Universitatea,,Alexandru Ioan Cuza”



Yüklə 256,94 Kb.
səhifə2/6
tarix22.01.2018
ölçüsü256,94 Kb.
1   2   3   4   5   6

Dumitraş Nicoleta


CAP. 3: DECALAJUL: CREZUL AMERICAN CONTRA AUTORITĂŢII POLITICE


Consens si instabilitate
Cercetarile asupra vietii politice americane socotesc adesea ca existenta consensului amplu asupra elementelor de baza ale crezului American este o dovada a stabilitatii sistemului politic American. Se presupune ca existenta consensului asupra valorilor se tranforma in sprijin pentru insitutii.

Stabilitatea democratiei depinde in mod special de existenta unui accord asupra valorilor democratice. Democratia nu poate functiona daca o parte insemnata a publicului se opune si sprijina miscarile autoritare de stanga, dreapta sau centru. Astfel opiniile divergente inseamna instabilitate, iar consensul sporeste stabilitatea. In realitate, lucrurile nu stau in mod necesar asa. In comparative cu Europa, SUA a cunoscut relativ putin lupta de clasa si conflictul ideologic. Dar ele isi au propriile lor forme de instabilitate politic ace isi au in cea mai mare parte infipte radacinile in continutul consensului politic American.

Aportul consensului asupra valorilor politice la stabilitatea sau instabilitatea politica depinde de natura acestor valori si de relatia dintre ele si institutiile si practicile politice sin societate. Consensul amplu asupra valorilor liberal-democratice furnizeaza baza pentru punerea sub semnul intrebarii a legitimitatii practicilor politice americane si a autoritatii institutiilor politice americane. Consensul constituie un criteriu extern dupa care pot fi judecate institutiile, iar adesea ele sunt aspru judecate. Institutiile si practicile politice nu se ridica niciodata la inaltimea idealurilor si valorilor Crezului.

Clivajul in statele unite nu ia, asadar, forma ideilor contra ideilor, ca in Europa, ci mai curand pe cea a ideii contra faptului. Alte societati pot fi mult mai divizate decat Statele Unite din punctual de vedereal relatiilor dintre clase si al conflictelor dintre Weltanschauung-uri, dar soarta specifica a americanilor face ca aceste crezaminte care ii unesc ca natiune sa ii dezbine ca popor.


Etica ostila puterii

Ideile de baza ale Crezului American sunt: egalitate, libertate, individualism, constitutionalism si democratie. Aceste nu constituie in mod evident o ideologie sistematica, si ele nu sunt in mod necesar consistente din punct de vedere logic.Spre exemplu , exista momente cand libertatea si egalitatea se ciocnesc, individualismul se opune constitutionalismului. Tocmai ca nu este o ideoologie intelectualizata Crezul American poate supravietui in ciuda acestor inconstiente.

Aceste idei au in comun un impact neobisnuit de profund asupra relatiilor dintre societate si guvernamant.

Toate elementele crezului American se coroboreaza pentru a impune limite puterii si institutiilor guvernamantului.Astfel esenta constitutionalismului este restrangerea puterii guvernamantului printr-o lege fundamentala.

Esenta liberalismului este eliberarea de sub stapanirea statului.

Esenta individualismului este dreptul fiecarurei persoane de a actiona conform propriei cunostinte.

Esenta egalitarismului este respingerea ideii ca o persoana are dreptul sa exercite putere asupra altei persoane.

Esenta democratiei este controlul ppopular asupra guvernamantului, si demnitarii publici trebuie sa raspunda in fata opiniei publice.

Trasatura dinstinctiva a Crezului American este orientarea sa antietatista.Ostilitatea fata de putere si neincrederea in stat ca intruchiparea cea mai periculoasa a puterii sunt temele principale ale gandirii politice americane.

Ostilitatea fata de putere si guvernamant a ramas trasatura caracteristica a viziunii politice americane in secolul al-XX-lea. In urma unui sondaj de opinie americanii au fost intrebati care este atitudinea lor fata de guvernamant, rezultatul fiind unul negativ. In comparative cu alte popoare americanii au relative mare incredere unii intr-altii, dar mult mai putina incredere in guvernamant.

Simptomatica pentru antipatia Americana fata de putere si guvernamant este absenta practic din gandirea Americana a conceptului de “stat”. in forma ei moderna, ideea de stat isi are originea in veacurile secolelor XV-XVI si a ajuns la o inflorire deplina in epoca absolutismului care a urmat. Ideea de stat presupune concentrarea suveranitatii in mainile unei autoritati carmuitoare centrale unice. Acest concept nu a prins radacini niciodata printer colonistii englezi din America de Nord. In ciuda lui Blackstone, care a sustinut sus si tare ca “exista si trebuie sa existe in toate statele o putere suprema, irezistibila, absoluta si neaflata sub alta stapanire in care rezida jura summi imperii sau drepturile la suveranitate”, americanii s-au plasat cu incapatanare pe pozitia contrarie de-a lungul secolului al XVIII-lea. Abia la sfarsitul veacului trecut, cand unii carturari americani (ex: Woodrow Wilson) au studiat in Germania si-a facut aparitie statul in gandirea Americana. Chiar si in aceasta perioada, Henry James a afirmat ca SUA “nu au un stat in sensul European al termenului”, iar oaspetii din Europa erau impresionati de absenta vreunui concept familiar de stat in America.

Contrastul dintre atitudinile europene si americane fata de stat este gasit in mai multe domenii. America inceputurilor veacului al XIX-lea a cunoscu succesul miscarii de inlaturare a ramasitelor de institutionalizare a bisericii si de inaltare a unui zid de despartire intre biserica si stat. aceasta evolutie este aesea pomenita ca o dovada a angajamentului American fata de libertatea religiei. Ea este, de asemenea, o dovada a angajamentului American fata de ideea limitarii puterii politice. In europa bisericile de stat au indeplinit functia de consolidare si legitimare a puterii politice.

Diferentele dintre atitudinile americane si europene fata de puterea politica se reflecta si in caracterul miscarilor lor extremiste. In europa, dreapta nationalista sau fascista si stanga comunista sau socialista au fost in favoarea unui stat puternic. In America, din contra, radicalii de la ambele capete ale spectrului politic au tins sa fie accentuat individualisti antietatisti libertari favorabili descentralizarii si controlului popular. Ei au avut in comun o dorinta de a reduce, nu de a spori puterea politica.

Americaniii au tins sa interpreteze cele doua valori din crezul American, potential aflate in conflict, egalitatea si mobilitatea sociala, in asa fel incat sa fie compatibile cu ostilitatea fata de putere. Dupa cum a afirmat si Cora Du Bois “ostilitatea americanilor fata de marimile zilei a actionat erodand diferentele de status”. Succesul este apreciat dar unele forme de succes, mai ales cele care nu presupun relatii de supunere intr-o ierarhie, sunt mult mai pretuite decat altele. Jupanul, politicianul, profesorul, sunt figurile dispretuite in masura in care pozitia lor de sefi presupune putere. Personalitatile pretuite sunt stelele de cinema si eroii jocului de baseball, deoarece pozitia lor nu conoteaza putere. A castiga intrecerea cu altii este un lucru pozitiv; a exercita puterea asupra altora este un lucru negativ. Antipatia fata de putere prodce o raportare ambivalenta la avutie. Egalitatea in gandirea Americana deseori a fost interpretata dret egalitatea economica in termini de avere si venit, si mai curand de egalitate a sanselor. Inovatiile sociale precum si invatamantul public gratuity, general si obligatoriu au fost in mare parte justificate in temeiul acestor valori.



Decalajul I.c.I
In cercetarea sa asupra relatiilor rasiale in Statele Unite ,Gunnar Myrdal a scos in evidenta in mod scanteietor “o dilema americana”,care subzida intre crezamintele profunde in conceptele de libertate, egalitate si individualism din Crezul American si tratamentul efectiv rezervat populatiei de culoare in societatea americana.El sondat insa numai o manifestare a decalajului considerabil dintre idealurile si institutiile politice americane,botezat aici “decalajul I.c.I”(idealuri contra institutii).

In SUA guvernamantul este legitim in masura in care corespunde principiilor fundamentale ale Crezului American.Guvernamantul nu poate insa niciodata sa corespunda pe deplin acelor principii si este, prin urmare, ilegitim in masura in care oamenii iau in serios principiile Crezului American.

In comparatie cu societatile europene, in America guvernamantul a fost intotdeauna slab.Aceasta slabiciune s-a datorat la inceput faptului ca nu exista nici o nevoie in Statele Unite de a centraliza puterea pentru a institui un guvernamant puternic in vederea rasturnarii feudalismului.

Guvenamantul puternic a aparut, in istorie, ca o reactie fie la nevoia de a distruge o societate traditionala, fie de a lupta impotriva unor dusmani externi.

SUA nu a avut de distrus o societate traditionala si, la putin timp dupa aparitie, au frost crutate de dusmqani externi redutabili pana in secolul al XX-lea.Statele Unite au fost in masura sa-si pastreze independenta nationala si securitatea nationala, fara a trebui sa creeze un aparat de stat puternic.

In SUA consensul este de factura funciar antietatista.Dupa crezul americanilor, guvernamantul se presupune ca este egalitar, participativ, deschis, necoercitiv si sensibil la cererile indivizilor sau grupurilor.

Ca urmare a decalajului I.c.I, legitimitatea guvernamantului American variaza invers proportional cu crezamantul in idealurile politice americane.

Maxim Larisa
Decalajul in perspectiva comparativa
De-a lungul anilor s-a demonstrat prin comparatii cu alte tari, ca Statele Unite difera de alte societati, mai ales de cele din Europa, prin extensiunea consensului istoric asupra valorilor liberale, egalitate, democratice si individualiste. Acest crez politic dominant reprezinta o sfidare continua la adresa celor care conduc statul, puterea politica a Americii fiind mai vulnerabila decat in oricare alt stat.
Societatile europene
In societatile europene occidentale s-a mostenit forme de pluralism ideologic, care au generat un conflict idelogic intre clase si partide. In America nu exista decat o singura sursa de legitimitate, iar daca este luatat in serios, o mare parte din ceea ce este inevitabil in orice forma de guvernamant frizeaza lipsa de legitimitate. Normele liberale, democratice si egalitare sunt mai slabe in statele europene, decat in SUA, iar normele neliberale, nedemocratice (care pun accentual pe autoritate, ierarhie si diferenta) sunt insa mai puternice.

In comparatie cu state europene cum ar fi Marea Britanie, Germania sau Italia, SUA au o cultura politica “participativa”, explicata de Gabriel Almond si Sidney Verba prin experienta americana cu autoritatile birocratice si guvernamentale de a supune orice institutie controlului popular direct.

Americanii opteaza mai mult pentru democratie decat pentru antidemocratie. De asemenea, orientarea lor este una de ansamblu (“orientare-catre-tratament-egal”), accentual fiind pus pe libertatea negative. Britanicii, pe de alta parte opteaza pentru interesul privat, iar germanii pentru reguli si respectarea lor.

Canada este singura tara care se aseamana cu SUA in privinta valorilor politice si sociale. Exista totusi si diferente, de exemplu faptul ca in SUA cultura politica este utopica si pragmatica, iar in Canada este doar pragmatica.

In sec. XVIII, Edmund Burke surprinde contrastul dintre Marea Britanie si SUA prin urmatoarea idée: “spiritual aprig al libertatii este mai iute la americani, decat poate la orice alta natie de pe pamant”, evidentiand astfel inca odata dragostea americanilor fata de libertate. Tinerii din Anglia au o diversitate idelogica vizibila fata de cei din SUA, care au o viziune liberala. Atat SUA, cat si Anglia sut tari democratice, numai ca prima este egalitara, individualista si populista, fata de cea din urma care este ierarhica si colectivista.

O alta diverenta o observam si in cadrul comparatiei dintre SUA si Germania, prin faptul ca autoritarismul in familie, in societate si in viata politica a fost considerat o trasatura specifica germanilor. Statul si autoritatea sa au fost in centrul teoriei si practicii politice germane.

In Germania, generatiile care au intrat pe scena politica dupa 1945 au fost mult mai angajate fata de valorile democratice decat cele care au crescut pe timpul Imperiului, al Republicii de la Weimar sau al celui de-al Treilea Reich. La sfarsitul anilor ’70, se sustinea ca, din diferite motive, cultura politica germana era mai aproape de “cultura civica” ideala decat cultura politica britanica sau cea Americana. La sfarsitul acelorasi ani, tinerii au fost deschizatorii de drumuri pentru normele democratice in cadrul precedentelor trei decenii.

Interpretarile culturii franceze sunt dominate de ceea ce William Schonfeld le-a denumit “teoriile celor doua Frante”. Francezii au o retinere fata de rezolvarea problemelor prin negocieri directe cu egalii se traduce printr-o intarire si o centralizare a autoritatii. Concordantele si discordantele cu SUA sunt limpezi: in SUA omologul traditiei revolutionare este singura traditie din viata politica sin u exista nici o traditie autoritara in guvernamant.

S-a observat ca nord-americanilor cel mai des le este frica de tiranie, opresiune si abuz de putere, iar latino-americanilor in general le este teama de tulburari si anarhie. Americanii nu se simt in largul lor cand guvernamantul este prea puternic, argentinienii si alti latino-americani atunci cand este prea slab. Libertatea si egalitatea au fost mult mai raspandite, de-a lungul istoriei, in practica din America decat in Europa.
Societatile neoccidentale
In Uniunea Sovietica si principalele societati din Asia (China, Japonia, India) lipseste traditia pluralismului ideologic cu o baza de clasa care a caracterizat dezvoltarea europeana occidentala. Ceea ce distinge aceste societati de SUA este continutul consensului. In Japonia s-a pastrat o continuitate a normelor fundamelntale ale organizatiilor sociale si politice de la sfarsitul erei feudale Tokugawa si pana in perioada moderna, posbelica actuala. Traditia liberalismului clasei de mijloc, care a ocupat toata scena in America si care ocupa o parte a scenei in Europa de Vest, a fost total absenta sau a avut o existenta marginala sau ratata in aceste societati neoccidentale.

Uniunea Sovietica seamana cu SUA prin faptul ca identitatea ei se defineste in primul rand in termini politici si ideologici. Atat in SUA cat si in Uniunea Sovieica, sistemul politic este lasat singur in acelasi spatiu cu o ideologie care este ostila puterii si ierarhiei, dar favorabila in acelasi timp egalitatii sociale, economice si politice si dizolvarii guvernamantului in societate. Teza centrala a ideologiei marxist-leniniste este dominatia partidului, iar teza corespunzatoare a “americanismului” este domnia poporului.

La un nivel mai profound, chiar daca mai putin constient, la nivelul culturii, normele sovietice si atitudinile fata de autoritate reprezinta evolutia naturala a trecutului rusesc. Stapanirea autocratica, subordonarea generala fata de stat, centralizarea autoritatii politice si nevoia de supunere au fost toate constante ale traditiei politice rusesti.

Sub o serie de aspecte cheie, culturile politice ale SUA si ale Japoniei sunt cat se poate de diferite una de alta. In locul valorilor egalitare predominante in SUA, “rangul este norma social ape care o intemeiaza viata japonezilor”. Organizarea tipica a japonezilor este cea verticala, intr-o ierarhie a neegalilor, mai curand decat organizarea pe orizontala intr-o asociatie a egalilor. Valorile traditionale cdare sustin loialitatea fata de grup, ierarhia dupa ranguri si supunerea in fata autoritatii sunt un produs al istoriei nipone. Ele au fost si vor fi modificate sub impactul ideilor democratice, liberale, socialiste de import.

Ca si in cazul Japoniei, societatea chineza se afla la polul opus societatii americane. Ea se bazeaza pe o ordine a valorilor si principii fundamental diferite. Spre deosebire de americani, chinezii nu au, in mod traditional, o existenta separate de grupul lor. Ei nu au drepturi naturale sau libertati.

Trasaturile caracteristice ale culturii politice traditionale chinezesti au fost indegalitatea, ierarhia si absolutismul. Dupa formularea unui alt cercetator, in cultura chineza “autoritatea s-a presupus ca este absoluta, dura si chiar nemiloasa; cu toate acestea a fost considerate si rafinata, inteleapta si o sursa de moralitate.”

China traditionala, “simtul respectului pentru autoritate pe care viata de familie dupa modelul Confucian cauta sa-l insufle se considera ca este fundamental pentru stabilitatea dinastiei”.

In multe societati, in special in Europa, au existat cateva ideologii diferite si statul, din aceasta pricina nu a avut de infruntat o sfidare monolitica. In societatile neoccidentale, un sistem unic de crezaminte consolideaza autoritatea ordinii existente.



Brişcă Oana-Gabriela


CAP. 4: FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU DECALAJUL

Disonanta cognitiva: cazul american
Tocqueville spune că oamenii nu sunt corupți de exercitarea puterii sau abrutizati de supunere ci de exercitarea puterii pe care o consideră ilegitimă și de ascultarea unei cârmuiri pe care o consideră uzurpatoare și tiranică. Atunci când societatea pune semnul ilegitimitatii pe orice forma de putere, tocmai valorile liberal-democratice întrupate în Crezul American sporesc șansele corupției liderilor și de abrutizare a cetățenilor, fenomen foarte răspândit în SUA față de celelalte state. Instituțiile statornicite își pierd legitimitatea din cauza unei schimbări în substanța sau în aria crezămintelor.

Teoria formală a disonanței cognitive –Leon Festinger, explică aspecte ale comportamentului individului, dar și probleme pe care colectivitățile le înfruntă. Teoria vorbește despre faptul că decaljul dintre ideal și practica instituțiilor nu dispare, indivizii coboară standardele idealurilor. Willmore Kendall, profesor la Yale și o stea călăuzitoare a mișcării Noului Conservatorism, a declarat într-o conferință că dacă americanii ar fi capabili să rezolve cu ușurinta această problemă, ei de fapt nu ar putea-o face, deoarece nu ar putea renunța la valorile lor, devenind la fel ca restul națiunilor, deci nu ar mai fi americani. Disonanța rămâne deoarece americanii nu pot fi ei înseși decît doar dacă se încred în Crezul lor, și dacă o fac, atunci ei ar trebui să se ridice împotriva lor înșișe.


Înstructurările reacţiilor
Care sunt căile folosite de către americani pentru a face față disonanței cognitive naționale?

  1. MORALISM - dacă ei cred cu intensitate in idealurile lor, vor căuta eliminarea decalajului pe calea reformelor.

  2. CINISM – dacă abordarea crezământului este mică si percepția decalajului acută, atunci ei vor recurge la o metodă cinica -tolerarii existenței decalajului.

  3. AUTOMULȚUMIREA – dacă abordarea crezământului este micî si percepția decalajului este neacută, aceștia vor încerca să ignore decalajul.

  4. IPOCRIZIE – dacă sunt intens angajați față de idealurile americane, însă neagă existența decalajului între idealuri și realitate, ci numai perceperea de către ei a realității.

Moralismul, cinismul, automulțumirea și ipocrizia sunt toate căi familiare pe care americanii reacționează la problema disonanței lor cognitive.
Dinamica reactiilor
Predilecția societății americane în modul ei de a reacționa variază. Experiența a demonstrat că recursul unei reacții duce la încurajarea manifestării unei alte reacții.

Dinamica logică a unei asemenea înstructurări ciclice a reacțiilor este:




  1. Reforma moralistă (eliminarea decalajului) – deoarece disonanta cognitiva nu poate fi eliminata prin schimbarea unor principii fundamentale, schimbarile trebuie sa aiba loc in institutii si comportament. Reactia moralista apare atunci cand oamenii sunt intens angajati fata de valorile politice, percep acut decalajul dintre idealuri si realitate, si incearca sa restructureze institutii si practici in lumina acestor idealuri.

  2. Cinismul ( tolerarea decalajului) – colectivitatile mari pot mentine niveluri ridicate de indignare morala numai pentru perioade limitate de timp. Dezvaluirea raului fiind primul instrument prin care moralismul a dat de gol ipocrizia, alimenteaza mai apoi atitudinea cinica ostila a moralismului. Perceptia decalajului Intensitatii Crezamantului in Idealuri se pastreaza, insa sperantele pentru a micsora acest decalaj se reduc. Cei care au promovat Crezul pentru a schimba realitatea se trezesc intr-un divort tot mai mare de realitate. Indignarea morala este inlocuita de neputinta morala. Toti politicienii sunt escroci, toate institutiile sunt corupte, astfel decalajul trebuie acceptat.

  3. Automultumirea ( ignorarea decalajului) – cinismul este un efort de a trai in atmosfera disonantei cognitive. Dar tot asa cum oamenii nu pot mentine la nesfarsit ardoarea morala, tot asa ei nu pot tolera nici decalajul dintre ideal si practica. Disonanta cognitiva este o stare nociva. Americanii pot, dar sunt constransi, sa admita existenta unui decalaj intre ideal si realitate. Deci dilema exista, dupa cum arata Myrdal, dar aceasta nu ii deranjeaza pe oameni, nici nu-i face sa devina intens pasionati de rezolvarea ei.

  4. Ipocrizia ( tagaduirea decalajului) – din pricina naturii ideologice, a identitatii nationale, americanii nu pot la infinit sa ocoleasca afirmarea si principiile de baza ale Crezului national. Desi reactioneaza la nevoia de a articula aceste valori, ei pot fi inca nedoritori sa admita existenta decalajului Intensitatii Crezamantului in Idealuri


Decalajul si stilul politic american. Paradoxul puterii
Coexistenta unei etici ostile si a inegalitatilor de putere duce la aparitia asa numitului „paradox al puterii”, ceea ce inseamna ca puterea eficienta este puterea neremarcata, iar puterea remarcata este puterea devalorizata. Arhitectii puterii in SUA trebuie sa creeze o forta care sa se poate face simtita, dar nevazuta. Puterea ramane forte cat timp este nevazuta, odata expusa la soare ea incepe sa se evapore.

Paradoxul puterii se manifesta fara intrerupere in istoria politica si dezbaterea publica americana. Este bine ilustrat de catre doua analize asupra presedintiei.

Prima este cuprinsa in scrierea lui Richard Neustadt „Presidential Power” care dorea „sa exploreze problema puterii in cazul omului dinauntrul Casei Albe”, aparand dilema clasica cum sa fii infruntea unui stat in fapt, nu doar cu numele. Presedintele nu are puterea sa comande, ci una de convingere, fiind tinut in frau de catre Congres, birocratie si opinia publica. In anii ’60 imaginea zigravita de Neustadt, aunui presedinte cu puteri limitate, restranse si contrabalansate, era absolut convingatoare.

Arthur Schlesinger Jr. A infatisat o imagine la fel de convingatoare, dar foarte diferita, in opera sa „The Imperial Presidency”. Primatul presedintelui s-a transformat in suprematia presedintelui „Presedintia constitutionala” a devenit „presedintia imperiala si ameninta sa devina una revolutionare”. Presedintia si-a insusit puterea Congresului, atat in afacerile externe, cat si in cele interne, rezultatul fiind o concentrare de putere fara precedent la Casa Alba.

Populatia era indemnata sa creada ca presedintia era slaba intre anii ’50-’60, insa gratie paradoxului puterii aceasta situatie era aproape pe dos, acesti ani reprezentand apogeul puterii prezidentiale.

Atunci cand puterea prezidentiala este cu adevarat mare, opinia publica nu o considera a fi prea mare; cand puterea prezidentiala este in slabire, opinia publica o socoteste a fi iesita din comun.

In 1961 la terminarea mandatului, Eisenhower a lansat faimosul sau avertisment cu privire la „potentialul de crestere dazastruoasa a puterii nelalocul ei” si „influenta nejustificata” decurgand din existenta „complexului militar- industrial”. Trei zile mai tarziu John F. Kennedy si-a preluat mandatul si a dat imediat semnalul unei cresteri majore a cheltuielolor militare. Un presedinte al SUA a avertizat asupra pericolelor insa nici Congresul, nici mijloacele de informare, nici opinia publica nu au avut motivatia pentru a actiona.



Yüklə 256,94 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə