Nicolae bãnescu



Yüklə 1,84 Mb.
səhifə7/47
tarix02.03.2018
ölçüsü1,84 Mb.
#43915
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   47

100
Bizantinii repurtaserã o victorie ele mare însemnãtate. Ea a fost pusã adesea alãturi ele biruinta lui Charles Martel de la Poitiers în aceeasi epocã, biruintã prin care s-a oprit avântul arab în Apus. Cu toatã aceastã izbândã, arabii rãmân puternici. Atacurile se vor reînnoi, de multe ori, în cursul domniei lui Leon, în Asia Micã. Generalii, chiar fiii Emirului, vor comanda adesea nãvãliri prãdalnice, Kovpacu, în „România", cum se chema atunci Asia Micã, orase vor fi încã asediate. O încercare serioasã pe care o fac împotriva Imperiului bizantin e zdrobitã cu totul. Unul dintre marii lor eroi, Sayyicl Battâl-el-Gazi, în fruntea unei puternice ostiri, pãtrunse în Asia Micã. Leon, împreunã cu fiul sãu Constantin, îl întâmpinã si, într-o sângeroasã luptã, la Akroinon (739), în Phrygia, nu departe de Amo-rion, îl bãtu crunt, însusi seful arab îsi gãsi moartea în marea ciocnire. El ajunge eroul unui poem epic turc, care se regãseste în epopeea bizantinã Digenis (v. studiile lui Gregoire si Kyriakides, Byzantion, 1936. Cf. Canard, Goosens etc.).

Tot împotriva lor, Leon stiu sã-si atragã pe chazari, cãsãtorindu-1 în 733 pe fiul sãu Constantin cu fiica ha-ganului, care luã numele bizantin de Irene.

Cu aceeasi energie stiu sã potoleascã si rãscoalele interne. Sicilia, care se ridicase în timpul asediului capitalei si proclamase un împãrat, pe Tiberiu, fu adusã repede la supunere.

Dupã ce s-a asigurat astfel înãuntru si în afarã, Leon al III-lea putu sã întreprindã numaidecât opera de regenerare a imperiului, înainte de toate, el si-a închinat toatã grija puterii militare, pentru a o readuce la înãltimea chemãrii fatã de grelele împrejurãri în

101
care se afla imperiul. Desface din vasta provincie Ana-tolikon partea de vest, pe care o transformã în thema Thrakesion; între 710-732, se dubleazã thema maritimã: Kibyrraiotes si Dodecanesos. Fiul sãu continuã aceastã operã si creeazã alte theme: Bukellarion, poate si Optimates. Imediat dupã el, Kephallenia si Macedonia s-au creat de asemenea, înainte de sfârsitul secolului al VlII-lea.

în aceastã cumplitã vreme, în care aproape orice provincie putea fi atacatã de dusmanii din afarã, sefii provinciilor, prin noua organizare a lui Leon, furã în mãsurã a face fatã cu succes primejdiei, cu propriile lor puteri, fãrã a mai cere în grabã ajutorul puterii centrale.

Aceastã organizare a mãrit, prin urmare, puterea de apãrare a imperiului si rezultatele ei s-au vãzut îndatã, în succesele lui Leon asupra arabilor si în acelea ale urmasului sãu.

Multã vreme s-a crezut cã Leon al III-lea a fost si autorul cunoscutei opere privitoare la stiinta si arta rãzboiului, Taktika. Cercetãrile recente însã au dovedit cã ea trebuie atribuitã lui Leon al Vl-lea Filosoful55.

Pentru reorganizarea armatei si a administratiei era nevoie de îndreptarea finantelor, care se aflau într-o stare cu totul precarã.

Ca toti marii împãrati ai Bizantului, Leon îsi dãdu seama cã existenta imperiului, acum atât de restrâns si

55 Cã apartine lui Leon al Vl-lea s-a stabilit de cãtre I. Kulakov-skij, Viz. Vrem., 5 (1898), si M. Mitard, BZ, 12 (1903), p. 585 si urm. Ultimul argument în favoarea acestuia a fost adus de Ver-naclsky.

102
de sãrãcit, din pricinile pe care le-am descris, se putea baza numai pe o bunã râncluialã în finante.

Prin Codul rural, N6u,o<; yecopyiKoq1281 (care avea ca obiect delictele comise în agriculturã - e vorba de diferite feluri de furt de lemne, de fructe, de violãri ale proprietãtii si neglijente ale pãstorilor, de pagubele fãcute de animale etc., însã si dispozitii asupra proprietãtii tãrãnesti personale si colective, prin care a atras mai ales atentia savantilor), Leon îi eliberã pe tãranii proprietari si obstile sãtesti de patrocinium, dreptul ele protectie al marilor proprietari, fatã ele care cei sãraci îsi pierduserã orice libertate, fiind adevãrati serbi legati de pãmânt. Prin acest cod juridic tãranii îsi recã-pãtau libertatea ele a se strãmuta de pe mosiile de care fuseserã legati, clespãgubindu-i pe proprietari, fapt care contribui la ridicarea si îmbunãtãtirea stãrii lor56. Opera nu cuprinde nici o indicatie asupra datei când a fost compusã. Cei mai multi o considerã o operã a dinastiei isaurice si în special a lui Leon al III-lea.

Tot epocii lui Leon al III-lea i se atribuie Codul privitor la navigatie (Noj-ioc; vaimKoc;)1-91, care prescrie unele mãsuri referitoare la navigatie; nesiguranta ce domnea în aceastã privintã, din cauza pirateriei arabilor si a slavilor, a fãcut sã se prevadã prescriptii cum ar fi cele care hotãrau ca paguba încãrcãturii sã fie supor-

36 Cf. Zachariã, v. Lingenthal, Gesch. des gr.-rom. Rechtes, 1877, p. 24 si urm. Dar Vernadsky, Sur Ies origines de la loi agrai-re byzantine, „Byzantion", 2 (1926), aratã cã dateazã din timpul lui lustinian al II-lea. G. Ostrogorsky, în BZ 30, 1930, p. 394-400, Ueber die vermeintliche Reformtãtigkeit der Isaurier, adoptã aceastã pãrere pe care n-o împãrtãsesc însã Ch. Diehl, Le monde oriental, p. 258 si F. Dolger, „Hist. Zeischrift", 1930.

103

NICOLAE BANF.SCU



tatã de armator si de negutãtorul mãrfurilor încãrcate, în caz de aruncare în apã pentru salvarea corãbiei, în caz de pierdere s.a. Datarea acestui coci este însã nesigurã5".

Tot asa si în privinta Codului militar, N6|xoq oipa-TiamKoq1301, prin care se stabileau pedepse privitoare la abaterile soldatilor de la disciplinã. Li se interzicea de a se ocupa de agriculturã si comert.

în urma lucrãrilor lui Ashburner, nu se poate pune cu sigurantã data acestor opere în timpul lui Leon al IlI-lea.

în ce priveste chestiunea pãmântului, în Bizant constatãm, în primul rând, simpla distinctie dintre tãranii proprietari, care-si cultivau propriul lor pãmânt si tãranii care lucrau pe pãmânturi ce nu le apartineau.

1. tãranii proprietari (popreau) trãiau în comunitãtile satului. Comunitatea, ca un întreg, era impusã, fiecare membru plãtind proportia sa, clar comunitatea, nu individul, era responsabilã fatã de stat. Pentru a întrebuinta expresiile tehnice, pãmânturile unor astfel de comunitãti sunt 6(j,OKr|voa, iar proprietarii sunt consortes. Dacã un tãran lipsea de a-si plãti cota, lipsa era aruncatã printr-o L7u6oXr|, sau impunere aditionalã, asupra fiecãruia dintre ceilalti proprietari. Acest sistem, inventat pentru comoditatea fiscului, n-a fost niciodatã eliminat. Când o bucatã de pãmânt rãmânea necultivatã, se împovãrau vecinii sãi cu o sarcinã extra. Nikephoros împãratul a fost învinuit pentru severitatea cu care a aplicat principiul „solidaritãtii"— ã\\rike.jjviov, cum i se zicea. Se pare cã acest principiu a fost acum alterat, astfel cã se impunea taxa aditionalã mosiilor învecinate, care nu erau ojioKTivoa. Basilios al II-lea a impus-o pe domeniile marilor proprietari învecinati.

"7 W. Ashburner, The Rhodian sea Law, 1909, încearcã a dovedi cã e o compilatie privatã, fãcutã cãtre 600-800, si deci fãrã legãturã cu Leon al IlI-lea si Nouoq yecopYiKot: editat în Journal of Hellenic Studies" 30 (1910), p. 85-108, comentarii si traducere englezã.

104
Prin sistemul solidaritãtii, fiecare membru al comunitãtii era direct interesat de cinstea si capacitatea vecinilor sãi si putea pretinde dreptul de a interveni pentru ca pãmântul sã nu treacã în mâinile unei persoane incapabile sã plãteascã cota impozitului. Legiuirea oprea în secolul al V-lea vinderea sau alienarea unui pãmânt cãtre altã persoanã decât un cultivator din acelasi sat (vicanu^.

2. Opus acestei grupe de mici mosii si tãrani proprietari care le cultivau erau marile domenii (18i6aT(XTa) ale bogatilor proprietari si ale colonilor dependenti, care le lucrau. Multe dintre aceste domenii apartineau bisericilor si mãnãstirilor; altele erau domenii ale Coroanei (parte din resprivata, sau patrimonium, sau divina domus); altele erau ale persoanelor private. tãranii care lucrau pe aceste domenii erau de douã feluri:

(a) Liberi arendasi (UACT^COTOI, liberi colorii), care cultivau pãmânturile pe cheltuiala lor proprie, plãtind o rentã (în aur sau naturã) cãtre proprietar. La finele anului al treizecilea al unei asemenea arenzi, arendasul (si posteritatea lui) ajunge legat de pãmânt pe veci; el nu putea lãsa pãmântul si nici proprietarul nu-1 putea scoate. Afarã de aceastã restrictie, el n-avea nici o incapacitate si putea intra într-un raport legal obisnuit cu proprietarul, care n-avea nici un drept asupra proprietãtii sale private.

(b) Lucrãtorii (evrxTtoYpasoi, adscriptitii) erau liberi ca si arendasii, si (ca si arendasii dupã 30 de ani) erau „legati de brazdã". Dar sãrãcia lor îi deosebea de arendasi, ei erau luati de un proprietar pentru a-i lucra mosia si ajungeau serbii lui, primind de la el o locuintã si hranã pentru serviciile lor. Libertatea lor le dãdea unul sau douã privilegii, care pãreau a-i ridica peste sclavii rurali. lustinian gãsea greu sã vadã diferenta dintre servi si ad-scriptitii (Codul, 11, 48, 21). Ei erau în puterea stãpânului si singurul reazem ce-1 aveau de la dânsul era dreptul de a nu fi scosi din mosie. Diferenta dintre sclavul rural si serb se sterse treptat prin ridicarea celui dintâi la demnitatea celui clin urmã.

Cât pentru originea adscriptitn-lor, ea pare a se fi datorat politicii financiare a perioadei lui Constantin cel Mare, care tintea sã nu îngãduie nimãnui a pãrãsi starea de viatã la care era chemat el sau tatãl sãu înainte de el.

105


NICOLAE BANESCU

Astfel erau clasele agricolem secolele al IV-lea, al V-lea si al Vl-lea, tãrani proprietari de o parte, de altã parte cultivatori ai marilor domenii, sau arendasi legati de brazdã, sau serbi-lucrã-tori. si aceste clase continuã a exista pânã la cea din urmã epocã a imperiului.

Furtunile secolului al Vll-lea, invazia slavilor si arabilor au adus schimbãri considerabile în conditia bunurilor provinciale. Peninsula Illyricã a fost în mare parte ocupatã de asezãri slave, în multe cazuri provincialii deposedati au fugit în alte pãrti ale imperiului, si împãratii au transferat populatii întregi dintr-un loc în-tr-altul, ca sã populeze districte golite. Aceste schimbãri au impus o revizuire a legilor pãmântului, si când un suveran abil a ajuns la tron, el si-a impus sarcina de a regla conditia agriculturii. Codul agricolii fost dat sau de Leon al III -le a, sau de fiul sãu, care lucra în acelasi spirit ca si tatãl sãu. El consistã mai ales din prevederi de politie cu privire la crimele si faptele rele din mediul rural, dar presupune o stare de lucruri complet diferitã de aceea care exista în secolul al Vl-Jea si existã iarãsi în veacul al X-lea. în acest cod, nici un om nu era fixat de brazdã si nu mai auzim de serbi-lucrãtori (adscriptitii) sau de servicii datorate de omul liber proprietarului ele pãmânt. Nu putem atribui aceastã schimbare radicalã, abolirea a ceea ce putem numi serbie, altui suveran decât reformatorului Leon al III-lea.

Codul agricol ne aratã tãrani proprietari în comunitãtile sãtesti, ca înainte; dar ne aratã comunitãti care posedã pãmântul în comun, nici un membru neposedând o portiune particularã ca pe una proprie a sa. Arendasii acum liberi, nelegati de sol, sunt de douã clase, dupã învoiala fãcutã cu proprietarul. Sunt arendasi cu zeciuialã, (^opiuai, si arendasi metayer, fiuioeiaoTOct. MoptiTTiq plãteste a zecea parte din produse proprietarului, ca rentã pentru pãmânt; f|u,ioeicxoTr|q lucreazã bucata de pãmânt pe cheltuiala proprietarului si produsul se împarte egal între proprietar si arendas. MopTuriq corespunde cu (j.io'dcotoq sau „colonul liber" din Codul lustinian si fmioeiaoxrn; corespunde cu evaTtoypacpoq, cu deosebirea cã nici unul, nici celãlalt nu e legat de brazdã.

Abolirea serbiei si a servajului de cãtre reformatorii iconoclasti nu a fost plãcutã marilor proprietari, seculari si eclesiastici.

106
Restaurarea vechii stãri de lucruri, mari domenii în loc de mici proprietãti lucrate de posesori, a fost adusã treptat în secolul al IX-lea si Finlay o atribuie în mare mãsurã, în ce priveste Asia Micã, rebeliunii lui Thoma Slavul (821-823), care, crede el, i-a ruinat pe micii arendasi, în a doua jumãtate a secolului al IX-lea, legislatia lui Basilios a restaurat vechea ordine. Arendasii furã odatã mai mult legati de sol. între altele, proprietarii nu erau multumiti cu renta pãmântului de 1/10, fixatã în Codul agricol. Renuntarea la reformele agrare ale lui Leon si Constantin si revenirea la vechiul sistem încheie istoria arendasilor; dar rãmâne un important capitol în istoria tãranilor proprietari, în al X-lea secol gãsim marile domenii crescând tot mai mult în paguba micilor proprietari, ale cãror mosii le absorb si acesti mici proprietari trecând treptat în conditia arendasilor. Rãul a fost atins pe scurt în legãturã cu Romanos I si Tzimiskes. Decãderea clasei micilor arendasi s-a datorat urmãtoarelor douã cauze: influentei idealului ascetic si conditiilor economice imperfecte ale timpului.

Atractia vietii monastice îi îndemna pe multi proprietari sã intre în mãnãstiri si sã dea proprietatea lor comunitãtilor care îi admiteau, sau, dacã erau destul ele bogati, sã întemeieze noi institutii monahale sau eclesiastice. Cultivarea mosiilor care treceau astfel Bisericii era prin aceasta transferatã de la tãranii proprietari la arendasi.

Lipsa unui sistem de credit sãnãtos, datoritã ignorantei economiei politice, si depresiunea consecventã a comertului fãceau din pãmânt unica investitie sigurã pentru capital; urmarea acestui fapt era cã proprietarii care posedau capital tindeau în permanentã sã ia mai mult pãmânt în mâinile lor. De aceea, ei se foloseau de orice prilej ce li se prezenta pentru a-i îndemna pe vecinii sãraci care trãiau greu si n-aveau economie sã-si amaneteze sau sã-si vândã pãmântul într-un moment de nevoie. Cel care-si vindea astfel pãmântul ajungea adesea arendas al bunului ce fusese proprietatea sa.

Cresterea marilor domenii era privitã ele guvern cu suspiciune si dezaprobare. (lustinian avea o lege care le interzicea functionarilor înalti sã dobândeascã proprietãti de pãmânt; Leon al Vl-lea a abolit-o.) Campania contra marilor latifundiari a fost începutã de Romanos I (922), când, în legea care fixa ordinea de

107


NICOLAF. BÃNESCU

preemtiune, îi oprea pe magnati (oi Suvatoi) sã cumpere sau sã obtinã un teren de la un mic proprietar, în afara cazurilor de înrudire. Era de asemenea decretat cã numai dupã o posesiune de 10 ani putea o proprietate obtinutã pe aceastã cale sã ajungã permanent proprietatea magnatului. Dar putini ani mai în urmã, magnatii au avut o ocazie binevenitã si n-au putut rezista tentatiei de a o folosi. A fost o lungã succesiune de recolte proaste si de ierni friguroase (927-932), care a produs o mare mizerie prin tinuturi. Micii proprietari ajung în sãrãcie si pentru a-si hrãni familia n-au alt mijoc decât a-si preda micile proprietãti vecinilor bogati, cãci aceasta era singura conditie cu care magnatii le dãdeau credit.

Sãrãcia acestor ani clin domnia lui Romanos I formeazã o epocã în istoria proprietãtii tãrãnesti. Era clar cã fermierii care îsi amanetaserã terenul nu vor avea nici o sansã sã-1 recupereze înainte ele expirarea celor 10 ani, dupã care terenul urma sã fie ire-clamabil. Privelistea era cã micii fermieri vor dispãrea cu totul si Romanos încercã sã previnã catastrofa prin legislatie directã. No-vella sa din 934 ordona ca procedura arbitrarã existentã fatã de tãrani în anii trecuti sã fie îndreptatã si ca în viitor nici o astfel de procedurã sã nu mai aibã loc.

împãratii urmãtori continuarã politica lui Romanos. Ei se silirã a preveni stingerea micilor arendasi prin prohibirea bogatilor de a dobândi sate si proprietãti de la sãraci si prin prohibirea institutiilor eclesiastice de a primi daruri de proprietate de pãmânt. O serie de sapte legi (Constantin al VH-lea în 947; în 959-963, Romanos al Il-lea; 904, 967, Nikephoros Phokas; 988, Basilios al Il-lea; 996, Basilios al Il-lea) asupra acestui subiect aratã ce îndãrãtnicã rezistentã au opus fatã de politica imperialã bogatii latifundiari, ale cãror interese erau periclitate. Desi aceastã legislatie n-a fost anulatã niciodatã, exceptând cazurile în care era interesatã Biserica"", si desi legea imperiului, dupã care marii proprietari nu puteau dobândi pãmânturile tãranilor, continuã a fi în vigoare, e putinã îndoialã cã legea a fost eludatã si cã în ultimele

* Basilios al Il-lea abrogã legea lui Nikephoros Phokas cã bisericile nu vor achizitiona proprietate realã.

108
epoci ale imperiului mosiile tãrãnesti au fost rare. în secolul al Xl-lea, Asia Micã consta mai cu seamã din mari domenii.

Trebuie amintit cã, desi formarea marilor domenii le dãdea proprietarilor lor bogãtie si putere, care-i fãceau supusi periculosi, ele erau formate nu din motivul de a dobândi influentã politicã, ci din tendinta naturalã a capitalului de a cãuta cel mai bun mijloc de investire.

Studiind legislatia agrarã imperialã si relatiile latifundiarilor si arendasilor în sud-estul Europei si Asia Micã, nu trebuie uitate douã fapte: (1) legislatia era cu totul bazatã pe consideratii fiscale-, legile aveau direct ca scop sã umple tezaurul cu cât mai putinã tulburare posibilã din partea statului; politicã cu vederi scurte de a umple tezaurul în loc de a face imperiul bogat; (2) lamentabilul sistem de credit gresit al legii bizantine, descurajând investirea capitalului si fãcând din teren aproape singura speculatie sigurã, reactiona în mod particular asupra problemei agrare59.

1. Judecând lucrurile dupã datele transmise de Codul rbo-dian, dobânda unui împrumut de bani era fixatã ele cele douã pãrti ale tranzactiei, dar nu putea, dupã legea lui lustinian, sã depãseascã (a) în cazuri obisnuite, 6% pe an, (b) când împrumutatul era o persoanã de rang ilustru, 4%, (c) când el era un zaraf sau negustor, 8%, (d) când banii erau întrebuintati într-o speculatie transmarinã, 12% (nauticum foenus).

Acest sistem de dobânzi era calculat pe baza unei diviziuni a capitalului în o sutã de pãrti, si fiecare parte în 12 unciae. Noua batere de monedã a lui Constantin duce la o schimbare în defavoarea împrumutatului. saptezeci si douã nomismata erau bãtute dintr-o livrã de aur; si 24 keratia pentru fiecare nomisma. Se introdusese practica de a calcula dobânda la atâtea keratia pentru

59 Zachariã V. Lingenthal, Griech.-romisches Recht, 3, 218 si urm.; P. Kalligas, Ilepi SoD^OTtcxpotKÎat Tiapâ 'PcoLiaioiq KCU Bv-pccvitoic,, în MeA,eTou Kcd 16701, 1882; Pentru veacurile al XlII-lea si al XlV-lea, un considerabil material de documente monastice, studiate, ca si Nojiot yeopyiKoq al iconoclastilor, de B.A. Pancenko, Krest'anskaja sobstvennost' v Vizantii, în „Izvestija", Inst. arheol. rus din Constantinopol, IX, 1904, p. l si urm.).

109


NICOLAE BANESCU

o nomisma, în loc de dobânda lunarã la fractiunea capitalului. Astfel, vechea trientes (= 1/3 din 100 a capitalului pe lunã) = 4% pe an era înlocuit printr-un keration, l nomisma pe an = 4 si 1/6% pe an. Tot asemenea 6% ajunge 6 si 1/4, iar 8 pentru o sutã, 8 si 1/3.

în secolul al X-lea, potrivirea vechii unitãti de 100 la noua unitate de 72 a fost în dezavantajul împrumutatului. 6% a fost convertit în 6 nomismata de livrã, adicã pentru 72 nomismata. Adicã în loc de 6% ce se plãtea înainte, se plãtea acum 8,33. Astfel a avut loc o considerabilã ridicare a maximului dobânzii legale.

2. Libera circulatie a capitalului era serios împiedicatã de dificultatea de a obtine bune asigurãri. Legile ipotecii nu erau calculate pentru a asigura interesele creditorului. Altã piedicã a creditului era defectuosul procedeu deschis unui creditor pentru a-si recupera banii de la un debitor insolvabil.

Acest defectuos sistem de credit a înrâurit nefavorabil asupra comertului. Consecinta ultimã a fost asupra comertului, ce trebuia sã fie purtat de grecii din Constantinopol si orasele Egeei si care cãzu în mâinile italienilor. Stabilirea venetienilor si genove-zilor ca negustori în Est se datora în mare parte defectelor legislatiei imperiale.

Conditia comertului grec în secolele al Vll-lea si al VUI-lea rezultã din Codul naval rhodian, admirabil editat de Ashburner (TheRhodian sea Law, 1909). Ashburner conchide cã n-are legãturã cu legislatia lui Leon al III-lea, ci a fost „probabil compus de o mânã privatã între anul 600 si 800, din material provenit din diferite epoci si de caracter divers".

Din acest document aflãm cã în respectiva epocã nu exista obiceiul ca un negustor sã închirieze o corabie si s-o încarce cu încãrcãtura sa, ci un negustor si un proprietar de corabie obisnuiau a forma o societate pe actiuni si a împãrti profitul si paguba. Orice pagubã prin accident suferitã de navã sau încãrcãturã era suportatã de corãbier, negustor si pasageri în comun. Aceste prescriptii duserã la agravarea situatiei comertului maritim, fapt usor de explicat prin aceea cã, din secolul al Vll-lea încoace, Marea Egee si Marea Mediteranã erau cutreierate de pirati slavi si arabi.

110
Tot pentru redresarea finantelor, Leon recurse la un expedient ingenios. Anul fiscal care mergea de la l septembrie 726 la l septembrie 727 era al zecelea din perioada de 15 ani care forma asa-zisa indictie. împãratul porunci ca anul urmãtor (de la l septembrie 727-1 septembrie 728), în loc sã se socoteascã al unsprezecelea an al indictiei, cum era natural, sã fie socotit ca al douãsprezecelea. Cu mijlocul acesta el putu încasa într-un singur an impozitele pe douã exercitii financiare.

în 732, Leon al III-lea mãri capitatia, în provinciile din Italia (Calabria, Sicilia) si în Creta, confiscând si veniturile patrimoniilor pontificale clin Italia meridionalã în folosul tezaurului.

Apoi, în 739, din cauza unui cutremur de pãmânt care ruinã Constantinopolul, spre a reface zidurile, el puse un nou impozit, si anume mãri impozitele existente cu a douãsprezecea parte. Propuse sã se plãteascã, peste ce se datora, la fiecare nomisma câte douã keratia (nomisma avea 24 keratia), de aceea impozitul s-a numit dikeration. Pentru aceasta el a fost aspru criticat de cronicarii secolului al VUI-lea.

O mare reformã legislativã a fost si publicarea Codului care se cheamã Ecloga, promulgat în 726 sau 74060.

în privinta Dreptului, Leon interveni de asemenea, pentru a pune la îndemâna juristilor un cod de legi practic, mai usor ele mânuit decât vastele colectii ale lui lustinian. Leon fãcu anume un extras din legislatia lui lustinian, si acest extras e intitulat 'EKXoyn tcov vojacov EV cDVTO|icp YEVOJJ.EVTI arce TOOV ivcmio'U'ucflv,

TCOV âltEOTCOV, TOt> KCbSlKOC;, TCOV VECXpCOV TOt)

liEyaXot) 'loTjativiavov Siaid^Ecov KOCI L7u8i6-pt3coai<; EÎC; 16 cpiXavOpcoTioTepov. Aceastã 'EKXoyfi fu publicatã în limba greacã'311, în prefata ce preceda Ecloga, Leon arãta scopul urmãrit de.reforma sa. El în-

60 C. A. Spulber, L'Eclogue des Isauriens, Cernãuti, 1929.

111


NICOLAE BANESCU

telegea sã facã legea mai precisã si mai clarã, sã asigure astfel mai bine administrarea justitiei, înainte de toate, el îsi arãta însã vointa de a introduce în legislatie un spirit nou, mai uman, intentie proclamatã chiar de titlu. Ea venea la timp, cãci din pricina întrebuintãrii grele a colectiei lui lustinian si a pretului costisitor al unei copii complete a acestei colectii, se si fãcuserã, în diferite locuri, extrageri locale, care se foloseau. Noua legiuire a lui Leon al III-lea are o deosebitã însemnãtate: este cel dintâi cod oficial în limba greacã si cuprinde o multime ele dispozitii (în special privitoare la cãsãtorie si familie) pe baza principiilor evanghelice si crestine. Cãsãtoria e consacratã hotãrât prin lege, stabilindu-se anume cauzele divortului, obtinut atât de usor mai înainte. Se regleazã raporturile Dintre soti, cele dintre pãrinti si copii, punându-se femeia alãturi de bãrbat, pãrintii îi mostenesc pe copii, când acestia nu lasã urmasi.

în privinta cãsãtoriei, se cere numai ca sotii sã fie crestini, nu se mai împiedicã deci, ca înainte, cãsãtoria între ortodocsi si eretici.

Continuarea operei de organizare a themelor a dus la dezvoltarea economicã si socialã a Imperiului bizantin pe noi cãi. în strânsã legãturã cu introducerea conditiei stratiotilor colonizati stã întãrirea proprietãtii tãranilor liberi. Cãci pe când unui soldat îi urma în exercitiul serviciului militar fiul cel mai mare, care mostenea cu aceasta si bunul împovãrat cu îndatorirea serviciului, ceilalti urmasi prezentau un prisos de puteri tãrãnesti libere, pentru care belsugul de tarine nelucrate le oferea un câmp de participare naturalã. Asa se ridicã la Bizant în cursul secolului al Vll-lea un larg



Yüklə 1,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə