Rolul Internetului în dezvoltarea comerþului la nivel global


Romania la Targul International de la Damasc



Yüklə 249,38 Kb.
səhifə4/5
tarix01.11.2017
ölçüsü249,38 Kb.
#24694
1   2   3   4   5

Romania la Targul International de la Damasc

In dupa-amiaza zilei de 28 august 2000, in Complexul expozitional din capitala Republicii Arabe Siriene a avut loc deschiderea celei de-a 47-a editii a Targului International Damasc 2000, cel mai mare targ general din Orientul Mijlociu.

Manifestarea a fost deschisa oficial, in cadrul unei ceremonii festive, de dr. Mohammed Al-Imady, ministrul economiei si comertului exterior, si de dl Imad Al-Zoubi, presedinte si director general al Targului International Damasc, in calitate de reprezentant special al presedintelui sirian, dr. Bashar Al-Assad.

La ceremonie au participat, din partea Romaniei, dl Cornel Diaconita, directorul pavilionului, d-na Anca ªtefanescu, reprezentant comercial, precum si membri ai Ambasadei Romaniei la Damasc si ai Biroului Consilierului Economic.

Pe o suprafata totala de expunere de 60.000 mp au participat 11.375 companii straine si 2.220 firme siriene. La editia din acest an au fost prezente 23 de tari cu pavilion national, intre care: Franta, Marea Britanie, Austria, Turcia, Cehia, Bulgaria, Egipt, Iran, Iraq, Iordania, Liban, Libia, Yemen, Kuwait, Arabia Saudita, India, Indonezia, Republica Coreea, Romania, Sudan, Sri Lanka si Tunisia; au fost prezente si firme din Teritoriile Palestiniene

Pavilionul national al Romaniei, amenajat pe o suprafata de 100 mp spatiu interior si 86 mp exterior, a fost organizat de Romexpo s.a. sub coordonarea Ministerului Industriei si Comertului.

In cadrul celor doua spatii au expus societati din cele mai diverse domenii ale economiei romanesti: Automobile Dacia s.a., Arteca Jilava s.a., Aversa s.a., Antibiotice s.a., Aro s.a., Electromagnetica s.a., FEPA s.a., Industrial Export s.a., Mefin s.a., Oggi Metal s.a., Omnitec s.a., Recet s.a., Romlux s.a., Roman Autocamioane s.a., TMC s.a.

Intre principalele produse expuse se numara autoturisme si autovehicule de teren, produse industriale din cauciuc, pompe industriale, medicamente, aparate si echipamente pentru telecomunicatii, dispozitive si aparate de masura si control, pompe de injectie, piese de schimb auto, corpuri de iluminat.

De asemenea, a fost prezenta oferta romaneasca din domeniul proiectarii si executiei de reparatii/intretinere obiective industriale complexe – rafinarii si centrale electrotermice.

In cadrul discutiilor care au avut loc, atat autoritatile siriene, cat si reprezentanti ai firmelor locale au apreciat modul si nivelul de prezentare al Romaniei la aceasta editie, salutand prezenta traditionala a tarii noastre la aceasta manifestare promotionala internationala, de mare importanta in Orientul Mijlociu.

L. IONESCU


Unele corporatii occidentale nedreptatesc micii actionari

In multe state in tranzitie din Europa Centrala si de Est, intre care si Romania, un numar important de corporatii occidentale actioneaza doar in interesul lor, nedreptatind micii actionari, sustine ofiterul de Relatii Publice al fondurilor de investitii britanice Foreign & Colonial si Broadhrust Ltd, dl Stuart Leasor.

Cele doua fonduri detin cate 10-15 procente in capitalul unor societati comerciale romanesti privatizate in ultimii ani (investitia totala ridicandu-se la doua milioane USD), dar drepturile lor nu sunt respectate de detinatorii pachetului majoritar de actiuni.

Dl Leasor a dat exemplu cazurile Ambro, Dacia Pitesti, Ductil, Otelinox si Koyo Romania (fosta Rulmentul Alexandria).

In opinia expertului britanic, investitorii majoritari abuzeaza de pozitia lor, refuzand sa respecte drepturile actionarilor minoritari, practica nelegala in tarile de origine ale corporatiilor respective.

Acest lucru se intampla in primul rand din cauza vidului legislativ in domeniu, deoarece in Romania nu exista inca o lege prin care sa se protejeze drepturile actionarilor minoritari, a precizat dl Leasor. Proiectul acestei legi exista, fiind elaborat de Comisia Nationala pentru Valori Mobiliare (CNVM), dar nu se stie care este situatia ei. Totodata, este nevoie de imbunatatirea legislatiei pentru actionarea acestor societati in justitie, legile romanesti fiind in momentul de fata neclare in asemenea situatii.

Pe de alta parte, sustine expertul britanic, marile companii refuza auditul extern, care ar putea depista nereguli de acest gen, dar care ar elimina suspiciunile. Dl Leasor a apreciat ca Romania este o piata buna, in plina dezvoltare, care ar atrage investitori, dar acestia nu vin atat timp cat situatii de genul celei prezentate nu sunt eliminate. (Rompres)

Cum ne vad strainii?

Economia romana arata primele semne de relansare gratie investitiilor straine si numeroaselor proiecte de imbunatatire a infrastructurii, a declarat, la Viena, delegatul comercial austriac la Bucuresti, Franz Bachleitner.

Potrivit declaratiilor acestuia pentru biroul din Viena al agentiei EFE, au fost pierdute multe posibilitati in primii zece ani de la revolutie.

Numeroase credite ale Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare, ale Bancii Mondiale, ale Fondului Monetar International, precum si fonduri provenind din Uniunea Europeana sunt, fara indoiala, cele care au determinat avansul economiei romanesti.

Potrivit opiniei diplomatului, doar in acest an Uniunea Europeana a investit circa 620 de milioane USD in Romania.

De asemenea, Guvernul de la Bucuresti a aprobat un program de strategii economice pe termen mediu, pana in 2004, care se orienteaza spre necesitatile de integrare europeana si a caror indeplinire va fi urmarita la fata locului de catre oficialii de la Bruxelles.

Se urmareste astfel garantarea unor progrese mai rapide spre integrarea in structurile europene si pare mai realista aderarea totala a Romaniei in U.E. dupa 2010.

In prima jumatate a acestui an, s-au incheiat cu succes negocierile la cinci puncte din calendarul de aderare, sperandu-se ca la finele anului sa inceapa dezbaterile privitoare la alte patru capitole dintr-un total de 31.

Diplomatul austriac nu a uitat sa precizeze insa ca, potrivit expertilor, produsul intern brut al Romaniei nu va creste pana in 2021 nici macar pana la nivelul de 40% din media pe U.E. (Rompres)

Concursul

Biroul de presa al Ministerului Industriei si Comertului (MIC) ne-a comunicat ca Agentia Romana pentru Conservarea Energiei din cadrul MIC a primit din partea firmei Energiesparverband, din Austria, invitatia de a recomanda tuturor celor interesati sa participe la concursul The Energy Globe Award 2001.



The Energy Globe Award 2001 este deschis companiilor, institutiilor publice si private, persoanelor fizice din toata lumea.

Proiectele care pot concura trebuie sa fie din domeniul eficientei energetice, al surselor de energie neconventionala, al solutiilor energetice care pot sa aiba o contributie practica la dezvoltarea economica si protectia mediului inconjurator.

Proiectele trebuie expediate pana la 20 octombrie 2000, in limba engleza sau germana, la e-mail: energy.globe esv.or.at sau fax: 043-732-6584 4383.

Informatii suplimentare referitoare la aceasta manifestare se gasesc pe Internet la adresa www.esv.or.at/energyglobe/. Persoana de contact la ARCE, d-na Nicoleta Timis, tel.: 650.54.59.

S.C.


Investitiile grecesti si turcesti in Romania

Peste un sfert din cele 42 de banci operationale in Romania (inclusiv BIR) au actionari majoritari persoane fizice si mari companii din Turcia si Grecia. Numarul bancilor controlate de capitaluri provenind din aceste tari se ridica la 11, ca urmare a preluarii in acest an a nu mai putin de sase banci care activau in Romania.

Prima pe aceasta lista este Banca Bucuresti, care a fost preluata, din 23 februarie 2000, de catre banca elena Alpha Bank, la randul sau componenta a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare grecesti.

Urmeaza, pe 14 aprilie, preluarea International Commercial Black Sea Bank (Romania) de catre Commercial Bank of Greece (Romania), care beneficiaza astfel de licenta celei dintai.

In aceasta luna, 19 investitori turci, avand in spate o importanta banca de investitii turca, preiau pachetul majoritar de actiuni al Libra Bank de la grupul Elvilla. In urma majorarii de capital cu 60 de miliarde lei, actionarii turci vor detine peste 80% din actiunile bancii.

Pe 15 mai 2000, Banca de credit Pater este achizitionata de Piraeus Bank.

Finansbank Romania va fi, incepand din 11 iulie, numele Bancii de Credit Industrial si Comercial, ca urmare a achizitionarii, in februarie, a pachetului majoritar de actiuni al BCIC de catre Finansbank AS Istanbul.

Cea mai recenta preluare este cea a bancii BNP-Dresdner Bank (Romania) de catre banca greaca Egnatia, tranzactie ce a fost perfectata pe 28 august 2000, la Salonic, Grecia.

Alaturi de aceste banci nou preluate exista in Romania o serie de banci infiintate de mari grupuri de afaceri turcesti. Este cazul Bancii Turco-Romane, infiintata in 1993 de Bayindir Holding-Turcia (80%) si Banca Comerciala Romana (20%). In prezent, principalii actionari ai bancii sunt Grupul Bayindir-Turcia (65%), Bank of New York (30%) si BCR (5%).

Demirbank Romania are ca actionar majoritar Demirbank TAS Istanbul (62,5%), alaturi de International Financial Corporation (20%), institutie componenta a Bancii Mondiale, si trei societati de investitii romanesti (SIF Transilvania, SIF Muntenia, SIF Banat-Crisana). Alte banci cu capital majoritar turcesc sau elen sunt RoBank si Romanian International Bank.

Viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, dl Cristian Popa, considera ca Romania are nevoie de banci sanatoase, fara a se pune problema originii capitalului acestora, potrivit unei declaratii acordate agentiei Rompres.

, a completat dl Popa.

Directorul general adjunct al bancii ING Barings Romania, dl Misu Negritoiu, apreciaza ca .


, a mai declarat dl Negritoiu. (Rompres)




BIFE-TIMB – ultima editie a mileniului

Ne revedem in mileniul III!

BIFE-TIMB 2000 a luat sfarsit duminica, 10 septembrie. Timp de 5 zile
, Complexul Expozitional Romexpo, prin BIFE-TIMB – cel mai important targ de profil din Europa Centrala si de Est – s-a transformat intr-o veritabila capitala ad-hoc de toamna a din zona.

Pe o suprafata de 25.700 mp, in 15 pavilioane si 3 platforme externe, cei 370 de expozanti – 250 de firme romanesti si 120 din alte 14 tari straine au expus cele mai reprezentative si tentante produse: o larga paleta de mobilier si produse din lemn, accesorii si componente ale industriei de prelucrare a lemnului, utilaje si instalatii destinate fabricilor de profil. Dupa cum arata domnul George Cojocaru, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, presedinte-director general al Romexpo s.a., Romexpo s.a., cat si de contractele si afacerile derulate.



BIFE-TIMB, organizat in acest an pentru prima data simultan cu salonul specializat Magazinul modern – tocmai data fiind complementaritatea lor – este atractiv nu numai prin profil, amploare, diversitate si mod de prezentare, ci si prin multiplele posibilitati de incheiere de noi contracte, prin programul de simpozioane, conferinte si intalniri de afaceri bi si multilaterale.>

Or, asa cum ne-au confirmat numerosi participanti – romani si straini – BIFE-TIMB, Romexpo au fost din nou, ca de obicei, la inaltime, ceea ce nu poate fi decat de bun augur pentru o buna colaborare si in viitor, adica in...mileniul III.

La randul lor, conducerile CCIRB si Romexpo, APMR si MCI, ceilalti oaspeti de seama si-au exprimat convingerea ca editiile viitoare se vor dovedi si mai profitabile, mai atractive, mai orientate spre consolidarea pozitiilor de frunte detinute de producatorii si comerciantii romani de mobilier si produse din lemn.


Prezenta suceveana la BIFE-TIMB 2000

Participarea firmelor sucevene la BIFE-TIMB este justificata si prin faptul ca judetul Suceava etaleaza in forta rezultatul a peste 30% din industria romaneasca a lemnului, detinand primul loc in topul judetelor in acest domeniu. Cunoscute drept demonstratii de profesionalism, performantele producatorilor suceveni in domeniu au sporit in timpul scurs de la anterioara editie a targului si pana in prezent, inscriindu-se in continuare in standardele internationale ale cutezantei si calitatii in conceptie si executie.

Considerand toate acestea cu respect pentru eforturile actuale, ca si pentru cele sapte decenii de traditie suceveana in aceasta industrie, CCI Suceava a venit si in acest an in sprijinul agentilor economici de profil, oferind spatii expozitionale amenajate (care au ocupat 537mp) in pavilioanele Complexului Expozitional Romexpo din Bucuresti, pentru: Mobstrat s.a., Nereida Exim s.r.l., Mebpol s.r.l., Tehno Util s.r.l. (toate din Suceava), Dorna Mecanica s.a. Vatra Dornei, Forestfalt s.a. si Dumbrava s.a. din Falticeni, Mobilextra s.a. Campulung Moldovenesc.

La BIFE-TIMB, mobila a oscilat intre modern si traditional

Dormitoare, sufragerii, bucatarii, mobilier de birou si mobilier comercial, holuri, scaune au fost elementele ce au compus saloanele de mobila de la Targul International de Mobila BIFE-TIMB.

In cele noua pavilioane, vizitatorii au comparat si cumparat mobilierul expus de aproape 300 de firme din Romania, dar si din tari precum Austria, Italia, Germania sau Turcia.

Modelele clasice, care au amprenta vechiului, sau modelele moderne, cu materiale extrem de usoare, au fost admirate de numerosul public, dar si de specialistii prezenti la BIFE-TIMB.

Spre exemplu, firma Recon’Art a realizat primele replici dupa piese de mobilier pictat din secolul al XVIII-lea. In plus, firma executa mobilier pictat la comanda, realizat cu respectarea intocmai a designului si tehnologiei – panouri din rasinoase executate manual, grunduri traditionale din substante naturale, culori de apa si lianti naturali, protectie din rasini naturale sau ceara.

Prezenta la toate editiile BIFE-TIMB, Alprom, societate care are cinci fabrici de mobila, a avut la expozitie pavilion separat, in care a expus toata gama de produse de mobilier – dormitoare, sufragerii, mic mobilier. O noutate este dormitorul din plop, cerat, de culoarea nucului, cu finisaje antichizate.

Fata de anul trecut, gama Expert a societatii Mobexpert a fost completata cu noi corpuri de depozitare si cu usi glisante. Noile dulapuri au spatii de depozitare mai mari si ofera avantajul comoditatii la deschiderea usilor, in conditiile utilizarii la maximum a spatiului de lucru disponibil. O alta noutate este dulapul inalt pentru haine, dotat cu bara telescopica.

Asociatia Profesionala a Producatorilor de Mobila si diverse articole din lemn, din cadrul cooperatiei mestesugaresti, a prezentat la targ mobilier realizat de cele 11 societati componente. Piesele componente au modele traditionale romanesti, fabricate din lemn de stejar, fag, rasinoase, plop.

De cativa ani, si pe piata romaneasca au aparut bucatariile total utilate, cu aparatura electrocasnica incorporata. ªi la BIFE 2000 au fost prezente firme care comercializeaza bucatarii complet utilate. Ariston, una dintre acestea, a expus gama de bucatarii ce contin: un cuptor electric cu sapte programe si plita cu multiple facilitati, combina frigorifica imbinand performantele congelatorului No-Frost cu avantajele frigiderului cu sistem de racire A.I.R., masina de spalat vase (pentru vesela zilnica, dar si pentru cea din cristal), hota incastrabila, de diverse dimensiuni.

Dana NAHOI

Magazinul modern – un salon specializat, pe gustul comerciantilor

Un salon distinct, desfasurat simultan cu BIFE-TIMB a fost gazduit in pavilionul 21 si a avut ca tematica Magazinul modern.

Aici, cei interesati au avut ocazia sa isi poata alege echipamentele sau mobilierul specific necesar pentru a-si dota spatiile comerciale. Astfel, in standurile amenajate, s-au reunit producatori si importatori de echipamente frigorifice comerciale si industriale si instalatii de aer conditionat (MIDAL Group); mobilier din tamplarie de aluminiu (R & D Trading, Marlex, Uzina Mecanica Rm. Valcea); sisteme acustico-magnetice pentru prevenirea furturilor (UTI Trading).

Atat reprezentanti ai departamentelor de marketing ale firmelor expozante, cat si vizitatorii au declarat ca organizarea unui salon cu o asemenea tematica era mai mult decat necesara, daca avem in vedere recentele transformari din peisajul comercial, in special a celui bucurestean.

Pe langa gama de produse variata si pentru toate gusturile, in cadrul salonului au fost prezentate proiecte realizate pe calculator privind modernizarile unor spatii deja mobilate. Proiectarea cu ajutorul calculatorului realizeaza optimizarea perfecta a spatiului, respectand, totodata, experientele bunului gust. Oferta complexa a salonului a mai cuprins servicii de consultanta, proiectare, montaj si punere in functiune pentru echipamentele livrate, furnizorii asigurand service si piese de schimb necesare.

Doua aspecte importante au atras atentia comerciantilor dornici de a-si imbunatati imaginea cu care apar in fata clientilor. Unul dintre acestea il constituie facilitarea achizitionarii echipamentelor in rate sau in sistem leasing, aspect care, trebuie sa recunoastem, tenteaza orice cumparator, daca ne gandim ca efortul financiar cu care se fac aceste dotari este destul de mare. Celalalt aspect il constituie oferta interesanta a firmelor care pun la dispozitia comerciantilor dotari complete pentru magazine, de la rafturi, lazi si camere frigorifice, instalatii de securitate pana la manechine si umerase.



Liliana IONESCU


Personalitati despre BIFE-TIMB 2000

• Dl George Cojocaru, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, presedinte-director general al Romexpo s.a.:



a fost organizat in acest an pentru prima data simultan cu salonul specializat, Magazinul modern, tocmai data fiind complementaritatea lor.

Cu 370 de expozanti si subexpozanti din Romania si din alte 14 tari, cea de-a noua editie BIFE-TIMB si-a propus inca o data sa se constituie in cel mai important loc de intalnire din Europa Centrala si de Est pentru fabricantii si comerciantii de mobilier si utilaje, accesorii si componente diverse ale industriei prelucrarii lemnului si de mobilier.



Ca si in cazul celorlalte editii, Romexpo s.a. a colaborat indeaproape cu Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania, Asociatia Forestierilor din Romania, Institutul National al Lemnului etc. ªi iata ca BIFE se numara printre cele mai cunoscute 20 de astfel de targuri europene si printre cele mai importante 40 de targuri mondiale.>
• Dl Radu Berceanu, ministrul industriei si comertului din Romania:

• Dl Andrei Menhardt, presedintele Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania:


• Dl Bart de Turck, secretar general al Uniunii Europene a Mobilei:

Romexpo s.a.
, cu prilejul BIFE-TIMB. Este al patrulea an consecutiv cand eu, colegii si colaboratorii mei participam la acest targ din elita manifestarilor europene si de la un an la altul ma bucur sa constat ca nu numai produsele fabricate de firmele romanesti – si exportate in proportie de peste 50-60% pe relatia Europa – devin mai apropiate de normele UE, dar chiar si fabricile se modernizeaza, se europenizeaza.>
• Dl Mihai Ionescu, presedinte executiv ANEIR:

BIFE-TIMB, prin preocuparea constanta a expozantilor, patronatelor de profil si a Romexpo s.a., este tot mai atractiv si – vreau sa cred – tot mai lucrativ. Mai ales pentru producatorii si comerciantii care-si modernizeaza produsele. Cei care, putini, continua sa fabrice mobilier greoi, demodat, au tot mai putine sanse.>
• Dl Katsushide Sato, director general JETRO – Organizatia de Promovare a Comertului Exterior al Japoniei:


• D-na Rodica Sfaca, director Ronex Productie s.a.:



BIFE-TIMB – a constituit pentru Ronex Productie s.a. un prilej de a ne face cunoscute produsele cu care intentionam sa abordam atat piata interna, dar mai ales cea internationala in perioada urmatoare. Pastrand ca prezenta dominanta mobilierul din lemn masiv de rasinoase, societatea a expus noi programe de camere de zi si sufragerie, caracterizate printr-o imbinare atent studiata, de motive rustice traditionale romanesti si sasesti.>
• Dl Ioan Tatar, director S.C. Dumbrava s.a.:

Consideram ca fiecare editie a Targului este un adevarat examen in vederea prezentei ulterioare la celelate mari confruntari internationale.>


• D-na Roxana Negoita, reprezentant departament marketing ALPROM:

<Am participat la toate editiile BIFE-TIMB inca de la infiintarea targului. Suntem multumiti de organizare si de fiecare data am avut rezultate pozitive. Anul acesta am venit cu o gama noua de mobiler, din diverse esente de lemn, si am observat ca publicul a apreciat calitatea produselor noastre.>
• D-na Alexandra Olaru, director relatii publice Mobexpert s.a.:

Mobexpert a participat la BIFE-TIMB 2000 ca o consecinta fireasca a faptului ca se numara printre cei mai mari operatori din industria mobilei din Romania, respectiv printre principalii producatori, importatori si exportatori. Grupul a fost prezent si cu fabricile sale din Dej si Targu Mures, pentru ca BIFE-TIMB ramane cel mai mare targ international de mobila, o oportunitate de a arata publicului o gama cat mai completa de produse. Dovada este ca am realizat si o serie de contracte importante.>
• Dl Dumitru Durbaca, manager la S.C. Mobilierul s.r.l.:

<S.C. Mobilerul s.r.l. din Mizil, infiintata in 1998, a participat pentru prima data la BIFE-TIMB, dupa ce a fost prezenta la multe alte targuri organizate de CCIRB, de alte camere de comert din tara si de asociatia producatorilor de mobila.

BIFE-TIMB ramane cea mai mare manifestare de gen in industria mobilei. Fiind un targ international, asteptam si vizita unor parteneri straini, noi contacte si, de ce nu, chiar noi contracte, ca urmare a discutiilor purtate la BIFE.>
• Dl Rien Vermeulen, presedintele S.C. Future:

BIFE-TIMB a fost o provocare, mai ales ca fabrica noastra de la Otopeni a inceput sa produca cu numai doi ani in urma. Am inchiriat 250 mp pentru a ne pune in valoare mobilierul produs de noi, mai ales ca avem un numar mare de contacte internationale.



BIFE-TIMB ne-a impresionat atat prin calitatea organizarii, cat si prin numarul vizitatorilor.>
• Dl Lucian Anghel, director general la Nemetschek – Tehnologia Informatiei si Consultanta pentru Proiectare in Constructii:

Nemetschek AG din Germania, care furnizeaza pe piata interna solutii software si pentru proiectarea mobilierului si amenajari interioare este prezenta pentru prima oara la BIFE-TIMB.

Noi dorim sa venim in sprijinul producatorilor autohtoni de mobilier. De aceea, in ultimii ani am dezvoltat o solutie specifica, adaptata pietei romanesti, adica la preturi corespunzatoare puterii de cumparare, care sa le permita o proiectare mai eficienta.

In ceea ce priveste expozitia, ne-a impresionat nivelul organizarii, faptul ca poti afla informatii despre participanti in fiecare pavilion.>
Dl Jürgen Hertmann, presedintele C.A. al VMMS:

Herford) situeaza in prim plan, alaturi de comunicatiile de date si tehnica informationala, mai ales promovarea exporturilor. VMMS reuneste organizatoric intreprinderi de marca din randul furnizorilor pentru mobila din Westfalia de Est, regiunea Ostwestfalen-Lippe fiind considerata de departe centrul industriei germane de mobila.

In anul 2000 am realizat o adevarata munca de pionierat prin participarea la targul de profil BIFE-TIMB in Bucuresti, intre 6 si 10 septembrie.>


• Dl Stefano Zoppi, consultant la Salzam s.r.l., Grupul Emmezeta:

<BIFE-TIMB 2000 a fost superior ca organizare si a avut un aspect mai european decat editiile precedente. Regretam totusi ca amploarea targului a scazut, evident din motive economice.

Interesant este insa faptul ca noi reusim sa exportam in continuare cantitati importante de mobila in Italia si Croatia, circa 30 de tiruri in fiecare luna.>


• Dl Eusebiu Þurcanu, director Swiss Glass s.r.l.:

BIFE-TIMB. In ceea ce priveste colaborarea cu Romexpo s.a., consideram ca este benefica firmei noastre si suntem onorati de permanentizarea cooperarii, atat cu prilejul BIFE-TIMB, cat si cu alte ocazii.>
• Dl Mugurel Surupaceanu, director general Aktyv s.r.l. Targu Jiu:

BIFE-TIMB. Avem convingerea ferma ca, si prin prezenta noastra la acest targ, impactul la specialisti si la public va fi benefic, oferindu-ne posibilitatea de a stabili noi contacte si noi contracte, chiar continuand succesele de anul trecut, cu atat mai mult cu cat, dintr-un studiu de piata ad-hoc, realizat la BIFE-TIMB 1999, am constatat ca avem un pret foarte incurajator, un raport pret/calitate tentant atat pentru comercianti cat si pentru cumparatorii finali.>
• D-na Paula Belei, director general S.C. Mopal s.a.:

<Exigentele managerilor si personalului de executie reprezinta o componenta esentiala a unei societati comerciale care vrea sa-si consolideze pozitia pe aceasta piata internationala a mobilei. Pentru a avea o participare de exceptie la BIFE-TIMB 2000 si pentru a raspunde cerintelor pietei, S.C. Mopal s.a. a introdus si mentinut sub control urmatoarele mijloace necesare: inovarea, avuta mereu in vedere, pentru a putea raspunde la timp asteptarilor in permanenta evolutie ale clientilor; metodologia definita in scopul realizarii in mod coordonat si coerent a tuturor proiectelor firmei; procesul de ameliorare permanenta, care permite firmei sa-si realizeze activitatile specifice la nivelul cel mai ridicat (in comparatie cu concurentii sai).

Toate acestea, sunt convins, au putut fi identificate in exponatele prezentate la BIFE-TIMB. Privitor la colaborarea cu Romexpo s.a., avem din nou numai cuvinte de lauda si multumiri. Inventivitatea si profesionalismul specialistilor Romexpo s.a. se situeaza, ca de obicei, la cote de varf.>


• Dl Szekely Emeric, director general EME:

EME este primul producator din Romania de mobilier cu structura metalica, specializat pentru baruri, fast-food-uri, bistrouri, restaurante, discoteci, hoteluri, colectivitati, fiind un participant fidel la toate manifestarile de profil initiate in conditii tot mai bune de Romexpo s.a. Produsele grupului au fost alese de firme de renume: Mc Donald’s Romania, Pizza Hut, Shell Romania, Daylight, Café California, Planet – Nova Brasilia, Pub 707, The 50’s, Disco Blue Nights, Bar&Grill Sidney (Bucuresti), Disco Colibri (Pitesti), Briza Marii Negre (Eforie), OK (Calimanesti), Mega Trade (Baia Mare), Laricom (Campulung) etc.>
• Dl Negus Dumitru, director S.C. Simex s.a.:

Simex s.a., companie privata din 1996, se situeaza in topul producatorilor de mobila din Romania, intreaga activitate desfasurandu-se sub sloganul Noi intotdeauna ne gandim la confortul dumneavoastra. Modelele originale ale firmei satisfac o gama larga de gusturi, pretentii si utilitati. Pentru aceasta, firma a investit substantial in tehnologii moderne de productie in domeniul mobilei, asa cum s-a putut vedea si la standul nostru din Complexul Expozitional Romexpo s.a.>


Yüklə 249,38 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin