Războiul nevăzut


Iudaicii post-Sovietici (Ce vine de la Răsărit !?)



Yüklə 6,05 Mb.
səhifə11/32
tarix17.08.2018
ölçüsü6,05 Mb.
#71446
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   32

Iudaicii post-Sovietici

(Ce vine de la Răsărit !?)


Magnaţii sovietici evrei

În 1981, un fost expert în drept internaţional din Minis­te­rul Justi­ţiei al Rusiei sovietice (U.R.S.S.), Konstantin Simis, sta­­bi­lit în SUA, pre­gă­tise spre publicare lucrarea Mili­o­­narii ruşi de la bur­sa neagră. Din con­si­de­rente ne­e­lu­ci­da­te ea nu a mai fost pu­bli­ca­tă în forma originală, în urma am­plei recenzii apă­ru­te în revis­ta Fortune din 29 iunie 1981. În pri­ma for­mă a lu­cră­­rii sale, Simis, deşi evreu, arăta că o pă­tu­ră de mul­ti­mi­li­o­nari (în dolari) evrei sovietici conducea eco­nomia subterană a Rusiei, fiind ade­vă­raţii ţari ai banului.

Astfel, recenzia din Fortune dezvăluia că, deşi statul so­vietic este proprietarul monopolist absolut al întregii eco­­no­­mii a imperiului sovietic rus, „o reţea de fabrici par­ti­cu­­la­re îm­­pân­zeş­te toată ţara, cu o producţie de sute de mili­oa­ne - poate chiar mi­li­arde de dolari... Întreprinderile pri­va­te co­e­xis­tau sub acelaşi nume şi acelaşi acoperiş cu în­tre­prin­de­ri­le de stat; n-ar fi putut exista fără acest paravan… [În­tre­prin­­derea] de stat pro­­ducea bu­nuri conform planului de stat. Aceste mărfuri apă­reau în con­ta­bi­litatea fabricii şi erau dis­tri­bu­ite prin canalele co­merciale. Dar pe lângă aces­te pro­duse ofi­ciale, aceeaşi fabri­că produce mărfuri care nu sunt în­re­gis­tra­te în nici un do­cu­ment.“ Patronii acestei uri­a­şe reţele eco­no­mice sub­te­ra­ne s-au do­vedit a fi evreii ruşi, care au ştiut să corupă sistemul, de­­ţi­nând şi poziţii cheie (ei sau oameni de-ai lor) în fabrici, la ni­ve­lul auto­ri­tă­ţi­lor loca­le sau chiar centrale. Produsele lor se adre­sau pre­pon­de­rent pieţei in­ter­ne, axându-se pe bunuri de larg con­sum (exis­­tând o incredibil de acu­tă şi gravă penurie a aces­to­ra), pre­cum haine, pantofi, oche­lari, bijuterii false etc.

Simis arăta că în Uniunea Sovietică existau zeci de mii de astfel de fabrici, la Moscova, Odessa, Tiflis, Riga şi Taş­kent etc., şi că exista o vas­tă reţea de distribuire a aces­tor măr­furi „ne­­gre“, cu încasări de mili­ar­de de dolari anu­al. «Im­pe­­riul» fra­­­ţi­lor evrei Glazenberg avea aşa de mul­te fabrici, în­cât a tre­buit să-şi instaureze propria reţea de dis­tri­buire a măr­fii în 64 de oraşe şi regiuni, în paralel cu re­ţea­ua de stat, oficială.

„Din motive istorice [!?] - afirma Simis -, mediul afa­­ce­­ri­lor la negru în oraşele mari din Rusia, Ucraina şi re­pu­bli­­­ci­le bal­ti­ce a fost predo­mi­nant evreiesc. Clienţii mei adu­ce­au şi unii geor­gieni, armeni şi membri ai altor na­ţi­o­na­li­tă­ţi, dar marea ma­­­jo­ritate erau evrei, ca mine“. Asupra „mo­­ti­­ve­lor is­torice“, Simis nu este însă sincer, afirmând că aces­tea constau în aceea că, după cel de-al doilea război mon­di­al, Stalin i-a asuprit pe evrei, astfel încât aceştia au trebuit să îşi în­drepte energia spre „afa­­cerile la negru“. În care alte con­di­ţii istorice, evreii nu au făcut afaceri, prea puţin pre­o­cu­paţi de legalitate? Când au pu­tut trăi fără «ghe­­şefturi»?

Că se contrazicea singur, o arăta chiar exemplul său:

Simis arăta că, în 1930, evreul Isaak Bak a înfiinţat o afa­­­­cere de familie care, în 1940 (dar şi după al doilea război mon­­dial, deci sub Stalin), avea „cel puţin 12 fabrici care pro­du­ceau len­­je­rie, suveniruri şi marche­tă­rie, şi avea şi o reţea de pră­­vălii în toa­tă Uniunea Sovietică“. Deoarece ac­ti­vi­tatea lor se în­­cadra în cri­mi­nalitatea economică a statului co­­mu­nist, atât Isaak Bak cât şi trei dintre fraţii Ga­zen­berg au fost ju­decaţi fiind pasibili de mari con­damnări, dar or­ga­nizaţia clan­destină a decis să îl sa­crifice pe Lazar Glan­zen­berg, fra­te­le cel tânăr, care a preluat toate vi­no­vă­ţi­i­le, pen­tru a-i feri pe ceilalţi să fie aduşi în faţa justiţiei.

Explicând de ce tocmai evreii au fost cei care au re­u­şit să de­ţi­nă economia secretă a Uniunii Sovietice, Simis re­cu­­­noş­tea că: „Există un puternic sentiment de identitate na­­ţi­onală la evreii afa­­cerişti la negru… Nu mulţi pricep ce este sio­nismul şi încă mai puţini sunt cei dispuşi să-şi pă­ră­sească averile şi să emi­­greze în Israel, dar n-am întâlnit nici unul căruia să nu-i pese de acel stat şi să nu se simtă legat prin sânge de el… în răz­­boiul de şase zile, afaceriştii so­vi­e­tici la negru din multe oraşe donând mari su­me de bani în dolari statului Israel“.

Nimic nou sub soare! Metodele magnaţilor evrei „so­vi­­e­ti­ci“ sunt aceleaşi din­tot­deauna, ca ale oricărui evreu, în orice timp: „Mulţi afacerişti evrei la negru, de toate vâr­ste­le, s-au gră­bit să se înscrie în partidul co­mu­­nist din mo­ti­ve foar­te prac­ti­ce; să câş­ti­ge mai mult prestigiu social şi să fie pro­tejaţi - pe lângă pro­tec­ţia obţinută prin mită - de ur­mă­­ri­rea fisca­lă“. Pro­fi­turile erau uri­­aşe căci nu existau taxe, iar ma­teriile prime erau sus­tra­se din pro­ducţia socialistă de către chiar lucrătorii ruşi aflaţi şi în slujba mag­­­naţilor evrei. În timp ce economia oficială se prăbuşea, su­fo­ca­tă de pier­de­­­rile din producţie, cea clan­des­tină a magnaţilor evrei se afla în plin avânt. Mita ungea întreg sis­temul, până la in­spec­torii financiari, care aparţi­neau unei ra­muri a KGB-ului, a că­ror datorie era să combată „furtul din avu­tul obş­tesc al Uni­u­nii Sovietice“.

În toată această perioadă, organizaţiile evreieşti pri­veau cu sim­patie spre Uniunea Sovietică. Cu toate aceasta, re­ac­­­­ţia au­to­rităţilor faţă de amploarea explozivă a fe­no­­me­nului mag­­na­ţi­lor clandestini evrei, a tre­buit să apară.

„În ziua de Crăciun (1971), doi israeliţi au fost con­dam­­naţi la moar­te în Leningrad - scria abatele Georges de Nantes, în La contre-réform catholique au XX-e siècle nr.41 -. De­sigur, pe­deap­­sa le-a fost comutată în închisoare, dar este pentru prima dată în Rusia că o asemenea cle­men­ţă a avut loc, deşi soarta celor doi nu este de invidiat… Când cei doi evrei au fost con­dam­naţi în Rusia, ome­nirea a intrat din nou într-un ciclu infer­nal. Până atunci iuda­ismul american nu con­sidera ca atac direct contra rasei evreieşti ajutorul dat de Rusia ţărilor arabe. Dar în clipa în care Rusia a comis cri­­ma de a condamna doi fraţi din sân­ge­le lor, întreaga evre­i­me in­ternaţională a decis să întărâte lumea împotriva ruşilor.

Orice observator atent poate vedea în ultimul timp sute de mici indicii care arată această reorientare a politicii oc­­ci­den­tale. Aceste in­di­cii, deşi deghizate, schiţează vizibil îm­­părţirea viitoare a lumii în două câm­puri adverse. Rusia, in­­conştientă sau provocatoare, merge pe un drum clar de anti­­semitism, către un război total. Jurnalele ne anunţă noi pro­cese contra evreilor la Leningrad, Riga şi Chişinău.

La New York, Liga de Apărare a Evreilor (Jewish De­fence Lea­gue) îşi schimbă orientarea, nu mai este împotriva negrilor şi a portoricanilor, ci a ruşilor. Rabinul M. Kahane lan­sează o cam­pa­nie de denigrare împo­tri­­va diplomaţilor so­vietici… Se repune în discuţie acordul de la Yalta, iar co­man­­douri orga­ni­za­te de evrei din New York reactualizează slogane de altă dată: „Never again!“ (să nu se mai repete), re­ferindu-se la Holo­caust. Ma­ri­le mituri ale vechii cruciade prind din nou viaţă. Spectrul războiului revine.“

Cei doi evrei din Leningrad au fost condamnaţi pen­­tru că au făcut „contrabandă“, adică pentru desfacerea pro­du­selor eco­nomiei subtera­ne. În general, în Rusia so­vie­ti­că evreii îşi per­mi­teau orice, pentru că or­ga­nele de stat aveau con­­sem­nul să nu se atingă de ei. Condamnarea celor doi în 1971 denotă însă că re­gi­mul comunist al Rusiei, după că­de­rea lui Hruşciov şi ve­ni­rea lui Brejnev la putere, scă­pa­se într-o oarecare măsură de sub con­tro­lul evreiesc. În spe­cial Arma­tei şi KGB-ului, vă­zân­du-se stă­­pâ­ne pe jumătate din mapa­mond şi cu considerabilă in­fluenţă în res­tul lumii, le venea greu să ţină cont de aceste con­semne. În ciu­da edu­ca­ţiei comuniste, sentimentele naţi­o­na­liste învinseseră.

Conflictul iscat în 1971 a intrat rapid în sfera pre­si­u­ni­­lor politice internaţionale. De unde până atunci doctrina «Drep­­tu­ri­lor Omului» era aplicată doar dictaturilor militare din Chile, Spa­­nia, Nicaragua etc., după 1971 ea a început să fie extinsă şi asu­pra Uniunii Sovietice şi restului ţă­rilor co­mu­­niste. La doar câte­va săptămâni după condamnarea celor doi, după cum am văzut, la New York rabinul Meir Kahane de­clara că, „co­e­xis­ten­ţa nu poate avea loc pe spi­na­rea celor 3,5 milioane de evrei din Uni­unea So­vietică“. Evreii din Rusia sovietică erau pre­zentaţi ca per­se­cu­taţii regimului.

Cam în aceeaşi termeni, dar mai nuanţat, prezenta noua situaţie a evreilor din U.R.S.S. şi Paul Goma:

„Începând de la Revoluţia bolşevică din 1917 până în jurul anului 1972 - deci o jumătate de secol! - evreii fă­cu­se­ră parte din altă categorie de cetăţeni (sovietici, se în­ţe­le­ge), cea a minoritarilor (numeric) su­pra­­pri­vi­le­giaţi, cu un termen vulgar, dar exact: casta ştabilor; a celor care aveau - spre deosebire de restul membrilor «societăţii socialiste în drum spre comu­nism», drepturi: politice, economice, cul­tu­rale, drep­tul de paşaport - intern, dar şi extern... Dar vai lor, evreilor sovietici, trup şi suflet devotaţi cauzei co­mu­nis­mu­lui, din primele zile ale Marii Revoluţii din Octombrie: de prin anii 70, fără a se mai ţine seama de meritele lor is­to­ri­ce în edificarea pri­mului stat comunist, deci a primului stat terorist din lume (cu pornire în «Teroare!, Teroare!, Teroa­re!» cuvânt de ordine rostit de Lenin, pus în prac­tică de Trot­ski, dus la perfecţiune de Stalin), printr-o hotărâre - bruscă, ne­aşteptată, adevărată lovitură de trăznet! - din partea ne-evreilor: ruşi, ucra­i­neni... «antisemiţi», evreii fuseseră cobo­râţi la nivelul celorlalţi cetăţeni so­vietici, etern fără drep­turi... Ce nedreptate, ce ingratitudine!

Coborâre să fi fost? Sau doar o vulgară - dar cât de tra­gi­­că pentru evreii din lumea întreagă! - egalizare percepută şi denunţată ca... «per­se­cu­ţie antise­mită», în realitate o ne­vi­no­vată atingere a supradrepturilor în­şfă­cate şi păstrate cu fe­rocitate de «egalitariştii comunişti» din casta pri­viîi­ghenţiei?

Această măsură istorică a provocat pe de o parte «fe­no­menul refuz­­nik» (prezentat de evreii sovietici drept... «persoana care refuză... sis­te­mul politic (comunist)» - şi abu­­ziv autoprezentată ca dizident, când în rea­li­ta­te, refuznik este acel evreu sovietic căruia i se refuzase viza de emigrare în Israel - deci sionist.

Pe de altă parte - să zicem: pe coasta de răsărit a Ame­ricii de Nord, mai precis la Harvard - «ideologii» care do­mi­naseră universul in­te­lec­tual, şi nu doar american - şi-au în­tors pe dos discursul: de unde până atunci erau parti­zanii «echilibrului terorii» între Est şi Vest (fiind marxişti şi filo­sovietici din tată-n fiu), brusc s-au declarat împotriva «Im­pe­riului Răului» (reprezentat, fireşte, de URSS: creaţia lor). Atunci şi acolo a luat naştere «neocon­servat(or)ismul», iar gânditorii de foarte-foarte-stân­ga de până atunci au de­ve­nit - ca prin minune - de foarte-foarte-dreap­ta, şi consilieri ai lui Reagan - acum ai lui Bush junior, «patrioţi americani apărând in­te­re­sele Israelului».

Încă o dată: cât timp, în URSS şi în ţările din Europa de Est, evreii au făcut parte din elita bolşevică, nome­n­cla­tu­ris­tă, bucurându-se de supra­­drep­turi, evreii americani, mar­xişti (de nuanţă - sic - troţkistă) au jucat rolul de agenţi de in­fluenţă (terorişti) ai sovietismului; de cum evreii din Raiul So­ci­­alist au fost «declasaţi», «coborâţi» la nivelului ce­tă­ţe­ni­lor de rând, mar­xiştii americani filosovietici au per­ce­put mă­sura ca pe un... pogrom, dar s-au ferit să o atace ca pe una «rasistă şi antisemită» (pleonasm folosit în Franţa) ci au pre­­făcut-o în una strict «ideologică», iar ei înşişi s-au pre­­zen­tat ca an­tisovietici, antimarxişti, patrioţi americani...“. (Paul Goma, Săptămâna Roşie, 23 iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia şi Evrei.)


În general, însă, sistemul sovietic nu îi scutura decât pe acei evrei ce epatau cu imensa lor bogăţie. De aceea ma­jo­­ritatea evre­ilor sovietici au înţeles repede că erau nevoiţi să nu îşi etaleze bo­gă­ţia, stocând-o în valori mobile acce­si­bile, mai ales în va­lu­tă, în pietre pre­ţi­oa­se, me­tale pre­ţioase şi mone­de de aur.

„Dar la ce le foloseşte? - se întreba K. Simis -. Şi as­tă­zi [în 1981], negustorii de pietre preţioase din Moscova, Taş­kent, Riga şi alte oraşe fac afaceri febrile, umplând as­cun­ză­to­rile mi­li­­­o­na­rilor pieţei negre cu pie­tre­le lor. Aces­te as­cun­ză­tori conţin averi imense, probabil mai mari decât tot ce au avut piraţii din Ma­rea Cara­ibelor. Dar ce fac stă­pâ­nii lor? Ce aş­teap­tă? Un vi­itor fabu­los, în care vor putea să-şi dez­groa­pe comorile şi să le eta­leze ca nişte regi? Sau căderea regimului sovietic?“


Magnaţii «perestroikăi»

La mijlocul anilor ’80, mâncată de birocraţia rigidă a unor ac­ti­vişti obtuzi, ca şi de mafia ce patrona imensele fur­­turi ne­cesare economiei sub­­­terane, economia de stat so­vi­­e­ti­că era pe punc­tul de a sucomba într-un haos total. De aceea, partidul comu­nist era în căutarea unui salvator care să adu­­că reforma sis­te­mului spre eficienţă. Acest „sal­va­tor“ a fost ales în per­soa­na lui Mihail Gorbaciov. El aduce, însă, un val al schimbărilor (prin ce­lebrele sale „perestroika“ şi „glas­nost“), care, prin li­ber­tă­ţi­le aduse îi va favoriza toc­mai pe duşmanii de până atunci ai sta­tu­lui, pe cei ce acu­mu­laseră capitalul negru iar acum avea po­si­bi­li­ta­tea să ac­ţi­oneze pe faţă. Ca nişte vulturi, ei vor devora sta­tul so­ci­a­list, ucigându-l. Aceş­ti­a erau toc­mai magnaţii evrei, viitori stă­pâni ai economiei.

La rândul lor, SUA şi organizaţiile ocul­te mon­di­a­liste s-au grăbit să adâncească ceea ce apărea, din punctul lor de ve­de­re, ca o breşă în sistemul sovietic, ademenindu-l şi încu­ra­jân­du-l pe Gorbaciov. Metoda prin­cipală utilizată de preşedintele George Bush (tatăl) pentru a-l manipula pe cre­du­lul Gorbaciov a fost promisiunea încheierii între SUA şi Uniunea Sovietică a unor acorduri comerciale fără pre­ce­dent, care să aducă eco­no­­mi­ei sovietice uriaşe capitaluri.

Unul dintre magnaţii evrei care au profitat de căderea im­pe­riului sovietic este cel ce avea să devină stăpânul ocult al Mol­do­vei, Boris Io­si­fo­vici Birstein (a se vedea peste câ­te­va pagini subcapitolul Moldova sfâ­şi­ată). În 1972-1979 el fuse­­se di­rec­­torul unei întreprinderi sovietice litua­ni­ene de tex­­ti­­le, ceea ce i-a per­mis ca, colaborând cu mafia pieţei negre să strângă mari fonduri, cu care a emigrat în 1979 în Israel, apoi în Elveţia, unde în 1982, şi-a deschis compania Seabaco.

În zorii „perestroikăi“ gorbacioviste, Birstein, în câr­­dă­­­şie cu ştabi din KGB şi din partidul comunist al URSS, de­­ru­la afa­ceri de amploare pe întreg teritoriul sovietic (de la im­por­tul de bere la cutie, până la tranzacţii de export cu coloşii in­dus­­triei gre­le sovietice). Procuratura sovietică bă­nu­ia că Bir­stein inves­teş­te peste hotare şi rezervele va­lu­ta­re ale im­pe­ri­u­­lui co­munist, fapt confirmat de rapiditatea cu care a avansat în afa­­­ceri con­cer­nul său, Seabaco. Ziarul rus Izvestia (iulie 1993) afir­mă că din vre­­mea emi­graţiei sale în Israel şi Elveţia, Birstein era agent dublu, Mossad şi KGB.

Un site rusesc (borzoi.dvo.ru) arată că Bir­stein este mem­bru al lojei masonice Magisterium, iar o altă sursă (www.­­warweb.ru) afirmă că el se ocupa de racolarea agen­ţi­lor pentru KGB, iar după 1991 a făcut acelaşi ser­viciu pen­­tru FSB (serviciul secret al Federaţiei Ruse).


Magnaţii evrei ai Rusiei

Finanţându-l pe Boris Elţin în scopul desăvârşirii dis­­­­­­tru­­gerii Uniu­nii Sovietice, odată cu dărâmarea ini­ţi­a­to­ru­lui re­for­melor, M. Gorbaciov, magnaţii afacerilor negre ave­au să aibă profituri de ordinul fantasticului. Petrolul ru­sesc şi aproa­pe toată industria, au intrat în numai câţiva ani, după căderea regimului comunist la în­ce­pu­tul anilor ’90, în posesia câtorva oli­­­garhi evrei ruşi, care sunt, mai mult sau mai puţin, mario­ne­te­le şi parte­nerii mai noi ai grupului ocult evreiesc mondial re­pre­­zen­tat de „finanţişti“ ca George Sörös şi clanul Rothschild1 (la care se adăugau şi alţii, pre­cum „inter­na­ţi­o­na­lul“ Marc Rich).

Mega-afacerea a demarat atunci când evreul polo­nez Jeffrey Sachs, ce făcea parte din organigrama lui George Sörös ca prin­cipal con­silier economic, a fost plasat în Rusia, la înce­pu­­tul anilor 90, pe lângă pre­şedintele rus Boris Elţin pentru a-l în­­dru­ma în aplicarea „terapiei de şoc“ asu­pra eco­­­nomiei. Con­­co­­mi­tent, grupul viitorilor oligarhi evrei ruşi, circa 7 indivizi, îl co­­op­ta­seră şi şi-l obli­ga­se­ră pe „ţarul Bo­ris“, sus­ţi­nân­du-i fi­nan­­­ciar activitatea po­li­ti­că. Ei şi-au pla­sat oamenii cheie în func­ţiile de stat. Rezultatul a fost că din ianuarie 1992 terapia de şoc Sörös-Sachs a dez­lăn­­ţuit în Ru­sia haosul eco­no­mic şi su­per­­inflaţia. De situaţie au pro­fi­tat acoliţii lui Sörös, precum co­mer­ciantul evreu Marc Rich, din afară, care prac­tic a cum­pă­rat pe nimic în­trea­ga pro­duc­ţie de aluminiu a Rusiei pe câţi­va ani, dar şi „magnaţii ruşi“ apăruţi la vedere peste noap­te, pre­cum evreii Roman Abra­mo­­vici, Mihail Freedman, Mihail Ho­dor­­­ko­vski, Boris Abra­mo­vici Berezovski, Victor Vexel­berg, Vla­­di­mir Po­ta­nin (aso­ci­at di­rect în afa­ceri cu Sörös), Evghenii Swidler şi alţii.

Lângă aceşti evrei au apă­rut şi afacerişti de apa­ren­tă na­­ţi­o­na­litate rusă, cola­bo­ra­torii ne­ce­sari ai celor dintâi2.

Despre aceşti noi oligarhi ruşi scria şi pu­bli­ca­ţia po­lo­­­neză Wprost, apreciind că „au fost întotdeauna mai mari decât s-a crezut, doar că în azi ade­­vă­ra­ta lor dimensiune iese din ce în ce mai des la iveală“ (Wprost magazine, 100 richest Eastern Europeans, 2007).

Totuşi, la un moment dat, pu­terea magnaţilor a fost întrucâtva zdrun­ci­­nată de către campania naţională demarată de pre­­şe­din­tele rus V. Putin. Acesta a mers până acolo încât l-a ares­­tat pe cel mai mare dintre aceştia, pe Mihail Hodor­kov­s­­ki, proprietar al im­pe­ri­u­lui petrolier rusesc Iukos ca şi al gru­pului bancar Menatep. Când imperiul petrolier rusesc Iukos era cercetat de către or­ga­ne­le penale ruseşti, Miliţia şi Procuratura, iar prin­ci­­pa­lul asociat al lui Hodorkovski, Pla­ton Lebediev, ares­tat (pen­tru pre­lu­a­rea fra­u­duloasă de la sta­­tul rus în urmă cu zece ani a acţiunilor firmei Apatit), Ho­dor­­kovski a dat o fugă în SUA la adevăraţii săi pa­troni din um­bră, evreii americani. Principalul său inter­lo­cu­tor a fost însuşi Jordan Jacob Rothschild, din cu­nos­cuta familie de ban­cheri, care a acceptat să preia banca Me­na­tep, pentru a fi pro­te­jată de Vladimir Putin. De fapt, prin Sörös, Roths­child­zii erau adevăraţii creatori şi stăpâni ai uri­a­şe­lor im­pe­rii oli­gar­hice ruse.

„Hodorkovski însuşi a fost interogat - relata pe­ri­o­di­­cul polo­nez -. Kremlinul l-a silit să fugă şi pe [mag­na­tul] Bo­ris Bere­­zovski, în urma unor acuzaţii privind o frau­dă de mai mul­te sute de milioane de dolari. După ce un timp în­de­lun­gat a fost prin­tre apropiaţii preşedintelui Putin, Berezovski a pri­mit, pe 11 sep­tembrie 2003, azil po­li­tic în Marea Britanie… Po­tri­vit zvo­nu­rilor următoarea lovi­tu­ră a lui Putin va fi în­ca­sa­tă de Roman Abramovici (locul 2 - ave­re estimată la 7,5 mi­li­ar­de de dolari). Magnaţii ruşi se apără introducând ca acţionari la im­pe­ri­ile lor investitori din Vest, pe care Kremli­nul nu în­drăz­neşte să-i atingă. Abra­­­­mo­­vici a transferat activele sale fir­mei britanice Mil­house Capital, Hodorkovski vinde la bursă ac­ţi­uni Iukos, iar banca sa, Me­na­tep, ar putea fi preluată de familia Roth­schild (pre­ven­tiv, şi-a dus chiar şi familia în SUA).“
Filiaţia lui Mihail Hodorkovski cu potentaţii evrei oc­ci­den­tali este dovedită şi de către înfiinţarea de către aces­ta la Londra şi Washington a fun­da­ţiei Open Rusia, în con­ducerea căreia se află Henry Kissinger, Jacob Roth­schild, David Owen şi Arthur Hartman (fost ambasador al SUA în Rusia), toţi evrei.

Un alt apropiat al lui Hodorkosvki, coacţionar im­por­­tant la gru­pul Iukos este evreul Leonid Nevzlin. Refu­gi­at în Is­ra­el, la în­ce­putul anului 2004 el făcea anunţuri publice la­cri­­mo­ge­ne, me­­ni­te a sensibiliza opinia publică oc­­ci­den­ta­lă, mai ales cea evre­­iască, cum că „fostul pre­şedinte al Iukos [Ho­dorkovski] este pri­zo­ni­e­rul autorităţilor de la Moscova şi că obiec­tivul ad­mi­­nistraţiei de la Kremlin este de a pre­lua con­trolul com­pa­ni­ei“. Nevzlin a mai anunţat ipocrit că el şi cei­lalţi parteneri evrei „sunt pregătiţi să cedeze con­tro­lul asu­­­pra companiei dacă ast­fel Hodorkovski va pu­tea fi scos din închisoare“. Evident ei cer şi eliberarea pre­şe­din­te­lui Me­na­tep, Platon Lebedev. Deşi au­to­ri­tăţile ruse au ig­no­rat pro­­­punerile provoca­toa­re, din Isra­el, Nevzlin insista la ca­­ceal­­ma prin agenţia de presă Interfax, în fe­bruarie 2004: „Fa­cem totul pentru libertatea prietenilor noştri. Dacă pri­mim ga­ranţii că vor fi eliberaţi, vom renunţa la acţiuni. Asta în­­seam­­­nă: mai întâi scoaterea lor din închisoare, urmată de ieşirea noas­­­tră din gru­pul Iukos“. Dacă, însă, Putin ar accepta pro­pu­ne­rea, el ar fi înfrânt ca ima­gine mon­dială, căci s-ar do­ve­di că nu a căutat decât să preia sa­ma­vol­nic pro­pri­­etăţile mag­na­ţi­lor. La rân­­dul lor, odată liberi, mag­na­ţi­lor evrei le-ar fi uşor să anuleze trans­ferul acţiunilor (dacă l-ar mai efectua), într-o instan­ţă in­ter­­­naţională, căci pro­­ce­dura civi­lă şi co­mer­­cială prevede nu­li­ta­tea unui act ob­­ţi­nut prin con­­strân­ge­re, care ar fi ca şi do­ve­dită.

Pentru unii analişti, însă, Putin nu făcea decât să ajute ban­cherii evrei occidentali să-şi recupereze investiţiile de la mag­naţii ruşi (evrei), care au crezut că le pot ţine pen­tru ei. Ori­cum, el, chiar dacă a lovit câţiva evrei îmbogăţiţi pes­te noap­te, în prima par­­te a anu­lui 2004 l-a numit ca prim mi­nistru al Rusiei pe Mihail Frad­kov (53 de ani) al cărui tată este evreu (con­form En­ci­clo­pe­di­ei evreieşti ruse din 1997). Evgheni Satanovschi, pre­­şe­dintele Con­gresului Evreiesc Rus, îşi manifestase public sa­tis­facţia pen­tru această numire: „Nu­mirea lui Fradkov este un semnal clar pen­tru ori­cine. Ea arată că pre­şedintele Rusiei este absolut pragmaticAceastă numire arată că în Rusia un evreu poate accesa orice funcţie şi acest mesaj e foarte pozitiv“.




Yüklə 6,05 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə