Telefonul Lungu Ionuţ Grupa: 114b universitatea Politehnica Bucureşti Facultatea de Inginerie Electrică



Yüklə 48,01 Kb.
tarix31.10.2017
ölçüsü48,01 Kb.


Telefonul

Lungu Ionuţ

Grupa: 114B

Universitatea Politehnica Bucureşti

Facultatea de Inginerie Electrică

Cuprins



I.Introducere 2

I.a)Alexander Graham Bell 3

I.b)Tomas Alva Edison 3

II. Centralele telefonice 4

III.Cabinele Telefonice 5

IV.Telefonul mobil 6

V.Concluzii 11

Bibliografie 12




  1. Introducere


Dorinţa oamenilor de a comunica la mare distanţă a fost un vis înca de la inceputurile istoriei. Iar pe masură ce omenirea a progresat, si mijloacele de comunicare au evoluat continuu: de la rotocoalele de fum ale indienilor, la gorniştii secolului XIX; de la sunetele de toba din jungla africana, la scrisori trimise prin porumbei voiajori. Iar cel mai mare pas catre sistemul modern de comunicatii a fost facut cu un secol inainte de a exista internetul: in 1876. In acel an, facand studii separate şi lucrand in paralel, doi inventatori au anuntat ,aproape in acelaşi timp, faptul că au creat un aparat care poate transmite sunetul la distanta. Numele lor: Elisha Gray si Alexander Graham Bell, ultimul dintre ei dovedindu-se mai rapid in a prezenta inovaţia sa unui birou legal de licenţe şi obţinand astfel patentul invenţiei. Astfel, Alexander Graham Bell a ramas in istorie ca inventator al telefonului (la varsta de 29 de ani), iar Elisha Gray a fost complet uitat.[6]

I.a)Alexander Graham Bell


Alexander Graham Bell (Fig. 1.)(n. 3 martie 1847 in Edinburgh Scotia, d. 2 august 1922 in Canada) a fost un om de stiinta, inventator si, ulterior, industrias american, care in anul 1876 a devenit prima persoană care a brevetat un dispozitiv capabil să emita si să receptioneze cuvintele rostite.

In transmitatorul sau microfonul lui Bell, undele sonore lovesc o diafragma flexibila de care este atasat un magnet pemanent. Diafragma si magnetul vibreaza, si un efect numit inductie electro- magnetica, produce un curent variabil intr-obobina alaturata. Acest curent variabil este transmisprin cabluri la un receptor in care trece prin bobinaunui electromagnet. Curentul variabil produce uncamp magnetic variabil, care face sa vibreze o diafragma subtire de fier, pentru a reproduce vibratiilesonore initiale. Transmitatorul lui Bell produce doar un semnal slab, fara mijloace de a-l amplifica.[1]


Fig. 1. Alexander Graham Bell



I.b)Tomas Alva Edison


Tomas Alva Edison a fost un important inventator si om de afaceriamerican a sfârsitului de secol XIX si inceput de secol XX. A fost cunoscut si ca "Magicianul din Menlo Park", fiind si cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practica a descoperirilor stiintifice (1903 brevete). Este un autodidact, insă acest lucru nu l-a impiedicat sa realizeze inventii in domeniul electricitatii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multipla a telegramelor, inregistrarii mecanice a sunetului (fonograful) si cinematografiei - kinetoscopul.



Fig.2 Tomas Alva Edison

Edison a folosit un microfon cu granule de carbon(Fig. 3) .Rezistenta granulelor la un curent electric de la o baterie electrica varia in functie de presiunea aplicata asupre lor. Variatile presiunii sonore determinau un curent electric trecut prin granule,sa se modifice in mod similar. Ca si in sistemul initial al lui Bell, curentul variabil era transformat inapoi in sunet, prin intermediu uniu receptor electromagnetic.Pana nu de mult, majoritatea telefoanelor se fabricau cu microfoane de carbon. Noile telefoane au un microfon electric, care poarta o sarcina electrica permanenta.Acest model asigura un semnal mai clar cu o reproducere a sunetului de mai buna calitate.[1]

Fig. 3 Microfonul cu granule de carbon


II. Centralele telefonice


Posesorii de telefoane sunt toti conectatiintre ei printr-o instalatie la centrale telefonice.

Prima centrala a fost deschisa in Connecticut in 1878. La inceput, telefonistii efectuau manual conectarile cerute. Prima centrala telefonica automata s-a deschis in Indiana in 1892. Impulsuri electrice, transmise de la un disc cu numere automat atasat la telefonul vorbitorului, actionau intrerupatoare electromagmetice, care selectau linia dorita.

Când este format un număr, pulsaţiile se deplasează prin cabluri de cupru ce leagă aparatul de o centrală telefonică locală. Acolo, aceste coduri sunt descifrate şi legătura este făcută cu linia telefonică dorită.

Există mai multe tipuri de centrale telefonice: cea mai veche, acum aproape total înlocuită, e cea electromagnetică cu bare transversale, în cadrul căreia un strat de bare transversale, conductoare de curent, e aşezat orizontal şi separat cu câteva miimi de inch de un strat similar, aşezat vertical. Electromagneţii declanşaţi de impulsurile codificate mişcă bara potrivită, creând un circuit între conexiunile emise şi primite.

Un alt tip, mult mai comun, e centrala electonică, care nu conţine părţi mobile, ci panouri cu circuite complexe, conexiunile fiind stabilite de tranzistori a căror rezistenţă e schimbată de impulsurile primite.

Cel mai modern model de centrală este cea digitală. Semnalele primite de la un post telefonic sunt întâi transformate în modele digitale de pulsaţii. Acestea sunt trimise în ceea ce e, în esenţă, un imens computer. Pe baza lor, reţeaua de circuite găseşte cea mai scurtă şi mai puţin încărcată rută pentru a efectua conexiunile.

In majoritatea tarilor s-au format retele telefonice. Dar exista o problema: odata cu distanta, vocea se pierde. Semnalul electric devenea tot mai slab pe masura ce distanta dintre interlocutori era mai mare. In 1900, americanul Michael Pupin rezolva aceasta problema cu ajutorul unor relee pe care le intercaleaza la anumite distante pentru a intretine semnalul electric, astfel incat acesta sa-si continue drumul de-a lungul liniei. Atunci a devenit posibila crearea unei retele internationale.[7]


III.Cabinele Telefonice


Cabina telefonica(Fig.4) este o structura mica, un obiect de mobilier stradal conceputa pentru un utilizator de telefon. O astfel de cabina are, de obicei, o usa pentru a oferi intimitate celui care o foloseste si o fereastra pentru a se observa cand este ocupata. Cabina telefonica poate fi construita din metal sau plastic. In interior pe langa telefon mai poate avea si o carte de telefoane sau afise pe care sunt trecute numere de telefon locale sau de urgenta.

Adesea cabinele telefonice sunt vopsite in culori puternice ca sa poata fi remarcate.

Unele cabine telefonice au in interior si scaune pentru a face convorbirea mai confortabila, insa majoritatea sunt lipsite de acest lucru. Daca in trecut aceasta

avea o valoare semnificativa, in prezent oamenii si-au pierdut interesul pentru ea. Tehnologia avansata, aparitia telefoanelor mobile, accesul permanent la internet le fac aproape inutile

Arhitectura urbana a conceput un alt fel de cabine telefonice mai accesibile. Este vorba de un simplu telefon agatat de un stalp de sustinere. In fata acestei idei cabina telefonica are multe

avantaje. In primul rand ofera intimitate. In al doilea rand, cabina telefonica inchisa tine

zgomotele si curiosii la distanta. In plus, vremea nefavorabila (ploaia sau ninsoarea) nu opreste pe nimeni sa telefoneze.

In tarile europene, cabina telefonica este un mijloc prin care marile companii de

telecomunicatii isi pot face publicitate. Multe dintre companii aleg sa amplaseze strategic cabine telefonice prin care sa isi furnizeze serviciile.[8]



Fig.4 Cabina telefonica



IV.Telefonul mobil



În 1910, inventatorul şi omul de afaceri suedez Lars Magnus Ericsson pune în practică conceptul de telefonie mobilă instalându-si un astfel de dispozitiv în maşina sa. Prin intermediul unei antene bifilare, reuşeşte să se conecteze cu reţeaua de telefonie naţională în timp ce se deplasa prin ţară.

Conceptul de bază de telefonie celulară se naşte în 1947, când cercetătorii îşi dau seama că, prin introducerea unor zone celulare pot îmbunătăţi substanţial eficacitatea convorbirilor. Astfel, în decembrie 1947, Douglas H.W. Rae Young, ingineri la firma americană de cercetare Bell Laboratories, propun construcţia unor celule hexagonale ca relee pentru telefoanele mobile. Philip T. Porter (tot de la Bell Labs) propune ca turnurile celulare să fie plasate în vârfurile unor hexagoane imaginare, astfel ca emisia-recepţia să se desfăşoare în trei direcţii. Dar în acea perioadă, tehnologia aferentă nu se dezvoltase încă şi nici frecvenţele specifice nu erau alocate. Abia prin anii 60', Richard H. Frenkiel şi Joe S. Engel (de la Bell Labs) fac descoperiri care revoluţionează electronica.

Primul telefon mobil complet automat(Fig.5), numit MTA (Mobile Telephone System A) a fost dezvoltat de Ericsson şi lansat pe piaţă în Suedia în 1956. Avem de-a face cu primul sistem care nu necesită control manual, dar avea dezavantajul greutăţii (cântărea 40 kg).[5]



Fig.5 MTA, primul telefon mobil

MTB Produce o versiune mai evoluată, cântărea "doar" 9 kg şi a fost introdus în 1965 şi ajunsese până la 600 la desfiinţare.

În 1957, radio-inginerul sovietic Leonid Kuprianovici din Moscova a creat un telefon portabil numit după iniţialele sale LK-1 sau "radiofon". Acesta era prevăzut cu antenă, rotiţă pentru formarea numerelor şi putea comunica cu o staţie-bază. Avea o greutate de 3 kg, raza de acţiune 20-30 km, iar timpul de funcţionare al acumulatorilor ajungea până la 20-30 de ore. Kuprianovici şi-a patentat invenţia în acelaşi an, 1957 .Staţia de bază a lui LK-1 se putea conecta la reţeaua locală de telefonie mobilă putând astfel deservi mai mulţi clienţi. În 1958, Kuprianovici şi-a reproiectat telefonul ajungând la o versiune "de buzunar" de 500 gr.

În 1958, URSS începe să dezvolte serviciul naţional de telefonie mobilă Altay. În 1963, acest serviciu se înfiinţează şi la Moscova, iar în următorii ani în 30 de oraşe ruse.

Prin anii 60' se aduc o serie de îmbunătăţiri, mai ales prin contribuţiile lui Frenkiel şi Engel de la Bell Labs, care pun în practică o serie de descoperiri din domeniul electrinicii şi al computerului. În 1970, Amos E. Joel, Jr. (tot de la Bell Labs) inventează un sistem care să permită telefoanelor să treacă dintr-o "arie celulară" într-alta fără întreruperea convorbirii telefonice. În decembrie 1971, AT&T îşi prezintă oferta pentru serviciul de telefonie celulară către Comisia Federală de Comunicaţii (FCC). După ani de dezbateri şi audienţe, oferta este acceptabilă abia în 1982 ca Serviciu Avansat de Telefonie Mobilă (Advanced Mobile Phone Service - AMPS), alocându-i-se frecvenţe din gama 824 - 894 MHz. Serviciul analogic AMPS este depăşit şi înlocuit de cel digital în 1990.

Una din primele reţele publice de telefonie mobilă de succes este ARP din Finlanda, lansată în 1971. Ulterior aceasta a fost considerată ca fiind de generaţie zero (0 G).

Telefonia mobilă modernă înregistrează un salt uriaş pe 3 aprilie 1973 când Dr. Martin Cooper de la Motorola, în timp ce se deplasa pe o stradă din New York, efectuează o convorbire cu Dr. Joel S. Engel, şeful direcţiei de cercetare de la AT&T Bell Labs, fiind prima convorbire cu un telefon mobil .Era vorba de un telefon Motorola DynaTAC.[5]

În afară de Martin Cooper(Fig.6) de la Motorola căruia i se atribuie primul telefon mobil practic, bazat pe utilizarea undelor radio, putem menţiona şi alţi inventatori care şi-au adus contribuţia în evoluţia telefoniei mobile:


  • Nathan B. Stabbefield din Kentucky (patent 887,357);

  • George Sweigert din Ohio căruia i se atribuie primul telefon modern fără fir;[6]

  • Charles A. Gladder şi Martin H. Parelman din Nevada, invenţie patentată în 1979 ce prevedea utilizarea frecvenţelor radio.

Dacă Bell Laboratories introdusese ideea comunicațiilor celulare pentru mașinile poliţiei (în 1947), meritul Motorola ţi mai ales al lui Cooper constă în utilizarea acestuia şi în afara automobilului.

În 1977, AT&T şi Bell Labs construiesc un prototip de sistem celular, iar în anul următor Bell Labs lansează testarea primei reţele celulare din Chicago, având peste 2000 de clienţi de probă, utilizân serviciul AMPS, dar această reţea a fost aprobată de Comisia Federală de Comunicaţii (FCC) abia în 1982. În octombrie 1983, Illinois Bell deschide primul sistem celular comercial.

Prima lansare comercială a telefoanelor celulare a avut loc în Tokio în 1979 (firma NET) .În 1981, Motorola şi American Radio Telephone lansează o a doua testare de serviciu comercial pe teritoriul SUA. În acelaşi an, sistemul NMT este lansat în DanemarcaFinlandaNorvegia şi Suedia.

În 1982, după amânări îndelungate, FCC aprobă serviciul comercial celular pe teritoriul american.

Primul telefon mobil de pe piaţa americană a fost Motorola DynaTAC 8000 X, care a primit aprobarea în 1983. Destul de redus ca dimensiuni pentru acea epocă, acest tip de telefon, considerat primul telefon mobil veritabil, a fost dezvoltat cu portul substanţial al lui M. Cooper şi a necesitat costuri de cercetare de peste 100 milioane de dolari.[5]

Fig. 6 Dr. Martin Cooper (Motorola)

În anii '80 are loc o dezvoltare susţinută a telefoniei mobile. Apar reţele celulare cu o multitudine de staţii-bază având asigurat şi protocoluil aferent de trecere de la o celulă la alta, fără întreruperea convorbirii. În 1987, numărul de abonaţi americani depăşeşte un milion.

În acea perioadă transmisia se efectua în sistem analog, tehnologie care nu era la fel de performantă ca cea digitală de astăzi. Apăreau interferenţe legate de electricitatea statică şi de zgomot, iar transmisiile erau departe de a fi perfecte. Sistemele utilizate (NMT, AMPS, TACS, RTMI, C-Net şi Radiocom 2000) vor fi desemnate ulterior sub denumirea generală de generaţia I (1 G) de telefoane mobile.[5]




Fig.7 Telefon mobil din anii '80

Prin anii '90 este lansată a doua generaţie (2G), care era bazată pe sistemele GSM (Global System for Mobile Communication), IS-116 ("TDMA"), IS-95 ("CDMA"), iDEN şi PDC. Sistemul de telefonie 2G este pus în practică pentru prima dată în Finlanda, în 1991, prin reţeaua de tip GSM Radiolinja (astăzi Elisa), fondată la 19 septembrie 1998.

De data aceasta, transmisia se realiza în mod digital. Dispăreau interferenţele, iar conectarea cu reţeaua era mai rapidă.

Telefoanele devin tot mai mici şi portabile (greutatea cuprinsă între 100 şi 200 grame devine standard), mai eficiente energetic, iar popularitatea lor creşte, devenind tot mai ieftine. Industria telefonului mobil ia amploare. Acest lucru se datorează diverselor inovaţii tehnologice, atât în domeniul electronicii (miniaturizarea şi creşterea eficienţei componentelor), cât şi al acumulatorilor. De asemenea, creşterea numărului de antene ale reţelei celulare conduce la scăderea puterii şi energiei necesare unui telefon mobil.

Noi servicii oferite de a doua generaţie de telefoane:



  • mesajul SMS: această nouă variantă de comunicare pur textuală a fost introdusă pentru prima dată în 1993 în Finlanda. În curând SMS-ul devine un mod de comunicare preferat de tineret. şi astăzi, în multe spaţii comerciale este preferată utilizarea mesajului scris în locul apelului vocal.

  • accesul la fişiere multimedia prin intermediul telefonului. Un astfel de exemplu îl constituie Finlanda, unde reţeaua Radiolinja oferea posibilitatea descărcărilor ("download") a tonurilor de apel dorite, şi aceasta începând cu anul 1998.

  • transmiterea de reclame promoţionale: lucru realizat pentru prima dată în 2000, în Finlanda;

  • realizarea de plăţi comerciale pentru utilităţi, pionieratul având loc în Norvegia anului 1999;

  • Internet prin i-Mode, anul 1999, Japonia (prin NTT DoCoMo).

La sfârşitul anului 2007 existau aproape 200 de milioane de abonaţi ai reţelelor 3G. În acelaşi an venitul adus de serviciile 3G depăşea 120 milioane de dolari.

Prima astfel de reţea, sub formă de test a fost introdusă în mai 2001, în Japonia (NTT DoCoMo), lansarea comercială având loc în acelaşi an la 1 octombrie.

Viteza de transmisie este mai mare, la fel şi capacitatea reţelei şi calitatea serviciior oferite, care devin tot mai diversificate.

În 2002 generaţia a treia este lansată şi în SUA şi Coreea de Sud, ţări urmate la scurt timp de Marea Britanie şi Italia.[5]


V.Concluzii


Oamenii işi doresc tot timpul mai mult şi mai bine. Şi nu se mai mulţumesc doar să se audă la distantă. Ei şi-au dorit să se şi vada in timp ce vorbesc. Iar marii producatori nu au intarziat să le pună la dispoziţie video-telefonul! Un aparat de ultima generaţie, dotat cu boxe şi monitor, cu ajutorul căruia conversaţia poate avea loc ca şi cand cei care vorbesc ar fi faţa in faţa. Să se fi gandit Alexander Graham Bell la toate acestea? Nu ar fi imposibil, atat timp cat Jules Verne a anticipat calatoriile in spaţiu... Dar, oare, ce va mai urma? Cum va evolua telefonul?



Bibliografie

[1]http://www.e-scoala.ro/referate/fizica_alexander_graham_bell.html ,16.11.2011

[2]http://ro.wikipedia.org/wiki/Telefon ,17.11.2011

[3]http://www.preferatele.com/docs/informatica/5/telefonul1.php, 17.11.2011

[4]http://www.slideshare.net/alinamarcu/telefonul-evolutie, 17.11.2011

[5]http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_telefonului_mobil, 17.11.2011

[6]http://www.lumea-copiilor.ro/enciclopedie/istoria_telefonului/istoria_telefonului.php 17.11.2011

[7] http://www.referatele.com/referate/istorie/online6/Al-Graham-Bell-Tomas-Alva-Edison---Telefonul-centrala-telefonica-automata-referatele-com.php, 17.11.2011



[8] http://www.cabina.ro/cabina-telefonica/386-cabina-telefonica.html, 17.11.2011



Yüklə 48,01 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə