Problema pustii era simpla: cand se tragea cu arma, caldura si gazele generate erodau rapid teava pustii, pe interior. Brearley a primit sarcina de a gasi un otel, care nu s-ar eroda, el stabilind instantaneu combinatia a diferite cantitati de crom cu otel pentru a rezolva problema. Brearley a facut istorie, pe 13 august 1913, cand amestecul sau de carbon 0.24% si 12,8% crom cu otel a creat pentru prima data otelul inoxidabil. Si, desi, Brearley nu a realizat imediat ceea ce a creat, rezistenta metalului la acizi, cum ar fi otetul si sucul de lamaie, l-au indrumat curand in directia cea buna. Pana in acel moment tacamurile erau realizate din argint, din otel carbon sau placate cu nichel. Nici unul dintre aceste materiale nu erau rezistente la rugina, astfel incat Brearley a lansat otelul sau "fara rugina" (redenumit mai tarziu, pentru a fi mai usor de retinut, otel inoxidabil).
Problema pustii era simpla: cand se tragea cu arma, caldura si gazele generate erodau rapid teava pustii, pe interior. Brearley a primit sarcina de a gasi un otel, care nu s-ar eroda, el stabilind instantaneu combinatia a diferite cantitati de crom cu otel pentru a rezolva problema. Brearley a facut istorie, pe 13 august 1913, cand amestecul sau de carbon 0.24% si 12,8% crom cu otel a creat pentru prima data otelul inoxidabil. Si, desi, Brearley nu a realizat imediat ceea ce a creat, rezistenta metalului la acizi, cum ar fi otetul si sucul de lamaie, l-au indrumat curand in directia cea buna. Pana in acel moment tacamurile erau realizate din argint, din otel carbon sau placate cu nichel. Nici unul dintre aceste materiale nu erau rezistente la rugina, astfel incat Brearley a lansat otelul sau "fara rugina" (redenumit mai tarziu, pentru a fi mai usor de retinut, otel inoxidabil).
Dar nu a mers totul ca pe roate. Brearley a fost initial in imposibilitatea de a interesa angajatorii sai in ceea ce priveste otelul sau, dar odata ce au vazut cat de bine se vindea produsul, Laboratoarele Brown Firth s-au razgandit, sustinand ca detin brevetul pentru ca Brearley lucra pentru ei in momentul inventiei. Odata cu disputa nesolutionata, Brearley a demisionat din companie in 1915 si a devenit manager de lucrari la o alta companie in Sheffield, unde a continuat sa produca otel inoxidabil.
Dar nu a mers totul ca pe roate. Brearley a fost initial in imposibilitatea de a interesa angajatorii sai in ceea ce priveste otelul sau, dar odata ce au vazut cat de bine se vindea produsul, Laboratoarele Brown Firth s-au razgandit, sustinand ca detin brevetul pentru ca Brearley lucra pentru ei in momentul inventiei. Odata cu disputa nesolutionata, Brearley a demisionat din companie in 1915 si a devenit manager de lucrari la o alta companie in Sheffield, unde a continuat sa produca otel inoxidabil.
Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium care acționează în special împotriva bacteriilor gram-pozitive ( cele care devin violet sau de un albastru-închis sub efectul colorației Gram cu violet de Gențiană, folosită în microbiologie pentru examenul microscopic al bacteriilor, metodă care a permis clasificarea acestora în funcție de afinitatea tinctorială a peretelui bacterian). Penicilina este de două tipuri: G – forma injectabilă și V – forma acidorezistentă, care se poate administra oral). Acest antibiotic acționează cu randament redus contra germenilor gram-negativi ( nu rețin violetul de Gențiană și prezintă o coloratură roșie sau roz), fapt care a determinat obținerea unor derivate precum ampicilina.
Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium care acționează în special împotriva bacteriilor gram-pozitive ( cele care devin violet sau de un albastru-închis sub efectul colorației Gram cu violet de Gențiană, folosită în microbiologie pentru examenul microscopic al bacteriilor, metodă care a permis clasificarea acestora în funcție de afinitatea tinctorială a peretelui bacterian). Penicilina este de două tipuri: G – forma injectabilă și V – forma acidorezistentă, care se poate administra oral). Acest antibiotic acționează cu randament redus contra germenilor gram-negativi ( nu rețin violetul de Gențiană și prezintă o coloratură roșie sau roz), fapt care a determinat obținerea unor derivate precum ampicilina.
Vaselina
Vaselina
Robert Chesebrough a fost un agent de vanzari de kerosen, care a cunoscut vremuri grele atunci cand i s-a terminat rezerva de sperma de balena. Asa ca, in 1859, el a mers sa-si caute norocul pe campurile petroliere din Pennsylvania. Cautarea sa s-a dovedit a fi de succes, dar nu in modul in care ne-am putea imagina. Curand dupa sosirea sa, Chesebrough a observat ca petrolul merge in ceva ce ei au numit "ceara". Aceasta era. Pentru a populariza inventia sa, Chesebrough i-a pus numele de "vaselina" (de la Wasser in german ce se traduce apa si Elaion grecescul pentru ulei). Apoi, el a organizat un spectacol deosebit, care sa demonstreze credinta lui in produsul sau, ranindu-se singur in public inainte de aplicarea acesteia. Curand el a inceput sa vanda un borcan pe minut. Clientii lui utilizau vaselina pentru toate scopurile imaginabile, de la curatarea congestie nazale la curatarea mobilei. Pana la sfarsitul secolului nouasprezece, Chesebrough a fost extrem de bogat, iar jeleul sau de petrol intra pe piata europeana. Cheseborough a persistat cu atitudinea sa fata de vaselina pe tot parcursul vietii sale: "practica ceea ce predici". La scurt timp inainte de a muri la varsta de 96 de ani, el a aratat ca a mancat o lingurita plina de vaselina, in fiecare zi, timp de multi ani.
o substanta foarte ceroasa, ce s-a format pe echipamentele lor de foraj si le-a cauciucat. Singura caracteristica rascumparatoare, credeau ei, era capacitatea sa de a accelera vindecarea taieturilor mici si a vanatailor. Intrigat, Chesebrough a luat o mostra de "ceara" inapoi in laboratorul sau din Brooklyn. In cele din urma, el a lucrat la modul de izolare a substantei din petrol obisnuite. Apoi a inceput sa experimenteze cu ea, supunandu-se el insusi la tot felul de taieturi si arsuri inainte de aplicarea Vaselinei. Totul s-a vindecat magnific
o substanta foarte ceroasa, ce s-a format pe echipamentele lor de foraj si le-a cauciucat. Singura caracteristica rascumparatoare, credeau ei, era capacitatea sa de a accelera vindecarea taieturilor mici si a vanatailor. Intrigat, Chesebrough a luat o mostra de "ceara" inapoi in laboratorul sau din Brooklyn. In cele din urma, el a lucrat la modul de izolare a substantei din petrol obisnuite. Apoi a inceput sa experimenteze cu ea, supunandu-se el insusi la tot felul de taieturi si arsuri inainte de aplicarea Vaselinei. Totul s-a vindecat magnific
O jucarie a copilariei, arcul slinky a fost la orignea lui doar un arc normal ce a cazut accidental de pe o masa. Inginerul marin Richard James a observat ca arcul continua sa faca tumbe intr-un mod interesant si, dupa o serie de teste, inginerul a reusit sa ajunga la o forma finala perfecta a design-ului. Jucaria a continuat apoi sa faca furori inca de la lansarea pe piata din 1948.
O jucarie a copilariei, arcul slinky a fost la orignea lui doar un arc normal ce a cazut accidental de pe o masa. Inginerul marin Richard James a observat ca arcul continua sa faca tumbe intr-un mod interesant si, dupa o serie de teste, inginerul a reusit sa ajunga la o forma finala perfecta a design-ului. Jucaria a continuat apoi sa faca furori inca de la lansarea pe piata din 1948.
. Chipsurile si cartofii prajiti
. Chipsurile si cartofii prajiti
Seful unui restaurant a descoperit chipsurile si cartofii prajiti dupa ce a tot schimbat mancarea pe care i-o servea unui client oarecum dificil. Asa ca i-a venit idea sa taie cartofii in fasii subtiri si felii iar clientului i s-a parut chiar interesant noul fel de mancare. In scurt timp, cartofii prajiti au devenit populari, mai intai in restaurant, apoi in comunitate, iar apoi in intreaga lume!
Cola a fost inventată accidental de farmacistul John Pemberton, în timp ce încerca să prepare un remediu pentru durerile de cap. A amestecat mai multe ingrediente, a căror identitate este păstrată secretă şi acum, şi aşa a luat naştere cea mai celebră băutură răcoritoare. Cola a fost comercializată timp de opt ani în farmacii, ca medicament, înainte de a deveni suficient de populară pentru a fi vândută în sticle.
Cola a fost inventată accidental de farmacistul John Pemberton, în timp ce încerca să prepare un remediu pentru durerile de cap. A amestecat mai multe ingrediente, a căror identitate este păstrată secretă şi acum, şi aşa a luat naştere cea mai celebră băutură răcoritoare. Cola a fost comercializată timp de opt ani în farmacii, ca medicament, înainte de a deveni suficient de populară pentru a fi vândută în sticle.
Culoarea mov a fost descoperită de un tânăr chimist de 18 ani. William Perkin intenţiona de fapt să găsească un remediu pentru malarie. În 1856 Perkin lucra la crearea chininei artificiale. În urma experimentelor, el nu a obţinut însă decât o mizerie groasă şi întunecată. Cu cât se uita mai mult la această mizerie, cu atât Perkin vedea mai degrabă o culoare frumoasă, decât un simplu gunoi. În acest mod, Perkin a creat prima vopsea sintetică. Mai târziu, bacteriologul german Paul Ehrlich, inspirat de munca lui Perkin, a găsit o nouă utilitate pentru vopsea, în chimioterapie şi imunologie.
Culoarea mov a fost descoperită de un tânăr chimist de 18 ani. William Perkin intenţiona de fapt să găsească un remediu pentru malarie. În 1856 Perkin lucra la crearea chininei artificiale. În urma experimentelor, el nu a obţinut însă decât o mizerie groasă şi întunecată. Cu cât se uita mai mult la această mizerie, cu atât Perkin vedea mai degrabă o culoare frumoasă, decât un simplu gunoi. În acest mod, Perkin a creat prima vopsea sintetică. Mai târziu, bacteriologul german Paul Ehrlich, inspirat de munca lui Perkin, a găsit o nouă utilitate pentru vopsea, în chimioterapie şi imunologie.
Este vorba despre un tip de geam securizat care nu se fragmentează sub incidența unor șocuri de natură să îl spargă. Atunci când se acționează asupra acestui tip de geam cu o forță distrugătoare, el este ținut închegat de un strat intermediar, cunoscut ca polivinil butiral (PVB), dispus între două sau mai multe straturi de sticlă. Această folie mediatoare păstrează straturile geamului unite chiar și atunci cand sticla este lovită, rezistența sa sporită prevenind fărâmițarea . În mod tipic, tehnologia se întrebuințează în cazul parbrizelor și lunetelor de automobile.
Este vorba despre un tip de geam securizat care nu se fragmentează sub incidența unor șocuri de natură să îl spargă. Atunci când se acționează asupra acestui tip de geam cu o forță distrugătoare, el este ținut închegat de un strat intermediar, cunoscut ca polivinil butiral (PVB), dispus între două sau mai multe straturi de sticlă. Această folie mediatoare păstrează straturile geamului unite chiar și atunci cand sticla este lovită, rezistența sa sporită prevenind fărâmițarea . În mod tipic, tehnologia se întrebuințează în cazul parbrizelor și lunetelor de automobile.
În anul 1862, Alexander Parkes a prezentat un material organic, derivat din celuloză, care, odată încălzit, putea fi modelat păstrându-și forma după răcire. Era prima versiune de plastic și se numea parkesină (piroxilină). Materialul s-a bucurat de un success efemer, din pricina unei calități sărace, cauzată de reducerea costurilor pentru producție. A urmat celuloidul, cunoscut inițial ca xilonită și derivat din celuloză și camfor alcoolizat. A fost inventat de americanul John Wesley Hyatt ca substitut pentru fildeșul folosit în bilele de billiard. În afara acestei aplicații, celuloidul a devenit faimos ca fiind primul film fotografic flexibil întrebuințat în fotografie și pentru realizarea imaginilor în mișcare. Fiind un material foarte inflamabil și cu descompunere ușoară, sfera întrebunțărilor sale a fost mult restrânsă.
În anul 1862, Alexander Parkes a prezentat un material organic, derivat din celuloză, care, odată încălzit, putea fi modelat păstrându-și forma după răcire. Era prima versiune de plastic și se numea parkesină (piroxilină). Materialul s-a bucurat de un success efemer, din pricina unei calități sărace, cauzată de reducerea costurilor pentru producție. A urmat celuloidul, cunoscut inițial ca xilonită și derivat din celuloză și camfor alcoolizat. A fost inventat de americanul John Wesley Hyatt ca substitut pentru fildeșul folosit în bilele de billiard. În afara acestei aplicații, celuloidul a devenit faimos ca fiind primul film fotografic flexibil întrebuințat în fotografie și pentru realizarea imaginilor în mișcare. Fiind un material foarte inflamabil și cu descompunere ușoară, sfera întrebunțărilor sale a fost mult restrânsă.
Cauciucul s-a răspândit în toată lumea pornind de la aborigenii din America Centrală și de Sud. Aceștia sunt cei care l-au și denumit “caoutchouc”, deviat din termenul “cahuchu”, aparținând, posibil, dialectului mezoamerican Nahuatl și care s-ar traduce, aproximativ, prin “lemn plângător”. Columb a fost cel care a introdus noul material în lumea occidentală, iar produsele din cauciuc s-au bucurat de un mare success, până în anii 1830, atunci când frenezia s-a domolit din cauza faptului că “lemnul exotic” se topea în apă fierbinte și devenea casant la frig.
Cauciucul s-a răspândit în toată lumea pornind de la aborigenii din America Centrală și de Sud. Aceștia sunt cei care l-au și denumit “caoutchouc”, deviat din termenul “cahuchu”, aparținând, posibil, dialectului mezoamerican Nahuatl și care s-ar traduce, aproximativ, prin “lemn plângător”. Columb a fost cel care a introdus noul material în lumea occidentală, iar produsele din cauciuc s-au bucurat de un mare success, până în anii 1830, atunci când frenezia s-a domolit din cauza faptului că “lemnul exotic” se topea în apă fierbinte și devenea casant la frig.
