Plante medicinale pg 23. Chimion



Yüklə 455 b.
səhifə6/6
tarix31.10.2017
ölçüsü455 b.
1   2   3   4   5   6

Preparatele din talpa-gastii se utilizeaza la pacienti cu tulburari functionale ale inimii (pe fond nervos), in tulburarile de menopauza , in stari de anxietate , neliniste, in cazuri de hipertensiune arteriala usoara, iar dupa unii autori au si efecte anafrodisiace. Infuzia se prepara din 2 lingurite de planta la 1 cana cu apa. Se beau 2 cani pe zi. Asocierea cu valeriana si paducel este deosebit de frecvent folosita si utila in afectiunile cardiace.

  • Se poate prepara si o infuzie concentrata, din 3 linguri de planta la 1 cana cu apa. Infuzia aceasta se administreaza in doza de 3-5 linguri pe zi.

  • Se poate administra si sub forma de pulbere. Se administreaza 1 varf de cutit de 3 ori pe zi, timp de 2 saptamani. Pentru tratarea durerilor reumatice se mai pot utiliza comprese locale cu infuzie din 25 g, planta maruntita oparita cu 250 ml apa.



  • Traista-ciobanului

    • Ceaiul de traista-ciobanului, din care se consuma zilnic 2-3 cesti, se intrebuinteaza cu mare succes in toate tipurile de hemoragii, ca de exemplu in hemoragiile nazale, stomacale, intestinale si in metroragii (hemoragii uterine nereguiate). In cazul ranilor singerinde, la care singele nu vrea sa se opreasca, infuzia de traista-ciobanului are un efect hemostatic uimitor.

    • In cazul menstruatiilor abundente, se beau, timp de 8-10 zile inainte de venirea ciclului, zilnic cite 2 cesti de ceai, fotosind 1 lingurita (cu virf) de traista-ciobanului la 1 ceasca. Acest ceai serveste si la reglarea ciclului pe parcursul pubertatii. In timpul menopauzei, de asemenea, fiecare ferneie ar trebui sa bea 4 saptamini de-a rindul cite 2 cesti zilnic, sa intrerupa apoi pentru 3 saptamini si sa repete periodic acest tratament. Pentru hemoroizii care singereaza, se fac mici clisme intestinaie, bai de sezut sau spalaturi cu infuzie calduta de traista-ciobanului. Mamele care au sinii umflati in timpul alaptatului ar trebui sa-si incalzeasca la aburi (intr-o sita) traista-ciobanului proaspata, s-o puna intre pinze si sa si-o aplice local calda, sub forma de comprese. Se recomanda cu succes in cazul hemoragiilor renale 2 cesti pe zi cu un amestec de ceaiuri din traista-ciobanului si coada-calului in parti egaie. Traista-ciobanului este insa - asemanator viscului - si o planta medicinala care regleaza circulatia singelui, fiind indicata deci in mod deosebit atit ia hiperiensiune cit si la hipotensiune arteriala.

    • Spre deosebire de ceaiul de visc, care se face lasindu-se viscul peste noapte in apa la rece, acest ceai se pregateste oparind traista-ciobanului. Se iau 2 cesti pe zi si se intrerupe consumul de ceai atunci cind circulatia s-a normalizat. Un efect curativ la fel de bun ca si viscul il are traista-ciobanului in hemoragiiie menstruale. Si in acest caz, ceaiul se bea numai o perioada de timp. Aceasta planta medicinala de mare valoare este de un real ajutor la toate bolile musculare externe.



    Este interesant ca despre acest lucru nu s-a scris nimic in aproape nici o carte moderna de plante medicinale. Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Bai de sezut: A se vedea ,,Bai de sezut".

    • Este interesant ca despre acest lucru nu s-a scris nimic in aproape nici o carte moderna de plante medicinale. Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Bai de sezut: A se vedea ,,Bai de sezut".

    • Comprese cu aburi: Se pun 2 muni pline de traista-ciobanului, daca se poate proaspata, intr-o sita care se tine peste abur. Planta muiata ia abur se baga intr-o bucata de pinza care se aplica local sub forma de compresa.

    • Tinctura de traista-ciobanului: Traista-ciobanului proaspata, cu fiori, frunze, tulpina si pastai, se taie marunt si se introduce intr-o sticla pina la git, se toarna deasupra rachiu de secara sau de fructe de 38-40% (plantele sa fie acoperite) si se lasa sa stea 14 zile la soare sau la caldura.



    Trifoiul alb

    • Trifoiul alb este o planta mica, perena, ierbacee, glabra, cu tulpina culcata la pamant, din care pornesc radacini. Frunzele sunt trifoliate, adeseori patate cu alb sau o pata mai inchisa, dispuse pe un petiol lung.

    • Pe tulpina, la baza petiolului, se gasesc stipele membranoase, ascutite la varf, albe-galbui, cu nervuri verzi si liliachii.

    • Florile sunt de culoare alba sau usor roze, pe masura infloririi ele se brunifica.

    • Sunt dispuse in capitule globuloase, asezate la varful unor pedunculi drepti, mai lungi decat frunzele. Infloreste in luna mai pana in septembrie. Creste prin locuri cultivate, livezi si fanete. Capitulele florale fara codite se culeg la inceputul infloririi. Florile de trifoi se usuca pe cale naturala, la soare, sau in locuri aerisite. Uscarea pe cale artificiala se face la o temperatura de 35-40 grade C. Din 4-5 kg flori proaspete se obtine 1 kg produs finit. Sub forma de ceai in raceala, gripa.



    Turita mare

    • Turita mare – tulpini obtuz costate sau rotunde cu diametrul de max. 4mm, simple sau ramificate spre varf, moi, paroase, indesuit foliate. Frunze de 8-16 cm, late de 4-8 cm, cu 5-9 foliole mari intre care sunt adesea 6-10 foliole mici.

    • Foliolele sunt sesile, eliptice sau ovate, cu 6-13 dinti, dispers paroase sau cenuşiu pubescent-tomentoase, uneori cu glande pe partea inferioara. Inflorescenta pana la 30 cm lungime. Sepale ovat triunghiulare, petale obovate de culoare galbena. Miros slab, gust amarui, astringent.

    • Contine taninuri catehice, galotanin si elagitanin, cvercetina libera, hiperina si rutozid, glicozizi ai apigeninei si luteolinei, substante amare, urme de ulei volatil, bioxid de siliciu, acid nicotinic, vitaminele C si K, acid ursolic.

    • Utilizari terapeutice: proprietati astringente datorita taninurilor si stimulente ale apetitului datorita substantelor amare. Indicata in afectiuni cronice stomacale si ca eupeptic amar. Intra in compozitia ceaiului antidiareic si hepatic nr. 2.



    Urzica

    • Urzica constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde – inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui.

    • Substantele de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi, substante de natura glucidice, amine, steroli, cetone ( metilheptenona şi acetofenona ), ulei volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic si acetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 – 0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten, saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a.

    • Substanta vezicanta pentru piele a plantei proaspete este formata din acid formic, o enzima si o toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se pierd sau se transforma, disparand astfel proprietatile vezicante.

    • In medicina traditionala, urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline.

    • Acestea, ca saruri de sodiu sunt solubile in apa si se folosesc ca antituberculoase, antianemice, cicatrizante ( in arsuri, dermatoze ), dar mai ales dar mai ales ca dezodorizante in tot felul de preparate medicamentoase si cosmetice sub forma de pomade, aerosoli, paste de dinti, guma de mestecat, sprayuri deodorante.

    • Clorofilina de cupru, de culoare verde, este de asemenea, mult utilizata drept colorant verde sau deodorant. In afara de substantele amintite, urzica mai contine histamina, urme de acid formic si o toxina urticanta a carei compozitie chimica este inca nedeterminata. 1/10.000.000 din aceasta toxina produce inca efectul urzicant la nivelul pielii. In urzicile tinere, productia toxinei inca nu are loc.

    • De aceea, nu se vor folosi urzici mature sau batrane, care chiar dupa fierbere, atat lichidul cat si partea vegetala integrata, duce la aparitia unei iritatii gastrice, senzatia de arsura la nivelul pielii, edeme, imposibilitate de a urina. In ceea ce priveste actiunea diuretica, trebuie specificat ca frunzele de urzica se folosesc in special pentru tratamentul bolilor metabolice, ca reumatismul si guta.



    S-a demonstrat ca extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina. Se prescrie un decoct preparat astfel : o lingura produs vegetal se fierbe 5 minute cu 150 ml apa. Se beau zilnic 3 decocturi, timp de 4-6 saptamani. Empiric, cazurile de lombago şi sciatica se trateaza prin flagelarea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete.

    • S-a demonstrat ca extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina. Se prescrie un decoct preparat astfel : o lingura produs vegetal se fierbe 5 minute cu 150 ml apa. Se beau zilnic 3 decocturi, timp de 4-6 saptamani. Empiric, cazurile de lombago şi sciatica se trateaza prin flagelarea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete.

    • Operatia se efectueaza timp de 2-3 zile, dupa care se face o pauza tot de 2-3 zile ca urmare a sensibilitatii pielii. Procedeul este mai putin eroic decat pare, deoarece cei care aplica acest tratament capata obisnuinta, iar senzatia initiala de arsura se transforma intr-o senzatie de caldura placuta care invaluie tot corpul. Pacientul nu are voie, insa sa vina peste zi in contact cu apa rece, deoarece senzatia placuta de caldura se transforma iarasi in arsura si usturime.

    • Li se mai atribuie frunzelor de urzica si preparatelor obtinute din ele, proprietati hemostatice, astringente si antidiareice, si de asemenea se obtin bune rezultate in tulburarile gastrice datorate abuzului de tutun. Tot asa de importanta este actiunea hematopoetica, comparabila cu cea a spanacului si a preparatelor de fier. Asupra aparatului cardiovascular determina o actiune hipertensiva. Interesante sunt si proprietatile galactogoge si de stimulare a secretiei pancreatice.

    • S-a descris si un efect hipoglicemiant dar, ca si in alte cazuri, alaturi de principiul hipoglicemiant exista si unul hiperglicemiant. Se utilizeaza infuzia 5-10 %, decoctul 3-10 % si extractul 1:2 in alcool de 70 °C. Pentru tratamentul enterocolitelor se administraza cate o lingura de infuzie la fiecare 1-3 ore, sau 2-5 picaturi de extract alcoolic. Ca purgativ se administreaza cate un paharel de decoct, dimineata, sau 5-10 picaturi de extract alcoolic, de 2-4 ori pe zi, timp de 5-15 zile pe luna.



    Vascul

    • Vasc este o planta semiparazita, inalta de 30-60 cm. Creste pe ramurile arborilor, avand aspectul unor tufe ramuroase, drepte sau aplecate in jos. Tulpina este scurta, cilindrica si groasa, ramificata din 2 in 2, ingrosata la nodri, de unde se rupe foarte usor, de culoare galben-verzuie, uneori galben-cenusie.

    • Frunzele sunt opuse cu marginile intregi, lipsite de petioli, de culoare verzuie-galbena, groase si pieloase la pipait, lunguiet-ovale, mai late la varf decat la baza, cu varful rotunjit, fara peri, avand pe partea inferioara 4-5 nervuri vizibile. Lungimea frunzelor este de 2-4 cm, uneori mai mare sau mai mica. Ele nu cad toamna si raman verzi in timpul iernii. Florile sunt mici, lipsite de codita, asezate cate 2-3 la subsuara ramurilor. Vascul are doua feluri de flori, barbatesti si femeiesti, dispuse fiecare pe tufe separate. Fructele sunt de forma rotunda, la inceput de culoare verde, apoi alba, asezate cate 2-3 la un loc, prezentand 2 seminte acoperite cu o substanta cleioasa.Coacerea lor se termina in luna decembrie. O planta traieste cca 70 ani. Infloreste in lunile martie-aprilie. Vascul paraziteaza de preferinta plopii, salcia, mesteacanul, perii, merii, scorusii, paducelul, prunul, ciresul, salcamul, artarul, castanul, teiul, in general toate foioasele, coniferele si foarte rar frasinul, carpenul si arinul. De la vasc se aduna ramurile tinere cu frunze. Recoltarea se poate face tot timpul anului.

    • Uscarea vascului se face numai pe cale naturala, in incaperi bine aerisite, ferite de lumina. Din 2-3 kg planta proaspata se obtine 1kg produs uscat. Vascul se foloseste ca hipotensiv. Intern: cardiotonic, antimiotic, brahicardizant. A nu se confunda vascul medicinal cu vascul de stejar sau margaritar (Loranthus europaeus), caracterizat prin: fructe de culoare galbui-inchis, de forma ovala, asezate in forma de strugure, si tulpini de culoare brun-negricioasa pana la cenusiu-inchis.

    • Tratamentul cu vasc se face numai sub control medical. Vascul este o planta parazita pe pomi fructiferi si unii arbori. S-a stabilit ca exista o corelatie intre toxicitatea plantei si provenienta sa(pe ce pom a crescut). Cel mai valoros vasc este cel crescut pe mar. In ordine descrescatoare urmeaza cel crescut pe par, brad, mesteacan, trandafir si frasin.



    Valeriana

    • Valeriana este o planta perena, inalta de 30-150 cm, cu un rizom scurt, gros, din care pornesc numeroase radacini ce prezinta un miros caracteristic. Tulpina este dreapta, fistuloasa (goala la interior), cilindrica, brazdata si acoperita cu frunze opuse. Frunzele sunt adanc divizate, cu segmentul terminal mai mare.

    • Florile sunt de culoare alb-roz, placut mirositoare, asezate la varful tulpinilor si al ramurilor.

    • Fiecare floare are 5 petale unite intre ele intr-un tub scurt. Una dintre petale prezinta o mica umflatura la baza ei.

    • Infloreste in luna mai pana in iulie. Creste prin fanetele umede si luminisurile de padure.

    • Toamna, dupa ce partea ierboasa a valerianei s-a vestejit, se recolteaza rizomul impreuna cu radacinile. In cazul in care radacinile se culeg primavara, scoaterea lor din pamant se face in lunile februarie-martie. Radacinile de valeriana se usuca in incaperi bine aerisite. Ele se intind in straturi subtiri si se intorc in primele zile pentru a uniformiza uscarea.

    • Radacinile se pot usca si in camere cu aer cald sau uscatorii, la o temperatura cuprinsa intre 35-40 grade C. Cu cat uscarea se face mai incet, cu atat produsul va fi mai aromat. Din 4-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat. Radacinile de valeriana au actiune calmanta asupra sistemului nervos. Intern: sedativ, diminueaza secretiile gastrice, astispastic, antitiemetic. Valeriana se poate confunda cu canepa-ciobanului (Eupatorium canabinum) cu care se aseamana prin inaltime, frunze opuse si divizate si inflorescenta de tip umbeliform. caracterele botanice sunt net diferentiate, iar radacina este lipsita de miros.



    Vinarita

    • Vinarita este o planta vivace, ierbacee, inalta de 15-25 cm, cu tulpini drepte, in 4 muchii, neramificate, fara umflaturi la noduri. Frunzele sunt dispuse in verticile cate 6 in partea inferioara a tulpinii si 8 la cea superioara. Ele au o forma oval-lunguiata, acoperite cu peri aspri pe margini si pe nervura principala. Intreaga planta este glabra, cu aspect lucios, mai ales pe partea superioara a frunzelor.

    • Florile sunt albe, marunte si placut mirositoare, dispuse in buchete la varful tulpinii.

    • O floare este compusa dintr-un caliciu cu 4 sepale foarte mici, corola in forma de palnie cu 4 petale si 4 stamine.

    • Fructul uscat este format din doua parti (caprpele) pe care se afla asezati peri tari cu varful intors in forma de carlig. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste prin paduri umbroase, de la ses pana in regiunea de munte.

    • Vinarita se culege inainte sau la inceputul infloririi. Principiul activ (cumarina) se formeaza la inceputul dezvoltarii plantei si apare numai la uscarea ei. Vinarita se usuca la umbra, pe cale naturala, intinsa in straturi subtiri. In cazul uscarii pe cale artificiala, temperatura nu trebuie sa depaseasca 35 grade C. Din 6-7 kg planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in bolile de ficat, ca diuretic si mai ales in industria lichiorurilor. Intern: dischinezia biliara.



    Zmeur

    • Zmeur – foliole ovat-lanceolate inegal dinţate pe margini fără peţiolul principal, de culoare verde pe suprafaţa superioară şi albă sau albă – cenuşie pe cea inferioară. Mirosul frunzelor uscate este plăcut, gustul astringent.

    • Frunzele conţin tanin (cca 10%) substanţe de natură flavonoidică, cca 800 mg% vitamina C.

    • Fructele proaspete conţin acid citric, malic şi formic, zaharuri, tanin, pectine, antociani, glicozidici, substanţe de natură flavonoidică, vitamina C. (cca 50 mg%).

    • Utilizari terapeutice: Fără a avea o acţiune farmacodinamică specifică, frunzele sunt utilizate empiric ca depurativ şi astringent, iar extern sub formă de gargară în afecţiuni faringiene. Intră în compoziţia ceaiului aromat. După unii autori, frunzele au acţiune antispastică şi uterotonică. Siropul obţinut din fructele proaspete este utilizat în farmacie corectiv pentru diferite siropuri medicinale.



    SPER SA VA AJUTE ACESTE IMFORMATII DESPRE PLANTELE MEDICINALE.

    • SPER SA VA AJUTE ACESTE IMFORMATII DESPRE PLANTELE MEDICINALE.

    • MULTUMES PENTRU VIZIONAREA ARTICOLULUI.




    Yüklə 455 b.

    Dostları ilə paylaş:
    1   2   3   4   5   6




    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
    rəhbərliyinə müraciət

        Ana səhifə