Mreana mreana



Yüklə 330,51 Kb.
səhifə2/7
tarix31.10.2017
ölçüsü330,51 Kb.
1   2   3   4   5   6   7

Beldita


BELDITA (Alburnoides bipunctatus)

Raspandire


Acest peste mic poate fi gasit pretutindeni in raurile reci, limpezi si cu cursul relativ rapid din Europa, din nordul Alpilor si pana in Marea Nordului si Marea Baltica. Traieste in toate apele care alcatuiesc bazinulul Marii Negre.
In Romania, beldita se gaseste in toate raurile mai mari, ca Prut, Siret, Bistrita, Trotus, Barlad, Dorna, Gilort, Somes, Mures, Crisuri, Olt, Timis, Bega, Jiu, Tarnava Mare, Cibin, Varghis, Cerna, Crasna, Bereteu, in portiunile superioare, in Transilvania traieste si in multe lacuri si helesteie dintre dealuri si de campie (Zau de Campie, Taureni, Cefa, Taga, Inand etc.).

Descriere


Corpul belditei este lunguiet, turtit lateral. Linia dorsala si cea ventrala sunt arcuite aproape simetric. Gura se deschide in varful botului, maxilarul inferior ridicandu-se putin in sus. Ochii sunt relativ mari. Inotatoarea situata sub coada incepe dincolo de nivelul unde se termina inotatoarea dorsala.
Spatele pestelui este verde-brun sau verde inchis, uneori verde-albastrui cu sclipiri de otel. Flancurile si burta sunt verzi-argintii, cateodata alb-argintii. In general, intregul corp are o stralucire argintie. Linia laterala este marginita de o multitudine de puncte negre. Corpul pestelui este brazdat longitudinal de doua dungi de culoare mai inchisa, albastru-negricioasa, care devine si mai intensa in perioada reproducerii, inotatoarele dorsale, caudala si pectoralele sunt verzi-gri, tivite cu negru, restul inotatoarelor fiind galbui sau portocalii, in perioada reproducerii. Pielea ce acopera burta in portiunea dintre inotatoarele pectorale si cea ventrala are o culoare rosiatica-portocalie. Aceasta caracteristica serveste ca reper la deosebirea puietului de beldita (pe flancurile caruia nu au aparut inca punctele negre, caracteristice) de puietul de clean. Coloritul ochilor este de asemenea caracteristic: deasupra cafeniu, dedesubt argintiu, iar cercul din mijloc galben.

Dezvoltare


Beldita este un, cu o lungime medie de 9-10 cm (rar peste 14-15 cm) si greutatea medie de 10-12 g (exemplarele mai mari de 35 g sunt exceptii).

Biologie
Beldita traieste in carduri. Spatiul sau de viata il constituie raurile, incepand cu zona pastravului si pana la cea a scobarului si a mrenei, de obicei in imediata apropiere a fundului apei. Ii plac apele limpezi, bogate in oxigen dizolvat, mai reci si cu adancimi medii, unde albia este acoperita de pietre si nisip. Nu patrunde pana pe cursurile superioare ale paraielor de munte, cu debit insuficient si neuniform.


Consuma de obicei hrana de origine animala, pe care o gaseste la fundul raului, ca de exemplu rame mici, melci minusculi, insecte acvatice si larvele acestora, recurgand doar foarte rar la hrana de natura vegetala. Este un peste care inoata rapid, vioi.
Beldita isi depune icrele in iunie-iulie, pe pietre sau printre pietrele de pe albie, in locurile unde curentii raului sunt mai puternici. Beldita este insa, mancata de: clean, avat, mihalt si somn.

Pescuitul Sportiv


Pentru pescarii sportivi beldita prezinta interes in primul rand ca momeala.
La pescuitul cu undita se foloseste cel mai mic carlig, nadit cu o rama mica sau cu musca moarta. Beldita poate fi pescuita si cu musca artificiala de dimensiune minima, indiferent de culoare. Acest peste inoata in carduri, nu este foarte precaut si cu oarecare experienta, poate fi prins in numar mare intr-un timp destul de scurt. Se foloseste o undita usoara si flexibila, guta de 0,10-0,15 si carligul cel mai mic (20). Pluta trebuie sa fie foarte sensibila. Ca in mai toate cazurile, la pescuit, apropierea de rau se face cu precautie, pana la mal, iar undita se arunca in sensul invers curgerii raului. Daca dam de locul unde exemplarele de beldita se intretin in straturile superioare ale raului, nu mai trebuie sa ne schimbam locul pe mal. Nada si carligul se arunca in apa in fata lor, iar pestii nu intarzie sa muste. Carligul trebuie intepat imediat dupa ce pestele a muscat, in caz contrar nu mai poate fi prins. Beldita musca cel mai bine in zilele cu soare fara vant.
Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

beldita - peste din ape colinare

Coregonul

 

COREGONUL  (Coregonus lavaretus maraenoides)

Raspandire
 Coregonul face parte din familia salmonidelor. Aceasta specie valoroasa a fost introdusa pentru prima oara in tara noastra in 1956, primele exemplare fiind aduse de la una dintre statiunile de reproducere piscicola de pe malul lacului Ciudskoe, din fosta URSS. Coregonul poate fi intalnit indeosebi in Lacul Rosu si in unele crescatorii de crap din nordul Moldovei.

Descriere
 Corpul coregonului seamana ca forma cu cel al heringilor, insa inotatoarea adipoasa, aflata la baza cozii, tradeaza apartenenta sa la familia salmonidelor. Capul este mic, gura lipsita de dinti.
Corpul este argintiu, usor mai intunecat pe spinare. Pe margini, inotatoarele sunt negricioase, in perioada reproducerii, corpul pestelui sclipeste mai intens.

Dezvoltare__Are_o_lungime_medie_de_60_cm_si_o_greutate_medie_de_2_kg,_mai_rar_de_3_kg.__Biologie'>Dezvoltare
 Are o lungime medie de 60 cm si o greutate medie de 2 kg, mai rar de 3 kg.

Biologie
 Coregonul traieste in ape dulci, statatoare. Se hraneste cu organisme zooplanctonice si cu larve de tantari care plutesc pe apa. Exemplarele mai mari au modul de viata al rapitorilor, hranindu-se cu pesti de talie mica.
Reproducerea are loc in noiembrie-decembrie. Femelele depun icrele in lac sau in albia raurilor care se varsa in el. In functie de greutatea corporala, o femela depune 16000-82000 boabe de icre de culoare galbuie.
Este o specie foarte valoroasa, cu carnea deosebit de gustoasa, asemanatoare cu a pastravului.

Pescuitul Sportiv
 Coregonul se pescuieste la fel ca pastravul.Se ami poate incerca si cu naluci mici cum ar fi voblere sau lingurite rotative evident mici.
Lungimea minima admisa la pescuit: 22 cm

coregonul - peste din ape colinare

Zvarluga



 

ZVARLUGA  (Cobitis taenia)

Raspandire
 Poate fi gasita in tot bazinul hidrografic dunarean, unde este prezenta in toate apele curgatoare sau statatoare, incepand cu regiunile mai joase fata de zona caracteristica pastravului indigen. Ii plac apele al caror curs este mai lent, cu albia maloasa. Poate fi gasit in Prut, Siret, Suceava, Moldova, Bistrita, Mures, Somes, Olt, Tarnave, Cibin, Raul Negru, Hartibaciu, Niraj, Timis, Bega, Arges etc., in bazinele de colectare ale acestor rauri, precum si in Delta Dunarii.

Descriere
 Corpul pestelui este alungit si turtit lateral, aproape de aceeasi grosime pe toata lungimea sa, si este acoperit cu solzi mici, cu diametrul mai mic de 1 mm. Solzii lipsesc de-a lungul liniei laterale, linie vizibila doar in partea anterioara a corpului. Pedunculul caudal este scurt si nu depaseste lungimea capului. Capul este plat, terminat in unghi obtuz, cu gura dispusa jos, prevazuta cu 6 mustati. Mustatile de la colturile gurii sunt mai lungi decat celelalte. Sub ochi are cativa tepi, uneori aflati sub piele, alteori vizibili; ochii sunt mici.
Rudele de specie ale zvarlugii sunt: fasa mare (Cobitis elongata), sfarleaza (Cobitis aurata radnensis) si dunarita (Cobitis aurata bulgarica).
Culoarea dominanta a zvarlugii este galben-ocru, cu multe puncte negre, uneori cu marmoratii, ceva mai inchisa pe spate decat pe burta (galben murdar). Tot pe spate se disting 22-28 puncte negricioase sau maronii inchise, dispuse in dungi longitudinale. Si pe partile laterale se observa cate doua randuri de asemenea puncte, in total, zvarluga este deci impodobita cu 5 siruri de puncte intunecate, in jurul carora se mai vad si alte puncte mici. Capul este marmorat si ornat cu desene liniare, in vecinatatea caudalei se poate vedea o pata mai mare, de forma circulara sau ovala. Pe inotatoarea dorsala si pe coada se afla 5-6 siruri de puncte intunecate, inotatoarea ventrala, pectoralele si anala sunt galbui, fara pete negre. De regula, masculii sunt mai mici decat femelele. La baza aripioarelor pectorale ale masculilor se distinge un solz osificat (solzul lui Canestrini).

Dezvoltare
 Lungimea frecventa a zvarlugii este de 9-11,5 cm, exemplarele de 14-15 cm fiind mult mai rare. Greutatea medie este de 8-10 g, rareori de 15 g.

Biologie
 Zvarluga traieste in mlastini, in general in apele statatoare, cu fund malos. Poate fi intalnita si in apele montane si de deal ale caror albii sunt maloase. In general, este mai activa pe timp de noapte, ziua mentinandu-se in apropierea fundului, fara sa se miste prea mult. Se hraneste cu materii vegetale si animale intrate in descompunere. Alimentatia sa se compune din rame si melci mici, larve de insecte, seminte ale unor plante, chiar si icre ale unor specii de pesti. Suporta bine conditiile din apele tulburi, poluate, putand sa traiasca mai mult timp chiar si pe uscat, mai ales cand vremea este rece. Odata scos din apa si tinut in mana, pestele se apara cu miscari vii ale corpului; in asemenea momente il poate rani pe pescar cu cei doi tepi situati dedesubtul ochilor. Exemplarele scoase din apa expulzeaza aer din intestine, scotand un suierat caracteristic.
Perioada de reproducere tine de la sfarsitul lui aprilie si pana la finele lunii mai.

Pescuitul Sportiv
 Zvarluga poate fi prinsa folosind plasa, mina, furculita etc. Pescarii sportivi o prind pentru a o folosii apoi ca momeala. Ea constituie hrana speciilor valoroase de pesti.
Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

zvarluga - peste din ape colinare

Mihaltul



 

MIHALTUL  (Lota lota)

Raspandire
 Provine din familia codului (Gadidae) din apele nordice. Probabil ca s-a retras in apele mai sudice ale continentului european pe la sfarsitul erei glaciare. Poate fi intalnit pretutindeni pana in regiunile nordice ale Italiei.
In Romania, mihaltul traieste in toate apele curgatoare, altitudinea superioara fiind zona scobarului. Bineanteles, nu este la fel de numeros in toate raurile; exista unele ape in care se prinde foarte rar cate un exemplar de mihalt. Cel mai adesea apare in Mures, Olt, Cormos, Somes, Crisuri, Tisa, Bega, Timis, Jiu, Cerna, Prut, Siret, Suceava, Dorna si Bistrita. Este prezent si in Dunare, precum si in lacurile create prin revarsarea Dunarii, ba chiar si in Delta, desi intr-un numar mult mai redus.


Descriere
 La prima vedere, mihaltul seamana cu somnul, de care se deosebeste totusi, in primul rand prin cele doua inotatoare dorsale care se intind pe o lungime ce depaseste jumatate din lungimea totala a corpului; prima inotatoare dorsala este scurta, cea de-a doua mai lunga. Inotatoarea ventrala este de asemenea lunga, iar caudala, dispusa separat, cuprinde mare parte din pedunculul caudal al pestelui.
Corpul mihaltului este lung, partea anterioara fiind aproape cilindrica, cea posterioara, insa, mult mai plata. Capul este mare si, privit de sus, plat. Gura, de asemenea mare, este prevazuta cu dinti de forma conica, dispusi foarte des. Ochii sunt mici. In varful botului se disting doua mustati mai scurte, iar la mijlocul barbiei una mai lunga, un fel de “prelungire” a pielii. Solzii sunt extrem de mici. Corpul pestelui este foarte lunecos din cauza unei secretii abundente.
Corpul si inotatoarele mihaltului sunt brun-verzui, cu marmoratii mai inchise, de unde si denumirea de mihalt-pestrit. Burta este albicioasa, iar irisul ochilor este verzui, cu sclipiri aurii. Mediul ambiant influenteaza coloritul mihaltului, facandu-l sa apara si in alte nuante decat cele descrise.

Dezvoltare
 In pofida faptului ca mihaltul este un peste rapitor, dezvoltarea sa este lenta, intrucat vara se hraneste destul de putin. Lungimea obisnuita este de 35-45 cm; exemplarele mai lungi de 1 metru se prind extrem de rar. Greutatea medie variaza intre 0,5 si 2 kg, dar exista si exemplare de peste 10 kg, desi foarte rar.

Biologie
 Mihaltul, singurul reprezentant de apa dulce al gadidelor, a pastrat acea caracteristica nordica potrivit careia prefera apele reci, motiv pentru care traieste in zonele lipanului, scobarului si mrenei, mai rar la altitudini mai mici. Pe timp de vara se misca mai putin, dar odata cu primele zile reci de toamna devine mai activ, parasindu-si adesea locurile de adapost. Observatiile efectuate atesta ca mihaltul isi sapa un fel de pestera printre pietrele de pe fundul raului, parasind-o foarte rar in timpul zilei, in general, sta cu precadere aproape de fundul apei, parcurgand drumul in cautarea hranei mai mult “taras” decat inot. In timpul zilei sta ascuns printre pietre, radacini, sub trunchiuri cazute in apa sau sub alte constructii subacvatice care-i ofera adapost. La sosirea intunericului se simte mult mai in “apele sale”, pornind in cautarea hranei. Este un peste foarte nesatul, devorand aproape orice ii iese in cale.
Cand este inca pui, mihaltul consuma larve de insecte, rame, melci si alte moluste acvatice, dar mananca si icrele altor specii de pesti, provocand astfel destul de multe pagube in randurile populatiei piscicole. Exemplarele mai mari se hranesc mai mult cu pesti, dar si cu insecte, raci, melci si alte vietuitoare de acest gen. Intr-un cuvant, consuma aproape orice fel de hrana de origine animala. Pe timp de iarna, pofta sa creste direct proportional cu gerul si viscolul, aspect cunoscut pescarilor, care isi bazeaza metodele de pescuit tocmai pe aceste date, in acest anotimp.
De regula mihaltul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani (mai rar, masculii, la 2 ani). Perioada depunerii icrelor tine de la sfarsitul lunii noiembrie si pana in ianuarie, cand mihaltul poate fi observat adesea inotand in grupuri. O femela depune de obicei un numar de 300000-400000 de icre galbui, cu diametrul de 1-1,2 mm. Puietul tanar de mihalt se hraneste pentru inceput cu organisme planctonice minuscule, apoi cu larve de insecte, viermi, rame, precum si cu alte moluste mici, trecand treptat, de-abia dupa cateva luni, la consumarea de peste, adica la modul de viata al rapitorilor.
In apele dulci din Suedia, Finlanda sau din partile nordice ale Rusiei (fluviile Peciora, Kolima, Kama), mihaltul este un peste de cea mai mare importanta pentru pescuitul industrial. In aceste zone se pescuieste cu navoade si diferite plase, mai ales pe timp de iarna si noaptea, cand inoata in carduri mai mari dinspre raurile mai largi inspre cele mai mici.
Carnea sa alba, lipsita de oase, este foarte gustoasa, iar ficatul constituie o adevarata delicatesa. Se pescuieste mai ales in raurile mai mari (Mures, Olt, Siret, Suceava etc.) unde este mai raspandit.

Pescuitul Sportiv
 Pescarii sportivi mai neexperimentati, confunda adesea mihaltul cu puii de somn, cu toate ca marmoratiile de pe corp, mult mai pronuntate decat ale somnului, ii tradeaza adevarata identitate. Unii pescari incearca sa dea la mihalt si in timpul verii, dar sansele sunt mai mici, intrucat vara el are nevoie de putina hrana, pe care o gaseste cu usurinta. Ca atare, nu prea musca vara. Situatia se schimba radical odata cu sosirea anotimpului rece. Toamna tarziu, mai ales in lunile geroase de iarna, mihaltul se simte foarte bine, dovedindu-si provenienta arctica. Se misca deci foarte mult, este extrem de activ si, ca urmare, mai usor de pescuit.
Cei ce cunosc “secretele” mihaltului stiu unde sa-l caute in zilele de iarna: carligul prevazut cu momeala trebuie oferit in locurile cu adincituri in albie, in zonele cu radacini cufundate in apa, langa pietrele mai mari din rau, precum si in preajma vartejurilor provocate de digurile din nuiele impletite sau in zonele cu limane. Pe timp geros, pescuitul prin copcile facute in gheata ce acopera raul poate fi de asemenea incununat de succes, dar in acest caz trebuie bine cunoscut locul unde se gaseste mihaltul. Potrivit observatiilor facute in tara noastra, pescuitul mihaltului da rezultate bune, poate cele mai bune, in perioada imediat urmatoare spargerii ghetii si plutirii sloiurilor pe rau. Oricand am pescui insa la mihalt, este esential sa cunoastem cat mai exact adancimea raului in portiunea respectiva, intrucat carligul prevazut cu nada trebuie oferit la o distanta de 15-20 cm de fund. Pestele il va observa astfel mai usor, fiind provocat sa muste ceea ce sporeste sansele pescarului. Mihaltul se pescuieste si prin metoda cu pluta, dar mult mai eficient este pescuitul cu plumbul de fund. in acest scop este potrivita orice undita mai rigida, lunga de 2,5-2,8 m, cu guta de 0,35-0,40. Pescuitul mihaltului are loc adesea in portiuni cu multe pietre pe fund, unde posibilitatea ruperii firului este mai mare. In acest caz, struna trebuie confectionata din fir de 0,25-0,30, iar plumbul se leaga de o struna separata, lunga de 15-20 cm. In functie de nada utilizata, carligul poate fi de 5-9. Cele mai potrivite momeli pentru acest peste sunt: pestisori mici, rame, bucati de peste, intestine de pasare, bucati de carne sau lipitori. Pescuitul mihaltului nu necesita cunostinte deosebite, ci mai degraba rabdare si timp, pentru ca locurile lui de refugiu nu sunt lesne de descoperit. Muscatura lui este hotarata, el inghite adanc carligul si, odata intepat, acesta nu se mai rupe din gura. Mihaltul se va stradui sa se indrepte apoi catre locurile mai adanci sau sa se refugieze dupa un bolovan. Pescarul trebuie sa i se opuna cu toata priceperea, pentru ca odata ajuns in astfel de locuri, greu mai poate fi scos. Este un peste care se apara cu darzenie si are o mare rezistenta in timpul obosirii.
Mihaltul este o momeala excelenta pentru pescuitul somnului. Ramane mult timp viu daca a fost fixat cum trebuie pe carlig. Unii pescari prind exemplare mai mici de mihalt special pentru a le utiliza ca nada la pescuitul somnului, pe timp de toamna.
Legea nu prevede limita minima admisa la pescuit.

mihaltul - peste din ape colinare

Yüklə 330,51 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə