V. Alecsandri. Concepții estetice. „Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor



Yüklə 476,15 Kb.
səhifə2/5
tarix06.09.2018
ölçüsü476,15 Kb.
#78094
1   2   3   4   5

N. Dabija


N. Dabija. Crez artistic.
Sufletul meu e o carte pe care-o traduc în cuvinte.”

N. Dabija



N. Dabija. Creația.
Așa cum un arbore are nevoie de sos pentru a

se prinde cu rădăcinile în el, ca să nu-l ia vântul,

un poet n-ar putea supraviețui fără aerul unei

patrii concrete.”







B. Şt. Delavrancea


B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”
Delavrancea „ne-a dat un Ştefan şi o Oană

scoase din mintea sa”.
N. Iorga


B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”
Apus de soare” trăieşte, mai ales, prin

realitatea tipologică a eroului principal”.
G. Călinescu



B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”
Capodoperă a dramaturgiei poetice şi oratorice şi nu mai puţin o dramă de observaţie a tipicului”
G. Călinescu.



B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”

Chipul lui Ştefan

Sunt 47 de ani… de când Moldova îmi ieşi înainte cu



mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, răzaşi şi ţărani în

Câmpul de la Direptate. Şi cum vru Moldova aşa vrusei

şi eu. Că vru ea un domn drept, şi n-am despuiat pe unii

ca să îmbogăţesc pe alţii… că vru ea un domn treaz şi-

am vegheat ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit… că

vru ea ca numele ei să-l ştie şi să-l cinstească cu toţii şi

numele ei trecu graniţa, de la Calfa până la Roma”…




B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”

Chipul lui Ştefan
Se cutremură Moldova şi-o prăpastie se

deschise… Şi cu acest sfânt oţel oprii cutremurul

şi umplui prăpastia! S-a împlinit legea!”




B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”

Chipul lui Ştefan
Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost

baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a

fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a

voastră, ci a urmaşilor voştri, ş-a urmaşilor

urmaşilor voştri în veacul vecilor.”



B. Şt. Delavrancea. „Apus de soare”.

Veritabil poem al dragostei de patrie”



Al. Săndulescu



















St. A. Doinaș


St. A. Doinaș. ,, Mistrețul cu colții de argint”.
Fiecare om își are adevărul său pe care, ca și pe cuibul rândunicii, este păcat să-l distrugi.”

Gr. Vieru







I. Druță


I. Druța. Creația literara.
Una dintr marile conștiințe ale vremii sale.”

T. Codreanu


I. Druța. „Frunze de dor”

Chipul lui Gheorghe

Și s-a învățat să-și facă jucării, mânca poamă



numai cu pâine, ca să ție mai mult saț și

niciodată nu dezgheța fereastra cu buzele, de

frică să n-o strice, că n-avea tată care s-o puie

la loc.”


I. Druță. „Frunze de dor”

Chipul lui Gheorghe
Câmpul îi făgăduise scanduri pentru podele, parale pentru meșteri, vin pentru masă musafirilor și Gheorghe a devenit un rob al pamântului.”


I. Druță. „Frunze de dor”

Chipul lui Gheorghe
Muncea cât trei -- muncea zi și noapte,

muncea pe vreme bună și pe ploaie, muncea

vara și iarna...”


I. Druță. „Frunze de dor”
La Druță -- frunzele unui dor nestăvilit de

pace, de ocupațiile cotidiene, de cei în mijlocul

cărora a crescut și a prins a înțelege ce-i bine si

ce-i rău, ce-i frumos și ce-i urât...”.

A. Hropotinschi.























M. Eminescu


M. Eminescu.
Să ne aducem pururi aminte de Mihail

Eminescu, cel mai ales dintre scriitorii acestui

neam, apărut pe neaşteptate în literatura

lâncedă şi convenţională a epocii. În viaţa lui

scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute

până azi.”

M. Sadoveanu


La Cernăuţi. Studiile.
Eminescu-copilul continuă să simtă

dragostea pentru lumea spirituală a ţăranilor,

în care până atunci copilărise. Citeşte şi va citi

cu multă înflăcărare culegerile de poezii

populare ale lui Vasile Alecsandri, Anastasie

Marinescu şi altele…”

Augustin Z. N. Pop


Portretul fizic al lui Eminescu.
Parcă-l văd şi astăzi, mic şi îndesat, cu părul

pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea

lată, faţă lunguiaţă, umerii obrajilor puţini

ridicaţi, ochii nu mari, dar vii, colorful feţii

întunecat prin care străbătea însă, rumeneala

sănătoasă a obrajilor. Era totdeauna curat

îmbrăcat.

T. V. Ştefanelli


M. Eminescu. Repere biografice.
Eminescu dacă-i era cuiva prieten, ţinea la

dânsul cu toată sinceritatea ce-l caracteriza şi

care era una din cele mai frumoase virtuţi ale

lui.”

T. V. Ştefanelli




M. Eminescu. Debutul literar.
Înainte cu 20 de ani, într-o dimineaţă de

februarie a anului 1866 redacţia noastră primi o

epistolă din Bucovina. Epistola conţinea poezii,

primele încercări ale unui tânăr, care se

subsemna Mihail Eminovici. Comitiva poeziilor

ne mai spunea, că autorul este numai de 16 ani.”

I. Vulcan


M. Eminescu. Anii de pribegie.
Dacă la al 14-lea an şi până la al 20-lea mi-am

câştigat pâinea singur, într-o viaţă aventurioasă

şi plină de nemulţămiri, am făcut-o aceasta cu

deplină conştiinţă a sacrificiului însă, nu din

capriciu copilăresc, precum protestam foarte

ades faţă cu cunoscuţii mei, căci voiam mai iute

să trec de lucru rău, decât de fiul unui om sărac

şi van.”


M. Eminescu. Anii de pribegie.
Sufletul său nu se putea adapta la calapodul

formelor sociale. Eminescu s-a abătut totdeauna

din drumul bătătorit de alţii, creându-şi un fel

de viaţă a sa proprie… Dânsul avea ceva din

temperamentul vagabond al lui Gorki şi din

firea de boem a lui Paul Varlain.

N. Zaharia




M. Eminescu. Anii de pribegie. La Blaj.
Eminescu era un tânăr sănătos ca piatra,

nealegător în ale mâncării; mânca bine, dormea

lung şi fără grije… Nu bea, nu fuma, nu juca

cărţi, era ca o fată mare.”
(Un contemporan)




M. Eminescu. Anii de pribegie. La Sibiu.
Un fior rece mă cuprinse, un fior pentru

primul moment inexplicabil, când am văzut pe

acest tânăr scriitor îmbrăcat într-un costum cu

totul singular. O spun nu în dezonoarea acestui

om, ci pentru cunoaşterea crudei sale sorţi, că în

adevăratul înţeles al cuvântului curgea zdrenţele

de pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic

/continuare/


/continuare/
rest de cămaşă neagră, iar pieptul de sus până

jos era gol şi cu mare necaz cerca bietul om să-şi

acopere pielea cu o jachetă ruptă în toate

părţile, zdrenţuită de la mâneci până la coate,

cu nişte simpli pantaloni zdrenţuiţi din sus şi zdrenţuiţi din jos.”

N. Densuşeanu


Creaţia anilor de pribegie.
Opera din întâia tinereţe a lui Eminescu e

vrednică de poezia pe care o cunoaştem şi, cu

anumite părţi, din care e şi contemporană. Ce

limbă frumoasă, ce putere de icoane, ce avânt

adesea!”

N. Iorga




Veronica Micle.
Obrazul îi era rotund şi frumos, fruntea albă, netedă şi inteligentă, părul galben – idealul poetului – ochii de un albastru deschis, nasul delicat, gura mică, umedă şi senzuală.”
N. Petraşcu





M. Eminescu. Situaţia materială.
Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le

făurisem despre viaţă! Rămas fără o poziţie

materială asigurată şi purtând lovitura morală ca

o rană ce nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să

reiau toiagul pribegiei, neavând nici un ideal.

Crede-mă… că de azi sunt om pierdut pentru

societate.”


Situaţia materială.
Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de

foame din cauza fraţilor mei.

Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am dispreţuit

şi acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s-a

coborît în mocirla vremurilor de azi.”
(Din corespondenţa cu V. Micle, 1876)


M. Eminescu. Concepţiile estetice.
Măsurariul civilizaţiunii unui popor în ziua de

azi e: o limbă sonoră şi arta a exprima prin

sunete noţiuni, prin şir şi accent etic –

sentimente.”


M. Eminescu. Concepţiile estetice.
Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în

expunerea vorbită sau scrisă e un element al

culturii…”






M. Eminescu. Concepţiile estetice.
„…Autorul trebuie să scrie pentru publicul ce-l

are, deşi nu zic.. ca el să coboare până la publicul

lui…”
(„Teatrul naţional şi repertoriul lui”.

Familia”, 1870)





M. Eminescu. Concepţiile estetice.
„… Voim ca piesele de nu vor avea valoare

estetică mare, cea etică însă să fie absolută… să

compunem un repertoriu naţional român care nu

numai să placă, ci să şi folosească, ba înainte de

toate să folosească.”
(„Tetrul naţional şi repertoriul lui”.

Familia”, 1870)




M. Eminescu. „Epigonii”
Nu merit laudele aduse pentru poezia

Epigonii”. E o concepţie pe care o făurisem încă



la Viena, într-un elan de patriotism.”

(1874)


M. Eminescu. „Epigonii”
Dacă în „Epigonii” veţi vedea laude pentru

poeţi ca Boliac, Mureşanu şi Eliade, acelea nu

sunt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci

numai pentru că într-adevăr te mişcă acea

năivitate sinceră, neconştiută cu care lucrau ei”.




M. Eminescu. „Epigonii”
Poate că “Epigonii” să fie rău scrisă. Ideea

fundamentală e comparaţiunea dintre lucrarea

încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi

lucrarea noastră trezită, rece…

Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul

generaţiunii noi, şi cred cu drept.”




M. Eminescu. „Epigonii”
Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau,

cum Shakespeare credea în fantasmele sale.”


M. Eminescu. „Epigonii”
Meritul poetic e incontestabil, chiar când nu

ne-am uni cu totul în idei. Mulţămiri sincere.”
I. Negruzzi


M. Eminescu. Poezia populară.
Farmecul poeziei populare îl găsesc în faptul

că ea este expresia cea mai scurtă a

simţământului şi gândirii.”
(În articolul „Echilibrul” din

Familia”, 1870)







M. Eminescu. Creaţia populară.
Copilărind între răzeşii şi pălmaşii din Ipoteşti, Eminescu a fost câştigat de lirica şi de eposul popular, care i-au constituit primul univers de frumuseţi reale şi imaginative, fundal de cultură…”
Augustin Z. N. Pop


M. Eminescu. Caracterul popular al creaţiei.
Legătura strânsă între sufletul poporului

nostru şi natură, umorul şi fantezia

caracteristice basmelor noastre populare sânt

valori fixate într-o formă măiastră şi

încântătoare la Eminescu.
M. Sadoveanu



M. Eminescu. Creaţia literară.
Tu nu m-ai făcut fericit, şi poate că sunt nici

capabil de-a fi, … dar ceea ce era mai adânc

ascuns în sufletul meu, privirea ta le-a scos la

lumina zilei. Văzându-te, am ştiut că tu eşti

singura fiinţă în lume, care în mod fatal, fără să

vrea ea, fără ca eu să voiesc, are să determineze

întreaga mea viaţă”.

(Scrisoare către Veronica Miclea)


M. Eminescu. „Luceafărul”

În descrierea unui voaiaj prin ţările române



germanul Kunich povesteşte legenda luceafărului.

Aceasta este povestea, iar înţelesul alegoric ce i-am

dat-o, este că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi

numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte

aici, pe pământ, nici e capabil a ferici pe cineva, nici

capabil de-a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici

noroc. Mi s-a părut că soarta luceafărului din

poveste seamănă mult cu soarta ceniului de pe

pământ şi-am dat acest înţeles alegoric.”




M. Eminescu. Creaţia literară.
Trecutul m-a fascinat totdeauna. Cronicile şi

cântecele populare formează, în clipa de faţă, un

material din care culeg fondul inspiraţiilor.”
(1874)


M. Eminescu. „Scrisoarea III”
Vrei viitorul al cunoaşte, întoarce-te spre

trecut.”

M. Eminescu


M. Eminescu. Proza literară.
Îmi scrieţi că vă urmăreşte un roman. Şi pe

mine mă urmăreşte unul şi sub influienţa acestei urmăriri am şi scris mai multe coale…”
(Scrisoarea de la 6 februarie, 1871 către

I. Negruzzi.)


M. Eminescu. „Geniu pustiu”
Romanul meu am început a-l scrie parte după

impresiuni nemijlocite din 1868, pe când eram la

Bucureşti, parte după un epizod ce mi l-a povestit

un student din Transilvania.”




M. Eminescu. Însemnătatea creaţiei.
Eminescu va trăi, fiindcă a izbutit a găsi

frumosul fără a imita pe nimeni.”
B. P. Hasdeu































































Yüklə 476,15 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə