Melcul Elysia…jumatate animal evolutia întoarsă pe dos de un melc…


Biblia este o carte inspirată de Creatorul nostru! (05.01.2014)



Yüklə 437,13 Kb.
səhifə8/13
tarix31.10.2017
ölçüsü437,13 Kb.
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13


Biblia este o carte inspirată de Creatorul nostru! (05.01.2014)



Prin aceste descoperiri arheologice, putem confirma că Biblia este o carte poveşti, dar de fapt o carte în care există fapte istorice. Biblia este o carte inspirată de Creatorul nostru.


Oamenii de stiinta, au descoperit un cod ascuns in ADN-ul nostru.

Dupa cum spuneam, oamenii de stiinta au descoperit cel de-al doilea cod secret in ADN-ul celulelor care arata modul cum sunt controlate de gene. In urma cu 40 de ani, cand a fost descifrat codul genetic de la codul genetic, oamenii de stiinta au gasit de cuviinta ca este singura modalitate in care pot descrie cum se fac proteinele . Cu toate acestea,stiinta indica acum ca genomii folosesc codul genetic pentru a scrie (descrie) doua limbi separate. Tot oamenii de stiinta au descoperit ca a doua limba ascunsa este scrisa peste cealalta in ceea ce priveste modul in care celulele sunt controlate de gene. Acestia stiau deja ca codul genetic foloseste 64 de litere ale alfabetului numit codoni. Echipa de cercetare a descoperit ca unii dintre codoni poate avea doua sensuri - unul legat de proteine , celalalt pentru a controla gena . Acestor codoni li s-a dat numele de " duons". Daca Darwin ar fi cunoscut aceasta informatie,nu si-ar mai fi permis sa faca o asemenea afirmatie referitoare la evolutie.



Există Dumnezeu? (05.01.2014)

Complexitatea creierului uman indică existenţa unei inteligenţe superioare la originea sa.

Creierul omenesc… procesează simultan un volum impresionant de informaţii. Creierul tău primeşte informaţii referitoare la toate culorile şi obiectele pe care le vezi, la temperatura din jurul tău, la presiunea cu care apasă picioarele pe podea, la sunetele din jurul tău, la cât de uscată îţi e gura, chiar şi cum apare acest articol pe ecran. Creierul înregistrează şi procesează toate emoţiile, gândurile şi amintirile. Totodată el urmăreşte continuu funcţiile trupului, cum ar fi ritmul în care respiri, mişcarea pleoapelor, senzaţia de foame şi mişcările muşchilor mâinilor.

Creierul UmanCreierul uman procesează peste un milion de mesaje pe secundă. Creierul analizează importanţa tuturor acestor informaţii, sortându-le pe cele relativ lipsite de însemnătate. Această funcţie de filtrare îţi îngăduie să te concentrezi şi să acţionezi cu eficienţă. Şi crezi tu că acest creier care se ocupă de peste un milion de informaţii în fiecare secundă, evaluându-le în acelaşi timp importanţa şi îngăduindu-ţi apoi să acţionezi în funcţie de cele mai pertinente informaţii… crezi tu că acest creier a apărut, pur şi simplu, la întâmplare? Au apărut dintr-o dată acele cauze biologice care au dus la formarea în mod desăvârşit a ţesutului, a fluxului sanguin, a neuronilor, a întregii structuri cerebrale? Creierul funcţionează altfel decât celelalte organe. Se caracterizează prin inteligenţă, prin capacitatea de a raţiona, de a provoca sentimente, de a visa şi de a planifica, de a acţiona şi de a comunica cu ceilalţi oameni. Cum putem explica existenţa la întâmplare a creierului uman? Simplu: Exista un Creator si numele sau este Dumnezeu.

Există Dumnezeu?

„Întâmplarea” sau „cauzele naturale” nu pot explica în mod credibil toate aceste lucruri extraordinare.

Dacă nu credem că există Dumnezeu, atunci nu ne rămâne decât să credem alternativa: că tot ceea ce există în jurul nostru a apărut la întâmplare, din cauze naturale. Dacă cineva ar juca zaruri, ce şanse ar avea să dea doi de şase? Destul de mare, nu-i aşa?! Dar care ar fi probabilitatea ca pe nişte zaruri albe-albe să apară acele puncte negre? Ceea ce a încercat să dovedească Pasteur cu secole în urmă este confirmat acum de ştiinţă: viaţa nu poate apărea din ne-viaţă. Atunci de unde a apărut viaţa umană, animală şi vegetală?

Şi încă ceva: „cauzele naturale” nu pot explica de ce există un volum atât de mare de informaţii foarte exacte în ADN-ul uman. Celui care respinge ipoteza existenţei lui Dumnezeu nu-i mai rămâne să creadă decât că tot ceea ce există a apărut la întâmplare – fără nici o cauză, fără nici un plan, pur şi simplu, la noroc. Dar este o ofensă pentru raţiune să vezi un plan foarte complex şi să consideri că a apărut la noroc.



" 'Găina piltdown' — Altă înşelătorie a evoluţionismului " (05.01.2014)


În 1999, National Geographic a publicat fotografia unei creaturi care a „dovedit” că păsările au evoluat din dinozauri. Numită Archaeoraptor, a fost descoperită în China şi a fost numită ca fiind „o adevărată verigă ce a lipsit din lanţul complex ce leagă dinozaurii de păsări” (Sloan 100). Fotografia arăta o creatură „cu braţele unei păsări primitive şi coada unui dinozaur” " (Ibid.), şi era însoţită de afirmaţii gen, „Este o verigă lipsă între dinozaurii tereştri şi păsările care chiar puteau să zboare” (Ibid.), şi „Această fosilă e probabil cea mai bună dovadă de la Archaeopteryx că păsările, într-adevăr, au evoluat din anumiţi dinozauri carnivori [dromaezauri]” (Ibid. 101).


În Scrisorile către Editorul numărului din martie 2000, însă, paleontologul Xu Xing (Academia de ştiinţe chineză) a scris că „Archaeoraptor pare să fie compus dintr-o coadă de dromaezaur şi trup de pasăre.” Când reporterul Lewis Simons a studia amănunţit înşelătoria, a dezvăluit
o poveste secretă şi nechibzuită împletită din încredere greşit plasată, prăbuşiri de egouri năvalnice, preamărire proprie, iluzii deşarte, presupuneri naive, greşeală omenească, încăpăţânare, manipulare, trădare, corupţie, şi mai ales, comunicare abisală (Simons 128).

Un fermier chinez lipise laolaltă două fosile şi a vândut-o unui negustor de fosile care „a recunoscut că deseori vindea fosile compuse” (Ibid. 129). Această fosilă a ajuns la Stephen Czerkas, un om entuziasmat de dinozauri dar care nu avea calificări ştiinţifice, care l-a contactat pe paleontologul Philip Currie. Simons a scris, „Currie era atât de ocupat cu alte angajamente în jurul lumii încât nu a acordat proiectului Archaeoraptor atenţia cuvenită” (Ibid. 130).


Currie a avut reţineri vis-a-vis de fosilă, dar a neglijat să-l informeze pe Christopher Sloan, care a scris articolul din 1999. Simons a numit acest lucru drept „lipsă colosală de responsabilitate” din partea lui Currie (Ibid.). Fosila a fost examinată de prof. Timothy Rowe de la Universitatea din Texas care a afirmat, „Existau şansele că era un fals” (Ibid.). Currie a trimis un coleg, tehnicianul în fosile Kevin Aulenback, ca să investigheze; concluzia lui Aulenback a fost că „era un specimen compus” (Ibid. 131).
Între timp, Czerkas şi Currie trimiseseră o lucrare la ziarele Nature şi Science. Simons descrie lucrarea originală:

Pe a cincea pagină lucrarea afirma că, coada asemănătoare cu cea a dromaezaurului la o creatură asemănătoare cu pasărea sugera un element necunoscut în ce priveşte evoluţia păsărilor din dinozauri. Pe scurt, acest lucru le-a zis Czerkas celor de la National Geographic că era „veriga lipsă” (Ibid.).

Ambele ziare au respins articolul (Ibid.131-132). Totuşi, National Geographic a continuat cu versiunea lor. Simons a numit frenezia media „un spectacol cu ponei şi câini pentru reporteri …" (Ibid. 132).
Currie a spus că a fost „cea mai mare greşeală din viaţa mea." ...
... ei au văzut ce doreau să vadă.
La scurt timp după, Xu i-a spus lui Sloan, „Sunt 100% sigur ...că Archaeoraptor e un specimen fals” (Ibid.). Când înşelătoria a fost dată în vileag, Czerkas a recunoscut că a făcut o „greşeală idioată, tâmpită.” Currie a spus că a fost „cea mai mare greşeală din viaţa mea.” Sloan a spus, „Târam înăuntru un monstru” (Ibid.). Redactorul şef de la National Geographic, William Allen a întrebat, „Cum am intrat în prostia asta?” (Ibid. 128). Simons oferă un răspuns: „Pentru unii paleontologi proeminenţi care l-au văzut …micul schelet a fost îndelung căutata cheie către misterul evoluţiei” (Ibid.). Adică, au văzut ce doreau să vadă.
Critica adusă a fost dură. Într-un articol despre cele mai mari douăzeci de gafe din ultimii douăzeci de ani, revista Discover scris „Găina Piltdown,” termenul folosit pentru înşelătorie. Denumirea derivă de la Omul Piltdown, un compus artificial al unui craniu uman cu mandibulă de maimuţă ce a fost „descoperit” în 1912 (Newman 80). Aşa cum paleontologii din acea vreme au îmbrăţişat Omul Piltdown pentru că erau nerăbdători să găsească vreo dovadă care să susţină evoluţia omului, oamenii de ştiinţă contemporani au îmbrăţişat Archaeoraptor din cauza disperării lor de a dovedi că păsările au evoluat din dinozauri.

Referinţe:


Newman, Judith. (2000). "Twenty of the Greatest Blunders in Science in the Last Twenty Years." Discover 21, no. 10.
Simons, Lewis (2000). "Archaeoraptor Fossil Trail." National Geographic 198, no. 4.
Sloan, Christopher (1999). "Feathers for T. Rex?" National Geographic 196, no. 5.
Misiune imposibilă: fluturele-monarh (05.01.2014)

de Ron Lyttle

Fluturele monarh, cu denumirea ştiinţifică Danaus plexippus, este un fluture mare, portocaliu cu negru, întâlnit în cea mai mare parte a Americii de Nord. Este vestit pentru migraţia sa anuală către şi dinspre locurile de iernat din Mexic şi California (vezi “National Geographic”, vol. 150, nr. 2, August 1976).


Fluturele monarh îşi începe viaţa sub forma unui ou, depus de femela adultă pe o frunză de Ceara Albinei, Asclepias syriaca. Are dimensiunea unei gămălii de ac. Când oul eclozează, între 3 şi 12 zile mai târziu, apare o larvă (sau omidă) foarte mică, de forma unui viermişor, având dungi galbene, albe şi negre, opt perechi de picioare scurte şi groase pentru a se târî şi organe bucale pentru a mesteca frunze, activitate pe care o face cu lăcomie. Însă doar frunzele de Ceara Albinei; nici o altă plantă nu este bună. Ceara Albinei are o sevă albă şi lipicioasă foarte toxică pentru alte animale, dar care nu afectează omida în nici un fel, cu excepţia faptului că face corpul acesteia, la rândul lui, foarte toxic pentru prădători de genul păsărilor, cărora le-ar putea surâde o omidă la micul dejun. Şi păsările, neavând minte scurtă, ştiu că e bine să o lase în pace.
Omida creşte pe măsură ce mănâncă. În curând devine prea mare pentru propria piele, aşa că pielea crapă, şi din ea se târăşte afară omida cu o piele nouă, mai mare, cu spaţiu pentru creştere. Aceasta este ceea ce omida face timp de aproximativ două săptămâni: manancă frunze, creşte, năpârleşte, mănâncă şi mai multe frunze, creşte şi mai mult, năpârleşte. Va face asta de cinci ori.

În final se opreşte din mâncat, găseşte un loc ferit, se atârnă cu susul în jos, îşi toarce un cocon de mătase şi năpârleşte pentru ultima oară. Dar, de data aceasta, din fosta piele nu mai iese o omidă, ci un pachet compact, fără picioare, fără ochi şi fără părţi corporale vizibile, numit pupă, învelită într-o crisalidă. Nu este colorată ca omida, ci este verde-deschis cu puncte galben-aurii.


Nu se mai observă alte mişcări, dar în interior este multă mişcare. Inima continuă să bată, iar restul organelor seamănă cu un jeleu verde, în timp ce întreaga masă se transformă într-o creatură complet diferită. Culoarea verde se întunecă, devine maronie. Pentru un observator neinformat, pachetul poate părea mort. Dar, gradual, culoarea se modifică pe măsură ce crisalida devine clară, şi pot fi observate zone portocalii şi negre, culorile fluturelui adult.
În final, după aproximativ două săptămâni, crisalida se desface şi se iveşte un fluture adult. Are şase picioare lungi, o gură de forma unui tub lung şi curbat, proboscis, folosit pentru a ajunge în flori pentru a bea nectar, şi două perechi de aripi scorojite, care însă se extind rapid pe măsură ce lichidul din corp este pompat prin venele acestora. În timp ce se extind, fluturele bate din aripi cu ajutorul noilor muşchi pentru zbor, până ce se usucă, astfel încât aripile întinse complet să fie rigide, pregătite pentru a zbura.
În scurt timp fluturele îşi ia zborul înspre cer, şi îl putem găsi în grădina cu flori a cuiva, bând nectar prin proboscisul său curbat sau zburând jos, în căutarea unei perechi, pentru a lua tot acest ciclu de la capăt.

Nota aut.: Dacă acceptaţi, tema Dvs., ca adept al Evoluţionismului, este să explicaţi CUM este POSIBIL ca transformările de mai sus să se fi dezvoltat accidental, printr-o colecţie de greşeli genetice, fără un SCOP, fără implicarea INTELIGENŢEI, ghidate doar de supravieţuirea celui mai potrivit în procesul evoluţiei unei creaturi fără aripi într-un fluture zburător.


Care stagii ale procesului de mai sus, denumit metamorfoză completă, pot fi amânate pentru o perioadă, deoarece respectivele accidente încă nu s-au întâmplat? Dacă o singură enzimă lipseşte, cum mai are loc transformarea ou-larvă-pupă-adult? Este nevoie ca toate să fie prezente şi funcţionale, la momentul şi în ordinea corecte, sau creatura moare. Ori toate funcţionează, ori nici una nu funcţionează.
Dar să nu veniţi cu explicaţii de genul “pur şi simplu”; vreau explicaţii posibile din punct de vedere ştiinţific, de care un genetician să nu râdă, considerându-le ridicole. Şi nici nu o numiţi “o minune a Naturii”, decât dacă sunteţi pregătit să acceptaţi un design creativ şi inteligent al zeului pe care îl numiţi “Natură”. ...Acest articol NU se va autodistruge.

misiune imposibilă: fluturele-monarh de ron lyttle fluturele monarh, cu denumirea ştiinţifică danaus plexippus, este un fluture mare, portocaliu cu negru, întâlnit în cea mai mare parte a americii de nord. este vestit pentru migraţia sa anuală către şi dinspre locurile de iernat din mexic şi california (vezi “national geographic”, vol. 150, nr. 2, august 1976). fluturele monarh îşi începe viaţa sub forma unui ou, depus de femela adultă pe o frunză de ceara albinei, asclepias syriaca. are dimensiunea unei gămălii de ac. când oul eclozează, între 3 şi 12 zile mai târziu, apare o larvă (sau omidă) foarte mică, de forma unui viermişor, având dungi galbene, albe şi negre, opt perechi de picioare scurte şi groase pentru a se târî şi organe bucale pentru a mesteca frunze, activitate pe care o face cu lăcomie. însă doar frunzele de ceara albinei; nici o altă plantă nu este bună. ceara albinei are o sevă albă şi lipicioasă foarte toxică pentru alte animale, dar care nu afectează omida în nici un fel, cu excepţia faptului că face corpul acesteia, la rândul lui, foarte toxic pentru prădători de genul păsărilor, cărora le-ar putea surâde o omidă la micul dejun. şi păsările, neavând minte scurtă, ştiu că e bine să o lase în pace. omida creşte pe măsură ce mănâncă. în curând devine prea mare pentru propria piele, aşa că pielea crapă, şi din ea se târăşte afară omida cu o piele nouă, mai mare, cu spaţiu pentru creştere. aceasta este ceea ce omida face timp de aproximativ două săptămâni: manancă frunze, creşte, năpârleşte, mănâncă şi mai multe frunze, creşte şi mai mult, năpârleşte. va face asta de cinci ori. în final se opreşte din mâncat, găseşte un loc ferit, se atârnă cu susul în jos, îşi toarce un cocon de mătase şi năpârleşte pentru ultima oară. dar, de data aceasta, din fosta piele nu mai iese o omidă, ci un pachet compact, fără picioare, fără ochi şi fără părţi corporale vizibile, numit pupă, învelită într-o crisalidă. nu este colorată ca omida, ci este verde-deschis cu puncte galben-aurii. nu se mai observă alte mişcări, dar în interior este multă mişcare. inima continuă să bată, iar restul organelor seamănă cu un jeleu verde, în timp ce întreaga masă se transformă într-o creatură complet diferită. culoarea verde se întunecă, devine maronie. pentru un observator neinformat, pachetul poate părea mort. dar, gradual, culoarea se modifică pe măsură ce crisalida devine clară, şi pot fi observate zone portocalii şi negre, culorile fluturelui adult. în final, după aproximativ două săptămâni, crisalida se desface şi se iveşte un fluture adult. are şase picioare lungi, o gură de forma unui tub lung şi curbat, proboscis, folosit pentru a ajunge în flori pentru a bea nectar, şi două perechi de aripi scorojite, care însă se extind rapid pe măsură ce lichidul din corp este pompat prin venele acestora. în timp ce se extind, fluturele bate din aripi cu ajutorul noilor muşchi pentru zbor, până ce se usucă, astfel încât aripile întinse complet să fie rigide, pregătite pentru a zbura. în scurt timp fluturele îşi ia zborul înspre cer, şi îl putem găsi în grădina cu flori a cuiva, bând nectar prin proboscisul său curbat sau zburând jos, în căutarea unei perechi, pentru a lua tot acest ciclu de la capăt. nota aut.: dacă acceptaţi, tema dvs., ca adept al evoluţionismului, este să explicaţi cum este posibil ca transformările de mai sus să se fi dezvoltat accidental, printr-o colecţie de greşeli genetice, fără un scop, fără implicarea inteligenţei, ghidate doar de supravieţuirea celui mai potrivit în procesul evoluţiei unei creaturi fără aripi într-un fluture zburător. care stagii ale procesului de mai sus, denumit metamorfoză completă, pot fi amânate pentru o perioadă, deoarece respectivele accidente încă nu s-au întâmplat? dacă o singură enzimă lipseşte, cum mai are loc transformarea ou-larvă-pupă-adult? este nevoie ca toate să fie prezente şi funcţionale, la momentul şi în ordinea corecte, sau creatura moare. ori toate funcţionează, ori nici una nu funcţionează. dar să nu veniţi cu explicaţii de genul “pur şi simplu”; vreau explicaţii posibile din punct de vedere ştiinţific, de care un genetician să nu râdă, considerându-le ridicole. şi nici nu o numiţi “o minune a naturii”, decât dacă sunteţi pregătit să acceptaţi un design creativ şi inteligent al zeului pe care îl numiţi “natură”. ...acest articol nu se va autodistruge.


Yüklə 437,13 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə