Seria de literatură universală a bibliotecii polirom este coordonată de Denisa Comănescu



Yüklə 2,5 Mb.
səhifə6/34
tarix26.10.2017
ölçüsü2,5 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   34

62

63

Era ea cu adevărat frumoasă la doisprezece ani ? Dorea el, ar fi dorit el vreodată să o dezmierde? Părul negru i se revărsa în cascadă peste claviculă şi, cu o mişcare bruscă a capului, îl arunca înapoi, iar gestul ăsta şi gropiţa de pe obrazul palid erau revelaţii, dar şi elemente de recunoaştere imediată. Paloarea ei strălucea, negrul părului ardea cu vîlvătaie. Prefera fustele plisate potrivit de scurte. Nici membrele ei goale n-aveau pic de bronz pe ele, încît privirea, mîngîindu-i gambele şi antebraţele albe, putea urmări încli­nările regulate ale perişorilor fini şi negri, mătasea adoles­cenţei sale. Cafeniul întunecat al irisului ochilor gravi avea opacitatea enigmatică a privirii unui hipnotizator oriental (din reclama de pe pagina a doua a unei reviste) şi părea să fie plasat mai sus decît de obicei, astfel că, atunci cînd se uita ţintă la tine, între marginea lui de jos şi umeda pleoapă inferioară rămînea o semilună-leagăn. Genele ei lungi păreau înnegrite şi, de fapt, aşa şi erau. Trăsăturile i-ar fi fost perfecte, reci, ca de zînă, dar le salva forma îngroşată a buzelor arse. Nasul irlandez, drept, era nasul lui Van în miniatură. Avea dinţii foarte albi, dar inegali.



Bietele ei mîini - nu te puteai abţine să nu ugui de milă la vederea lor -, trandafirii în comparaţie cu pielea trans­lucidă a braţului, mai trandafirii decît cotul, care părea să roşească din cauza stării unghiilor: Ada şi le rodea atît de temeinic, încît orice vestigiu de margine liberă era înlocuit de o canelură ce tăia carnea cu tensiunea unei sîrme şi adăuga o spatulă de lungime suplimentară vîrfurilor dez­golite ale degetelor. Mai tîrziu, cînd dorea pătimaş să-i

sărute mîinile reci, ea-şi încleşta pumnii, lăsînd pradă buzelor lui doar încheietura degetelor, dar el îi deschidea cu forţa mîna ca să ajungă la pernuţele acelea plate şi oarbe. (Dar, vai, Doamne Dumnezeule, onixul lung, apatic, roz-şi-argint, vopsit şi ascuţit, care înţepa cu delicateţe, onixul anilor ei de adolescentă şi de adult!)

Ceea ce a trăit Van în acele prime zile stranii cînd Ada i-a prezentat casa - şi ungherele unde aveau să facă dragoste atît de curînd - îngemăna elemente de exaltare şi de exaspe­rare. Exaltare - fiindcă îl vrăjeau pielea ei neverosimilă, senzuală, pală, părul ei, picioarele ei, mişcările ei colţuroase, mirosul ei de iarbă pentru gazele, privirea aprigă şi întune­cată a ochilor îndepărtaţi, goliciunea rustică de sub rochia ei; exasperare - fiindcă între el, elevul neîndemînatic şi genial şi acel copil inaccesibil, năzuros şi precoce se întindea un vid de lumină şi un văl de umbră pe care nici o forţă nu le putea birui şi străpunge. El înjura amarnic în deznădej­dea patului său în timp ce-şi concentra simţurile congestio­nate pe imaginea ei, pe care o devorase în a doua excursie spre coama casei, cînd ea se urcase pe cufărul unui căpitan ca să deschidă un fel de luminator prin care se ajungea pe acoperiş (chiar şi cîinele fusese o dată acolo) şi un cîrlig sau altceva i-a săltat brusc fusta şi el a văzut - aşa cum vezi un miracol dezgustător dintr-o legendă biblică sau metamorfoza şocantă a unui fluture - că fetiţa avea acolo puf mătăsos şi negru. A observat că ea părea să fi observat că el observase sau ar fi putut să observe (ceea ce el nu numai că observase, dar şi reţinuse cu teamă tandră pînă cînd, mult mai tîrziu Şi în modalităţi bizare, s-a eliberat de această viziune) şi o expresie arogantă, nepăsătoare şi stranie i-a traversat faţa. Obrajii ei supţi şi buzele pale şi groase s-au mişcat ca şi cum mesteca ceva şi fata a scos un rîs scîncit şi trist cînd el, marele Van, a alunecat pe o ţiglă, după ce se strecurase, la rîndul lui, prin luminator. Şi, în soarele apărut brusc, şi-a dat seama că pînă atunci el, micul Van, fusese un virgin orb, deoarece graba, colbul şi crepusculul eclipsaseră farmecele sfioase ale primei lui tîrfe, pe care o posedase atît de des.

Acum educaţia lui sentimentală s-a desfăşurat rapid. în dimineaţa următoare a zărit-o întîmplător cînd se spăla pe faţă şi pe braţe deasupra unui lighean demodat de pe un



64

65

suport rococo, cu părul înnodat în creştetul capului şi cămaşa de noapte răsucită în jurul taliei ca o corolă voluminoasă, din care ieşea spatele ei subţire, umbrit de coaste pe partea dinspre el. Un şarpe gras din porţelan se încolăcea în jurul ligheanului şi atît el, cît şi reptila, s-au oprit să o privească pe Eva şi zbaterea gingaşă, din profil, a mugurilor ei de sîni, o bucată mare de săpun de culoarea dudei i-a alunecat din mînă şi talpa ei cu şosete negre a împins uşa, închizînd-o cu un bufnet ce era mai degrabă un ecou al ciocnirii săpunului de pardoseala de marmură decît un semn de neplăcere pudică.


.
1 C\





























































Prînzul într-o zi lucrătoare la Palatul Ardis. Lucette între Marina şi guvernantă; Van între Marina şi Ada; Dack, hermelina cafeniu-aurie, sub masă, fie între Ada şi Made-moiselle Lariviere, fie între Lucette şi Marina (Van detesta în sinea lui cîinii, mai ales la masă, dar n-o spunea, iar pocitania asta lunguiaţă şi scundacă, cu respiraţia rău miro­sitoare, îl călca pe nervi şi mai tare). Vicleană şi grandiloc­ventă, Ada descria un vis, un miracol al istoriei naturale, un procedeu beletristic aparte - „monologue interieur", împru­mutat de Paul Bourget de la bătrînul Leo - sau vreo gafă comică din rubrica obişnuită a lui Elsie de Nord, demimon­dena literară vulgară care credea că Levin s-a plimbat prin Moscova în nagolnîi tulup, „haină ţărănească de oaie, cu blana înăuntru şi pielea fără blană în afară", cum e definită într-un dicţionar arătat de comentatoarea noastră ca o pres-tidigitatoare, dar niciodată la îndemîna diferitelor Elsie. Modul spectaculos în care mînuia propoziţiile subordonate, digresiunile ei, accentuarea senzuală a cuvintelor monosi­labice („Idioata de Elsie, cum să citească ea") - toate au sfîrşit prin a acţiona asupra lui Van aşa cum ar fi făcut-o excitaţiile artificiale şi mîngîierile chinuitoare, într-un sens afrodiziac întunecat, detestat şi totodată savurat în mod pervers de amîndoi.

„Scumpa mea", îi spunea mama ei, punctînd discursul i cu mici exclamaţii - „Teribil de amuzant!" sau „Vai, ai spus ceva adorabil!" -, dar permiţîndu-şi uneori remarce dojenitoare, ca, de pildă, „Ia stai tu puţintel mai dreaptă" sau »Hai, mănîncă, scumpa mea" (punînd accentul pe „mănîncă"



66

67

cu o insistenţă maternă foarte diferită de maliţia spondeică a sarcasmelor fiicei sale).

Ada, care acum stătea dreaptă pe scaun, şi-a arcuit flexi-bila-i şiră a spinării cînd visul sau aventura (sau ceea ce povestea ea) a ajuns la punctul culminant, s-a aplecat peste locul de unde Price îndepărtase precaut farfuria, şi-a împins brusc coatele în faţă şi a invadat masa, apoi s-a rezemat de spetează, mimînd exagerat şi ilustrînd „lung, lung" cu amîndouă mîinile ridicate sus, sus!

„Scumpa mea, n-ai gustat... Ah, Price, adu..."

Ce să aducă? Funia pe care să se caţăre în albastrul cerului încins copilul cu fundul gol al fachirului?

„Era ceva lung, lung. Adică" (întrerupîndu-se) „...un fel de tentacul... nu, stai să văd!" (scuturare a capului, crispare a trăsăturilor, ca şi cum ar fi descîlcit, cu o smucitură rapidă, un ghem încurcat)

Nu. Prune roz-purpurii enorme, una cu o crăpătură gal­benă şi umedă.

„în fine, asta a fost..." (părul i se revărsa peste faţă, mîna-i zbura spre tîmplă, schiţînd - fără să termine - mişcarea de îndepărtare a şuviţelor, apoi deodată un hohot de rîs aspru, în cascadă, se încheia cu o tuse umedă)

„Nu, vorbesc serios, mama, închipuie-ţi cum rămăsesem complet fără grai, cum ţipam fără grai cînd mi-am dat seama..."

La al treilea sau al patrulea fel de mîncare, Van şi-a dat în sfîrşit seama de un anumit lucru. Nu asista nicidecum la spectacolul unei fetişcane isteţe care vrea să-şi impresioneze musafirul, ci la încercarea disperată şi destul de inteligentă de a o împiedica pe Marina să pună stăpînire pe conversaţie şi să o transforme într-o prelegere despre teatru. Pe de altă parte, Marina, deşi pîndea ocazia să-şi scoată la iveală troica ei de ţicneli, găsea o oarecare plăcere profesională jucînd rolul arhibanal al mamei iubitoare - mama mîndră de far­mecul şi umorul fiicei sale şi indulgentă cu farmec şi umor faţă de obrăznicia lor ocazională: ea făcea pe grozava, ea voia să impresioneze, nu Ada! Iar cînd Van a înţeles cum stau lucrurile, a profitat de o pauză (Marina se pregătea să o umple cu cîteva citate bine alese din Stanislavskiana) şi

a lansat-o pe Ada pe apele agitate din Botany Bay, o călătorie care în alte momente îl îngrozea, dar acum se dovedea cursul cel mai sigur şi mai uşor pentru fată. Manevra era deosebit de importantă la cină, fiindcă Lucette şi guvernanta luau masa de seară mai devreme, la etaj, astfel că în momentele critice, cînd Ada nu intervenea la timp, Mademoiselle Lariviere nu se afla în sufragerie şi nu te puteai bizui pe ea să preia ştafeta şi să povestească înflăcărată în ce stadiu se afla lucrul la o nouă nuvelă compusă de ea (faimosul Colier de diamante se afla în ultima fază de cizelare) sau să depene amintiri despre copilăria şi adolescenţa lui Van, amintiri deosebit de agreabile despre iubitul lui preceptor de rusă, care o curta cu delicateţe pe Mademoiselle L., scria versuri ruseşti decadente cu ritm exploziv şi bea de unul singur, ca orice rus.

Van: „Drăcia asta galbenă, cum naiba-i zice" (arătînd o flo­ricică redată fermecător pe o planşă Eckercrown), „e cumva piciorul cocoşului?"

Ada: „Nu. Floarea aia galbenă e o banală calcea calului, Caltha palustris. în ţara asta ţăranii o numesc greşit cowslip, deşi, fireşte, adevărata cowslip, Primula veris, ciuboţica cucului, e o plantă cu totul diferită."

„înţeleg", spuse Van.

„Da, într-adevăr", a început Marina, „cînd interpretam rolul Ofeliei, faptul că odinioară colecţionasem flori..."

„Sigur că ţi-a fost de mare folos", a întrerupt-o Ada. „Acum, cuvîntul rusesc pentru calcea calului e kuroslep (pe care mujicii din Tartaria, bieţii robi, îl folosesc greşit pentru piciorul cocoşului) sau, alteori, kalujniţa, cum se foloseşte -destul de adecvat - în Kaluga, S.U.A."

„Aha", spuse Van.

„Ca în cazul multor altor flori", a continuat Ada, zîmbind placid ca un savant nebun, „nefericitul nume franţuzesc al plantei noastre, souci d'eau, a fost tradus sau, de ce n-am spune-o, transpus..."

„Flori în pantaloni bufanţi", făcu Van un calambur.

Je vous en prie, mes enfants /" a intervenit Marina, care urmărea cu greutate conversaţia şi acum, printr-o confuzie suplimentară, a crezut că se referiseră la lenjeria de corp.



68

69

„Din întîmplare, chiar azi-dimineaţă", a spus Ada, fără să catadicsească să o lămurească pe maică-sa, „guvernanta noastră erudită, care a fost şi a ta, Van, care, cum spuneam..."

(Era prima dată cînd a spus asta - la lecţia aia de botanică!)

„...e destul de severă cu vorbitorii de engleză trans-corci-tori, maimuţoi numiţi «urlători ursoizi» - deşi am eu bănu­iala că motivele ei sînt mai mult şovine decît artistice sau morale -, mi-a atras atenţia - atenţia mea şovăielnică -asupra cîtorva gafe monumentale, cum le spui tu, Van, într-o soi-disant versiune literală a domnului Fowlie, numită „sen­sibilă" - sensibilă! - într-o recentă cronică elsiană elogioasă, la poemul lui Rimbaud Memoire (pe care ea, din fericire -şi din prevedere -, m-a făcut să-l învăţ pe dinafară, deşi am eu bănuiala că-i preferă pe Musset şi Coppee)..."

...Ies robes vertes et deteintes des fillettes..." cită trium­fător Van.

„Eg-zact" (imitîndu-1 pe Dan). „Deci, Lariviere îmi permite să-1 citesc numai în antologia Feuilletin, aceeaşi pe care se pare că o ai şi tu, dar am să obţin foarte curînd ses oeuvres completes, da-da, foarte curînd, mult mai curînd decît cred toţi ceilalţi. Apropo, ea o să coboare după ce-o bagă-n pat pe Lucette, dulcele nostru trigonocefal, care acum trebuie să fie în cămaşa de noapte verde..."



^.ngel moi", o rugă Marina, „sînt sigură că pe Van nu-1 interesează cămaşa de noapte a Lucettei!"

„...de nuanţa sălciilor, numărînd oiţele pe son ciel de Ut, transformat de Fowlie în «patul cerului», în loc de «balda­chin». Dar să revenim la sărmana noastră floare. Le louis d'or falsificat din acea colecţie de franceză infectă e transforma­rea lui souci d'eau (calcea calului a noastră) într-o stupidă «grijă a apei», deşi el avea la dispoziţie zeci de sinonime, ca, de pildă, bulbuc, scalce, bulbuc el şi multe alte porecle aso­ciate cu serbările fertilităţii, oricare or fi alea."

„Pe de altă parte", a spus Van, „se poate imagina o Miss Rivers la fel de bilingvă verificmd o versiune franceză a, să zicem, poemului Garden al lui Marvell..."

„Aha!" a strigat Ada. „Pot recita Lejardin în traducerea mea! Să vedem...



En vain on s'amuse ă gagner L'Oka, la Baie du Palmier..."

...to win the Palm, the Oke, or Bayesl" strigă şi Van.

„Ştiţi, copii", a intervenit Marina hotărîtă, cu gesturi liniştitoare făcute cu amîndouă mîinile, „cînd eram de vîrsta ta, Ada, iar fratele meu era de vîrsta ta, Van, discutam despre crochet şi ponei şi căţeluşi şi ultima fete-d'enfants şi următorul picnic şi, oh, milioane de lucruri normale, dar niciodată, niciodată despre botanişti francezi şi Dumnezeu mai ştie ce!"

„Dar culegeai flori, ai spus-o chiar tu adineauri!" a repli­cat Ada.

„A, doar pentru puţin timp, undeva în Elveţia. Nu-mi aduc aminte cînd. Iar acum nu mai contează."

Se referea la Ivan Durmanov: fratele ei murise cu ani în urmă de cancer pulmonar într-un sanatoriu (nu departe de Ex, undeva în Elveţia, unde, opt ani mai tîrziu, se născuse Van). Marina îl pomenea adesea pe Ivan, care la optsprezece ani devenise violonist celebru, dar o făcea fără nici o mani­festare deosebită de emoţie, astfel că acum Ada a observat uimită cum fardul abundent al mamei ei începuse să se scurgă sub un şuvoi neaşteptat de lacrimi (poate o alergie la florile vechi, uscate şi presate, un acces de alergie la fin sau genţianită, aşa cum ar fi dovedit-o retroactiv un dia­gnostic ulterior). Marina şi-a şters energic nasul cu vuiet de trompă - cum a spus ea însăşi - şi iată că Mademoiselle Lariviere a coborît să-şi bea cafeaua şi să şi-1 amintească pe Van ca pe un bambin angelique care â neuf ans îi adora -scumpul de el! - pe Gilberte Swann şi la Lesbie de Catulle (şi care învăţase singur-singurel să-şi elibereze adoraţia de îndată ce lampa cu petrol părăsea dormitorul mobil în pum­nul doicii sale negrese).



70

71
11

La cîteva zile după venirea lui Van, unchiul Dan a sosit de la oraş cu trenul de dimineaţă ca să petreacă, aşa cum obişnuia, sfîrşitul săptămînii în mijlocul familiei.

Van 1-a întîlnit întîmplător, în timp ce unchiul Dan tra­versa holul. Majordomul i-a semnalat stăpînului său cine e băiatul într-un mod absolut fermecător (credea Van), punîn-du-şi mîna la un metru deasupra podelei şi apoi înălţînd-o mai sus şi mai sus - un cod altitudinal pe care 1-a înţeles doar tînărul nostru de peste un metru optzeci. Van a văzut că gentle­manul cu păr roşu îl privea perplex pe bătrînul Bouteillan, care s-a grăbit să-i spună-n şoaptă numele lui Van.

Cînd se îndrepta spre un oaspete, domnul Daniel Veen îşi înfunda într-un fel bizar degetele mîinii drepte, pe care o ţinea foarte ţeapănă, în buzunarul hainei şi le ţinea acolo, într-un gen de operaţiune purificatoare, exact pînă în momen­tul cînd trebuia să dea mîna.

L-a informat pe Van că peste cîteva minute o să plouă, „fiindcă începuse să plouă în Ladore" şi ploaia, a spus el, „ajunge la Ardis cam în jumătate de oră". Van a crezut că glumea şi a chicotit politicos, dar unchiul Dan a părut din nou perplex, l-a privit pe Van cu ochi spălăciţi, ca de peşte, şi l-a întrebat dacă se familiarizase cu împrejurimile, cîte limbi străine ştia şi dacă n-ar dori să cumpere cu cîteva copeici un bilet la loteria Crucii Roşii.

„Nu, mulţumesc", a spus Van, „m-am săturat de propriile loterii", iar unchiul lui l-a privit din nou, dar oarecum pieziş.

Ceaiul s-a servit în salon şi toţi au fost mai degrabă tăcuţi şi lipsiţi de entuziasm şi imediat după aceea unchiul

Dan s-a retras în biroul lui, scoţînd un ziar împăturit dintr-un buzunar interior, şi, la puţin timp după ce ieşise din încă­pere, o fereastră s-a deschis brusc şi ploaia torenţială a început să răpăie pe frunzele de liriodendron şi de imperialis din grădină şi conversaţia a devenit generală şi zgomotoasă.

Ploaia n-a durat - sau n-a rămas acolo - multă vreme, ci şi-a continuat drumul, probabil spre Raduga sau Ladoga sau Kaluga sau Luga, abandonînd un curcubeu imperfect deasupra Palatului Ardis.

Instalat într-un fotoliu adînc, cu tapiserie bogată, unchiul Dan încerca să citească, folosind unul dintre dicţionarele pitice destinate turiştilor lipsiţi de pretenţii, care-1 ajuta să descifreze cataloage de artă străine, un articol consacrat -după cît se pare - creşterii stridiilor, dintr-un ziar ilustrat, în limba olandeză, lăsat în tren pe bancheta din faţa lui, cînd deodată un vuiet odios a început să se propage din cameră-n cameră în întreaga casă.

Sportiva lor căţeluşă teckel, cu o ureche fluturînd, cea­laltă ridicată şi arătîndu-şi rozul tărcat cu gri, mişcîndu-şi repede picioruşele caraghioase şi derapînd pe parchet cînd executa viraje bruşte, se căznea să ducă într-o ascunzătoare convenabilă, unde să-1 smotocească, un ghemotoc de vată măricel, îmbibat cu sînge şi înşfăcat de undeva de la etaj. Ada, Marina şi două slujnice urmăreau animalul vesel, dar era imposibil să-1 încolţească printre mobilele baroce, iar acesta se strecura prin nenumărate uşi. Deodată întreaga vînătoare a virat pe lîngă fotoliul unchiului Dan şi s-a năpustit din nou afară.

„Doamne Dumnezeule!" a exclamat el cînd a observat trofeul însîngerat, „probabil cineva şi-a tăiat degetul mare!" Lovindu-şi uşor cu mîna coapsele şi apoi fotoliul, el a căutat Şi recuperat dicţionarul de buzunar de sub scăunelul pentru picioare şi şi-a reluat lectura articolului, dar după o secundă a trebuit să caute groote, cuvînt după care bîjbîise cînd a fost întrerupt.

Simplitatea sensului l-a nemulţumit.

Printr-o uşă cu geamuri deschisă, Dack şi-a condus urmă­ritorii în grădină. Acolo, pe a treia pajişte, Ada a prins-o cu un plonjon din săritură folosit în „fotbalul american", un fel de joc de rugbi pe care-1 jucau odinioară cadeţii pe malurile



72

73

cu gazon umed ale rîului Goodson. Concomitent, Made-moiselle Lariviere s-a ridicat de pe banca unde îi tăiase unghiile Lucettei şi, îndreptînd foarfecele spre Blanche, care se năpustise pe scări în sus cu o pungă de hîrtie, a învino­văţit-o pe tînăra femeie şleampătă de un precedent oribil -şi anume că a scăpat o dată o agrafă de păr în pătuţul Lucettei, un machin long comme ca qui faillit blesser l'enfant â la fesse. Totuşi, Marina, care suferea de teama morbidă a rusoaicelor de viţă nobilă „să nu ofenseze ser­vitorii", a declarat incidentul închis.



JJehoroşaia, nehoroşaia sobaka", s-a văitat Ada cu o intonaţie aspirată şi sibilantă apăsată, în vreme ce strîngea în braţe „căţeaua păcătoasă", deposedată acum de pradă, dar complet netulburată.































































































-







































































































































































































































































Yüklə 2,5 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   34




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə