Şedinţa a început la ora 15. 45
Yüklə 212,98 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Domnul Nicolae-Vlad Popa
Şedinţa a început la ora 15.45. Lucrările şedinţei sunt conduse de doamna senator Norica Nicolai, vicepreşedintele Senatului, asistată de domnii senatori Constantin Gheorghe şi Mihai Ungheanu, secretari ai Senatului. Doamna Norica Nicolai: Bună ziua. Stimate colege şi stimaţi colegi, permiteţi-mi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Senatului, 23 aprilie 2007. Conform programului, începem cu declaraţiile politice ale grupurilor parlamentare. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat are alocate 30 de minute şi, pentru prezentarea declaraţiei politice, dau cuvântul domnului senator Ilie Sârbu, dacă este cumva în sală. Dacă nu, domnul senator Ioan Chelaru. (discuţii în sală)Domnule senator, aveţi cuvântul, pentru o declaraţie politică. Domnul Ioan Chelaru: Având în vedere situaţia din Senat, solicit să-mi daţi cuvântul după ce vor fi prezenţi majoritatea colegilor. Dacă nu, să faceţi prezenţa. Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc, domnule senator. Este o intenţie lăudabilă de a vorbi în faţa plenului Senatului. Cred că toate grupurile parlamentare trebuie să se mobilizeze, pentru că, altfel, nu ne putem prevala de propria noastră culpă, în ceea ce priveşte prezenţa la vot. Îi dau cuvântul domnului senator Aurel Gabriel Simionescu, dacă este şi Domnia Sa în sală. Vă rog, microfonul 3. Domnul Aurel Gabriel Simionescu: Mulţumesc, doamna preşedinte. Este o hotărâre a noastră şi cred că este în interesul tuturor să fie cât mai mulţi dintre noi prezenţi în sală, pentru a asculta declaraţiile politice ale fiecăruia dintre noi. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: În aceste condiţii, dispun apel nominal, aceasta fiind una din formele care normal ar trebui să constrângă la o comportare regulamentară a senatorilor. Vă rog, domnule secretar. Domnul Constantin Gheorghe: Bună ziua, stimate colege şi stimaţi colegi. Permiteţi-mi să fac apelul nominal. - Antonie Ştefan Mihail - prezent - Apostol Neculai - prezent - Arcaş Viorel - prezent - Ardelean Aurel - prezent - Arion Viorel - absent - Athanasiu Alexandru - europarlamentar - Basgan Ion - absent - Berceanu Radu Mircea - absent - Blaga Vasile - absent - Bobeş Marin - absent - Cazacu Cornelia - prezent - Câmpeanu Radu-Anton - prezent - Cârlan Dan - prezent - Chelaru Ioan - prezent - Cinteză Mircea - absent - Ciornei Silvia - europarlamentar - Cioroianu Adrian Mihai - Guvern - Cismaru Ivan - prezent - Copos Gheorghe - absent - Corodan Ioan - absent - Cozmâncă Octav - absent - Creţu Corina - europarlamentar - Creţu Ovidiu Teodor - prezent - Cucuian Cristian - absent - Cutaş George Sabin - prezent - Daea Petre - prezent - David Cristian - Guvern - David Gheorghe - prezent - Diaconescu Cristian - absent - Dina Carol - prezent - Dinescu Valentin - prezent - Dîncu Vasile - europarlamentar - Duca Viorel Senior - prezent - Dumitrescu Ion Mihai - absent - Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent - Dumitru Constantin - prezent - Eckstein Kovacs Peter - prezent - Fekete Szabo Andras Levente - absent - Filipescu Teodor - absent - Florescu Ion - prezent - Flutur Gheorghe - absent - Frunda György - prezent - Funar Gheorghe - absent - Găucan Constantin - prezent - Geoană Mircea Dan - absent - Georgescu Radu Cristian - prezent - Gheorghe Constantin - prezent - Haşotti Puiu - prezent - Ilaşcu Ilie - prezent - Iliescu Ion - absent - Iluşcă Daniel - absent - Ion Vasile - prezent - Iorga Nicolae - prezent - Iorgovan Antonie - absent - Ioţcu Petru Nicolae - prezent - Ivănescu Paula Maria - prezent - Loghin Irina - absent - Lupoi Mihail - absent - Mardare Radu Cătălin - prezent - Marinescu Marius - absent - Markó Bela - Guvern - Meleşcanu Teodor Viorel - Guvern - Mereuţă Mircea - prezent - Mihăescu Eugen - europarlamentar - Mihăilescu Petru Şerban - absent - Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - europarlamentar - Moraru Ion - prezent - Morţun Alexandru Ioan - europarlamentar - Neagoe Otilian - prezent - Neagu Nicolae - absent - Nemeth Csaba - prezent - Nicolae Şerban - prezent - Nicolai Norica - prezent - Novolan Traian - prezent - Onaca Dorel Constantin - absent - Oprea Mario-Ovidiu - prezent - Oprescu Sorin Mircea - absent - Pascu Corneliu - prezent - Păcuraru Paul - Guvern - Păunescu Adrian - prezent - Pereş Alexandru - prezent - Pete Ştefan - prezent - Petre Maria - europarlamentar - Petrescu Ilie - prezent - Popa Aron Ioan - absent - Popa Dan Gabriel - delegaţie - Popa Nicolae-Vlad - absent - Popescu Dan Mircea - prezent - Popescu Ionel - absent - Popescu Irinel - absent - Popescu Mihail - absent - Prodan Tiberiu Aurelian - prezent - Puskas Valentin Zoltan - absent - Rădoi Ion - absent - Rădoi Ovidiu - absent - Rădulescu Cristache - prezent - Roibu Aristide - absent - Sabău Dan - absent - Sârbu Ilie - absent - Silistru Doina - prezent - Simionescu Aurel Gabriel - prezent - Sogor Csaba - prezent - Solcanu Ion - prezent - Stan Petru - prezent - Stănoiu Mihaela Rodica - absent - Stoica Ilie - delegaţie - Strătilă Şerban-Cezar - prezent - Stroe Radu - absent - Szabó Karoly Ferenc - europarlamentar - Şerbănescu Verginia - prezent - Şerbu Gheorghe Vergil - europarlamentar - Şereş Ioan Codruţ - prezent - Ştefan Viorel - prezent - Şter Sever - prezent - Talpeş Ioan - absent - Tănăsescu Claudiu - prezent - Tărăcilă Doru Ioan - absent - Terinte Radu - prezent - Theodorescu Emil Răzvan - prezent - Tîlvăr Angel - delegaţie - Toma Ion - prezent - Tomoiagă Liliana Lucia - absent - Tudor Corneliu Vadim - absent - Ţâbuleac Mihai - prezent - Ţicău Silvia Adriana - europarlamentar - Ţîrle Radu - europarlamentar - Ungheanu Mihai - prezent - Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - prezent - Vasilescu Gavrilă - absent - Văcăroiu Nicolae - prezent - Vărgău Ion - prezent - Vedinaş Verginia - prezent - Verestóy Attila - absent - Voiculescu Dan - absent - Vosganian Varujan - Guvern - Vraciu Jan - delegaţie Îmi permit să mai strig o dată absenţii, pentru că nu avem cvorum. Reiau apelul nominal. Doamna Norica Nicolai: Cred că este foarte bine. Colegii noştri, care au venit mai târziu, să-şi anunţe prezenţa, pentru a nu mai relua apelul nominal. Domnul Constantin Gheorghe: Cred că este suficient. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc. Stimate colege şi stimaţi colegi, Având în vedere că programul acestei săptămâni a fost adoptat în şedinţa de săptămâna trecută, de joi, vă propun să continuăm programul de declaraţii politice, care nu presupune existenţa cvorumului, după care, în măsura în care vom constata că nu este cvorum, vom lua o hotărâre. Aurel Gabriel Simionescu (PSD) - Prevederile Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 şi repercusiunile neaplicării ei; Permiteţi-mi să dau cuvântul domnului senator Aurel Gabriel Simionescu, pentru prezentarea declaraţiei politice. Domnul Aurel Gabriel Simionescu: Mulţumesc. În ianuarie 2006, Guvernul României promova Ordonanţa Guvernului nr.7/2006 privind Programul de Dezvoltare a Infrastructurii în Mediul Rural. Ordonanţa avea ca obiectiv realizarea unor lucrări de alimentare cu apă, reabilitări de drumuri, amenajări de poduri şi podeţe, iar ca beneficiar - comunităţile locale din mediul rural. Generos proiectată, ordonanţa trebuia să producă efecte în următorii trei ani. A existat o puternică mobilizare a autorităţilor locale, care au depus circa 1700 de proiecte. Interesant este că nimeni, inclusiv primul-ministru, nu poate spune exact, astăzi, câte astfel de propuneri au fost depuse şi câte au fost aprobate. Prin hotărâri de Guvern succesive, s-au aprobat sumele necesare pentru realizarea proiectelor propriu-zise şi, astfel, a trecut anul 2006. Speranţa autorităţilor locale era ca anul 2007 să marcheze începutul lucrărilor atât de aşteptate. Numai că, respectiva comisie care ar fi trebuit să dea unda verde, stabilind care proiecte să fie finanţate, cu ce sume, în ce ordine, deocamdată doar analizează şi tot analizează dacă să dea mai puţini bani pentru mai multe proiecte, încercând să-i mulţumească pe cât mai mulţi, sau mai puţini bani pentru mai puţine proiecte, dar care să ajungă într-o stare mai avansată, astfel încât, de trei luni, discutăm despre 500, 600 sau 700 proiecte într-o primă etapă, finanţate cu 40%, 30% sau 20% din suma necesară, urmând ca restul să intre într-o a doua etapă. Cum nimeni nu ştie ceva despre când va începe prima etapă, cu certitudine, nimeni nu poate spune ceva despre cea de-a doua etapă, pentru că, odată cu schimbarea Guvernului, şi criteriile de selecţie capătă noi dimensiuni şi valori, şi se schimbă, evident, şi priorităţile. Iar dacă lucrurile vor continua astfel, va trece şi luna aprilie, şi, presupunând că va exista o decizie la finalul lunii mai, şi parcurgând procedura de achiziţie publică pentru lucrările respective, ne vom trezi, undeva, în august, septembrie. Probabil că acesta este calculul pe care-l avansează Guvernul, atunci când vorbeşte de alocări de 20% din sumele necesare. De etapa a doua ce să mai vorbim? Astfel încât, putem bifa încă un an cu mari realizări, timp în care unele proiecte vor necesita actualizări. Deci, alţi bani, pentru că nici preţurile nu stau pe loc, sau altele vor fi refăcute, pentru că din 2006 până în 2008 sau 2009 pot apărea, inclusiv, alte tehnologii, ca să nu mai vorbim despre faptul că unele proiecte pot deveni istorie, având în vedere că oamenii nu au mai putut aştepta cu drumuri distruse sau cu podeţe rupte. În acest timp, de la Guvern, sub semnături importante, ni se spune că proiectele sunt în stadiu de evaluare. Câte sunt în acest stadiu? Până când nu se va face evaluarea, care vor fi criteriile de prioritate? Când vor putea începe lucrările? Care va fi contribuţia autorităţilor locale? Sunt doar câteva din întrebările la care Guvernul, în formula sa actuală, va trebui să răspundă cât mai repede, pentru a putea demonstra că nu a dat această ordonanţă doar pentru a bifa un angajament electoral, nici pentru a finanţa activitatea propriilor aleşi locali sau pentru a specula efectele la alegerile din 2008, ci în interesul comunităţilor noastre din mediul rural, al tuturor românilor care aşteaptă, în continuare, să constate că pot avea un trai mai bun. Vă mulţumesc. (Aplauze în sală) Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc, domnule senator. Puiu Haşotti (PNL) - Personalitatea conflictuală a preşedintelui suspendat; Dau cuvântul domnului senator Puiu Haşotti, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, pentru a prezenta declaraţia politică. Domnul Puiu Haşotti: Vă mulţumesc. În primul rând, distinşi colegi, trebuie să remarc că suntem în faţa unei premiere în Senatul României. Pentru prima dată, lucrările Senatului sunt conduse de o doamnă şi aş vrea să-i doresc mult succes (Aplauze în sală). În al doilea rând, cred că atitudinea colegilor de la Partidul Social Democrat este deplasată, este exagerată, de fapt. Declaraţiile politice, cutuma o arată că nu au nevoie de cvorum şi ar fi bine să ţinem cont de această chestiune. (Discuţii în sală) Eu cred că putem avea o înţelegere colegială între noi toţi. Permiteţi-mi să-mi susţin declaraţia politică şi, pentru a destinde puţin atmosfera de pe scena noastră politică şi aşa foarte încărcată în urma evenimentelor de săptămâna trecută, şi, poate, domnul senator Dinescu, amuzat, eventual, de cele pe care le voi spune, nu va mai solicita procedură, doresc să vă spun că azi dimineaţă, venind spre Parlament prin Parcul Izvor, am avut o tresărire când am văzut peluza împânzită de soldaţi, de tehnică militară de ultimă generaţie, de corturi kaki şi de locuri de tragere camuflate. Toate, repet, la doi paşi de Palatul Parlamentului în care ne aflăm şi unde ne exercităm mandatul încredinţat de electorat. Brusc, mi-am amintit de mitingurile spontane din seara zilei de 19 aprilie, din Piaţa Universităţii şi de ieri seară, din Piaţa Constituţiei, ambele menite a-i da posibilitatea Preşedintelui suspendat al României de a face, a nu ştiu câta oară, baia de mulţime, probabil, situaţia în care, preşedintele suspendat, se simte ca guvidele în apa mării şi, mai ales, de a oferi cadrul propice pentru încă o demonstraţie de populism şi demagogie. De data aceasta, mi-am zis, uitându-mă la uniformele şi la arsenalul prezente în parc "E groasă!" După potopul de vorbe revărsat asupra susţinătorilor săi, care, - nota bene, duminică seara, au fost, anume, aşezaţi cu spatele la mult hulitul Parlament, cel care şi-a permis, a îndrăznit să-şi permită să-l suspende pe "salvatorul patriei" - în faţa Teatrului Naţional, au fost incitaţi sau, oricum, deloc împiedicaţi să strige "Jos Parlamentul!", am avut, o clipă, senzaţia neplăcută că asist la începutul unui asediu orchestrat împotriva instanţei supreme dintr-un stat democratic şi de drept - Parlamentul. Aproape fără să vreau, mi-am zis - parafrazându-i pe strămoşii noştri romani de la anul 211, înainte de Cristos, cuprinşi de groaza înaintării nestăvilite a lui Hannibal către Cetatea Eternă, în vremea celui de-al doilea război punic - "Traianus ad Portas!" M-am liniştit când am aflat de la un ofiţer foarte amabil că, de fapt, se făceau ultimele pregătiri pentru "Ziua forţelor terestre" odată cu sărbătoarea de Sfântul Gheorghe. Doamnelor şi domnilor colegi, Veţi fi înţeles, desigur, că am vorbit până acum într-un registru umoristic. Mulţi vor considera, poate, că nu a fost cea mai bună glumă, iar eu recunosc, sincer, că, poate, nici cea mai nimerită, doamna senator, care este contrariată, mai ales în actualul context politic, doamna senator! Dar, ştiţi, cum se întâmplă de obicei, lucrurile serioase se spun de multe ori în glumă. Morala rămâne, însă, morală, oricât de nedibaci ar fi fost deghizată sub faldurile aluziilor! Revenind acum cu picioarele pe pământ, doresc să vă împărtăşesc totalul meu dezacord cu modalitatea aleasă de preşedintele suspendat, de a reacţiona la un act absolut constituţional şi legitim, zic eu, care-l aviza. Ştiu şi ştim mulţi din această ţară că domnul Traian Băsescu este, prin definiţie, o personalitate conflictuală, că Domnia Sa se simte cel mai bine cu duşmanii, mai mult sau mai puţin închipuiţi, că atunci când nu-i are, pur şi simplu îi inventează. De altfel, cred că acesta a fost şi unul dintre resorturile majore ale comportamentului Domniei Sale când s-a văzut instalat la Cotroceni, Domnia Sa reuşind trista performanţă de a împărţi ţara, societatea, clasa politică în două tabere aflate, prin voinţă prezidenţială, într-o istovitoare şi costisitoare competiţie - "Ai mei şi ai lor", "Cine este împotriva mea, nu este cu mine!" Şi toate acestea, unde? Într-o Românie care a făcut mari şi importante eforturi de a adera la Uniunea Europeană şi care, la 1 ianuarie 2007, nu ar trebui să fie cu nimic preocupată, "de la vlădică la opincă" decât de integrarea în construcţia europeană la care este, în sfârşit, parte. Nu, nu, domnule preşedinte suspendat, nu prin mitinguri de acest fel şi nu prin presiunea de stradă a electoratului care vă simpatizează, oameni pe care-i îmbătaţi cu vorbe fără acoperire şi pe care, încă mai grav, îi incitaţi împotriva nu doar a celor 322 de parlamentari, văzuţi de dumneavoastră drept veritabili duşmani ai poporului, ci împotriva întregului Parlament şi, prin urmare, nu astfel veţi reuşi să contribuiţi, aşa după cum nu scăpaţi niciodată prilejul de a clama, la liniştea şi la prosperitatea ţării, ţară care, îmi permit să vă reamintesc, este, totuşi, democratică şi care, totuşi, evoluează cât şi cum poate în clipa de faţă, într-o constelaţie europeană democratică. De acest adevăr inexorabil nu avem voie, nimeni, să uităm. Cu atât mai puţin, de la acest adevăr, niciunul dintre noi nu are voie să abdice. Revenind la parabola pe care am făcut-o la începutul prezentei declaraţii politice, îi mai spun ceva domnului preşedinte suspendat, îndemnându-l să ia aminte la lecţiile istoriei. Acelaşi Hannibal, care, după ce fusese coşmarul Romei, ale cărei falnice legiuni reuşise să le îngenuncheze şi să le umilească, a fost înfrânt acasă la dânsul, pe pământ cartaginez, tot de ireductibilii săi duşmani, romanii, după care, marele strateg şi comandant de oşti care făcuse să tremure întreaga peninsulă italică, a fost forţat de învingătorii săi să se autoexileze în Asia Mică, unde a sfârşit prin sinucidere. "Sic transit gloria mundi!", domnule preşedinte. (Aplauze în sală) Doamna Norica Nicolai: Mulţumesc domnului senator Puiu Haşotti pentru declaraţia politică. Da, domnul senator Dinescu, pe o chestiune de procedură, microfonul 1, vă rog. Domnul Valentin Dinescu: Cu tot respectul, nu putem fi de acord cu punctul de vedere al domnului senator Haşotti, pentru că declaraţiile politice fac parte din ordinea de zi. În principiu, ar trebui supusă la vot ordinea de zi. Or, dacă sala este goală şi mie mi se năzare să fac o propunere năstruşnică, de a elimina din ordinea de zi declaraţiile politice, cine o votează? Doamna Norica Nicolai: Deci, la ... Domnul Constantin Gheorghe: Domnule lider de grup, daţi-mi voie să vă comunic că această informaţie i-am transmis-o preşedintelui de şedinţă. Preşedintele de şedinţă decide dacă această informaţie o publică sau nu. Pe de altă parte, vreau să vă atrag atenţia că dumneavoastră ne-aţi creat o problemă la apel, nefiind prezent la primul apel. (Discuţii în sală) Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc. La primul apel nominal au fost prezenţi în sală 58 de senatori. Au mai venit câţiva senatori. Mi se pare, totuşi, o conduită abuzivă să ne prevalăm de faptul că nu ne onorăm obligaţiile din mandat şi vă rog să continuăm programul de declaraţii politice. Ioan Chelaru (PSD) - România de cinci minute sau pentru o Românie normală; Dau cuvântul domnului senator Ioan Chelaru, din partea Grupului parlamentar al PSD. Domnul Ioan Chelaru: Doamnă preşedinte, Stimaţi şi distinşi colegi senatori, Mi-am intitulat declaraţia politică "România de cinci minute sau pentru o Românie normală". Stimaţi şi distinşi colegi senatori, Chiar şi pentru cei care, în mod ostentativ, părăsesc sala Senatului, aşa înţeleg eu să mă adresez celui mai înalt for reprezentativ al poporului român. Dacă ar fi, însă, să preiau vocabularul primului om în stat, chiar şi aşa suspendat cum este, ar trebui să încep astăzi declaraţia mea politică la modul următor: "Stimaţi ticăloşi, distinşi apostoli ai bolşevismului, să vă ierte Dumnezeu!" Spre norocul nostru, unii mai au şi simţul măsurii, al ridicolului, al penibilului, până la urmă, al respectului faţă de sine şi faţă de ceilalţi, şi să intru, totuşi, în declaraţia politică. După încheierea votului privind suspendarea preşedintelui Băsescu, au existat voci care au calificat solidaritatea partidelor parlamentare, drept suspectă - "Adversarii ireconciliabili s-au postat de aceeaşi parte a baricadei". Numai că, Parlamentul a acţionat "in solidum", pentru că preşedintelui Băsescu i-au lipsit nobleţea şi ţinuta, măsura şi civilizaţia proprii unei democraţii constituţionale reale. Nu ştim ce va aduce României luna viitoare. Un lucru este limpede: parlamentarismul, aşa cum era normal, a învins, şi nu oricum, ci pe criterii care ţin de constituţionalitate, de exprimare a liberei convingeri, a unui mandat reprezentativ, dar nu imperativ, de bunăcuviinţă şi morală. Ultimii doi ani din viaţa politică românească au fost marcaţi de anomalii derutante, în primul rând, la nivelul instituţiei prezidenţiale. Traian Băsescu a probat dexterităţi dictatoriale. Cât a fost pe soclu, a vrut să devină despot. Când a simţit că se clatină, a arătat reala sa faţă imorală, reafirmată ieri, cum bine sublinia colegul nostru, în Piaţa Constituţiei. Nu poate fi etic să-ţi adjudeci poporul pentru a-ţi proteja funcţia şi nu este normal ca electorul să intre în asocieri impure şi în contaminări disperate ale sensului cuvântului "popor". Prin asta, nu faci decât să-ţi manifeşti dispreţul în formă simulată. În ce mod dovedeşte Băsescu că şi-a iubit poporul cu alt sentiment decât patimă electorală? În mod cert, nu l-au mişcat suferinţele reale ale cetăţenilor României, şi te întrebi: Cât de moral este să fii un împuternicit al dreptei şi, la ceasuri disperate, să apelezi la stânga străzii, faţă de care te-au desolidarizat, în fapt, mereu? Nu este normal să te situezi mereu la extreme, nici să ai fie un discurs bântuit de monumentalitate suprarealistă, fie un discurs de esenţă vulgară. Modul cel mai la îndemână de a afla despre lărgimea de spirit, viziunea şi felul de a fi al unui om este discursul său, felul în care preţuieşte cuvintele şi înţelesul lor. Or, din tot ce a afirmat preşedintele, inclusiv în ultima săptămână, a respirat, mereu, o egolatrie periculoasă şi rea. Acest om a crezut că dacă trece drept inflexibil, va fi calificat drept moral. În loc să fie autoritate, a fost o teroare. Au fost, în mod clar, paşi importanţi spre statul poliţienesc. România fără Băsescu devine o Românie normală, măcar pentru o lună şi cred că, după exerciţiul democratic din 19 aprilie, ar trebui să fie de neconceput ca cineva să-şi imagineze că poate avea toată puterea, singur şi discreţionar. Un om nu salvează patria. Sper să fi înţeles că reformele reale se fac la filigran, cu strategii lungi şi eforturi răbdătoare. Poate am învăţat cu toţii una dintre dogmele democraţiei - instituţiile statului şi puterile statului acţionează, astfel încât, să-şi limiteze una celeilalte orice tentaţii de absolutism. Traian Băsescu nu a vrut să accepte asta şi s-a manifestat ca atare. Când media, societatea civilă şi clasa politică i-au atras atenţia, susţinând că încalcă Constituţia, în mod manifest, el a evitat un răspuns, acuzând sistemul actual de corupt şi cu inapetenţe pentru reforme. Nu cred că vreun viitor alt preşedinte va mai opera cu simplificări periculoase. Când a vorbit despre corupţie, Băsescu a arătat, exclusiv, spre clasa politică. Când a vorbit despre reforma justiţiei, a indicat arestări spectaculoase şi dosare din mediul politic. O astfel de viziune asupra reformei justiţiei este eronată din faşă. Este, mai curând, semnalul pentru disfuncţii mult mai grave decât cele aparente. Preşedintele a jignit mereu, prin discurs necuviincios, un întreg sistem democratic, aşezat pe baze constituţionale şi s-a considerat unicul creuzet al bunelor intenţii din toată ţara asta. Înnebunit de putere, pretinde dragoste populară într-o societate năucită încă de covalescenţa postrevoluţionară. În anul de civilizaţie 2007, cineva se manifestă politic, în stradă, prin excese afective dramatice şi disperate. Incredibil! Toate aceste tensiuni, întreţinute fără sens, au sporit melancolia multor români. Excesul în general duce la asta, la reducerea vitalităţii, la apatie şi dezinteres. Nu mă îndoiesc însă că avem putere să ne revenim în curând. Poate abia acum suntem la debutul realist al unei reconstrucţii politice normale. Ne apropiem de finalul unei crize care ne-a exasperat pe toţi, dar democraţia a ieşit, sper, câştigată din aceste avataruri. Pe termen lung, suntem pe calea cea bună. Vom şti să fim altfel de europeni, mai puţin balcanici, mai tenace, mai metodici, dar şi mai reţinuţi. Toată clasa politică, dar şi ţara trebuie să beneficieze de un plus de credibilitate, nu pentru că la suspendat pe Băsescu, ci pentru că a înlăturat, nu ştiu dacă definitiv, un anumit model de om politic. Am mai limpezit odată regulile de joc democratic. Cineva declara că tocmai s-a încheiat tranziţia în România. Eu nu sunt neapărat de acord; una din rezerve fiind aceea că nu am tranzitat încă spre prosperitatea cetăţeanului. Chiar dacă Traian Băsescu vrea acum să supravieţuiască politic cu orice preţ, acest lucru ţine de tragedia sa personală. E normal să vrei să supravieţuieşti, dar sunt şi momente când a dori să supravieţuieşti politic, cu price preţ, este nedemn! Inflexibilitatea de care dă dovadă în încăpăţânarea sa l-a coborât sub demnitatea celui mai firesc dintre scopuri: păstrarea onoarei proprii, apropo de demisie. Dar chiar aşa, încercarea falsă de suicid prin demisie a preşedintelui lasă sechele. Idiosincraziile sale exacerbate ale unui om care a dat mereu impresia că ia totul asupra sa, aidoma unui erou science-fiction, au modificat semnificativ concepţiile electoratului. Mulţi oameni au atenţia dizolvată de suspiciune la adresa întregii clase politice. Prea sunt oamenii decişi în raţionamente denigratoare. Nici nu stau pe gânduri când ne descalifică. A sta puţin pe gânduri este, de obicei, un semn de luciditate reflexivă. Asta îmi dă de înţeles că întreaga stare de criză politică are şi alte substraturi la care ar trebui să ne mai gândim. Vă mulţumesc. (Aplauze) Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc, domnule senator. Aurel Ardelean (PRM) - Retrocedări masive ale terenurilor şi clădirilor în Ardeal; Dau cuvântul domnului senator Aurel Ardelean, PRM, pentru a-şi susţine declaraţia politică. Vă rog, domnule senator. Domnul Aurel Ardelean: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, prin declaraţia politică de astăzi doresc să semnalez faptul că asistăm, practic, la reîntoarcerea României în timpuri de mult trecute prin retrocedări masive a terenurilor şi clădirilor către foştii proprietari. Astfel, constatăm cu uimire faptul că urmaşii latifundiarilor de ieri au devenit cei mai mari latifundiari din România de astăzi, iar jumătate din pădurile ţării au revenit în curţile nobiliare de odinioară. Prinţi şi conţi, boieri de viţă veche s-au repatriat miraculos şi-au luat pământurile înapoi şi investesc în Ardeal. Nu va trece mult timp, probabil, până când vor solicita Guvernului reînfiinţarea iobăgiei, ca ocupaţie profund europeană. Au apărut bineînţeles şi falşi moştenitori cu documente contrafăcute care îşi cer drepturile imaginare. În Ardeal, cum era de aşteptat, s-au întors distinşii nobili maghiari care brusc şi-au amintit de vremurile bune de altădată. Mulţi dintre ei trăiesc în Ungaria, Austria, SUA. Aceştia au introdus notificări pentru recuperarea tuturor bunurilor deţinute anterior instalării regimului comunist: castele, palate, păduri, terenuri agricole. Potrivit unor studii apărute la Budapesta privind retrocedările din Ardeal, o treime din Transilvania este revendicată de baroni, conţi, duci maghiari, deţinătorii unor mari proprietăţi înainte de 1945, în special în zona centrală a Ardealului. Erau concentraţi în judeţele Cluj, Mureş, Sălaj, Bistriţa, dar şi în Maramureş. Au apărut însă şi numeroase cazuri de falşi moştenitori, cu documente fabricate, impostori care dublează cererile urmaşilor legali sau moştenitori ai unor proprietăţi vândute înainte de 1945 din diferite motive. Baronul Urany, de exemplu, şi-a pierdut averea la cărţi. Urmaşii baronului care trăiesc în Ungaria îşi cer înapoi proprietăţile, adică nici mai mult nici mai puţin decât fabrica de spirt, castelul, o moară, zeci de hectare de terenuri agricole şi câteva zeci de hectare de pădure. Comisia locală de retrocedări a respins bineînţeles cererea. Baronul Urany şi-a pierdut averea. Există documente prin care Tribunalul Regal constată juridic că nobilul şi-a jucat domeniul la cărţi. Mai mult decât atât, baronul a fost declarat trădător de ţară, în 1945, sub acuzaţia de colaborare cu Germania hitleristă. Şi totuşi actualii moştenitori solicită să intre în posesia bunurilor. Un alt exemplu. Simon Bela revendică tot satul Rus din Sălaj. Nu ştim dacă cu locuitori cu tot sau nu. Domeniul Simon înseamnă 300 ha de păşune, 100 ha de pădure, o moară, clădiri, grajduri. Comisia locală a respins solicitarea. Motivul? Nobilul Simon a vândut tot în 1948, înainte de naţionalizare. Când au venit comuniştii acesta s-a speriat şi a dat tot ce a rămas de vândut. Mai mult, urmaşul nu avea dreptul legal să înainteze o notificare pentru că nu este cetăţean român. Exemplele pot continua. Motivul expunerii lor este simplu: există extrem de multe solicitări neîntemeiate care riscă să blocheze activitatea comisiilor de retrocedări. Totodată, consider că în acest moment am ajuns, practic, chiriaşi în propria ţară, iar dacă lucrurile vor decurge cu aceeaşi intensitate, vor surveni anomalii în exercitarea de către stat a unui control asupra propriului teritoriu. Care dintre statele europene mai au o asemenea legislaţie? Ne vom trezi în curând fără ţară, domnilor guvernanţi, pentru că o "retrocedaţi" cu tot. Mă întreb. Până unde vom fi capabili să coborâm? Cât de corupţi vom putea fi? Mâine-poimâine vom vinde şi râurile, şi Marea Neagră şi ceea ce a mai rămas din această ţară. Retrocedările trebuie să ţină cont de interesele statului român şi a poporului. Un avertisment comisiilor de retrocedări care trebuie să fie extrem de vigilente, iar Ministerului Justiţiei îi solicit să intervină, pentru ca aceşti falşi moştenitori să fie aspru sancţionaţi, conform legilor ţării. Vă mulţumesc. (Aplauze) Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc, domnule senator. Ştefan-Mihail Antonie (PD) - Spitalul regional Târgu-Mureş; Dau cuvântul domnului senator Mihai Antonie, din partea Grupului PD. Domnul Ştefan-Mihail Antonie: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, tema declaraţiei mele politice este: "Povestea Spitalului regional Târgu-Mureş". Viitorul spital regional de urgenţă face carieră în presa mureşeană cam de o jumătate de an. Este cel mai elocvent exemplu pentru zicala: "ce începe prost are toate şansele să se termine şi mai prost". Am să prezint tema pornind de la situaţia terenului, precum şi a oportunităţii. A. Terenul. Ministerul Sănătăţii se pregăteşte să ia cu japca terenul pentru Spitalul regional de la Târgu-Mureş. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Prefectura Mureş au pregătit un proiect de hotărâre de Guvern prin care un teren situat în imediata vecinătate a Spitalului Clinic judeţean de urgenţă de la Târgu-Mureş, să fie trecut din administrarea municipalităţii în cea a ministerului. Asta după ce alocarea terenului respectiv pentru spitalul regional a dat naştere unui adevărat conflict între reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Mureş şi aleşii locali de la Târgu-Mureş. Venind în întâmpinarea ministrului, s-a găsit, aşa, peste noapte, scoasă din sertare prăfuite, o Hotărâre de Guvern din 2002 prin care terenul nu este de fapt al consiliului local, ci al consiliului judeţean. În câteva zile s-a intabulat o suprafaţă de 7,5 ha din cele 20 care se pare că sunt ale consiliului judeţean, s-a promovat în mare grabă o hotărâre de consiliu judeţean şi s-a alocat terenul pentru construcţia spitalului. Urmarea este aberantă: consiliul judeţean şi-a trecut în proprietate o bucată de drum, o biserică, o felie de parc şi un liceu. Pe de altă parte, consiliul local a concesionat o parte din acelaşi teren, a făcut studii de fezabilitate, a mai înfiinţat şi un cimitir pe altă parcelă şi lista de investiţii poate continua. Ideea de bază este că edilii au cheltuit bani pe un teren care nu mai aparţinea consiliului local! În această dispută a consiliilor, un rol important îl are UDMR şi, ca şi în alte dăţi, ei încearcă să-şi negocieze şi să-şi condiţioneze poziţia. Nu în ultimul rând, unii jurişti spun că hotărârea de guvern poate decide asupra terenului deoarece acesta nu este în proprietatea municipalităţii, în timp ce alţii spun că, după 1990, toate terenurile aflate în proprietatea statului - care nu au fost revendicate - au trecut în proprietatea administraţiilor locale. "Nici o hotărâre de Guvern, nici un altfel de asemenea act nu poate trece fără avizul consiliului local. Peste capul consiliului local nu se poate trece", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Mureş, potrivit căruia terenul respectiv se află în administrarea Consiliului local Târgu-Mureş din 1975, fiind teren proprietate de sat şi nu poate fi înstrăinat decât cu acordul consiliului local Târgu-Mureş. Din punct de vedere al oportunităţii, doamnelor şi domnilor parlamentari, legile din România au fundamentat retrocedările, obligativitatea prin lege de a vinde cabinetele medicale, spaţiile comerciale. Considerăm că au fost imixtiuni pure asupra autonomiei locale, ca principiu enunţat în Programul legislativ, ducând la spolierea autorităţilor locale de venituri. Universitatea de Medicină şi Farmacie, Colegiul medicilor şi alţi factori locali, care ar trebui să fie implicaţi în acest proiect, nu au fost consultaţi. Nu este nevoie de transparenţă? Se va ajunge, astfel, ca lângă un spital clinic judeţean cu 3000 de paturi, plin de datorii, ajuns cel mai mare angajator din oraş - depăşind AZOMUREŞ-ul! - să se construiască alt spital. Pentru firmele de construcţii ar fi o adevărată afacere. Nu mai este de mirare, în aceste condiţii, că domnul ministru şi-a adus de la Târgu-Mureş la minister, pe postul de consilier pentru probleme de investiţii, pe finul său, Mora, patronul unei firme de construcţii. Şi dacă este o afacere pentru constructori, de ce să nu ne gândim, în final, şi la o afacere imobiliară şi funciară; că doar oraşul este împânzit de spitale cu terenuri, clădiri şi alte oportunităţi. Şi toate aceste lucruri se întâmplă acum, când suntem pe primul loc la hepatita C, diabeticii nu au medicamente şi bolnavii de cancer îşi numără orele de viaţă pe la cozi la farmacii. Ne punem întrebarea firească: aşa se manageriază o investiţie de 20 de milioane euro, anunţată cu surle şi trâmbiţe? (Aplauze) Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc, domnule senator. Neculai Apostol (independent) - Revalorizarea mediului de afaceri - o temă de dezbatere publică; Dau cuvântul domnului senator Apostol Neculai pentru a-şi prezenta declaraţia politică. Domnul Neculai Apostol: Stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Revalorizarea mediului de afaceri - o temă de dezbatere publică". În linii mari, în economie pare a fi finalizat procesul de privatizare, chiar dacă axele economice nu mai sunt româneşti, suntem pe deplin membri ai Uniunii Europene, cu răspunderile şi drepturile aferente, şi începem să ne adaptăm perioadei postintegrare cu rigoarea şi costurile asociate. Tema pe care doresc să v-o prezint astăzi, şi anume reconsiderarea şi revalorizarea mediului de afaceri, a întreprinzătorilor care au avut curajul antreprenorial de afaceri, priceperea de a construi, capacitatea de a genera investiţii şi locuri de muncă, alimentând bugetele pentru ca alţii să-şi dovedească abilităţile de a cheltui banul public, nu întotdeauna bine chibzuit, trebuie să devină o temă de dezbatere publică. Parcă de prea multe ori şi parcă prea uşor se lipesc etichete peiorative tuturor întreprinzătorilor, la grămadă, suspectaţi că şi-au construit şi dezvoltat afacerile într-un mod nu în totdeauna onest, corect şi cinstit, că au ei undeva ceva de ascuns şi că oricum, eventuala prosperitate a firmei se bazează pe o exploatare oneroasă şi sălbatică a lucrătorilor, ceea ce este de prea multe ori o judecată păguboasă, o antepronunţare nedreaptă şi o percepţie cel puţin superficială. Ţinând cont că întreprinderile mici şi mijlocii deţin doar 25% din capitalul social naţional, acoperind peste 60% din contribuţiile bugetare, sunt deja motorul progresului şi suportul creşterii economice pe care o înregistrăm astăzi. Or, recunoaşterea rolului şi importanţei sociale a acestei realităţi este mai mult decât onorifică. De cele mai multe ori, întreprinzătorii nici nu doresc, măcar, un sprijin material, ci doar o recunoaştere morală, o susţinere publică din partea administraţiei şi a mediului politic, asigurarea unui climat de normalitate, de concurenţă corectă, nealterată politic sau administrativ, de respect şi deferenţă reciprocă. Iar acest cuvenit respect şi minimele pretenţii vin, totuşi, din partea celor care duc greul economiei româneşti, a celor care sunt oneşti, contribuabili şi contributori la buget, pentru ca tot aparatul bugetar complex să poată fi funcţional. Mai mult, destui oameni politici s-au trezit amestecând planurile şi declarând că întreprinzătorii ar trebui să-şi vadă doar de afaceri şi să nu se implice în planul reprezentării politice, confundând deliberat pe cei care au profitat de pe poziţiile politice dominante, pentru protejarea propriilor interese de afaceri, cu cei care, odată realizaţi în afaceri, au considerat că-şi pot asuma şi o suită de obligaţii politice specifice, de reprezentare socio-profesională legitimă. A predestina oamenilor de afaceri un definitiv şi comun rol de sponsori inerţi ai politicului, a nu ţine cont de realităţile şi necesităţile economice determinate politic este o declasare peiorativă, care impune, o dată în plus, necesitatea de a reconsidera şi revaloriza mediul întreprinzătorilor, suportul real al clasei de mijloc şi elementul de stabilitate al oricărui sistem democratic viabil. Această temă de dezbatere publică, abordată responsabil şi inteligent, poate determina o bună guvernare, o dezvoltare armonioasă, o creştere economică reală şi o redresare concretă a nivelului de trai al populaţiei. Desigur, pot fi suspectat că am o perspectivă subiectivă asupra acestui subiect, pentru că provin din domeniul economic, din rândul întreprinzătorilor, al societăţilor profesionale de profil, care au propriile lor probleme, deziderate şi priorităţi. Dar, poate tocmai din aceste motive, consider că am obligaţia morală de a atrage atenţia asupra necesităţii de a aborda în dezbatere publică o astfel de temă, cu implicaţii inclusiv morale, având convingerea că aceasta este o importantă componentă a realităţii româneşti, care precondiţionează progresul societăţii noastre în ansamblul ei. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Înainte de a da cuvântul domnului senator Ion Vărgău, vă anunţ că Grupul Partidului Social Democrat a epuizat 15 minute. Ion Vărgău (PSD) -Nu neglijaţi educaţia preşcolarilor; Aveţi cuvântul, domnule senator Vărgău. Mai aveţi încă 15 minute. Domnul Ion Vărgău: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Nu neglijaţi educaţia preşcolarilor". Integrarea în Uniunea Europeană creează premisele unui nou climat economic şi social în România, climat în care toţi românii speră să-şi crească şi să-şi educe copiii în condiţii civilizate. Noua legislaţie a încurajat, în ultima perioadă, natalitatea, stimulând familiile tinere, prin acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului. Există legi şi reglementări privind protecţia copilului de până la 3 ani, dar ele se referă numai la hrană, sănătate şi protecţie socială, fără componenta educaţie. Dacă micuţii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani se află în îngrijirea părinţilor, care pot beneficia de concediul pentru creşterea copilului, iar cei peste 3 ani sunt cuprinşi în planul de învăţământ preşcolar, copiii între 2 şi 3 ani nu sunt prinşi în nicio formă de învăţământ. Deşi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a concluzionat, în urma discuţiilor avute cu părinţii şi cadrele didactice, că este nevoie de servicii pentru educaţia copiilor sub 3 ani, ai căror părinţi muncesc, nu s-a făcut nimic în acest sens, deoarece grădiniţele înscriu numai copiii cu vârste între 3 şi 6 ani. Cum rămâne cu educaţia copiilor care nu au împlinit 3 ani şi ai căror părinţi doresc să se întoarcă la serviciu? Creşele sunt insuficiente şi, an de an, părinţii aleargă disperaţi pentru a prinde un loc în cămin. Desigur, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului are strategii lăudabile privind introducerea educaţiei timpurii pentru copiii cu vârstă până la 3 ani, însă, potrivit proiectului pentru reforma educaţiei timpurii, aceste strategii se vor aplica abia din anul 2011, dar până atunci, ce şanse acordăm părinţilor aflaţi în această situaţie? Stimulând familiile tinere, prin acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, natalitatea în România a crescut, lucru benefic, deoarece populaţia activă din ţara noastră era în scădere, dar nu este suficient să întinereşti populaţia unei ţări, dacă nu există şi preocuparea pentru educaţia ei încă de la vârsta fragedă. Foarte mulţi părinţi doresc să se reîntoarcă la locurile de muncă înaintea împlinirii celor 2 ani, însă, datorită lipsei acute a locurile din cămine şi creşe, sunt nevoiţi să-şi lase copiii în grija unor persoane care nu au pregătirea şi instruirea necesare pentru a acorda o educaţie corespunzătoare copiilor de această vârstă. În acest sens, ar trebui să existe o colaborare strânsă între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, precum şi Ministerul Sănătăţii Publice, astfel încât aceşti copii să poată beneficia de un program european, în ceea ce priveşte educaţia şi integrarea lor în societate. La învestirea în funcţie, noul ministru al educaţiei a promis că va pune mare accent pe comunicarea cu sindicatele, studenţii şi părinţii, însă îi sugerez domnului ministru să sintetizeze rezultatul acestor discuţii şi să-l concretizeze în proiecte care să determine o creştere a standardului sistemului educaţional. Este momentul ca starea de nesiguranţă şi incertitudine, care a caracterizat, în ultimii doi ani, învăţământul românesc, să înceteze, iar factorii de decizie să conştientizeze că eficientizarea sistemului educaţional va determina, implicit, o creştere a eficienţei în toate celelalte sectoare economice, sociale şi politice. Vă mulţumesc pentru atenţie. Doamna Norica Nicolai: Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Mircea Mereuţă (PNL) - Reabilitarea şi metodele de asfaltare folosite pe DN 17; Dau cuvântul domnului senator Mircea Mereuţă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Aveţi cuvântul, domnule senator. Domnul Mircea Mereuţă: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori, Vin în faţa dumneavoastră cu o problemă locală, dar cu impact naţional. Anul trecut, am adresat o interpelare ministrului transporturilor de atunci privind reabilitarea şi metodele de asfaltare folosite pe DN 17. După cum ştiţi, este cea mai mare investiţie după autostrada Bucureşti-Constanţa. Mă refer la tronsoanele aferente din Valea Bârgăului şi din sectorul Bistriţa - Cluj-Napoca. În speţă. M-am referit la modul în care s-a aplicat o soluţie de reabilitare, care, din păcate, incomodează funcţionarea gospodăriilor, magazinelor, precum şi derularea traficului pietonal pe această rută. Situaţia a fost creată din cauza faptului că mixtura asfaltică utilizată în reabilitarea respectivului drum, prin depunerea unui start de balast sau de fundaţie peste şoseaua de beton existentă şi acoperirea lui cu alte trei straturi de asfalt a determinat ridicarea nivelului sectorului de drum din localităţile aferente cu până la 70 - 80 de centimetri în unele porţiuni, astfel încât cei care circulă prin aceste localităţi, Valea Bârgăului şi altele, pot constata cele prezentate mai sus. De aceea, aş fi foarte interesat să aflu dacă acelaşi antreprenor în construcţii, care a câştigat licitaţia pe DN 17, va folosi acelaşi tip de tratament şi în interiorul municipiului Bistriţa, tot prin ridicarea părţii carosabile cu 50 - 60 de centimetri. Nu doresc să fiu ironic, dar referitor la asemenea lucrări, consider că soluţia de asfaltare prezentată este bună de aplicat în afara localităţilor, şi nu în interiorul lor, deoarece are efecte secundate care amplifică efectele în cazul unor eventuale calamităţi naturale. Firma constructoare, proiectantul lucrării, precum şi foştii reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor dovedesc tratarea cu indiferenţă a unor lucrări de pe tronsoane de drum naţional, singura motivaţie a acestora fiind de ordin financiar. De aceea, se impune ca Ministerul Transporturilor să transmită reprezentanţilor firmei constructoare şi proiectantului o hotărâre prin care să se propună o soluţie pentru îndepărtarea şi măcinarea stratului de beton şi refacerea fundaţiei, astfel încât drumul reabilitat să fie la aceleaşi cote cu drumul iniţial. Mai adaug şi faptul că pe unele sectoare de drum nu s-au prevăzut rigole şi şanţuri de canalizare pentru colectarea apelor pluviale, operaţiuni absolut necesare şi cuprinse în manualul oricărui antreprenor de construcţii, ceea ce demonstrează o tratare superficială a lucrărilor de pe acest tronson de drum, zona Bistriţa - Mureşenii Bârgăului. În pofida tuturor sesizărilor adresate de primăriile locale autorităţilor în drept, până la 4 aprilie 2007, nu a fost întreprinsă nici o acţiune legală concretă. În aceste sesizări, de care au luat la cunoştinţă şi constructorii, se precizează neexecutarea unor poduri de acces cuprinse în proiectele licitate privind reabilitarea şi recondiţionarea tronsonului rutier prezent dintre unele terenuri în folosinţă, pe care le au locuitorii lângă aceste şosele, care, teoretic, este reasfaltat, reconstruit şi refăcut conform avizelor prezentate de antreprenorii construcţiei. Interesant este că o situaţie similară poate fi întâlnită şi în alte zone ale ţării. La fel ca în toată ţara, şi în acest sector s-au dat asigurări privind calitatea unei căi de comunicaţii rutiere, în schimb reprezentanţii instituţiilor statului au tratat cu toată indiferenţa faptică forma lucrărilor concesionate antreprenorilor privaţi, adică antreprenori selectaţi în funcţie de raportul cantitate/preţ, şi nu de calitate/preţ. Stimaţi colegi, Prin această declaraţie, am vrut să vă supun atenţiei şi alte subiecte, ţinând cont de interesele cetăţenilor care ne-au ales şi de problemele lor locale, şi nu numai cele de interes general. Această situaţie a lucrărilor privind drumurile publice are la bază o singură rezoluţie decizională, aplicată de 17 ani încoace: soluţia cea mai ieftină este şi cea mai bună. Pornind de la această frază, observăm, cum am afirmat şi mai sus, că facem rabat de la calitate pentru a termina la timp lucrările şi pentru a îmbogăţi conturile antreprenorilor şi ale intermediarilor din instituţiile publice care facilitează astfel de licitaţii. Nu vreau să lezez pe cineva prin această declaraţie, dar consider că atunci când luăm decizii administrative, indiferent de domeniu, ar trebui să avem ca motto următoarea afirmaţie: "Suntem prea săraci ca să cumpărăm sau, în cazul de faţă, să achiziţionăm ieftin". Altfel spus, este timpul să lăsăm deoparte atitudinile şi mentalităţile egocentriste de genul "econom", folosite înainte de 1989. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: Şi eu vă mulţumesc. Adrian Păunescu (PSD) - Preşedintele suspendat; aplicarea legilor; retrocedări aberante; plecarea medicilor în străinătate etc.; Are cuvântul domnul senator Adrian Păunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Mai aveţi 10 minute, domnule senator. Domnul Adrian Păunescu: Aud că mai avem 15 minute. E bine. Dar nu trebuie uitat că unii au avut 5 şi nu le-au folosit. Sigur că mi-ar fi şi mie la îndemână unealta polemicii, instrumentul pamfletului, pentru a răspunde, aşa cum am fost provocaţi, la atacurile Preşedintelui suspendat, împotriva celor ce nu au votat cu Domnia Sa. Eu n-am să fac, însă, un lucru pe care m-am străduit, de-a lungul vieţii, să-l evit, şi anume, n-am să dau în cineva lovit. E un moment în care prefer o analiză lucidă şi, înainte de orice, aş spune că preşedintele nu poate cere Parlamentului şi Guvernului socoteală, pentru ceea ce nu s-a făcut în România, câtă vreme dumnealui este, de doi ani şi jumătate, Preşedintele României şi nu-şi asumă propria răspundere pentru tot. Vorbeşte Domnia Sa ca un recenzent, ca un critic de artă, care trece printr-o expoziţie - străină de Domnia Sa - şi dă din cap afirmativ sau neagă valoarea tablourilor expuse. E primul responsabil. Şi este inadmisibil acest mod, desigur, primitiv, sigur, trist, fireşte, cu un efect scurt la populaţia prezentă. "Eu am zis, ei nu". "Eu am zis ..." Astea sunt lucrurile care nu fac bine nici clasei politice şi nici imaginii preşedintelui, oricât de suspendat ar fi Domnia Sa. Dar dincolo de polemicile pe care le-aş putea duce, şi, dacă va fi cazul, le voi şi purta cu acest om de o factură mai specială, eu aş încerca să vedem ce nu e bine în ce facem noi. Fără îndoială, unele dintre lucrurile pe care, atacând Guvernul şi Parlamentul, le-a spus domnul Preşedinte suspendat, sunt, din nefericire, adevărate. Şi ele sunt adevărate pentru că, în primul rând, modul de a lucra al Parlamentului nu este unul imediat, Parlamentul nu este staţie de prim-ajutor, cum poate fi un minister sau cum poate fi o direcţie din Preşedinţie. Dar, pe de altă parte, nici noi nu urmărim efectul a ceea ce legiferăm, a ceea ce spunem şi, din acest punct de vedere, cred că este un defect pe care populaţia, electoratul, nu doar cel captiv, ci, în genere, îl resimte ca negativ. De aceea, Parlamentul trece drept o putere criticabilă, pentru că multe dintre lucrurile pe care noi le spunem aici, pe care noi le hotărâm aici, nu ajung să devină fapt. Am tot vorbit despre aceste lucruri şi Guvernul pe care, şi crezând în el, şi necrezând în el, dar crezând în nevoia generală de stabilitate, l-am votat, ar trebui să ţină seama că are nişte obligaţii faţă de poporul român, dar şi faţă de aleşii poporului român, care nu sunt nici ticăloşi, nu sunt nici nemernici, nu sunt nici "322, daţi-ne votul înapoi" sau cine ştie ce. Sunt chestiuni aberante, acum după suspendare, sunt chestiuni triste, sunt chestiuni care - abia ele! - seamănă mult mai mult a ceea ce spunea domnul coleg Talpeş că ar fi decizia noastră, şi anume o lovitură de stat. Ceea ce am hotărât noi în mod legal, constituţional, poate drept, poate mai puţin drept, dar legal şi constituţional, domnul senator Talpeş ne-a avertizat că ar fi aproape o lovitură de stat. Este absurd şi l-aş ruga să se explice în faţa noastră şi a celor care i-au citit opinia, pentru că aşa ceva nu poate fi tolerat: în primul rând, nu poate fi tolerată o lovitură de stat. În al doilea rând, nu poate fi tolerată o lovitură de coleg. În al treilea rând, nu poate fi chiar aşa de lesne tolerată o trecere din perete în perete. Mingile cu aer mult în ele, da, pot să meargă din perete în perete. Oamenii cu substanţă în ei au o dificultate. Nu sar imediat în barca învingătoare pentru a-i învinovăţi pe ceilalţi care rămân la vechea opinie. Eu nu învinovăţesc pe nimeni că are altă opinie decât mine, nici în această privinţă, nici în celelalte. Nu-i învinovăţesc nici măcar pe cei care vorbesc în sală, acum, când eu vorbesc la microfon, pentru că ştiu că, până la urmă, ceea ce spun se aude, chiar datorită zgomotului de fond şi de formă. Aş zice că trebuie urgent să trecem la un alt mod de a face politică, noi, aici, în Senat, şi anume, de la simpatie şi antipatie, să trecem la empatie, să ne punem în locul celorlalţi. De aceea, sunt urgente câteva lucruri pe care noi trebuie să le sesizăm, noi trebuie să le subliniem, trebuie să le strigăm, pentru a se auzi şi pentru a se observa că nu o singură persoana are grija poporului român, ci toţi cei care şi-au asumat această responsabilitate, de a vorbi în numele alegătorilor săi. Şi de a se bate pentru cauza lor. De aceea, nu se poate tolera situaţia din Sănătate, unde bolnavii de cancer nu mai au medicamente. Dacă asta se întâmpla înainte de 1990, toţi îl credeam vinovat pe lider. Acum, cine e vinovat? Şi unde ajungem cu această bezmetică atitudine faţă de bolnavii de cancer? Nu ne punem o clipă în locul lor? Nu ne dăm seama cât de cinci devenim? Cum sfidăm realitatea? Aceia sunt oameni care nu mai pot aştepta! E vorba nu de declaraţii patetice, e vorba de strigătul meu de alarmă către dumneavoastră şi de dorinţa de a pune ministerele acestui Guvern în stare de funcţionare şi de activitate. Nu se poate la nesfârşit să amânăm pe mâine. Nu există mâine. Pentru oamenii politici există azi. Grija zilei de mâine este subsumată grijii faţă de ziua de azi. Nici aplecarea aceasta permanentă către trecut! Cu falsele retrocedări, despre care a vorbit şi un alt coleg aici, despre care social-democraţii au vorbit mereu! Această situaţie aberantă că, în Ungaria, grofii nu au primit nimic înapoi, în România, în Transilvania României, au primit tot ce au vrut şi ce nu au vrut ei, ca să dezechilibreze şi România, ca să scufunde şi mai tare păturile sărace şi ca să profite de acest complex de vinovăţie cu care am pornit noi în lumea nouă, această situaţie aberantă trebuie arătată şi curmată. Empatia este o chestiune urgentă. Apariţia impostorilor, pe lângă fiecare dintre temele reale, este un fapt profund negativ. Dar sunt şi alte lucruri pe care nu le rezolvăm, deşi avem printre noi eminenţi specialişti. Printre noi se află, trăieşte, lucrează un mare medic român, domnul profesor Irinel Popescu. Are necazuri cu ceva ce noi am putea reglementa, problema transplantului de organe. Sunt 1.500 de oameni care aşteaptă şi, pentru că reglementările sunt aşa cum sunt, pentru că educaţia este aşa cum este, aşteaptă zadarnic... Modernizarea gândirii şi eliberarea de complexe de vinovăţie reprezintă urgenţe. Iată, nu sunt reglementate aceste probleme, deşi 70% dintre români cred că trebuie folosit transplantul. Când suntem rudă cu cineva căruia ar trebui să i se prevaleze un organ, suferim, ne pare rău, ne opunem. Când suntem rude cu cineva care are nevoie de un organ, de un rinichi, de un cord, de un pancreas, de ficat, atunci devenim foarte generoşi. De aceea, trebuie reglementată şi această chestiune, la egală distanţă de toţi oamenii. Nu la nesfârşit politică în sine! Asta este o nebunie tribală. Clasa politică în sine însăşi. Clasa politică nu e nimic dacă nu se raportează la cei care au trimis-o să lucreze. Clasa politică este clasa celorlalte clase. Pătura politică, plapuma politică, mă rog, politicienii sunt oamenii care trebuie să nu uite ceea ce i-a adus în condiţia de reprezentativitate în care se află. De aceea, e urgent ca, la nivelul Guvernului, dar e urgent şi ca noi, prin Comisiile noastre, să depăşim acest stadiu de constatare, să terminăm odată cu învinovăţirea noastră pentru lucruri care, ori sunt vinovăţii ale tuturor celor care s-au aflat în aria politicii, în aceşti ani, ori nu sunt ale nimănui şi sunt vinovăţii meteorologice. Ce se întâmplă, însă, cu excesul politizării în societate este inadmisibil. La Craiova (şi i-am spus asta ministrului Sănătăţii în mai multe rânduri şi a părut că înţelege), sunt daţi afară 13 oameni de la Spitalul clinic de urgenţă, sunt daţi afară, pentru că e o nouă politică la nivelul conducerii spitalului. Să se termine cu această mizerie, cu introducerea politicii şi în operaţiile pe creier. Sau să-şi facă operaţie pe creier cei care gândesc aşa. Iată, doctorul Cameniţă, Alexandru Cameniţă, are 65 de ani şi e repede dat afară. I se spune că i s-a aprobat cererea de dare afară. Ei bine, nu se mai poate aşa. 13 oameni de calitate sunt daţi afară politic. Noi ducem lipsă de oameni. Pleacă medicii de la Iaşi, de exemplu, iată ce situaţie s-a creat la Iaşi, dar nu numai la Iaşi: 116 medici din 3.100 pleacă în străinătate. Foarte bine. Dar România cui rămâne?! Pacienţii români cui rămân?! 3.000 de cadre sanitare, din care 1.900 medici, au plecat, la nivel naţional, din această ţară, să se pricopsească. Şi bine au făcut! Până când vom suporta toate aceste sfidări, toate aceste realităţi care ne costă?! Până când vom ajunge, probabil, în situaţia de a merge la cabinetul unui medic şi a bate, şi a vedea că e uşa încuiată. Şi, când vom avea nevoie pentru părinţii noştri, pentru surorile şi fraţii noştri, pentru copiii noştri, pentru oamenii noştri, vom vedea că nu mai avem cui să ne adresăm. Aşa ne trebuie. Dezindustrializarea a fost o catastrofă, aşa cum s-a făcut, otova, la grămadă, să nu cumva să mai existe meserii rentabile. Dar scoaterea Românei de sub puterea specialiştilor este o crimă fără de egal. Redevenim trib? Ne batem joc de ceea ce este posibil să rezolvăm noi? Ne plângem că nu sunt bani, dar noi ştim că rulează nenumărate sume de bani negri în locul banilor normali. Ne bucurăm de 16%, de nu ştiu ce cota aşa-zis unică. Dar 16% acela este doar ce se vede. Vârful icebergului. Dedesubt s-au înmulţit nebuneşte toate impozitele, toate taxele, toate dările. Până şi din pielea omului s-a făcut un obiect al radicalizării şi al scoaterii şi din ea, din pielea omului a ultimei piei, aia ascunsă. De fapt, ca să se acopere lipsa de eficienţă economică a tuturor acestor ani. Nu e vorba de anul 2005 sau de 2006, trendul ascendent nu este real. Doamna Norica Nicolai: Domnule senator, cu toată condescendenţa pentru interesanta dumneavoastră declaraţie politică, mă văd nevoită să vă spun că aţi epuizat timpul alocat partidului dumneavoastră şi v-aş ruga, dacă se poate, să încheiaţi. Domnul Adrian Păunescu: Doamnă, în cursul istoriei recente, partidul nostru a împrumutat şi altor partide minute bune şi, uite, am de la Partidul România Mare câteva minute, care sunt un fel de retrocedare. Domnul Gheorghe Funar: Aveţi câte minute vreţi, domnule senator. Domnul Gheorghe Constantin: Şi Partidul Conservator vă dă toate minutele sale. Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc, domnule senator. Sigur, este o chestiune de istorie recentă şi nu putem să nu avem respect, mai ales pentru istoria recentă a acestei ţări. Vă rog să continuaţi. Domnul Adrian Păunescu: Vă mulţumesc, doamnă. Vă mulţumesc, domnilor colegi. Nu voi uita acest moment dificil. Dar, chiar în problema industriei alimentare, trebuie să vină Donato Ciarini, şeful delegaţiei Comisiei Europene, la Bucureşti, să ne spună că nu facem faţă bătăliei pentru pieţe şi că producem degeaba şi că vom produce din ce în ce mai puţin. Asta e ceva normal?! Este o fatalitate?! Eu nu cred. (Gălăgie în sală) Doamnă preşedinte de şedinţă, faceţi-vă datoria şi faţă de cei care vorbesc, în timp ce la microfon are cuvântul cineva. Doamna Norica Nicolai: Stimaţi colegi, am rugămintea ca, în măsura în care se poate, să închideţi telefoanele sau să le utilizaţi într-o formă care să nu deranjeze pe ceilalţi colegi. Vă mulţumesc. Domnul Adrian Păunescu: Cum zicea un fost prim-ministru, drage colege şi dragi colegi, 50.000 de tineri, dintre cei mai bine dotaţi intelectual, au plecat, după 1990, din România. Sigur că faptul în sine trebuie să ne şi bucure, dar el ne pune grave probleme cu privire la viitorul acestei ţări. Iată, preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate "Gift Education", dl Florin Colceag, vorbeşte despre cei care au plecat "întrucât au nevoie de un mediu de afirmare, pe care nu-l pot găsi în România". Aceasta nu este o chestiune a primăriilor, aceasta nu este o chestiune a ungurilor, a ongurilor, aceasta este o chestiune a noastră: mediul de afirmare. Noi trebuie să-l creăm. Cât aşteptăm ca mediul acesta de afirmare să se schimbe şi când ne vom implica în rezolvarea lui, în principiu, şi în nuanţele de care este nevoie? Când vom înţelege că, dacă nu plătim cum se cuvine, pe marii medici români, în aşa fel încât să nu-i obligăm să acţioneze mercantil asupra oamenilor, care şi aşa sunt bolnavi şi săraci, ci să le dăm ceea ce le trebuie, ei,aceşti mari medici vor primi în Coreea de Sud, în America de Nord, în Italia, în Germania, locuri de muncă pe care li le vor plăti cuviincios cei care îi angajează. Iar bolnavii din ţările Estului şi, mai ales, bolnavii din România vor merge la acele clinici, plătind 80.000 de euro, plătind 100.000 de euro. Şi aşa mai departe. Este o socoteală profund greşită, ne scumpim la tărâţe şi pierdem la nivelul pâinii. Şi, când mă refer la pâine, nu mă refer la pâinea cu zăbrele de fier, pe care o propune Ministerul Sănătăţii Publice şi văd că nu şi-o retrage. Încă ne mai crede atât de proşti, încât să trăim din pâine cu zăbrele. Dar 50.000 de tineri s-au hotărât să plece şi au plecat. Ce avem de făcut? În vremea aceasta, continuă acţiunile separatiste, din păcate. Vine un vicepreşedinte al unui comitet de iniţiativă, mereu apar - aţi văzut ce onguri apar - Comitetul pentru înfrumuseţarea capitalei, ta, ta, ta, ta, şi acţionează. Comitetul de iniţiativă nu ştiu de unde a anunţat, ieri, că sunt mulţi, foarte mulţi profesori de origine maghiară care vor facultăţi separate. Nu se termină odată cu această diversiune a separatismului, care fireşte n-ar avea nici un spor, dacă România ar sta pe picioarele ei, dacă Parlamentul ar fi puternic, aşa cum încearcă să dovedească şi uneori o dovedeşte, dacă Preşedintele, Guvernul şi Parlamentul ar acţiona împreună pentru scoaterea din marasmul în care ne aflăm, pentru că ne aflăm, fără îndoială, într-un marasm. Dacă nu putem trece peste acestea toate, nu putem trece nici peste faptul că jefuitorii, pe total, au accese parţiale de milă faţă de cei jefuiţi şi uneori, le mai trimit cărţi poştale sau câte un pachet cu biscuiţi. Miloşi jefuitorii, foarte miloşi! Este vremea să ne re-responsabilizăm, să ieşim din surzenia faţă de strigătul de durere al bolnavilor, bătrânilor şi nedreptăţiţilor. Şi să eliminăm din repertoriul adversarilor noştri politici, indiferent cine sunt ei, azi, cine au fost ei, ieri, cine or fi ei, mâine, aceste motive reale de acuzare a noastră, de învinovăţire a noastră. Aceste motive, însă, oricât ni le-am asuma, nu-i eliberează de coşmarul că nu au făcut ceea ce trebuia nici pe cei care ne acuză. Nici preşedintele suspendat nu scapă judecăţii tuturor, numai că eu cred că, în afară de acţiunile de această natură, trebuie şi acţiuni ale noastre, cu privire la noi, pentru a ieşi din această lipsă de întrebuinţare, din această acţiune colaterală, din această viaţă indirectă, din acest cerc vicios tribal. Aici aş pune punct acestei pledoarii, spunându-vă încă o dată, am mai spus-o şi cu alte ocazii, ceva foarte grav, ce am observat în anii '80, am scris aceste versuri şi le-am publicat atunci, dar acum ele devin parcă din ce în ce mai acute: "Ce-i rău, nu-i răul meu şi nu-i nici răul tău, Ci, că ne-am învăţat cu acest rău". (Aplauze) Doamna Norica Nicolai: Mulţumesc domnule senator. Dan Cârlan (PD) -Suspendarea partidelor politice; Dau cuvântul domnul senator Dan Cârlan din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat. Domnule senator, mai aveţi 10 minute. Se pregăteşte doamna Verginia Vedinaş din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, însă, având în vedere compensaţiile şi înţelegerile recente, nu mai aveţi decât 4 minute. Domnul Dan Cârlan: Doamnelor şi domnilor senatori, declaraţia mea politică este intitulată "Suspendarea partidelor politice". Am luat cunoştinţă, din presă, de revolta publică a unor lideri politici, în legătură cu faptul că, - citez - "Partidul Democrat a intrat în campanie electorală ilegală înaintea începerii oficiale a acesteia". Îmi permit să citesc din Legea partidelor politice primele două articole. "Art. 1 - Partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic, ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune politică, publică, garantată de Constituţie". "Art. 2 - Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii". Aşadar, stimaţi colegi, se face o confuzie inacceptabilă între campania electorală şi dreptul constituţional al partidelor politice la formarea opiniei publice prin propagandă politică desfăşurată cu respectarea legilor în vigoare. Campania electorală reprezintă, nu atât un set de acte şi acţiuni publice de propagandă, cât o perioadă de timp precis stabilită prin Legea electorală, imediat premergătoare zilei votării, perioadă în care propaganda politică este supusă unor constrângeri de natură a garanta echilibrul şi caracterul democratic al dezbaterii publice. Aşadar, campania electorală este perioada limitată în care libertatea de exprimare politică a partidelor suferă anumite restricţii faţă de restul timpului şi nu invers. Nimeni şi nimic nu poate restrânge, limita sau suspenda dreptul constituţional al cetăţenilor români, asociaţi în partide politice, de a-şi exprima liber opiniile politice, cu respectarea legilor statului, în privinţa aspectelor procedural organizatorice. A declara drept ilegală propaganda politică desfăşurată în afara perioadei de campanie electorală este echivalent cu suspendarea partidelor politice, a dreptului de asociere politică şi de liberă exprimare. Doamnelor şi domnilor senatori, Este de datoria oricărui om politic respectabil să contribuie, zi de zi, la formarea opiniei publice în legătură cu problemele importante pentru ţară sau pentru comunitatea locală pe care o reprezintă. Această datorie se îndeplineşte în liberul exerciţiu al dreptului de asociere politică şi al dreptului de exprimare politică, prin intermediul propagandei politice, în orice moment al existenţei noastre. Din când în când, în perioadele limitate de timp numite campanie electorală, aceste drepturi sunt supuse unor restricţii legale în privinţa timpilor de antenă, a locului şi dimensiunilor afişajului electoral şi aşa mai departe. Orice încercare de a acorda dreptul la propagandă politică numai pe perioada campaniilor electorale reprezintă un act antidemocratic, neconstituţional, de suspendare a partidelor politice şi a drepturilor cetăţeneşti, adică o întoarcere din drum cu 20 de ani a democraţiei româneşti. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: Şi eu va mulţumesc domnule senator. Verginia Vedinaş (PRM) - Prevederile insuficient de clare şi complete ale Legii nr.3/2000 privind referendumul; Dau cuvântul doamnei senator Verginia Vedinaş din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare. Se pregăteşte domnul senator Mario Oprea. Doamna Verginia Vedinaş: Vă mulţumesc doamnă preşedinte. Distinşi colegi, Am ţinut neapărat să iau cuvântul astăzi de la tribuna Parlamentului, deşi vă mărturisesc că nu mă pregătisem, cum fac de obicei, pentru acest lucru, dar am recuperat între timp, pentru a putea exprima, de la tribuna Parlamentului, satisfacţia că particip, în sfârşit, în România, după 16 ani de democraţie, la o şedinţă condusă de o distinsă doamnă senator şi vicepreşedinte al Senatului, căreia îi doresc succes şi îmi exprim convingerea că va face cinste acestei înalte demnităţi în stat. Aş vrea să fac referire, dragi colegi, la agitata noastră viaţă politică, despre care sper din tot sufletul să ne ducă spre o stare de normalitate, atât de necesară momentului istoric pe care-l trăieşte, în prezent, România, de proaspăt stat membru al Uniunii Europene. Potrivit Constituţiei, în termen de 30 de zile, Guvernul organizează referendum pentru demiterea preşedintelui. Regimul juridic al referendumului este dezvoltat prin Legea nr. 3/2000, ale cărei prevederi nu sunt însă suficient de clare şi de complete şi lasă loc la speculaţii, care au început deja să fie exprimate pe ecranele televizoarelor şi în presa scrisă. O primă carenţă a legii vizează regimul validării referendumului, atât cel naţional, cât şi cel local. Legea prevede în art. 3 alin. (2) că "referendumul este valabil dacă la acesta participă jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale". Ea se opreşte aici şi nu ne spune ce se întâmplă în situaţia în care nu participă jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale. Este evident că este invalidat referendumul, dar ne putem mulţumi cu această soluţie? Să nu uităm că referendumul este, potrivit Constituţiei, modalitatea directă de exercitare a suveranităţii, iar suveranitatea, dragi colegi, nu se poate exercita pe jumătate, nu poate fi lăsată în coadă de peşte. Nu putem să începem un demers şi să nu-l ducem la bun sfârşit. A gândi astfel înseamnă a admite ştirbirea regimului însuşi al suveranităţii, ceea ce nu este admisibil. Aceeaşi discuţie trebuie făcută şi în ceea ce priveşte art. 10 din Legea referendumului, care dispune că "demiterea preşedintelui este aprobată, dacă a întrunit majoritatea cetăţenilor înscrişi în listele electorale". Las la o parte faptul că încă din 2000, când a fost votată această lege, ea trebuia pusă în acord cu legea fundamentală, care în art. 81 prevede pentru alegerea preşedintelui două tururi de scrutin, iar majoritatea celor înscrişi pe listele electorale este valabilă numai pentru primul tur de scrutin. Un ancestral principiu de drept al lui "contrarius actus" sau al simetriei juridice impune aceeaşi soluţie şi pentru încetarea mandatului, dar şi pentru naşterea lui. De aceea, au fost mai mult decât corecte propunerile legislative iniţiate până acum dar, din păcate, invalidate de Curtea Constituţională. Multă vreme, soluţiile Curţii m-au nedumerit. Acum, după celebrul şi nefericitul aviz privind suspendarea, nu mă mai miră. Mă contrariază numai şi mă nefericesc pe mine şi, sunt convinsă, pe toţi cei care mai cred încă în adevărata democraţie şi în statul de drept. Spun aceasta pentru că ne revine, dragi colegi, responsabilitatea să facem cuvenitele rectificări legislative, care să ne ajute să ducem la bun sfârşit un demers deja început. În final, aş vrea să mă refer la câteva dintre comentariile făcute de un coleg de-al nostru, înainte îmi propusesem şi eu să le abordez, anume, faptul că, din punct de vedere al Legii referendumului, campania pentru referendum nu a început. Dacă ar fi să urmăm filozofia colegului nostru ar însemna ca orice drept fundamental, inclusiv dreptul de asociere politică, să se exercite oricând, oricum, că n-ar mai fi necesară nici o reglementare legală, prin care să se dezvolte regimul exercitării acestui drept, inclusiv regimul de a organiza un miting pentru referendum. Pentru că Legea referendumului spune că acest lucru, dragi colegi, se poate petrece numai după ce a fost anunţată în mod oficial data referendumului, iar după ştiinţa mea, această dată nu a fost nici măcar fixată oficial, cu atât mai puţin anunţată. În final, pentru că suntem, totuşi, într-o zi sfântă pentru români şi, pentru noi, ortodocşii, este Sfântul Gheorghe, permiteţi-mi să doresc tuturor celor care poartă acest nume şi care sunt prezenţi în sală - uitaţi şi pe domnul Frunda Gyorgy, îmi face plăcere domnule senator să vă felicit, sper că nu cereţi un drept la replică pentru aceasta - să vă doresc "La mulţi ani!" dumneavoastră şi tuturor românilor care poartă acest nume Vă mulţumesc, doamnelor şi domnilor colegi. (Aplauze) Doamna Norica Nicolai: Mulţumesc şi eu, doamnă senator. Mario-Ovidiu Oprea (PNL) - Acuze nefondate la adresa Parlamentului; Stimaţi colegi, Urmează ultimele 6 minute din programul de declaraţii politice pe care le împart domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, aveţi patru minute, domnule senator, şi domnul senator Nicolae-Vlad Popa, din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenţilor. Domnul Mario-Ovidiu Oprea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mitinguri, huiduieli, îmbrânceli şi înghionteli, nedumeriri, nemulţumiri şi acuzaţii, interminabile show-uri la televiziuni, cu invitaţi indignaţi pentru soarta ţărişoarei lor, dar şi cu moderatori aprigi şi neîndurători cu politicienii parlamentari. Aceasta a fost imaginea României în săptămâna care tocmai s-a încheiat. Stimaţi colegi, Zilele acestea mi-au venit în minte cuvintele filozofului Petre Ţuţea care spunea că istoria este făcută de aleşi, dar paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc, şi m-am întrebat de ce oare discursurile conducătorilor, adică ale acelora care, în definitiv, decid asupra destinelor unei societăţi, sunt adesea doar pure demonstraţii de demagogie. Dacă facem o analiză simplă, vom observa că invocarea termenilor popor, cetăţeni, agenda populaţiei reprezintă elemente ale unei strategii menite să-l pună într-o lumină favorabilă pe actorul politic, mai exact, o modalitate de a-i convinge pe cei cărora li se adresează că este unul de-al lor şi că problemele lor, oricât de multe şi complicate, îl preocupă în mod covârşitor. Putem fi de acord că băile de mulţime au rostul lor, cred, însă, că vremea populismului ieftin a cam trecut. Iată, s-au scurs 17 ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989, suntem parte a Uniunii Europene, dar meteahna comportamentului şi discursurilor populist demagogice nu dispare. Scena politică românească seamănă tot mai mult cu un scurt metraj cam de proastă calitate şi cred că este datoria noastră, a tuturor celor cărora cetăţenii acestei ţări ne-au acordat votul lor de încredere, să luăm serios în considerare atacurile de o gravitate fără precedent declanşată de mai multe săptămâni împotriva Parlamentului, instituţia fundamentală a oricărei democraţii. Deciziile luate prin vot sunt contestate, calitatea morală a membrilor Parlamentului este pusă la îndoială în bloc şi li se aduc acuze lipsite de orice temei legal, cetăţenii ţării sunt, practic, instigaţi la luptă împotriva parlamentarilor, parlamentarii sunt calificaţi drept "hoţi, mafioţi, jegoşi, ciocoi, trădători". Ceea ce mă surprinde este că nu numai adepţii unui regim prezidenţial dictatorial atacă Parlamentul, dar şi o serie de analişti politici, unii dintre ei cadre universitare care nu au nici un fel de apăsare în a revărsa invective la adresa unor oameni despre a căror activitate nu ştiu nimic şi, pe de altă parte, a-i copleşi cu laude nemeritate pe alţii care le-au fost simpatici la un moment dat. În opinia mea, acest timp de conduită larg mediatizată în ultima vreme este departe de a drege ceea ce merge prost la noi, în România anului 2007. Este o pură demagogie, nimic mai mult! Ea izvorăşte din dorinţa unora de a părea interesanţi cu orice preţ. Acestor domni le reamintesc că tot filozoful Ţuţea spunea: "Democraţia este imperfectă, dar fără ea, e greu de vieţuit." Speram şi eu asemenea multora dintre cetăţenii acestei ţări că, odată intraţi în familia europeană, vom avea dezbateri civilizate la un alt nivel. Se pare că ne-am înşelat. În afară de reluarea, cu obstinaţie, a unor termeni precum "oligarhi, mafie, anticorupţie", folosiţi cu exces de zel de către unii colegi de-ai noştri, nu avem în faţă nici o ofertă a unor proiecte alternative concrete. Vedem doar bârna din ochii altora şi-atât. Stimaţi colegi, Închei, pentru că tot s-a vorbit zilele trecute despre liderul ideal, eu cred că cei care pretind a fi lideri ar trebui să înceapă prin a-şi cunoaşte limitele propriilor capacităţi şi a-şi recunoaşte propriile greşeli. Consider, totodată, că cetăţenii României de astăzi au deplina capacitate de a face distincţie între liderii eficienţi, reformatori, a căror viziune şi proiecte politice le inspiră încredere, şi liderii demagogi, şi fac această afirmaţie, întrucât am convingerea că soliditatea şi trăinicia unui proiect politic depind, în mare măsură, de capacitatea liderilor de a inspira încrederea celorlalţi, pentru că, până la urmă, oamenilor le place să-şi urmeze liderii pe care se pot baza, chiar dacă nu sunt în totalitate de acord cu punctele de vedere ale acestora. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Nicolae-Vlad Popa (independent) - Votul dat de Parlament pentru suspendarea Preşedintelui României. Are cuvântul domnul senator Nicolae-Vlad Popa. Fac apel la dumneavoastră, stimaţi colegi, pentru a intra în sală, urmând să începem programul de dezbateri legislative. Vă mulţumesc. Domnule senator, aveţi două minute.
În primul rând, "La mulţi ani!" celor care sărbătoresc astăzi onomastica. Deşi nu am lucrat decât în avocatură timp de 33 ani, adică am apărat oameni, la facultate am învăţat şi cum se fac anchetele penale. Cel mai greu este să anchetezi o faptă, o crimă gratuită, săvârşită fără un mobil pentru că aceasta neavând nici o logică, nu îţi foloseşte propria logică. Un fapt gratuit pare acţiunea de suspendare şi demitere a domnului preşedinte Băsescu, câtă vreme nu există nici o şansă pentru a fi înlocuit din funcţie. Pare gratuit, spun, pentru că, în realitate, este o luptă măruntă pentru acapararea puţinelor voturi anti-Băsescu de către PSD, PRM, PC şi, evident, PNL. Pentru aceste voturi, PSD-ul şi coaliţia anti-Băsescu ar da orice, neinteresându-i nici instabilitatea politică din perioada interimatului şi nici învrăjbirea poporului în pro şi contra. Vă reamintesc, regretând votul abuziv al celor 322, că art.69 din Constituţie spune că: "În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului." (Discuţii în sală, rumoare.) Dacă votul la referendum va fi împotriva demiterii, înseamnă că cei 322 parlamentari nu au fost în serviciul poporului, ci poate, unii în serviciul acelei oligarhii economico-politice. (Discuţii în sală, rumoare.) Nu ne putem, evident, aştepta la demisii de onoare, cei 322 îl acuză pe domnul preşedinte că învrăjbeşte clasa politică, nefiind un mediator. Cum poate fi calificat gestul celor 322 de a învrăjbi poporul român? Doamna Norica Nicolai: Vă rog să vă pregătiţi să încheiaţi, domnule senator.
Sigur, sancţiunile se vor aplica la votul de anul viitor. Vă mulţumesc. Doamna Norica Nicolai: Vă mulţumesc. Yüklə 212,98 Kb. Dostları ilə paylaş:
|