Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere



Yüklə 1,43 Mb.
səhifə15/21
tarix22.01.2018
ölçüsü1,43 Mb.
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   21

FRANCMASONERIA

Judaismul nu se agită numai de câtăva vreme, - adică de când simte că se apropie de izbândă şi întrezăreşte realizarea visurilor sale de despuiere şi de subjugare a naţiilor.

El lucrează într-ascuns de veacuri, - şi anume de la începutul erei creş­tine, căci are un duşman groaz­nic - Creştinismul - pe care îl urăşte de moarte.

Ovreii au o răbdare prodigioasă şi o încăpăţânare cu adevărat diavo­lească. Acest neam, blestemat de Dumnezeu, nu se dă îndărăt niciodată şi dinaintea nimănui; el desfide timpul şi trece peste toate piedi­cile, când e vorba să-şi sature ura - care astăzi e tot aşa de vie, ca în timpul lui Hristos.

Şi într-adevăr, jidovii, care au moştenit învăţătu­rile fariseice - transmise prin Talmud - cutează să sugrume religia divină, după cum strămoşii lor, acum vreo 2.000 de ani, au avut îndrăzneala nemaipomenită să-L răstignească pe însuşi Dumnezeu.

În adevăr, „rabinii combătură, de la început, doc­trina creştină, care făcea pro­zeliţi în turma lor...

Evangheliile trebuiesc arse, - zicea hahamul Tarphon, - căci păgânismul este mai puţin periculos, pentru credinţa jidovească, ca creştinismul. Şi nu era singu­rul să cugete astfel, căci toţi hahamii înţelegeau în ce primejdie puseseră judaismul sectele judeo-creştineşti”372.

Poate chiar că ovreii, - „dacă n-ar fi avut decât Bi­blia, drept carte sfântă, - s-ar fi contopit în Biserica creştină născândă... Un lucru însă împiedică fuziu­nea şi men­ţinu pe jidovi printre popoare, - şi acest singur lucru fu elaborarea Talmudului373.




Erezii de origine jidovească

Am arătat mai sus că Talmudul nu respiră decât ură contra Creştinis­mului, - ură care s-a cristalizat în faimoasa formulă: „tob şebegoim harog”, - adică: pe cel mai bun dintre creştini, ucidel”. Acesta este adevăratul său scop: exterminarea bunilor creştini, pentru ca împreună cu dânşii să piară şi creştinis­mul.



Talmudul declară deci război,... un război fără milă, pe viaţă sau pe moarte.

Dar pe de o parte ovreii, slăbiţi şi împrăştiaţi, nu puteau duce lupta pe faţă; pe de alta, creştinii îi detestau şi nu se încredeau în ei, mai ales când era vorba de vreo discuţie religioasă.

În asemenea condiţii, mai mult decât perplexe, o idee infernală ilumina devla lui Iuda. Trebuia -i facă pe creştini să lupte, ei înşişi, în contra creşti­nismului.

Şi într-adevăr, se văzură atunci apărând, una după alta, nenumărate erezii care se succedară neîn­cetat, din primele secole ale creştinismului şi până astăzi.

Prin sofisme, jidovii înşelară pe creştini şi mai ales pe neofiţi şi îi trans­formară în ereziarci, care în urmă căutară să distrugă spiritul creştinesc374.

Astfel s-au format toate ereziile care, - de la Ebionism, până la Protes­tantism, - recunosc o origine jidovească.


„Sar putea face istoria curentului ovreiesc în Biserica creştină, - istorie care ar merge de le Ebionismul primitiv, la Protestantism, - oprindu-se între alţii la Unitari şi la Arieni”375.
Dintre aceste erezii jidoveşti, cele mai importante sunt:

1. Ebionismul376 şi Elkesaismul ivite la sfârşi­tul primului secol şi formate de „judaisanţi încăpăţâ­naţi”, care voiau să ţină sabatul şi aveau repulsie să convertească pe gentili, - cu alte cuvinte, erau duşma­nii catolicităţii Bisericii.

Aceste erezii renăscură, mai târziu, sub numele de Nazarenism sau doc­trina creştinilor circumcisi, de Anti-trinitarism, de Quarto-decimanisme etc... şi se stinseră în cursul veacului al IV-lea377.

Ele reînviară, pe la sfârşitul secolului al XII-lea, în Italia de sus, consti­tuind Pasaginismul.
2. O a doua categorie de erezii, cu care Biserica a avut mult de luptat este reprezentată de gnosa jido­vească şi mai ales de Nicolaitism, - despre care Sfântul Evanghelist Ioan zice că face parte din „Sina­goga Satanei”378 - şi de alte sisteme asemenea, care şi ele s-au edificat pe baze judaice379.
3. Din veacul al IV-lea până în al VII-lea, istoria ovreilor este legată de is­toria Arianismului, de izbânzile şi de înfrângerile lui”380. Această erezie, care ataca Sfânta Treime, reuşi aproape să despartă în două creştinismul şi, aju­tată de mai mulţi împăraţi, îi ameninţă chiar existenţa.

Biserica nu a suferit niciodată, - de la început şi până în epoca actuală sau francmasonică, - ca în timpul persecuţiilor ariene381.


Printre ereziile de origine jidovească, - dar mai puţin importante ca cea precedentă, - să cităm pe acelea ale Unitarilor (monofizism şi monotelism), care durară, din veacul al V-lea, până în veacul al VIII-lea382, şi pe aceea a Ico­noclaştilor, care tulburară pacea Bisericii, de la începutul secolului al VIII-lea şi până la jumătatea secolului al IX-lea383.
4. Manicheismul, sau gnosa persană, care fu un fel de amestec al Elkesaismului jidovesc cu doctrina lui Zoroastru384, lua naştere încă din secolul al II-lea, în Persia şi se întinse din ce în ce, de la răsărit înspre apus.

În veacul al XII-lea, această erezie reapăru în Bulgaria, iar partizanii ei, Bogomili, se răspândiră în Europa şi se stabiliră, mai cu seamă, în sudul Franţei, unde formară Catari, - care, în secolul următor, se numiră Albigeni.

Această sectă afirma că doctrina ovreilor era de preferat aceleia a creş­tinilor.

În contra Albigenilor, care provocară dezordini foarte grave, Biserica, pentru ca să-i extirpe, fu obligată să predice o adevărată cruciadă385.


5. Când Manicheismul fu învins, cu Albigenii, doc­trinele jidoveşti găsiră adăpost la Cavalerii Templu­lui, - care mai înainte fuseseră servitori devo­taţi ai credinţei creştine.

Din actele procesului, - publicate de Michelet în Documents inédits de l'histoire de France, - reiese că, în momentul supresiei ordinului, batjoco­rirea Crucii făcea parte din ceremoniile iniţierii. Aceşti Cavaleri ai lui Crist scuipau de trei ori pe Crucifix, renegându-l386.



Sărutul ruşinos completa aceste ceremonii de iniţi­ere387.
Afacerea Templierilor se explică foarte bine, când ne dăm seama de modul de procedare al ovrei­lor. De altfel, acest mod de a lucra variază puţin.

Jidovii corup o asociaţie puternică, ce le serveşte drept maşină de război, ca să atace cu vigoare organi­zaţia socială care îi incomodează.

Îndată ce au pătruns acolo, ei procedează ca într-o societate financiară, în care sforţările tuturor nu au alt scop decât a servi cauza sau interesele lui Israel, - fără ca, de cele mai multe ori, indivizii să ştie ce fac.

Cavalerii Templului se găsiră în multe împrejurări în raport cu jidovii, pentru afa­ceri de bani, - căci, într-adevăr, prin Templieri se îndeplineau toate operaţiile finan­ciare ale Cruciadelor”388.


Dar, marele vis al jidovilor, - adică o revoluţie universală389, organizată de către Ordinul Templie­rilor, - dispăru în flăcările rugului lui Jacques de Molay390, superiorul lor.
6. Ajungem în sfârşit la erezia lui Luther391 şi a tovarăşilor lui.
„În momentul Reformei... creştinii erau mai pu­ţin credincioşi... Averoismul (filo­sofie arabă) prepa­rase această decadenţă a credinţei, - şi se ştie partea ce avură ovreii la răspândirea Averoismului, aşa că lucrau astfel pentru ei.

Cei mai mulţi din averoişti erau increduli sau cel puţin atacau religia creştină.

În ani, care anunţau Reforma, jidovul deveni edu­cator şii învăţă pe savanţi limba ebraică; el îi iniţie în misterele cabalei, după ce le-a deschis porţile filosofiei arabe.

El îi înzestră, contra catolicismului, cu redutabila exegeză pe care hahamii, în timp de veacuri, o cultiva­seră şi o fortificaseră, - acea exegeză (sofistică) de care va şti să se servească protestantismul şi, mai târziu, raţionalismul”392.


„Rivalul lui Maimonide, rabi Solomon (fiul lui Isaac din Troyes, cunoscut sub numele de Rachi), precum şi Tosafiştii (savanţi talmudişti) făcură pe Nicolae din Lyra, care făcu pe Luther”, (Renan). Într-adevăr, franciscanul Nicolae din Lyra, de origine israelită, împrumută de la aceşti ovrei multe din argumentele sale contra Bisericii, - şi aceste argu­mente fură transmise lui Luther”393.
Reforma şi-a luat rădăcinile în izvoarele ebraice, - zice ovreiul Bernard Lazare.

Spiritul jidovesc triumfa cu protestantismul.

Reforma fu, prin anumite părţi, o întoarcere la vechiul Ebionism din veacurile evanghelice.

O mare parte din sectele protestante fură pe jumă­tate ovreieşti, doctrine anti-trinitare fură, mai târziu, predicate de protestanţi, - între alţii de Michel Servet şi de cei doi Socini din Siena”394.


În sfârşit, să mai cităm încă doi ovrei, care vor­besc şi ei de erezia lui Luther.
„Orice catolic, care devine protestant face un pas către judaism”, zice A. Weil395.

„Un protestant, - adaugă Heine, - este un catolic care părăseşte idolatria trinitară, pentru a merge către monoteismul jidovesc”396.





Yüklə 1,43 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   21




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə