Raport anual privind activitatea primarului comunei Vladimirescu Anul 2014. Doamnelor şi Domnilor consilieri



Yüklə 47,98 Kb.
tarix08.01.2019
ölçüsü47,98 Kb.
#91832


Raport anual privind activitatea primarului comunei Vladimirescu

Anul 2014.

Doamnelor şi Domnilor consilieri,

Stimaţi cetăţeni ai comunei.
Conform prevederilor Legii Administraţiei publice Locale nr 215/2001, art. 68. alin(1), lege modificată şi completată cu legea 286/2006, la sfârşit de an primarul are obligaţia de a-şi prezenta bilanţul activităţii sale în anul care s-a încheiat.

Comuna Vladimirescu ca instituţie publică este condusă de primar, care are ca şi colaboratori o echipă de specialitate formată din funcţionarii primăriei, fie ei funcţionarii publici sau contractuali.

Alt for, care aprobă şi votează hotărârile propuse de primar este Consiliul Local.

Buna funcţionare a treburilor comunităţii depinde în mare măsură de colaborarea între Primar şi Consiliu Local.

Stimaţi cetăţeni vă confirm că la Vladimirescu colaborarea corectă între Primar şi Consiliul Local există.

Se discută mereu de Autonomia Locală. Există prevederi legale în acest sens. Dar această autonomie locală funcţionează atunci când comuna are obligaţii pe care trebuie să şi le rezolve. Însă, atunci când posibilităţile financiare sunt performante autonomia îi este afectată de instituţiile ierarhice, care îi dijmuiesc drepturile. Într-un cuvânt o spun deschis cu tot riscul ,, autonomia funcţionează când trebuie să dai şi nu funcţionează atunci când trebuie să primeşti.’’

Și dacă în anul 2014 am fost dijmuiți prin metode de șicanare în asigurarea surselor de finanțare (revocări de hotărâri, procese în instanță), în anul 2015 s-a trecut direct la tăieri din bugetul local prin legi. Precum făceau haiducii în urmă cu o sută – două de ani. Într-un cuvânt ni sau tăiat de la bugetul local 20 miliarde lei vechi. Suma reprezintă cam 35% din investițiile anului 2014. Concluzia: În 2015 vom avea alocați bani pentru investiții numai 65% la sută din ce am avut alocați în 2014. Ne vom descurca însă.

Și pentru că analizăm anul 2014 vom trece la această analiză. Pentru comunitatea noastră putem spune că anul încheiat a fost un an bun.

Desigur întotdeauna există loc de mai bine, sau mai mult. De aceea voi fi ponderat în calificarea rezultatelor eu rezumându-mă doar la a prezenta realizările sec și la concret.

Nota o veți da Dumneavoastră stimați cetățeni.

*****
CAP I
Bugetul planificat la începutul anului 2014 ………..13 200 000 lei

Bugetul realizat la sfârșitul anului 2014 ………….… 16 030 000 lei

Format din:

- Venituri încasate la buget în 2014….………………….13 966 830 lei

- Excedent din anul 2013… ………… ………………….1 239 837 lei
Cheltuieli în anul 2014. Din care … .……………… 14 559 496 lei

