Universitatea de stat din moldova


Aviz la proiectul hotărîrii plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale legii contiinciosului administrati



Yüklə 3,4 Mb.
səhifə32/32
tarix01.11.2017
ölçüsü3,4 Mb.
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32

Aviz la proiectul hotărîrii plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale legii contiinciosului administrative.


  • Aviz la proiectul Legii privind organizarea şi funcţionarea administraţiei publice centrale.

  • Aviz la proiectul Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova.

  • Aviz la sesizarea deputatului în Parlament Vladimir Filat privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.273-XVI din 07.12.07 ,,Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” şi ,,Legea nr.76 – XVI din 10 aprilie 2008” ,, Pentru modificarea şi completarea Codului Electoral nr. 1381 – XIII din 21 noiembrie 1997”.

  • Aviz privind aplicarea unor prevederi ale legii cu privire la arme nr. 110 – XIII din 18.05.1994.

  • Aviz privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art. 4 lit. c) al Legii contenciosului administrativ.

  • Aviz privind interpretarea art. 90 alin (1) şi (2), art.91 şi art. 135 alin (1) din Constituţie.

  • Botnaru Stela, Grama Mariana şi Popescu Dorin au activat ca experţi independenţi la: Elaborarea modificărilor Părţii Generale a Codului Penal al Republicii Moldova de Comitetul Helsinchi pentru drepturile omului.

  • Burac Victor. Elaborarea avizului (pe filierea USM) asupra proiectului legii privind reglementarea valutară, 2010.

  • Burac Victor. Elaborarea avizului la proiectul Statutului Profesiei de Avocat, decembrie, 2010.

  • Buruiană Mihai. Comentarii la proiectul Legii cu privire la clauzele abuzive în contractele cu consumatorii. Prezentate în faţa autorilor proiectului Legii, decembrie 2010.

  • Buruiană Mihai. Elaborarea proiectului Legii cu privire la arbitraj (şi înaintarea notei informative). Ulterior a fost aprobată şi a intrat în vigoare în anul 2008.

  • Buruiană Mihai. Elaborarea proiectului Legii cu privire la arbitrajul comercial internaţional (şi înaintarea notei informative). Ulterior a fost aprobată şi a intrat în vigoare în anul 2008.

  • Buruiană Mihai. Elaborarea proiectului Legii privind resursele acvatice (Codul apelor). Prezentare cu privire la aspectele de drept privat a resurselor acvatice, septembrie-octombrie, 2009.

  • Buruiană Mihai. Memoriu privind clauzele standard în Codul civil, prezentat Ministerului Economiei şi Comerţului, decembrie 2010.

  • Constantinescu Elena a efectuat avizul la proiectul de lege n 3341 din 03.12.2008. cu referire la modificarea legii cu privire la notariat la solicitarea Uniunii Notarilor şi asociaţiei „Nota”

  • Constantinescu Elena a efectuat expertiza ştiinţifică a regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a actelor notariale şi completarea registrelor notariale ,aprobată prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr.52 din 05.02.08.

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul de lege cu privire la Consiliul Suprem de Securitate – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul de lege cu privire la modificarea Codului penal (elaborat de Ministerul Finantelor) – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul legii cu privire la modificarea si completarea Codului penal (elaborat de Ministerul Justitiei) – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul legii cu privire la modificarea si completarea unor acte legislative (Codul penal, Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor economice si coruptiei, Codul de procedura penala) – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul legii cu privire la secretul de stat – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul Ordinului directorului CCCEC cu privire la aprobarea Codului de conduita al angajatului CCCEC – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul Strategiei securitatii nationale – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la la proiectul de Lege cu privire la autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor antrenaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, de Procuratura Generalî, de organele de urmărire penalî, de instanţele judecătoreşti, de notari şi avocaţi şi de executorii judecătoreşti – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul Hotărîrii de Guvern privind aprobarea Reglementării Tehnice nr.1 cu privire la organizarea testării tehnice a vehiculelor rutiere.

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Centrului Virtual National interinstitutional de integrare şi dirijare a resurselor si sistemelor informaţionale ale sistemului informaţional integrat al organelor de drept – 2009

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul legii cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 45-XIII din 1994 cu privire la activitatea operativa de investigatii

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul Regulamentului activităţii Comisiei guvernamentale pentru supravegherea realizării achiziţiilor publice – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectului ordinului comun al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Afacerilor Interne şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei „Pentru aprobarea Instrucţiunii privind modul de organizare şi înfăptuire a măsurilor operative de investigaţii în reţelele de comunicaţii electronice” – 2009.

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul hotărîrii de guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind me­to­do­logia de calcul al venitului ce permite acordarea asistenţei juridice calificate garantate de stat – 2008

  • Cotici Radu, Aviz la proiectul Hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind controlul şi supravegherea de stat a activităţilor nucleare şi radiologice – 2008

  • Cotici Radu, Expertiza la proiectul de lege cu privire la ajutorul de stat – 2008

  • Cotici Radu, Expertiza la proiectul de lege cu privire la locuinte – 2008

  • Cotici Radu, Expertiza la proiectul de lege cu privire la modificarea si completarea Legii cu privire la activitatea operativa de investigatii – 2008

  • Cotici Radu, Expertiza la proiectului hotărîrii de guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind ordinea testării alcoolscopice şi examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei şi Normelor privind recoltarea şi analiza probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, de medicamente cu efecte similare acestora – 2008

  • Cotici Radu, Expertiza Ordinului ministrului tehnologiilor informationale despre aprobarea Instructiunilor privind organizarea si desfasurarea examenului pentru obtinerea permisului de conducere – 2008

  • Elaborarea modificărilor Părţii Generale a Codului Penal al Republicii Moldova de Comitetul Helsinchi pentru drepturile omului (2007);

  • Hriptievschi Nadejda. Comentarii la proiectul Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat şi proiectul strategiei naţionale cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, Republica Moldova (în engleză, din partea organizaţiei Open Society Justice Initiative), 14 martie 2006

  • Legea cu privire la organizaţiile necomerciale de utilitate publică.

  • Legea cu privire la organizaţiile necomerciale;

  • Negru Boris, Aviz la proiectul de legi privind modificarea legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii-2009

  • Negru Boris, Avizarea Codului educaţional al Republicii Moldova, 2008

  • Negru Boris, în calitatea de membru al Comisiei Constituţionale, constituită prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova a participat la pregătirea proiectului de Constituţie a Republicii Moldova definitivat în martie 2010.

  • Negru Boris, pregătirea proiectului de modificare a legii cu privire la Curtea Constituţională 2008.

  • Oleg Efrim a activat în calitate de membru al Colegiului ştiinţific consultativ pe lîngă Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în cadrul cărui se pregăteşte proiectele de hotărîri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie; a făcut parte din grupul de lucru care au elaborat următoarele proiecte de lege :

  • Oleg Efrim a activat în calitate de membru al Colegiului ştiinţific consultativ pe lîngă Colegiul civil şi de contincios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în cadrul cărui se pregăteşte proiectele de hotărîri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie

  • Olga Şian a participat la elaborarea proiectului legii cu privire la procedura notarială.

  • Proiectul asupra oportunităţii considerării executorului judecătoresc în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la art.320 CP RM (2010);

  • Proiectul asupra oportunităţii considerării executorului judecătoresc în calitate de subiect al infracţiunii prevăzute la art.320 CP R:

  • Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (art. 12 – Legea serviciului public; art.7 – Legea privind combaterea corupţiei şi protecţionismului; art.art. 21, 122, 122/1 s.a. – Codul Penal al RM), elaborată de Procuratura Republicii Moldova (2007);

  • Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr. 3036 – din 15.08.2007), elaborată de Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi, Parlamentul Republicii Moldova.

  • Proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. (nr.594 din 21 februarie 2006);

  • Proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. (art.art. 1831, 415, 2451, 2452) (2007);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al R.M. cu privire la aplicarea legislaţiei privind răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie (2009);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al R.M.: „Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda, alte infracţiuni vamale şi contravenţiile” (2010);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al R.M.: „Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda, alte infracţiuni vamale şi contravenţiile”;

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre sustragerea bunurilor (2006);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre traficul de fiinţe umane (2006);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre şantaj (2006);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre infracţiunile privind viaţa sexual (2006);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. şi a Codului cu privire la contravenţiile administrative (2007);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. cu privire la practica judiciară în cauzele despre huliganism (2007);

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre sustragerea bunurilor;

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre traficul de fiinţe umane;

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre şantaj;

  • Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor penale despre infracţiunile privind viaţa sexuală.

  • Rîbca Eugen, (coautori). Proiect de lege cu privire la libertatea de exprimare. 2010

  • Rîbca Eugen. Legea cu privire la deitatizarea publicaţiile periodice publice. 2010

  • Sava Maimescu - a întocmit şi elaborat proiectul Legii organice separate Zona antreprenoriatului liber „Parcul de producere a mărfurilor agro-industriale „Baştina-Cărpineni””, aprobată de Guvernul Republicii Moldova în baza Hotărârii nr.592 din 1 iulie 2010, actualmente aflată în procedura de lucru în Parlamentul Republicii Moldova pentru examinare, aprobare şi aplicare în practică.

  • Sergiu Băieşu activează în calitate de membru al grupului de lucru cu privire la elaborarea Proiectului Legii Apelor.

  • Sergiu Brînză şi Dumneanu Ludmila în perioada 2007-2008 au fost obţinute rezultate care au fost utilizate la pregătirea proiectelor actelor legislative cum ar fi: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr. 3036 – din 15.08.2007), elaborată de Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi, Parlamentul Republicii Moldova.

  • Sergiu Brînză, Vitali Stati, au fost obţinute rezultate care au fost utilizate la pregătirea proiectelor actelor legislative cum ar fi: Proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. (nr.594 din 21 februarie 2006); Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal alR.M.şi a Codului cu privire la contravenţiile administrative; Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. cu privire la practica judiciară în cauzele despre huliganism; Proiectul Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la examinarea legii pentru modificarea şi completarea Codului penal al R.M. (art.art. 1831, 415, 2451, 2452); Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (art. 12 – Legea serviciului public; art.7 – Legea privind combaterea corupţiei şi protecţionismului; art.art. 21, 122, 122/1 s.a. – Codul Penal al RM), elaborată de Procuratura Republicii Moldova

  • Sergiu Brînză, Vitali Stati, au fost obţinute rezultate care au fost utilizate la pregătirea proiectelor actelor legislative din 02.03.09 cum ar fi: Proiectul Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al R.M. cu privire la aplicarea legislaţiei privind răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie.

  • Zaharia Victor, AVIZ la proiectul hotărîrii Plenului CSJ „Cu privire la practica aplicării legislaţiei pentru asigurarea dreptului la apărarea bănuitului, învinuitului sau inculpatului în procedura penală”, 2010

  • Zaharia Victor, Modificarea legii cu privire la avocatură (membru al grupului de lucru), 2010.


    7.20. Lista cărţilor de popularizare a ştiinţei.

    1. Nicolae Roşca Lilia Gribincea, Oleg Efrim, Sergiu Ciauş ,, Studiu de analiză a cadrului legislativ privind organizaţiile necomerciale din Republica Moldova”, Studiu de analiză a cadrului legislativ privind organizaţiile necomerciale din Republica Moldova, Chişinău, 2007, 48 pagini. c.a.11,0


    7.21. Participări la emisiuni radio şi TV consacrate ştiinţei, inovării, educaţiei, culturii etc.

    2006

    1. Arhiliuc Victoria – Moldova 1, Emisiune cu genericul „Republica Moldova în contextul integrării europene”.

    2007

    1. Arhiliuc Victoria – Moldova 1, Emisiune cu genericul „Referendum în Transnistria”.

    2008

    1. Osmochescu Nicolae – Jurnal TV, Ciclu de emisiuni cu genericul „Reforma constituţională: separarea puterilor în stat” – 5 participări

    2. Arhiliuc Victoria – Moldova 1, Emisiune cu genericul „Ştiinţa în slujba păcii”

    3. Arhiliuc Victoria – Casa Radio, Emisiune cu genericul „Activitatea diplomatică a Republicii Moldova”

    2009

    1. Osmochescu Nicolae – Emisiunea TV „Studioul deschis cu Anatol Golea” – 1 participare

    2. Osmochescu Nicolae – Publica TV, Ciclu de emisiuni cu genericul „Reforma constituţională: realizări şi perspective” – 7 participări

    3. Osmochescu Nicolae – Jurnal TV, Ciclu de emisiuni cu genericul „Reforma constituţională: separarea puterilor în stat” – 6 participări

    4. Negru Boris a participat la emisiunea ,,Bună seara” de la Moldova 1 cu tema: ,,15 ani de la elaborarea Constituţiei Republicii Moldova”.

    2010

    1. Osmochescu Nicolae – Emisiunea TV „Studioul deschis cu Anatol Golea” – 2 participări

    2. Osmochescu Nicolae – Emisiunea TV „Logica puterii” – 1 participare

    3. Osmochescu Nicolae – Publica TV, Ciclu de emisiuni cu genericul „Reforma constituţională: realizări şi perspective” – 10 participări

    4. Osmochescu Nicolae – Jurnal TV, Ciclu de emisiuni cu genericul „Reforma constituţională: separarea puterilor în stat” – 6 participări

    5. Gribincea Lilia – Compania TeleRadioMoldova, Emisiunea „Cadran economic” cu genericul „Medierea – ca mijloc alternativ de soluţionare a litigiilor ce apar din tranzacţiile comerciale” (29.III)

    6. Gribincea Lilia – Compania TeleRadioMoldova, Interviu la tema „Soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului” (15.IV)

    7. Negru Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar a participat la două emisiuni la postul de radio Vocea Basarabiei cu genericul ,,Statul de drept”,

    8. Rîbca Eugen a partcicipat de două ori la Moldova 1 emisiunea ,,Bună seara” cu tema mass-media în Republica Moldova, două emisiuni la Radio Moldova cu genericul dreptul mass-media, la Publica tv-două emisiuni la Jurnal tv – două emisiuni cu acelaşi generic: Mass-media în Moldova, şi la o emisiune de la postul de radio Vocea Basarbiei cu tema Codul audiovizualului.


    7.22.Lista manifestărilor organizate pentru utilizatori.

    1. În anul 2006 am Conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul: „Învăţămîntul superior şi cercetarea – piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere”, dedicată jubileului de 60 de ani ai Universităţii de Stat din Moldova, în perioada de 28 septembrie 2006. la această conferinţă au participat: Sergiu Brînză, Mariana Grama, Vitalie Stati, Victor Moraru, Ion Ţurcan, Maria Mutu-Strulea, Alexandru Spoială, Daniel Martin, Violeta Gherasimenco, Stela Botnaru, Lilia Gîrla, Olga Coşleţ.

    2. În anul 2007 membrii Catedrei Drept Penal şi Criminologie au participat la organizarea conferinţei Internaţională organizată de U.S.M, Departamentul de Standartizare şi Metrologie, Uniunea Juriştilor, Universitatea Savoie din Bordeaux, Franţa: „Protecţia juridică a consumatorilor (aspect comparativ al legislaţiei Republicii Moldova, Franţei şi Federaţiei Ruse)”, Chişinău, 12-13 octombrie 2007 şi la organizarea conferinţei internaţională ştiinţifico–practică internaţională cu genericul ”Precedentul judiciar: aspecte teoretice şi practice”, Chişinău, 29 septembrie 2007. La aceste conferinţă au participat cu raport: Sergiu Brînză şi Mihaela Vidaicu.

    3. În anul 2008 membrii Catedrei Drept Penal şi Criminologie au participat la organizarea diverselor manifestări, cum ar fi: Mihaela Vidaicu, Adriana Eşanu:

    4. Masa rotundă cu genericul: „Perspectivele instruirii Clinicii Juridice”, U.S.M, Cişinău, 14 martie 2008

    5. Mihaela Vidaicu, Adriana Eşanu:

    6. Seminarul Internaţional cu genericul: „Asigurarea calităţii învăţământului juridic prin reformarea metodologiei de predare”, organizat de U.S.M, Facultatea de Drept şi de Public Interest Law Institute, Budapest, 4 Decembrie 2008.

    7. În anul 2009 menţionăm organizarea Masei rotunde „Formarea abilităţilor practice a studenţilor”, 15 iunie 2009, Chişinău, Moldova (USM) de către Mihaela Vidaicu.

    8. Mihaela Vidaicu a participat la organizarea seminarului Mock Trial 2009 /ABA/ROLI Moldova, 30 octombrie - 1 noiembrie 2009, Chişinău, Moldova.

    9. Pe data de 4 noiembrie 2009, orele 11:00 – 14:00 a avut loc un seminar pe metode interactive de predare în cadrul programului Academic Fellowship Program, finanţat de Open Society Institute – Budapest. Seminarul a fost organizat de Catedra de Drept Internaţional şi Relaţii Economice Externe, la organizare din cadrul Catedrei Drept Penal şi Criminologie a participat Mihaela Vidaicu.

    10. Burian Alexandru: Preşedinte al Comitetului organizator, Moderator, Preşedintele colegiului de redacţie, organizatorul Conferinţei ştiinţifice internaţionale anuale a tinerilor cercetători „Edificarea statului de drept ţi punerea în valoare a patrimoniului cultural, istoric şi spiritual al Moldovei în context internaţional”. Chişinău, 29.03.2010, IISD al AŞM.

    11. Membrii catedrei Drept Internaţional şi Drept al Relaţiilor Economice Externe au participat la organizarea Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale cu genericul: „Protecţia juridică a consumatorilor (aspect comparativ al legislaţiei Republicii Moldova, Franţei, Federaţiei Ruse)”, care a fost, de asemenea, organizată şi cu suportul Universităţii de Stat din Moldova, Uniunea Juriştilor, Universitatea „M.V.Lomonosov” (Moscova), Universitatea Savoi, (Chambery, Franţa) în perioada de 12-13 octombrie 2007. La această conferinţă au participat următorii membri ai catedrei: Violeta Cojocaru, Aurel Băieşu, Diana Lazăr, Olesea Plotnic (doctorandă), Virginia Zaharia.

    12. În anul 2009 membrii catedrei Drept Internaţional şi Drept al Relaţiilor Economice Externe au participat la organizarea Seminarului în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova cu genericul „Metode interactive de predare în învăţămîntul superior”. Seminarul şi-a desfăşurat activitatea la Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova, la 03-06 noiembrie 2009. La aceste seminar au participat următorii membri ai catedrei: Violeta Cojocaru, Nicolae Osmochescu, Victoria Arhiliuc, Valeriu Babără, Natalia Suceveanu, Diana Sîrcu, Lilia Gribincea, Natalia Zamfir, Olga Dorul, Nadejda Hriptievschi, Victor Burac, Igor Şeremet, Ion Căpăţînă, Cristina Bancu, Virginia Zaharia, Artiom Iacunin, Sergiu Guţu, Diana Lazăr.

    13. Membrii catedrei Drept Internaţional şi Drept al Relaţiilor Economice Externe au participat la organizarea seminarului metodic de instruire „Abilităţi de intervievare şi consiliere în clinica juridică” 28 aprilie 2010

    14. Membrii catedrei Drept Internaţional şi Drept al Relaţiilor Economice Externe au participat la organizarea Seminarului privind metodele de instruire „Soluţionarea problemelor legate de drepturile omului prin metode alternative de soluţionare a conflictelor”. 28 aprilie 2010

    15. Membrii catedrei Drept Internaţional şi Drept al Relaţiilor Economice Externe au participat la organizarea Seminarului privind crearea unui currciculum pentru un curs de clinică juridică la un program de masterat în drepturile omului. 21 decembrie 2010


    7.23. Lista organismelor ştiinţifice, în activitatea cărora este antrenată organizaţia.

    Cojocaru Violeta: Membru în asociaţii profesionale:

    - Asociaţiile Ştiinţifice „Drept fundamental” şi „Dreptul sănătăţii”, AUF
    7.24. Activităţile de consultanţă acordată persoanelor juridice şi/sau fizice.

    Membrii organizaţiei pe parcursul perioadei 2006-2010 au participat la activităţi de consultanţă acordată persoanelor juridice sau fizice, ce au contribuit la crearea premiselor optime pentru realizarea obiectivelor şi misiunii specialităţii, şi anume prin cadrul activităţii a “Clinicii Juridice” şi a “Baroului de Avocaţi a Facultăţii de Drept”.

    Negru Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar, a doua lune din luni, are loc audienţa cetăţenilor, în calitate de memebru al Consiliului Superior al Magistraturii din 2006-2010

    Negru Boris, doctor în drept, conferenţiar universitar, membru al Consiliului Consultativ de pe lîngă Curtea Constituţională, în calitate de conferenţiar din 2006-2010.

    Aramă Elena, doctor habilitat, profesor universitar, membru al Consiliului Consultativ de pe lîngă Curtea Constituţională, în calitate de profesor din 2006-2010.

    Ciobanu Rodica, Zaharia Victor, activează la Clinica Juridică din cadrul Facultăţii de Drept, unde se acordă consultanţă juridică persoanelor social vulnerabile. Lupaşcu Zinaida, Chicu Oleg, Negru Andrei, Malanciuc Iurie, activează în calitate de avocaţi în cadrul Biroului De Avocaţi ai Facultăţii de Drept, acordînd consultanţă juridică atît persoanelor juridice, cît şi persoanelor fizice.



    Zaharia Victor-Membru al consiliului ştiinţific al Curţii Constituţionale (accesul individual la curte);2008 Membru al Colegiului Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii.2009.
    7.25. Experţi în proiecte de acte normative etc.

    2006

    Rîbca Eugen:

    1. Centrul “Acces-info”: “Asigurarea protecţiei şi asistenţei juridice solicitanţilor de informaţii oficiale”, 01.01.05-01.05.06, statut – expert;

    2. Centrul Independent de Jurnalism: „Elaborarea, predarea şi perfecţionarea cursului universitar „Dreptul mass-media” la Facultatea de Drept a USM”, 01.09.04-31.12.08;

    2007

    Rîbca Eugen:

    1. Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Presei Independente, Centrul “Acces-info”, Centrul Regional „Contact” – Comrat: „Perspectivele creării mass-media profesioniste şi rentabile în Gagauz-Yeri”, 01.07.07-31.12.07, statut – expert;

    2. APEL: “Monitorizarea aplicării în practică a Codului audiovizualului al Republicii Moldova”, 01.01.07-31.12.07, statut – expert permanent;

    3. APEL: “Analiza şi expertiza Codului audiovizualului”, 01.01.07-28.02.07, statut – expert;

    4. APEL: “Acte legislative: informare şi documentare a populaţiei (emisiuni radio-VT)”, 01.09.06-31.03.07, 01.06.07-31.12.07, statut – expert permanent;

    5. Cotici Radu-Expert la Iniţiativa Regională Anticorupţie. (2007-prezent

    2008

    Rîbca Eugen:

    1. Centrul Independent de Jurnalism: „Relaţiile dintre presă şi autorităţile de stat – spre transparenţă şi responsabilitate”, 01.06.08-31.08.08, statut – expert;

    2. Fundaţia „Soros-Moldova”: „Elaborarea propunerilor pentru modificarea Legii cu privire la publicitate”, 01.06.08-31.10.08 statut – expert;

    3. Centrul Independent de Jurnalism: „Perfecţionarea şi promovarea proiectului Legii privind libertatea de exprimare”, 01.03.08-31.12.08, statut – expert;

    2009

    Rîbca Eugen:

    1. Agenţia „Ex Lege”: „Consolidarea democraţiei parlamentare în Republica Moldova”, 01.10.09-31.12.09, statut – expert invitat;

    2. Asociaţia Presei Independente: „Consiliul de presă în Moldova”, 01.10.09-31.11.09, statut – expert-jurist;

    3. Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Moldova: “Monitorizarea listelor electorale în Municipiul Chişinău”, 14.07.09-28.08.09, statut – expert independent;

    4. Organizaţia Obştească „Juriştii pentru Drepturile Omului”: „Asistenţa juridică gratuită jurnaliştilor de investigaţie” /incluzând Training-ul la distanţă on-line „Aspecte legale privind jurnalismul de investigaţie”/, 05.10.08-15.02.09, statut – expert-instructor;

    5. Asociaţia Presei Independente: „Eforturi integrate pentru îmbunătăţirea cadrului legal şi de reglementare a activităţii economice a instituţiilor mass-media din Republica Moldova”, 01.05.08-15.04.09, statut – expert;

    6. APEL: “Monitorizarea aplicării în practică a Codului audiovizualului al Republicii Moldova”, 01.04.08-31.08.09, statut – expert permanent;

    7. Centrul „Acces-info”: „Liberul acces la informaţie: monitorizare anti-corupţie şi educaţie civică”, 01.01.08-01.04.09, statut – expert permanent;


    Zaharia Victor

    Expert în cadrul proiectului Ex-Lege de monitorizare a instanţelor de judecată; 2006-2010

    Expert în monitorizare şi evaluare a instituţiei Avocatului Copilului în cadrul Centrului pentru Drepturile Omului;2006-2010

    Strulea Maria, doctor în drept, conferenţiar universitar

    expert legal în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului în cadrul proiectului „Prevenirea separării copilului de mediul lor familial”. Obiectivul l-a constituit revizuirea cadrului legislativ privind protecţia copilului împotriva violenţei în familie cu standardele internaţionale şi ale UE (MMPSF) - Septembrie 2009-martie 2010;

    expert legal privind expertizarea proiectului Codului Educaţiei (USM) - Iunie-august 2010;

    secretar al Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei – 2010;

    membru al Comisiei de atestare a traducătorilor şi interpreţilor de pe lîngă Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova - 2009 pînă în prezent

    Sergiu Brînză, doctor habilitat în drept, profesor universitar

    Vitalie Stati, doctor în drept, conferenţiar universitar

    Xenofon Ulianovschi, doctor în drept, conferenţiar universitar


    • experţi în vederea Implementării de către Parlamentul Republicii Moldova şi alte organe competente a propunerilor cu privire la modificarea cadrului legal şi instituţional al Republicii Moldova;

    Xenofon Ulianovschi, doctor în drept, conferenţiar universitar

    Reprezentantul Republicii Moldova la Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni de pe lângă consiliul Europei;





    Yüklə 3,4 Mb.

    Dostları ilə paylaş:
  • 1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32




    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
    rəhbərliyinə müraciət

        Ana səhifə