ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
RAPORTUL
PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ
DE CĂTRE TRIBUNALUL ILFOV
ŞI
INSTANŢELE ARONDATE
ÎN ANUL 2017
BUFTEA
09 FEBRUARIE 2018
INTRODUCERE
Prima atestare documentară a judeţului Ilfov apare în „Hrisovul lui Basarab cel Tânăr Voievod”, de la Gherghiţa datat 23 martie 1482, prin care domnitorul dăruia mănăstirii Snagov câteva sate şi unele privilegii. În contextul acestui hrisov apare şi menţiunea judeţului „Elhov”, a cărui denumire era, desigur, mai veche decât anul 1482, când a fost scris documentul.
Potrivit Legii administrative din anul 1875, judeţul Ilfov cuprindea 6 plăşi cu 63 comune. În anul 1923, judeţul Ilfov includea 185 de comune rurale şi 396 de sate.
În anul 1950, s-a trecut la o nouă formă de organizare teritorială a României, care pierduse după anul 1940, printr-o conjunctura nefastă istoriei, teritorii importante, precum Bucovina, Basarabia, Cadrilaterul. Astfel, urmând modelul ţării de la Răsărit, prin Legea Administrativă, votată în anul 1950 de Marea Adunare Naţională a R.P.R., împărţirile s-au făcut, în 18 regiuni, iar judeţele au fost desfiinţate, Ilfovul făcând parte din regiunea Bucureşti.
Prin Legea nr. 2/1968, judeţele au fost reînfiinţate. Judeţul Ilfov era cel mai mare din România, atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie, cu 125 comune, 3 oraşe (Olteniţa, Urziceni, Buftea) şi municipiul Giurgiu.
La data de 24 ianuarie 1981, judeţul Ilfov a fost desfiinţat şi redus la Sectorul Agricol Ilfov, aflat în subordinea municipiului Bucureşti, cu sediul administrativ în comuna Baloteşti.
Revenirea Ilfovului la statut de judeţ s-a făcut în anul 1996, conform Legii nr. 24/1996 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 66/1991, a administraţiei publice locale.
Corelativ, a existat în toată această perioadă şi Tribunalul Ilfov. Aşa cum s-a văzut, Ilfovul includea, pe atunci, şi Bucureşti-ul, astfel că Tribunalul Ilfov avea un rol asemănător celui îndeplinit azi de Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Ilfov este instanţa care apare menţionată încă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza sub denumirea ”judecătoria de ânteia cercetare a judeţului Ilfov” şi care acoperea, ca şi competenţă, întreaga zonă a Bucureştilor, inclusiv întinsa zonă limitrofă.
Potrivit art. 1 al Anexei din 1850 - la procedura condicei de comerciu: ”Osebimu sub numire de judecătorie de înteia cercetare, judecătoria ce se va aşeda în oraşilu scaunului ocârmuirei a fiă-cărui judeţu, avendu puterea de judece, la înteia cercetare şi cu pornire de apalaţie împotriva hotărârei ei, tote pricinile politicesci, corecţionale şi de comerciu ce se voru întempla în judeţulu acela în care va fi aşedată.”
Prin decretul nr. 132/1952, urmare a reorganizării administrativ teritoriale de tip stalinist, Tribunalul Ilfov s-a desfiinţat, fiind înlocuit de tribunalul capitalei şi tribunalele de raion.
Ulterior, în anul 1968, se reînfiinţează judeţele, inclusiv judeţul Ilfov, astfel că Tribunalul Ilfov îşi reîncepe activitatea, dar pentru foarte scurt timp, până la desfiinţarea judeţului Ilfov şi înlocuirea acestuia cu „Sectorul Agricol Ilfov”.
Judeţul Ilfov s-a reînfiinţat în anul 1996. În aceste condiţii, în anul 2002, s-a modificat Legea de organizare judecătorească şi s-a stabilit sediul Tribunalului Ilfov la Buftea.
Tribunalul Ilfov a reînceput să funcţioneze la data de 1 noiembrie 2011 şi are în aria sa de competenţă întreg judeţul Ilfov, cu 8 oraşe: Voluntari, Pantelimon, Măgurele, Popeşti Leordeni, Otopeni, Chitila, Buftea, Bragadiru, 32 de comune, între care menţionăm Corbeanca, Baloteşti, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Domneşti, Chiajna, Cernica, Berceni, Ciolpani, Tunari şi 102 sate.
Tribunalul Ilfov se află în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti şi are arondate două instanţe de primă jurisdicţie, respectiv Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cornetu.
Conducerea Tribunalului Ilfov este asigurată de preşedinte, judecător Loredana Geanina Antonescu - care are şi calitatea de ordonator terţiar de credite şi un vicepreşedinte, judecător Vasile Bozeşan, precum şi de colegiul de conducere, format din 6 membrii aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor şi preşedintele tribunalului (membru de drept).
În şedinţele Colegiului de conducere sunt supuse dezbaterii problemele generale de conducere, în limitele competenţelor stabilite de art. 19 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.
Adunarea Generală a Judecătorilor este convocată, de regulă, de preşedintele Tribunalului Ilfov, pentru a hotărî cu privire la problemele date în competenţa acesteia de art. 16 din Regulament.
Activitatea Tribunalului Ilfov este organizată în două secţii - penală şi civilă, conducerea Secţiei penale este asigurată de judecător Răzvan Păştilă, iar conducerea Secţiei civile este asigurată de judecător Virgiliu-Cezar Filip.
Structura organizatorică a tribunalului cuprinde şi compartimentele auxiliare: grefă, registraturi, arhive, departament economico-financiar şi administrativ, compartiment informatică, biroul de informaţii şi relaţii publice, compartimentul de documente clasificate, bibliotecă.
Schema de personal a Tribunalului Ilfov cuprindea, în anul 2017, un număr de 32 de posturi de judecător, la care se adaugă un număr de 5 posturi atribuite în condiţiilor art. 1341 din Legea nr. 304/2004 şi un număr de 46 de posturi de personal auxiliar de specialitate şi conex, situaţia detaliată a resurselor uman urmând a fi redată în cadrul capitolului II.
Tribunalul Ilfov funcţionează în sediul situat în oraşul Buftea, str. Ştirbei Vodă nr. 24, sediu în care funcţionează şi Judecătoria Buftea. Cu privire la acest aspect menţionăm că imobilul în care funcţionează Tribunalul Ilfov nu a fost edificat cu acest scop, motiv pentru care prezintă dezavantajul unor holuri strâmte, a unor săli de şedinţă insuficiente şi a unui spaţiu inadecvat desfăşurării activităţii de judecată. În urma numeroaselor demersuri la Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii în vederea identificării unei soluţii cu privire la sediul Tribunalului Ilfov, Consiliul tehnico-economic din cadrul Ministerului Justiţiei a avizat investiţia privind „Palatul de Justiţie Ilfov” (avizul nr. 13/01.11.2017), faza Note conceptuale şi Tema de proiectare.
Din punct de vedere al competenţei materiale, Tribunalul Ilfov soluţionează în primă instanţă cauzele/infracţiunile şi cererile date în competenţa sa prin Codurile de procedură civilă şi penală, precum şi prin alte legi speciale, iar ca instanţă de control judiciar apelurile şi recursurile prevăzute de lege în materie civilă, declarate împotriva soluţiilor pronunţate de Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cornetu. De asemenea, Tribunalul Ilfov este instanţă de control judiciar şi în materie penală, soluţionând contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu şi Judecătoria Sector 4 Bucureşti (în materia liberării condiţionate), în cazurile prevăzute de lege.
Judecătoria Buftea are în raza sa de competenţă un număr de 22 de localităţi situate în Judeţul Ilfov - Afumaţi, Chitila, Ciolpani, Chiajna, Corbeanca, Dascălu, Dragomireşti Vale, Găneasa, Grădiştea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Mogoşoaia, Nuci, Periş, Petrăchioaia, Snagov, Stefăneştii de Jos, Tunari, Baloteşti, Buftea, Otopeni, Voluntari.
Începând cu anul 2006 instanţa are constituite două secţii: Secţia Civilă şi Secţia Penală.
Fiecare secţie are prevăzută în componenţa sa un anumit număr de judecători şi personal auxiliar de specialitate, repartizat pe compartimente auxiliare: grefă, arhivă, registratură, conform necesităţilor determinate de funcţionarea secţiei respective. În prezent, la nivelul Judecătoriei Buftea, conducerea secţiilor nu este asigurată de preşedinţi de secţie. Cele două secţii au în schema de personal funcţia de grefier şef se secţie, funcţii ocupate începând cu anul 2017,
Conducerea Judecătoriei Buftea este asigurată de preşedinte, judecător Ilie Răzvan Cristian, care exercită atribuţii manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii judecătoriei.
Colegiul de conducere este compus din preşedinte (care este membru de drept) şi 2 reprezentanţi ai judecătorilor, aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor. În şedinţele Colegiului de conducere sunt supuse dezbaterii problemele generale de conducere a instanţei, adoptându-se hotărâri menite să asigure buna organizare şi funcţionare a acesteia.
Adunarea Generală a Judecătorilor este convocată anual sau de câte ori este nevoie, pentru a dezbate activitatea anuală, în vederea alegerii reprezentanţilor în Consiliul Superior al Magistraturii ori în Colegiul de Conducere ori pentru a analiza proiecte de acte normative, la solicitarea Ministrului Justiţiei sau Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi pentru a formula puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Din punct de vedere al compartimentelor auxiliare prevăzute de Legea nr. 304/2004 republicată şi de Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor (Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/20015) instanţa are următoarele compartimente: registratură, arhivă, birou de informare şi relaţii publice, bibliotecă.
Totodată, în structura instanţei au fost constituite, în conformitate cu dispoziţiile legale, biroul de executări penale, executări silite civile, executări contravenţionale şi biroul pentru înregistrarea şi evidenţa persoanelor juridice.
Judecătoria Buftea are în competenţă, conform legii, soluţionarea litigiilor pe fond, în privinţa competenţei materiale şi teritoriale, principalele reguli fiind edictate de Codurile de procedură penală şi civilă.
În materie penală, secţia specializată a Judecătoriei Buftea soluţionează cauzele date spre competentă soluţionare de Codul de procedură penală şi într-o proporţie mare dosare vizând infracţiuni contra patrimoniului şi infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii, acestea fiind constant înregistrate în activitatea secţiei penale.
În materie civilă, secţia specializată a Judecătoriei Buftea se confruntă cu un volum de activitate foarte mare, fiind învestită cu soluţionarea cu preponderenţă a cauzelor vizând dreptul de proprietate şi desmembrămintele acestuia, atât sub aspectul revendicării imobilelor, cât şi sub aspectul litigiilor de fond funciar.
Judecătoria Cornetu este cea de-a doua judecătorie din judeţul Ilfov, competenţa sa fiind stabilită în anul 1993 prin Hotărârea Guvernului României nr. 337, sediul fiind în comuna Cornetu, jud. Ilfov.
Sediul instanţei în suprafaţă totală de 1986,31 mp. este situat în comuna Cornetu, Şos. Alexandriei nr. 138, judeţul Ilfov, în clădirea Casei de Cultură, în care îşi desfăşoară activitatea specifică întreaga instanţă, respectiv sălile de judecată şi toate compartimentele auxiliare ale instanţei. Tot aici se află şi spaţiile de depozitare şi conservare a dosarelor soluţionate.
Judecătoria Cornetu funcţionează începând cu data de 01.10.2006 în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2149/C/27.09.2006 şi a avizului conform pentru punere în funcţiune dat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 558/22.08.2006.
Instanţa are în raza sa de competenţă un număr de 18 localităţi situate în zona de est, sud şi vest a judeţului Ilfov, astfel: Berceni, Bragadiru, Brăneşti, Cernica, Ciorogârla, Clinceni, Copăceni, Cornetu, Dărăşti - Ilfov, Dobroieşti, Domneşti, Glina, Jilava, Măgurele, Pantelimon, Popeşti - Leordeni, Vidra, 1 Decembrie.
Conducerea Judecătoriei Cornetu este asigurată de preşedinte – judecător Gociu Marian. În schema judecătoriei nu este prevăzut postul de vicepreşedinte, iar instanţa nu este organizată pe secţii. În cursul anului 2017, pe fondul creşterii volumului de activitate şi al schemei de personal, conducerea administrativ – judiciară a Judecătoriei Cornetu a efectuat demersuri pentru modificarea schemei de personal şi constituire în cadrul judecătoriei a postului de vicepreşedinte, propunere avizată favorabil de conducerea administrativ – judiciară a Tribunalului Ilfov şi a Curţii de Apel Bucureşti.
Personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea la arhiva, registratură, compartimentele executări civile, contravenţionale şi penale, compartimentul persoane juridice, Biroul de informare şi relaţii publice şi în şedinţele de judecată, activitatea acestuia fiind coordonată de grefierul şef Pavel Ioana.
Conducerea Judecătoriei Cornetu este asigurată şi de Colegiul de conducere constituit din 2 membri aleşi şi preşedintele judecătoriei (membru de drept), care este convocat de preşedinte pentru a decide cu privire la activitatea instanţei, în limitele stabilite de Regulamentul de ordine interioară.
CAPITOLUL I
DATE STATISTICE PRIVIND ACTIVITATEA TRIBUNALULUI ILFOV ŞI A INSTANŢELOR ARONDATE
I. 1 Volumul de activitate
I.1.1 Volumul total de activitate la Tribunalul Ilfov şi judecătoriile arondate pe anul 2017
Volumul optim de activitate în instanţe are valoare de principiu, alături de independenţă şi specializare. Pentru determinarea volumului de activitate al unei instanţe, trebuie să ne raportăm la o serie de indicatori specifici activităţii judiciare, cum ar fi: numărul dosarelor aflate în stoc, numărul cauzelor înregistrate în perioada de referinţă, precum şi numărul cauzelor soluţionate în aceeaşi perioadă.
În prezenta anexă sunt redate datele statistice înregistrate la Tribunalul Ilfov şi instanţele arondate în anul 2017:
-
Instanţa
|
Stoc
|
Dosare intrate în cursul anului
|
Total dosare din stoc plus dosare nou intrate
|
Soluţionate
|
Stoc la sfârşitul perioadei:
|
Suspen-date
|
Tribunalul Ilfov
|
6.158
|
11.977
|
18.135
|
11.395
|
6.740
|
421
|
Judecătoria Buftea
|
4.282
|
21.751
|
26.033
|
22.492
|
3.541
|
703
|
Judecătoria Cornetu
|
4.322
|
16.435
|
20.757
|
15.870
|
4.887
|
578
|
Total general 2017
|
14.762
|
50.163
|
64.925
|
49.757
|
15.168
|
1.702
|
Din analiza datelor statistice, centralizate pentru anul 2017, la nivelul Tribunalului Ilfov se constată că în anul de referinţă s-a înregistrat (la tribunal şi instanţele arondate) un număr de 50.163 cauze, care s-a adăugat la un stoc de 14.762 cauze, numărul total al dosarelor fiind de 64.925 cauze, din care a fost soluţionat un număr de 49.757 cauze.
În Raportul privind eficienţa activităţii instanţelor, Raportul Wittrup, sunt propuşi trei indicatori pentru măsurarea performanţei instanţelor şi anume:
- rata de soluţionare a dosarelor,
- stocul dosarelor mai vechi de un an;
- ponderea dosarelor închise în termen de un an.
Referitor la primul indicator - Rata de soluţionare a dosarelor se precizează, în raportul Wittrup, că măsoară dacă instanţa reuşeşte să ţină pasul cu dosarele nou intrate. Formula de calcul pentru acest indicator are în componenţă două elemente, respectiv – numărul dosarele nou intrate şi numărul dosarelor soluţionate, fiind exprimată astfel: număr dosare soluţionate / număr dosare intrate *100 = procent soluţionare.
Raportat la datele statistice anterior menţionate, se constată că la Tribunalul Ilfov şi la Judecătoria Cornetu în anul 2017 nu s-a atacat stocul de dosare, procentul de soluţionare determinat potrivit formulei de calcul de mai sus, fiind sub 100% şi anume, 95,14 % la Tribunalul Ilfov şi 96,56 %, la Judecătoria Cornetu, consecinţa fiind creşterea stocului de dosare pentru anul 2018 al acestor instanţe.
În ceea ce priveşte Judecătoria Buftea se constată că această instanţă a înregistrat o rată de soluţionare a dosarelor, de 103,4 %.
Din punct de vedere grafic situaţia se prezintă astfel:
I.1.2 Volumul de activitatea al Tribunalului Ilfov, în anul 2017 comparativ cu anii precedenţi, respectiv 2015 – 2016 .
Perioada de referinţă
|
Stoc
|
Dosare intrate în cursul anului
|
TOTAL dosare din stoc plus dosare nou intrate
|
Soluţiona-te
|
Stoc la sfârşitul perioadei:
|
Suspen-
date
|
2017
|
6.158
|
11.977
|
18.135
|
11.395
|
6.740
|
421
|
2016
|
4.593
|
11.080
|
15.673
|
9.515
|
6.158
|
476
|
2015
|
5.201
|
9.037
|
14.238
|
9.645
|
4.593
|
550
|
Total general
|
15.952
|
32.094
|
48.046
|
30.555
|
17.491
|
1.447
|
După cum se poate observa, din datele statistice redate mai sus, numărul cauzelor nou-intrate înregistrate pe rolul Tribunalului Ilfov este într-o continuă creştere. Astfel, se constată că raportat la anul 2016, numărul cauzelor înregistrate pe rolul Tribunalului Ilfov a crescut cu 897 cauze, iar raportat la anul 2015, numărul acestora a crescut cu 2.940 cauze. Creşterea numărului de dosare nou-intrate determină, implicit creşterea celorlalte componente ale volumului de activitate şi anume: numărul dosarelor soluţionate, aflate de asemenea în creştere faţă de anii precedenţi şi numărul dosarelor rămase în stoc.
I.1.3. Volumul de activitate al instanţelor arondate – anul 2017, comparativ cu anul 2016, respectiv anul 2015.
Perioada de referinţă
|
Stoc
|
Dosare intrate în cursul anului
|
TOTAL dosare din stoc plus dosare nou intrate
|
Soluţiona-te
|
Stoc la sfârşitul perioadei:
|
Suspen-
date
|
Judecătoria Buftea
|
2017
|
4.282
|
21.751
|
26.033
|
22.492
|
3.541
|
703
|
2016
|
6.026
|
22.429
|
28.455
|
24.173
|
4.282
|
662
|
2015
|
9.595
|
13.911
|
23.506
|
17.480
|
6.026
|
708
|
Judecătoria Cornetu
|
2017
|
4.322
|
16.435
|
20.757
|
15.870
|
4.887
|
578
|
2016
|
2.919
|
17.075
|
19.994
|
15.672
|
4.322
|
621
|
2015
|
3.003
|
7.770
|
10.773
|
7.854
|
2.919
|
475
|
Dostları ilə paylaş: |