Mreana mreana



Yüklə 330,51 Kb.
səhifə5/7
tarix31.10.2017
ölçüsü330,51 Kb.
1   2   3   4   5   6   7

Pescuitul Sportiv
 Somnul prezinta o valoare exceptionala din punct de vedere al pescuitului sportiv. Pescarii sportivi pomenesc somnul ca pe unul dintre pestii care sunt vesnic flamanzi. Intelegem din aceasta caracterizare ca somnul se hraneste practic in tot cursul anului, putand fi deci pescuit in toate anotimpurile, bineinteles, nu cu aceleasi rezultate. Toamna tarziu si in timpul iernii, concomitent cu racirea apelor, pofta somnului scade si pestele se hraneste mai rar, dar odata cu sosirea primaverii pe masura incalzirii apelor, pofta lui creste proportional. Perioada optima pentru pescuitul somnului tine de la inceputul lunii aprilie si pana la mijlocul lunii noiembrie mai ales in iunie si prima jumatate a lunii iulie.
Exista mai multe metode pentru pescuitul sportiv al somnului, in functie de conditiile naturale din zona pescuitul cu pluta, cu plumbul pe fund, cu lingura, voblerul, twisterul sau la clonc.
Metoda cea mai raspandita este pescuitul somnului cu plumbul pe fund, aplicata aproape in conditiile tuturor apelor cu somn. Aceasta metoda da rezultate optime in zori orele 4-6 dimineata si in primele ore ale dupa-amiezii orele 13-16 . Nada cea mai eficienta este coropisnita, care constituie o adevarata delicatesa pentru somn, dar altii folosesc cu succes broasca vie. Preferintele acestora din urma sunt explicabile, intrucat, in dorinta lor de a scapa, broastele vii provoaca agitatie in apa, lucru ce starneste mai mult interesul somnului decat o alta momeala, eventual mai “gustoasa”, dar care sta in nemiscare.
La metoda cu plumbul pe fund se nadeste carligul cu o broasca vie aproximativ de marimea unei cutii de chibrituri , in asa fel incat sa-i oferim broastei cat mai multe posibilitati de a se misca; in afara de cea “raioasa”, toate speciile de broaste ce traiesc prin lacuri si balti sunt potrivite acestui scop. Carligul trebuie ales cu tija lunga. Acesta se introduce printr-una dintre pulpele broastei, intepand-o de sus in jos si din interiorul pulpei spre exterior, pentru a o rani cat mai putin. Este cunoscut faptul ca cele mai multe dintre speciile de broaste ce traiesc la noi respira prin plamani, motiv pentru care din cand in cand trebuie sa se ridice la suprafata apei pentru a respira. Este necesar deci ca pescarul sa-i lase posibilitatea broastei-nada sa se ridice periodic pentru a respira aerul atmosferic, in felul acesta pescarul nu are decat de castigat, pentru ca momeala va ramane vie mult timp. Unii pescari mai inventivi rezolva acest lucru prin legarea unui “colac de salvare”, confectionat din pluta, in jurul broastei, care o ajuta sa se ridice la suprafata sau sa ramana in vecinatatea acesteia. Inotand astfel continuu, vreme de mai multe ore, exista mai multe sanse ca broasca sa atraga atentia somnilor din zona. “Colacul” se confectioneaza dintr-un dop de pluta din care se taie un disc de 6-7 mm grosime, ce se fixeaza apoi pe spatele broastei cu ajutorul unei ate, la fel cum se fixeaza si ceasurile de mana, trecand ata in jurul batracianului, pe la “subsuori”. La capatul firului se fixeaza o bucata de plumb de marimea unei jumatati de nuca, de forma rectangulara, cu muchii, a carei greutate nu-i permite broastei sa se deplaseze in orice directie, dar ii da posibilitatea pescarului sa mentina tot timpul contact direct cu carligul. Pe timp linistit, cand nu bate vantul, intrebuintarea broastelor cu “colac de salvare”, fixate in carlig ca nada, poate da rezultate excelente. Un alt avantaj al acestei nade il constituie faptul ca broasca nu este ciupita de alti pesti, disparand cu timpul complet si lasand carligul gol. In unele ape de la noi, broasca se foloseste ca nada in lunile mai-iunie si apoi in lunile mai reci de toamna.
La pescuitul cu plumbul pe fund se mai poate folosi ca nada si scoica interiorul , ficat proaspat, insangerat, maruntaie alterate, puternic mirositoare, mate de pasare sau bucati de branza puternic aromata, care apeleaza toate la simtul olfactiv bine dezvoltat al somnului, atragandu-l spre carlig. Cele mai bune momeli raman insa tot cele vii. In lunile mai calde, in sezonul principal de pescuit al somnului, se obtin rezultate dintre cele mai bune cu carligul nadit cu grindel, tipar, caras, caracuda, oblet sau platica vie, care in aceste saptamani constituie adevarate delicatese pentru somn. Pestele viu trebuie intepat in carlig in vecinatatea inotatoarei dorsale, dar fara a-i vatama coloana vertebrala; carligul poate fi insa trecut si prin gura si scos prin opercul. Pestisorii morti se leaga de carlig cu un fir mai subtire. La fixarea momelii, principiul de baza este intotdeauna acela ca pestisorul-nada sa ramana cat mai mult timp viu, deci trebuie ranit cat mai putin, principiu valabil, dealtfel, pentru orice momeala vie. Daca se foloseste rama, trebuie intepata cu grija pe carlig, pentru a nu o rupe, in caz contrar pestii carnivori mai mici o consuma inainte ca somnul sa poata ajunge in preajma sa. Cand nada o constituie lipitorile, este de preferat sa se fixeze mai multe exemplare deodata, intrucat miscarea lor pe carlig este mai evidenta pentru somnul pe care dorim sa il prindem.
Pentru a avea o captura frumoasa de somn folositi mai multe feluri de nada, de preferinta vii, pe care le schimbati succesiv pe carlig, cunoscand faptul ca somnii mai tineri inoata toata ziua in cautarea hranei bineinteles o momeala care a dat rezultate bune intr-un loc nu trebuie schimbata cu o alta .
Cele mai potrivite vergi pentru metoda de pescuit cu plumbul pe fund s-au dovedit a fi cele semirigide. Frana mulinetei trebuie dinainte reglata cat mai bine, intrucat joaca un rol foarte important in cazul ca pescarul reuseste sa intepe in carlig vreun exemplar de 15-25 kg, pe care trebuie apoi sa-l oboseasca. Pe mulineta se infasoara 50-60 m de fir, cu o grosime corespunzatoare rigiditatii vergii, de preferinta fir de 0,40 nu este indicat un fir mai gros nici chiar in cazul in care incercam sa prindem un somn de 30-40 kg . Obosirea somnului este dificila de pe mal, motiv pentru care, ori de cate ori conditiile acvatice si regulile de pescuit permit, pescuitul din barca este recomandabil. Obosirea somnului dureaza in functie de marimea exemplarului respectiv, dar de obicei timpul este destul de indelungat. Nu trebuie sa incercam sa scoatem in barca sau pe mal decat exemplarele pe care le-am obosit bine. Se intampla uneori, mai ales cu pescarii mai neexperimentati, ca somnul pe care l-au crezut epuizat fizic si pe care, de aceea, s-au grabit sa-l scoata la mal, sa scape cu o zvacnire brusca, luand cu el toate sculele pescarului. Pescarul experimentat stie inca din primele clipe ale obosirii marimea relativ exacta a somnului pe care l-a prins in carlig. Metoda pescuitului cu plumbul pe fund este cea mai sigura.
Pescuitul somnului la clonc se aplica cu precadere, in raurile noastre, in zonele unde exista gropi mai adinci si indeosebi in orele dupa-amiezii, inainte de apusul soarelui. Aplicand aceasta metoda nu trebuie sa ne asteptam la un atac violent al somnului asupra carligului oferit: mai degraba putem vorbi de o impresie asemanatoare cu cea pe care o da agatarea carligului intr-un obstacol subacvatic. In acest moment este necesar sa mai asteptam putin, lasand firul sa se curbeze, apoi tragem brusc, adica intepam carligul. Obosirea somnului se face si in acest caz mai usor din barca decat de pe mal si ofera si mai multe clipe placute.
La metoda de pescuit cu lingura, voblerul sau twisterul se foloseste o varga usor rigida, dar totusi flexibila, si mulineta multiplicatoare. Si in acest caz nu trebuie folosit nailon mai gros de 0,40. Varga, mulineta si firul trebuie sa “conlucreze” perfect. Sistemul de frana al mulinetei trebuie sa functioneze ireprosabil si este recomandabil sa verificam inainte si rezistenta firului, pentru aceasta se desfasoara de pe mulineta circa 50-80 m de fir, al carui capat se leaga de un copac, dupa care, regland frana mulinetei la maxim, tragem de mai multe ori firul cu toata puterea. Numai dupa astfel de verificari putem pescuii linistiti la somn cu lingura, voblerul sau twisterul, avand siguranta ca firul nu se va rupe. In acelasi timp trebuie verificata si rezistenta franei mulinetei. De obicei, somnul sta aproape de fundul apei, motiv pentru care dupa aruncarea momelii artificiale trebuie sa asteptam cateva clipe pentru ca aceasta sa se aseze pe fund sau in apropierea fundului, fapt confirmat de curbarea firului, la un moment dat. Numai dupa aceea vom trece la tragerea momelii pe fundul apei sau in imediata apropiere a acestuia, in clipa in care somnul musca nu se simte o smucitura brusca, cum se manifesta la muscatura stiucii. Mai degraba se pare ca momeala s-a agatat intr-un obstacol de sub apa. De cele mai multe ori nu este necesar sa intepam carligul, pentru ca, datorita greutatii sale corporale mari, somnul se agata singur, astfel incat nu mai poate scapa, in loc de intepare se poate vorbi de aceea mai repede de agatare, miscare pe care pescarul o repeta de mai multe ori, pentru ca varful carligului sa patrunda cat mai adanc intre oasele din cavitatea bucala a pestelui.
Dupa agatare, toate miscarile somnului trebuie urmarite cu mare atentie si tinand mereu firul bine intins mentinand permanent contactul cu el. Uneori, pestele se indreapta catre pescar fara a opune aproape nici o rezistenta, alteori insa “se culca” pe fundul apei sau intr-o groapa, o adancitura, in acest caz nu ne ramane decat sa incercam sa-l scoatem de acolo prin inaltarea repetata a varfului vergii, eventual ciupind firul intins pentru ca aceasta vibratie il deranjeaza si acesta se desprinde mai usor de fundul apei. Nu este recomandabil sa tragem pestele imediat in apropierea malului sau a barcii in care ne aflam. Cat timp somnul mai are rezerve de forta, este bine sa-l obosim fara a-l apropia de noi. Semnul sigur al faptului ca somnul a obosit este aparitia unor bule de aer pe suprafata apei, lucru ce nu se poate observa la alte specii de pesti. Chiar si dupa aparitia acestora, somnul trebuie obosit in continuare, pana cand el se arata la suprafata apei, cu burta in sus. Acum il mai solicitam pentru o ultima “repriza”, un ultim efort, iar daca dupa aceasta deschide gura, il agatam cu un harpon si il scoatem din apa.
Somnul prins si legat de maxilare poate fi tinut in apa, ramanand viu mult timp, uneori chiar vreme de mai multe zile.
Pescuitul somnului cu pluta este metoda utilizata mai ales in apele statatoare sau in zonele mai linistite, cu curenti foarte lenti, ale unor rauri mai mari, in aceste locuri albia este acoperita de regula cu mal, motiv pentru care trebuie sa prevedem posibilitatea agatarii carligului de diferite obstacole. Varga trebuie sa fie solida, firul de 0,50-0,60, in timp ce mulineta trebuie sa fie destul de mare pentru a putea infasura pe ea chiar 100 m de fir. Daca cunoastem bine locul respectiv si stim ca albia este lipsita de obstacole, putem folosi si scule mai usoare si fir ceva mai subtire. Vom cauta deci cu predilectie locurile spalate de sub mal, unde apele au sapat gropi mai adanci, unde putem spera sa pescuim avand ca echipament undita cu pluta. Daca reusim sa prindem un exemplar de somn intr-un astfel de loc, este bine sa ramanem in continuare acolo, pentru ca sunt sanse mari ca in zona respectiva sa se mai gaseasca si alte exemplare. Nada si modul de fixare a acesteia pe carlig corespund cu cele descrise la metoda de pescuit a somnului cu plumbul pe fund. Pe timp de vara, daca observam apropierea unei furtuni, putem merge la pescuit de somn, pentru ca aceste momente ofera cele mai mari sanse de a prinde somn, nu numai cu pluta, ci si cu toate celelalte metode de pescuit a somnului.
Somnul care bate apa cu coada sa puternica, pentru a aparea apoi la suprafata apei cu capul, apoi iarasi cu coada, ne ofera amintiri pescaresti extrem de placute.
Lungimea minima admisa la pescuit: 50 cm

somnul - peste din ape de ses

Somnul - peste din ape de ses

Sabita



SABITA  (Pelecus cultratus)

Raspandire
 Traieste in bazinul hidrografic al marilor Baltica, Caspica, al Marii Negre, in apele din sudul Suediei si Finlandei, in tara noastra, sabita traieste pe tot cursul Dunarii, pana la varsarea in Marea Neagra, si la gurile fluviului, in apele salmastre, in lacul Razelm, in zonele de ses ale raurilor Somes, Mures, Timis, Olt, Ialomita, Siret si Prut. In timpul reproducerii, cu ocazia inundatiilor, patrunde in lunca inundabila a marilor rauri.

Descriere
 Corpul sabitei este alungit, mult comprimat lateral. Are o carena ventrala foarte ascutita, lipsita de solzi, se intinde de sub opercule pana la anala. Corpul pestelui este acoperit cu solzi mici, subtiri si luciosi, care se desprind foarte usor. Ochii sunt foarte mari, botul scurt, gura superioara, mica si aproape verticala. Aripioara dorsala este situata foarte posterior, retrasa spre pedunculul caudal, Anala este lunga, caudala puternica, adanc scobita, cu lobul inferior mai lung decat cel superior. Linia laterala se deseneaza pe partea inferioara a corpului, cu o serie de ondulatii pe parcurs si aproape dreapta spre coada.
Dorsala pestelui este de un albastru inchis sau verde albastrui cu puternic luciu metalic. Laturile corpului sabitei sunt argintii, abdomenul argintiu-albicios. Inotatoarele pectorale, dorsala si caudala sunt cenusii, cu reflexe rosiatice spre margini. Celelalte inotatoare sunt galbui.

Dezvoltare
 Lungimea obisnuita este de 25-35 cm, dar atinge si 50 cm, iar greutatea medie este de 350-450 g, in mod exceptional 1,5-2 kg in apele de la noi.

Biologie
 Sabita traieste in bancuri la suprafata apei rarilor de ses, in multe lacuri din interiorul tarii, in lacurile litorale, inclusiv cele salmastre. Fiecare banc, mai mic sau mai mare, are drept conducator cate o sabita mai mare, mai batrana. Perioada de reproducere corespunde lunilor mai-iunie, cand exemplarele de 3-4 ani, care au atins maturitatea sexuala, se aduna in bancuri pentru reproducere. O femela depune 10000-60000 boabe de icre care ating un diametru de 4-5 mm dupa fecundare, cand cresc mult in volum.
La inceput, alevinii se hranesc cu fitoplancton, apoi cu zooplancton, insecte cazute pe suprafata apei (gura este adecvata pentru aceasta hrana), cu insecte acvatice, iar exemplarele batrane devin uneori consumatoare de puiet de obleti.
Carnea sabitei este grasa, gustoasa si apreciata.

Pescuitul Sportiv
 Exemplarele mari se pescuiesc cu linguri mici, cu lanseta, iar cele mici cu musculite si muste artificiale.
Lungimea minima admisa la pescuit: 20 cm

sabita - peste din ape de ses

Sabita - peste din ape de ses

Platica



PLATICA  (Abramis brama)

Raspandire
 Cel mai valoros reprezentant al familiei abramidelor (Abramidae) este platica, specie care atinge si talia cea mai mare dintre toate celelalte “membre” ale familiei. Limita nordica a raspandirii sale in Europa este cercul polar, cea sudica fiind bazinul Marii Mediterane. Platica poate fi intalnita in toate apele dulci ale Europei, incepand cu Irlanda si pana in muntii Ural.
In Romania, platica este prezenta in toate apele, in afara de paraiele montane si de lacurile de la mari altitudini, dintre munti. Se simte bine in Dunare, in baltile de revarsare, precum si pe cursurile inferioare ale raurilor mai mari, care in trecut erau denumite “zona platicii”, datorita numarului mare din aceste portiuni ale apelor. Platica poate fi intalnita in lacurile cu apa dulce din zona litoralului (Razelm si Siutghiol), unde se pescuieste in cantitati mari. Platica nu lipseste nici din lacurile dulci de ses, cum ar fi Snagovul, Mogosoaia, Caldarusani, Cernica, sistemul de lacuri Taga-Geaca, Zau de Campie, helesteiele de la Cefa etc. Dintre rauri, in apele Prutului (pe cursul inferior), Siretului, Muresului, Oltului, Somesului, Crasnei, Sicului, Jiului si ale Timisului se gasesc cantitati considerabile de platica, iar in numar mai mic si in canalul Bega.

Descriere
 Corpul platicii este inalt, puternic comprimat lateral, acoperit cu solzi relativ mari, nu prea tari, pe care se disting punctisoare negre, dispuse in evantai. De la cap si pana la inotatoarea dorsala, precum si in portiunea dintre aripioarele pectorale si coada, spatele si respectiv burta sunt lipsite de solzi, inotatoarea dorsala este inalta, prima radie fiind de patru ori mai lunga decat ultima, inotatoarea caudala este pronuntat decupata, ceva mai scurta in jumatatea de sus. Inotatoarea de sub coada este lunguiata, cu mai putin de 30 de radii, intinzandu-se de la anus si pana in apropierea cozii. Gura platicii, mica, se deschide usor in jos, buzele putand fi intinse inainte, ca un cioc, la fel ca la crap. Nu are mustati. Linia laterala este completa, bine conturata.
Ca si la alte cateva specii, si la platica se aplica observatia ca mediul natural in care traieste isi pune amprenta pe colorit, in sensul ca exemplarele care traiesc in ape mai tulburi sau cu mai multa vegetatie submersa sunt si ele mai inchise la culoare, in schimb, platicile care traiesc in rauri au un colorit mai deschis. Spatele pestelui este cenusiu-negricios sau negricios-oliv, la fel ca si capul. Partile laterale ale exemplarelor mature sexual sunt galbui, in timp ce exemplarele mai tinere au flancurile argintii. Burta este alba, cu nuante argintii. In perioada reproducerii, gatul masculilor capata nuante rosiatice, iar pe corp apar protuberante cornoase mici, butonii caracteristici acestei perioade, raspanditi la intamplare pe tot corpul, inotatoarele platicii sunt negru-albastrui. Irisul ochilor poate straluci auriu sau argintiu, deasupra observandu-se un punct negru.

Dezvoltare
 Platica desi uneori poate atinge varste respectabile nu creste la dimensiuni foarte mari. Lungimea medie este de 30-50 cm, la o greutate medie de 0,5-1 kg. Se intalnesc insa si exemplare lungi de 60-65 cm, cu o greutate corporala de 1,5-3 kg.

Biologie
 Asemanandu-se din acest punct de vedere cu ciprinizii, spatiul vital al platicii este asigurat de raurile cu curentii foarte lenti si de apele unor lacuri adanci. Poate fi intalnita si in mlastinile si baltile cu portiuni de apa mai adanca, in gropile mari, maloase, argiloase, precum si in apele cu multa vegetatie acvatica submersa. De regula, se intretine in imediata apropiere a albiei, unde scormoneste in cautarea hranei. Apele cu adancimi de mai multi metri sunt folosite mai eficient de platica decat de crap. Uneori paraseste zonele mai adanci si urca in straturile superioare, unde se aduna in grupuri si inoata “plutind” parca la suprafata. Fiind un peste foarte sperios, dispare extrem de rapid, la cel mai mic zgomot suspect, retragandu-se din nou in adancuri. Uneori, platicile se aduna in grupuri mari si scurma fundul apei in comun, tulburand apa si provocand ridicarea bulelor de aer la suprafata. Toate aceste semne anunta pescarul experimentat ca in zona exista multe platici. Primavara, in primele zile mai calduroase, razele soarelui atrag platicile care se ridica in grupuri mari catre suprafata, in apropierea malului, unde apa nu este mai adanca de 1-1,5 m si deci se incalzeste mai usor. Cu prilejul revarsarilor de primavara, platicile pot fi gasite tot in portiuni ce nu depasesc aceasta adancime. Odata cu sosirea zilelor toride de vara, platica se retrage catre zonele mai adanci din apa, de unde se ridica doar atunci cand vanturile de vara provoaca valuri la suprafata lacului. In rauri, platica traieste cu predilectie in portiunile cu cursul mai lent, aparand insa adesea la confluenta raurilor cu canale sau cu alti afluenti, in zonele de intalnire a curentilor rapizi cu cei lenti, unde se formeaza vartejuri, iar in unele golfuri mai mari, acolo unde apele formeaza anafore. De multe ori platica poate fi gasita scormonind adanciturile din malul raului, in cautarea hranei.
Ca si crapul, platica este un peste omnivor: se hraneste deopotriva cu materii de origine vegetala, cat si cu cele de provenienta animala. Principala ei hrana consta din plante subacvatice, seminte, muguri, frunzele plantelor, precum si parti ale acestora, intrate in descompunere, dar si rame, viermi, larve de Chironomus plumosus, melci si scoici mici, raci minusculi, precum si ramasitele in descompunere ale micilor vietati acvatice. Odata cu hrana, platica inghite si unele cantitati de mal. Conform observatiilor efectuate, ea consuma si excrementele altor pesti, precum si cele ale animalelor domestice duse la rau pentru adapat. Unii specialisti sustin ca platica mananca icrele bibanului si ale stiucii. In timpul iernii, platica nu se hraneste, de regula. Cea mai mare pofta de mancare o are in perioada ce urmeaza reproducerii.
Platica atinge maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada reproducerii incepe de obicei in mai si se termina in iunie, dar daca primavara este mai rece, se poate prelungi si in prima jumatate a lunii iulie. In acest timp, datorita intensificarii circulatie sangelui in vasele sanguine superficiale, corpul platicii capata nuante rosiatice, iar pe corpul masculilor apar butonii cornosi amintiti (si platicile prinse si tinute vii se inrosesc la fel). Cand temperatura apei atinge 18-19°C, platicile se aduna in grupuri foarte numeroase si pornesc in cautarea unor zone mai putin adinci din apropierea malului, unde si albia este acoperita de o vegetatie submersa abundenta. Jocul lor nuptial se manifesta prin aceea ca platicile sar in permanenta din apa in aer, cazand inapoi pe o parte, in acest fel corpul lor lat, la impactul cu suprafata apei, produce un zgomot puternic. Numarul icrelor depuse, in functie de marimea femelei respective, variaza intre 100000 si 330000, cu diametrul de 1-1,5 mm, sunt depuse de cele mai multe ori in doua etape.
La sfarsitul lui septembrie si inceputul lui octombrie, organizate in grupuri numeroase, platicile cauta locurile mai adanci ale apei, unde in cursul iernii au asigurata intr-o oarecare masura cantitatea necesara de oxigen pentru a supravietui. La inceputul acestei perioade inca mai mananca, dar odata cu sosirea primelor zile geroase, inceteaza sa se mai hraneasca. Desi atunci cand sunt scoase din apa mor destul de repede, platicile rezista in apa si in conditiile in care continutul de oxigen dizolvat este relativ mic.
Carnea platicii este gustoasa, alba, cu oase destul de multe, icrele sunt gustoase.

Pescuitul Sportiv
 Pescarii sportivi apreciaza platica pentru ca, in locurile unde se intretine in grupuri numeroase, se poate prinde un mare numar de exemplare in scurt timp.
Zilele de primavara, precum si cele din lunile iulie-august sunt cele mai propice pentru pescuitul platicii. In aceste perioade, platica musca cu aviditate carligul ce i se ofera, mai ales in primele ore ale diminetii si dupa-amiaza tarziu. Pe timp noros, dar cald, cand este zapuseala, rezultatele sunt la fel de bune de-a lungul intregii zile. Pescuitul sportiv da in general rezultate frumoase in apele limpezi, in care pestele observa cu usurinta nada ce i se ofera in carlig. Si in cazul platicii este foarte eficienta nadirea prealabila a locului de pescuit. Pentru aceasta se foloseste malaiul cu granulatie mare, imbibat cu apa, boabele laptoase de porumb tocate marunt sau mamaliga, care atrag platicile de la cele mai mari distante. Unii pescari sustin ca sroturile sunt si mai potrivite pentru nadirea locului de pescuit.
Pentru pescuitul platicii se poate folosi orice fel de varga mai lunga, usoara si cu varful flexibil, deci sensibil. Firul trebuie sa fie mai gros de 0,16-0,18. Ramele se inteapa totdeauna in carlige de 6-7, cocoloasele de mamaliga sau de paine in carlige de 8-9. Pluta este bine sa fie usor reglabila pentru a permite pescarului sa o mute mai in sus sau mai in jos pe fir, dupa necesitati.
Cand temperatura apei incepe sa scada, platica se retrage catre zonele mai adanci. In acest caz se poate aplica si metoda de pescuit cu plumbul pe fund, folosindnd plumbul fixat sau glisant pe fir. Plumbul, care nu trebuie sa fie greu, se fixeaza la o distanta de 15-20 cm de carlig. Muscatura platicii este slaba. Ea gusta mai intai din nada, motiv pentru care pescarul trebuie sa fie atent spre a alege momentul cel mai bun pentru a intepa carligul. In rauri, platica agatata in carlig incearca sa scape inotand in general impotriva sensului de curgere a apei, in timp ce in lacuri ea se indreapta intotdeauna spre locurile mai adanci. In caz ca portiunea respectiva de apa este bogata in vegetatie submersa, obosirea platicii trebuie redusa la minimum, pentru a evita riscul agatarii firului printre tulpinile de plante.
Pe cursurile inferioare ale raurilor, in locurile cu cursul domol, lenes, unde albia este acoperita de mal sau argila, iar zona malurilor este bogata in papura si stuf, in compania platicii se mai gasesc si alti reprezentanti ai familiei sale ca, de exemplu, cosacul si batca, dar este necesar un ochi format si multa experienta pentru a-i deosebi.
Yüklə 330,51 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə