1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]



Yüklə 5,34 Mb.
səhifə1/165
tarix27.10.2017
ölçüsü5,34 Mb.
#16674
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   165

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2001

1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

Cod sit: 60892.08

Colectiv: Ion Barnea - consultant ştiinţific, Alexandru Barnea - responsabil (IAB, FIB), Monica Mărgineanu Cârstoiu, Adriana Panaite (IAB), Ioana Bogdan Cătăniciu (IAIA Cluj), Robert Constantin (MA Mangalia), Mihai Ionescu (profesor, Mangalia), Gh. Papuc, Cătălin Dobrinescu (MINAC), Margareta Arsenescu, Carol Căpiţă, Cristian Olariu (FIB), studenţi FIB.

Fonduri: MCC, FIB, IAIA, IAB.
În 2001 au continuat cercetările arheologice de la Tropaeum Traiani, Adamclisi, atât în oraşul roman cât şi în afara acestuia, pe platoul de E din faţa cetăţii, în aşezarea getică şi în anexa fortificată.

1. În interiorul oraşului cercetările s-au concentrat la S de basilica D (cunoscută în literatura de specialitate şi ca basilica cu transept), unde cercetările din ultimii ani încearcă să precizeze planul şi etapele constructive ale acestui important monument, ca şi ale anexelor acestuia. În acest scop au fost continuate şi reluate unele secţiuni din anii trecuţi (septembrie 2000; suprafaţa S, la S de atrium; S.8P obţinută prin desfiinţarea martorului dintre S.8'P şi S.8'PP; S.9-10;) şi au fost deschise şi unele noi [S.13, 2 x 3,5 m], aflată la E de S.10; prelungire în nava sudică a S.4, pe toată lăţimea navei; prelungire a S.3, perpendicular pe zidul adosat atrium-ului; C.22, de la colţul transeptului până în zidul sudic al navei centrale, C.4 A, C.11, C.12, C.14, C.15, C.18, C.22, C.23, C.25, S.1, S.1').

Cercetările arheologice din toate aceste secţiuni şi casete au permis lămurirea unor aspecte legate de stratigrafia cetăţii romane târzii, cu precădere în zonele de la SE şi SV de basilica D. Nivelul de mortar identificat iniţial în C.11 şi C.4, care se regăseşte şi în C.4A, C.12, C.14, C.22 şi C.23 reprezintă, probabil, nivelul de călcare aparţinând ultimei faze de construcţie a basilicii. Acest nivel a fost suprapus în unele locuri de o podea de lut, reprezentând faze ulterioare de locuire “ruralizată” şi aparţinând probabil sfârşitului sec. al VI-lea.

De asemenea, materialul arheologic descoperit confirmă datarea basilicii D în sec. IV.

Observaţiile mai amănunţite din această campanie permit anumite nuanţări în ceea ce priveşte etapele constructive ale basilicii D, astfel: basilica a cărei ruină este astăzi vizibilă a fost precedată de o alta, cu orientare şi fundare diferită; la rândul ei, basilica mai veche s-a construit în interiorul ruinei unui mare edificiu roman cu încălzire cu hipocaust, din care o parte din latura de SE a continuat să fie folosită cu unele reamenajări, inclusiv de ultima basilică; aceasta din urmă avea, în sec. VI, către SE un fel de zid de protecţie, care, probabil, înconjura toate anexele basilicii dinspre S, imediat la S de acestea; încă nu se poate determina (şanse sunt foarte puţine pentru un răspuns clar) amplasarea absidei basilicii mai vechi, şi dacă aceasta va fi avut un atrium.

2. Cercetarea din zona anexei fortificate a avut ca scop clarificarea situaţiei planimetrice şi stratigrafice în zona de SE a acesteia; s-a avut în vedere şi realizarea de măsurători pentru stabilirea cu exactitate a dimensiunilor fortificaţiei şi a turnurilor acesteia.

Cercetarea din acest an confirmă datele obţinute în anii anteriori, mai ales cu privire la situaţia stratigrafică şi la datarea demantelării fortificaţiei anexe. Pe de altă parte, faptul că în secţiunea practicată perpendicular pe curtina de E a anexei nu a mai fost identificat un alt turn, întăreşte ipoteza că între turnurile T.3 şi T.4 va fi fost o a doua poartă a fortificaţiei anexe.

3. În urma cercetării de pe Platou s-a putut preciza, în acest an, o stratigrafie mai complexă; având în vedere prezenţa masivă a urmelor de locuire din S.VI (secţiunea cercetată în această campanie). Putem presupune că acestea oferă stratigrafia aşezării pre- şi proto-istorice de pe Platoul E. Ca ipoteză de lucru succesiunea cronologică este următoarea:



  • Nivel roman

  • Nivel pre-roman (Latène)

  • Nivel hallstattian.

4. Pe lângă acestea, ca în fiecare an, s-au efectuat mai multe cercetări de teren, fiind identificate diferite materiale arheologice în zona bazilicii extra muros, iar în pădurea de la Şipote a fost identificat unul din apeductele ce alimenta cu apă oraşul roman.

5. Alături de investigaţiile arheologice clasice, în noiembrie 2001 au fost efectuate cercetări magnetometrice de către firma SC GEI-PROSECO SRL, în urma cărora, în sectoarele A şi B (aflate la N de via principalis = decumanus maximus), au fost identificate mai multe structuri, astăzi în întregime acoperite. Dintre acestea cea mai semnificativă pare a fi o stradă lată de cca. 5 m. Urmează ca sondajele arheologice să ofere mai multe date despre aceasta, ca şi despre celelalte fundaţii identificate.



Sector Poarta de N
Ioana Bogdan Cătăniciu (IAIA Cluj)
Cercetarea s-a concentrat asupra sectorului din exteriorul incintei. Dintru început a fost necesară îndepărtarea dărâmăturii ce se afla peste zidul de V al turnului T4, pentru a înlătura riscul de a se prăbuşi de la cca. 3 m înălţime peste oamenii care urmau să lucreze în partea exterioară a suprafeţei S. III (lungă de 11 m şi lată de 4 m).

Cercetarea începută în campania 2000, a îndepărtat cu acel prilej dărâmătura produsă la demantelarea sistematică a incintei datată în sec. X p. Chr.; în această campanie s-a continuat săparea stratului de dărâmătură datorat degradării finale a incintei şi s-a atins cota tălpii fundaţiei (cota 2,4 m sub nivelul actual al emplectonului pe latura de N a incintei).

Continuând şi sondajul stratigrafic din interiorul incintei, dispunem acum de stratigrafia pe incintă, de ambele părţi ale zidului; atât doar că nu s-a ajuns încă la nivelul inferior al gropii de fundaţie şi nici la nivelul pământului neumblat. Între nivelul de construcţie constantinean, reprezentat în interiorul incintei de un strat continuu de mortar şi piatră măruntă, iar în exterior de nivelul ce acoperă talpa fundaţiei din piatră brută, este o diferenţă de 0,80 - 0,90 m; diferenţa se datorează intenţiei constructorului de a da soliditate zidului păstrând la baza lui, în interior un strat de pământ, dar este şi urmarea aşezării zidului la limita pantei platoului. Această concluzie se desprinde din faptul că în interiorul incintei, zidul s-a construit şi sub stratul de mortar şi piatră măruntă folosit la construcţie pe încă 30 cm în cofrag de scânduri, în timp ce sub cota -1,55 m sub nivelul tălpii zidului în interior s-a aruncat piatră brută şi mortar, direct în groapa de fundaţie; probabil s-a adus pământ peste nivelul la care s-a început săparea gropii de fundaţie. Groapa de fundaţie era cu cca. 10 cm mai lată decât partea superioară a fundaţiei. Este foarte posibil ca peste stratul de mortar căzut la nivelul de construcţie să se fi aflat intervallum şi poarta constantineană, dacă luăm în considerare că îi corespunde, în paramentul păstrat, o deschidere care ar putea fi gura unui canal de scurgere a apei dinspre oraş.

Peste acest presupus canal, se pare că mai este o asiză, iar în paramentul incintei, în estul axului porţii, se pare că s-a păstrat chiar latura porţii constantiniene, care probabil că anula diferenţa de nivel dintre interior şi exterior (cca. 0,4 m).

Deoarece aripa de V a porţii a fost distrusă până la emplecton şi în acesta nu s-a putut distinge intervenţia de îngustare a porţii, pentru a determina momentul acestei acţiuni, trebuie să ne referim la rezultatele sondajului din interiorul incintei. În acest sondaj, zidul de incintă prezintă o talpă de cca. 0,1 m, faţă de care elevaţia se îngustează. Nivelul acestei tălpi se află la nivelul ultimului prag al porţii înguste. Acest fapt presupune că înainte de faza finală a cetăţii s-a produs o refacere a zidului în interior, la nivelul corespunzător, prin material, celei de a doua jumătăţi a secolului VI p. Chr. Momentul îngustării porţii trebuie să fi fost cândva în cursul secolului V p. Chr., deoarece pe primul prag al porţii înguste s-a descoperit un număr semnificativ de nummuli. Stratigrafic, acestei fazei îi corespunde o depunere de piatră de mici dimensiuni şi mortar (0,3 m sub nivelul tălpii zidului).

În plan, există o deviaţie spre S a incintei, pe care o atribuim fazei de existenţă reprezentat de acest nivel de construcţie, care s-a răspândit doar pe suprafaţa în care există această deviaţie. Concomitent cu închiderea parţială a porţii are loc o înălţare a nivelului de călcare din zona în care existase un intervallum cu cca. 0,60 m, prin depunerea unui strat de lut, practic fără material arheologic. Ridicarea nivelului s-a făcut pentru a permite o locuire adosată incintei. Un zid a existat în această fază, dar a fost demontat la scurtă vreme şi înlocuit cu cel existent acum, şi care reprezintă limita străzii reduse la lăţimea corespunzătoare porţii înguste.

Caracteristic pentru locuirea de la poarta de N, este că nivelul de călcare al încăperilor ce flanchează stradela este mai înalt decât nivelul străzii.

În interiorul incintei peste nivelul de construcţie constantinean s-a depus un strat gri-gălbui de locuire. Deşi am păstrat un profil perpendicular pe poartă, cu rost practic şi în evacuarea pământului spre exteriorul cetăţii, putem afirma cu certitudine că la nivelul din sec. IV p. Chr. a existat un drum de acces construit din dale groase şi mari de piatră. Nivelul final al drumului, corespunzător secolului VI p. Chr. a urmat după o umplere, eventual intenţionată, cu deşeuri din interiorul oraşului (oase mari de bovine, dar şi scoici de apă dulce şi oase de galinacee, precum şi fragmente ceramice) a zonei dintre turnul T.4 şi incintă. La V de drum depunerile sunt mai sărace în material arheologic.

Doar în exteriorul incintei s-au pus în evidenţă, pentru perioada post constantineană, două momente de folosire, pe care s-a răspândit cărbune şi cenuşă. Aceste două straturi succesive nu pot fi considerate rezultatul unor distrugeri generale din cetate; doar despre ultimul strat de incendiu căzut la un nivel ce corespunde celei de a doua asize de blocuri de parament, de peste talpa fundaţiei, pare fi pus în relaţie cu incendiul din penultima fază de existenţă din sectorul cercetat şi cu incendiul sesizat şi în sectorul porţii de E, fiind N VI A. Este de acum sigur că poarta de N a fost în uz de la începutul ridicării incintei constantiniene şi este cel puţin sigur că era poarta care permitea circulaţia spre necropola din dealul de la N de oraş, acolo unde se află basilica cimiterială. Poarta, redusă la dimensiunile uneia cu un singur canat, nu era destinată decât pentru circulaţia pietonală. Turnul T.4 probabil nu mai avea nici un rost defensiv, accesul în turn fiind posibil doar prin interiorul edificiului din estul stradelei, cardo maximus. Din păcate, urmărirea zidurilor de incintă cu săpături care au tăiat toate legăturile stratigrafice şi probabil au distrus “ca barbare” amenajările de intrare în turn în ultimele faze nu ne îngăduie să ştim cum se făcea intrarea în turn; în ce măsură turnul era locuit sau era doar un spaţiu de depozitare nu se poate afirma. Sigur este că a fost folosit până la începutul secolului VII p. Chr., când s-a îngropat acolo micul tezaur descoperit în 1993, care cuprinde monede emise în zona orientală a imperiului, de Iustin II, Tiberiu Constantin şi Mauricius Tiberiu (emisiuni datate între 570 - 590/591)1.

Fazele de existenţă ale porţii sunt, în linii mari, definite de situaţia stratigrafică. Ceea ce rămâne să mai aflăm este ce se întâmplă în acest sector al oraşului înainte de a se începe construcţia incintei. Sigur este că la -2,3 m, în sudul incintei, se află resturi de piatră ale unei construcţii anterioare săpării gropii de fundaţie a zidului de incintă; este prematur să avansăm o ipoteză despre acest nivel de existenţă şi, cu atât mai puţin, să apreciem dacă era în interiorul sau în afara zidului municipiului traianens.

Cercetările viitoare vor aduce probabil datele planimetrice privind etapele anterioare lui Constantin şi Licinius.

Planşa 1
Note:

1. Vezi studiul Gh. Poenaru Bordea, Ioana Bogdan Cătăniciu în Bulet. Soc. Numismatice (recent apărut).



Cercetări geofizice
Florin Scurtu (GEI-PROSECO Bucureşti)
Cercetarea geofizică a început în anul 2000 (cu fonduri de la Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare) şi a fost continuată în anul 2001 (cu fonduri de la Ministerul Culturii şi Cultelor).

Metodele geofizice utilizate au fost electrometria (în anul 2000) şi magnetometria (în 2000 şi 2001).

Lucrările au fost efectuate într-o zonă situată imediat la N de basilica cercetată prin săpături în sectorul de NE al cetăţii. Din cercetările arheologice efectuate în alte zone ale cetăţii se cunoaşte faptul că cea mai mare parte a construcţiilor sunt realizate din blocuri de calcar, rareori din cărămidă, dar ele au fost acoperite în general cu ţiglă (dacă ne referim la cele romane şi ulterioare).

Cercetarea rezistivimetrică a început prin realizarea câtorva sondaje electrice verticale care să permită să ne facem o imagine asupra valorilor rezistivităţii “normale” a formaţiunilor geologice din partea superioară a subsolului şi asupra influenţei probabile a neomogenităţilor reprezentate de fundaţiile zidurilor îngropate. A rezultat că, la partea superioară, solul are o rezistivitate reală de ordinul a 500 Ω m (influenţată atât de uscăciunea solului după o perioadă de secetă, cât şi de prezenţa a numeroase fragmente de calcar împrăştiate în sol, ca urmare a dărâmării fostelor construcţii din piatră), care creşte la peste 1000 Ω m în zonele în care există resturi de ziduri situate la mică adâncime sub nivelul solului. Substratul geologic are rezistivităţi de ordinul a 50 - 80 Ω m, corespunzând probabil stratului de loess, situat la adâncimea de -4/-5 m, pe care a fost construit oraşul antic.

Ca urmare a acestor informaţii a fost realizată o cercetare rezistivimetrică de suprafaţă, care a pus în evidenţă prezenţa unor zone cu rezistivitate electrică aparentă cu mult mai mare decât valorile medii, având drept cauză probabilă cantitatea mare de bolovăniş şi fragmente de cărămizi rezultate din dărâmarea vechilor construcţii, dar şi prezenţa unor platforme sau pavimente din piatră sau cărămidă (ca, de exemplu, în partea de NV a zonei cercetate rezistivimetric, unde rezistivitatea aparentă depăşeşte

1500 Ω m).

Cercetarea magnetometrică s-a realizat pe o zonă mai largă decât cea rezistivimetrică. Harta magnetometrică obţinută cu această ocazie a fost filtrată matematic în vederea obţinerii imaginii construcţiilor îngropate. Pe harta magnetometrică astfel filtrată (în anexa 2 prezentăm harta rezultată din lucrările anului 2000) se observă cu deosebită claritate o tramă stradală orientată V - E şi N - S (orientări cunoscute şi din săpăturile arheologice efectuate până în prezent, care au evidenţiat aceste două direcţii principale:

V - E, paralel cu via principalis a oraşului şi N - S, paralel cu cardo maximus).

Se constată imediat prezenţa a două străzi orientate aproximativ V - E (în zona nordică în carourile C1 - F2, în cea sudică pe direcţia B4 - F6, având o distanţă de cca. 35 m între ele), între care se află o insulă de clădiri, iar o altă stradă, orientată aprox. N - S, este evidentă în carourile C1 - B4. În ceea ce priveşte clădirile, foarte bine evidenţiate în această imagine, ele au în general dimensiuni de ordinul a 10 m x 10 m, unele compartimentate (de exemplu cea din carourile C4 - D4). Mai semnalăm prezenţa unor clădiri în formă de L (carourile E4 - E5 - F4 - F5, precum şi C4 - D4 din care face parte şi clădirea compartimentată menţionată mai sus), dar şi a altora care includ o construcţie centrală, interioară, în carourile A3 - B3 şi C6 - D6, ultima posibil înconjurată de un pavaj din cărămidă. Strada sudică descrisă mai sus este probabil şi ea pavată cu cărămidă, cel puţin în partea ei de E. Un astfel de pavaj este prezent, foarte probabil, şi în partea de N a străzii orientate N - S (în caroul C2). Construcţii din cărămidă sunt probabil prezente şi în carourile F4 şi G4, iar în F3 este posibilă existenţa unui cuptor.

Pe harta magnetometrică filtrată referitoare la zona cercetată în anul 2001, imaginea finală este destul de clară, numeroase ziduri de diferite orientări fiind bine individualizate, ea este însă uneori complicată de elemente liniare disparate şi cu direcţii diferite, ce corespund probabil unor construcţii ceva mai vechi şi/sau mai prost conservate. Elementul cel mai evident îl constituie o stradă cu lăţimea de 5 m ce se întinde pe aproape 100 m, traversând întreaga zonă (o vom numi strada principală, care, desigur, nu este tot una cu via principalis). Asupra acestei construcţii putem face câteva observaţii preliminare, urmând ca cercetarea arheologică să furnizeze ulterior detalii directe obţinute din săpătură: partea estică a străzii este orientată practic E - V, în timp ce partea sa vestică este orientată aprox. ENE - VSV (azimut magnetic cca. 2500), coborând probabil spre poarta de V; limita sudică a străzii pare să fie continuă în partea sa de E, în timp ce partea de V a străzii şi limita nordică a părţii estice sunt întrerupte de posibile stradele sau chiar de străzi mari (cum ar fi probabil şi continuarea spre N a cardo maximus).

Orientarea structurilor de detaliu (fundaţiile vechilor clădiri) este în general N - S şi V - E, mai ales în partea de E a zonei cercetate, dar apar şi unele structuri cu orientare perpendiculară sau paralelă cu partea vestică a străzii principale.

Distribuţia principalelor materiale de construcţie (calcar şi material tegular) arată că în partea de V a zonei cercetate a existat probabil un cartier cu construcţii din calcar foarte dense, în timp ce zona centrală pare să fie mai “aerisită”, probabil cu clădiri mai mari şi deci cu ziduri mai puţine.



Planşa 2



Yüklə 5,34 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   165




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin