Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări apărute în cadrul seminarelor desfășurate de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud în perioada 14-21 mai



Yüklə 40,53 Kb.
tarix02.11.2017
ölçüsü40,53 Kb.
#27085

Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări apărute în cadrul seminarelor desfășurate de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud în perioada 14-21 mai:

-Care este procedura de înaintare a cererii de finanţare pentru un proiect nefinisat?
Nu este o procedură specială în asemenea caz. Iar în devizul de cheltuieli se indică etapele care au fost deja finanţate.

-Dacă într-o localitate este necesar de finanţat o fântână arteziană, un apeduct, un turn de apă, etc. Atunci câte solicitări de finanţare sunt necesare?
Una singură o să fie cea mai optimă variantă, fiindcă este vorba de aceeaşi prioritate, iar întotdeauna este de dorit să existe un proiect integru care ar include şi apeductul şi construcţiile auxiliare ale acestuia.

-Referitor la apeducte, impactul regional al acestora este clar vizibil în oraşe, dar există oare acest impact şi în sate?
Dacă în rezultatul construirii apeductului vor fi efecte de multiplicare asupra regiunii de dezvoltare, prin extinderea acestuia la mai multe sate şi se va stimula dezvoltarea domeniilor care sunt legate de serviciul public respectiv, atunci este vizibilă conotaţia regională a apeductului.

-De ce cerinţele în Moldova referitor de propunerile de proiect sunt mai severe decît cele pentru alte fonduri?
Fiindcă sunt respectate standardele europene, care la fel nu sunt destinate pur şi simplu pentru înăsprirea condiţiilor de aplicare. Acestea sunt rodul unei îndelungate aplicări practice a dezvoltării regionale în Uniunea Europeană.

-La finanţarea proiectului unei grădiniţe este necesar un inginer, şi acest lucru va presupune cheltuieli. Vor fi acestea returnate?
Da. Dacă vor fi introduse cheltuielile în propunerea de proiect, şi dacă aceasta va accede la fond. Dar oricum nu este obligatoriu proiectul tehnic pentru cererea de finanţare. Acesta doar sporeşte şansele pentru accesarea fondului. Propunerile cu număr maxim de documente prezentate sunt cele mai favorizate.

-Este indicat termenul maxim de durată a proiectelor de 24 luni. Dar care e termenul minim?
Temenul minim este de 6 luni.

-Va elabora agenţia o schemă de completare a formularului de aplicare ?
Nu fiindcă agenţiei îi este interzis să propună idei de proiecte, care nemijlocit ar putea fi deduse dintr-o schemă de completare a formularului. Doar solicitantul vine cu ideea de proiect.

-Va fi de la agenţie elaborat un exemplu de îndeplinire a formularului de aplicare?
În perioada de consultări directe la sediul agenţiei vor fi date asemenea exemple doar cu date care nu au importanţă practică şi deci nu pot fi considerate propuneri de proiecte din partea agenţiei pentru aplicant.

-Va putea agenţia să intervină în raioane, localităţi pentru înfăptuirea dezvoltării regionale ?
Nu deoarece întreaga regiune de Nord nu posedă aparat administrativ, iar fiecare raion şi localitate sunt autonome în acţiunile lor ce privesc dezvoltarea regională şi nu trebuie să aştepte ca cineva să îndeplinească obligaţiunile acestora.

-Este necesară construirea unui drum de 30 km. Ce pot face 10 primari în acest caz, şi s-ar putea ca 3 raioane să facă o propunere de proiect comună care să fie şi eligibilă?
Evident că propunerea de proiect poate şi trebuie să fie făcută. Iar dacă drumul are acces la căi de transport internaţionale, atunci propunerea de proiect este cu siguranţă eligibilă.

- În situaţia când există un proiect de apeduct deja în implementare, este necesar studiul de prefezabilitate pentru a fi anexat la cererea de finanţare ?
Dacă proiectul depăşeşte bugetul de 5 milioane lei, atunci studiul de prefezabilitate este obligatoriu. Realitatea este că foarte probabil acest apeduct are deja un document mult mai valoros: Proiectul tehnic, care substituie necesitatea prezentării unui studiu de prefezabilitate şi fezabilitate. Iar în situaţia când apeductul ori alt obiect nu are un proiect tehnic, acesta poate fi solicitat să fie elaborat prin includerea lui în cererea de finanţare la devizul de cheltuieli. Efectul unei asemenea măsuri ar fi faptul că proiectul poate fi transferat în rezervă pentru a fi implementat anul viitor solicitării finanţării.

- În ce termen agenţia va da răspuns solicitantului dacă cererii de finanţare a acestuia i se va da curs spre finanţare sau excludere?
După expirarea termenului apelului propunerilor de proiecte, agenţia în maxim 10 zile constituie un grup de lucru care va realiza verificarea administrativă.. Dacă proiectul nu se acceptă atunci solicitantului i se va comunica faptul că nu a trecut APP de treapta evaluării administrative. La fel există termenul limită pentru Guvern de a aproba Documentul unic de program până la 20 august 2010, unde sunt incluse proiectele acceptate. Unele proiecte pot fi „trecute în lista de rezervă” al  planului  operaţional a regiunii pentru a fi examinat la Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, pentru a fi inclus ulterior în Documentul unic de program. Aceste proiecte pot  fi implementate anul viitor.

- Este necesar ca la cererea de finanţare să fie anexat proiectul tehnic? Acesta trebuie să fie expertizat?
În funcţie de specificul propunerilor de proiecte, la acestea urmează a fi anexate şi proiectele tehnice, expertizate în conformitate cu prevederile legislaţiei din domeniul construcţiilor.

- La data de 10 iunie se poate depune propuneri de proiecte?
Propunerile de proiecte pot fi depuse la sediul Agenţiilor de dezvoltare regională pînă la data de 10 iunie curent, ora 15:00

- Ar putea fi admise proiecte însoţite de cofinanţare prin contribuţie locală?
Cofinanţarea nu este o condiţie obligatorie la depunerea proiectelor de dezvoltare regională. Dar, în conformitate cu Instrucţiunea pentru utilizatori, aceasta constituie un avantaj.

- Ca să faci o apreciere a volumului proiectului este un lucru extrem de dificil. La ce nivel trebuie să fie gata propunerea de proiect ca ea să fie acceptată?
În cadrul acestui apel de propuneri de proiecte vor fi colectate proiecte care urmează a fi implementate  în anii 2010, 2011 şi 2012. Pentru 2010 vor fi eligibile acele proiecte care deja au pregătită documentaţia tehnică şi tot ce ţine de argumentarea ecologică. Pentru proiectele care urmează a fi implementate pe parcursul  anilor  următori, nu se cere să fie elaborată documentaţia tehnică. Totodată, existenţa documentaţiei tehnice va constitui un avantaj.

- Dacă proiectul nu cere documentaţie tehnică, este destul doar devizul de cheltuieli?
În cazul în care propunerea de proiect nu presupune necesitatea existenţei documentaţiei tehnice, aceasta nu se anexează.

- Va fi posibilă valorificarea până la sfârşitul anului 2010 a mijloacelor financiare prevăzute în Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională?
În 2010 vor fi selectate proiectele cu un grad avansat de elaborare,  fapt care va permite iniţierea implementării acestora în anul curent, inclusiv semnarea contractelor de achiziţii publice.

- Cine ar putea să fie în calitate de partener?
Parteneri pot fi instituţiile eligibile, adică APL-urile de nivelele I şi II, asociaţii, însă, ar putea să fie ONG-urile şi întreprinderile private. Respectiv, este încurajată asocierea APL-urilor cu ONG-urile, care ar putea să contribuie la elaborarea propunerilor de proiect.

- Este posibil de a institui o pauză tehnică pe timp de iarnă?
În contractul de achiziţii publice poate fi anexat şi planul executării lucrărilor şi luînd în consideraţie că acestea vor fi încheiate aproximativ în luna octombrie, în plan se vor stipula şi condiţiile ce ţin de sezon.

- În privinţa parteneriatului, un şir de localităţi depind de comunicaţiile ce sunt gestionate în or. Bender, Tighina. Ar putea aceste localităţi să fie pe rol de partener?
Parteneriat cu una dintre unităţile administrativ teritoriale din partea stîngă a Nistrului ar putea fi încheiat. Totodată, menţionăm că potrivit Strategiei naţionale de dezvoltare regională, politica de dezvoltare regională va fi implementată în două etape. Pe parcursul etapei iniţiale (2010-2012) eforturile Guvernului vor fi îndreptate spre consolidarea capacităţilor şi condiţiilor de dezvoltare în cadrul a trei regiuni de dezvoltare – Nord, Centru şi Sud. La o etapă ulterioară (2012-2019), activităţile de dezvoltare regională vor fi întreprinse în restul regiunilor de dezvoltare

- Ar putea mai multe localităţi din diferite raioane cu proiectele deja elaborate pentru apeduct să înainteze proiecte?
Sigur că da, mai ales, luând în consideraţie disponibilitatea Biroului de cooperare tehnică al Germaniei de a aloca mijloace financiare în acest scop. Cu cît mai multe proiecte vor fi înaintate, cu atît mai eficient se va  desfăşura negocierea cu potenţialii finanţatori.

- Proiecte de gazificare a localităţilor sunt eligibile?
Proiecte de gazificare a localităţilor nu sunt eligibile deoarece gazificarea localităţilor reprezintă o responsabilitate a distribuitorului de gaze naturale şi a Ministerului Economiei.

- La finisarea unui proiect cui îi va aparţine obiectul?
Pe perioada implementării proiectului, toată valoarea bilanţului se concentrează la ADR până la darea în exploatare a obiectului. Odată ce acesta se dă în exploatare, se efectuează transferul obiectului cu titlu gratuit la balanţa gestionarului.

- Cum să implementăm un proiect de dezvoltare a infrastructurii deşeurilor, dacă nu avem un mecanism de gestionare a acestuia?
Sigur că în acest caz este nevoie să fondaţi o întreprindere municipală, la solicitarea Dvs, Agenţia ar putea să vă pună la dispoziţie experţi din domeniu, care va acorda asistenţă consultativă în acest scop.

- Lucrul ce ţine de supravegherea tehnică a implementării unui proiect va ţine de managerul de proiect. Nu consideraţi că această persoană trebuie să fie din teritoriu şi nu de la centru?
Managerul de proiect va fi angajat de către ADR, fie selectat de către beneficiar, fie de către aplicant. Acesta va activa nemijlocit la locul efectuării lucrărilor, însă dacă e vorba de un supraveghetor tehnic, acesta trebuie să fie persoana desemnată de către beneficiar. În cazul în care va fi nevoie de servicii de consultanţă suplimentară pentru implementarea unui proiect, acestea le includeţi la compartimentul servicii şi veţi beneficia de un expert pentru o anumită perioadă în domeniul care vă interesează.

- Cum procedăm dacă avem iniţiat un proiect, există un concept al acestuia, însă nu este dus până la capăt?
Acest lucru este prevăzut, însă proiectul trebuie să conţină un argument ferm că implementarea sa pe etape va avea rezultate vădite, adică nu poate trece un proiect de ameliorare a infrastructurii de apă şi canalizare, fără a avea sursă de apă. Este important ca de acest proiect să beneficieze nu doar populaţia, ci şi agenţii economici, în final să ducă la creşterea economică a localităţilor, formarea locurilor de muncă, etc.

- Să admitem faptul că o primărie şi alta au proiecte identice, unul poate aplica contribuţie, altul nu?
Sigur că şanse mai mari de cîştig o are autoritatea publică locală, care va veni cu contribuţie.

- La moment nu am mijloace financiare pentru achitarea unui proiect tehnic pentru un drum. Aş putea să includ această sumă în proiectul care l-aş înainta?
Nu se va accepta astfel de proiect deoarece se încalcă vădit prevederile Legii privind achiziţiile publice.

- Nu vi se pare că cheltuieli administrative de pînă la 5% din costul proiectului sunt mici?
Acestea sunt cheltuieli, care acoperă monitorizarea implementării proiectului – angajarea managerului de proiect şi alte cheltuieli pentru asigurarea activităţii acestuia. O altă parte de cheltuieli ar putea fi utilizată pentru monitorizarea la nivel de ADR.

- Se propune modificarea statelor de personal în cadrul primăriilor, având în vedere că nu avem specialist în construcţii, precum şi un specialist de implementare a proiectelor. Dacă e nevoie perfectăm un demers comun în adresa Guvernului să ne permită cel puţin să angajăm de sine stătător astfel de specialişti.
Acum activează o comisie specială pe lângă Cancelaria de Stat, care examinează astfel de intenţii, însă acest lucru nu se face rapid şi necesită timp. Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale încurajează astfel de propuneri, la sigur.

- Este necesar studiul de pre-fezabilitate dacă proiectul costă 9 mln, dar din FNDR se vor solicita 4 mln.
Conform legislaţiei, la orice proiect investiţional care implică cheltuieli mai mari de 5 mil.lei, urmează a fi elaborat studiul de pre-fezabilitate, inclusiv şi  pentru proiectele de dezvoltare regională.

- De ce ONGurile nu pot fi în calitate de aplicanţi?
În R Moldova nu există un mecanism de finanţare din banii publici a ONG-urilor, de aceea în anul curent  acestea nu au posibilitatea de a înainta de sine stătător propuneri de proiecte. Totodată, organizaţiile nonguvernamentale pot participa în calitate de asociaţi. La moment de către minister a fost iniţiată procedura de modificare a legislaţiei actuale,  astfel încît, în anii imediat următori, ONG-urile să poată  înainta propuneri de proiecte.

- Întreprinderea municipală Apă-Canal poate fi în calitate de aplicant la concursul de proiecte de dezvoltare regională? 


Întreprinderea municipală poate aplica doar în calitate  de asociat al autorităţii publice locale, deoarece doar autorităţile administraţiei publice locale sunt eligibile pentru depunerea proiectului.

- Vor fi finanţate proiecte ce ţin de instalaţii de tratare a apelor?


Dacă acest proiect va avea impact regional şi este în corespundere cu măsurile stabilite în Strategia de dezvoltare regională, atunci este un proiect eligibil.
- Vor fi finanţate proiecte ce ţin de rezolvarea problemei cu  înhumarea cadavrelor animalelor?
În cazul în care acţiunile incluse în propunerea de proiect corespunde cu măsurile încadrate în prioritatea 3 (îmbunătăţirea factorilor de mediu), aceasta va fi înaintată spre aprobarea finanţării.

- O instituţie publică înregistrată juridic care este constituită din 8 primării poate fi în calitate de aplicant la acest concurs? Solicitarea acestei instituţii este de a repara un drum care trece prin aceste 8 localităţi şi duce spre punctul de trecere a frontierei.
Asocierea într-o instituţie intercomunitară este o idee foarte bună, dar este important ca proiectul să fie înaintat din partea APL, care va coordona procesul de implementare fiind asociat cu această instituţie publică. Ar fi bine ca ideea proiectului să fie completată  cu nişte acţiuni de amenajare a zonelor adiacente punctelor de trecere a frontierei, dacă există aşa o necesitate, fiindcă aceasta este stipulat în măsurile de dezvoltare regională.

  1.  Ce se subînţelege prin sintagma ”proiect cu impact regional”?

Proiectele implementate pot fi de ordin local sau regional (implementat în mai multe localităţi), obligatoriu este ca impactul (efectele pozitive) să fie de nivel regional. Beneficiarii proiectelor implementate trebuie să fie persoane care locuiesc în mai multe localităţi (raioane), deasemenea important este şi faptul ca numărul acestora să fie cît mai impunător.

  1.  Un proiect care ţine de curăţirea albiei rîului Botna, care inundiază 5 sate poate fi eligibil?

Proiectele ce ţin de curăţirea albiei rîurilor ar putea fi considerate ca eligibile cu condiţia că acţiunile incluse în propunerea de proiect să corespundă cu măsurile încadrate în prioritatea 3 (îmbunătăţirea factorilor de mediu).

Care va fi procedura de evaluare a proiectelor recepţionate din regiuni în vederea evitării conflictelor de interes precum şi unele informaţii suplimentare privind descrierea activităţilor şi capitolul metodologii ?


Procedura de evaluare a propunerilor de proiecte este descrisă în Instrucţiunea pentru Utilizatori privind înaintarea propunerilor de proiecte pentru finanţare din Fondul naţional pentru dezvoltare regională.  Instrucţiunea poate fi descărcată de pe paginile web ale Agenţiilor de dezvoltare regională www.adrnord.md, www.ardcentru.md, www.adrsud.md, precum şi a Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale (www.mcdr.gov.md). 

- Care va fi procentul TVA în cadrul achiziţiilor publice , în cazul că ele vor fi?
Taxa pentru Valoarea Adăugată va fi aplicată în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.

 - Cum se va desfăşura concursul de proiecte şi dacă termenul de 10 iunie este valabil şi pentru proiectele din 2011 sau va mai fi un apel pentru propuneri de proiecte?


Selectarea propunerilor de proiecte se va efectua în conformitate cu Instrucţiunea pentru utilizatori, aprobată recent de către Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale. Pînă la data de 10 iunie vor fi colectate proiecte care urmează a fi implementate nu numai în 2010 dar şi  în 2011 şi 2012. Pentru 2010 vor fi eligibile acele proiecte care deja au pregătită documentaţia tehnică şi tot ce ţine de argumentarea ecologică, etc.

- Care este contribuţia personală şi semnificaţia priorităţii 2(susţinerea dezvoltării sectorului privat) ?
Prioritatea respectivă prevede susţinerea structurilor care vor contribui la dezvoltarea sectorului privat şi nicidecum nu prevede proiecte investiţionale concrete în sectorul privat. Astfel, va fi selectată întreprinderea sau un ONG care va presta servicii de consultanţă. În apelul dat nu se prevede transferul de bani publici în sectorul privat deoarece nu este elaborat mecanismul de granturi pentru sectorul privat. Cofinanţarea nu este o condiţie obligatorie la depunerea proiectelor de dezvoltare regională. Dar, în conformitate cu Instrucţiunea pentru utilizatori, aceasta constituie un avantaj.

- E posibil de încadrat în proiect şi drumurile interne din localităţile care sunt aferente drumului naţional?   
În cazul în care reparaţia drumului respectiv va avea un impact regional şi acest fapt va fi reflectat în argumentare, atunci acest proiect ar putea fi considerat ca eligibil.

Termenul de implementare a proiectului este de pînă la 24 de luni, dar de cînd începe implementarea acestuia şi cînd se termină?


Potrivit Instrucţiunii pentru utilizatori, durata implementării unui proiect nu poate depăşi 24 de  luni. Implementarea nemijlocită a proiectului va demara odată cu încheierea contractelor de achiziţii publice.

Poate fi negociată data limită? Cu cine putem negocia pentru a prelungi termenul limită de depunere a proiectelor?
Data limită nu poate fi negociată pentru că, în primul rînd, vor fi create condiţii inechitabile de depunere a propunerilor de proiect şi, în al doilea rînd, reieşind din data limită, au fost deja stabilite acţiunile imediat următoare în acest scop.

- La ce dată se va cunoşte lista proiectelor aprobate pentru finanţare?
Se planifică ca lista proiectelor selectate pentru finanţare  să fie aprobată la mijlocul lunii august.

- Depunătorul de proiect ar putea să fie o persoană fizică?
Pentru aplicarea propunerilor de proiecte sunt eligibile doar APL-urile de ambele nivele şi ADR-ul. Potrivit legislaţiei actuale, alocarea mijloacelor financiare din contul Fondului  sectorului privat sau persoanelor fizice nu este posibilă.

Examinând acest formular preluat din alte surse observ că multe lucruri se repetă în el. Aceeaşi informaţie se solicită a fi expusă la general, apoi mai detaliat, sunt un şir de anexe, care nu sunt consecutive. Lucrurile sunt complicate, termen minim, şi, la prima etapă, considerăm oportun  să ne fiţi nişte consultanţi direcţi, nefinanţaţi din bugetele noastre austere.


În perioada 14-21 mai curent se desfăşoară seminare de instruire pentru potenţialii aplicanţi în vederea familiarizării cu procedura la completare a cererii de finanţare şi depunerea acestora pentru finanţare. Suplimentar, comunicăm că colaboratorii agenţiilor de dezvoltare regională sunt dispuşi să va ofere consultaţiile necesare în acest scop.

- Care este diferenţa dintre un studiu de fezabilitate şi prefezabilitate?
Un studiu de prefezabilitate este mult mai simplu decît unul de fezabilitate. Cel de fezabilitate include şi un deviz de cheltuieli a lucrărilor care trebuie întreprinse, însă cel de prefezabilitate doar justifică soluţia cea mai bună într-un anumit caz.

- Care este mărimea caracterelor pentru scrierea propunerii de proiect?
Mărimea caracterelor pentru scrierea propunerii de proiect urmează a fi TimesNewRoman 14pt.

Yüklə 40,53 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin