Romania curtea de apel constanţA


Concediere in temeiul art. 61 lit. c din Codul muncii



Yüklə 1,66 Mb.
səhifə27/44
tarix03.01.2019
ölçüsü1,66 Mb.
#88820
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   44

27. Concediere in temeiul art. 61 lit. c din Codul muncii.



Potrivit art. 64 alin. 1 Codul muncii, ”in cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit. c, angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante in unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii”.
Art. 61 lit. c si 64 alin. 1 Codul muncii
Reclamantul R.G. a solicitat in contradictoriu cu pârâta SC S.C. SRL sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 215/2010, sa se dispună reintegrarea sa in funcţia deţinuta anterior încetării raporturilor de muncă si sa fie obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de muncă şi până la reintegrare.

Arata ca a fost salariatul piritei indeplinind functia de subinginer in cadrul biroului tehnic productie punct lucru Constanţa iar incetarea contractului sau de munca s-a realizat in temeiul art. 61 lit c din Codul muncii. Susţine reclamantul ca decizia contestata este nula raportat la faptul ca aceasta nu îndeplineşte condiţiile impuse imperativ de codul muncii.

Fisa de aptitudine nr. 112 care a stat la baza emiterii deciziei nu este completata corespunzator intrucit nu contine date de identificare prin nume si prenume a salariatului pentru care a fost intocmita.

Apreciaza ca in speta sunt incidente si prevederile art 10 din Legea 54/2003 coroborat cu dispozitiile art 223 alin 2 Codul muncii care statuează ca reprezentantilor alesi ai organelor de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor pe care legea le lasa la parecierea celui ce angajeaza decit cu aordul scris al organului colectiv de conducere al organizatiei sindicale.

Începând cu luna iunie 2004 de la infiintarea sindicatului a fost ales in functia de presedinte al sindicatului legal constituit si reprezentativ la nivelul societatii, prin urmare trebuia sa beneficieze de prevederile referitoare la protectia liderilor sindicali.

In drept, au fost invocate dispozitiile art 6, 8, 76, 61 lit c, 223, 281-291 Codul muncii.

Pârâta a depus intâmpinare, solicitind respingerea actiunii ca nefondată.

Reclamantul a formulat precizari la actiune aratind ca solicita reintegrarea in functia detinuta anterior, aceea de subinginer, având in vedere faptul ca la data introducerii actiunii avea pe rolul instantelor un proces ce avea ca obiect modificarea unilaterala a locului de muncă. Arată reclamantul ca procesul s-a solutionat astfel ca in prezent solicită reintegrarea in functia de subinginer la punctul de lucru Sibioara.

La termenul din data de 24.01.2010, reclamantul a invocat exceptia tardivitatii deciziei 215/2010 raportat la dispozitiile art 62 Codul muncii, însă instanţa a calificat exceptia tardivităţii ca fiind excepţia prescrierii dreptului de a emite decizia 215/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 256/26.01.2011, Tribunalul Constanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de a emite decizia 215/10.08.2010.

A admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat decizia 215/10.08.2010 emisa de intimata şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei 215/10.08.2010.

A obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi celelalte drepturi de care a beneficiat de la data de 12.08.2010 până la data reintegrării efective.

Pentru a dispune astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea a fost respinsă reţinând ca prin adresa nr. 1939/7.07.2010 reclamantul a depus la societatea pârâtă fişa de aptitudine. Din adresa arătată nu rezultă clar că este vorba despre fişa 112/5.07.2010.

Mai mult, faptul ca la data de 7.07.2010 a fost inregistrata adresa reclamantului nu duce la concluzia că reclamanta a luat efectiv la cunoştinţă la acea dată de cuprinsul fişei de aptitudini.

Intrucat la data de 12.07.2010, prin adresa nr. 1986 parata a solicitat AJOFM Constanta sa redistribuie reclamantul pe un post de subinginer, instanta a apreciat ca acesta este un moment concret in care se poate aprecia ca pirita cunostea continutul fisei de aptitudine 112.

Decizia 215 a fost emisă la data de 10.08.2010, iar data la care instanţa a apreciat că fişa de aptitudine a fost cunoscută de către pârâtă este 12.07.2010, astfel că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 codul muncii, nu este împlinit.

Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că cererea este întemeiată.

Contractul de munca al reclamantului a fost suspendat in temeiul dispozitiilor art 52 lit d Codul muncii prin decizia nr. 43/27.01.2010 şi prin decizia nr. 200/7.07.2010 s-a dispus incetarea suspendarii contractului de munca.

Intrucat contractul de munca a fost suspendat o perioadă de 6 luni, după incetarea suspendarii, la reluarea activităţii reclamantul a fost trimis la controlul medical periodic.

Solicitarea unui control medical a fost facuta de catre societatea pirita la data de 30.06.2010 in temeiul HG 355/2007. In urma controlului efectuat de catre un medic specialist in medicina muncii din cadrul Centrului Medical I. SRL s-a eliberat avizul medical nr. 112/5.07.2010 prin care reclamantul a fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru postul pe care îl ocupa.

La data de 10.08.2010 s-a emis decizia nr. 215 prin care reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă in temeiul dispozitiilor art 61 lit c Codul muncii.

Potrivit art 61 lit c Codul muncii „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat”.

Textul de lege citat prevede ipoteza concedierii salariatului fara culpa din partea sa, consituind un caz de necorespundere preofesionala din ratiuni medicale.

Potrivit art 12 din HG 355/2007 - „Inaptitudinea permanentă în muncă, în sensul prezentei hotărâri, reprezintă incapacitatea medicală permanentă a lucrătorului de a desfăşura activitatea la locul de muncă în profesia/funcţia pentru care se solicită examenul medical privind aptitudinea în muncă. (2) Toate cazurile de inaptitudine medicală permanentă vor fi rezolvate de către medicii de medicina muncii în colaborare cu medicii de expertiza capacităţii de muncă, care se vor informa reciproc asupra rezolvării situaţiei de fapt”.

Instanta a constatat că in cauză, medicul de medicina muncii nu a colaborat cu un medic de expertiză a capacităţii de muncă aşa cum cer dispozitiile art 12 mai sus citat.

Atâta timp cât norma juridica cere ca o constatare a incapacitatii permanente de munca sa fie atestata nu numai de către medicul de medicina muncii ci si de catre un medic de expertiza a capacitatii de munca autorizat potrivit HG 1229/2005, instanta a apreciat ca decizia de concediere 215/2010 emisa in baza fisei de aptitudine 112/2010 este nelegala.

De asemenea, s-a avut în vedere că deşi reclamantul a facut dovadă că este lider de sindicat, acestuia nu îi sunt aplicabile dispozitiile art 10 din Legea 54/2003 deoarece chiar daca starea de incapacitate de munca a reclamantului nu poate fi considerata un motiv imputabil, fiind o stare fara nici o culpa din partea sa, totusi aceasta nu este un motiv lasat la aprecierea angajatorului.

Asa cum am susţinut, starea de incapacitate este stabilită de către organele medicale competente, iar angajatorul nu poate aprecia asupra ei.

Prin urmare, instanţa a inlăturat susţinerea reclamantului privind nelegalitatea deciziei din prisma art.10 din Legea 54/2003.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâta SC S.C. SRL care a criticat-o prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 8 şi 9 cod procedură civilă.

Arată recurenta că instanţa de fond a schimbat înţelesul lămurit şi vădit al fişei de aptitudini nr. 112/2010 prin care reclamantul a fost declarat inapt pentru activitatea pe care acesta o desfăşura.

Prin avizul dat de medicul de medicina muncii, pe fişa de aptitudini nr.112/2010, reclamantul a fost avizat inapt faţă de îndeplinirea atribuţiilor la locul de muncă ocupat, în condiţiile de lucru aşa cum au fost ele menţionate prin fişa de expunere la riscuri profesionale la propunerea recurentei.

Prin urmare, decizia instanţei nu corespunde realităţii, deoarece din tot probatoriul administrat rezultă că incapacitatea de îndeplinire a atribuţiilor profesionale este numai în raport cu locul de muncă ocupat, în condiţiile propuse prin fişa de expuneri la riscuri profesionale, nu şi faţă de un alt loc de muncă conform pregătirii profesionale a acestuia.

Se poate concluziona astfel că, dacă angajarea, schimbarea locului şi condiţiilor de muncă, se face numai după ce se emite fişa de aptitudini de către medicul de medicina muncii conform anexei nr.5 din HG nr.355/2007, tot în baza aceluiaşi act se face şi confirmarea sau infirmarea menţinerii în postul ocupat, respectiv încetarea contractului individual de muncă.

Hotărârea recurată a fost dară cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond în mod eronat a interpretat şi aplicat dispoziţiile art.61 lit.c din codul muncii şi cele ale art. 12 din HG 355/2007, privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, extinzându-le dincolo de domeniul lor de aplicare, domeniu unde există o reglementare specială, respectiv HG 1229/2005 care atribuie, altor instituţii şi specialişti, competenţe şi responsabilităţi pe probleme de expertiză a capacităţii de muncă în sistemul asigurărilor sociale.

Astfel, instanţa a omis să precizeze că decizia medicului de medicina muncii, data pe avizul medical nr.112/2010, nu vizează întreaga incapacitate de muncă a reclamantului şi pentru alte locuri de muncă, ci numai pe cea strict legată de locul de muncă ocupat de reclamant, conform fişei de expunere la riscuri profesionale şi ţinând cont de condiţiile de lucru, coroborat cu starea de sănătate în muncă, rezultând, din întregul material probator administrat, că menţinerea reclamantului pe postul ocupat este contraindicată medical.

Eroarea în care s-a aflat instanţa de fond, şi care a determinat aplicarea greşită a legii, a constat în aceea că nu a interpretat corect prevederile art. 61 lit.c din codul muncii referitoare la decizia organelor competente de expertiză medicală care constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, care nu-i permit acestuia să-şi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.

În speţa dedusă judecăţii, instituţia competentă o reprezintă Ministerul Sănătăţii Publice, prin medicul de medicina muncii, având în vedere că este vorba de o inaptitudine de îndeplinirea atribuţiilor numai la locul de muncă ocupat, respectiv şef de tură la secţia de exploatare agregate din Cariera Sibioara.

La fel de eronat a procedat instanţa de fond la interpretarea prevederilor art.12 din HG nr.355/2007, şi în special cele ale alin.2, apreciind în mod greşit şi fără temei că medicul de medicina muncii nu a colaborat cu un medic de expertiză a capacităţii de muncă, pentru constatarea incapacităţii permanente de muncă.

Textul de lege menţionat face referire la rezolvarea cazurilor de inaptitudine medicală permanentă de medicul de medicina muncii în colaborare cu medicii de expertiză a capacităţii de muncă, iar o astfel de procedură se face la iniţiativa salariatului, în speţă reclamantului.

Hotărârea recurată este netemeinică şi nu poate fi pusă în aplicare. Astfel, chiar dacă s-a dispus anularea deciziei 215/10.08.2010, recurenta nu poate proceda la încadrarea reclamantului, în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, deoarece au fost schimbate condiţiile de lucru pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice acestei funcţii. Această situaţie impune un aviz din partea medicului de medicina muncii, conform art.28 din codul muncii, iar prin hotărârea instanţei de fond nu s-a dispus anularea avizului dat prin fişa de aptitudini nr.112/2010, fapt pentru care această hotărâre nu poate ţine loc de aviz medical.

Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamant.



Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, de materialul probator administrat şi de dispoziţiile legale incidente în cauza, Curtea constată că recursul este intemeiat cu privire la următoarele aspecte:

Astfel, încetarea contractului individual de muncă a avut loc in timp ce reclamantul îndeplinea funcţia de subinginer in cadrul secţiei de exploatare agregate minerale de cariera de la punctul de lucru Sibioara.

Faţă de cerinţele Legii 319/2006 si HG 355/2007 angajatorul este obligat să se afle în permanenţă in posesia evaluării riscului asupra sănătăţii lucrătorilor pentru a cunoaşte capacitatea de muncă in profesia/funcţia pe care o exercita nu numai la angajare cât si în timpul derulării contractului de muncă al angajaţilor, astfel că aceasta trebuie sa apeleze la medicul de medicina muncii pentru a fi expertizată aptitudinea in munca a angajaţilor in scopul prevenirii imbolnăvirii profesionale a acestora.

Expertizarea reclamantului s-a făcut de către medicul de medicina muncii la reluarea activităţii după trecerea unui interval de 6 luni de suspendare a contractului de muncă, iar in urma expertizării, reclamantul a fost declarat inapt pentru funcţia de subinginer, conform fişei de aptitudini nr. 112/05.07.02010.

Acest înscris a stat la baza deciziei de desfacere a contractului de muncă iar instanţa de fond a apreciat că o astfel de decizie este nulă în condiţiile în care nu s-a făcut examinarea medicala de către o comisie de expertiza.

Ori în acest sens, trebuie analizate dispoziţiile legale care stabilesc în ce condiţii se face o astfel de expertiza.

Astfel, art. 30 din HG nr. 355/2007 prevede ca “persoana examinata poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în munca.

Art. 32 - ”Contestaţia prevăzută la art. 30 se adresează autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, în termen de 7 zile lucrătoare de la data primirii fisei de aptitudine în muncă”.

Art. 32” Autoritatea de sănătate publică judeţeană desemnează o comisie formată din 3 medici specialişti de medicina muncii şi convoacă părţile implicate în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei”

Din dispoziţiile legale redate mai sus, rezultă că după luarea la cunoştinţă a rezultatului dat de medicul de medicina muncii, reclamantul avea posibilitatea sa-l conteste şi numai în baza acestei contestaţii se putea întruni comisia pentru expertiza medicală. Este de la sine înţeles ca o comisie de expertizare nu putea fi convocată decât de către partea interesată şi aceasta nu putea fi decât contestatoarea deoarece aceasta era interesată de schimbarea rezultatului examinării.

Textul de lege nu arata în ce modalitate poate fi adus la cunoştinţa salariatului acel aviz dat de medicul de medicina a muncii ceeace înseamnă că termenul de 7 zile în care putea fi formulată contestaţia se calculează de la data la care, salariatului i se aducea la cunoştinţă concluzia medicului.

Cu ocazia închiderii dezbaterilor în prezentul recurs, intimatul reclamant a arătat că i s-a a dus la cunoştinţă fişa de aptitudini dar nu a contestato deoarece nu ştia dacă trebuie sa o conteste şi nici unde să facă această contestaţie.

În aceste condiţii se prezumă că salariatul a acceptat rezultatul expertizei, rezultat ce nu poate avea acelaşi regim juridic cu cel de expertizare a capacităţii de muncă şi care se adresează persoanelor ce apelează la sistemul asigurărilor sociale.

Legea nu indică denumirea organului competent a efectua expertiza medicală a aptitudinilor salariatului pentru îndeplinirea atribuţiilor locului de muncă însa din art. 4 din HG 355/2007 rezultă că această expertiză este efectuată de medicul specialist de medicina muncii.

În cazul reclamantului nu s-a pus problema expertizării capacităţii de munca a acestuia ci a aptitudinilor sale pentru îndeplinirea atribuţiilor la locul de muncă ocupat, iar prin expertizarea medicală medicul de medicina muncii poate aviza sau nu dacă acesta mai poate îndeplini atribuţiile la locul de muncă pentru care s-a solicitat expertiza.

Prin urmare expertizarea a avut ca obiectiv determinarea aptitudinilor salariatului de a ocupa locul de muncă pentru care avea contract de muncă, ceea ce înseamnă că în cadrul unităţii, reclamantul putea ocupa un alt loc de muncă pe care însă unitatea nu i l-a oferit.

Potrivit art. 64 litera c) din codul muncii (care a constituit temei al desfacerii contractului de muncă) “angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului…în cazul în care prin decizie a organelor competente de expertiza medicala se constată inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat”.

Art. 64 alin 1 arată că “în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 litera c) … angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau după caz cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii “.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că angajatorul nu a indicat lista locurilor de muncă vacante în unitate iar din probele administrate nu rezultă că în cadrul societăţii s-au făcut demersuri pentru identificarea unui loc de muncă, compatibil cu capacitatea de muncă a reclamantului şi care sa respecte recomandările medicului de medicina muncii conform fişei de aptitudini nr. 17.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, va fi admis recursul şi modificată în parte sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii.

Astfel va fi obligată pârâta la reintegrarea reclamantului într-un loc de muncă, corespunzător cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina a muncii, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Decizia civilă nr. 212/CM/17.05.2011

Dosar nr. 11286/118/2010

Judecător redactor Mariana Bădulescu




Yüklə 1,66 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   44




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə