Rath-vegh lsi van az embehi butl'sag kl I/lc rt il! I


Şi mai multe ciudăţenii au loc



Yüklə 2,36 Mb.
səhifə7/17
tarix31.10.2017
ölçüsü2,36 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17

Şi mai multe ciudăţenii au loc în jurul prenumelor istorice-La politicieni mai treacă-meargă, ba mai mult chiar, lui Briand, de exemplu, i se potrivea foarte bine numele de Aristide; însă ce să mai spui de micul burghez din Amiens care, cu prilejul

recensământului din anul 1889, s-a prezentat drept: Dioscore Alcetas Olympiodore Zozine ? Probabil Arhimede arăta destul de bine în funcţia de consilier la Ciulea deconturi, Demostene, ca agent de asigurări, Brennus, ca proprietar de fabrică făcân-du-şi bilanţul anual şi Vercingetorix. care în limba celtă veche suna: Ver-Kenn-Kedo-righ, adică „şeful celor o suta de şefi'- —, ca mic funcţionar, foarte mândru de numele sau.



92

Hotărârea ofiţerului stării civile in legătură cu reglementarea numelor se putea contesta. Astfel, forurile superioare aveau po­sibilitatea să desăvârşească încurcătura. în 1865 a apărut un tabel orientativ de prenume, întocmit, din proprie iniţiativă, de nişte oameni de specialitate. în 1920, un colaborator al ziaru­lui parizian ,,La Liberte", a descoperit pe undeva un exemplar din învechitul tabel şi a publicat din el, in numărul din 5 noiem­brie al ziarului, o mostră spre edificarea cititorilor, lată câteva prenume pentru bărbaţi:

Abiue. Abscode. Bananuphe. Trichoux. Guthagon. Mappa-lique. Moucherat. Tychique. Ubcdc. Ynsingo. Zotouques. Ri-ran. Rhodopicn. Tround. Eutichien. Eusebiote.

Pentru femei: Bibienne. Ensvide. Golinduche. Mazotc. Rus-ticule. Zingue. Yxte. Moico, Suniverque.

Va rămâne o taină ce anume i-a făcut pe sus-amintiţii spe-cialişti să dezgroape prenumele citate mai sus, din diversele calendare prăfuite.

în ceea ce Ic priveşte pe: L.eutichidas, Anacydarax, Zypoetes Şi Hippococn, ar fi de competenţa secţiei de arheologie a Acade­miei franceze sa descopere căror personalităţi istorice le-au apar­ţinut.



MINUNĂŢIILE PRENUMELOR PURITANE

Pentru marea majoritate a oamenilor, prenumele nu este alt­ceva decât im mijloc de a desemna şi de a recunoaşte individul; are cam aceeaşi valoare pe care o au pentru străzi numerele, în­trebuinţate în locul denumirilor.

Exagerând cucernicia, strămoşii puritanilor alegeau prenu­me care propovăduiau evlavia lor.

Barcbone, preşedintele parlamentului din vremea lui Crom-well, se mulţumea doar cu scurtul prenume de Praise-God (Laudă-1 pe Domnul); era de ajuns că avea un nume destul de comic (Om numai piele si oase). Pe deasupra mai era şi fabri-



93

cant de piele. Prenumele fraţilor săi, însă, doar cu chiu cu vai se puteau înghesui in rubricile matricolei de la starea civilă *. Unul a fost numit Jcsus-Christ-came-into-world-to-save-Barebone (Iisus-Hristos-a-coborât-să-ne-mântuiască-Barebone). Celălalt răspundea la numele şi prenumele de: If-Christhad-not-died-for-thee-thou-hadst-been-damned-Barebone (Dacă-Hristos-n-ar-fi-raurit-pentru-tine-ai-fi-fost-blestemat-Barebone). Regis­trele suportau numele kilometrice, însă pentru uzul de toate zilele trebuiau scurtate. De obicei se decupau primele silabe, pe care le întrebuinţau, apoi, în locul prenumelui care se întindea ca o peltea. în cazul celui din urmă Barebone, s-a ales ultimul cuvânt al prenumelui. Numele Iui prescurtat a devenit Damned Barebone (Blestematul Barebone).

Alte nume puritane:

Swear-not-all Irelon (Să-nu-te-juri-niciodatâ freton).

Glory-be-to-God Pennyrnan (Lăudat-să-fie -Domnul Penny-

man).


Hew-Agag-in-pieces-before-the-Lord Robinson (Să-1-tai-in-bucăţi-în-faţa-Doninului-pe-Agagot Robinson.

Obadiah-bind-their-Kings-in-chains-and-their-nobles-in-irons-Needham (Obadiah-să-fereci-regii-lor-în-lanţuri-şi-pe-nobili-în-cătuşe Needham).

Chiar şi aceste câteva exemple ar fi de ajuns pentru a-i ca­racteriza pe puritanii cei preacredincioşi. Două cuvinte sunt suficiente pentru a-i defini: evlavie şi cruzime. Nu este întâmplă­tor că piosul Robinson a ales din miile de episoade ale Bibliei tocmai întâmplarea cu regele Agag, care n-a fost executat într-un mod banal, ci pe care Samuel, în sfânta lui furie, 1-a tăiat în bucăţi.. în faţa regelui Saul. Trebuie că şi Obadiah se găseşte pe undeva prin Biblie ; despre el ştiu doar atât că în slang** astfel sunt denumiţi quakerii. El, Cromwell. a rămas fidel prenumelui de Oliver, iar pe fiul său 1-a lăsat să-I cheme doar Richard, deşi de numele acesta, datorită Iui Richard al IlI-lea, se leagă amin­tiri nu tocmai frumoase ***.

* Deşi matricolele engleze sunt destul de răbdătoare şi încăpătoare. La

parohia din Old Swineford am găsit această transcriere, care mărturiseşte

o nobilă obârşie : DancelJ Daliphebo Mare Antony Dailcry Gallcry Caesar



fiul domnului Danccll Daliphebo Kfare Antony Dallery Gallery William.

** Nume dat argoului în Anglia.

*** în legătură cu numele puritanilor, a se vedea cartea reverendului C. W. B a r d s 1 e y, Curiosities of Puritan Notnenciature, Londra, 1882.

94

ECOURI ARGOTICE IN PRENUME

Am citit că în America s-a format şi un fel de asociaţie, care are drept scop sâ aducă o înviorare in .,veşnica monotonie" a prenumelor. W. Pride, unul dintre liderii ci, şi-a botezat băiatul cu numele de Dollar iar pe fiică-sa cu numele de Prosperity. Părinţii din Louisiana s-au luat la întrecere care este in stare sâ născocească un nume mai trăsnit pentru nefericitul său copil. Sau poate că nici nu se putea numi nefericită tânăra generaţie ? Dacă prin vine ii curgea sângele tatălui, atunci poate se şi bucu­ra că măcar prin nume poate să se evidenţieze din mijlocul mul­ţimii. Nume ca Lift, Eter, Foiţă de hârtie, îngheţată de vanilie. Ulei de ricină, şi allele asemănătoare sunt într-adevăr tocmai potrivite ca să învioreze monotonia aridă a prenumelor uzuale. O doamnă din Massachusetts răspundea Ia numele romantic de Preserved Bullok (Conservă de viţel). Măcar de s-ar fi numit Preserved Fish (Conservă de peşte), ca un comerciant din New Jersey! Două surori au fost botezate cu denumirea a două state din S.U.A.: Nebraska şi Kansas. La naşterea surorii lor mezine, tatăl a făcut o singură concesie, şi anume a fost de acord să dea un iz feminin numelui statului Texas şi astfel fetiţa s-a alăturat, ca Texana, surorilor ei cu nume geografice. Cele cinci progenituri ale unui tată cu evidente înclinări bibliofile se bucu­rau de frumoase prenume latine, pe care le-au primit în urmă­toarea ordine: Imprimis, Finis, Appendix, Adenddum, Erra-tum (început, Sfârşit, Adăugire, Supliment, Greşeală). Se vede că la al doilea copil părinţii au vrut să pună punct înmulţirii familiei, dar, cum-necum, încă trei intruşi le-au dat peste cap planurile. în special ultimul nume este foarte spiritual, numai că, desigur, când a crescut mare, copilul putea să-şi fot bată capul, gândindu-se oare din vina cui s-a strecurat în familie eroarea ? Toate acestea mi-au întărit încrederea în datele şi exemplifi­cările pe care le-am găsit în cartea lui Robert L. Ripley (Believe ii or nat). Printre altele am aflat despre un locuitor al Texasului, cu numele de Ramei, care i-a dat copilului său prenumele de Lemar D., drept care numele lui era la feJ şi de la cap Ia coadă şi de Ia coadă la cap: Ramei D. Lemar. Tot în această carte este vorba despre un bucătar newyorkez cu numele de Zuricl. Ăstuia i-a trăsnit prin minte să-şi procopsească fiecare copil cu

95

iniţiala numelui sau. Pe primul copil 1-a numit Zerena; la ai doilcn, fiind în pana de imaginaţie, n-a reuşit să născocească ceva mai acătării decât să-şi biseze prenumele, pruncul devenind Zuriel Zuriel. După Zuriel Zuriel, in cuibul bucătarului au mai văzut lumina zilei încă douăsprezece progenituri, cărora astfel Ie-a fost ajustată iniţiala familială ,,Z"; Zerema, Zimri, Ze-phrona. Zcrusba, Zctna, Zustis, Zelora, Zetliauicl, Zeruth. Zelo-tus, Zejamcs, Zcdclia.



Doar un singur caz este cunoscut când părintele a lăsat la aprecierea copilului să-şi aleagă singur prenumele care-i place. Dr. Gatewood, medic din Chicago, n-a primit nici un prenume la naştere. Tatăl era de părere că n-are de unde să cunoască gus­turile copilului, deci a hotărât să-şi aleagă băiatul, când va fi mare, prenumele care-i va conveni. Junele Gatewood a crescut, a meditat asupra problemei .şi a ajuns la concluzia că, în fond, la ce i-ar folosi lui prenumele ? Nu şi-a ales deci nici umil. Şi aşa a trăit el cincizeci şi unu de ani fără să aibă prenume.

FRACUL DE DIPLOMA!



în Biblioteca de stat din Miinehen zăcea, acoperit ele praf, un voluminos teanc de manuscrise, cam de vreo 5060 de to­muri. La începutul deceniului al optulea al secolului trecut, prelatul papal Sebastian Brunncr s-a apucat sa cerceteze ma­terialul de proporţii înspăimântătoare, iar rezultatul oboselilor sale 1-a prezentat lumii, în două volume interesante: Der Humor in der Diplomaţie etc, VVien, 1872. Teancurile de acte, înfricoşă­tor de groase, cuprindeau rapoartele ambasadorilor imperiali austrieci acreditaţi între anii 1750 şi 1790 la Miinehen. Cum au ajuns actele din nou ia Miinehen, nu se ştie.

După cum arată şi titlul cărţii, materialul este plin de umor; ceea ce nu trebuie luat în sensul că domnii ambasadori obiş­nuiau să-şi condimenteze rapoartele cu sare atică. Prin faţa cititorului, frazele se perindă cu seriozitate diplomatică şi con­form cu uzanţele de la curte; e prea puţin probabil ca autorii lor să se fi gândit, vreodată, că posteritatea nerecunoscătoare va extrage din ele material de lectură umoristică.

In faţa noastră se dezvăluie mărunte intrigi de curte: oameni neînsemnaţi, dându-şi aere; probleme de titlu şi rang; zumzet de ţânţar, orchestrat pentru muget de elefant.

La 10 aprilie 1756, ambasadorul deplânge faptul că lacheii, deşi îmbrăcaţi în livrele, trebuie să plătească, ca orice cetăţean de rând, taxa de poarta, dacă stingerea îi găseşte, seara, în afara zidurilor oraşului. Oare lacheii ambasadorului bavarez plătesc şi ei, la Viena, o taxă asemănătoare? Răspunsul era: da. Dez­baterea problemei ocupă treisprezece coli! în sfârşit, la 30 apri­lie, ambasadorul austriac îl anunţă pe Kaunitz că principele elector bavarez a anulat taxa de poartă pentru lacheii ambasa­dei. „Nu pot decide daca rezultatul favorabil este o urmare a



1~c. ies

97


perseverenţei mele — principele elector vrând să-şi exprime bunăvoinţa faţă de persoana mea — sau favoarea înseamnă recunoaşterea deosebirii dintre ambasadorul imperial şi amba­sadorul principelui elector?"

Din 6 aprilie 1770, ne-au rămas alte patru pagini privi toare la pregătirile legate de vizita unei arhiducese austriece la Miinchen. Organizarea parăzii provoacă o încurcăturii do o gravitate uluitoare. Ambasadorul austriac pretindea ca garda nobiliară care o va conduce pe arhiducesă să poată intra călare în curtea interioara a palatului. Principele elector refuză însă cu încăpăţânare: garda călare poate însoţi înaltul oaspete numai până la poarta palatului. De data aceasta, stăruinţa ambasadorului râmase zadarnică şi toate încercările sale eşuară în faţa rezistenţei principelui.

La 27 martie 1778 se ţine o conferinţă, sub înalta preşedinţie a principelui elector, pentru a se hotărî cum să se poarte panglica ordinului bavarez „Sf. Gheorghe": trebuie legată in diagonala de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga ? Conferinţa a decis pentru soluţia din urmă. Mare a fost consternarea ambasadorului când, la prima recepţie de la curte, principele a purtat panglica de Li stânga spre dreapta. împăciuitor, totuşi, raportul adaugă: „Cu toate acestea, suveranul a avut grijă să-şi prindă la loc de frunte ordinul «Lâna de aur»".

Şi mai nestăvilite se revărsau, în mormanul de rapoarte, discuţiile în legătură cu prioritatea, praeceâentia. Ambasadorii nu cedau din privilegiile stăpânirii lor nici cât un fir de păr de perucă. Principiul conducător era bilateral: să se obţină tot ceea ce i se cuvenea aceluia pe care îl reprezentau şi să împiedice ca ambasadorul altui domnitor să beneficieze de acelaşi privilegiu.

în 1761, contele Podstaski participa, ca reprezentant al îm­păratului austriac, la alegerea episcopului de Passau. Nu era vorba de o ceremonie bisericească, ci de una laică: în calitate de suzeran, împăratul îi dădea noului episcop, arhiducele saxon Coloman, feudele corespunzătoare titlului său. A fost mare pa­radă. De la început însă s-a iscat un diferend între împuternicitul împăratului şi consistoriul episcopal. Referindu-se la procesui-verbal al unui ceremonial din 1723. contele a pretins de la cei doi canonici, desemnaţi pentru a-1 primi solemn, să-I aştepte, înconjuraţi de întreaga suită episcopală, în josul primei scări. Aceeaşi suită să-1 conducă apoi, de-a lungul celei de-a doya scări,

până in sala de festivităţi. Maestrul de ceremonii al consistoriu-

lui i-a pus în faţa un alt proces-verbal, mai vechi, din 1680, din care reieşea că cei doi canonici nu sunt obligaţi să-1 întâmpine pe reprezentantul imperial Ia baza primei scări, ci doar pe pa­liciul dintre scara întâi şi scara a doua. Fiind în criză de timp, contele a fost nevoit să cedeze, însă sub rezerva tuturor privi­legiilor, ca nu cumva cazul să servească drept normă pentru vi­itor, şi astfel drepturile împăratului să fie ştirbite.

în ceea ce priveşte plasarea, a repurtat un succes deosebit, în timpul alegerii fusese aşezat, sub un baldachin negru, pe un fotoliu îmbrăcat in postav negru: fotoliul său se deoscben de cel al canonicilor prin ciucurii de fir ee-1 împodobeau. La banchet, fotoliul său fusese îmbrăcat în întregime in catifea roşie. în să­nătatea împăratului a băut dintr-o cupă de cristal, pusa pe o tavă de aur; când insă a felicitat conciliul şi pe membrii săi, după rang, s-a folosit doar de un pahar obişnuit.

Ct onele nu uită să povestească nici cum şi-a ocupat locul la masa de şedinţă. A dextro latere (pe partea dreaptă) stăteau ca­nonicii cu scaunele strâns lipite de masă; cei din partea stângă, in schimb, şi-au împins scaunele înapoi în aşa fel, încât reprezen­tantul imperial a putut să înainteze, spre locul său, între ei şi masă.

Dc-abia când omul ia cunoştinţa de aceste amănunte îşi poate da scama cât de grea era cariera de diplomat.

Ambasadorul nu putea şti niciodată când va aluneca şi-si va frânge gâtul pe terenul lustruit de eticheta înscăunată de secole. Acest lucru avea drept urmare o veşnică nelinişte, o permanentă alarmă şi imputări continue în ceea ce priveşte prioritatea şi privilegiile.

Contele Ottingen, ambasadorul împăratului Leopold I, s-a întâlnit la Zulânkemen cu solii sultanului. Ambii emisari se pândeau unul pe altul cum coboară de pe cal, fiindcă dacă vreunul ar fi atins pământul înaintea celuilalt, faptul ar fi în­semnat pentru el o umilire. Contele austriac era om in vârstă, se mişca greoi şi n-a putut sări din şa dintr-o dată. în timp ce-şi dădea drumul în jos încetişor, turcii stăteau încremeniţi numai cu un picior în seară. în clipa in care contele a reuşit să se pună in sfârşit cumva pe picioare, turcii au descălecat şi ei.

99

în diplomaţie, nu numai talpa a avut un rol important. Cine se aşeza mai repede pe scaun îşi cucerea prestigiul priori­tăţii. La conferinţa de pace de la Karlovitz, s-a găsit o modali­tate ingenioasă pentru a preîntâmpina discuţiile dintre amba­sadorii austro-ungar, turc, polonez şi vencţian, în ceea ce priveşte prioritatea de rang. S-a construit un edificiu rotund, cu o singura sală, in mijlocul căreia se afla o masă rotundă. Casa-sală avea patru uşi, iar în faţa fiecărei uşi era aşezat cortul unuia dintre ambasadori. La un semn dat. ambasadorii ieşeau, în acelaşi timp, din corturi, intrau deodată pe cele patru uşi ale sălii şi. cu o promptitudine ostăşească, se trânteau, deodată, pe scaunele de lân­gă masa de şedinţe. Nici unul n-a fost prejudiciat in rangul său *.



Frederic cel Marc a trimis la Vcrsaillcs1 un ambasador ciung, fapt care a pus curtea franceză in marc încurcătură. Dacă la Berlin ar li fost trimis ca ambasador al Franţei un om teafăr, regele prusac şi-ar fi râs în pumni. Atât s-au tot sfătuit şi au căutat, până au găsit, iu sfârşit, un diplomat olog: acesta dobândi, aşadar, funcţia de ambasador, datorită infirmităţii sale.

S-ar putea să fie vorba doar de o simpla anecdotă, deşi lucrul este plauzibil!

în schimb, marele maestru de ceremonii, englezul Sir John Finett, în jurnalul său, care cuprinde curiozităţile ceremonialelor la care a participat, relatează purul adevăr **. Jurnalul n-a apărut decât după moartea sa, deci este sigur că şi-a scris amintirile doar pentru propria sa plăcere, fără a se gândi să-] dea publicităţii.

Cele mai multe buclucuri le-a avut cu încăpăţânatul amba­sador vencţian. Odată, italianul fusese invitat cu prilejul unei serbări la curte. înainte dea răspunde invitaţiei, acesta 1-a poftit pe Sir John la el acasă, pretinzând să i se reproducă cuvânt cu

* Turistul poate găsi şi asta/i rămăşiţele unei rezolvări asemănătoare in . pârlea de nord-est a Scoliei, la o milă şi jumătate de Duncasby Head. Clă­direa se cheamă : John o'Groats's IIousc. Acum c un liotei ademenitor pentru străini. Constructorul ei a fost un anume John o'Groat. capul unei familii numeroase. O dală pe an se adunau la el toţi membrii familiei, însă nicio-dală nu încetau discuţiile in legătură cu prioritatea. Bătrânul John a clădit o casă octogonalâ, cu o singură cameră, având opt uşi şi în mij­loc o masă octogonală. Fiecare intra în sală pe propria sa uşă; se aşeza pe propriul său scaun; înţeleptul bătrân a exclus, astfel, problema /acului c/c frunte.

** Sonic ehoice observations of,Sir John Finett, Knight and Maşter of
thc ecremonies etc. I "65. ,^~~

JOO


cuvânt textul imitaţiei adresate ambasadorului france/. A cerut cu îndărătnicie ca invitaţia lui fie întru totul identică cu cea a francezului; să nu lipsească din ea nici o literă. Sir John i-a îndeplinit dorinţa şi. ca unul care şi-a isprăvit treaba cu bine. s-a dus acasă. Din nou sosi un curier, anunţând — cu sufletul la gură — că veneţianul doreşte să ştie dacă ambasado­rul Marelui Ducat o să fie şi e! de faţă la serbare. I s-a răspuns că da. în acest caz, binevoiască Sir John să-i comunice anume care ambasador a primit mai întâi invitaţia, ci sau cel al Marelui Ducat, fiindcă de acest lucru depinde participarea lui la serbare. Ce putea să facă Sir John? L-a liniştit spunându-i că, bineîn­ţeles, Veneţia a fost imitată mai întâi.

Sir John a realizat cea mai straşnică lovitura de maestru, când a aplanat gâlceava dintre ambasadorul francez şi cel spa­niol, care erau in veşnică harţă. Problema era care dintre ei să şadă. cu ocazia unei conferinţe, la dreapta nunţiului papal. Nu încăpea nici o îndoială că nunţiul n-arc decât o singura parte dreaptă. Necăjitul maestru de ceremonii a găsit, până la urmă, o soluţie magistrală. L-a rugat pe nunţiul papal de la Lon­dra să-1 invite la conferinţă pe nunţiul de la Paris. Omul a râs şi i-a făcut pe plac. în această situaţie era firesc că nunţiului de Ia Paris i se cuvine să stea la dreapta nunţiului de la Londra. Celor doi arfăgoşi li s-a oferit să-şi aleagă singuri locul. Francezul a ales locul din stânga nunţiului de la Londra, fiindcă in felul acesta era mai aproape de el; spaniolul a optat pentru dreapta lui, fiindcă, deşi era între ci un interpus, totuşi locul putea fi socotit mai de cinste. Amândoi erau mulţumiţi.

Au fost şi situaţii când n-ajuta nici un şiretlic. In astfel de cazuri, ambasadorii soluţionau problema priorităţii cu ajutorul armelor.

întâmplarea incredibilă s-a petrecut in septembrie 1661, Ia Londra. Pe Tamisa, sosea la Londra noul ambasador suedez. Conform etichetei de Ia curte, lângă Towcr îl aştepta echipajul regal, care avea să-1 conducă spre Whitehall. Corte­giului trebuia să i se alăture şi landourile ambasadorilor străini. Acest protocol făcu să izbucnească o discuţie furibundă: care trăsură trebuie să urmeze imediat după landoul ambasadorului suedez, cea a francezului sau cea a spaniolului ? Regele Carol a ridicai din umeri: domnii să se înţeleagă între ci.

De acord, să se inlcleacă ei intre ci.

101


Guvernul englez ştia că „înţelegerea" va degenera într-o încăierare urâtă; a luat deci toate măsurile ca să fie îndepărtaţi de la locul scandalului cetăţenii englezi. în faţa portului a fost scoasă armata, care a dat deoparte mulţimea imensă de curioşi. Guvernului puţin ii pasă în ce fel îşi vor sparge capetele domnii ambasadori.

Ambasadorul suedez trebuia să sosească la orele trei după masă. încă de la ora zece, trăsura spaniolului se afla la faţa lo­cului, escortată de cincizeci de oameni înarmaţi. Francezul a întârziat puţin, fiind astfel in dezavantaj. în schimb, avea o suta cincizeci de ostaşi: o sută de pedestraşi şi cincizeci de călăreţi.




Yüklə 2,36 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə