Universitatea,,Alexandru Ioan Cuza”


Statele unite contra lumii?



Yüklə 256,94 Kb.
səhifə6/6
tarix22.01.2018
ölçüsü256,94 Kb.
1   2   3   4   5   6

Statele unite contra lumii?
Pentru o lunga perioada in istoria lor(18-15-1914), americanii nu au trebuit sa se confrunte cu probleme externe.De la mij sec XX Statele Unite au ajuns sa fie ccentua implicate in relatiile dintre tarile lumii.Acest lucru a fost si benefic deoarece eforturile de a incuraja apropierea institutiilor si a paracticilor altor tari de iealurile americane presupun expansiunea puterii americane, si mai putin benefic deoarece micsoreaza capacitatea Statelor Unite de a folosi puterea in relatiile internationale ccentual incapacitatea lor de a reduce decalajul dintre valorile americane si institutiile politice din alte tari.

Diferentele dintre Statele Unite si Europa de Vest din punct de vedere al institutiilor si proceselor de politica externa, sunt deosebit de pregnante. In primul rand pluralismul ideologic al societatilor europene occidentale nu ofera un set unic de parincipii politice dupa are sa fie judecate insitutiile si practicile politicii externe. In al doilea rand in ele mai multe societati europene cel putin o comuintate nationala in stare embrionara si un stat national au existat inainte de aparitia ideologiilor.In Europa ideologiile au mers astfel pe urmele si s-au dezvoltat in ccentual unei comunitati nationale si al unui stat dinainte e date.In America ideologia sub forma principiilor Crezului American, a existat inainte de formarea unui comunitati nationale si a unui ccent politic.

Insitutiile precum ninisterul de externe si servicii de informatii, forete militare si politie au imperative functionale care contravin frontal si dramatic valorilor liberal-democratice ale Crezului American.Intr-o puternica revarsare de pasiune intru Crez, americanii s-au angajat in cruciade contra CIA si FBI, a cheltuielilor de parare, folosirii fortei militare in strainatate, complexului militaro-industrial si presedintiei imperiale , incercand sa emaste, institutiile care protejau societatea lor liberala impotriva amenintarilor externe.

In prima parte a sec XX relatiile externe americane au fost centrate in mare parte pe Europa accidentala unde cele mai multe tari sustin valori politice similare valorilor americane.In constiinta oamenilor de stat si intelectualilor din Europa occidentala sunt implantate valorile politice americane care intruchipeaza valul viitorului. La sf sec XX cce potrivit careia America este viitorul Europei s-a estompat consierabil. Tarile cu care au fost in concurenta Statele Unite in acea perioada au fost Uniunea Sovietica, China si Japonia.In cele trei societati ccentual cade pe omniprezenta inegalitatii in relatiile umane pe “caracterul sfat al autoritatii”, pe subordonarea indiviului grupului si statului, pe negarea legitimitatii disidentei sau infruntarii puterilor oricare vor fi fiind ele.


Cozma Roxana Mirela
Obiectivele politicii externe
În concepţia americană, instituţiile de politică externă trebuie să fie structurate şi să funcţioneze reflectând valorile liberale iar acţiunile de politică externă trebuie să promoveze aceste valori în mediul extern. Această atitudine conferă o specificitate rolului american în lume. La fel ca şi celelalte state, Statele Unite au interese definite în termeni de putere, bogăţie şi securitate, însă ca o societate fondată au principii politice distinctive şi valori care definesc identitatea lor naţională.Aceste principii furnizează un al doilea set de obiective şi de criterii, în afara celor ale interesului naţional, după care se conturează obiectivele şi activitatea politică externă americană.

Pentru americani, obiectivele acţiunilor politice externe se cuvine să oglindească nu numai interesele de securitate ale naţiunilor şi interesele economice, ci şi valorile şi principiile politice care definesc identitatea americană. Acţiunile politice externe care se conturează după aceste valori sunt justificate din punct de vedere moral, în timp ce oponenţii lor au o atitudine nelegitimă etic, iar toate eforturile trebuie îndreptate către învingerea oponenţilor şi atingerea obiectivelor. Abordarea curentă în politica externă americană este aceea a lui Carl Schurz ,,Ţara noastră, dreaptă sau nedreaptă!Daca este dreaptă, ca să o păstrăm dreaptă; dacă este nedreaptă, ca să o aducem pe drumul cel drept!”

Pentru realizarea acestei convergenţe dintre propriul interes şi moralitate, de-a lungul istoriei, Statele Unite au avut tendinţa fie de a reduce la minimum relaţiile cu restul lumii, fie soluţia opusă, cea a angajării într-o ,,cruciadă ‘’ de purificare a lumii, de aducere a ei în acord cu principiile americane, de extindere a puterii americane şi de protejare a interesului naţional. Statele Unite se vor mobiliza în unanimitate numai în favoarea unui război în care securitatea naţională şi principiile politice sunt în mod evident în joc.

Americanii consideră că valorile lor sunt universal valide şi aplicabile, iar această ipoteză întăreşte şi reflectă în mod evident acele elemente ipocrite ale tradiţiei americane care pun accentul pe rolul de natiune-salvatoare a Americii şi o fac să încerce să-şi impună valorile ei, iar adesea şi instituţiile ei altor societăţi. Există posibilitatea îngrădirii acestei tendinţe de recunoaştere a faptului că deşi unele valori americane sunt universal valabile, nu este necesar ca ele să fie universal şi total aplicate în toate timpurile şi în toate locurile.


Putere şi libertate: mitul represiunii americane
Implicarea americană în lume este socotită drept un rezultat al acestor forţe care trag în direcţii opuse, interesul naţional şi puterea, pe de o parte, principiile moralităţii politice, pe de altă parte. Diverşi cărturari au dat variate formulări dihotomiei: interesul propriu contra idealuri, putere contra moralitate,realism contra utopism, pragmatism contra principii; în funcţie de importanţa relativă a uneia dintre laturile dihotomiei, politica externă americană a avut perioade de accent pe interesul naţional şi altele de subliniere a moralităţii. Liniile de despărţire dintre moralişti şi realişti au fost trasate tranşant, dar au căzut de acord asupra aspectului că disputa dintre moralitate şi interes, sau dintre idealuri şi realism este una reală.

Din primii ani de existenţă ai societăţii lor, americanii au perceput un conflict între imperativele puterii guvernământului şi libertatea şi drepturile individului, ei au presupus că puterea americană şi libertatea sunt în conflict şi în străinătate, concluzionându-se că dobândirea de putere de către guvernământul american în străinătate trebuie să ameninţe libertatea în străinătate în acelaşi chip în care angajarea pe calea sporirii puterii ar face-o şi în America. În decursul anilor ’60 şi ’70 , acest crezământ i-a condus pe mulţi intelectuali la răspândirea „mitului represiunii americane”, cu alte cuvinte, punctul de vedere după care implicarea americană în viaţa politică a altor state este aproape invariabil ostilă libertăţii şi în sprijinul represiunii din acele societăţi, aşa cum afirma şi Hans Morgenthau, Statele Unite sunt „prietenii represiunii”.

Acest mit suferă de două defecte fundamentale: în primul rând el confundă sprijinul pentru stânga cu opoziţia faţă de represiuni.Din acest punct de vedere, el reprezintă o altă manifestare a modului în care similaritatea dintre obiectivele imediate poate estompa linia de despărţire dintre liberali şi revoluţionari. În urma competiţiei globale dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, regimurile de dreapta sunt în mod normal mai uşor de influenţat de către America decât dictaturile de stânga, iar această influenţă este în marea majoritate a cazurilor de partea libertăţii. Această observaţie ne conduce la cealaltă eroare crucială a mitului represiunii americane aşa cum l-au elaborat Morgenthau şi alţii. Tabloul lumii în anii ’60 şi ’70, în versiunea lor, era dominat de chipul unei Americi de o covârşitoare putere şi extrem de represivă, în realitate ei împărtăşeau un crezământ depăşit în „iluzia omnipotenţei americane”, dar această imagine a Americii era inadecvată deoarece în decursul acelor ani puterea americană raportată la aceea a altor state şi societăţi a scăzut considerabil. Până la mijlocul anilor ’70 capacitatea Statelor Unite de a influenţa cursul evenimentelor din alte societăţi era aproape nulă, când însă a avut efect, impactul general al puterii americane a constat în promovarea libertăţii, pluralismului şi democraţiei. Conflictul dintre puterea americană şi principiile americane dispare practic când este aplicat impactului american asupra altor societăţi.

Statele Unite sunt, în practică, tara cea mai liberă, mai liberală, mai democratică din lume, dispunând de o protecţie instituţionalizată a drepturilor cetăţenilor lor mai bună decât aceea a oricărei alte societăţi. Prin urmare orice creştere în putere sau influenţă a Statelor Unite în viaţa internaţională conduce la promovarea libertăţii şi drepturilor omului în lume.. Există o importantă corelaţie între creşterea şi descreşterea puterii americane în lume şi creşterea şi descreşterea libertăţii şi democraţiei în lume.Cea mai mare extindere a libertăţilor democratice din istoria lumii a avut loc la sfărşitul celui de-al doilea război mondial, când s-au instaurat regimuri democratice stabile în ţările Axei înfrânte, aceasta fiind opera aproape în întregime a Statelor Unite, ca urmare a folosirii cu hotărâre a puterii, „forţând statele să fie libere”. Declinul rolului Statelor Unite în America Latină, la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 a coincis cu răspândirea în zonă a regimurilor autoritare, acest declin a fost însoţit de o degradare a standardelor moralităţii democratice şi drepturilor omului pe care Statele Unite ar fi putut să le aplice statelor din regiune. O relaţie asemănătoare între puterea americană şi guvernământul democratic a predominat şi în Asia. Apogeul puterii americane a fost atins la începutul şi spre jumătatea anilor ’60, iar declinul acestei puteri a fost, de asemenea, urmat de un declin al democraţiei şi libertăţii.

Noii moralişti din anii ’70 au susţinut că Statele Unite nu au „altă alternativă” decât să acţioneze în temeiul valorilor morale şi politice care definesc esenţa fiinţei lor, intenţionând să susţină că acesta este un imperativ de ordin normativ, în fapt el redă o necesitate istorică. În pofida ezitării sau incapacităţii celor inspiraţi de mitul represiunii americane de a recunoaşte acest lucru, impactul Statelor Unite asupra lumii a fost, în mare parte ceea ce noii moralişti spun că ar trebui să fie. Natura Statelor Unite nu le-a lăsat altă opţiune decât pe aceea de a se distinge în rândul naţiunilor ca apărătoare a libertăţilor şi democraţiei.

Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut, iar puterea americană nu face excepţie, aceasta a fost folosită în scopuri şi bune, şi rele.Dar este mai puţin probabil ca puterea americană să fie rau folosita sau coruptă decât în cazul oricărui alt guvernământ important din două motive: pentru ca liderii şi cei care iau decizii în America sunt, inevitabil, produsul culturii lor, respectiv angajaţi faţă de valorile liberale şi democratice şi, în al doilea rănd, pluralismul instituţional şi dispersarea puterii în sistemul politic american impun constrângeri asupra posibilităţilor demnitarilor de a abuza de putere. Presa americană este extrem de liberă, viguroasă si energică în demascarea metodelor de acţiune politică şi a demnitarilor corupţi, iar congresul american are puteri de legiferare, investigare şi supraveghere neîntâlnite la alte adunări naţionale legiuitoare, aşadar posibilităţile demnitarilor americani de a încălca valorile societăţii lor sunt extrem de limitate.

Doctrina „mâinilor curate” este un argument conform căruia Statele Unite nu pot promova eficient libertatea în alte ţări atâta timp cât existâ însemnate încălcări ale libertăţii între propriile frontiere. Impactul stării de libertate din Statele Unite asupra altor societăţi depinde nu de schimbările în libertatea americană, ci mai curând de proiectarea nemijlocită a puterii Statelor Unite asupra celorlalte state, puterea exemplului personal dă roade numai atunci când este un exemplu de putere, viitorul libertăţii în lume este strâns legat de viitorul puterii americane.

Efectul îndoit al noului moralism a fost paradoxal: pe de o parte s-a pledat pentru libertate globală, dar, simultan, pentru reducerea puterii americane. Noul moralism al anilor ’70 a coincis cu declinul relativ al puterii americane şi cu eroziunea în acelaşi timp a libertăţii şi democraţiei în lume şi limitând puterea americană acesta a promovat respectivul declin .

Contrar viziunilor realiştilor şi moraliştilor, deopotrivă, contradicţia zămislită de rolul Americii în lume nu este în primul rând aceea dintre putere şi interes contra libertate şi moralitate în politica externă americană. Este mai curând contradicţia dintre sporirea libertăţii acasă prin înfrânarea puterii guvernământului american şi creşterea libertăţii în străinătate graţie expansiunii aceleiaşi puteri.

Făgăduinţa întru dezamăgire
Termenul „excepţionalism american” a fost folosit pentru a defini o serie de trăsături care au distins de-a lungul istoriei Statele Unite de societăţile europene, trăsături cum ar fi absenţa relativă a penuriei economice, a conflictelor sociale, traumelor politice şi înfrângerilor militare. La sfârşitul secolului al XX-lea, Statele Unite erau confruntate cu multe probleme, însă acestea au afectat doar elementele colaterale ale excepţionalismului american, respectiv cele legate de putere, avuţie şi securitate, dar nu au schimbat valorile politice americane, ci doar au adâncit decalajul dintre idealurile şi instituţiile politice, care este crucial pentru identitatea naţională americană. Ele nu au afectat aspectul excepţionalismului Statelor Unite.

Statele Unite nu au nici un sens, nici o identitate, nici o cultură politică sau chiar o istorie în afara acestor idealuri de libertate şi democraţie si a străduinţelor neîntrerupte de împlinire a acestor idealuri. Tensiunea care caracterizează existenţa Statelor Unite ca societate este tensiunea dintre idealul liberal şi realizarea institutţională acesta fiind clivajul specific Americii care configurează suferinţa şi făgăduinţa vieţii politice americane.



Criticii spun că America este o amăgire, fiindcă realitatea ei este atât de departe de idealurile ei, greşesc deoarece America nu este o amăgire, ea este o dezamăgire. Dar ea poate să fie o dezamăgire numai pentru că este şi o speranţă.
Pîrvu Alma Florentina





Yüklə 256,94 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə