O casa umpluta de slava lui Dumnezeu regi 8: 1-11, Cronici 5

O casa umpluta de slava lui Dumnezeu 1 Regi 8:1-11, 2 Cronici 5

Intreaga natiune a lui Israel era adunata de la mic la mare pe muntele Sion. Solomon si-a facut aparitia alaturi de conducatorii poporului, iar sute de preoti ieseau in sir din Templu. Preotii erau urmati de leviti, cantareti cu harpe, lire si chimvale si de o multime mare de oameni care suflau din trambite. Acestora li s-au alaturat toti cei din popor si impreuna ii cantau laude lui Dumnezeu. O imagine extraordinare, a zilei in care chivotul legamantului care reprezenta prezenta lui Dumnezeu Insasi a fost dus in Templul construit de imparatul Solomon. Acum templul nu mai era doar o cladire care iti taia rasuflarea prin arhitectura si bogatie, era locul central de inchinare al poporului lui Dumnezeu. Argintul, aurul si vasele de inchinare fusesera deja puse de Solomon in interiorul templului, iar acum era momentul ca chivotul legamantului in care se aflau tablele de piatra cu cele zece porunci sa ajunga in acelasi loc. Prezenta Chivotului in templu slujea ca un permanent semn de aducere aminte a dragostei lui Dumnezeu pentru poporul Sau si a datoriei lor de a tine legea sfanta. Atata timp cat Chivotul se afla in Ierusalim, Dumnezezu era alaturi de poporul Sau. In timpul in care Chivotul nu a fost in Ierusalim, Israelul a avut de suferit. Ce rost are sa ai un temple extraordinar si impunator prin maretie si bogatie, daca Dumnezeu nu este prezent in el. La fel este si cu cladirile bisericilor de astazi. Poti sa faci cladiri si temple de inchinare care sa uimeasca oamenii prin maretie si frumusete arhitecturala, insa scopul in sine al unei cladiri de inchinare este ca in mijlocul ei sa se coboare Dumnezeu. Numai in locul in care sa aduna oameni cu inimi sfintite pentru a aduce lauda si slava Dumnezeului Preainalt va fi si Dumnezeu. Altfel, templele de inchinare nu vor fi decat niste mormane mari de caramizi si de beton.

Exista o istorie a Chivotului pe care as dori sa v-o reamintesc pe scurt. El fusese creat special pentru a adaposti tablele legii data de Dumnezeu lui Moise pe muntele Horeb. Israelitii purtasera timp de 40 de ani Chivotul cu ei in pribegia lor prin pustie si de fiecare data cand se opreau undeva, puneau Chivotul in Tabernacul, care era un fel de templu mobil. Chivotul a fost cel ce le-a deschis calea israelitilor condusi de Iosua catre tara promisa. Dupa o perioada in care Chivotul a fost instrainat, David a fost cel care l-a adus la Ierusalim, iar acum sub conducerea lui Solomon era timpul ca Tabernacul sa fie inlocuit cu un templu vrednic de maretia lui Dumnezeu.

Daca poporul Israel l-a laudat pe Dumnezeu cand acesta era prezent prin Chivot in templu, cu cat mai mult ar trebui sa il laude astazi poporul pe Dumnezeu cand acesta doreste sa locuiasca chiar in noi prin Duhul Sfant? De aceea astazi nu mai este nevoie ca tot poporul sa se adune intr-un singur loc, ca sa primeasca in mijlocul lor pe Dumnezeu. Datorita lui Isus, acolo unde doi sau trei se aduna in numele Domnului, acolo este si El in mijlocul lor.

Versetul cinci este deasemenea unul care ne atrage atentia. Dumnezeu asteapta si astazi jertfele noastre duhovnicesti si este vrednic sa fie slavit astfel, cu jertfe atat de multe ca nu pot fi numarate. Datorita pacatului, oamenii nu puteau sa stea inaintea lui Dumnezeu fara sa faca ispasire pentru pacatele lor. Aceste jertfe aveau rolul de a pregati poporul de venirea Mantuitorului. Astazi ni se face onoarea de a sta in prezenta lui Dumnezeu acoperiti de neprihanirea jertfei lui Isus. Nu trebuie sa se mai aduca pentru pacatele noastre jertfe o data pe an, dar trebuie cu atat mai mult sa ii aducem lui Dumnezeu o viata plina de laude, multumire, daruri si o slujire cu ravna. Imi place foarte mult felul in care apostolul Pavel exprima acest lucru in Romani 12:1. El exprima cel mai bine ce asteptari are Dumnezeu de la noi.

Slava lui Dumnezeu este atat de mare ca omul nu se poate apropia de prezenta Lui, vs.10-11. Acest moment ne arata maretia Dumnezeului creator. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Moise cand a asezat cortul intalnirii pentru prima data. La fel s-a intaplat si atunci, Exod 40:34-35. Ceea se se intampla era oarecum o ironie. Desi templul era singurul loc in care omul putea sa se intalneasca cu Dumnezeu, totusi slava lui Dumnezeu era prea coplesitoare. Nici macar templul splendit construit de Solomon nu-l putea cuprinde pe Dumnezeu. Practic splendoarea templului consta in prezenta lui Dumnezeu in el si nu in amploarea si maretia constructiei in sine. Fara chivotul legamantului in interiorul lui, templul ar fi fost ca trupul fara suflet, ca o lampa din care lipseste gazul, sau ca o casa fara locuitori. Indiferent de materialul de cea mai buna calitate si aurul folosit pentru a placa intreg templul, daca Dumnezeu nu isi gaseste placerea sa locuiasca in acel loc, acesta nu este decat un morman mare de gunoi. La fel este si cu Biserica lui Cristos, fara prezenta Dumnezeului viu in mijlocul nostru, suntem nimic. Cladirea aceasta in care ne inchinam, desi este frumoasa si comfortabila este doar un morman de gunoi daca vietile noastre nu sunt inchinate lui Dumnezeu. Duhul Sfant este cel ce astazi tine locul chivotului in templul lui Dumnezeu.

Eu sunt templul lui Dumnezeu, iar viata mea trebuie sa reflecte prezenta lui Dumnezeu prin Duhul Sau in mine. Fara prezenta Duhului nu sunt decat un mort viu. Apostolii au avut privilegiul sa vada slava lui Dumnezeu atunci cand au asistat la momentul schimbarii la fata al Mantuitorului, Marcu 9:2-7. Citim ca reactia lor in fata slavei lui Dumnezeu a fost una de bucurie dar si de groaza. Slava lui Dumnezeu s-a coborat in mijlocul lor si de aceasta data tot sub forma unui nor. Cand citesc reactia tuturor celor ce au vazut slava Dumnezeului atotputernic de-a lungul secolelor, nu pot sa nu ma intristez cand vad inconstienta cu care trateaza multi crestini timpul de inchinare. O atitudine care denota din punctul meu de vedere o foarte slaba cunoastere a lui Dumnezeu si o lipsa de respect fata de prezenta Sa.

Citeam despre un cuplu de misionari care au slujit Domnului in India. Dupa sapte ani de slujire a evangheliei, cei doi au fost prinsi in mijlocul unei rascoale musulmane si au fost ucisi cu sange rece. Inainte de acest tragic moment ei i-au scris o scrisoare nepoatei lor in care printre altele ii spuneau urmatorul lucru: “Sper ca pe viitor sa iti doresti sa Il slujesti si tu pe Dumnezeu ca misionara asemenea noua. Atata timp cat Dumnezeu iti ingaduie sa traiesti, nu conteaza unde iti petreci acesti ani pe pamant care trec atat de repede, cata vreme ii traiesti pentru slava lui Dumnezeu. Nu exista nimic altceva pentru care sa merite sa traiesti.” Pentru aceia dintre noi pentru care Dumnezeu inseamna ce a insemnat si pentru aceasta familie de misionari, oameni care sa inteleaga ca nu merita sa triesti pe acest pamant pentru nimic altceva decat pentru slava lui Dumnezeu, exista o slava extraordinara care ne va fi descoperita la intoarcerea Mantuitorului, asa cum citim in Apocalipsa 21:22-27. Amin!