România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009



Yüklə 2,79 Mb.
səhifə43/52
tarix16.04.2018
ölçüsü2,79 Mb.
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   ...   52

Dec. 1187/R/03 decembrie 2009
Codul fiscal. –art. 143. alin. 1 din Legea nr. 571/2003 şi art. 2. alin. 2 din instrucţiunile de aplicare a scutirii la TVA pentru exporturi şi operaţiuni similare.

Rambursarea TVA. Refuz justificat de rambursare din cauza lipsei documentelor justificative.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în soluţionarea unui recurs în interesul legii (decizia V din 15 noiembrie 2007) în sensul că TVA nu poate fi dedus şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunilor pentru care se solicită deducerea TVA.
Prin sentinţa nr. 60 din 28 ianuarie 2009, tribunalul Mureş – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal , a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. C. SRL împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, având ca obiect anularea Deciziei nr. 14 din 31 august 2007, 13 din 31 august 2007 şi nr. 85 din 31 august 2007, respectiv deciziile de impunere nr. 802 din 13 decembrie 2006, 803 din 13 decembrie 2006 şi 126 din 4 mai 2007 şi pe cale de consecinţă admiterea dreptului de deducere pentru TVA în sumă totală de 63.599 lei pe care organul fiscal a respins-o de la rambursare în urma celor trei acţiuni de control materialitate în cuprinsul actelor administrativ fiscale.

Instanţa de fond a reţinut că în perioada aprilie – decembrie 2006, unitatea reclamantă a efectuat livrări de export către A. SA Franţa pentru care a emis facturi fiscale în valoare totală de 300.031,19 lei pe documente fiind înscrisă menţiunea „scutire cu drept de deducere”, fără însă a prezenta documentele justificative prevăzute la art. 2 alin. 2 din instrucţiunile de aplicare a scutirilor de TVA pentru exportator şi alte operaţiuni similare pentru transportul internaţional şi pentru operaţiunile legate de traficul internaţional de bunuri, prevăzut de art. 143 alin. 1 şi art. 144 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, pentru operaţiunile de expert în valoare de 123.507,01 lei.

S-a mai avut în vedere că reclamanta a încheiat cu societatea A. din Franţa, în calitate de furnizor, contractul de lucru în lohn perfecţionare activă nr. 78 din 15 august 2005, având ca obiect executarea unor lucrări de montaj produse pentru ambalajul produselor comandate, firma franceză punând la dispoziţie materiale şi subansamble necesare executării lor precum şi subansamble metalice executate în România, reclamanta putând furniza societăţii franceze şi o parte din subansamblele metalice. În anul 2006 S.C. V. C. SRL, în calitate de vânzător, a încheiat cu firma franceză, în calitate de cumpărător, contracte de vânzare-cumpărare produse din metal. Din lucrarea de expertiză întocmită în cauză s-a reţinut că referitor la contractul de lohn, evidenţa materialelor primite spre prelucrare se regăseşte în formulare speciale, întocmite de organele vamale prin evidenţierea materialelor intrate în regim de import temporar precum şi descărcarea lor prin prelucrare şi reexport către beneficiar. Prin contractul de execuţie produse metal s-a constatat că societatea ţine evidenţa produselor păstrate în custodie în format electronic, pe fiecare produs, înregistrându-se corect, intrarea de produse în baza facturilor de livrare efectuate către firma franceză iar ieşirea se înregistrează în baza declaraţiilor vamale de export prin care se livra efectiv produsul finit de mobilier urban format din produse metalice la care se adaugă materiale prevăzute spre prelucrare la firma franceză.

În esenţă, din analiza actelor contabile, a declaraţiilor vamale de export, avându-se în vedere şi variaţiile preţului zincului la bursă din Londra, ce determină variaţii mari de preţ la producători de zinc, reprezentând cheltuieli suplimentare facturate de furnizor pentru zincarea confecţiilor metalice livrate, s-a reţinut că reclamanta nu a facturat serviciile de zincare din cadrul exportului de mobilier urban către partenerul francez, operaţii care nu sunt scutite de TVA. În contractele de vânzare-cumpărare nefiind prevăzută clauza că serviciile de galvanizare să fie în sarcina cumpărătorului, înţelegându-se că părţile au convenit că vânzătorul să livreze produsele zincate care nu au fost însă facturate de reclamantă, instanţa a apreciat că reclamantei îi aparţine culpa şi acţiunea sa este nefondată.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de reclamanta S.C. V. C. SRL care a cerut anularea Deciziilor nr. 14, 13 şi 85 emise de pârâtă la 31 august 2007 precum şi a actelor administrative care le-au precedat cu consecinţa admiterii dreptului de deducere TVA pentru suma totală de 63.599 lei.

În motivarea recursului s-a criticat analiza cu insuficientă atenţie a actelor administrativ fiscale şi probelor administrate, precum şi motivarea sentinţei, considerându-se că nu s-a răspuns în fapt şi drept la toate argumentele formulate.

Recurenta a precizat că prima instanţă nu a înţeles natura raporturilor juridice dintre părţi şi nu a analizat în amănunt modalitatea în care se desfăşoară relaţiile comerciale, ignorând complet concluziile expertizei.

În recurs s-au relevat pe larg constatările din raportul de expertiză şi răspunsul dat de expert la obiectivele stabilite, recurenta subliniind că rezultă indubitabil că fiind livrat la extern produs finit, nu s-a putut livra numai partea de servicii conform contractului de lohn ci s-a livrat complet (metal + montaj) respectiv s-a livrat o masă cu toate componentele (repere metalice) iar în condiţiile în care partenerul de afaceri achită la termenele contractuale atât facturi de metal cât şi facturi de montaj, valoarea facturilor de metal nu poate fi cuprinsă în declaraţiile vamale, deoarece în aceste condiţii s-ar înregistra o dublare de sumă pentru valoarea metalului. În momentul emiterii unei facturi de metal, s-a încheiat cu firma franceză un proces-verbal de custodie din care rezultă că repere rămân în custodia S.C. V. C. SRL pentru prelucrare şi având acelaşi regim ca şi importul temporar.

Pârâta intimată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, susţinând că, instanţa de fond în mod corect a reţinut că din perspectiva prevederilor art. 143 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 şi art. 2 alin. 2 din instrucţiunile de aplicare a scutirilor de TVA pentru exporturi şi alte operaţiuni similare [……….], art. 4 alin. 4 din acelaşi act normativ, reclamanta nu a justificat regimul de scutire cu documentele cerute de legiuitor.

Intimata a negat justeţea susţinerilor reclamantei recurente potrivit cărora valoarea facturilor de metal nu poate fi inclusă în declaraţiile vamale, deoarece partenerul francez achită la termenele contractuale atât facturi de metal cât şi de montaj, astfel că s-ar înregistra o dublare a sumei pentru valoarea metalului. Argumentul intimatei a fost acela că în situaţia în care produsele de metal sunt încorporate în produse final , urmând a fi exportate odată cu acesta, este necesară întocmirea declaraţiilor vamale de export în baza facturilor externe emise pentru valoarea totală a produsului, iar reclamanta nu a întocmit aceste documente conform reglementărilor vamale în vigoare.

De asemenea, intimata a contestat şi apărarea recurentei în sensul că fiind vorba de diferenţe mari de preţ, care nu puteau fi estimate nici la începutul anului şi nici măcar în decursul unei luni, s-a convenit cu partenerul francez ca acesta să accepte de două ori pe an să se factureze şi să achită diferenţa de preţ, în funcţie de cantităţile zincate, aceste sume nu pot fi cuprinse în nicio declaraţie vamală. Sub acest aspect, intimata a susţinut că la data livrării produselor la export, unitatea trebuie să întocmească factură fiscală, factură externă şi declaraţie vamală de export pentru întreaga valoare a mărfii care a fost scoasă de pe teritoriul ţării, situaţie în care putea justifica realitatea operaţiunilor desfăşurate, cu atât mai mult cu cât modul de întocmire a respectivelor documente nu este legat de modalitatea în care se efectuează plata operaţiunilor economice realizate.

Recurenta a răspuns la întâmpinarea pârâtei privind punctul de vedere exprimat de alţi inspectori fiscali în cadrul controalelor anterioare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul reclamantei este nefondat.

În primul rând perioada supusă inspecţiei fiscale ca urmare a opţiunii de rambursare a TVA cu privire la care s-au emis deciziile de impunere contestate este 1 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, livrările de la o dată ulterioară nefăcând obiectul prezentei cauze.

În esenţă, motivul pentru care organul de inspecţie fiscală a constatat că pentru livrările la extern din perioada respectivă nu se justifică cererea reclamantei este acela că, aceasta nu a prezentat documentele justificative, conform prevederilor legale incidente în materie.

De altfel, recurenta, în motivarea recursului său, nu face dovada existenţei acestor documente ci, încearcă să justifice că sunt suficiente documentele întocmite de ea pentru acceptarea TVA la rambursare, în principal prin concluziile expertului contabil care a efectuat o expertiză în cauză şi care şi-a exprimat o părere proprie legată de interpretare a legii. După ce practic redă textual o mare parte din raportul de expertiză, recurenta subliniază că valoarea facturilor de metal nu poate fi cuprinsă în declaraţia vamală, deoarece în aceste condiţii s-ar înregistra a o dublare de sumă pentru valoarea metalului, argument care, pe lângă faptul că nu este întemeiat din punct de vedere juridic, pe baza unor dispoziţii legale în materia fiscală, a fost în mod justificat combătut de intimată. Facturile externe care stau la baza întocmirii declaraţiilor vamale de export, trebuie emise pentru valoarea totală a produsului, neexistând nicio justificare pentru care valoarea produselor de metal încorporate în produsul finit exportat să nu se regăsească în documentele fiscale respective. Motivul legat de existenţa unor diferenţe mari de preţ, este cel puţin pueril, deoarece situaţia reală a operaţiunile desfăşurate trebuie să rezulte tocmai din corecta şi completa întocmire a documentelor fiscale.

Instanţa nu poate accepta drept argument pentru admiterea recursului reclamantei, faptul că la controalele fiscale anterioare, alţi inspectori fiscali au apreciat că documentele justificative sunt insuficiente, ea fiind obligată să verifice respectarea întocmai a dispoziţiilor legale în materia deducerilor de TVA.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a şi pronunţat în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia V din 15 ianuarie 2007) în sensul că TVA nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunilor pentru care se solicită deducerea TVA.

Deci, cu atât mai puţin cererea reclamantei putea fi acceptată, în lipsa tuturor documentelor justificative, aşa cum s-a reţinut în rapoartele de inspecţie fiscală.

Faptul că expertul face trimitere la justificarea scutirii de TVA, mai precis la documentele justificative începând cu 1 ianuarie 2007, nu are relevanţă, în speţă fiind vorba de o perioadă anterioară. În plus, modalitate concretă de înregistrare a operaţiunilor din punct de vedere fiscal rezultă din articolele corespunzătoare din Codul fiscal şi Instrucţiunile de aplicare privind operaţiunile scutite de TVA şi regimul scutirilor, legiuitorul stabilind aceste modalităţi, nu expertul care trebuie doar să constate dacă în raport de actele puse la dispoziţie s-au respectat sau nu normele legale incidente speţei deduse judecăţii.

Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.


Dec. 1204/R/10 dec 2009
Drept vamal. H.G 707/2006 privind regulamentul vamal. Art. 2, alin. 1, lit. a din Ordinul nr. 9317/2007 şi art. 31.

Stabilirea calităţii de principal obligat şi titular al regimului de tranzit în operaţiunea derulată sub acoperirea unui document de tranzit.

În condiţiile în care o societate are calitatea de comisionar in vama si a întocmit şi transmis către ANV formularul de înregistrare a principalului obligat, in raport de dispoziţiile art. 1, alin 3, din ordinul nr. 9317/2006, putea deveni principalul obligat in operaţiunea derulata.

Prin sentinţa civilă nr. 1270 din 17 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. H. SRL Gheorgheni în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Harghita.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 7170 din 18 septembrie 2008 s-a stabilit de către pârâtă calitatea reclamantei de principal obligat şi că este titularul regimului de tranzit în operaţiunea derulată sub acoperirea documentului de tranzit T1 MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007; s-a stabilit că, întrucât procesul verbal de control nr. 25/2008 face parte integrantă din decizia nr. 5033/2008 pentru regularizarea situaţiei, urmează ca Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, după reluarea procedurii de soluţionare, să se pronunţe asupra contestaţiei.

DJAOV Harghita a reţinut că, principal obligat în operaţiunile de tranzit nu poate fi oricine, aceasta fiind o calitate pentru care trebuie să se îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege. S-a reţinut, de asemenea că documentul de tranzit sus-menţionat a fost completat, la rubrica 50, cu datele societăţii H. S. SRL, deci societatea trebuia să aibă această calitate. Astfel, instanţa de fond a constatat că soluţia DJAOV Harghita este legală şi temeinică, pentru cele ce urmează:

La data de 16 martie 2007, comisionarul în vamă, reclamanta S.C. H. S. SRL, în calitate de principal obligat, a efectuat un tranzit sub acoperirea documentului T1 MRN 07ROBV560000002117 , pentru încheierea unei operaţiuni de perfecţionare activă începută în anul 2006 pentru S.C. R. I. SA, reţinând calitatea de principal obligat a reclamantei, rezultând în mod evident din documentul de tranzit, care a fost completat cu datele reclamantei. Susţinerea reclamantei, referitoare la faptul că procesul verbal de control şi decizia de regularizare , au fost întocmite abuziv, instanţa a constatat că este neîntemeiată.

Astfel, s-a constatat că aceste acte au fost încheiate cu ocazia închiderii din oficiu a tranzitului, iar împotriva lor reclamanta a formulat contestaţie, iar prin decizia nr. 8/2008 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita a soluţionat contestaţia, dispunând desfiinţarea deciziei de regularizare nr. 1010 din 15 februarie 2008 pentru suma totală de 15.759 lei. Ca urmare a acestei decizii, prin adresa nr. 8021 din 2 iunie 2008 DJAOV Braşov s-a dispus refacerea controlului de către o altă echipă din cadrul DJAOV Harghita.

În urma reverificării operaţiunii de către o altă echipă, s-au întocmit actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 7170 din 18 septembrie 2008, şi aceste acte fiind contestate de reclamantă, iar prin decizia nr. 37 din 20 august 2008 s-a dispus, printre altele, declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei, în favoarea DJAOV Harghita. În soluţionarea contestaţiei, această din urmă direcţie a emis decizia nr. 7170 din 18 septembrie 2008, ce constituie obiectul prezentei acţiuni. Urmărind această derulare a situaţiei faptice, instanţa de fond a ajuns la concluzia că nu există dovezi care să probeze susţinerea reclamantei în sensul că au fost emise abuziv actele respective, respingând acţiunea acesteia în întregul ei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. H. S. SRL, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii şi anularea deciziei 7170 din 18 sept. 2008 emisă de Direcţia Generală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Harghita, privind stabilirea calităţii de principal obligat în cazul tranzitului acoperit cu T1 MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007.

În motivarea cererii de recurs se arată că în mod greşit prin decizia contestată i s-a stabilit calitatea de principal obligat în cazul tranzitului acoperit cu documentul T1MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007, întrucât acest document a fost întocmit de societate în calitate de comisionar în vamă prin reprezentare indirectă conform art. 31 din Legea nr. 86/2006 şi nu în calitate de principal obligat. Calitatea de principal obligat o are S.C. R. I. SA, care s-a angajat să plătească toate datoriile vamale în cazul în care s-ar naşte pentru mărfurile exportate în cadrul activităţii de perfecţionare activă, societate care a fost autorizată încă din anul 2002 cu vămuire la domiciliu, întocmind şi declaraţiile vamale.

Prin decizia contestată DJAOV Harghita se arată că tranzitul nu s-a încheiat având în vedere că biroul vamal din Germania nu a confirmat încheierea tranzitului, motiv pentru care a solicitat prezentarea documentelor justificative pentru încheierea tranzitului, acestea au şi fost prezentate, dar nu au fost luate în considerare de organul vamal.

S-a reţinut în sarcina lor obligaţia să închidă regimul vamal suspensiv, dar această obligaţie a fost stabilită cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul CECE nr. 2454/1993 din care rezultă că împuternicitul, respectiv comisionarul vamal nu are obligaţia să închidă regimul vamal suspensiv, întrucât acesta acţionează în numele şi pe seama calităţii titularului regimului vamal suspensiv, în speţă S.C. R. I. SA.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, se solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţei, ca fiind temeinică şi legală, întrucât în raport de dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 86/2006, principalul obligat este titularul regimului de tranzit şi răspunde pentru prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinaţie, în termenul prevăzut şi cu respectarea întocmai a măsurilor de marcare şi sigilare adoptată de autoritatea vamală şi respectarea dispoziţiilor referitoare la regimul de tranzit.

Documentul T1MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007 a fost completat cu datele societăţii S.C. H. S. SRL, la rubrica 50, făcându-se menţiunea „principalul obligat”, iar decizia contestată a fost dată tocmai în considerarea acestui document cu datele înscrise în conţinutul lui, întrucât el nu poate fi completat decât de persoana care are calitatea de principal obligat pentru operaţiunea de tranzit derulată.

În legătură cu cererea de verificare a deciziei privind regularizarea obligaţiilor suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 5033 din 24 iunie 2008, şi a procesului verbal de control nr. 25 din 24 iunie 2008, se arată că această cerere nu a format obiectul deciziei 7170 din 18 sept.2008, prin această ultimă decizie a fost stabilită numai calitatea de principal obligat, situaţia procesului verbal şi a raportului de inspecţie formează obiectul altei verificări.

Examinând cererea de recurs formulată în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă , curtea a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea dedusă judecăţii se contestă decizia 7170 din 18 sept.2008, prin care s-a stabilit că reclamanta are calitatea de principal obligat şi este titularul regimului de tranzit în operaţiunea derulată sub acoperirea documentului de tranzit T1MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007.

Art. 2 alin. 1 lit. a din Ordinul 9317/2007 defineşte calitatea de principal obligat ca fiind persoana care îşi exprimă voinţa de a efectua operaţiune de tranzit prin depunerea declaraţiei de tranzit prevăzută în acest scop, declaraţia urmând a fi completată cu datele de identificare a persoanei interesate şi transmisă autorităţii naţionale a vămilor în conformitate cu formularul prevăzut în anexa 1 din ordin.

Alin. 3.1 din acelaşi ordin prevede că pot efectua operaţiuni de tranzit comunitar în calitate de principal obligat persoanele cu sediul în România şi care se încadrează într-una din următoarele situaţii.


  • sunt autorizate în calitate de comisionar în vamă;

- sunt autorizate să declare mărfuri în procedura simplificată de vămuire la domiciliu;

- îşi declară mărfurile în nume propriu;

- sunt societăţi de transport de ,mărfuri sau reprezentanţi ai unor societăţi de transport de mărfuri.

În speţă societatea contestatoare are calitatea de comisionar în vamă şi a întocmit şi transmis către ANV formularul de înregistrare a principalului obligat, astfel că la rubrica 50 ca principal obligat sunt înscrise datele societăţii. Reclamanta prin acţiunea dedusă judecăţii contestă această calitate, susţine că acel document la care face referire pârâta a fost întocmit dintr-o eroare, însă nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 578 lit. j din HG nr. 707/2006 privind regulamentul vamal, în sensul de a comunica autorităţii naţionale vamale situaţia reală a persoanei ca titular principal a operaţiunii de tranzit desfăşurată sub acoperirea documentului T1MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007.

Având în vedere faptul că reclamanta în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 3 din Ordinul nr. 9317/2006 prin calitatea pe care o deţine, acea de comisionar în vamă, putea deveni principal obligat în operaţiunea derulată sub acoperirea documentului T1MRN 07ROBV560000002117 din 16 martie 2007, că această calitate a şi fost recunoscută de către reclamantă, prin întocmirea documentului de la fila 69, instanţa de control apreciază că în mod temeinic şi legal prima instanţă a stabilit că justificat pârâta i-a stabilit calitatea de principal obligat în efectuarea tranzitului vamal, sub acoperirea actului mai sus menţionat.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de reanalizare a obligaţiilor fiscale, stabilite prin procesul verbal de control 25 din 24 iunie 2008 şi prin decizia nr. 5033 emisă la aceeaşi dată, instanţa de control a constat că reanalizarea acestor obligaţii formează obiectul unei cercetări administrativ jurisdicţionale, nefiind emis un act din partea autorităţii administrativ fiscale, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, de soluţionare a contestaţiei împotriva acestor acte şi care să poată forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, cererea reclamantei apărând ca prematur formulată sub acest aspect.



Dec. 121/R/10 decembrie 2009
Legea nr. 544/2004 republicata, art. 2, lit. I, coroborat cu art. 8. Noţiunea de refuz nejustificat al autorităţii administrative de soluţionare a cererii:

Legea nr. 350/2001, HGR 525/1996, Ordinul MLPAT 176/2000.

Recomandările făcute de autoritatea administrativa pentru completarea documentaţiei şi amânarea aprobării PUZ-ului, nu reprezintă un exces de putere, prin urmare nu se poate considera ca este vorba despre un refuz nejustificat in sensul conferit de art. 2, lit. i din Legea nr. 554/2004 republicata.

PUZ este un instrument de planificare urbana de reglementare specifica prin care se coordonează dezvoltarea urbanistica integrata a unei zone din localitate. El asigura corelarea programelor de dezvoltare urbana integrata a zonei cu planul urbanistic general.

Autoritatea administrativă nu poate fi obligată să aprobe un PUZ neconform cu normele legale în materie.
Prin sentinţa nr. 367 din 29 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 3209/102/2008, Tribunalul Mureş a luat act de renunţarea la judecată formulată de reclamanta N.S. C., în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Mureş, privind anularea hotărârii din 18 august 2008. S-a admis acţiunea formulată de reclamantă şi s-a dispus obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Mureş la emiterea avizului pentru Planul Urbanistic Zonal – Casă de locuit S., conform documentaţiei întocmite de arhitect P. D. C., în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că petenta la data de 10 mai 2008 a solicitat Primăriei S. avizul de amplasament privind obiectivul Casă de Locuit ce se va realiza în localitatea S. pentru care deţine certificat de urbanism.

La petiţia adresată, acesteia i s-a răspuns prin adresa nr. 70422 din 23 ianuarie 2009 de către Consiliul Judeţean, arătându-se că, conform Legii nr. 350/2001, certificatul de urbanism nr. 108/2008 a fost eliberat de Consiliul Judeţean Mureş în baza unei documentaţii tehnice ce prevede doar construirea unei case de locuit P+M şi garaj, avizele obţinute au fost doar pentru construirea unei case de locuit şi scoaterea terenului din circuitul agricol s-a făcut doar pentru o singură construcţie.

Din suprafaţa de 5000 mp, 4738 mp aparţine petentei, iar restul de 262 mp este a primăriei pentru lucrare, suprafaţa pentru zona de locuit şi funcţiuni complementare propusă de 87,28%depăşeşte un POT ce respectă prevederile legale specifice pentru astfel de zone, pârâtul a arătat prin răspunsul dat că recomandarea comisiei tehnice este de refacere a proiectului.

Petenta a mai adresat o cerere pârâtului cu aceeaşi solicitare la care i s-a răspuns în sensul respingerii spre completare.

Instanţa analizând documentaţia aferentă cererii întocmită de S.C. P. P. SRL Târgu-Mureş , a constatat că prevederile P.S nu cuprind acest teren, însă prin certificatul de urbanism s-a solicitat elaborarea prezentei documentaţii pentru instituirea intravilanului şi crearea cadrului legal pentru construire şi implementare.

Prin avizul din 8 mai 2008 Primăria S. şi-a exprimat acordul pentru ca terenul în suprafaţă de 500 mp din extravilanul localităţii să fie cuprins în Planul Urbanistic Zonal şi pentru obţinerea autorizaţiei de construire, petenta realizând condiţia consultării populaţiei pentru amplasarea casei de locuit S. Proiectul este avizat de către Primăria Reghin şi poarta viza Biroului de Cadastru, deci susţinerea pârâtului în sensul că imobilul nu deţine plan de încadrare în zonă şi că nu corespunde zonei funcţionale şi a tramei stradale, sunt nefondate, proiectul tehnic tratând stadiul actual al dezvoltării urbane şi propuneri de dezvoltare urbanistică.

Instanţa de fond a statuat deci, că nu se poate reţine excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât petenta a întocmit Planul Urbanistic Zonal(PUZ) pentru amplasarea casei de locuit S., însoţit de Primăria Reghin şi OJC Mureş, astfel că nu se poate invoca pasivitatea primăriei în realizarea obiectivului, petenta realizând obiectivul de amplasament conform normelor legale în vigoare, comisia abilitată de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş urmând să-şi exprime acordul favorabil pentru realizarea efectivă a acestuia, astfel că acţiunea formulată a fost admisă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Judeţean Mureş, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă nu a ţinut seama de legislaţia în domeniu, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, respectiv Legea nr. 350/2001, Ordinul 176/2000 al MLPAT, HGR 525/1996, legislaţie care prevede condiţiile în care poate fi întocmit şi avizat planul urbanistic zonal.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a reclamat refuzul Consiliului Judeţean Mureş de a-şi da aviz favorabil pentru planul de urbanism zonal , întocmit pentru casa de locuit S., susţinând că refuzul reprezintă un abuz de putere din partea consiliului, deşi prin adresele comunicate reclamantei şi Primăriei S., aceasta din urmă fiind autoritatea competentă să propună un PUZ s-au indicat neajunsurile documentaţiei tehnice care a însoţit PUZ-ul supus aprobării şi au fost indicate actele ce se impun a fi aduse în completarea documentaţiei necesare avizării PUZ-ului.

Prin dispoziţiile cuprinse în hotărârea recurată, Consiliul judeţean Mureş este pus în situaţia de a încălca dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 350/2001 şi a aproba un PUZ neconform cu normele legale în materie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, susţinând că propunerea făcută de Cons.jud.Mureş, de a completa proiectul PUZ în sensul de a se cuprinde o suprafaţă mai mare decât cea pe care o deţine, proiectul să vizeze şi terenul ce formează proprietatea altor cetăţeni din comuna S., apare inadmisibilă, şi imposibil de realizat din punct de vedere financiar.

Se mai arată că proiectul PUZ a fost întocmit de arhitecta Pojan Draga Camelia, care nu a fost invitată în faţa comisiei să-şi susţină proiectul argumentat cu documentele corespunzătoare sau să i se prezinte deficienţele proiectului.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă , curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta îşi întemeiază acţiunea dedusă judecăţii pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocând un refuz nejustificat al autorităţii administrative de eliberare a unui act administrativ sau de efectuare a unei operaţiuni administrative, în speţă avizarea PUZ-ului pentru casa de locuit S. conform documentaţiei întocmită de arhitect P.D.C.

Art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004 defineşte noţiunea de refuz nejustificat de a soluţiona o cerere , aceasta constând în exprimarea explicită cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane . Din cuprinsul acestei definiţii rezultă, aşadar, că nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere, este un refuz nejustificat, refuzul are caracter nejustificat numai atunci când se întemeiază pe excesul de putere, prin depăşirea limitelor dreptului de apreciere.

Verificând dacă în speţă ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat prin depăşirea limitelor dreptului de apreciere, instanţa constată că prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat obligarea Consiliului judeţean Mureş, în calitate de autoritate administrativă competentă, să fie obligat să aprobe PUZ-ul pentru casa de locuit S.

Pârâta în calitate de autoritate administrativă competentă a se pronunţa asupra legalităţii PUZ-ul întocmit a verificat documentaţia depusă de către reclamantă, constatând o serie de neajunsuri, solicitându-i în acelaşi timp reclamantei să facă demersuri pe lângă Primăria comunei S., autoritate de altfel competentă să întocmească un astfel de proiect şi să supună spre aprobare Consiliului judeţean Mureş, pentru completarea documentaţiei necesare avizării planului întrucât planul prezentat şi avizele obţinute se referă doar la construirea unei case de locuit, scoaterea din circuitul agricol a unei suprafeţe de teren pentru o singură construcţie, ori potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 350/2001 PUZ-ul este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizată printr-un aport ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul Urbanistic Zonal asigură, aşadar, corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu planul urbanistic general.

S-a reţinut prin aceeaşi adresă comunicată reclamantei, că identificarea topografică s-a făcut în baza unei documentaţii neactualizate şi care nu purta viza OCPI, lipsea un plan de încadrare în zonă, din care să reiasă relaţia amplasamentului faţă de localităţile învecinate R.-S., nu au fost dimensionate zonele de protecţie ale reţelelor electrice, nu au fost respectate nici normele privind drumul judeţean aflat în această porţiune în afara localităţii.

În raport de aceste neajunsuri, au fost indicate şi remedierile ce se impun a fi efectuate, documentele cu care trebuie completată documentaţia ce a însoţit PUZ-ul depus spre aprobare, fiind indicate de asemenea şi acţiunile ce se impun a fi demarate de către primăria S. pentru întocmirea PUZ-ului şi prezentarea lui spre aprobare.

Toate aceste recomandări făcute de către Consiliul Judeţean Mureş, în calitate de autoritate competentă să aprobe conţinutul cadrul al PUZ-ului, sunt în concordanţă cu normele cuprinse în Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului precum şi cu cele cuprinse în ordinul nr. 176/2000 al MLPAT, privind aprobarea ghidului privind metodologia de elaborare şi conţinutul cadrul al planului urbanistic zonal.

Prin urmare, instanţa de control apreciază că în speţă nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea autorităţii administrative pârâte, recomandările pe care i le-a făcut reclamantei pentru completarea documentaţiei şi amânarea aprobării PUZ-ului, nu reprezintă un exces de putere , astfel că acţiunea reclamantei apare ca fiind nefondată şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite recursul pârâtului Consiliul Judeţean Mureş şi va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.


Kataloq: wp-content -> uploads
uploads -> Mühaziry riyazi mYntiqin elementlYri
uploads -> Mühazirə Tarix, elm və fəlsəfə. Anlayışlar və ideyalar Keçmiş və Tarix
uploads -> Amerikalılarda Azərbaycan haqqında daha geniş təsəvvür yaratmağa çalışacağam
uploads -> Mühazirə1:İqtisadi informatikanın əsas anlayışları İnformatika haqqında ümumi məlumat
uploads -> Frankfurt məktəbi
uploads -> İxtisasın (proqramın) şifri və adı: 040545 Kompyuter şəbəkələrinin və hesablama texnikasının
uploads -> Onlayn jurnaliSTİka fənninin
uploads -> Mühazirə mətinləri. Matrislər və onlar üzərində əməllər
uploads -> İxtisasın (proqramın) şifri və adı 040529 – Nəqliyyatda daşımaların təşkili baki – 2014
uploads -> Multimedia Mərkəzi Ali təhsil müəssisələrinin jurnalistika fakültələri üçün multimedia jurnaliSTİkasi fənninin

Yüklə 2,79 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   39   40   41   42   43   44   45   46   ...   52




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə