S-a răzgândit în privința lor



Yüklə 101,17 Kb.
tarix02.11.2017
ölçüsü101,17 Kb.
#27901

1. Conducerea a propus demiterea celor doi angați care nu depuseseră declarațiile fiscale la timp, cauzând prin aceasta mari prejudicii companiei. Când, însă, am înfățișat-o directoarei chiar pe ea însăși făcând aceleași greșeli, s-a răzgândit în privința lor.


  1. Propoziţia subliniată este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui o înfățișează pe directoare?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

2. Matei este unul dintre cei mai nemuțumiți colegi din birou. Mereu critică pe câte cineva. Ieri l-am descris lui Matei chiar pe el însuși în aceleași culori, dar, din pacate, nu s-a recunoscut.




  1. Propoziţia subliniată este


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui îl descrie pe Matei?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

3. Ion este un tip foarte glumeț care mereu joacă feste colegilor de birou. Ieri, de pildă, Ion a înfățișat-o Dianei pe nimeni altcineva decât pe ea însăși și s-a amuzat teribil când aceasta nu s-a prins despre cine era vorba.




  1. Propoziţia subliniată este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui a înfățișat-o pe Diana?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

4. Este vorba despre un roman SF în care, la un moment dat, personajul principal Bill ajunge să o prezinte mamei sale chiar pe ea însăși, dar la o altă vârstă. Autorul vrea sa arate astfel că există lumi paralele și că aceiași indivizi pot evolua diferit în context diferite.




  1. Propoziţia subliniată este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui o prezintă pe mamă?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

5. Filmul de care vă vorbesc arată cum un bărbat între două vârste, Ion Popescu, ajunge să discute pe internet cu cineva care se întâmplă să fie chiar soția lui, Maria. În final, bărbatul se hotărăște să-și părăsească nevasta pentru iubita lui internaută.Pentru a-și justifica plecarea, Ion ajunge să o descrie soției sale chiar pe ea însăși. Maria, care și ea avea intenția să-și părăsească soțul pentru iubitul ei de pe net, își dă seama și se amuză copios spre disperarea soțului măcinat de remușcări și îndoieli.




  1. Propoziţia subliniată este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui o descrie pe soție?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

6. Profesoara de română hotărâse să dea un patru tuturor elevilor care nu puseseră pe la acuzativul pronumelui care la ultima teză. Când elevii au arătat-o directoarei, în fața întregii clase, pe ea însăși făcând aceeași greșeală într-o înregistrare clandestină, s-a supărat, dar a cedat.




  1. Propoziţia subliniată este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui o înfățișează pe profesoară?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

7. Banca poate remite deținătorului bunurile sale oferite drept garanție numai după stingerea datoriei.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui poate fi remis?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

8. În ciuda nenumăratelor stăruinți, sultanul nu se învoi să trimită înapoi poporului pe domnul lor Brâncoveanu, ci-i tăie capul.Ba încă și fiilor lui și sfetnicului Ianache.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui ar trebui trimis de către sultan?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

9. Și a trimis apoi sultanul armată mare să supună noului domn pe poporul său.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui urmează să fie supus?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

10. Receptionerul arătă turiștilor camerele lor, unde se făcuse deja curățenie.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui este arătat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

11. Poliția nu a înapoiat decât o parte dintre obiectele lor turiștilor care făcuseră reclamația.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui a fost înapoiat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

12. Statul a retrocedat proprietarilor de drept casele lor.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui a fost retrocedat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

13. Profesorul a explicat numai elevilor cu note mai mici greșelile lor din teză.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui a fost explicat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

14. Profesorul a explicat numai elevilor cu note mai mici greșelile lor din teză.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui a fost explicat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

15. Angajatorii încă nu au dat tuturor muncitorilor drepturile lor bănești pe luna în curs.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui a fost dat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

16. În prima zi de școală, directorul are misiunea de a le prezenta viitorilor săi elevi pe învățătorul clasei.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este prezentat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

17. Criticul de artă are menirea de a le prezinta viitorilor lor admiratori artiști debutanți de valoare.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este prezentat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

18. Prin această manevră, concurentul a reusit să îi fure premiul adevaratului sau castigator.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui este furat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

19. Poliția le-a înapoiat copilul pierdut pe plajă părinților lui, care-l căutau de două zile.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este înapoiat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

20. Poliția le-a înmânat numai unele dintre obiectele furate proprietarilor lor.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui este înmânat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

21. Judecătorul le va încredința copiii părinților lor naturali, nu adoptivi.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este încredințat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

22. Organizatorii le-au înmânat premiile căștigătorilor lor.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui este înmânat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

23. Nu știu dacă i-a adus pisica stăpână-sii.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este adus?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

24. Comisia a decis să repartizeze noii medici rezidenți foștilor lor profesori.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui a fost repartizat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

25. Nuvela ne arată cum boierii pământeni vindeau adesea pe domnii țării dușmanilor lor de moarte.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui era vândut?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

26. Conform legii, toți cei care au cumpărat case naționalizate în perioada comunistă trebuie să le cedeze pe acestea foștilor lor proprietari sau urmașilor acestora.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui trebuie cedat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

27. Pilat din Pont a fost cel care li l-a predat pe Isus călăilor săi.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este predat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

28. Colegii ar trebui să i-l recomande șefului său pe Mihai, care este un angajat model.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este recomandat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

29. În ciuda nenumăratelor stăruinți, sultanul nu se învoi să li-l trimită înapoi poporului pe Brâncoveanu al lor, ci-i tăie capul. Ba încă și fiilor lui și sfetnicului Ianache.




  1. Propoziţia subliniata este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui este prezentat?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

30. Banca îi poate remite deținătorului bunurile sale, oferite drept garanție, numai după stingerea datoriei.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui poate fi remis?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

31. Și a trimis apoi sultanul armată mare să îi supună noului domn pe poporul său.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Cine cui urmează să fie supus?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:

32. Proprietarul a vândut un teren mai multor clienți.




  1. Propoziţia este:


  1. Propoziţia este:


  1. Ce cui este vândut?



  1. O altă posibilă interpretare ar putea fi:



  1. Alte observaţii:



  1. Continuari posibile:

În felul acesta a reușit să îi mulțumească pe toți și să-și vândă și întreaga moșie pe care nimeni nu avea bani să o cumpere cu totul.



Excrocheria s-a descoperit mult prea târziu, când deja fugise cu banii.
Yüklə 101,17 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin