1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

249. Zoltan, com. Ghidfalău, jud. Covasna

Cod sit: 64381.01

Industria materiilor dure animale în aşezarea aparţinând culturii Noua: privire generală
Corneliu Beldiman (UCDC Bucureşti)
Preliminarii. Cercetările arheologice din aşezarea plasată pe teritoriul satului Zoltan (Etfalva), com. Ghidfalău, jud. Covasna, au fost iniţiate de regretatul dr. Zoltán Székely (1971-1972); ele s-au reluat sub conducerea dr. Valeriu Cavruc, directorul “Muzeului Carpaţilor Răsăriteni”, Sf. Gheorghe, desfăşurându-se fără întrerupere pe parcursul a cinci ani, în perioada 1996-2000 (astăzi putându-se considera ca încheiate). Cu această din urmă ocazie au fost precizate definitiv etapele locuirii preistorice, s-au explorat numeroase complexe şi s-a recuperat un material bogat, aflat în curs de prelucrare şi valorificare integrală, în vederea realizării monografiei sitului; unele rezultate parţiale au fost deja publicate, constituindu-se în contribuţii foarte importante la cunoaşterea genezei culturilor epocii bronzului în spaţiul Transilvaniei şi permiţând reliefarea contactelor cu regiunile înconjurătoare, în primul rând cu zona E-carpatică.

Context. Obiective. Situl de la Zoltan a prilejuit decelarea mai multor etape de ocupare în cursul preistoriei, cărora le corespund cinci dintre nivelurile stratului arheologic, respectiv cinci culturi şi aspecte culturale: 1. eneolitic (cultura Ariuşd-Cucuteni); 2. perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coţofeni); 3. perioada timpurie a epocii bronzului; 4. perioada mijlocie a epocii bronzului (cultura Wietenberg); 5. perioada târzie a epocii bronzului (cultura Noua). La ora actuală, aşezarea culturii Noua de la Zoltan este cea mai amplu cercetată din Transilvania. Materialul arheologic, recoltat din cele 48 de complexe de tipul gropilor şi cenuşarelor, include şi bogate resturi osteologice de animale, provenind de la specii domestice şi sălbatice (analizate recent într-un amplu studiu realizat de dr. Georgeta El Susi, în curs de publicare în revista Angustia, nr. 6, 2001), ca şi numeroase artefacte aparţinând industriei materiilor dure animale (în continuare, IMDA), conservate în condiţii bune (predomină piesele întregi şi fragmentare). Acestea ne-au fost puse la dispoziţie pentru studiu, în condiţii optime, de către dr. Valeriu Cavruc, prin încheierea unui protocol de colaborare. Analiza exhaustivă a acestui lot este în curs de desfăşurare, urmând a se finaliza în toamna anului 2002, rezultatele sale constituind un capitol distinct al monografiei sitului (în curs de elaborare), fiind, totodată, prima abordare sistematică, din perspectivă paleotehnologică şi paleoeconomică, a unui lot de artefacte IMDA databil în epoca bronzului descoperit pe teritoriul României; se are în vedere aplicarea sistematică a metodologiei actuale a domeniului, asimilată recent în cercetarea preistorică de la noi şi ilustrată prin elaborarea tezei de doctorat a autorului acestor rânduri şi a mai multor studii - cf. bibliografia.

Cu prilejul de faţă ne propunem a oferi, în premieră, datele generale preliminare relative la materialul analizat, aşa cum se conturează ele în urma parcurgerii primelor etape ale studiului: ● structura tipologică; ● materiile prime reprezentate; ● parametrii etapelor operatorii: metodele debitajului şi ale fasonării; ● urmele de utilizare şi funcţionalitatea prezumată; ● reliefarea elementelor paleotehnologice inovative ale culturii Noua în domeniul IMDA. Menţionăm că foarte recent a fost elaborat, tot ca o premieră a cercetării preistorice de la noi, studiul exhaustiv al unei categorii tipologice (arme) şi grupe tipologice bine reprezentate şi specifice în inventarul aşezărilor culturii Noua: este vorba de armăturile proiectilelor compozite uşoare din materii dure animale (MDA) sau, în termeni comuni, vârfurile de săgeţi (lucrare inserată în sumarul revistei Angustia, nr. 6, 2001).

Consideraţii metodologice. Ca exigenţe metodologice generale ale studiului IMDA, respectate în prezentul demers menţionez: ● descrierea exhaustivă a materialelor prin aplicarea vocabularului etalonat; ● studiul tehnic complet, urmărind elucidarea aspectelor specifice ale fabricării artefactelor (debitaj, fasonare) şi ale utilizării lor (prin analiza macro- şi microurmelor, recurgându-se în mod sistematic la mijloacele microscopiei optice de mică putere). Din raţiuni practice, impuse de realizarea analizei IMDA, fiecare dintre etapele culturale atestate în situl preistoric de la Zoltan (implicit nivelul corespunzător ei) a fost numerotată cu cifre romane, de la nivelul inferior spre cele superioare (I - V; nivelul culturii Noua are numărul V); cifra respectivă este precedată de sigla sitului, separată de aceasta prin bară oblică (ZLT/); astfel, artefactele IMDA atribuite culturii Noua au primit fiecare câte un indicativ, indispensabil identificării exacte şi aplicării metodelor cantitativ-statistice, format din: sigla sitului, numărul nivelului şi numărul de ordine în cadrul lotului (exemplu: ZLT/V 129).

Tipologia. În primul rând aici se impune formularea unei precizări de natură metodologică. Abordarea sistematică a problematicii IMDA atribuite culturii Noua nu beneficiază încă de finalizarea documentării noastre asupra diferitelor genuri de artefacte. Această situaţie este imputabilă lipsei preocupărilor sistematice anterioare în preistoria românească, datelor disparate sau sumare de care dispunem actualmente; totodată, unele loturi importante de materiale sunt inedite sau inaccesibile studiului complet direct. Dezideratele imediate sunt: ● cunoaşterea exactă a parametrilor pieselor din MDA intrând în structura diferitelor loturi (atâtea câte sunt publicate), provenind de pe un teritoriu vast, corespunzând întregii arii de răspândire a complexului cultural Noua-Sabatinovka-Coslogeni (teritoriile României, Ucrainei, Republicii Moldova, Rusiei); ● cunoaşterea detaliată a tipologiei artefactelor din alte materiale (bronz, materiale litice); ● identificarea unor eventuale studii recente din literatura internaţională centrate pe o problematică similară etc. Drept consecinţă, date fiind aceste deziderate, în cadrul abordării de faţă suntem nevoiţi a ne limita strict la definirea exclusivă şi neierarhizată a tipurilor prezente în lotul avut la dispoziţie; scopul imediat este acela de a permite decelarea exactă a acestor tipuri şi derularea analizei coerente complete, potrivit canoanelor metodologice adoptate. În perspectiva scopului propus (studiul unui singur lot) şi a caracterului deocamdată provizoriu al documentării s-a evitat vizarea unei clasificări tipologice de tendinţă globalizantă, care se dovedeşte rapid prematură, inoperantă; în aceste condiţii s-a preferat soluţia elaborării unei clasificări funcţionând coerent la nivelul materialelor analizate; această opţiune oferă atât posibilitatea extinderii clasificării, pe măsura studierii unor noi materiale din alte situri aparţinând aceluiaşi complex cultural, cât şi pe aceea a corelării cu clasificarea tipologică exhaustivă a IMDA preistorice din România existentă (paleoliticul superior - neoliticul timpuriu). Şi aceasta cu atât mai mult cu cât se constată (şi în cadrul culturii Noua), incidenţa unor tipuri ale IMDA întâlnite în epoci şi culturi diverse (de exemplu, cazul vârfurilor pe semimetapodii de ovicaprine, I A7). În consecinţă, clasificarea adoptată aici preia cele cinci mari categorii tipologice: I Unelte; II Arme; III Podoabe/Piese de port; IV Elemente receptoare; V Diverse. Piese tehnice şi de utilitate incertă. În cadrul lor, tipurile au fost numerotate continuu de la 1 la n, conform ilustrării unor grupe tipologice cunoscute (vârfuri, netezitoare, dăltiţe, patine, vârfuri de săgeţi, rondele etc.). Sigla sau codul tipologic al unei piese se formează din cifra categoriei şi numărul de ordine al tipului în cuprinsul acesteia (exemplu: I 12; III 2; V 7). Necesitatea analizei exhaustive a impus şi cuantificarea pieselor fragmentare şi a fragmentelor, care nu permit încadrări tipologice integrale; acestea au fost individualizate prin cifre separate (exemplu, fragmentele proximale de ace sau de patine). Totodată, se remarcă faptul că unele tipuri sunt, în fapt, subtipuri sau variante tipologice. Aceste situaţii au fost, însă, explicate şi acceptate ca atare în premise, impuse fiind, în mod necesar, de caracterul provizoriu, perfectibil al clasificării de ordin tipologic. În cadrul lotului IMDA de la Zoltan se întâlnesc atât tipuri clar definite anterior, cât şi tipuri noi, unele dintre ele specifice culturii Noua (cf. infra, datele din listele tipologice.

Este prea bine cunoscut faptul că în cadrul diverselor culturi preistorice se întâlnesc artefacte de acelaşi tip şi funcţionalitate, realizate din materiale diferite: litice, lemn, materii dure animale (os, corn de cervide ş. a.), metal (cupru, bronz, aur, fier). Clasificarea tipologică tinzând spre exhaustivism a acestora (inclusiv în ceea ce priveşte complexul cultural Noua-Sabatinovka-Coslogeni) va trebui să ţină seama de repertoriul extins al descoperirilor, de marea variabilitate morfologică şi de corelarea parametrilor morfometrici ai artefactelor, indiferent de materia primă utilizată la realizarea lor (vezi cazul armăturilor - vârfuri de săgeţi din silex, bronz, os şi corn; cazul acelor de cusut, de păr sau pentru prinderea veşmintelor din os, corn, bronz ş. a.).

Baza documentară. Contextul descoperirii. Lotul analizat însumează un efectiv total de 189 piese (N total = 189), în cea mai mare parte inedit, provenind din cercetările efectuate în anii 1996-2000. Examinarea exhaustivă a materialelor arheozoologice de către dr. Georgeta El Susi a permis identificarea şi recuperarea pieselor nesesizate la momentul descoperirii, care ne-au fost puse la dispoziţie spre studiu (eboşe, materii prime în fazele iniţiale ale aplicării «lanţului operator», fragmente de piese finite etc.). Astfel, avem certitudinea că lotul artefactelor IMDA ZLT/V rezultat din cercetările întreprinse între 1996 şi 2000 este quasi-complet, ceea ce constituie un avantaj major în derularea analizei, deziderat pe care nu-l asigură alte colecţii de materiale similare. Ele au fost descoperite în complexe de tipul gropilor şi cenuşarelor, ca şi în stratul de cultură; uneori sunt întâlnite două exemplare de acelaşi tip într-un singur complex sau se constată asocierea în complexe a minimum două tipuri diferite, ceea ce probează coexistenţa lor în uzul epocii. Din înregistrarea contextelor descoperirii nu au putut fi evidenţiate date relevante pe plan crono-cultural legate de asocierile tipologice.

Materii prime. Piesele studiate ilustrează prezenţa, în proporţii diferite, a categoriilor următoare (elemente scheletice): ● oase lungi de mamifere domestice şi sălbatice - metapodii, radius, humerus, femur, ulna, fibula, oase lungi nedeterminabile; ● oase late de mamifere domestice şi sălbatice - omoplat, mandibulă, coxal, corp costal; ● corn de cervide (cerb şi căprior); ● dinţi de erbivore - incisiv, molar; ● valve (lamelibranhiate - scoici); ● cochilii (gasteropode - melci). Se observă conturarea a trei clase: prima şi cea mai consistentă cuprinde materiile prime predilecte: oasele lungi nedeterminabile şi corpurile costale, fiecare cu efective peste 40 (N = 89); a doua include materiile prime de utilizare relativ frecventă: fibula, cornul de cerb, scapula, metapodiile şi radiusul, fiecare cu efective cuprinse între 11 şi 24 (N = 85); ultima este formată din materiile prime de utilizare probabil incidentală, puţin frecventă: incisivii, semivalvele, mandibulele, ulna, cornul de căprior, osul coxal, epifiza femurală, fiecare cu efective cuprinse între 1 şi 3 (N = 15). Speciile reprezentate în lotul osteologic studiat din punct de vedere arheozoologic aparţin mamiferelor, păsărilor, lamelibranhiatelor şi gasteropodelor; au fost domestice, iar 13 sălbatice. Speciile care au furnizat materii prime pentru IMDA, în număr de 9 sunt următoarele (în ordinea cantitativă descrescătoare a artefactelor): ● bovinele; ● ovicaprinele; ● suinele; ● ecvidele; ● erbivorele nedeterminabile; ● cerbul; ● căpriorul; ● lamelibranhiatele; ● gasteropodele. Predomină speciile domestice, aceasta fiind, de altfel, o caracteristică definitorie a IMDA în cadrul culturilor preistorice bazate pe economia de caracter productiv, ilustrată şi la nivelul perioadei târzii a epocii bronzului; urmează cervidele, iar pe ultimul loc se plasează lamelibranhiatele şi gasteropodele.

Structura tipologică. Sunt prezente toate cele cinci categorii, incluzând 57 de tipuri (cf. planşele). După mărimea efectivelor se pot distinge trei grupe: prima este constituită de categoria uneltelor (I), având 128 piese, repartizate în 25 tipuri; a doua este formată din categoriile armelor (II), podoabelor/pieselor de podoabă (III) şi diverselor (V), fiecare cu efective de 18-22 piese, având un număr total de 59 piese; ultima este categoria elementelor receptoare (IV), cu 2 piese. În ceea ce priveşte ponderea diverselor tipuri în cadrul categoriilor remarcăm următoarele caracteristici: în categoria uneltelor domină netezitoarele, caracterizate prin marea varietate tipologică (N = 66, 8 tipuri); pe criteriile distribuţiei cantitative, în efectivul lor se disting trei grupe: prima, dominantă, este formată din cele realizate pe segment de corp costal cu partea activă laterală (I 19, N = 34); a doua cuprinde piesele realizate pe fragment de os lung fasonat distal (I 14) şi piesele amenajate pe segment proximal de omoplat crestat (I 18) - câte 10 exemplare fiecare; ultima grupă este formată din tipurile reprezentate prin 1-3 exemplare (N = 12, tipurile I 15, I 16, I 17, I 20, I 21). Vârfurile ocupă locul al doilea în categoria uneltelor; ele sunt, de asemenea, caracterizate prin marea varietate tipologică (N = 47, 12 tipuri); distribuţia lor cantitativă relevă existenţa a trei grupe: prima numără 32 piese (N = 32) şi este formată din piesele pe fibula, cu sau fără epifiză (N = 18, tipurile I 10 - I 12) şi din cele realizate pe fragment de os lung fasonat distal (N = 14, tipul I 1); a doua (N = 9) are în componenţă acele pe fibula (N = 5, I 13) şi vârfurile pe metapod lateral (N = 4, I 4); a treia grupă numără 11 piese, cu tipuri în efectiv foarte mic, de 1-3 exemplare: vârf pe fragment proximal de os lung fasonat distal (N = 3, I 2), vârf pe fragment de os lung fasonat integral (N = 2, I 3), vârf pe fragment de corp costal (N = 2, I 7), vârf pe fragment de corp costal (N = 2, I 7); vârf pe semimetapod distal de ovicaprine, vârf pe ulna (câte un exemplar, I 5 - I 6). Patinele ocupă locul al treilea ca efectiv în cadrul categoriei uneltelor (N = 9); alături de două fragmente (I 23) se află tipul cu perforaţie axială, dominant cantitativ (N = 4, I 24), urmat de cel cu perforaţie transversală (N = 3, I 25). Acele de cusut pe fibula (N = 5, un tip) se plasează spre capătul seriei uneltelor, pe ultimul loc aflându-se dăltiţa (chasse-lame) - N = 1, un tip. Categoria armelor include în primul rând vârfurile de săgeţi din os şi corn (N = 21, 7 tipuri); domină piesele de corn cu peduncul lung, majoritatea cu partea distală piramidală - în trei muchii (N = 14, tipurile II 5 - II 7); pe locul al doilea se plasează vârfurile de os cu peduncul scurt (N = 7, tipurile II 1 - II 4). În aceeaşi categorie se află toporul-ciocan din corn de cerb, într-un singur exemplar, fragmentar (N = 1, II 8). Categoria podoabelor este dominată de ace - de păr sau pentru prinderea veşmintelor (N = 11, 5 tipuri); distribuţia lor cantitativă nu este semnificativă - majoritatea o formează eboşele de os şi corn (N = 5, III 9), urmată de piesele fragmentare (N = 3, III 5); remarcăm prezenţa unui splendid exemplar întreg, decorat. Urmează valvele perforate excentric (N = 3), rondelele perforate central (N = 3) şi cochilia de melc (N = 1), toate cu unul-două tipuri. Elementele receptoare sunt piese rare în lotul analizat, fiind reprezentate doar prin două mânere, de tipuri diferite (N = 2, IV 1 - IV 2). Ultima categorie tipologică, Diverse. Piese tehnice şi de utilitate incertă este eterogenă şi are în componenţă: elemente scheletice diverse - os şi corn de cervide, materii prime, deşeuri sau eboşe, purtând urme de debitaj sau depesare (tăieturi, fracturi intenţionate) - N = 16, 12 tipuri, V 1 - V 12; piese de utilitate incertă - incisivi crestaţi pe coroană, N = 2, V 13; un fragment de os lung cu rosături de rozătoare mari, tipice pentru acţiunea factorilor taphonomici de origine neantropică/atehnică - V 14. Ca tipuri specifice pentru cultura Noua menţionăm: netezitorul pe segment sau fragment de corp costal cu partea activă distală crestată (I 20 - I 21); netezitorul pe segment proximal de omoplat crestat la partea distală (I 18); patinele pe oase lungi (I 23 - I 25); vârfurile de săgeţi din corn de cerb (II 5 - II 6); incisivii crestaţi (V 13). În lotul analizat de la Zoltan subliniem execuţia tehnică remarcabilă a vârfurilor de săgeţi din corn de cerb şi a acului decorat.

Studiul tehnologic. Fabricarea - Debitajul. Această etapă tehnică urmăreşte extragerea unui bloc de materie primă având dimensiuni apropiate de acelea ale formei brute a artefactului. Parametrii morfometrici indică respectarea (cu marje diferite) a unor dimensiuni standardizate. Aplicarea predilectă unor procedee tehnice şi operaţii (în formulă unică sau combinate, având grade de dificultate variabile) este adaptată în mod optim naturii materiei prime şi caracteristicilor sale morfo-mecanice. În cazul osului s-a recurs la percuţie directă şi despicare ca procedee aplicate în majoritatea cazurilor (debitaj longitudinal şi axial), urmărindu-se fragmentarea/spargerea elementului scheletic (os lung sau plat). Acestea sunt procedee simple, cu grad scăzut de precizie şi dificultate. Excepţie face fragmentarea segmentelor de corpuri costale prin metoda combinată a percuţiei pentru înlăturarea marginilor şi a despicării. Alături de aceste soluţii tehnice se înregistrează recurgerea la tăierea transversală. Ca utilaj, se poate presupune folosirea percutorului litic (piatră de râu de dimensiuni medii), a toporului, a cuţitului şi a ferăstrăului, toate metalice. În cazul cornului de cerb, în prealabil înmuiat (probabil prin imersie în apă, minimum 24 de ore) se aplica o schemă operatorie cuprinzând mai multe etape distincte: 1. extragerea de pe ax sau rază a unui segment, prin cioplire oblică sau tăiere transversală cu ferăstrăul şi fracturare prin flexiune; 2. despicarea succesivă a segmentului pentru obţinerea unor fragmente (baghete, eboşe) de formă quasi-rectangulară; 3. în unele cazuri, regularizarea marginilor baghetei prin cioplire razantă, pentru obţinerea unei forme generale rectangulare; cornul era, probabil, umezit intermitent în cursul prelucrării; 4. eventual, eliminarea curburii anatomice prin plasticizare - probabil încălzire sau înmuiere. Ca utilaj înregistrăm folosirea toporului, a ferăstrăului şi a cuţitului, toate metalice. Pentru unele materii prime şi artefacte, etapa debitajului este absentă (cazul patinelor, al podoabelor pe valve şi cochilii, al incisivilor crestaţi).

Fabricarea - Fasonarea. Această etapă tehnică urmăreşte obţinerea formei definitive a artefactului şi amenajarea atributelor sale morfo-funcţionale (barbeluri, şanţuri, crestături, perforaţii, decor). Standardizarea tipo-dimensională apare ca o constantă şi în etapa fasonării. Ca şi în cazul debitajului, se aplicau în mod predilect procedee tehnice şi operaţii adaptate în mod optim naturii materiei prime, caracteristicilor sale morfo-mecanice şi obţinerii parametrilor standard. Se întâlnesc atât procedee simple, precum abraziunea multidirecţională, cât şi altele, mai pretenţioase (cioplire, scobire, gravare, perforare), de obicei combinate. Se constată preferinţa pentru soluţii de fasonare expeditive, care conduc la transformarea parţială a materiei prime (cu păstrarea, în proporţii diferite, a volumelor anatomice); nu lipsesc însă obiectele fasonate integral, după scheme operatorii complexe, care determină eliminarea totală a morfologiei anatomice a materiei prime - cazul vârfurilor de săgeţi, al rondelelor din corn de cerb (tipurile II 5 - II 6 şi III 4) şi al acelor (tipurile III 5 - 9). În cazul osului s-a recurs la: 1. percuţie directă pentru obţinerea formei brute a artefactului; 2. retuşare directă sau inversă pentru regularizarea marginilor; 3. cioplire razantă; 4. abraziune multidirecţională (axială, oblică, transversală) pentru regularizarea feţelor, a marginilor şi amenajarea extremităţilor (partea proximală şi partea distală - activă); 5. perforare unilaterală/bilaterală, transversală sau axială prin rotaţie alternativă sau continuă (însoţită de scobire pentru înlăturarea ţesutului spongios); 6. gravare şi 7. crestare pentru realizarea decorului; crestarea cu ajutorul cuţitului (dispunere oblică a marginilor crestăturii) sau cu ferăstrăul (dispunere paralelă a marginilor crestăturii) se întâlneşte la amenajarea părţii active a netezitoarelor pe segment proximal de omoplat (I 19 - I 21). Ca utilaj înregistrăm folosirea probabilă a percutorului litic, a cuţitului, toporului, a vârfului sau perforatorului, toate metalice, a polizorului mobil (galet) sau fix (lespede de gresie). În cazul cornului de cerb se pot distinge mai multe etape ale schemei operatorii (sau «lanţului operator»), după urmele păstrate pe piesele aflate în diferite faze de prelucrare (schemă ilustrată, mai ales, de vârfurile de săgeată de tip II 5 şi II 6 şi de rondela de tip III 4); ele conduceau, de regulă, la transformarea integrală a materiei prime: 1. cioplire razantă; 2. tăiere transversală; 3. abraziune multidirecţională; 4. gravare; 5. crestare; 6. perforare unilaterală/bilaterală, transversală sau axială prin rotaţie alternativă sau continuă (însoţită de scobire pentru înlăturarea ţesutului spongios). Ca instrumentar înregistrăm folosirea toporului, a cuţitului, a vârfului sau perforatorului (toate metalice), a polizorului mobil (galet) sau fix (lespede de gresie).

Tratamentul termic. Ultima etapă de prelucrare includea, probabil, aplicarea unei reţete de tratament termic prin coacerea unora dintre piese (cum sunt vârfurile de os sau vârfurile de săgeţi) în cenuşă fierbinte; scopul urmărit era acela de a elimina curbura anatomică a materiei prime sau de a spori duritatea părţii active a artefactelor; astfel, acestea dobândeau o culoare brun-deschisă, brun-închisă, uniformă sau cu pete negre-cenuşii.

Fixarea în suport. Multe dintre artefactele studiate sunt de tip compozit, fiind fabricate din minimum două materii prime organice diferite (parte a vârfurilor şi a netezitoarelor de os, vârfurile de săgeţi, patinele, obiectele de podoabă, mânerele). Fixarea putea fi: 1. de tip terminal axial direct; 2. de tip transversal; 3. de tip combinat - axial şi transversal. Se pot decela două modalităţi: 1. fixare de tip pozitiv - artefactul este înglobat în suport; 2. fixare de tip negativ - artefactul este prevăzut cu o scobitură sau perforaţie destinată introducerii suportului. Cel mai frecvent este cazul fixării artefactelor din MDA în coadă, mâner sau pe tija (corpul) săgeţii, toate acestea realizate din lemn, cu recurgerea la legarea cu fibre vegetale sau de origine animală. Obiectele de podoabă (valve şi cochilii, rondele) se montau (suspendau) pe un fir oarecare (ca pandantive sau mărgele) sau se fixau prin coasere; nu se exclude însă posibilitatea ca rondelele de os sau corn să fie elemente de decor ale capătului mânerelor spadelor de bronz. Cazul acelor cu perforaţie proximală este diferit, în sensul că ele aveau probabil legat un element decorativ de tipul unui ciucure din lână, piele sau un pandantiv. În acest sens am putea încadra funcţional şi acele pe fibula cu perforaţie proximală transversală (I 13), deşi, pentru moment, optăm pentru plasarea lor în categoria uneltelor. Pe baza datelor de care dispunem, este de acceptat că fabricarea artefactelor din MDA se făcea în contextul domestic obişnuit al fiecărei gospodării; nu avem, deocamdată, dovezi clare ale existenţei unor ateliere specializate.