1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

20. Augustin, com. Ormeniş, jud. Braşov

Punct: Tipia Ormenişului

Cod sit: 41569.01

Colectiv: Florea Costea - responsabil (MJI Braşov), Angelica Bălos - responsabil sector (MCDR Deva), Lucica Scurtu (MJI Braşov), Voica Istrate (Şc. Gen. nr. 11 Braşov), absolvenţii Mădălina Mărgineanu, Costel Cioancă (Univ. Alba Iulia), Laura Moţei, Florin Moţei (FIB), studenţii Dragoş Berariu, George Bounegru, Daniela Drăgoi, Corina Dinu, Viorica Dinu, Raluca Gheorghiu, I. Alex. Lascu, Cristinel Plantos (Univ. Alba Iulia)

S-a lucrat numai în punctul Augustin-Tipia Ormenişului, deoarece pentru siturile din raza comunei Racoş nu au existat fonduri, în ciuda importanţei naţionale pe care o au cetăţile şi construcţiile sacre din zonă (Ministerul Culturii şi Cultelor, poate şi din cauza unor disfuncţionalităţi de comunicare, nu a alocat nici un leu, deşi s-a revenit cu solicitări).

Cercetările au vizat trei zone: a. incinta; b. terasele sudice ale tipiei; c. terasele de la poalele tipiei, în imediata apropiere a râului Olt.

a. Incinta

Au fost trasate şapte secţiuni (S. I, S. III - S. VIII / 2001) şi o casetă (C. 4/2001), amplasate între „cazarmă” şi sanctuarul cu aliniamente din plinte de tuf vulcanic.

Secţiunile, paralele, au avut orientarea NE-SV (terase - prăpastie) şi au fost despărţite de câte un martor lat de 0,5 m. Caseta C. 4/2001 a ocupat cea mai mare parte din interspaţiul S. I – S. VIII/2001. În final, după demontarea martorilor, a rezultat o suprafaţă ce se extinde pe 2/3 din lăţimea platoului, între monumentele amintite.

Constatări:

- Pe toată suprafaţa decopertată a apărut un pavaj realizat prin tăierea cu dalta a stâncii din porţiunea dinspre prăpastie şi folosirea sfărâmăturilor rezultate la înălţarea părţii dinspre terase, până la cota stâncii tăiate. De-a lungul timpului, partea amenajată s-a tasat, coborând în unele locuri sub înălţimea rocii „cruţate”. În marginea dinspre prăpastie, în faţa bordurii „cruţate”, au fost aşezate 1 - 2 rânduri de lespezi de granit bine fasonate, paralele cu lungimea platoului. În mod cert acestea nu au avut rost defensiv, ci de a delimita o construcţie. De un rost defensiv nu poate fi vorba, atâta vreme cât în această parte cetatea nu putea fi atacată (pe lângă faptul că aici există o bordură din rocă cruţată).

- Pavajul rezultat din operaţiunea de nivelare conţine, şi în amestec cu pietrele aduse, dar şi pe suprafaţa lui, peste 2.000 de fragmente foarte mici de vase "macerate” şi seminate intenţionat uniform peste tot (fragmente descoperite în S. I/2001 fac parte din acelaşi vas cu fragmente descoperite în S. IV/2001, aflate la o depărtare de peste 12 m).

Este vorba de chiupuri, fructiere, căni, castroane, toate lucrate la roată şi de culoare roşie-castanie, fără a se putea spune că aceasta se datorează arderii secundare. Doar în două locuri, special adâncite, sub nivelul pavajului, s-au găsit două chiupuri sparte pe loc, modelate cu mâna, fără boabe de cereale sau alt conţinut. În cazul ambelor categorii de vase, credem că avem de-a face cu o spargere şi o „depunere” rituală. Pe podea, în afara a două cârlige-agăţători din fier în formă de S şi a unei figurine antropomorfe din lut, nu s-a găsit nici un fel de inventar specific locuinţelor sau altor tipuri de construcţii civile. Facem precizarea că piese din fier în formă de S nu s-au mai descoperit pe Tipia Ormenişului, decât în sanctuarul circular de pe terasă, deja publicat.

- Aproximativ în mijlocul suprafeţei cercetate, la mai puţin de 9 m depărtare (spre NNV) de „cazarmă”, a apărut un şir de trei plinte din calcar alb. Una se păstrează integral, dar este spartă pe loc (şi exfoliată de-a lungul timpului). Şi celelalte două au fost sparte pe loc încă din vechime, dar au fost în cea mai mare parte înlăturate încă de atunci, probabil la cucerirea romană. Distanţa între „centrul” plintelor este de 2,45 - 2,5 m. Plintele sunt aşezate într-un cerc de lespezi, tot din calcar, destul de bine fasonate şi astfel înclinate încât să le asigure stabilitatea. La rândul lor, lespezile se sprijină de o bordură de pietre mai mici, ansamblul dând, pe verticală, imaginea unei construcţii în trepte. Plintele nu sunt adâncite în pavaj, ci „plantate” în cercul de lespezi, deasupra acestuia. În restul suprafeţei cercetate s-au mai găsit alte suporturi de plinte sau plinte sparte pe loc, majoritatea deplasate fie la cucerirea romană, fie de-a lungul timpului, de rădăcinile arborilor.

- Suporturile de plinte nu au aceleaşi dimensiuni şi nu se înşiruie pe aceeaşi direcţie. Astfel se poate deduce că avem de-a face cu un sanctuar care a funcţionat în două faze, sigur mai veche fiind cea căreia îi aparţin plintele cu diametrul mai mic (unele suporturi ale lor fiind parţial acoperite de pavajul corespunzător plintelor mari, cu diametrul de aproape 1 m).

Deoarece cca. o treime din lăţimea platoului nu a fost cercetată, în prezent nu ne putem pronunţa nici asupra numărului de şiruri de plinte sau al plintelor, nici asupra orientării acestora. Sigur este doar faptul că pe Tipia Ormenişului a fost descoperit încă un sanctuar cu aliniamente (în realitate două), de data aceasta cu plinte din calcar alb, local. Până la dezvelirea integrală, ne ferim să facem aprecieri în ceea ce priveşte raportarea lui (lor) spaţială sau temporală la celelalte edificii de pe platou.

b. Pe Terasa I, în imediata apropiere a zidului incintei şi paralel cu acesta a fost trasată Secţiunea II/2001, lungă de 40 m şi lată de 2 m, cu scopul de a se completa profilul longitudinal al respectivei terase. Ea începe de la 13 m depărtare de prăpastia dinspre NNV (Racoş) şi ajunge la Secţiunea Magistrală de la începutul anilor ‘80, care a traversat incinta şi terasele.

Constatări:

- Nu există decât foarte puţine pietre căzute din zidul cetăţii sau din alte construcţii din incintă.

- În capătul dinspre Racoş (NNV) se prefigurează un şir de bolovani mari de calcar, bine fasonaţi şi adânciţi în nivelul hallstattian, foarte probabil fundaţia unei construcţii dacice mai vechi şi de mari dimensiuni. Peste nivelul acestora se conturează o construcţie din paiantă (dezvelită parţial), cu laturile de aproape 10 m.

- Fără a beneficia de o amenajare specială, Terasa I dacică a fost intens locuită în prima epocă a fierului, căreia îi aparţin numeroase vase negre canelate sparte pe loc şi câteva piese din bronz (ace de păr, lamele etc.).

- În capătul dinspre SSE au apărut alte două construcţii (locuinţe suprapuse, cea veche şi cu o vatră din lut făţuit). Nu ne putem pronunţa asupra dimensiunilor deoarece limitele lor au fost înregistrate doar transversal pe lungimea secţiunii.

- Nici deasupra acestora, nici în porţiunea dintre ele şi construcţia din capătul de NNV al secţiunii II/2001 nu s-au găsit decât câţiva bolovani căzuţi de pe platou. În schimb, peste tot se află lipitură de perete înroşită de foc, semn al existenţei altor construcţii din paiantă, cărora nu li s-a putut delimita conturul. Faptul se datorează neterminării săpăturii, nu atât din cauza intemperiilor din a doua jumătate a lunii august, cât din cauza lipsei de fonduri.

- De semnalat, în capătul dinspre SSE al secţiunii, prezenţa în rândul foarte abundentei ceramici dacice a trei fragmente greco-romane de import. În aceeaşi măsură se cuvine menţionată o turtă de bronz în greutate de câteva zeci de grame, care, împreună cu lingoul de argint şi cu dăltiţele descoperite anterior, probează funcţionarea pe terase a unui atelier de bijutier-orfevrar.

c. Pe toată durata campaniei 2001, cu precădere în zilele neprielnice lucrului pe Tipia Ormenişului, s-au practicat aproape 40 de sondaje. De data aceasta, locurile alese au fost reprezentate de primele terase de la poalele dealului, în stânga Oltului, între 300 - 700 m depărtare de vărsarea Pârâului Tipiei (Racilor) în acesta.

Constatări:

- Toate terasele beneficiază de surse de apă curgătoare care nu seacă total nici în anii excesiv secetoşi.

- În majoritatea sondajelor s-au evidenţiat vestigii sporadice şi atipice pentru a putea fi încadrate cultural şi, implicit, datate.

- În două dintre suprafeţele de sondaj au apărut dovezi sigure ale locuirii dacilor în Latène-ul final. Este vorba de colţul unei case din lemn din care s-a păstrat îmbinarea a două bârne aşezate orizontal. Ceramică modelată cu mâna sau lucrată la roată (cenuşie). În altă suprafaţă (care nu a putut fi extinsă şi se pare că a „căzut” în perimetrul altei locuinţe) a fost descoperită puţină lipitură de perete arsă, împreună cu fragmente castanii de la borcane modelate cu mâna şi fragmente cenuşii de la fructiere lucrate la roată.

Acestea din urmă, dar mai cu seamă locuinţa din bârne, fac dovada indubitabilă a locuirii dacilor şi în imediata apropiere a Oltului, nu doar pe terasele ce înconjoară dealul aproape de cota lui cea mai înaltă. Se poate spune acum că suprafaţa dintre Valea Tipiei şi Olt locuită de daci depăşeşte 15 ha.

Deşi înaintea campaniei 2001 am afirmat că ea va încheia cercetările de pe Tipia Ormenişului, dezvelirea „noului” sanctuar, dublată de abia amintita locuire a dacilor pe terasele inferioare ale Oltului, impun cu stringenţă nu doar continuarea, ci şi augmentarea săpăturilor de la Augustin, imposibil de înfăptuit fără o cofinanţare consistentă şi din partea Ministerului Culturii şi Cultelor.