Olimpiada de lectură lectura ca abilitate de viațĂ-lav

OLIMPIADA DE LECTURĂ LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ-LAV

Etapa judeţeană, 24 martie 2018

Secțiunea liceu – lector experimentat, nivelul 3 – clasele a IX-a și a X-a
Înainte de a răspunde cerinţelor formulate, citeşte cu atenţie următoarele precizări:

• 
  Toate subiectele sunt obligatorii.
  
• 
  În cazul subiectelor care presupun încadrarea într-o limită de rânduri, vei numerota fiecare rând pe care îl vei scrie.
  
• 
  În cazul cerințelor în care limita maximă de rânduri este precizată, nu se vor lua în considerare rândurile excedentare.
  
• 
  Timpul de lucru este de 3 ore.
  

Citeşte cu atenţie fiecare text de la cele trei subiecte, apoi cerinţele şi răspunde la fiecare dintre acestea:

SUBIECTUL I 30 de puncte
FAHRENHEIT 451

de Ray Bradbury

Era o clădire cu trei etaje, străveche şi scorojită - să tot fi avut un veac - dar, ca toate celelalte case, fusese învelită, cu mulţi ani în urmă, într-un strat subţire de material plastic ignifug, singurul element care părea că salvase de la pieire această casă, situată în vechiul cartier al oraşului.

- Am ajuns!

Motorul se opri, păcănind. Beatty, Stoneman şi Black porniră în fugă pe trotuar, caraghioşi şi stângaci în pelerinele lor largi. Montag îi urmă.

Dădură buzna prin uşa din faţă şi se repeziră la o femeie care stătea acolo, destul de liniştită, fără să încerce să scape. Stătea, legănându-se de pe un picior pe altul, cu ochii aţintiţi în gol, spre perete, ca şi cum ar fi primit o lovitură cumplită în cap. Limba i se mişca în gură, iar ochii încercau parcă să-şi amintească ceva.

- Fii curajos, domnule Ridley - spunea femeia - cu ajutorul lui Dumnezeu o s-aprindem astăzi în Anglia o lumânare ce nu se va stinge, cred, niciodată.

- Destul cu pălăvrăgeala asta! Unde sunt? Strigă Beatty şi o plesni peste obraz cu un uimitor aplomb, apoi repetă întrebarea.

Ochii bătrânei căzură asupra lui Beatty.

- Ştii bine unde sunt, altfel n-ai fi aici, zise ea.

Stoneman îi întinse denunţul telefonic, pe care scria: „Am motive să suspectez mansarda imobilului nr. 11, de pe strada Ulmilor. E.B.”.

- Asta o fi doamna Blake, vecina mea, rosti femeia, citind iniţialele.

- Hai, băieţi, la treabă!

Peste câteva clipe bâjbâiau în întunericul cu miros de mucegai, izbind cu securile argintii nişte uşi care erau, de fapt, deschise şi repezindu-se de-a valma, aidoma unor băieţi veseli şi zburdalnici.

- Hei!

O avalanşă de cărţi se revărsă asupra lui Montag în timp ce se căţăra, tremurând, pe scara abruptă.

Ce neplăcut lucru! De obicei, treaba asta semăna cu stingerea unei lumânări. Mai întâi veneau cei de la poliţie şi, vârându-i victimei un căluş în gură, o târau, legată fedeleş, în maşinuţa lor strălucitoare, aşa încât găseai o casă goală când soseai. Nu te atingeai de nimeni, numai de lucruri! Şi cum lucrurile nu suferă, nefiind simţitoare, şi nu pot nici să ţipe, nici să geamă - cum ar putea să ţipe sau să geamă femeia asta, dintr-o clipă-n alta - nimic nu-ţi râcâia conştiinţa după aceea. Nu făceai decât curăţenie. O treabă de portar, care are grijă să pună rânduială în toate. Repede. Aduceţi kerosenul! Cine are un chibrit?

Acum, însă, cineva săvârşise o greşeală. Femeia asta strica ritualul. Oamenii făceau prea multă gălăgie, râdeau, glumeau, ca să-i acopere tăcerea acuzatoare. Din pricina ei odăile urlau şi răspândeau parcă o pulbere fină, care le pătrundea prin nări în suflet, ca o senzaţie materializată a vinovăţiei. Nu, ceva nu era în ordine! Montag se simţea iritat la culme. Femeia asta nu trebuia să fie aici, era destul de greu şi fără ea!

Cărţile îi bombardau umerii, braţele, faţa întoarsă în sus. Una dintre ele nimeri, destul de supusă, ca un porumbel alb cu aripile fluturânde, în mâinile lui. În lumina slabă, tremurătoare, se zărea o pagină desfăcută, ca o pană de culoarea zăpezii, cu slovele gingaş zugrăvite pe ea. În zorul şi-n zelul lui, Montag avu răgazul să citească un singur rând, dar rândul acesta îi fulgeră mintea în clipele următoare, rămânând parcă gravat acolo cu fierul roşu: „Şi vremea adormi în lumina soarelui după-amiezii”. Azvârli cartea cât colo. Dar numaidecât după aceea o alta îi căzu în braţe.

- Montag, hai repede sus!

Mâna lui Montag se închise ca o gură peste carte, strivind-o cu o sălbatică devoţiune şi strângând-o apoi la piept. Cei de deasupra azvârleau teancuri de reviste în aerul plin de praf; ele cădeau ca nişte păsări ucise, iar femeia stătea jos, ca o fetiţă, printre cadavrele lor.

Nu, Montag personal nu făcuse nimic. Mâna lui făcuse totul. Mâna aceasta înzestrată cu un creier al ei, cu o conştiinţă şi cu o curiozitate ce păreau să-i însufleţească fiecare deget, devenise o hoaţă. Vârâse cartea la subraţ, strângând-o cu putere la subsuoara transpirată. Apoi, tot ea ieşise goală, cu un gest de prestidigitator. Priviţi-mă: sunt nevinovată! Iată!

Se uită îngrozit la mâna albă. O îndepărtă puţin, ca şi cum ar fi fost miop. Apoi şi-o puse sub ochi, parc-ar fi fost orb.

- Montag!

Tresări.

- Nu sta acolo, dobitocule!

Cărţile zăceau ca nişte mormane de peşti puşi la uscat. Oamenii ţopăiau şi alunecau, căzând peste ele. Titlurile străluceau ca nişte ochi de aur, apoi se stingeau.

- Kerosen!

Pompară fluidul rece din bidoanele care aveau inscripţionat numărul 451 şi care le atârnau prinse de umeri. Turnară lichidul inflamabil pe toate cărţile, în toate încăperile.

Apoi coborâră scările în goană; Montag venea împleticit în urma lor, ameţit de mirosul de kerosen.

- Hai, femeie!

Femeia stătea în genunchi printre cărţi, pipăindu-le scoarţele de piele şi de carton înmuiate în benzină şi parcă citindu-le titlurile de aur cu degetele, în timp ce ochii ei îl priveau acuzator pe Montag.

- Nu-mi puteţi lua cărţile, spuse ea.

- Cunoşti legea, îi zise Beatty. Unde ţi-e judecata sănătoasă? Cărţile astea se bat cap în cap, fiecare spune altceva. Ai stat ani de zile închisă aici, într-un adevărat Turn Babel. Ieşi odată din el! Oamenii zugrăviţi în cărţile astea n-au trăit niciodată aievea. Hai, să mergem!

Femeia scutură din cap.

- Toată casa o să sară-n aer, spuse Beatty.

Oamenii porniră greoi spre uşă. Se uitară înapoi la Montag, care rămăsese lângă femeie.

- Doar nu vreţi s-o lăsaţi aici! Protestă el.

- N-o să vină.

- Siliţi-o atunci!

Beatty ridică mâna în care ascundea bricheta şi spuse:

- Trebuie să ne întoarcem la secţie. Şi-apoi, fanaticii ăştia încearcă întotdeauna să se sinucidă, îi cunoaştem noi!

Montag îşi puse mâna pe umărul femeii:

- Poţi veni cu mine.

- Nu, răspunse ea. Mulţumesc, în orice caz.

- Număr până la zece, zise Beatty. Un, doi…

- Te rog! stărui Montag.

- Numără mai departe, rosti femeia.

- Trei, patru…

- Hai, zise Montag apucând-o de braţ.

- Vreau să rămân aici, îi răspunse calm femeia.

- Cinci, şase…

- Nu te mai osteni atât să numeri, spuse ea şi îşi desfăcu încet degetele unei mâini, în palma căreia ţinea un obiect minuscul: un simplu chibrit de bucătărie.

La vederea acestui obiect, oamenii se năpustiră afară din casă. Căpitanul Beatty, păstrându-şi demnitatea, se retrase încet pe uşa din faţă, cu obrajii lui trandafirii bronzaţi de o mie de focuri şi alarme nocturne. Dumnezeule, îşi spuse Montag, e adevărat! Alarma sună întotdeauna noaptea! Niciodată în timpul zilei! Să fie oare din pricină că focul e mai frumos noaptea? Mai spectaculos, mai plăcut la vedere? Faţa trandafirie a lui Beatty arăta acum, în uşă, o vagă panică. Mâna femeii se încleşta pe chibrit. Aburii de kerosen pluteau în jurul ei. Montag simţi cum cartea ascunsă zvâcneşte ca o inimă în pieptul lui.

- Pleacă, îi zise femeia.

Montag se depărtă de-a-ndăratelea. Ieşind pe uşă după Beatty, coborî treptele şi porni de-a curmezişul gazonului, pe care combustibilul lăsase o dâră de melc veninos.

Femeia veni în pragul uşii şi rămase nemişcată acolo, cântărindu-i liniştită din ochi, cu o linişte grea ca o osândă.

Beatty se pregătea să dea foc.

Dar era prea târziu. Montag văzu, cu gura căscată, cum femeia din prag scapără chibritul de balustradă, aruncându-le o ultimă privire dispreţuitoare. Din toate casele ieşeau oameni, care alergau înnebuniţi pe stradă.

(Traducere de Petre Solomon)

A. (2 puncte: 0,5 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Scrie, pe foaia de concurs, litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Iritarea lui Montag este provocată de:

a. femeia care strica ritualul şi nu trebuia să se afle acolo;

b. mâna înzestrată cu un creier al ei;

c. avalanşa de cărţi care se revarsă asupra lui;

d. mirosul de kerosen.
2. Motivul arderii cărţilor este:

a. mirosul de mucegai;

b. aplicarea legii;

c. dorinţa lui Montag;

d. eliberarea casei.
3. Alarma suna întotdeauna:

a. în miezul zilei;

b. după-amiaza;

c. dimineaţa;

d. noaptea.
4. Denunţul telefonic conţinea următorul enunţ:

a. „Şi vremea adormi în lumina soarelui după-amiezii”;

b. „Oamenii zugrăviţi în cărţile astea n-au trăit niciodată aievea”;

c. „Am motive să suspectez mansarda imobilului nr. 11, de pe strada Ulmilor. E. B.”;

d. „Vârâse cartea la subraţ, strângând-o cu putere la subsuoara transpirată”.
B. (4 puncte: 0,5 p. pentru fiecare idee plasată corect)

Stabileşte ordinea logică şi temporală a următoarelor idei din text, apoi notează pe foaia de concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:

1. Montag azvârle cartea.

2. Beatty se pregătea să dea foc.

3. Beatty o plesneşte peste obraz pe bătrână.

4. Mâna lui Montag strânge „cu o sălbatică devoţiune” cartea la piept.

5. Beatty, Stoneman, Black, urmaţi de Montag intră în fugă în clădire.

6. Femeia stătea în genunchi printre cărţi.

7. Oamenii făceau gălăgie, râdeau şi glumeau.

8. Femeia a scăpărat chibritul de balustradă cu o ultimă privire dispreţuitoare.
C. (12 puncte: 3 puncte pentru răspunsul corect la fiecare din cerinţe)

Răspunde, pe foaia de concurs, formulând enunţuri, la fiecare din următoarele cerinţe:

1. Precizează elementul care părea că salvase casa de la pieire.

2. Menționează un motiv invocat de Beatty pentru care trebuie să se ardă cărțile din casa femeii.

3. Prezintă o trăsătură a femeii, raportându-te la atitudinea ei din următorul fragment: Femeia veni în pragul uşii şi rămase nemişcată acolo, cântărindu-i liniştită din ochi, cu o linişte grea ca o osândă.

4. În text, există următoarea secvenţă: Mâna lui făcuse totul. Mâna aceasta înzestrată cu un creier al ei, cu o conştiinţă şi cu o curiozitate ce păreau să-i însufleţească fiecare deget, devenise o hoaţă. Vârâse cartea la subraţ, strângând-o cu putere la subsuoara transpirată. Apoi, tot ea ieşise goală, cu un gest de prestidigitator. Priviţi-mă: sunt nevinovată! Iată!

Prezintă, în cel mult zece rânduri, semnificaţia secvenţei, evidenţiind trăirile protagonistului.

D. (12 puncte)

La Clubul de lectură de la nivelul liceului, elevii au dezbătut următoarea afirmaţie: „Fahrenheit 451, una dintre cele mai populare opere ale lui Ray Bradbury, este o parabolă a unei societăţi în care valorile sunt răsturnate, în care statul interzice cititul şi legiferează arderea cărţilor”.

Redactează un text de cel mult 30 de rânduri în care să îţi prezinţi punctul de vedere faţă de această afirmaţie în fața colegilor de la Clubul de lectură, formulând două argumente prin care să îţi susţii poziţia. De asemenea, vei avea în vedere întregul conţinut al fragmentului citat.
SUBIECTUL al II-lea 20 de puncte

ELOGIUL LECTURII ŞI AL FICŢIUNII

Discurs susţinut la decernarea

Premiului Nobel pentru literatură

de Mario Vargas Llosa

Am învăţat să citesc la cinci ani, în clasa fratelui Justinian, la Colegiul La Salle, din Cochamba (Bolivia). E cel mai important lucru care mi s-a întâmplat în viaţă. După aproape şaptezeci de ani, îmi aduc aminte cum magia aceea, transpunerea cuvintelor din cărţi în imagini, mi-a îmbogăţit viaţa, spărgând barierele timpului şi spaţiului şi îngăduindu-mi să călătoresc cu căpitanul Nemo douăzeci de mii de leghe sub mări, să lupt alături de D’ Artagnan, Athos, Porthos şi Aramis împotriva intrigilor care o ameninţau pe regină în epoca vicleanului Richelieu ori să mă târăsc prin măruntaiele Parisului, preschimbat în Jean Valjean şi purtând trupul inert al lui Marius în spinare.

Lectura îmi transforma visul în viaţă şi viaţa în vis, punând la îndemâna omuleţului care eram universul literaturii. Mama mi-a povestit că primele lucruri pe care le-am scris au fost continuările poveştilor pe care le citeam, căci mă întristam că se terminau sau voiam să le schimb finalul. Şi poate că asta am făcut toată viaţa fără s-o ştiu: să prelungesc în timp - pe măsură ce creşteam, mă maturizam şi îmbătrâneam - poveştile care mi-au umplut copilăria cu bucurii şi aventuri.

Mi-ar fi plăcut ca mama să fie aici - ea care de obicei se emoţiona şi plângea citind poemele lui Amado Nervo şi Pablo Neruda - dar şi bunicul Pedro, cu nasul lui mare şi chelia lucioasă, care-mi lăuda versurile, şi unchiul Lucho, care m-a încurajat atât să mă dedic trup şi suflet scrisului, chiar dacă pe vremea aceea şi în locurile respective, literatura nu prea îşi răsplătea adoratorii. Toată viaţa am avut lângă mine asemenea oameni, care mă iubeau şi mă încurajau, molipsindu-mă cu încrederea lor atunci când aveam îndoieli. Graţie lor şi, fireşte, încăpăţânării mele şi dramului de noroc, mi-am putut dedica o bună parte din timp acestei pasiuni, acestui viciu şi miracol care e scrisul, creându-mi o viaţă paralelă în chip de refugiu contra vitregiilor, o viaţă care preschimbă naturalul în extraordinar şi extraordinarul în natural, risipind haosul, înfrumuseţând urâtul, eternizând clipa şi transformând moartea într-un spectacol trecător.

Nu era uşor să scrii istorii, să scrii poveşti. Preschimbându-se în cuvinte, proiectele păleau pe hârtie, iar ideile şi imaginile lâncezeau. Cum să le reînsufleţeşti? Din fericire, erau acolo maeştrii de la care puteai învăţa, urmându-le exemplul. Flaubert m-a învăţat că talentul înseamnă disciplină tenace şi răbdare îndelungată. Faulkner că forma - scrisul şi structura - e cea care îmbogăţeşte sau sărăceşte subiectul. Martorel, Cervantes, Dickens, Balzac, Tolstoi, Conrad, Thomas Mann, că lungimea şi ambiţia sunt la fel de importante într-un roman ca şi talentul stilistic şi strategia narativă. Sartre, că şi cuvintele înseamnă acţiuni şi că un roman, o piesă de teatru, un eseu ancorate în actualitate şi oferind cele mai bune opţiuni, pot schimba cursul istoriei. Camus şi Orwell că literatura lipsită de morală e inumană, iar Malraux că eroismul şi epopeea aparţin atât prezentului cât şi epocii argonauţilor, a Iliadei şi a Odiseei.

Dacă i-aş evoca în acest discurs pe toţi scriitorii cărora le datorez mai mult sau mai puţin, umbrele lor ne-ar adânci în întuneric. Sunt nenumăraţi. Pe lângă faptul că ei mi-au dezvăluit tainele iscusinţei de povestaş, mi-au îngăduit să explorez abisurile omeneşti: să-i admir omului faptele vitejeşti şi să mă cutremur de monstruozităţile lui. Ei mi-au fost prieteni îndatoritori, suflet al vocaţiei mele, iar în cărţile lor am descoperit că şi în cele mai cumplite împrejurări există speranţă şi merită să trăim, fie şi numai pentru faptul că altminteri nu am putea citi şi plăsmui poveşti.

Stockholm, 7 decembrie 2010

A. (8 puncte: 2 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Formulează, sub formă de enunţuri, răspunsuri pentru fiecare din următoarele cerinţe, prin valorificarea textului citat:

1. Menţionează contextul în care autorul a ținut discursul de mai sus.

2. Numeşte două persoane din familia autorului care l-au încurajat să se dedice scrisului.

3. Prezintă aspectele din opera lui Faulkner şi a lui Sartre, care l-au inspirat pe Mario Vargas Llosa.

4. Ilustrează, cu un exemplu din experienţa ta de lectură, următoarea afirmaţie din text: Lectura îmi transforma visul în viaţă şi viaţa în vis.
B. (12 puncte)

Imaginează-ți că scrii un articol pentru revista şcolii pe tema lecturii. Redactează un text, de cel mult 20 de rânduri, în care să-ţi exprimi opinia despre lectura ca aventură de cunoaştere a lumii şi a sinelui.

În elaborarea răspunsului vei avea în vedere și valorificarea unei idei din textul dat.
SUBIECTUL al III-lea 10 puncte

Priveşte cu atenţie imaginea de mai jos, apoi răspunde, în enunţuri, la următoarele cerinţe:

1. Precizează scopul realizării afişului. 2p

2. Menţionează sentimentele care se pot identifica în / pe care le transmite privirea copilului. 2p

3. Explică, în cel mult şase rânduri, rolul fluturilor în conturarea mesajului. 2p

4. Prezintă, în cel mult zece rânduri, mesajul pe care îl transmite afişul de mai jos, evidenţiind relaţia care se stabileşte între text și imagine. 4p

Pagina din