Proces verbal



Yüklə 19,08 Kb.
tarix17.12.2017
ölçüsü19,08 Kb.
#35134

ROMÂNIA

JUDEŢUL MUREŞ

COMUNA GHINDARI

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 26 mai 2010, cu ocazia şedinţei ordinare al Consiliului Local din Comuna Ghindari.

Şedinţa este deschisă de preşedintele de şedinţă, d-ul consilier Nemes Andras, se face apelul nominal de către secretarul comunei şi se constată că şedinţa este legal constituită, fiind prezenţi 12 consilieri locali.

Preşedintele de şedinţă salută pe cei prezenţi şi prezintă spre aprobare ordinea de zi:



      1. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Comunei Ghindari la Programul ”Biblionet – lumea în biblioteca mea”. – secretar.

      2. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de ocupare temporară a forței de muncă din rândul șomerilor, pe anul 2010.

      3. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local – insp. Barabas Zoltan.

      4. Raportul de activitate al consilierilor locali, pe anul 2009.

      5. Discutarea posibilității de amenajare a unor puncte de colectare selectivă a deșeurilor din sticlă și plastic, în fiecare localitate. – Primar

      6. Diverse.

D-ul Primar propune completarea ordinii de zi cu încă un punct, anume: Proiect de hotărâre privind aprobarea desființării posturilor de asistenți personali, ai persoanelor cu handicap grav, care prezentând urgență, întrucât din luna iulie nu vor mai fi resaurse financiare pentru salariile acestor angajați și procedura de preaviz dat angajaților trebuie efectuată în luna iunie.

Președintele de ședință supune la vot ordinea de zi, cu modificarea propusă.

Se aprobă cu unanimitate de voturi.
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Comunei Ghindari la Programul ”Biblionet – lumea în biblioteca mea”.

Președintele de ședință acordă cuvântul d-ui secretar al comunei, care prezintă adresa Bibliotecii Județene Mureș, precum și nota de calcul a cheltuielilor cu proiectul și Proiectul de hotărâre, conform căreia consiliul local se angajează să suporte următoarele costuri aferente administrării spaţiului din biblioteca comunală Ghindari unde vor funcţiona calculatoarele cu acces public gratuit la Internet : abonamentul Internet , asigurarea echipamentelor donate prin programul Biblionet , plata utilităţilor şi asigurarea securităţii spaţiului prin instalarea unor sisteme de siguranţă. De asemenea Consiliul local Ghindari se angajează să finanţeze costul transportului şi cazării bibliotecarului pentru participarea la cursurile de instruire organizate de Biblionet, la Biblioteca Judeţeană Mureş.

D-ul consilier Csonta Ferencz este de părere că în condițiile actuate de austeritate bugetară nu consideră oportună implementarea proiectului, mai ales luând în considerare că există acces public la internet în sediul PAPI și consideră inutil inițierea unui astfel de proiect.

D-na consilier Varga Erzsebet consideră că pe lângă cheltuielile amintite în proiectul de hotărâre, ar fi necesară reactualizarea documentației de instalare a gazului în spațiul bibliotecii.

D-ul consilier Kalman Laszlo consideră binevenită inițiativa și se declară în favoarea sprijinirii lui, din moment ce s-a câștigat un proiect de finanțare, ar fi păcat să nu profităm de oportunitatea realizării unei dezvoltări a bibliotecii comunale pe termen lung.

D-ul Primar, de asemenea consideră că ar trebui sprijinită inițiativa bibliotecii, mai ales că este o bibliotecă comunală frecventată de elevi, care funcționează bine și acest proiect ar veni în sprijinul dezvoltării activității bibliotecii comunale.

Președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre.

Se obțin 10 voturi PENTRU și 2 ABȚINERI.

Se adoptă HCL nr. 21/2010.


  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de ocupare temporară a forței de muncă din rândul șomerilor, pe anul 2010.

Președintele de ședință acordă cuvântul d-ui secretar al comunei, care prezintă Proiectul de hotărâre privind aprobarea programului de ocupare temporară a forței de muncă din rândul șomerilor, pe anul 2010.

D-ul Primar explică faptul că s-au aprobat de către consiliul județean angajarea de 6 persoane în cadrul programului, de ocupare temporară a forței de muncă din rândul șomerilor, pe anul 2010, însă din lipsa fondurilor pentru achitarea contribuțiilor legale după fiecare angajat am propus doar 2 persoane pe 2 luni.

Președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre.

Se aprobă cu unanimitate de voturi.

Se adoptă HCL nr. 22/2010.


  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local

Președintele de ședință acordă cuvântul d-ui inspector contabil Barabas Zoltan, care prezintă referatul și proiectul de hotărâre privind propunerea rectificării bugetului local.

Președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre.

Se aprobă cu unanimitate de voturi.

Se adoptă HCL nr. 23/2010.




  1. Raportul de activitate al consilierilor locali, pe anul 2009.

Președintele de ședință pune în vedere consilierilor să prezinte raportul de activitate pe anul 2009. Fiecare consilier prezintă raportul de activitate în scris, care va fi depus într-un dosar la secretarul comunei, fiind informație publică, oricine se poate interesa de conținutul acestora.


  1. Discutarea posibilității de amenajare a unor puncte de colectare selectivă a deșeurilor din sticlă și plastic, în fiecare localitate.

Președintele de ședință acordă cuvântul d-ui Primar, care prezintă procesul-verbal al GNM, prin care s-a pus în vedere executivului să organizeze colectarea selectivă a deșeurilor din plastic și sticlă, în fiecare localitate componentă.

D-ul consilier Kalman Laszlo propune ca executivul să caute firme specializate care ar fi interesate în reutilizarea acestor deșeuri și care ar fi dispuse să amenajeze pubele speciale pentru fiecare tip de deșeuri și ar transporta periodic aceste containere.

D-ul viceprimar Vass Imre propune amenajarea unei lăzi din lemn în fiecare localitate, pentru sticlă, care să fie amplasată în centrul satelor, lângă magazine.


  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea desființării posturilor de asistenți personali, ai persoanelor cu handicap grav.

Președintele de ședință acordă cuvântul secretarului comunei, care prezintă Referatul scris al asistentului social, d-na Huszar Ibolya, prin care se prezintă situația bugetară a achitării salariilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, situație confirmată și de inspectorul contabil d-ul Barabas Zoltan, prezent la ședință.

Președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre.

Se aprobă cu unanimitate de voturi.

Se adoptă HCL nr. 24/2010.




  1. Diverse.

D-ul Primar informează consiliul asupra unor erori în eliberarea titlurilor de proprietate din Solocma, unde unele parcele de pășuni împădurite și livezi au fost trecute în fondul silvic, anterior eliberării titlurilor și au fost eliberate titluri de proprietate pentru pădure, pe acele parcele. Solicită consiliului să anunțe proprietarii care au cazuri similare să se adreseze Comisiei locale de fond funciar cu cereri, în vederea clarificării acestor situații, la nivel de comună.

Președintele de ședință se interesează de situația terenului care a fost desemnat pentru atribuirea construirii de locuințe ANL, care sunt concluziile comisiei speciale? D-ul viceprimar Vass Imre declară că astăzi se va deplasa comisia la fața locului și va discuta cu deținătorii terenului respectiv.

D-ul consilier Nagy Miklos aduce în discuție problema drumului comunal spre Abud, care s-a deteriorat din cauza camioanelor, solicită executivului să ia măsuri pentru repararea drumului.


Nefiind alte discuţii, preşedintele de şedinţă declară închisă şedinţa.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR

Nemes Andras Szekely-Beres Attila
Yüklə 19,08 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin