ÎNVĂŢarea prin cooperare
Yüklə 49,51 Kb.
|
|
ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE Învăţământul românesc se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe, care necesităun nou mod de gândire, idei noi, informaţii noi şi bineînţeles, un nou mod de a învăţa. Analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe. Învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată a grupurilor mici de elevi, astfel încât aceştia să poată lucra împreună urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi. Teoria învăţării prin cooperare se inspiră din teoria privind interdependenţa socială, care apare atunci când oamenii au obiective comune şi când rezultatele fiecărui individ influenţează acţiunile celorlalţi. Interacţiunea dintre oameni este, practic, esenţială pentru supravieţuire. Învăţarea prin cooperare implică ipoteza că modul în care sunt planificate activităţile determină calitatea interacţiunii dintre elevi, rezultatele activităţilor fiind consecinţe ale interacţiunii dintre elevi. Astfel, unul dintre elementele principale care trebuie creat în clasă este interdependenţa pozitivă sau cooperarea. Cei care au formulat şi susţinut această teorie şi practicile de învăţare echivalente sunt Kurt Lewin (1890-1947), Morton Deutsch şi fraţii David şi Roger Johnson. Morton Deutsch este cel care a definit şi încadrat într-o teorie învăţarea prin cooperare. El a conceptualizat trei tipuri de interdependenţă socială – pozitivă, negativă şi inexistentă. Prima încurajează interacţiunea dintre persoanele care lucrează împreună, fiind denumită „interacţiune bazată pe cooperare şi stimulare”; a doua se caracterizează prin obstrucţionarea reciprocă a membrilor unui grup de a atinge un ţel, fiind denumită „interacţiune bazată pe opoziţie şi competiţie”; interacţiunea este inexistentă atunci când membrii unui grup lucrează independent. Dacă, până nu de mult, şcoala românească promova competiţia şi individualismul,încurajând reuşita personală, acum, în contextul unui învăţământ orientat spre „modernitate”, ea şi-a schimbat strategia şi abordează ideea cooperării prin:
Şcoala nu reprezintă doar o instituţie unde copiii şi tinerii vin să primească informaţii, ci unloc unde trebuie să înveţe toţi cei care lucrează. Până acum, profesorul era considerat principala sursă de informaţii pentru o anumită disciplină. Datorită democratizării accesului la cunoştinţe, acest rol al profesorului se reduce dramatic, el devenind un organizator, o călăuză a învăţării, oferind elevilor, în locul tradiţionalei “transmiteri de cunoştinţe”, veritabile “experienţe de învăţare”. Acest lucru se poate realiza însă, doar într-o şcoală incluzivă, cea care poate răspunde unei mari diversităţi de copii, o şcoală în care toţi participă şi sunt trataţi ca fiind la fel de importanţi. Ce fac copiii?
Copiii trebuie să fie capabili:
Ce rol are educatoarea? Aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător. Ideală este formarea unor grupuri de câte patru copii, aranjaţi de o parte şi de alta a unei măsuţe; Stabileşte criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităţilor într-un anumit domeniu, prin numărători, diferite jocuri etc.) şi dimensiunea grupului (între 2 şi 6 copii); Stabileşte regulile de lucru (se vorbeşte pe rând, nu se atacă persoana ci opinia sa, se consultă între ei, nu se monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, se lucrează cu culori diferite etc.); Explică foarte clar obiectivele activităţii, specifică timpul pe care îl au copiii la dispoziţie. Elementele învăţării prin cooperare Interdependenţa pozitivă – eforturile fiecărui membru al grupului sunt necesare şi indispensabile grupului pentru a reuşi. Membrii grupului trebuie să se bazeze pe ceilalţi pentru a-şi îndeplini scopurile, fiecare având două responsabilităţi: să aducă o contribuţie unică la eforturile comune datorită resurselor sau responsabilităţilor derivate din sarcină şi să se asigure că fiecare copil din grup va beneficia de această contribuţie. Interacţiunea faţă în faţă – fiecare membru al grupului prin interacţiune directă, promovează succesul celorlalţi în completarea sarcinilor prin cooperare. O mare parte din informaţii ar trebui să fie discutate interactiv. Aceste shimburi interpersonale directe sunt vitale pentru a ajuta pe copii să se sprijine, să încurajeze, să laude, şi să se stimuleze unii pe alţii. Responsabilitatea individuală - fiecare membru al grupului este responsabil pentru munca lui şi pentru îndeplinirea sarcinilor aferente poziţiei deţinute. Copiii trebuie să ştie că învăţarea prin cooperare cu strategiile ei nu este o modalitate prin care numai unii fac toată munca. Copiii care nu contribuie nu primesc credite. În mod individual copiii pot fi responsabilizaţi prin mai multe metode cum ar fi examinarea orală la întâmplare a copiilor, observarea fiecărui grup şi înregistrarea contribuţiei individuale etc. Abilităţi interpersonale şi de grup mic – predarea directă a abilităţilor interpersonale şi de grup mic este necesară pentru participarea efectivă în grupuri de învăţare prin cooperare. Printre abilităţile de care copiii au nevoie pentru a lucra cu succes în grupuri mici se numără: încrederea, capacitatea de a conduce, luarea de decizii, comunicarea şi abilităţi de management al situaţiilor de conflict. Procesarea în grup - este esenţial ca membrii grupului să discute cât de bine funcţionează grupul, astfel încât să poată face shimbări şi îmbunătăţiri. Grupul evaluează cât de bine şi-a îndeplinit sarcinile şi cît de eficienţi au fost membrii când au lucrat în grup. Rolurile elevilor În interiorul fiecărui grup, rolurile pe care le joacă elevii pot fi orientate spre sarcina de lucru sau spre menţinerea grupului sau spre ambele. Pentru că elevii trebuie să se deprindă cu ambele categorii, uneori putem distribui roluri specifice. Elevii trebuie să schimbe rolurile la fiecare activitate pentru că scopul este să le poată îndeplini pe toate simultan. Aceste roluri pot fi: verificatorul, cititorul, cronometrul, încurajatorul, responsabilul cu materialele. Metodele de învăţare prin cooperare oferă pot consolida atitudinile pozitive faţă de învăţare, pot îmbunătăţi performanţele, rezultatele şcolare şi stima de sine ale elevilor, putând promova interacţiunea pozitivă şi sprijinul reciproc între elevi. Cele mai des întâlnite strategii ale învăţării prin cooperare în activitatea didactică din grădiniţă sunt: „Turul galeriei”, „Mozaicul”, „Cercul lui Robin”, „Caruselul”, „Cerc interior – cerc exterior”, „Amestecă, îngheaţă, formează perechi”,”Co-op, co-op”, „Chip-urile vorbitoare” etc. Strategia „Mozaicul” 1. Sunt formate grupuri de câte 4 sau 6 copii. 2. Fiecare membru al grupului descoperă materialul atribuit, după care, membrii din diferite grupuri, care trebuie să studieze aceleaşi sarcini se întâlnesc în grupurile de experţi pentru a discuta materialul lor. 3. Aceste grupuri de experţi decid ce este important şi cum să înveţe. 4. După aplicare, membrii grupului de experţi se întorc în grupurile lor şi fiecare învaţă grupul ceea ce a învăţat el în grupul său de experţi. 5. Toţi copiii sunt evaluaţi din toate aspectele subiectului (din conţinutul întregului material). Prin toate acestea se culeg diferite informaţii, se învaţă un material nou, se dezvoltă responsabilităţile individuale, interdependenţa, ascultarea activă, echilibrarea situaţiei. Exemplu (activitate practică): „Pădurea toamna” (machetă) Strategia “Amestecă – Îngheaţă – Formează perechi” Metoda poate fi folosită atât pentru grupuri aleatorii, cât şi pentru grupuri făcute prin selecţie precisă şi presupune trei etape: Copiii se mişcă liber prin sala de grupă; Când educatoarea spune Îngheaţă, copiii se opresc; La comanda Formează perechi, preşcolarii se întorc spre persoana cea mai apropiată, se prind de mâini şi discută despre tema primită. Exemplu (activitate matematică): „Gruparea unei mulţimi cu cifra care îi indică numărul de elemente” Jumătate din numărul de copii primesc jetoane cu cifre, iar cealaltă jumătate primesc jetoane cu mulţimi. Copiii se mişcă liber prin sala de grupă, la comanda Îngheaţă se opresc, iar când educatoarea spune Formează perechi copilul care are jetonul cu cifra corespunzătoare numărului de elemente ale mulţimi formează pereche cu copilul care are jetonul cu mulţimea corespunzătoare. Strategia „Cercul lui Robin” Această strategie este versiunea orală a strategiei numite „Masa rotundă”. Este o strategie care în mod efectiv poate fi folosită la copiii foarte mici sau la cei care nu pot să scrie bine. Educatoarea lansează o întrebare sau face o afirmaţie fiecărui grup. Copiii îşi împărtăşesc ideile sau răspunsurile, pe rând, în cadrul grupului. Procesarea ideilor este supravegheată la sfârşitul activităţii de educatoare sau de raportorul grupului. Prin acestea se doreşte exprimarea ideilor şi a opiniilor, crearea de poveşti, împărtăşirea cunoştinţelor, participarea egală a colegilor de echipă, ascultarea activă. Exemlu (cunoaşterea mediului): “Mijloace de transport terestre, aeriene şi pe apă”. Avantajele invațării prin cooperare: Se impune depăşirea restricţiei autoimpuse de a interacţiona cu copii cu fond cultural asemănător Apar idei mai multe şi mai bune; Copiii învaţă unul de la altul, nu doar de la educatoare; Încurajează contribuţia personală; Aprecierea diversităţii; Copilul intră în contact cu alte opinii decât ale sale, acestea obligându-l să ţina seama de ele; Se valorifică informaţiile colegilor în construirea cunoaşterii proprii; Ajută copilul să accepte schimbarea şi cooperarea pentru identificarea unor soluţii la problemele cu care se confrunta el sau echipa sa; Dezvoltarea socială, dobândirea competenţelor sociale: respectul de sine, simţul identităţii şi capacitatea de a rezista în condiţii de stres şi în situaţii de adversitate; Dezvoltarea unor relaţii interpersonale mai bune: relaţii colegiale, solidaritate, grijă şi devotament, sprijin personal; Evaluarea urmăreşte acordarea ajutorului imediat, având o functie corectivă, ameliorativă. Evaluarea se realizează prin raportarea la progresul individual, dar are în vedere atât participarea fiecarui copil la procesul elaborării în comun cât şi rezultatul echipei. Dezavantajele învăţării prin cooperare: Impunerea lucrului în echipă nu va reuşi întotdeauna să integreze copiii timizi şi cu deficienţe majore de comunicare; Productivitatea unor copii poate scădea uneori, atunci când sunt obligaţi să colaboreze cu alţi copii; Educatoarea se confruntă cu necesitatea realizării unui compromis între eficienţă şi performanţă; Unii copii pot domina grupul; Se poate pierde din vedere obiectivul final, de învăţare, acordând foarte mare atenţie relaţiilor intragrup. Bibliografie: 1. Bocoş, M., (2007), Teoria şi practica cercetării pedagogice, Ed. a II-a, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca. 2. Bocoş, M., Catalano, H., Avram, I., Someşan, E., (2009), Pedagogia învăţământului preşcolar, Instrumente didactice, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 3. Bocoş, M., Catalano, H., (2008), Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Cercetări, acţiune, Vol. 1, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 4. Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M., (2007), Metode interactive de grup, Ghid metodic, Editura Arves, Craiova. 5. Cerghit, I., (1980), Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 6. Chiş, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca. 7. Chiş, V., Stan, C., Bocoş, M., Albulescu, I., (2006), Tradiţii valori şi perpective în pedagogia învăţământului preşcolar”. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca. Yüklə 49,51 Kb. Dostları ilə paylaş:
|