Partidul de export

Victor MARTIN

PARTIDUL DE EXPORT

Acest roman, numit « Partidul de export », este o epopee politic-science fiction. Prima parte a acesteia a apărut în anul 2004 sub numele  « Elogiul muncii de partid », iar partea a doua în 2007 sub numele de « Noaptea oraşului ilustrat »

Partea întâi

ELOGIUL MUNCII DE PARTID

I

Albert era frânt de oboseală. După cele câteva nopţi petrecute în holul maternităţii, a fost anunţat că nevasta lui a născut, spre dimineaţă, un băieţel. În loc să meargă la culcare şi apoi să se ducă la o bere, odihnit, cu prietenii, să sărbătorească evenimentul, trebuia să meargă la serviciu. În loc să se bucure, ca tot omul, de venirea pe lume a primului său copil, trebuia să îndure ideea enervantă că are de lucru. Pe birou, îl aşteptau zeci de dosare nerezolvate. Investiţiile noi nu aşteptau după el şi soţia lui.

Ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, trebuia să meargă şi pe la registratura oraşului, să depună actele noului născut.

Trecu pe acasă şi, în timp ce îşi punea ceva de mâncare, îşi făcu socoteala că se va opri la Registratură, va termina repede, apoi va fugi la firmă. Va rezolva dosarele uşoare, care nu necesită prea multă concentrare, şi va fugi acasă, să doarmă câteva ore. Odihnit, se va întoarce la lucru, unde va rămâne toată noaptea. Cum nevasta va fi externată peste câteva zile, va avea timp să depună toate lucrările şi să organizeze şi un chef monstruos. Asta, dacă nu se găseşte să vină soacră-sa să-i poarte de grijă.

Drumul până în centru i se păru infernal. Toată lumea mergea la serviciu şi, în plus, era şi o dimineaţă ceţoasă.

Registratura era o clădire construită în stil futurist, ca o pălărie turtită, aşezată în stânga unei suprafeţe verzi, şi înconjurată de pâlcuri de arbori şi arbuşti exotici, în cadrul unui parc imens.

Albert ştia că sunt două astfel de clădiri, cu formă de lentilă biconvexă culcată. Acum, era nevoit să constate că erau trei astfel de clădiri. Cum firmele luminoase erau aşezate deasupra, la baza acoperişurilor semisferice, văzându-se doar din depărtare, de pe şoseaua principală, nu-şi mai bătu capul. Parcă maşina, luă dosarul cu actele copilului şi intră, aşa cum ştia, în clădirea din stânga, spunându-şi că, dacă nu era asta, era cealaltă.

Intră într-un hol imens şi se îndreptă, cu paşi repezi, spre portar. În alte condiţii, s-ar fi amuzat să vadă în ce uniformă era îmbrăcat acesta, un combinezon argintiu, foarte asemănător cu acelea purtate de astronauţi, dar acum era presat de timp.

- Aici este Registratura? îl întrebă.

- Nu, nu-i aici. E la nivelul 3, lângă Computerul Central. Să vă anunţ?

- Chiar vă rog!

Portarul apăsă pe mai multe butoane şi îi indică liftul 34.

Pe Albert îl învioră lipsa de formalism a celui din spatele ghişeului. Fără bilete de voie, cărţi de identificare, ecusoane, fără întrebări sâcâitoare, mai mergea.

Coborî din lift şi, în jurul unui hol circular, numără şase uşi. Cum acestea nu aveau decât nişte plăcuţe cu cifre, se hotărî să întrebe.

Salariaţii, îmbrăcaţi cu aceleaşi uniforme futuriste, argintii, ca şi portarul, ieşeau grăbiţi pe o uşă, tot timpul, pentru a intra pe o alta.

- Nu vă supăraţi, opri Albert o tânără cu trăsături mongoloide, unde este Registratura?

- Dormi?! se miră femeia. Ai uitat că Registratura e cu un nivel mai jos? Aici e nivelul 4. Dacă ai probleme cu înscrierea, grăbeşte-­te! În zece minute, plecăm, iar tu nici nu ţi-ai pus uniforma.

Deoarece asiatica dispăru în spatele uneia dintre uşi, grăbită, la fel cum apăruse, nu avu timp s-o întrebe unde se pleacă în următoarele zece minute şi despre ce uniformă vorbeşte.

Luă liftul şi apăsă pe cifra 3. Se deschiseră uşile, se dădu jos şi văzu că la nivelul acela nu era decât o uşă. Restul peretelui era acoperit cu panouri luminoase, pline cu indicatoare divers colorate, săgeţi şi butoane ciudate.

Înainte de a intra, îşi spuse că decoraţiunile interioare ale clădirii, uniformele salariaţilor şi arhitectura, erau rezultatul vreunei idei ciudate a primarului, un pasionat cititor de science-ficţion şi mare futurist.

Într-o cameră luminoasă, în spatele unui ghişeu banal, se găsea o brunetă, tunsă scurt, îmbrăcată cât se poate de normal, într-un taior gri cu tăietură clasică.

- Nu aveţi uniformă de cosmonaut?! se amuză Albert.

- Nu fac parte din personalul tehnic, răspunse femeia, întinzând mâna după dosar. Vă rog să completaţi acest formular!

Bărbatul luă hârtia şi se apucă să umple, automat, spaţiile dintre rubrici. I se cereau date generale, aceleaşi date cerute peste tot. Încheie, trase o semnătură, trecu data şi înapoie chestionarul.

- Vă felicit, spuse fata, ridicându-se în picioare şi strângându-i mâna.

- Vă mulţumesc, spuse Albert cuprins de o emoţie pe care nu şi-o înţelegea.

Uitând de oboseală, se gândi că era o revoluţie în birocraţia curentă să se ridice o funcţionară în picioare şi să strângă mâna unui client oarecare la ora 9.00 dimineaţa. Îşi spuse că, pentru asta, când va avea puţin timp liber, va redacta o scrisoare de felicitare către noua conducere a Primăriei, rezultată din alegerile locale, care tocmai avuseseră loc.

- O recipisă, ceva? îndrăzni să îngăime.

- Nu e nevoie, dădu bruneta din mână. Totul e fişat şi înregistrat în Calculatorul Central.

Numai zâmbet, îl conduse până la uşă. Înainte de a mai apuca să spună ceva, Albert se şi trezi în hol, felicitat încă o dată şi cu un ecuson în piept. Pe acesta nu erau trecute decât numele lui, Albert Hosman, şi cifra 7712.

Îşi spuse că aşa o fi acum, se dau ecusoane la plecare, nicidecum la intrare. Îşi făcu socoteala că, dacă birocraţii au început să se comporte pe dos, nonconformist, nu cum le e felul, o fi şi cu ecusonul vreo chestie.

Luă liftul şi coborî la nivelul 0. Aici, nu era nici un hol de intrare, ci o încrengătură de ţevi, cabluri, manometre şi alte feluri de aparate de măsură, transformatoare imense, tablouri de comandă şi un furnicar de oameni preocupaţi.

- Cred că am greşit etajul, spuse Albert când fu întrebat de vorbă.

- Ce nivel ai format?

- Nivelul 0.

- Ai format bine, dar acesta nu este nivelul tău. După cartela de identificare, ai un nivel superior, nivelul 7. E nivelul cuşetelor membrilor de partid. Aici este sala maşinilor, iar la nivelul 1 este reactorul superluminic.

- La 2, ce e?

- Dumneata eşti cam obosit, interveni un al doilea tehnician.

- Am venit acum o jumătate de oră. N-am mai fost aici.

- Atunci, nu e de mirare. N-ai prins şedinţa de deschidere. Ai trecut pe la Registratură?

- Am trecut, că de-asta am venit. Am rezolvat problema, iar acum vreau să plec. Am o grămadă de hârţoage de rezolvat. Pe unde pot să ies?

- Pe unde ai venit, lifturile sunt libere, dar mai bine du-te şi odihneşte-te! Abia am plecat şi avem drum lung. Nu vreau să te ofensez cu vreo comparaţie, dar a mai ajuns o ameţită bătrână pe aici, una grasă şi enervantă. Când am întrebat-o dacă e membră de partid, s-a apucat să ne spună că ea nu are de-a face cu politica, că vrea acasă, că i-a născut fiica, i-a dispărut ginerele şi nu are ea chef să discute cu nişte muţunache de mecanici, cum suntem noi.

- Ha,ha,ha! Baba nici nu avea habar că are de-a face cu nişte specialişti în mecanică, cibernetică, electro, hidro, termo, aero şi atomodinamică, potenţiali candidaţi la preşedinţia şi la fotoliile parlamentare ale lumii spre care ne îndreptăm.

- Domne, puteţi să fiţi ce candidaţi vreţi, se enervă Albert, dar eu am timpul drămuit şi o grămadă de dosare de rezolvat. Nu vine peste voi inspecţia financiară la sfârşitul săptămânii, ci peste mine.

- E bună, râseră şi alţi tehnicieni. Şi baba avea umor involuntar, cu fiica ei, care a născut. Ţi-o fi născut şi ţie fata?!

- Nu, mie mi-a născut nevasta.

Încă vreo zece tehnicieni se întorseseră cu faţa spre ei şi râdeau ţinându-se cu mâinile de burtă.

- Eşti dulce, domnule! spuse un specialist. Să ştii că te-am reţinut. Când ajungem, te iau cu mine în campania electorală.

- Nu e adevărat, spuse un altul, un bătrân chel, la aproape şaizeci de ani. După ce se învecheşte în partid, omul se hotărăşte singur pe cine urmează. S-a dus vremea când se trasau sarcini. S-a deşteptat electoratul, iar membrii angajaţi politic sunt şi mai deştepţi. Ei sunt creatorii de opinie.

Lui Albert îi venea să-i ia la pumni. Ce îi întreba el şi ce îi spuneau ei?!

Se depărtă, hotărât să nu mai răspundă la provocări, în timp ce tehnicienii se întorceau, fără nici o vorbă, la treaba lor.

- Să mai treci pe aici! îi aruncă peste umăr un tânăr hidrotehnician.

- Mai trec pe dracu’! mârâi Albert, îndreptându-se spre lift.

Urcă la nivelul 3, să întrebe bruneta cum poate părăsi clădirea fără să mai fie luat peste picior de toţi boii, dar avu o deziluzie. In locul fetei, se găsea un tânăr îmbrăcat în salopetă argintie de astronaut.

- Era, mai devreme, aici, o brunetă, spuse Albert.

- S-a dus să se odihnească. Şi aşa, nu mai avea prea multe de făcut. Urmează, pe parcurs, să i se dea alte sarcini.

- La ora 10.00 a.m.?! se miră.

- Ora nu are importanţă decât dacă nu cumva aveţi vreo întâlnire de amor, la vreo oră fixă. Dacă da, ţin să vă informez că păstrăm, convenţional, acelaşi sistem de măsurare a timpului ca pe Pământ. Domnişoara este disponibilă toată după-amiaza, ca să spun aşa. Amândoi facem parte din dispozitivul tehnico-administrativ, aşa cum aţi învăţat la şedinţele de instruire dinaintea plecării. Dacă n-aţi reţinut, uniforma mea vorbeşte de la sine.

Albert era ameţit de logoreea tânărului, din care nu înţelegea, de altfel, nimic. Îşi spuse că, probabil, îl ajunsese oboseala ultimelor nopţi nedormite şi că ar fi mai bine să se ducă direct acasă, să se culce.

- Ar fi bine să mergeţi să vă odihniţi puţin, îl auzi Albert, ca un ecou al gândurilor sale. Cu toţii am lucrat în ultimele zile. Cred că şi dumneavoastră aţi lucrat destul de mult. E adevărat că, într-un partid, recompensa are un caracter mai mult moral, dar eu cred că trebuie să se sacrifice cineva.

- Eu n-am lucrat nimic. Acum vreau să lucrez, îl minţi pentru
a-i face plăcere. Am stat câteva nopţi pe culoarele maternităţii, unde a născut nevastă-mea.

- A venit şi o doamnă cu aceeaşi problemă. Spunea că a născut fiica sa. Deoarece a făcut o criză tipică de isterie, a fost sedată şi dusă la culcare. Cred că nu aveţi nevoie de aşa ceva.

- Nu, nu este nevoie, spuse Albert, îngrozit la gândul că i s-ar putea face vreun calmant şi ar putea pierde controlul asupra realităţii.

Încercă să pună cap la cap informaţiile ce i se învârteau în cap şi îşi spuse că, probabil, salariaţii de aici, de la portar până la fochiştii de jos, plasaţi într-un decor futurist, ajunseseră să se creadă pe o navă cosmică. Era posibil ca, din lipsă de activitate, să se fi apucat de jocul ăsta tâmpit cu partidul. Cum aproape toate întreprinderile erau informatizate, nu le era deloc greu să participe la joc, fără să se ridice de pe scaun, în grupuri mici sau interconectaţi cu toţii. De aici, până la o paranoia colectivă, nu era decât un pas. Orice era posibil. Era posibil chiar să nu fi nimerit în Registratură, ci în clădirea nou construită a vreunui spital de nebuni.

Numai nebunii duc un joc până la capăt. La el, la serviciu, nu cu mult timp în urmă, s-a jucat “Trenuleţul”, cu atâta convingere, încât nişte proşti au intrat, din greşeală, în fişierele companiei naţionale de căi ferate şi s-au produs pierderi masive de bani. Cum lui Albert nu-i prea plăcea să participe la jocuri din astea, a scăpat de concediere, dar putea să cadă ca fraierul în valul imens de disponibilizaţi.

Acum, era nervos pentru că îşi putea pierde slujba tot din cauza unui joc şi nu putea să-şi dea seama cum putea ieşi. Îşi făcu socoteala că jucătorii jocului numit “Partidul” sau cum s-o fi numind sunt destul de fanatici, ca şi jucătorii de şah, crichet, fotbal şi chibiţii lor. Dacă s-au hotărât să-l bage în joc, nu mai avea scăpare. Trebuia să spună că e alături de ei şi să aştepte momentul prielnic pentru a fugi.

Necazul era că, în timpul ăsta, îşi putea pierde serviciul. Exista şi o parte bună; legislaţia era destul de dură în astfel de situaţii şi putea să-i cheme în instanţă pe vinovaţi. Pentru asta, îi trebuiau probe, pentru a demonstra că a fost implicat, în mod forţat, într-un joc pe care nici măcar nu-l cunoştea. Putea cere daune morale foarte mari. Uneori, daunele morale nu au nimic a face cu morala, ci cu pragmatismul. Se gândi că, dacă cerea o sumă imposibilă, instanţa îi acorda cam 10% din aceasta şi putea trăi din dobândă. În condiţiile astea, îşi putea permite să se gândească şi la morală. Moraliştii nu sunt oameni fără bani.

- Hei! se simţi zgâlţâit de tânăr. Dormiţi în picioare?

- Cred că mi-ar trebui puţin somn, admise Albert.

- E evident acest lucru. Pot să vă conduc? Tot nu am nici o treabă.

- Dacă doriţi…

Se urcară în lift, iar tânărul atinse butonul nivelului 7. Dacă la nivelul 3 liftul era poziţionat lateral faţă de hol, la nivelul 7 se oprise în mijloc, sub o plafonieră luminoasă, circulară, imensă.

- Aici este, spuse tânărul.

- Ce este aici?

- Nivelul dormitoarelor membrilor de partid.

Îi arătă cele zece culoare, ca nişte raze, ce porneau de la lift, şi îi indică să meargă pe culoarul 7. Cum indicativul său era 7712, prima cifră arăta etajul adresei, iar următoarele, 7 şi 12, arătau culoarul şi numărul cuşetei.

- Vă numiţi Albert Hosman? întrebă tânărul arătând plăcuţa de pe trapa cuşetei.

- Aşa mă numesc, îi răspunse.

Uimit de repeziciunea cu care îi pregătiseră dormitorul şi îi puseseră şi numele pe el, Albert uită de minima politeţe de a-l întreba şi el pe tânăr cum se numeşte.

- Dar, ceea ce se cheamă cuşeta 12 nu are sistem de deschidere, îi spuse.

- Are o fantă prin care treceţi cartela de identificare pe care o aveţi în ecusonul de plastic din piept, spuse tânărul.

Îi arătă cum să procedeze pentru ca microcip-ul cartelei să activeze senzorul trapei şi intrară. Albert se aştepta să dea peste o cuşetă ca în filmele science-ficţion, nu mai mare decât o cuşetă de vagon de dormit, dar ceea ce vedea el era un dormitor spaţios, ultramodern. În patul aşezat lateral puteau să doarmă şi patru persoane, iar la masa din centru încăpeau până la zece.

- Pe acest perete, unde se găsesc mai multe inscripţii, pictograme, butoane şi fante, aveţi toate facilităţile civilizaţiei, spuse tânărul. Suntem un partid mic doar din cauză că nu primim pe oricine. Deoarece aţi fost primit pe ultimii metri, nu am avut timp să vă schimbăm sistemul general al cuşetei cu unul specific, adaptat personalităţii şi bazat pe amprente digitale. Cred că sunteţi încă în studiu. Când se va termina cercetarea, vor apare şi tehnicienii pentru a vă face modificările necesare.

- E posibil?! se prefăcu Albert a fi mirat.

- Nu posibil, ci absolut cert. Dacă aţi fost acceptat, înseamnă că aveţi un profil moral perfect şi aveţi stofă de manager. Vă dau un exemplu de folosire a facilităţilor şi am plecat…

Introduse cartela în fanta unde scria “calculator”, iar din perete ieşi o măsuţă pe care se găsea un sistem computerizat, cu ecran plat şi toate anexele necesare.

- Fiecare facilitate, cum este acum “calculatorul”, are un buton. Când e incompatibilă cu o altă facilitate, să zicem “barul”, se aude acest sunet strident şi trebuie sa apăsaţi pe buton pentru a se închide.

Albert văzu cum apare barul, auzi zgomotul calculatorului, văzu cum trebuie acţionat butonul acestuia şi cum dispare în perete.

- Acum, puteţi să petreceţi în voie! spuse tânărul.

- Cum adică?

- Adică, de exemplu, putem ciocni un pahar în cinstea înscrierii în partid.

Iniţie apariţia barului, turnă coniac în două pahare şi îi ură “bun venit”.

- Şi eu, eu ce trebuie să fac aici?

- Aici, în cuşetă, sau aici, în partid?

- În cuşetă.

- În cuşetă puteţi să faceţi ce doriţi. E teritoriu privat.

- Dar în partid?

- Ah, am uitat. Daţi-mi cartela!

Luă cartela de identificare şi o trecu prin fanta aflată sub inscripţia “activat” producând aprinderea unui bec verde.

- Acum, puteţi primi pe cartelă mesaje de convocare de la nivel central, sarcini de partid sau cine ştie ce alte informaţii. Uitaţi, scrie “activat”. Dacă doriţi să nu fiţi deranjat, treceţi cartela, din nou, prin fantă şi se aprinde un bec roşu. Acum este “dezactivată”.

- Nu cred că mi se cere să activez sau să dezactivez cartele…

- Aţi intuit exact. Dacă vreţi să promovaţi în ierarhia de partid, trebuie să vă implicaţi cât mai mult. Pentru asta, vă recomand să ţineţi cartela cât mai mult activată, dacă nu chiar tot timpul. De altfel, dacă sunteţi convocat la o şedinţă de partid, puteţi participa sau nu, după voie; nimeni nu vă retrogradează sau pedepseşte. În politică, e ca la coadă la pâine: puteţi doar să staţi pe loc sau să înaintaţi. Ceea ce azi este defect de imagine şi vă ţine pe loc, mâine poate deveni element de progres.

- Mai am o singură rugăminte, spuse Albert ameţit de discurs şi de alcool, să mai staţi un minut. Vreau să vedeţi dacă mă pricep să folosesc facilităţile date de cartelă.

- Nici o problemă. Doar pentru asta sunt aici.

Albert mai turnă câte o porţie de coniac şi vru să activeze calculatorul, însă pe cartelă apăruse mesajul “eroare”.

- V-am spus, “barul” e incompatibil cu “calculatorul”. Închideţi întâi barul!

După ce reuşi să scoată calculatorul din perete, Albert îl rugă pe tânăr să se aşeze pe un scaun şi să-i arate cum funcţionează.

- Ce aţi vrea să ştiţi?

- Să zicem că m-aş ocupa cu monitorizarea activităţii partidului şi ar trebui să raportez şefilor tot ce se întâmplă, bun sau rău. Cu ce aş începe?

- Cu începutul, se învioră tânărul.

- Care ar fi începutul?

- Nu ştiu.

- Începutul ar fi, să zicem, faptul că ne-am întâlnit noi doi. Dumneata m-ai ajutat să mă integrez. Ăsta e un lucru bun sau rău?

- E un lucru bun, desigur.

- Nu mă văd eu atunci nevoit să fac tot un lucru bun?

- Care ar fi acela?

- Să conştientizez faptul că dumneata m-ai ajutat, că ai făcut ceva bun. Să raportez şefilor acest fapt. Să te ajut să promovezi.

- Nu vă împiedică nimeni să faceţi asta. Şefii noştri sunt foarte receptivi.

- Da, dar dacă vine şeful şi îmi spune că umblu cu minciuni spre a te promova pe dumneata, care, întâmplător, îmi eşti nepot?

- E posibil, dar în partidul nostru nu se umblă cu nepotisme.

- N-am auzit de un partid în care să nu se umble cu nepotisme.

- Nici eu, dar partidul nostru se doreşte a fi formaţiune politică de tip nou, modernă, o formaţiune a viitorului, pentru viitor, cum a spus preşedintele.

- Se doreşte, nu se doreşte, un lucru e clar: de la vorbe la fapte, trebuie să avem înscrisuri. De acord?

- Întru totul, dar nu ştiu unde vreţi să ajungeţi.

- Vreau să spun că sunt diferenţe de nuanţe. Putem spune “un partid al viitorului” sau “un partid pentru viitor”. Când spunem ceva, vorba zboară şi nu putem face diferenţe între nuanţe.

- Extraordinar. Aţi intrat chiar în miezul problemelor.

- În miez am intrat, dar să nu uităm învelişul, spuse Albert, ridicând degetul arătător, didactic, încălzit de băutură. Şi atunci, nu trebuie să creăm învelişul întâlnirii noastre epocale, care poate imortaliza pe vecie începutul acestui joc numit “partidul”?

- Îl imortalizăm printr-un nou pahar.

- Nu. Îl imortalizăm pe o bucată de hârtie. La imprimantă.

- Acest calculator este ultraperformant, iar imprimanta merge cu folii de plastic rezistente la intemperii.

- Mai bine. Începem?

- Ce trebuie să fac? întrebă tânărul.

- Să scrii. Eu îţi dictez, iar dumneata scrii.

- Sunt gata.

- Titlul: Declaraţie. Subsemnatul…,cum te numeşti?

- Emert Holms.

- Deci, Emert Holms, în vârstă de…, oraşul, strada…

- Eu nu am nici un domiciliu. Locuiesc pe această aerodină lenticulară.

- Deci, domiciliat pe aerodina lenticulară…, cum se numeşte.

- Nu are nume. Doar o cifră: 068.

- Deci, domiciliat pe aerodina 068, cu număr de carte de identitate, seria, numărul…, precizez că l-am ajutat pe d-l Albert Hosman, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în oraşul Esper, strada Festa, numărul 8, planeta Pământ, proaspăt înscris în partidul nostru, să se integreze. Pentru a se integra în jocul numit “partid”…

- În jocul de partid, îl corectă tânărul.

- Nu e bine. Într-un partid nu e voie să se facă “jocuri de partid”. E tendenţios. Partidul însuşi e un joc, un joc frumos pentru o cauză dură: puterea.

- Aveţi dreptate. În fapt, partidul nostru nici nu are un nume. Îi zicem “partidul x” şi urmează, în funcţie de conjuncturi, să-şi capete singur un nume.

- Vezi?… Hai să continuăm! Cum spuneam, l-am condus la nivelul 7 al aerodinei, unde locuieşte, culoarul 7, cuşeta 12, şi i-am arătat cum funcţionează toate “facilităţile” puse la dispoziţie. De asemenea, l-am informat cum funcţionează cartela de identificare şi l-am ajutat la redactarea acestui text. Declaraţia aceasta ne va ajuta pe amândoi, arătând conducerii de partid că, la nici două ore de la înălţarea aerodinei lenticulare 068 în spaţiul interstelar, doi membri s-au şi pus pe treabă. Data, numele…şi atât.

După ce scoase folia din imprimantă, Albert îl mai servi pe tânăr cu un coniac şi îl puse să semneze. Luă fiecare câte un exemplar, toastară pentru viitorul de aur al partidului şi goliră paharele.

- Ce legătură ai tu cu partidul dacă locuieşti pe aerodină?

- N-am spus că stau tot timpul pe aerodină, ci că am domiciliul pe 068, spuse Emert. Am o cuşetă a mea. Când vreau, pot rămâne mai mult timp pe Pământ sau mai mult pe Ioza.

- Ce e Ioza?

- Planeta către care ne îndreptăm, unde am exportat oameni şi am format un partid. M-am născut pe Ioza, dar fac legătura politică între cele două lumi.

- În ce sens?

- Cât timp am fost pe Pământ, am urmărit dacă va fi o criză politică generalizată.

- Şi? Va fi?

- Eu sunt optimist şi spun că va fi.

- Ce te face să crezi asta?

- S-a iniţiat o reformă atât de accelerată, încât mă tem că va trece ca vântul.

- Nu prea vezi cu ochi buni succesele semenilor noştri.

- Semenilor tăi.

- Bine, fie şi semenilor mei.

- Ar fi absurd să le vedem cu ochi buni. Partidul pe care îl exportăm a eşuat lamentabil la ultimele alegeri, iar membrii noştri de bază sunt cei care s-au abţinut de la vot, cărora le e scârbă de politica pământeană. Decât să se ia decizii proaste, mai bine se iau indecizii bune.

- O fi de la coniac, dar nu te-ai exprimat corect. Decizii bune şi indecizii proaste.

- Indeciziile sunt proaste prin definiţie, astfel încât o indecizie proastă e aproape o decizie bună.

- Cum vrei tu, dar nu înţeleg ce aveţi cu politica pământeană.

- Pentru a putea iniţia o mişcare politică de amploare pe Ioza, ne luptăm să demonstrăm că politica pământeană e falimentară. De exemplu, am învăţat de la pământeni că, pentru a-l învinge pe duşman, trebuie să faci studiile superioare la el. Mă bate gândul, când mă întorc pe Pământ, să mă înscriu la o facultate şi să rămân câţiva ani acolo. Nu-mi place faptul că s-a înlocuit comerţul cu idei prin comerţul cu idei comerciale.

- Să lăsăm politica şi să trecem la lucruri mai practice!

- S-o lăsăm! La o băutură, subiectul predilect sunt femeile.

- Nu voiam să spun asta, ci faptul că nu ştiu să activez WC-ul.

Holms îi arătă cum se scoate closetul din perete şi cum se deschide uşa.

-E curat. Pot să intru şi în ciorapi.

- Nu te împiedică nimeni să intri în ciorapi, dar cred că ar fi mai bine să intri în WC-u, râse tânărul ca de o glumă bună.

- Nu vreau să discutăm despre femei, spuse Albert după ce reveni. După ce se termină jocul ăsta, mă duc glonţ la spital. Mi-e frică să nu se fi introdus politica şi în maternităţi.