- Cheltuieli curente……………………………………… 8 355 137 lei

- Cheltuieli investiții… …………………… …………..5 611 693 lei

- Excedent rămas ………………………………………… 592 666 lei

I N V E S T I Ț I I R E A L I Z A T E

Amenajare baza sportivă Vladimirescu………………… 50 000 lei

Modernizare baza sportivă Mândruloc………… 143 350 lei

Teren de sport cu iarbă sintetică………………………….. 96 401 lei

Pistă pentru biciclete Vladimirescu Mândruloc intrare… 1 349 935 lei

Centru local ce informare turistică FEADER…… 441 331 lei

Extindere rețea apă-canal noile zone de locuințe………...1 018 194 lei

Construire capelă cimitir Cicir…………………………. 147 855 lei

Finalizare capele cimitire Horia și Mândruloc………………91 491 lei

Pavaje centru (turistic, stații tramvai trotuare școli) . 507 295 lei

Împrejmuiri proprietățile publice ale primăriei………… 184 529 lei

Asfaltare străzi comună…………………………………….446 324 lei

Amenajare post jandarmi………………………………. 78 490 lei

Anexa capelă Vladimirescu……………………………. 50 000 lei

Proiecte pavaje fonduri europene……………………….. 6 960 lei

Modernizare Drum Comunal DC .La cabană… ………… 203 717 lei

Parcări biciclete școli ……………………………………. 50 000 lei

Lucrări cadastru și topografie…………………………….. 116 603 lei

Extindere instalație supraveghere domeniul public ……… 72 136 lei

Amenajare parcuri și zone verzi……………………………338 224 lei

Cofinanțare și consultanță accesare fonduri europene… 23 230 lei

Documentație , avize PUG-PUD comună Vladimirescu…. 27 180 lei

Achiziție autovehicul Duster……………………………… 86 962 lei

Utilaj motocositoare ……………………………..………… 9 999 lei

Instalație sonorizare Casa de Cultură………………….……71 693 lei
T O T A L I N V E S T I Ț I I…………….5 611 693 LEI
Am avut și bucuria realizării finalizării conductei de gaz în cartierul Glogovăț a cărui cost s-a ridicat la peste 23 de miliarde lei vechi.

Am citit undeva că : ,,Un demnitar trebuie să respecte două reguli în funcția sa. Să-și înfrâneze întotdeauna sentimentele și să nu-și înfrâneze niciodată tendința de a-și îndeplini promisiunile.’’

Am încercat să urmez acest sfat al unui învățat. Nu am pretenția că am reușit, dar vă asigur stimați cetățeni că m-am străduit și mă voi strădui atât cât Dumneavoastră mă susțineți în ceea ce fac.

Eu zic că împreună am reușit ce ne-am propus …


CAP. II S T A R E A C O M U N I T Ă Ț I I
,,Niciodată nu există realizări importante fără să fi existat dificultăți mari.’’

Comunitatea noastră a demonstrat că știe să treacă peste dificultăți și se străduiește le învingă. Statisticile confirmă faptul că realizările există. Și sunt frumoase. Ne putem lăuda că la construcția de locuințe ne situăm, pe locul al doilea în județ, după municipiul Arad.

Conform situației statistice numărul documentațiilor prin care cetățenii solicită autorizații de construcții este în creștere astfel că în anul 2014 sau eliberat:


  • certificatelor de urbanism …………………………………428

  • autorizații de construcție imobile…………………………..300

  • procese verbale de recepție la finalizarea imobilelor ……..128

În concluzie în anul 2014 sau mutat în casă nouă un număr de 128 familii au demarat documentația pentru a-și construi o casă un număr de 428 familii și au construcția începută în diferite faze ale lucrărilor 300 de familii.

La un moment dat în luna septembrie a anului 2014 ocupam locul unu pe țară la emiterea autorizaților de construcții la nivel de comune.

Precizez faptul că în situația actelor de urbanism emise din tabelul de mai sus nu sunt cuprinse autorizațiile pentru branșamente la gaz care se apropie de 200, la apă curentă canalizare peste 100 sau construcția de anexe de mai mică anvergură.

Reamintesc faptul că în comuna noastră formată din patru localități există utilități astfel : apă curentă la toate locuințele în toate localitățile, cu mici excepții, gaz, de asemenea, Canalizare menajeră în toată localitatea Vladimirescu unde trăiește 70% din populația comunei. Nu mai vorbesc de asfaltările tuturor străzile din vatra veche a acestor localități și cca 60% din cartierele noi.

În fiecare localitate există câte un cartier de locuințe noi unde locuitori sunt tineri în majoritatea lor sub 40 de ani. Casele sunt vile indiferent dacă sunt în cartierul Glogovăț la Horia, Mândruloc sau Cicir.

Aceste cartiere au fost înființate de Primărie și Consiliul Local. Nu uităm nici celelalte cartiere unde dezvoltatorii privați avansează cu construcțiile.

A crescut numărul de autovehicule și utilaje pentru transport greu sau de persoane precum și al tractoarelor din agricultură

O situație la zi a mijloacelor de transport se prezintă astfel:



  • Mopede…………………………………………… .551

  • Autoturisme…………………………………………3172

  • Autocare, microbuze……………………………..…13

  • Autoutilitare sub 12 tone……………………………315

  • Autoutilitare peste 12 tone………………………… 212

- Tractoare……………………………………………..61

- Remorci și semiremorci……………………………..342

- Macarale……………………………………………..5


  • Bărci…………………………………………………2.

În total un număr de 4 763 autovehicule ceea ce înseamnă că fiecărei familii îi revine câte un vehicul în medie necalculând macaralele, remorcile și bărcile.

Desigur multe familii posedă două mașini și adevărat este că cca 15 – 20 % nu posedă.

Comparându-ne cu statisticile pe țară care ne spun că un procent de peste 35-45% din populație se poate considera săracă, comunitatea noastră în ansamblul ei este într-o stare total diferită procentul celor la nivel de subzistență este de maxim 10-15%.

Obligația noastră și în special a administrației este de a reduce acest procent. Și asta nu prin ajutoare sociale de 150 lei acordate lunar, ci prin locuri de muncă și crearea de oportunități pentru dezvoltare de afaceri familiale.

Dar să vedem și numărul de societăți înființate în Unitatea Teritorial-administrativă a comunei:


  • Societăți cu răspundere limitată (SRL)…………………………820

  • Persoane Fizice Autorizate (PFA)………………………………38

  • Asociații Familiale……………………………………………...10

  • Întreprindere individuale (II)……………………………………55

  • T O T A L ………………………………………………………923

Deci în comună sunt nici mai mult nici mai puțin decât 923 de societăți comerciale care asigură un număr de locuri de muncă suficient de mare încât să spunem că practic la noi în comună numai cine nu vrea nu găsește de muncă.

Se poate afirma, dacă comparăm iarăși, că suntem comuna cu cele mai multe societăți comerciale pe cap de locuitor din județ.



Unul din motivele pentru care numărul societăților înființate cu sediul în comuna noastră este impozitul redus. Și trebuie să spunem cu mândrie că la noi la comuna Vladimirescu impozitul aplicat fie el, pentru persoane fizice, fie pentru persoane juridice, nu s-a majorat de către primărie de mai bine de 8 ani.

De aceea îi rog pe cetățeni să-și compare impozitul plătit la Vladimirescu cu impozitul aplicat în municipiul Arad și vor avea o surpriză deosebit de plăcută. Vor constata că impozitul pe aceeași clădire este de 8-10 ori mai mic la noi, în comparație cu Aradul. Cred că nu-i de neglijat deloc, să-ți rămână în bugetul familiei anual o sumă de câteva sute (milioane vechi).

CAP III. Î NV Ă Ț Ă M Â N T

De când mă știu am avut un respect deosebit pentru școală și dascăli. De aceea în activitatea mea de primar am considerat că generația tânără și foarte tânără este bunul cel mai de preț ai unei națiuni, al unei comunități. De aceea copiilor le-am creat condiții bune și foarte bune pentru a învăța.

Am realizat ceea ce am realizat în școli numai și numai printr-o colaborare corectă și pot spune aproape perfectă cu conducerea școlii și desigur cu Dumneavoastră stimați cetățeni, familiile elevilor.

Să mai reamintesc faptul că școlile noastre nu mai au WC în curte, că toate dispun de apă curentă, încălzire cu centrală, terenuri de sport chiar și sală de sport unde să-și desfășoare activitatea.

În acest an am refăcut din nou toate împrejmuirile școlii din Vladimirescu. Au fost reconstruite din pavele trotuarele din jurul incintei Școlii Vladimirescu. Iar la Vladimirescu locația de pe strada Horia și Gării Vladimirescu și din Mândruloc au fost construite parcări acoperite pentru bicicletele cu care copii vin la școală.

La propunerea conducerii școlii și a primarului a fost înaintat un proiect de hotărâre pentru acordarea lunară a unei sume de 1 500 lei pentru înființarea a 20 (douăzeci) burse de merit pentru elevii cu medii de minim 9,50 și nota 10 la purtare.

Sperăm să încurajăm astfel elevii cu posibilități materiale modeste să învețe .

Cred că în ceea ce privește baza materială copii din școlile noastre au create toate condițiile. Numai să învețe

CAP.IV T I N E R E T ȘI S P O R T
,,Dacă nu alergi când ești tânăr și sănătos, va trebui să alergi când ești bolnav și în vârstă ”

Este verificat și viața a demonstrat-o că tinerii sunt cei care prin tinerețe, entuziasm și inteligență aduc progresul. Bineînțeles dacă știm să-i instruim și să le transmitem din experiența și înțelepciunea noastră a vârstnicilor.

Pentru ca tinerii să evite alcoolul, drogurile și tentațiile nenumărate cu esență dăunătoare am încercat noi administrația să le oferim alternative. Sportul, activitățile culturale, ocupația într-o activitate plătită îi stimulează și responsabilizează. De aceea reamintesc faptul că la dispoziția tinerilor se află un număr de trei baze sportive dotate cu absolut tot ceea ce trebuie pentru desfășurarea unei activități sportive. Adică vestiare cu dușuri, apă caldă și rece gazon de calitate și chiar gazon artificial Mai au la dispoziție tinerii noștri o sală de sport, două săli de forță, și un număr de peste șase baze amenajate pe tot cuprinsul comunei. Terenurile de baschet, handbal, fotbal, tenis de câmp se află la dispoziția tuturor tinerilor din toate localitățile comunei.

În sport fie el fotbal, lupte, volei, haltere sunt angrenați peste 300 de tineri. În sala de sport se desfășoară orele de educație fizică ale elevilor școlii din Vladimirescu.

În aceeași sală se desfășoară campionate naționale de volei, concursuri locale, județene, interjudețene.

O notă de merit este și a acelora care se ocupă de întreținerea, funcționarea și important rentabilitatea acestor baze. Și de toate se ocupă tineri.

Pentru tineri administrația a scos la licitație locuri de casă la un preț accesibil pentru ei. Plata acestora se face în două sau trei rate și fără dobânda practicată de către dezvoltatorii privați. De menționat faptul că dobânzile plătite dezvoltatorilor dublează suma de achitat iar impozitul plătit este de câteva ori mai mare pentru tânărul cumpărător.

Tot pentru tinerii căsătoriți din cartierul Glogovăț avem la dispoziție o grădiniță cu program prelungit. Și sunt fericit că acești părinți sunt tot mai numeroși cei care aleg ca pentru copiii lor această grădiniță.




CAP V. C U LT U R Ă ȘI C U L T E
,,Cultura este deschiderea către bine și frumos.”Nicolae Iorga.

În unitatea comunității noastre cultura are un deosebit rol. Tineri sau vârstnici, unii pe scenă alții spectatori ne vedem periodic la Casa de Cultură. Am reușit în timp să reabilităm locațiile de cultură și nu numai atât. Le-am redat utilitatea, rolul pentru care sunt destinate.

Avem o sală de spectacole la nivel european. Și o utilizăm la acest nivel. Ne-au vizitat artiști de nivel național, vedete îndrăgite. Aici în această sală desfășurăm concursuri; de teatru sau obiceiuri din popor.

La casa de cultură funcționează un muzeu de artă populară românească, muzeu filmat și răsfilmat pe posturile de televiziune. Un cuvânt de nota BENE pentru custodele muzeului doamna Aftincăi Maria.

Dar noi nu avem numai spectacole ci și Sala Tineretului, sală în care se organizează nunți, botezuri, zile onomastice, orice alt fel de petreceri sau evenimente comemorative. Sala stă la dispoziția întregii comunități și confirm faptul că din închirieri se întreține singură.

Într-un cuvânt activitate culturală în comunitatea noastră există și este din ce în ce mai diversificată și susținută.

Pentru cultură avem programată o investiție care constă în reabilitarea Căminului Cultural din Horia. Micii artiști din ansamblul „Horenii” merită o locație modernă.

Casa de cultură din Vladimirescu are în funcțiune un ansamblu artistic care este compus din peste 50 de dansatori artiști amatori dar a căror perfecțiune se ridică la profesionalism. Avem soliste de muzică populară la ansamblu. Și avem, multe deplasări inclusiv în străinătate unde artiștii noștri au fost mesageri de succes pentru arta și dansul popular românesc.

O informație de ultimă oră care ne dă satisfacție și pe care v-o comunic este faptul că pentru acest ansamblu am accesat fonduri europene pentru costume populare. Două la număr pentru fiecare membru al ansamblului.

Anul 2014 a fost un an în care pot spune că am avut două mari evenimente culturale Kirchweih-ul nemțesc organizat împreună cu Forumul German și desigur Zilele comunei Vladimirescu eveniment care a ajuns la cea de a 9-a ediție. La acest eveniment am avut o zi dedicată muzicii ușoare și o zi dedicată muzicii populare autentice. La paradă și dansuri au participat un număr de 12 ansambluri folclorice incluși maghiari, nemți, bulgari, țigani. Le mulțumim tuturor.



CAP. VI C U L T E
O deosebită atenție am acordat-o cultelor religioase. Fără discriminare și cu o excepțională colaborare cu preoții parohi sau păstorii neoprotestanți. Astfel pentru modernizarea serviciilor funerare am construit trei capele mortuare în cimitirele din Horia Mândruloc și Cicir ,la Vladimirescu existând. Aici se țin servicii de înmormântare de către toți cei care doresc să utilizeze capela la înmormântarea rudelor. Trebuie să o spun că cetățenii au înțeles menirea acestor capele și le utilizează. Nimeni însă nu obligă familia să țină slujbele de înmormântare aici. Cine vrea le ține și acasă.

Menționăm faptul că înaintea fiecărei sărbători de Crăciun și de Paști primăria a acordat , după posibilități o sumă pentru cheltuielile cu curățenia de primăvară sau cu plata încălzirii lăcașurilor de cult pe timpul iernii.

O realizare cu care ne mândrim este acordarea unui teren de 2450 metri pătrați pentru ridicarea unei biserici la parohia Vladimirescu 2. Parohie de acum consacrată. În prezent administrația noastră a intabulat acest teren pe parohie pentru 100 (una sută) ani a împrejmuit locul și l-a donat parohiei. Doamne ajută-ne la ridicarea bisericii.

CAP. VII P R O T E C Ț I A S O C I A L Ă
Există o vorbă cum că orice om dorește să trăiască mult, dar nu dorește să devină bătrân. Dar și aceea care spune c㸠,,cine nu are bătrâni să și-i cumpere” Experiența fără forță nu este garantul succesului sută-n sută. Dar numai forța fără experiență este și mai si mai sigură de insucces.

De aceea trebuie să fim înțelepți, și-n administrație ca și în viață, mai ales că eu CFR-ist fiind la bază s-o spun mai în glumă mai în serios celor tineri – lasă numai lasă că și trenul vostru trece prin gara celor vârstnici.

Vă asigurăm că noi administrația comunei, avem tot respectul pentru vârstnici, pentru cei aflați în suferință, ca și pentru cei cu care soarta a fost vitregă.

Faptul că nu i-am uitat o demonstrează spectacolele de sărbători, spectacole gratuite și cu artiști profesioniști. Aceștia prin spectacolele lor au strecurat în sufletul spectatorilor bucurie și amintiri plăcute .

Concertele de colinzi, de 8 martie ( ziua femeii), zilele comunei, Kirchweih -ul le-am organizat și cu gândul la domniile lor.

Dar conștienți că muzica și spectacolele nu țin locul greutăților materiale ne-am îngrijit ca un număr cât mai mare de vârstnici să primească câte un pachet cu alimente de sărbători. Aceste pachete au fost destul de numeroase dacă socotim și pe cele primite de la Uniunea Europeană. La concret au fost distribuite pe lângă cele 450 pachete de la UE un număr suplimentat la insistențele primarului. Apoi de la oameni de bine precum fundația ANTIOHIA administrată de Domnul Augustinov Filip care a fost chiar mai darnic decât UE. Îi mulțumesc, în numele tuturor pentru sufletu-i mare și absolut dezinteresat în ceea ce face pentru noi. Totalul pachetelor cu ajutoare se ridică la cifra de 3 000 pachete. Știm că la o populație de 12 720 persoane cât are comuna nu este foarte mult, ne străduim să mărim acest număr.

Dar ne străduim să creăm locuri de muncă de aceea am lăsat impozitul mic la Vladimirescu, tocmai pentru a atrage sedii la societățile comerciale, care angajează din localitățile comunei.

Un alt mic ajutor este acela că am făcut o tradiție ca la pensionarii cu o pensie mai mică de 400 lei primăria de la bugetul local plătește gratuit două bilete dus-întors, la mijloacele de transport în comun pentru deplasare în municipiul Arad.

Am organizat periodic consultații oftalmologice și alte consultații ca teste pentru diabet zaharat, tensiune arterială, gratuite pentru toată populația dar desigur cei vârstnici care au mai multe probleme de vedere.

Familiilor cu greutăți le-am oferit în multe cazuri haine, încălțăminte sau alte bunuri atât de necesare când greutățile te apasă.

Dar așa cum am spus nu numai vârstnicii au fost în atenția noastră. La primăria Vladimirescu sunt înregistrați și li se plătește salariu la asistenții și indemnizație celor care îi îngrijesc pe cei cu dizabilități.

Numărul acestora :

- Ajutoare sociale salariu minim garantat ……………….. 46 persoane

- Indemnizații pentru îngrijire persoane cu handicap……..61 persoane

- Asistenții personali cu salariu plătit de la bugetul local…19 persoane

Observăm că un număr de 80 (optzeci ) de persoane primesc salarul minim pe economie din bugetul primăriei. Numărul acestora este aproape dublu față de cel al funcționarilor primăriei.

Pentru primele 46 persoane plata se suportă de către Guvernul României. Primăria însă suportă pentru acestea subvenția pentru încălzirea locuințelor.
Aici ar fi de comentat faptul că există ceva specific la noi cu comisiile medicale de a căror corectitudine eu personal mă îndoiesc. De altfel și legea în opinia mea este perfectibilă. Când se va perfecta? Nu știu. Știu însă că în anumite cazuri există erori. Voite sau nu, dar există.
Închei cu convingerea că întotdeauna există loc de mai bine și mai mult. Primit că ne străduim noi toți cei din administrația comunei. Voință există, capacitate la fel, posibilitățile ni le vom crea noi, că de aceea suntem aici. Colaborare, înțelegere, asigurată între noi și Dumneavoastră stimați cetățeni.

Primarul comunei



Crișan Ioan.
Yüklə 47,98 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin