Nicolae bãnescu



Yüklə 1,84 Mb.
səhifə6/47
tarix02.03.2018
ölçüsü1,84 Mb.
#43915
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   47

Astfel se înlãtura familia domnitoare a lui Heraklios, dupã 85 de ani de stãpânire. Urmãrile furã nefericite pentru imperiu, cãci diadema împãrãteascã va fi acum,

Leo Grammaticus, p. 163. Theophanes.

84
timp de douã decenii, în mâinile trupelor, care, în aceste douã decenii, vor ridica sase împãrati.

Domnia scurtã a lui Leontios (695-698) e însemnatã prin pierderea definitivã a Africii. sefii arabi, care de mult se aflau în lupte cu bizantinii si cu berberii din Africa, pãtrunseserã înãuntrul tãrii, între Sirte, Atlas si Ocean. Triburile berbere duserã o luptã aprigã împotriva arabilor, îi alungarã în 683 din Kairuan. Ber-beria se ridicã alãturi de bizantini contra lor. Câtiva ani, Islamul trece printr-o mare crizã, dupã moartea lui Moawija (680) si nu reuseste nimic pânã se restabileste ordinea. Abd Al-Malik îsi consolideazã stãpânirea. Sub noul guvernator Hassan, arabii reiau aceastã fortãreatã si se aruncã asupra berberilor la Vest. Ko-saila, seful acestora, cade în luptã (688). în 657, printr-o loviturã îndrãzneatã, arabii cuceresc chiar Carta-gina. O flotã bizantinã, condusã de patriciul loan, izbuteste a pãtrunde în port si a pune din nou mâna pe Cartagina. Dar arabii aveau atunci mai multe mijloace decât bizantinii. Abdel Malek trimise îndatã întãriri pe apã si pe uscat spre Numiclia si, în 698, Hassan zdrobi rezistenta armatei bizantine la Utica si Cartagina cãzu din nou, pentru totdeauna^2.

Patriciul loan se întoarse spre Constantinopol pentru a lua întãriri. Pe drum, în Creta, trupele instigate si temându-se a se întoarce învinse, se rãzvrãtirã si-1 proclamarã împãrat pe Apsimaros, amiral sau drongarios al themei Kibyrraiotilor, TOOV Ki6t>ppaicoTCOv, din sud-vestul Asiei Mici, sub numele de Tiberios al III-lea

52 Ch. Diehl, L'Afrique byzantine, livre X, chap. I-II. '•

85

NICOLAE BANESCU



(698-705). Acesta intrã în Constantinopol si Leontios fu depus si deportat, cu nasul tãiat, într-o mãnãstire ele pe Coastele Dalmatiei124'.

Noul împãrat luptã cu noroc împotriva arabilor, în Asia. Fratele sãu, Heraklios, în fruntea trupelor asiatice, îi bãtu de mai multe ori pe arabi, la Samosata si în Cilicia. Dar, din nenorocire pentru imperiu, cruntul lustinian se întoarce iarãsi pe tron. El se refugiase din Cherson la haganul chazarilor1251, asezati între Nipru si Don, si o luase în cãsãtorie pe sora haganului. Urmãrit de la Constantinopol, scãpã, prin energia sa cunoscutã, clin mâinile emisarilor haganului, care fusese corupt de bizantini pentru a-1 ucide si, de la Phanagoria, unde se retrãsese cu sotia sa Theodora, el izbuteste sã se strecoare pe o barcã de pescar pânã la gurile Dunãrii. Acolo intrã în legãturã cu hanul bulgarilor, Ter-vel, urmasul lui Isperich, îi fãgãduieste multe daruri si pe fiica sa de sotie, ca sã-1 ajute a-si recâstiga tronul pãrintesc, în primãvara anului 705, o armatã ele bulgari si ele slavi îl aduce în fata Constantinopolului. în curând, prin viclenie, cu ajutorul vechilor partizani ai familiei, izbuteste a pãtrunde în oras. El se urcã iarãsi pe tron, cunoscut de astã datã sub numele de Rhinot-metos, rãsplãtind pe hanul bulgar cu titlul de „Caesar" si cu bogate daruri, precum si cu cedarea unei pãrti elin Thracia, dincoace de Balcani. Capitala suferi atunci toatã rãzbunarea fiorosului împãrat. El si-o aduse elin tara chazarilor pe Theodora si pe fiul sãu, nãscut în acest timp si-i încorona cu pompã în Sfânta Sofia. Copilul, numit Tiberius, fu asociat la tron. Ororile sale rãzbunãtoare începurã cu o scenã care nu se sterse niciodatã clin memoria poporului la Constantinopol.

86
lustinian Rhinotmetos îsi sãrbãtori întoarcerea prin curse strãlucite la Hippodrom. El se asezã pe un tron înalt, iar picioarele sale se odihneau pe grumajii celor doi uzurpatori ai imperiului, Leontios si Tiberios, în timp ce plebea orasului îl aclama cu vorbele Psalmis-tului: „ai umblat pe serpi si pe vipere, ai cãlcat în picioare leu si balaur" (ETU oca7u5oc KCU 6cxcriXicKov ETteâriq, KCU LKâ.ir\cac, /Vâovta KCU SpccKOVTa) (Theo-phanes, 574). Dupã aceea, îi decapita pe amândoi. Patriarhul Callinicos, care-i încoronase pe uzurpatori, fu orbit si surghiunit în Roma. Toti militarii de seamã ai partidei potrivnice furã ucisi în felurite chipuri, numerosi orãseni si soldati avurã aceeasi soartã. Cu gândul la rãzbunãrile sale, lustinian al II-lea nu se mai ocupã de dusmanii imperiului.

Arabii reusirã, deci, sã pãtrundã în provinciile Asiei Mici, cucerind Tyana (709)'261, fapt care însemna o mare pierdere pentru apãrarea regiunii. La fel ele rãu mergeau lucrurile si în Apus. Musa Ibn Nocayr [Musa ibn Nusayr], care-1 înlocuise pe Hassan la Kairuan, ajunge pânã sub zidurile Ceutei (septembrie, anul 706), apãrate eroic de cornitele Iulian. Dar dupã câtiva ani, acesta a fost chemat împotriva vizigotilor, sfâsiati de lupte interne; Tarik a trecut atunci în Spania, unde s-au instalat arabii, punând capãt stãpânirii vizigote.

în acest rãstimp, lustinian îsi folosea ostirile pentru pedepsirea oraselor Ravenna si Cherson, pe motiv cã tinuserã cu adversarii sãi. Guvernatorul acestui oras împreunã cu arhiepiscopul Felix furã trimisi la Constanti-nopol. lustinian îi executã cu multã cruzime, singur episcopul fiind orbit si exilat la Cherson, de unde avea sã se întoarcã dupã cãderea tiranului, pentru a muri la

87

N1COLAF. BÃNESCU



Ravenna. Epitaful gravat pe sarcofagul sãu din biserica Sân Apollinare în Classe avea sã aminteascã nefericirile nenumãrate pe care le îndurase pentru patrie53.

în acele împrejurãri a fost mistuit de flãcãri si portul Classis. Altã oaste a fost trimisã la Cherson (710), cu ordinul de a trece prin sabie toatã populatia si a suprima libertãtile de care se bucura orasul, care a fost ocupat fãrã nici o rezistentã, fiind ucisi o multime ele locuitori, împãratul a poruncit sã fie adusi la Con-stantinopol toti cei care fuseserã crutati. Cea mai mare parte a flotei a pierit însã din cauza furtunii, pe drumul de întoarcere cãtre Constantinopol. lustinian a trimis atunci o a doua flotã, pentru a rade orasul de pe fata pãmântului. De data aceasta, locuitorii s-au ridicat la luptã pentru a rezista, cerând si ajutorul chazarilor. Temânclu-se de lustinian, întrucât nu-i executase ordinele întocmai, garnizoana lãsatã în Cherson a trecut de partea revoltei, în fruntea cãreia s-a plasat atunci Bardanes (Vardan), un ofiter de origine armeanã. El a fost proclamat împãrat, luând numele de Philippikos.

Aflat cu ostile sale în Asia Micã, lustinian trimitea o flotã contra uzurpatorului, dar aceasta a trecut de partea revoltei, pornind cu totii spre Constantinopol. Pãrãsit de ai sãi, tiranul a fost ucis de Elias, sau Ilie pro-tospãtarul. Capul sãu a fost plimbat în vârful unei lãnci pe strãzile capitalei, apoi trimis la Ravenna si la Roma, pentru ca toti cei care suferiserã de pe urma lui sã se bucure de soarta sa tragicã. Fiul sãu, Tiberios, era omorât în acelasi timp la Constantinopol, fiind smuls cu cruzime clin altarul unde-1 dusese doica sa si jun-

w Ch. Diehl, Choses etgens de Byzance, Paris, 1926, p. 200 si urm.

88
ghiat ca un miel. Dinastia lui Heraklios, care mântuise imperiul de persi si de arabi, era nimicitã cu totul.

lustinian al II-lea cobora din Heraklios, ai cãrui ultimi ani au fost tulburati de o stranie boalã .mentalã, un fel de neurastenie, care se manifesta prin fobii. lustinian se pare cã a pãstrat aceastã mostenire fatalã, care se vede în actele sale.

Avea numele gloriosului lustinian si aceasta 1-a obsedat tot timpul domniei. A avut, ca marele sãu omonim, iubirea gloriei, a constructiilor mãrete. Cãuta sã-1 aminteascã prin întreprinderile sale militare, prin politica sa religioasã.

Douã primejdii mari amenintau atunci imperiul: în Peninsula Balcanicã, bulgarii, în Asia, arabii. Pe cei dintâi îi atacã, pornind apoi contra slavilor de pe Strymon. Cu cei din urmã el reînnoise în anul 688 pacea, încheiatã mai înainte si încã în conditii bune pentru Bizant: un fel ele condominium financiar se stabilea între cele douã puteri contractante - în Cipru, în Iberia si Armenia, împãratul fãcu însã o concesie imprudentã la cererea califului: îi strãmutã pe mardaitii din Liban în Asia Micã, în Peloponez si aiurea.

Dar curând dupã aceea el rupse pacea cu arabii. Pretextul ar fi fost cã suma pe care o plãteau arabii, în monede de aur bizantine, fusese înlocuitã acum de Abd al-Malik cu monede de-ale lui. Urmãrile au fost dezastruoase: la Sebastopolis, slavii din armata imperialã trecurã în mare parte la arabi si bizantinii suferirã o mare înfrângere (692). Armenia se revolta în acelasi timp si intra iarãsi sub stãpânirea arabilor. lustinian se rãzbunã în mod crunt, executându-i în masã pe slavi pentru trãdarea lor de la Sebastopolis. Din ordinul sãu, furã adunati în golful Nicomediei slavii care mai rãmãseserã si masacrati fãrã deosebire.

Politica sa religioasã stârni de asemenea nemultumiri. El era religios, pe monede se intitula servus Christi, iar pe revers era gravatã imaginea lui Christos. El convocã (692) Sinodul zis Quini-sextum, pentru cã acesta avea drept obiectiv sã completeze deciziile Sinodului al V-lea (553) si ale celui de-al Vl-lea (680). Canoanele promulgate de aceastã adunare sunt curioase prin ceea ce ne aratã cu privire la moravurile epocii. Se vecie câte obiceiuri pãgâne se pãstrau în societatea crestinã. Se sãrbãtoreau, ca altã

89

NICOLAE BÃNF.SCU



datã, Bnt.ma.lia, în cinstea lui Baccbus, iar altã sãrbãtoare era în onoarea lui Pan. în fiecare lunã, de lunã nouã, se aprindeau dinaintea caselor focuri mari, peste care sãreau tinerii. La culesul viilor se cântau cântece în onoarea lui Baccbus. Oamenii se costumau, îsi acopereau fata cu mãsti comice, satirice sau tragice, se reprezentau minuni, balete, la care se amestecau si femeile. Superstitia era foarte rãspânditã. Vrãjitori, ghicitori, vânzãtori de amulete, astrologi gãseau ascultare la cei creduli; existau sarlatani de tot felul, care înselau sufletele simple - spun canoanele Sinodului; plimbau pe strãzile Constantinopolului ursi si alte animale si le vindeau pãrul ca leac împotriva bolilor sau ca talisma-ne împotriva primejdiilor. Asemenea obiceiuri din vremuri pãgâne se interziceau, ca de altfel si studentilor faptul de a da reprezentatii teatrale.

Moralitatea acestei societãti nu era mai bunã decât religia sa. Chiar la oamenii Bisericii, jocul, camãtã, simonia s.a. erau lucruri obisnuite. Cãlugãrii trãiau în lume, mergeau la teatru, la curse, luau parte la serbãrile cele mai veâele. Femeile care intrau în mãnãstiri se duceau la altar împodobite cu pietre scumpe, „pãrând a regreta - zice Sinodul - frivolitãtile lumii". „Oricine, zice canonul 90, îsi frizeazã sau întocmeste pãrul în chip afectat, cu scopul de a-l seduce pe aproapele sãu, va fi excomunicat."

Patriarhul Sergius, supãrat cã n-a fost consultat mai dinainte si observând în hotãrârile Sinodului oarecare ostilitate împotriva Bisericii Romei, a refuzat a le primi. Papa de asemenea. lustinian era violent, el dãdu ordine ca papa sã fie arestat si adus la Con-stantinopol. Dar când se auzi pentru ce a venit trimisul imperial, protospãtarul Zacharia, militiile din Ravenna si Pentapolis venirã la Roma sã-1 apere pe papã. lustinian nu avu timp sã se rãzbune. Nemultumirea generalã dezlãntui revolutia. Marele logofãt Theo-dot, un fost cãlugãr, aspru, cãruia împãratul îi lãsã mânã liberã pentru a-i procura banii de care avea nevoie pentru luxul si constructiile lui, teroriza lumea pentru a-i smulge bani. Eunucul stefan Persanul, pe atunci sakellarios, era, dupã expresia lui Theo-phanes, o adevãratã „fiarã sãlbaticã". lustinian îngãduia totul pentru a-si ridica constructiile, care costau enorm. Spre a lega sala tronului, Triclinium de aur cu palatul Daphne si cu circul, el

90
ridicã douã sãli somptuoase: Lausiakos si cea numitã dupã dânsul lustinianos, împodobitã cu mozaicuri si aur.

Unul dintre generalii ilustri, Leontios, strateg de Anatolikon, fusese arestat în urmã cu câtiva ani. în 695, fu pus în libertate si numit guvernator al themei Hellas. Mai înainte, în închisoare, doi cãlugãri, prieteni, dintre care unul era astrolog, îi preziseserã cã într-o zi va fi împãrat. Când a fost sã plece, pe cheiul din Con-stantinopol, prietenii 1-au îndemnat sã-i urmeze. S-au dus la praeto-rium, 1-au legat pe prefect, dând drumul închisilor, multi fiind oameni de arme, apoi toti, cu Leontios în frunte, se aruncarã în Forum Augustaeon si strigarã multimii sã vinã la Sfânta Sofia. Acolo pãtrund la patriarh, pe care-1 atrag de partea lor. A doua zi, revolutia era dezlãntuitã. lustinian e târât în Hippodrom în huiduielile multimii, i se taie nasul si o corabie fu hotãrâtã a-1 duce la Cherson, în exil. Consilierii nefasti furã ucisi.

La Cherson, lustinian stãtu câtiva ani, hrãnind mereu nãdejdea de a se întoarce pe tron. Locuitorii, nelinistiti de agitatia lui, se hotãrârã a scãpa ele el sau a-1 preda împãratului. Aflând la timp - era în 702 sau 703 -, el fugi la haganul chazarilor, cerân-du-i protectie. El fu primit ca împãrat, cu mari onoruri. lustinian se cãsãtori cu sora haganului, care primi numele imperial de Theodora. Perechea imperialã se asezã sub protectia haganului la Phanagoria, uncie lustinian îsi pregãtea viitorul. Toate acestea nelinistirã Curtea de la Constantinopol, unde domnea Tiberios. Acesta trimise emisari la hagan, pentru a-1 determina sã-1 predea pe lustinian viu sau mort. Haganul, atras de promisiunile bizantine, trimise o gardã, sub cuvânt sã-1 pãzeascã, dar în realitate pentru a-1 supraveghea, doi credinciosi având ordin de a-1 asasina. Un senator al haganului dezvãlui complotul Theodorei, si aceasta îl înstiinta pe lustinian. El îi atrase pe cei doi emisari care trebuiau sã-1 ucidã si-i omorî. Trimise pe Theodora la fratele ei, se aruncã în barca unui pescar si debarcã, în 704, lângã Cherson. Chemã câtiva credinciosi, în ascuns, si porni cu corabia. Cu toatã furtuna, ajunse la gurile Dunãrii. Acolo se prezentã lui Tervel, hanul bulgar, îi ceru sã-1 ajute a-si recãpãta tronul, promitându-i bani, titlul de Caesarsi mâna fiicei sale. Acesta primi, porni cu o mare armatã spre Constantinopol. lustinian asedie orasul, pãtrun-

91
se cu ajutorul câtorva prieteni din oras prin apeductul lui Valens, cu putini oameni, în cetate si ocupã o parte, instalându-se în palatul Blachernae. Orasul, speriat, se supuse. Tiberius fugi în Bi-thynia. Heraklios, fratele sãu, fu prins cu statul sãu major si toti furã spânzurati de-a lungul zidului. Tiberius fu prins de asemenea si Leontios adus; cei doi furã purtati în Hippodrom, în batjocurile plebei, cu lustinian triumfãtor, tinându-si picioarele pe grumazul lor, apoi decapitati în Kynegion.

6. Instabilitatea din perioada 711-717

Philippikos (decembrie 711-iunie 713) nu era însã omul de care avea nevoie imperiul în aceste grele momente. Bulgarii, sub pretextul rãzbunãrii lui lustinian, întreprinserã o expeditie pânã aproape de portile capitalei, iar arabii fãcurã progrese simtitoare în rãsãritul Asiei Mici. în 712, cãzurã în mâinile lor Amaseia si Mistheia (în Isauria), iar în 713, Antiochia Pisidiei. Sub influenta clerului oriental, Philippikos dãdu monothelismului încã o datã o biruintã de scurtã duratã, înlãturãprintr-un edict hotãrârile Sinodului al Vl-lea ecumenic si declarã monothelismul singura doctrinã a Bisericii. La Roma, împãratul fu socotit eretic si papa Constantin I, ca apãrãtor al dreptei credinte, luã atitudine contra lui. O miscare a trupelor the-mei Opsikion puse capãt domniei sale, la 3 iunie 713. Fu orbit si înlãturat.

Un demnitar civil, protoasekretis (secretarul) Arte-mios fu încoronat împãrat, sub numele de Anastasios al II-lea (iunie 713-august 715). Acesta potoli spiritele în plan religios, restabilind îndatã ortodoxia.

în anul 715, la Curtea din Damasc, Sulaiman, care urmase califului Walid, hotãrî pregãtiri uriase, pe mare

92
si pe uscat, pentru o expeditie care trebuia sã punã capãt stãpânirii bizantine. Anastasios, informat de aceste planuri, luã cele mai mari mãsuri pentru a preîntâmpina primejdia. El reparã si întãri zidurile; umplu magaziile si arsenalele, îngrãmãdi la ziduri masinile care aruncau pietre, sulite si foc. în acelasi timp, dãdu ordin fortelor militare sã se adune la Rhodos, pentru ca sã-i atace pe arabi si sã distrugã munitiunile navale ale dusmanului, pãdurile de chiparosi care se scoseserã din Liban si se îngrãmãdiserã pe coastele Feniciei pentru serviciul escadrei egiptene. Dar lasitatea sau perfidia trupelor themei Opsikion, obisnuite cu rãzvrãtirea, zãdãrnici toate aceste precautii. Abia ajunse la locul de adunare, ele se rãscularã, pornirã înapoi pe uscat, se oprirã la Adramyttion (Mysia, în fata insulei Lesbos) si proclamarã ca împãrat un functionar provincial obscur, Theodosios al III-lea (sfârsitul lui august 715-martie 717), care, fãrã voia lui, fu ridicat pe tron dupã câteva luni de rãzboi civil. Capitala cãzu în mâinile rãsculatilor. Dar cei mai însemnati generali, Leon, strategul themei Anatolicelor si Artavasdos, strategul themei Armeniei, nu voirã a-1 recunoaste pe noul împãrat, care avu o domnie foarte scurtã (715-717)1271.

Leon 1-a atras de partea sa pe Artavasdos, strategul themei Armeniakon, dându-i-o pe fiica sa de sotie.

în vremea aceasta, Sulaiman îsi încheiase pregãtirile si arabii nãpãdiserã Asia Micã, înconjurând puternica fortãreatã Amorion, o cetate a imperiului, situatã în pãrtile nord-estice ale Phrygiei. Leon a intrat în tratative cu ei, încheind chiar un tratat.

93

NICOLAF, BANESCU



Asigurat astfel din spate, el a pornit cãtre Constanti-nopol. In urma tratativelor începute pe malul Bosforului, Theodosios renunta la coroanã, pentru a-si petrece restul vietii în cãlugãrie, la Ephesos. Leon era recunoscut astfel ca împãrat la 25 martie 717, fiind încoronat de patriarhul Germanos.

Dinastia lui Heraklios îsi îndeplinise o mare misiune în istoria imperiului. Un veac întreg, ea a purtat cele mai grele lupte împotriva noilor cuceritori si a fost capabilã sã opreascã înaintarea lor nãvalnicã asupra lumii.

[CRIZA ICONOCLASTÃ. AL DOILEA TRIUMFAL ORTODOXIEI]

A.

[DINASTIA SIRIANÃ („ISAURIANÃ") sI PRIMA FAZÃ A ICONOCLASMULUI]



1. Leon al IlI-lea si începuturile iconoclasmului

Leon al IlI-lea (717-740), numit „Isaurianul", deschide o nouã epocã în istoria Imperiului bizantin. El urcã pe tronul acestui imperiu într-unul dintre cele mai grele momente. Arabii smulseserã bunã parte dintre provinciile Orientului si continuau sã ameninte foarte serios însãsi capitala imperiului. Acesta era mãrginit acum numai la Asia Micã, la provinciile europene, reduse mult si acestea de pe urma necontenitelor incursiuni ale barbarilor de la Dunãre, precum si la partea sudicã a Italiei. Armata, slãbitã de atâtea mari sfortãri, nu mai avea coeziunea de odinioarã; ea îsi pierduse, din pricina deselor uzurpatiuni din urmã, spiritul de disciplinã care fãcea tãria ei. Finantele statului erau cu totul sleite. tinuturile, pustiite necontenit ele rãzboaie si în urmã de tot si de ciumã, care se întinsese si în orase, rãpind câteva sute de mii de oameni, se depopulaserã; industria si comertul, adânc lovite de nesiguranta adusã ele incursiunile pe mare si pe uscat ale arabilor, aruncaserã populatia în mizerie. Peste toate aceste scãderi plana primejdia mare a cuceririlor arabe, care dãdeau asalt Constantinopolului, amenintând a desfiinta cu totul imperiul.

Leon al IlI-lea întreprinse cu energie opera ele mântuire si, prin reformele sale, izbuti sã redea imperiului puterea de a birui dificultãtile interne si de a face fatã primejdiei ce-1 ameninta serios din afarã. Urmasii sãi

97

NICOLAE I5ÃNESCU



furã ele asemenea oameni ele stat energici si acestei dinastii îi datorã imperiul regenerarea sa, care-i asigurã mai departe existenta.

înainte de a intra în povestirea actelor acestei domnii însemnate, sã lãmurim pe scurt o gresealã care s-a transmis necontenit pânã astãzi, cu privire la întemeietorul puternicei dinastii siriene. Leon al III-lea e cunoscut sub numele de „Isaurianul", iar numele acesta n-are nici un temei istoric. Leon si familia sa n-au nimic de-a face cu Isauria. De aceea numele acesta nu se întâlneste niciodatã în literatura contemporanã. El nu se cuprinde nici în titlul cãrtii tactice compuse de acest împãrat si se datoreazã numai unei simple greseli a cronicarului Theophanes (începutul veacului al IX-lea), cum a dovedit K. Schenk, într-un articol din revista „Byzantinische Zeitschrift" (art. Kaiser Leons III. Walten im Innern, V [1896], p. 296 si urm.).

Theophanes scrie la anul urcãrii pe tron a lui Leon al III-lea: Torncp TCO ETEI AECOV L6aaiA,ei)0ev EK tfjq rep|o.a-VIKECOV KoaaYO|j.evo<;, if| aXrr&eig 8e EK Tfjq laa'optaq.

Germanikeia se aflã însã în Commagene, un tinut sirian, situat la rãsãrit de Cilicia si n-are a face cu Isauria, care e asezatã între Pisidia si Lycaonia, în sudul Asiei Mici. Schenk socoate cu drept cuvânt cã Theophanes a confundat acest oras cu Germanikopolis, care se aflã în partea de apus a Ciliciei si care, prin împãrtirea în provincii a lui Diocletian, fu încorporat noii provincii! a Isauriei. Theophanes trebuie sã fi scris cu bunã credintã EK îfjt rEpjiaviKEcov KccTay6|iLvo<;, ir\ oc^rrdEtg 8e EK xfjt 'laccupiaq si unul dintre cei dintâi copisti ai cronicii sale, care stia cã Germanikeia n-are nimic a face cu Isauria, dar care voia sã facã textul înteles, a

98
adãugat aceste cuvinte lãmuritoare: ifj â^rrdetg §&. De Boor, editorul ultim al Cronicii lui Theophanes, a arãtat cã cele mai vechi manuscrise ale lui Theophanes au asemenea adaosuri. Un argument mai mult în sprijinul pãrerii sale gãseste Schenk în faptul cã cele mai bune manuscrise ale traducerii Cronicii lui Theophanes, fãcute în latineste, între 873 si 875, de cãtre bibliotecarul papal Anastasius, redau aceste pasaje din Theophanes cu o vãditã intentie de îndreptare, prin cuvintele: „Hoc itaque anno Leo imperare coepit ex Germanicensibus dirivatus, genere Syrus". De altminteri, nicãieri Theophanes nu-i dã acest nume ele „Isaurianul" lui Leon si familiei sale. Nu-l gãsim nici la Nikephoros patriarhul, care îsi compuse aproape în acelasi timp în care scria Theophanes a sa Historia syntomos.

Greseala aceasta a lui Theophanes s-a transmis totusi pânã astãzi si istoricii o înregistreazã, consacratã oarecum de veacuri54.

încã în primul an al domniei lui Leon, avu loc memorabilul asediu al Constantinopolului din partea arabilor. Maslamah, cel mai bun general, dupã ce luase Pergamonul si iernase în Asia, trecu, în vara anului 717, Hellespontul, prin locul de trecere cunoscut, pe la Abydos, si arabii debarcarã întâia oarã în Europa. Pe la jumãtatea lui iulie, Maslamah înconjurã pe uscat Constantinopolul. El se întãreste sub zidurile capitalei,

v* J. Bury aratã totusi cã la Theophanes, în alte locuri, se aflã termenul de Zvpoq. El a scris poate EK Tfjt Lt>piaq si numele s-a denaturat în 'Iooc\)pia<; (ap. Gibbon, Decline and Fãli, voi. V, nota de la p. 197).

99

NICOLAE BANESCU



îsi asazã masinile de rãzboi, hotãrât sã astepte primãvara, dacã rezistenta bizantinilor nu va putea fi înfrântã. Pe la începutul lui septembrie, sosi si flota, sub comanda unui Sulaiman. O pãdure ele catarge acoperi suprafata Bosforului. Leon conduse însã lupta de apãrare cu o deosebitã energie. Grecii se aruncarã asupra flotei cu corãbiile lor incendiare, iar vestitul foc grecesc îsi fãcu efectul: vasele arabilor furã distruse în cea mai mare parte, mistuite de flãcãri, altele scufundate. Sulaiman muri îndatã dupã aceea, în Siria, pe când se pregãtea a-si conduce asupra Constantinopolului restul trupelor. Califul Omar al II-lea (717-720) continuã asediul în timpul iernii. Dar iarna aceasta fu neobisnuit de asprã. O zãpadã mare acoperi pãmântul mai mult de 100 de zile si soldatii califului, neobisnuiti a suporta rigorile frigului, piereau în santuri, în primãvarã, o flotã aducea din porturile Africii toate cele de nevoie pentru aceastã armatã încercatã si arabii începeau a-si recâstiga încrederea. Dar o parte clin aceastã flotã egipteanã, compusã din crestini, trece la bizantini, restul e decimatã în lupte si, în cele din urmã, ciuma începe a face ravagii în rândurile asediatorilor. Dibãcia diplomatiei bizantine izbuti a-si atrage ajutorul bulgarilor. Hanul Tervel încheiase un tratat încã din 716 cu bizantinii, stabilind granitele statului sãu si fixând raporturile dintre cele douã state. El veni acum în ajutorul lui Leon. O armatã a acestora veni de la Dunãre si mãcelãri multe mii de arabi, pânã ce, deznãdãjduind de a o scoate la capãt, dupã ce stãtuserã un an sub zidurile capitalei, arabii ridicarã asediul, în august 718, si se întoarserã în Siria, dupã ce suferiserã pierderi enorme.



Yüklə 1,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə