Text in html

“Acest document a fost realizat cu asistenţa financiară a Comunităţii Europene. Părerile exprimate aici reprezintă opinia Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi în concluzie, nu pot fi considerate în nici un caz punctul de vedere oficial al Comunităţii Europene”.

MODULUL NR. 4

REALIZAREA SITE-URILOR ŞI A PAGINILOR DE INTERNET.

WEB-DESIGN

Concepte / Dicţionar WEB

Internet

Un grup de reţele de computere interconectate formează o inter-reţea (în engleză internet). Cea mai mare inter-reţea publică se numeşte Internet accesul fiind permis oricărui utilizator. În afara reţelei Internet există şi reţele private în care accesul publicului larg nu este posibil. Nu se ştie exact cât de mare este internetul pentru că nu este controlat de un anumit organism sau organizaţie. Cele mai frecvente estimări vorbesc despre un număr de aproximativ trei miliarde de pagini de informaţie.



FIGURA 1: COPIEREA INTERNETULUI PE CALCULATORUL LOCAL

Browser

Un browser este un program de calculator utilizat pentru vizualizarea paginilor web. Cele mai cunoscute browsere web sunt la ora actuală Internet Explorer (ajuns la versiunea 7), FireFox, Safari, Netscape şi Opera. De precizat este că şi un program de gestiune a fişierelor locale (gen windows explorer) poate acţiona ca un browser.

Pentru exemplificare în MyComputer, în partea superioară a ferestrei, în dreptul cuvântului address, la tastarea unei adrese internet (de ex. www.uab.ro), se va observa deschiderea paginii web corespunzătoare (situl universităţii „1 Decembrie”). Detalii despre funcţionalitatea browserelor în secţiunea 2 a acestei introduceri.

Html

HTML (HiperText Markup Language, Limbajul de Marcare a HiperTextului) este limbajul în care sunt scrise paginile web. HiperTextul este un text îmbogăţit, un text care conţine marcaje speciale denumite taguri care permit încapsularea altor tipuri de informaţie: imagini, sunete, filme etc. Aceste marcaje sunt interpretate de browser care afişează conţinutul corespunzător.

Server

Un calculator conectat continuu la internet şi care rulează programe speciale pentru a permite diferite tipuri de conexiuni din afară. După tipul programelor rulate (servicii oferite), vorbim de server de mail, server de fişiere, server de baze de date etc.

Protocoale internet

Pentru a asigura comunicarea a două sau mai multe calulatoare într-o reţea, acestea trebuie să folosească aceleaşi tipuri de echipamente de conectare şi aceleaşi seturi de instrucţiuni. Modalitatea în care calculatorul împarte informaţiile ce urmează a fi transmise în reţea şi paşii care sunt parcurşi pentru a se asigura securitatea şi compatibilitatea legăturii formează un protocol.

TCP

(Transfer Control Protocol) este un protocol de control al transferului. Acest protocol asigură o conexiune sigură şi bidirecţională între 2 computere pe Internet. Acest protocol împreună cu protocolul IP formează suita TCP/IP utilizată la conectarea computerului personal la internet.

HTTP

HTTP (HiperText Transfer Protocol, Protocolul de transfer a HiperTextului) este protocolul de comunicaţie între un browser şi un server de Web. Acest protocol este utilizat de către serviciul Internet WWW. Este protocolul utilizat pentru navigarea propriu-zisă pe internet.

FTP (File Transfer Protocol)

Acest protocol permite schimbul direct de fişiere între două computere conectate la Internet sau într-o reţea.

POP / IMAP / SMTP

Protocoale folosite de serviciul de e-mail pentru interogarea directă a serverului de mail utilizat.

Servicii internet

Scopul principal al utilizării internetului este schimbul de informaţii în diferite forme (documente, sunete, imagini). Aceste schimburi sau transferuri se realizează prin câteva servicii specializate:

World Wide Web

Este cel mai utilizat serviciu Internet, dezvoltat la începutul anilor 90. Utilizează protocul http pentru a transmite text, imagini, sunete aflate pe un server WWW oriunde în lume prin intermediul protocolului HTTP.

Aplicaţia WWW este o aplicaţie de tip client-server, în care:

• 
  Utilizatorul formulează o cerere prin intermediul unui browser (aplicaţie tip client).
  
• 
  Cererea este expediată de către aplicaţia client (browser) pe Internet.
  
• 
  Cererea ajunge pe severul destinaţie (serverul Web) care preia cererea prin intermediul unei aplicaţii speciale.
  
• 
  Serverul interpretează cererea şi formulează răspunsul (caută paginile web solicitate, imaginile, sunetele etc.)
  
• 
  Răspunsul este expediat prin intermediul Internetului către computerul client.
  
• 
  Aplicaţia client recepţionează răspunsul şi îl interpretează (în fereastra browser-ului).
  

E-Mail (Electronic Mail)

Acest serviciu permite schimbul de mesaje electronice între 2 utilizatori pe Internet. Este cel mai folosit serviciu de pe internet, oferit de firme ca Yahoo, Google sau Microsoft şi accesabil prin interfaţa web sau (în anumite cazuri) prin programe ce comunică direct cu serverul de e-mail (outlook, thunderbird, pegasus) numite clienţi de mail.

RSS Feeds

RSS (Really Simple Syndication) desemnează o modalitate prin care poţi obţine în timp real şi în mod gratuit informaţii de pe diferite situri web. RSS-ul presupune obţinerea automată a titlurilor de articole, a sumarului acestora şi a linkurilor către textul integral al acestora aflat pe site-ul furnizor de servicii RSS.

Pentru a utiliza serviciile RSS este nevoie de un soft special pentru citirea ştirilor de pe site-urile ce oferă servicii RSS. O mare varietate de astfel de softuri este disponibilă, marea majoritate a lor fiind gratuite.

RSS-ul este o modalitate eficientă de a primi alerte atunci când pe siturile favorite apar noutăţi dintr-un anumit domeniu de interes pentru că aplicaţia RSS oferă automat informaţii atunci când ceva nou din acest domeniu este postat.

Podcasting

Podcasting este o metodă de distribuţie a fişierelor în format multimedia (de obicei fişiere audio dar şi video), prin intermediul formaturilor de sindicalizare de conţinut RSS şi ATOM. Fişierele pot fi descărcate şi redate pe echipamente mobile sau calculatoare ce acceptă formatul în care acestea au fost create. Un autor de podcast este de obicei denumit podcaster. Siturile de podcasting pot oferi fişierele spre descărcare şi ascultare off-line sau pentru redare directă on-line. Metoda de bază este totuşi aceea de descărcare prin intermediul unui cititor de conţinut RSS sau Atom.

Adrese internet

Înainte de a prezenta conceptul de adresă internet, trebuie precizat că o pagina web este un fişier în format HTML, iar mai multe pagini web care se referă la acelaşi subiect şi sunt stocate în aceeaşi locaţie formează un sit internet (denumirea corectă a uzualului site).

Vorbim deci de situl web al Universităţii „1 Decembrie”, care conţine printre altele pagina cu informaţii referitoare la Facultatea de Ştiinţe, pagina cu informaţii despre evenimentele curente, pagina cu date de contact ş.a.m.d.

Ficare sit are o pagină principală (home sau acasă), fişierul corespunzător fiind index.html. Această pagină este cea care se încarcă la apelarea prin browser a sitului şi de unde putem naviga spre restul paginilor.

Un sit internet este stocat pe un server şi are o adresă unică, întocmai ca adresa poştală. Un server stochează de obicei mai multe situri. Putem considera următoarea analogie: blocul în care locuiţi este serverul, apartamentul este situl şi fiecare cameră reprezintă câte o pagină.

Adresa unui sit este formată dintr-un şir de patru grupe de numere cu valori între 0 şi 255, despărţite prin punct, care se numesc IP (ex: 192.168.0.1). Pentru a fi mai uşor de reţinut şi utilizat, adresele internet au nume de forma http://www.google.com sau http://www.uab.ro. Aceste nume sunt de fapt conectate la adresele reale (IP). Există servere specializate, numite DNS (domain name server) care au liste de asociere între adresele reale şi numele paginilor, ca în tabelul de exemple de mai jos:

Nume	Adresă reală
www.uab.ro	192.231.35.33
www.google.com	64.233.167.99
www.yahoo.com	66.94.234.13

Scriind deci în browser www.uab.ro, acestă „întreabă” serverul DNS la care are acces care este adresa reală şi apoi deschide fişierul index.html aflat la această adresă.

Forma numelor de adrese are 4 secţiuni distincte. Pentru exemplificare, vom consiera două adrese – http://www.uab.ro şi ftp://roedu.net unde putem identifica cele patru secţiuni astfel:

http:// respectiv ftp:// - protocolul utilizat

In primul caz este vorba de simplă navigare pe când în cazul al doilea, pregătim un transfer de fişiere între calculatorul local şi server. în utilizarea curentă, protocolul http poate lipsi. Dacă adresa este trecută www.uab.ro, browserul presupune că este prin protocolul http.

www – serviciul internet

Este prezent doar în primul caz, fiind un serviciu ce funţionează doar pe protocolul http. Poate apărea şi sub altă formă (de ex www3) sau în unele cazuri, în funcţie de construcţia sit-ului poate lipsi. În anumite cazuri, un sit poate încărca un conţinut prin serviciul www şi un alt conţinut în lipsa acestuia.

uab respectiv roedu

Sunt numele propriu-zise ale site-urilor, date de creatorii lor.

.ro , . edu

Reprezintă domeniul în care este activ sit-ul. Domeniile sunt utilizate pentru clasificarea sit-urilor pe criterii geografice sau funcţionale. În funcţie de criteriul geografic, fiecare ţară are domeniul propriu: .ro = Romania, .us= Statele Unite, .de=Germania (Deutschland). Uniunea Europeană are din 2006 domeniul .eu.

În funcţie de criteriul funcţional, există mai multe domenii:

.com / .biz – Situri comerciale, ale unor firme, întreprinderi.	.org – situri ale unor organizaţii non-profit
.edu – situri educaţionale	.gov – situri guvernamentale
.info – situri informaţionale

Fiecare combinaţie nume & domeniu (uab.ro, roedu.net, google.com) trebuie să fie unică şi este reglementată de o autoritate competentă (pentru .ro este RNC –Reţeaua Naţională de Calculatoare). Aceste nume de domenii pot fi cumpărate, vândute şi se supun unor legi speciale. Interesantă în acest sens este legea anti-speculaţii. În anii 2000 au apărut speculatori de domenii internet, persoane care cumpărau anumite domenii doar pentru a le revinde la preţuri mult mai mari. De exemplu, cine ar fi cumpărat domeniul www.orange.ro sau www.vodafone.ro înainte ca aceste firme să intre pe piaţa din România, era proprietarul lor pe viaţă şi putea să negocieze cu firmele în cauză vânzarea acestora. Legea nouă prevede însă că dacă la un anumit domeniu nu funcţionează o pagină web cu conţinut legat cu numele domeniului (de exemplu prorietarul să fie o firmă Orange care vinde portocale, sau suc de portocale), proprietarul poate pierde în instanţă dreptul asupra domeniului.

Metode de căutare pe internet

Căutarea unei informaţii poate fi o adevarată provocare. Numărul serverelor şi a paginilor de web care conţin informaţii utile sunt într-o continuă creştere şi este imposibil pentru cineva să le ţină evidenţa. Motoarele de căutare – situri dedicate găsirii informaţiei pe web – ne sprijină în acest proces, dar rezultatele obţinute pot fi mai bune sau mai slabe în funcţie de formularea cererii pentru că în spatele unui motor de căutare stă un program de calculator care încearcă să „potrivească” într-o secundă cerinţa utilizatorului cu informaţia existentă în miliarde de pagini.

Cele mai utilizate motoare de căutare sunt în prezent www.google.com, http://search.yahoo.com/, http://www.msn.com/, http://www.aol.com/ deşi google se estimează ca oprează peste jumătate din căutările online.

Motoarele de căutare indexează informaţia de pe internet în funcţie de mai multe criterii, pentru a oferi informaţii relevante. Punctul de plecare este folosirea cuvintelor cheie în paginile web (definirea în codul sursă a unor asemenea cuvinte), apoi sunt luate în calcul titlurile din paginile web, cantitatea informaţiei şi relevanţa acesteia la cuvintele cheie definite şi un un indice calitativ al fiecarei pagini web (PageRank) – calculat pe baza likurilor altor pagini către pagina curentă. Alte criterii se referă la clasificarea importanţei sit-urilor (un articol apărut pe situl BBC este mai important decât unul apărut pe pagina personală a unui student) şi chiar o ghidare a căutărilor după tiparul utilizatorului: dacă un utilizator va căuta multe informaţii despre calculatoare şi sisteme de operare iar apoi va căuta tiger – probabil că pe el îl interesează mai mult sistemul de operare Mac OS X: Tiger decât animalul din junglă.

Căutarea pe internet începe de la cuvinte cheie – orice noţiune pe care un utilizator doreşte să o găsească, dar cu cât se creşte claritatea căutării cu atât rezultatele vor fi mai bune. Spre exemplu dacă dorim să găsim date despre universităţile din Timişoara şi căutăm cuvântul universitatea, Google va returna – Universitatea Bucureşti, Universitatea Babes – Bolyai şi Universitatea Craiova între primele rezultate, iar Yahoo va returna: FC Universitatea (situl echipei de fotbal U Cluj) apoi Universitatea Politehnica Bucureşti şi Universitatea Valahia din Targoviste. Daca vom căuta universitatea timisoara, vom primi de la Google: Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea Politehnica din Timisoara, Universitatea "Tibiscus" din Timisoara şi de la Yahoo: "Politehnica" University of Timisoara, Universitatea de Vest din Timisoara, Timisoara University of Medicine and Pharmacy.

Aceasta este o primă regulă a căutării pe internet – specificitatea cuvintelor şi expresiilor cheie. Important de precizat este că orice cuvânt căutat este considerat bază şi sunt căutate toate derivatele (univers va căuta atât conceptul de univers, cât şi universal).

În cazul expresiilor (ca mai sus universitatea timisoara), sunt căutate în primul rând siturile care conţin expresia completă, apoi siturile care conţin ambele cuvinte (de exemplu un sit care are informaţia Universitatea noastră concurează de la egal la egal cu universităţi din centrele universitare mari, cum ar fi Timişoara, Cluj, Bucureşti), iar în final sunt căutate pe rând cuvintele ce formează expresia.

Filtrarea rezultatelor

Dacă se doreşte ghidarea sau restricţionarea căutării, se pot folosi câteva tehnici:

• 
  Forţarea unui termen cu "+": Uneori, vrem ca motorul de căutare sa găsească paginile care conţin neapărat toţi termenii pe care îi căutăm, nu doar unii dintre aceşti. Cu "+", putem forţa motorul de căutare să afişeze ca rezultat doar paginile care conţin neapărat un termen anume. De exemplu, dacă vrem să găsim pagini în care să apară atât George Bush cât şi Bin Laden, vom căuta +bush +laden. Majoritatea motoarelor de cautare nu fac distincţie între literele mari şi mici, deşi la unele, acest lucru se poate specifica. Similar, daca vrem sa gasim informatii despre arhitectura din Cluj, vom cauta +arhitectura +cluj. Acest lucru este util în special din cauza ca nu stim daca articolul contine textul "arhitectura din Cluj", "arhitectura clujeana", "arhitectura Clujului", "arhitecturala clujeana" sau alte variatiuni. Cu textul de cautare de mai sus, toate aceste pagini vor corespunde conditiei de cautare.
  
• 
  Excluderea unui termen. Pentru a exclude din lista de rezultate anumiţi termeni care nu sunt interesanţi, se poate folosi semnul minus ("-"). De exemplu, dacă dorim să căutăm pagini despre universităţile din România din afara oraşului Bucureşti, se poate formula: +universitate –bucuresti.
  
• 
  În cazurile când căutăm o expresie cu spaţii, şi ordinea cuvintelor este fixă, putem lansa o căutare exactă a expresiei ("phrase search"). De exemplu, dacă dorim informaţii despre şcolile în limba engleză, căutarea şcoli în engleză returnează şcoli la care se învaţă limba engleză şi cursuri de limba engleză, dar căutarea „şcoli în engleză” returnează informaţii despre şcolile cu predare în limba engleză.
  

Bazele html

Ce este HTML?

Conceptul de HTML este un acronim, care înseamnă HyperText Markup Language. Deşi conţine în nume cuvântul language (limbaj), nu vorbim despre un limbaj de programare ci de un limbaj descriptiv care prin marcaje speciale defineşte cum va fi afişată informaţia (structura şi elementele de formatare). Un fişier HTML este de fapt un fisier text în care structura şi elementele grafice sunt determinate de aceste marcaje, denumite taguri. Tagurile sunt interpretate de browser pentru a afişa în mod corect pagina.

Pentru că sunt fişiere text, paginile HTML pot fi scrise în orice editor de text (şi nu necesită compilare). Atenţie însă: Wordul nu este un editor de text. În Word, sau într-un program echivalent, pe lângă textul introdus, vom avea diferite informaţii despre formatare (tipul paginii, margini, culoarea scrisului) ce pot deranja formatul hmtl. Programul Notepad este mult mai recomandat pentru editarea fişierelor HTML iar programele specializate gen TopStyle, Macromedia Dreamweaver sau Ms Front Page nu fac decât să ne sprijine în scrierea textului: numerotează liniile pentru a găsi mai repede eventuale erori, evidenţiază anumite erori de scriere, colorează cuvintele cheie pentru a fi mai uşor de găsit ş.a.m.d. În unele cazuri, aceste programe oferă un mod de lucru vizual, scriind singure codul pentru elementele adăugate şi aranjate de utilizator cu doar un clik de maus. Totuşi programele prezintă limitările lor, de unde necesitatea cunoaşterii elementelor de codificare HTML.

Fişierele realizate în limbajul HTML pot avea fie extensia .htm, fie extensia .html. Tendinţa este să se folosesasca extensia html, prima variantă fiind rămasă de pe vremea când sistemele de operare aveau probleme în a lucra cu extensii din patru litere.

Elementul HTML

Conceptul de element HTML este la fel de important ca cel de tag HTML pentru că este unitatea structurală de bază a unui fişier HTML şi pentru că de fapt aici are loc formatarea. La bază, elementul este alcătuit din taguri, atribute şi valori, după cum puteţi observa în figura de mai jos:



FIGURA 2: STRUCTURA UNUI ELEMENT HTML

Un element este o structură caracterizată prin atomicitate adică este o structură indivizibilă, unitară. Există două tipuri de elemente, elementele înlocuibile – cum este elementul img (în locul lui în pagină va fi inserată o imgine) şi elemente care nu sunt înlocuite ci care conţin în ele informaţia din viitoarea pagină web (div conţine în imaginea de mai sus textul „conţinut (Text)”. Elementele sunt cuprinse între un tag de început şi un tag de sfârşit. Elementele înlocuibile (cum este img) nu au tag de sfârşit ci sunt închise doar cu semnul „/”.

Elementele au atribute, iar atributele lor au valori. In exemplul de mai sus, elementul div are un atribut class cu valoarea „first”, iar elementul img are atributele src – cu valoarea „poza.jpg” şi alt – cu valoarea „text alternativ”. Daca un atribut este scris, trebuie sa fie urmat de o valoare chiar dacă este valoarea vid. Ex: alt=””.

Principalele elemente şi taguri HTML şi utlizarea lor

Hello world în HTML

Probabil cea mai simplă pagină HTML este afişarea unui mesaj „Hello World” după cum se observă în figura8 (codul este în dreapta):

Hello World.

Modalitati de inserare text in HTML

Folosind elementul Paragraf

Pentru a introduce text, cel mai des se foloseste elementul p, cuprins intre tagurile <p> si </p>.

Paragrafele sunt sectiuni distincte ce pot fi formatate independent desi

textul poate fi scris pe mai multe linii si folosind tagul BR.

Folosind liste

In HMTL putem folosi:

• liste ordonate (numerotate)



• liste neordonate (bullets)

Folosind text preformatat

"Daca dorim sa afisam un text

preformatat, de exemplu un citat

putem folosi elementul PRE.

Acesta este un text.

Let's watch some simple math:

Acesta este un link




Acesta este un h1";

echo "

subtitlu - sau h2

";

echo "
Paragraf de text
";

echo "
Un alt paragraf de text
scris pe doua randuri
";

?>



$facultate = array

(

"nume"=>array ("Alexandra","Vlad","Cristina"),

"note"=>array ("9","8","10"),

"profesori"=>array ("Mircea Risteiu","Ciprian Cucu")

);

echo "

Note studenti

";

echo "
Profesorii ”. $facultate[‘profesori’][0]. “ si“ .$facultate[‘profesori’][1].” au dat studentului ”.$studenti[‘nume’][0].” Nota ”.$studenti[‘note’][0].”
”;

?>

Numele:

Orasul:

Bine ai venit,

din

include('header.php');

?>