ar putea tine o cretă în buzunar şi cum s-ar şterge albul pe o parte, ar scoate creta imediat să dea pe pantof.” în f aţa colegiului meu era o librărie unde m-am dus într-o după-amiază ca să întreb cât costă o cutie de cretă. Cea mare făcea şase soli, iar cea mică patru şi cincizeci. Nu ştiam că-i aşa de scumpă. Mi-era ruşine să-i cer slăbănogului de Higueras, nici măcar nu-i înapoiasem celălalt sol împrumutat. Acum eram mai prieteni, deşi ne vedeam rareori, în aceeaşi cârciumă, îmi spunea anecdote, mă întreba de şcoală, îmi oferea ţigări, mă învăţa să fac rotocoale, să tin fumul şi să-1 arunc pe nas. într-o zi mi-am luat inima în dinţi şi i-am cerut împrumut patru soli şi jumătate. „Desigur, amice, mi-a zis, orice vrei” şi mi i-a dat fără să mă întrebe la ce-mi trebuiau. Am dat fuga la librărie şi i-am cumpărat cutia. Mă gândisem să-i spun: „Tere, ţi-am adus un dar” şi intrând în casă la ea, încă mă mai gândeam să procedez astfel, însă de cum am văzut-o, m-am răzgâhdit şi i-am zis doar atât: „Mi-au dăruit asta la colegiu, iar mie creta nu mi-e de folos la nimic. N-o vrei tu?” Şi ea mi-a spus: „Cum să nu, dă-mi-o.”

Nu cred în existenţa diavolului, însă Jaguarul mă pune pe gânduri. El spune că nu crede, dar e o minciună, pur şi simplu poză. S-a văzut când 1-a plesnit pe Arrospide fiindcă zicea lucruri urâte despre sfânta Roşa. „Maică-mea credea în sfânta Roşa şi să vorbeşti urât despre ea înseamnă să o vorbeşti de rău pe mama”, simplă poză. Dracul trebuie să aibă faţa ca Jaguarul, acelaşi râs şi, în plus, coarne ascuţite. Au venit să-1 ia pe Cava, a zis, au aflat totul. şi a început să râdă, în timp ce eu şi Creţul am amuţit, ni s-a tăiat respiraţia. Cum de a ghicit? Mereu visez că mă apropii de el pe la spate, îl cnocautez, dau cu el de pământ şi buf! poc! bum! Să vedem ce face când îşi revine. Probabil că şi Creţul se gândeşte la asta. Jaguarul e o bestie, Boa, o brută fără pereche, mi-a zis în seara asta, ai văzut cum a mirosit povestea cu munteanul şi cum mai râdea? Dacă eu aş fi fost cel dat în gât, desigur că tot aşa s-ar fi tăvălit de râs. Dar pe urmă parcă înnebunise, dar nu din cauza munteanului, ci de teamă pentru el. „Asta numai mie mi-au făcut-o, dar nu ştiu cu cine au de-a face”, dar cel care-i la răcoare e Cava. Şi dacă zarurile cădeau pe mine? Mi se face părul măciucă! Mi-ar plăcea să i se înfunde o dată şi Jaguarului, să-1 văd atunci ce mutră face, nimeni nu se leagă niciodată de el, ceea ce-1 face mai sigur pe el, ghiceşte orice. Se zice că animalele pricep lucrurile după miros; miros şi gata, prin nas trece tot ceea ce urmează să se întâmple. Maică-mea spunea: în ziua cutremurului din '40 am ştiut că se va petrece ceva, câirui din cartier parcă turbaseră dintr-o dată, fugeau şi urlau de l parcă îl văzuseră pe Satana cu coarne şi cu părul zbârlit. Ceva mai târziu a început zguduiala. La fel şi cu Jaguarul. Aluat o faţă de groază şi a zis „cineva a ciripit”, „jur pe sfânta Fecioară că aşa-i”, iar Huarina şi Morte nu se arătaseră încă, nici măcar paşii nu li se auzeau, nimic! Ce ruşine, nu 1-a | văzut nici un ofiţer, nici un subofiţer, altfel 1-ar fi închis de mult, de acum trei săptămâni ar fi fost azvârlit în stradă, ce scârbă, trebuie să fi fost vreun cadet. Poate un câine sau vreun tip din IV. Şi cei din IV sunt nişte câini, mai mari, mai deştepţi, dar la urma urmei tot câini. Noi n-am fost niciodată câini cu adevărat, şi asta datorită Cercului, ne-am făcut respectaţi, dar asta ne-a costat, nu glumă. Când eram în IV, i-ar fi trecut prin minte vreunuia din V să ne ducă să-i facem patul?! Dau cu el de pământ, îl scuip, Jaguarule, Creţule, muntene Cava, vreţi să mă ajutaţi? Mă ard mâinile de când fl fardez pe fricosul ăsta. Nu se băgau nici măcar peste piticii din secţia a zecea, tot datorită Jaguarului, el a fost singurul care nu s-a lăsat botezat, a dat exemplu, un adevărat mascul, ce mai! Am petrecut nişte zile grozave, mai bune decât cele care au urmat, dar n-aş vrea ca timpul să se întoarcă înapoi, dimpotrivă, mi-ar fi plăcut ca acum să fi terminat deja, dacă n-o să se dărâme şandramaua o dată cu întâmplarea cu munteanul, îl omor dacă se sperie şi ne bagă pe toţi la apă. Pun mâna în foc pentru el, a zis Creţul, n-o să deschidă gura nici de-ar fi să-1 ardă cu fierul roşu. Ar fi mare ghinion să ne pârlim tocmai acum, la sfârşit, înainte de examene, pentru un nenorocit de geam. Nu mi-ar conveni să fiu iar câine, e o adevărată pacoste să petreci alti trei ani aici, ştiind ce înseamnă, având deja experienţă. Sunt câini care spun o să mă fac militar, o să mă fac aviator, o să mă fac marinar, toţi neisprăviţii vor să devină marinari. Aşteaptă câteva luni şi pe urmă mai discutăm!

salonul dădea spre o grădină plină de flori, mare, multicoloră. Fereastra era larg deschisă şi un miros de iarbă umedă ajungea până la ei. Bebe a pus a patra oară acelaşi disc şi a ordonat: „Scoală-te şi nu mai fi plouat, e spre binele tău.” Alberto se prăbuşise într-un fotoliu, răpus de oboseală. Pluto şi Emilio erau spectatori la lecţie şi făceau tot timpul glume, lansau fel de fel de insinuări, o pomeneau încontinuu pe Helena. în curând se va vedea iarăşi în oglinda mare din încăpere, legănându-se, cu un aer foarte serios, în braţele lui Bebe, rigiditatea va pune stăpânire pe trupul lui, iar Pluto va afirma: „Gata, iar dansezi ca un robot.”

S-a ridicat în picioare. Emilio aprinsese o ţigară, din care trăgea, alternativ, împreună cu Pluto. Alberto i-a văzut aşezaţi pe sofa şi discutihd despre superioritatea tutunului american sau englez. Nu erau atenţi la el. „Bun, a zis Bebe, acuma mă conduci tu.” A început să danseze, întil foarte lent, străduindu-se să respecte cu sfinţenie mişcările valsului peruan, un pas la dreapta un pas la stingă, o întoarcere aşa, o răsucire aşa. „Acum e mai bine, zicea Bebe, dar trebuie să te mişti ceva mai repede, după muzică. Ascultă, tam-tam, tam-tam, învârteşte-te, tam-tam, tam-tam, învârteşte-te.” într-adevăr, Alberto se simţea mai dezinvolt, mai liber, nu se mai gândea la dans, iar picioarele lui nu se mai încurcau printre cele ale lui Bebe.

„Merge bine, spunea Bebe, dar nu mai sta aşa ţeapăn, nu trebuie să-ţi mişti doar picioarele. Când te învârteşti, trebuie să-ţi apleci şi trupul, aşa, aşa, fii atent! (Bebe se înclina, pe chipul lui cu ten de culoarea laptelui flutura un zâmbet convenţional, se răsucea pe un călcâi, ca apoi, recăpătându-şi poziţia anterioară, zâmbetul să se estompeze.) Există şi trucuri, cum ar fi schimbarea pasului sau să faci figuri, dar astea se învaţă cu timpul. Acuma trebuie să te obişnuieşti să-ţi conduci partenera cum se cuvine. Să nu-ţi fie teamă, că ea o să-şi dea seama imediat. Pui mâna aici, ferm, cu siguranţă. Lasă-mă să te conduc puţin, ca să vezi. Ai înţeles? îi strâhgi mâna cu stingă şi în mijlocul dansului, dacă îţi dai seama că merge, îţi strecori degetele printre ale ei şi încetişor o apropii de tine, apăsând-o în spate, împingând-o, dar încet, uşurel. Pentru asta trebuie să ai mâna bine plasată de la început, nu doar vârful degetelor, toată mâna, toată palma lipită aproape de umăr. Apoi o laşi să coboare putin câte puţin, de parcă ar fi o simplă întâmplare, ca şi cum la fiecare răsucire mâna ar cădea singură. Dacă fata dă semne de împotrivire sau se trage înapoi, începi şi vorbeşti despre orice, şi vorbeşti, şi vorbeşti, râzi, dar nu slăbeşti strânsoarea mâinii. Apeşi şi o apropii din nou. Pentru asta, trebuie să te învârteşti de mai multe ori şi numai în acelaşi sens. Cel care se învârteşte spre dreapta nu ameţeşte, suportă şi cincizeci de răsuciri la rând, dar cum ea se răsuceşte spre stânga, o s-o apuce repede ameţeala. O să vezi că îndată ce se învârteşte de câteva ori, se lipeşte singură de tine, ca să aibă mai multă siguranţă. Atunci poţi coborî mâna până la mijloc şi să-i prinzi degetele fără teamă şi chiar să-ţi mai apropii faţa de a ei. Ai înţeles?”

Valsul s-a terminat, iar pick-up-ul scrâşneşte monoton. Bebe îl opreşte.

— Ăsta ştie toate dedesubturile, zice Emilio, arătând înspre Bebe. Ce individ!

— Şi acuma, gata! spune Pluto. Alberto a învăţat să danseze. Ce-ar fi să facem o partidă de cărţi, un casinito cartierul vesel?

Numele primitiv al cartierului, căzut în desuetudine, fiindcă desemna şi strada Hautica, a reînviat o dată cu adaptarea de către Tico a jocului casino, făcută cu câteva luni în urmă, într-una din sălile clubului Terrazas. Se împart toate cărţile între patru jucători; gel care are banca hotărăşte atuurile. Se joacă perechi. De la apariţia lui, este singurul joc de cărţi practicat în cartier.

— Dar n-a învăţat decât vals şi bolero, spune Bebe. Mai are şi mambo.

— Acum, nu mai pot, zice Alberto. Continuăm altă dată. Când au intrat în casa lui Emilio, la orele două ale după-amiezii, Alberto era în mare formă şi răspundea la glumele celorlalţi. Dar patru ore de lecţii îl epuizaseră. Doar Bebe îşi păstrase entuziasmul. Ceilalţi se plictiseau.

— Cum vrei, a zis Bebe. Dar petrecerea are loc mâine.

l 146


Alberto a tresărit. „Aşa-i, îşi spuse. Şi pe deasupra, chiar la Ana acasă. Or să pună mambo toată noaptea.” Ca şi Bebe, Ana era o stea a dansului: făcea figuri, inventa paşi, ochii îi străluceau de fericire dacă se făcea cerc în jurul ei. „O să-mi petrec toată noaptea aşezat într-un colţ, în timp ce alţii vor dansa cu Helena? Barem de-ar fi numai cei din cartier!” într-adevăr, de câtăva vreme, cartierul nu mai era o insulă, o citadelă. Nou-veniţi de tot felul-miraflorini de pe 28 Iulie, din Reducto, de pe strada Francia sau Quebrada, băieţi din Sân Isidro şi chiar din Barranco – au apărut deodată pe străzile care constituiau domeniul cartierului. Urmăreau fetele, stăteau de vorbă cu ele la poartă, dispreţuiau ostilitatea băieţilor sau o sfidau. Erau mai mari decât băieţii din cartier, pe care uneori îi provocau. Fetele erau de vină: ele îi ispiteau, păreau încântate de aceste incursiuni. Sara, verişoara lui Pluto, îl acceptase pe un băiat din Sân Isidro, care mai venea câteodată şi însoţit de unul sau doi prieteni, iar Ana şi Laura stăteau cu ei la taifas. Intruşii apăreau mai ales în zilele cu petreceri. Apăreau ca prin farmec. Pe la prânz, începeau să dea târcoale casei unde urma să aibă loc petrecerea, glumeau cu gazda, o flatau. Dacă nu erau invitaţi, se iveau noaptea, cu feţele lipite de geamuri, privind cu jind la perechile care dansau. Făceau tot felul de gesturi, grimase, glume, foloseau o întreagă gamă de trucuri pentru a atrage atenţia fetelor şi a le stârni compasiunea. Uneori, una dintre ele (cea care dansa mai putin) intervenea pe lângă gazdă în favoarea intrusului. Era suficient: îndată încăperea se umplea de străini, care ajungeau să-i îndepărteze pe băieţii din cartier, să pună stăpânire pe pick-up şi pe fete. Iar Ana, tocmai ea, nu se distingea prin zel, spiritul ei de clan era foarte slab, aproape inexistent. Nou-veniţii o interesau mai mult decât băieţii din cartier. O să-i poftească înăuntru pe invitaţi, dacă nu cumva i-o fi şi invitat deja.

— Da, a zis Alberto, ai dreptate, învaţă-mă mambo.

— Bine, a spus Bebe. Dar lasă-mă să fumez o ţigară, între timp, dansează cu Pluto.

Emilio căscă şi-i dădu un cot lui Pluto.,JAambero, du-te de te afirmă!” i-a zis. Pluto a izbucnit în râs. Avea un râs extraordinar, total, care îi zguduia trupul.

— Da au ba? a zis Alberto, prost dispus.

— Nu te supăra, a spus Pluto. Vin!

S-a sculat în picioare şi s-a dus să aleagă un disc. Bebe îşi aprinsese o ţigară şi bătea cu piciorul ritmul unei melodii de care-şi adusese aminte.

— Ascultă, a zis Emilio. E ceva ce nu înţeleg. Tu ai fost primul care s-a apucat de dansat, vreau să spun la primele petreceri din cartier, când am început să ne înuTnim cu fetele. Mai ţii minte?

— Dar ăla nu era dans, a zis Alberto, ci ţopăială curată.

— Toţi am început prin a ţopăi, a afirmat Emilio. Dar pe urmă am învăţat.

— Dar ăsta n-a mai venit la petreceri nu ştiu câtă vreme. Ati uitat?!

— Aşa-i, a spus Alberto. Asta m-a dat peste cap.

— S-ar fi zis că vrei să te faci popă, a spus Pluto; alesese un disc şi-1 învârtea în mână. Aproape că nu mai ieşeai din casă.

— Of, a zis Alberto. Nu din vina mea. Maică-mea nu-mi dădea voie.

— Şi-acum?

— Acum, da. Se înţelege mai bine cu tata.

— Eu unul nu pricep, a spus Bebe. Ce are una cu alta?

— Tată-su e un don Juan, a zis Pluto. Nu ştiai? N-ai văzut cum îşi mai şterge gura cu batista înainte de a intra în casă, când vine noaptea târziu?

— Ba da, a spus Emilio. L-am văzut o dată în Herradura. Era cu maşina, lingă o femeie trăsnet. Mare crai!

— Are farmec, a zis Pluto. Şi e şi foarte elegant. Flatat, Alberto dădea din cap.

— Dar ce legătură e între asta şi a-i da voie să vină la petreceri? a spus Bebe.

— Când tata îşi face de cap, a zis Alberto, mama începe să se ocupe serios de mine, ca să nu fiu ca el când m-oi face mare. I-e frică să nu ajung un muieratic, un depravat ca el.

— Formidabil, a spus Bebe. Grozavă chestie!

— Şi tata-i mare fustangiu, a spus Emilio. Uneori nici măcar nu doarme acasă, iar batista lui are mereu urme de ruj. Dar pe mama n-o interesează. Râde şi-i zice: „Crai bătrân!” Doar Ana îl mai ceartă.

— Hei, a spus Pluto, la ce oră începem să dansăm?

— Aşteaptă, dragă, a replicat Emilio. Mai stăm şi noi puţin de vorbă. O să dansăm pe săturate la petrecere.

— De câte ori vorbim de petrecere, Alberto se face palid, a zis Bebe. Dragul meu, nu fi tâmpit! De data asta Helena o să te accepte. Pun pariu pe ce vrei tu.

— Crezi? a spus Alberto.

— E îndrăgostit lulea, a zis Emilio. N-am văzut niciodată pe nimeni mai cocoloş ca el. Eu n-aş putea face ce face ăsta.

— Dar ce fac eu? a spus Alberto.

— I-ai făcut declaraţii de douăzeci de ori.

— Doar de trei ori, a spus Alberto. De ce le îngroşi?

— Eu cred că face bine, a afirmat Bebe. Dacă-i place, să se tină de capul ei pâhă-1 acceptă. Şi după aia, s-o facă să sufere.

— Dar asta înseamnă să nu mai aibă mândrie, a spus Emilio. Dacă una nu mă vrea, găsesc eu alta pe loc.

— De data asta o să te asculte, i-a zis Bebe lui Alberto. Ieri, când stăteam de vorbă acasă la Laura, Helena a întrebat de tine şi s-a înroşit toată când Tico a întrebat-o: „Ce, îi simţi lipsa?”

— Zău? a întrebat Alberto.

— îndrăgostit lulea, a spus Emilio. Uitaţi-vă cum îi mai strălucesc ochii.

— Poate, a spus Bebe, că nu-i faci declaraţia cum trebuie, încearcă s-o impresionezi. Barem ştii ce vrei să-i spui?

— Mai mult sau mai putin, a spus Alberto. Am o idee. —Asta-i important, a afirmat Bebe. Trebuie să-ţi pregăteşti ceea ce vrei să-i spui.

— Depinde, a spus Pluto. Mie-mi place să improvizez. De câte ori mă opresc la o fată, devin foarte nervos, dar cum încep să-i vorbesc, îmi vin în minte o mulţime de lucruri. Mă simt inspirat.

— Nu, a spus Emilio. Bebe are dreptate. Şi eu îmi pregătesc detaliile. Aşa, în momentul respectiv ai grijă doar de modul în care îi vorbeşti, o priveşti, o tii de mână.

— Trebuie să ai totul întipărit în minte, a spus Bebe. Şi dacă poţi, fă repetiţii în faţa oglinzii.

— Da, a afirmat Alberto. Şovăie o clipă: Tu ce-i spui?

— Depinde, a răspuns Bebe. în funcţie de fată. (Emilio îl aprobă cu suficienţă.) Pe Helena n-o poţi întreba direct dacă vrea să fie prietena ta. Mai întii trebuie să pregăteşti bine terenul.

— Poate tocmai de aceea m-a refuzat, a mărturisit Alberto. Data trecută am întrebat-o deschis dacă vrea să fie prietena mea.

— Ai fost un mare bleg, a spus Emilio. Şi în plus, i-ai făcut declaraţia dimineaţa. Şi pe stradă. Eşti nebun!

— Eu mi-am făcut declaraţia o dată la biserică, a spus Pluto. Şi mi-a mers de minune.

— Nu, nu, 1-a întrerupt Emilio, care s-a întors spre Alberto. Uite, mâine o inviţi la dans. Aştepţi să se cânte un bolero. Nu-i faci declaraţia pe mambo. Trebuie să fie o muzică romantică.

— N-avea grijă de asta, a zis Bebe. Când te hotărăşti, îmi faci un semn, iar eu o să pun discul cu îmi placi de Leo Marini.

— Ăsta-i boleroul meu! a exclamat Pluto. De câte ori fac declaraţia dansând pe îmi placi îmi reuşeşte. N-am dat greş niciodată.

— Bine, a zis Alberto. O să-ţi fac un semn.

— O inviţi la dans şi o strângi bine în braţe, a spus Emilio. O conduci pe neobservate spre un colţ, ca să nu te audă ceilalţi. Şi-i spui la ureche: „Helenita, mor de dorul tău!”

— Prostule! a strigat Pluto. Vrei să-1 refuze iar?

— De ce? a întrebat Emilio. Eu aşa mi-am făcut întotdeauna declaraţia.

— Nu, a zis Bebe. înseamnă să procedezi fără artă, fără meşteşug. Iei mai întii un aer grav şi-i spui: „Helena, trebuie să-ţi spun ceva foarte important, îmi placi. Sunt îndrăgostit de tine. Vrei să fii prietena mea?”

— Şi dacă tace, a adăugat Pluto, îi zici: „Helenita, tu nu simţi nimic pentru mine?”

— Şi atunci o strângi de mână, a spus'Bebe. încetişor, cu multă tandreţe.

— Şi ţine-ţi firea, dragă, a zis Emilio, lovindu-1 cu palma. Nu-ţi face griji! De data asta o să fie de acord.

— Aşa-i, a spus Bebe. O să vezi că aşa va fi.

— După ce-ţi termini declaraţia, facem o horă în jurul vostru, a zis Pluto. Şi-o să vă cântăm Aici sunt doi îndrăgostiţi. Mă ocup eu de asta. Pe cuvânt!

Alberto zâmbea.

— Dar acum trebuie să înveţi mambo, a zis Bebe. Hai, du-te, te aşteaptă partenera.



Pluto îşi deschisese braţele teatral.

cava zicea c-o să fie un militar adevărat, nu infanterist, ci artilerist. In ultima vreme nu mai vorbea despre asta, dar sigur gândea tot aşa. Muntenii sunt nişte căpoşi, când le intră ceva în scăfârlie acolo rămâne. Aproape toţi militarii sunt munteni. Nu cred că unuia de pe coastă i-ar da prin minte să se facă militar. Cava are faţă de muntean şi de militar, şi uite că praful s-a ales de toate, şi de colegiu, şi de vocaţie, asta îl roade probabil cel mai tare. Muntenii nu prea au noroc, mereu li se întâmpla câte ceva. Din cauza limbii de şarpe a câte unui turnător, pe care se prea poate să nu-1 descoperim, or să-i smulgă însemnele în faţa tuturor, văd asta de pe acum şi mi se face pielea găinii, dacă în noaptea aia sortii cădeau pe mine, la ora asta eu aş fi fost cel închis. Numai că eu n-aş fi spart geamul, trebuie să fii tâmpit ca să spargi geamul. Muntenii sunt niţel cam tâmpiţi. Sunt convins că i-a fost frică, deşi munteanul Cava nu-i fricos. Dar de data asta s-a speriat, altfel nu-mi explic. Şi n-a avut noroc. Muntenii au ghinion, li se întâmplă cele mai rele lucruri. Noroc că nu m-am născut muntean. Şi ce-i mai rău că nu se aştepta la asta, nimeni nu se aştepta, era foarte mulţumit să-1 sâcâie pe fătălăul de Fontana, la orele de franceză te distrezi fantastic, zău că Fontana ăsta e-un tip ciudat. Munteanul zice: Fontana le are pe toate la jumătate: e pe jumătate scund, pe jumătate blond, pe jumătate bărbat. Are ochii mai albaştri decât Jaguarul, dar se uită cu ei astfel, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios. Se zice că n-ar fi francez, ci peruan, dar el se dă drept franţuz, ceea ce înseamnă că-i un pui de căţea. Nu cunosc laşitate mai mare decât să-ţi renegi patria. Dar poate că-i minciună, de unde or fi venind atâtea câte se povestesc pe socoteala lui Fontana? în fiecare zi apare câte ceva nou. Acum se zvoneşte că n-ar fi pederast, dar atunci ce-i cu glăsdorul ăsta şi cu gesturile care te îndeamnă să-1 ciupeşti de fund? Dacă-i adevărat că se dă drept francez, mă bucur că i-am făcut tărăboi, îmi pare bine că-i hărmălaie la orele lui. Şi-o să-i fac tărăboi până în ultima zi de şcoală. Domnule profesor Fontana, cum se zice în franceză „cornet cu rahat”? Uneori ne e milă de el, nu-i om rău, doar puţin cam ciudat, într-o zi a început să plâhgă, cred că din cauza lamelor „Gillette”, zum! zum! zum! Aduceţi toţi câte o lamă de ras şi fixaţi-o într-o deschizătură de la pupitru, ca s-o faceţi să vibreze, o scuturaţi cu degetul, a zis Jaguarul. Fontana dădea din gură, dar nu se auzea decât zum! zum! zum! zum! Să nu râdeţi, ca să nu pierdeţi ritmul, fătălăul îşi tot mişca guriţa, zum, zum! zum, zum! de fiecare dată tot mai tare, mai cadenţat, să vedem cine oboseşte mai întii. Şi am ţinut-o aşa trei sferturi de oră, poate mai mult. Să vedem care pe care, cine se predă primul. Iar Fontana, parcă nu se întâmpla nimic, un mut care-şi mişcă buzele, şi simfonia devenea tot mai frumoasă, mai ritmată. Şi atunci a închis ochii, iar când i-a deschis, plângea. E-un fătălău. Dar continua să-şi mişte gura, ce rezistenţă la tip! Zum, zum! zum, zum! A ieşit din clasă şi toţi au zis: „S-a dus să-1 cheme pe locotenent, am încurcat-o”, dar poanta cea mai dură a fost c-a cerut să fie transferat, în fiecare zi i se face tărăboi, dar niciodată nu-i cheamă pe ofiţeri. I-o fi teamă să nu fie luat la cafteală, deşi nu pare un fricos. Uneori ai impresia că-i place gălăgia. Pederaştii sunt foarte ciudaţi. E un tip de treabă, niciodată nu pică la examene. El e de vină că-i gălăgie la ore. Ce caută îhtr-un colegiu de băieţi cu glasul şi cu mersul ăla? Munteanul îl sâcâie tot timpul, îl urăşte de-a binelea. îndată ce-1 vede intrând, şi începe, cum se zice „fătălău” în franceză? Domnule profesor, vă place catch-ul? Cred că sunteţi un mare artist, de ce nu ne cantaţi ceva în franceză cu glasul ăsta dulce pe care-1 aveţi? Domnule profesor Fontana, ochii dumneavoastră seamănă cu ai Ritei Hayworth. Iar fătălăul nu tace niciodată, mereu răspunde, numai că o face în franceză. Staţi, domnule profesor, nu vă înfuriaţi, nu mai vorbiţi urât, vă provoc la un meci de box, cu mănuşi, Jaguarule, nu fi prost crescut. Adevărul este că i-am venit destul de repede de hac, îl intimidam. O dată 1-am scuipat în timp ce scria la tablă, era tot acoperit de spută, ce scârboşenie! spunea Cava, ar fi trebuit să vă spălaţi înainte de a intra în clasă. Oh, de data asta 1-a chemat pe locotenent, singura dată, ce ridicol, de arunci nu i-a mai chemat niciodată pe ofiţeri, Gamboa e nemaipomenit, atunci ne-am dat seama cât de grozav e Gamboa. L-a privit de sus în jos, un adevărat suspans, nimeni nu mai respira. Ce doriţi să fac, domnule profesor? Dumneavoastră comandaţi în clasă. E foarte uşor să vă faceţi respectat. Uitaţi-vă! Ne-a privit o clipă şi a zis: Atenţiune! Doamne, în mai putin de o secundă eram toţi în poziţie de drepţi. în genunchi! Doamne, în mai puţin de o secundă eram toţi pe jos. „Mersul raţei pe loc!” şi chiar acolo am început să sărim cu picioarele desfăcute. Mai bine de zece minute, cred. Parcă mi se tăbăciseră genunchii cu un retevei, unu, doi, unu, doi, foarte serioşi, ca nişte raţe, până ce Gamboa a zis: „Sus”! şi a întrebat vrea cineva să discutăm ca de la bărbat la bărbat? Nu se auzea nici musca. Fontana se uita la el şi nu-i venea să creadă. Domnule profesor, trebuie să vă faceţi respectat dumneavoastră singur, ăstora nu le plac bunele maniere, ei ştiu numai de baston şi de bătaie. Vreţi să-i consemnez pe toţi? Nu e cazul, a zis Fontana, grozav răspuns, nu e cazul, domnule locotenent. Şi am început să zicem toţi pe-de-rast, din burtă, tocmai asta făcea Cava azi după-amiază, fiindcă e pe jumătate ventriloc. Nimic nu i se mişcă, nici botul lui de muntean, nici ochii, iar dinăuntru iese cu glas limpede, să vezi şi să nu crezi. Şi chiar atunci îl aud pe Jaguar spunâhd: „Vin să-1 ia pe Cava, au descoperit totul.” Şi a început să rida, iar Cava se uita în toate părţile, iar Creţul şi cu mine, ce te-a apucat, frăţioare, şi-a apărut Huarina în uşă şi a zis, Cava, urmează-ne, scuzaţi, domnule profesor Fontana, e o chestiune importantă. Curajos ca nimeni altul, munteanul s-a ridicat şi a ieşit fără să ne privească, iar Jaguarul, „ei nu ştiu cu cine au de-a face”, s-a apucat să-1 suduie pe Cava, mocan nenorocit, s-a pârlit de tâmpit ce-i, el şi toţi muntenii lui, ca şi cum el ar fi vinovat c-o să fie exmatriculat.

A uitat faptele mărunte, identice, care constituiau viaţa lui, zilele care au urmat după ce a descoperit că nu mai putea avea încredere nici în maică-sa, dar n-a uitat descurajarea amărăciunea, ciuda, teama care-i stăpâneau sufletul şi-i umpleau nopţile. Cel mai greu era să se prefacă, înainte, ca să se scoale, aştepta plecarea lui. Dar într-o dimineaţă, cineva a tras cearşaful de pe el înainte de a se fi trezit; i s-a făcut frig, lumina proaspătă a dimineţii 1-a obligat să deschidă ochii. Bătăile inimii s-au oprit: tată-su era lângă el şi avea pupilele înroşite, ca în noaptea aia. A auzit:



Yüklə 1,42 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   30




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə