1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

22. Balaci, com. Balaci, jud. Teleorman

Punct: Ruinele Curţii lui Constantin Bălăceanu

Cod sit: 152001.02

Colectiv: Nicolae Constantinescu - responsabil (IAB), Ecaterina Ţânţăreanu, Veronica Predoi, Pavel Mirea (MJ Teleorman)

Obiectivele campaniei 2001 au fost, în continuare, datarea ruinei păstrate din edificiul nobiliar de la Balaci, refacerea configuraţiei planimetrice originare şi durata vieţuirii în cuprinsul fostei curţi.

Observaţiile directe au permis răspunsuri parţiale la toate cele trei obiective, dar, de departe, cel mai important este acela că, la origine, cuibul rezidenţial de la Balaci arăta altfel: era mai întins, dezvoltându-se în mod sigur spre N, dar posibil şi spre S, cu o scară spre foişorul aflat deasupra pivniţei mici.

Într-adevăr, toate secţiunile din microzona N (secţiunile I - capătul de N, II şi IV) au permis cercetarea zidurilor care depăşeau aliniamentul nordic al pivniţelor, fie că era vorba de laturile de V şi E ale vechii case (secţiunile II şi IV).

În prima s-a dat de un zid gros de 1,18 m, în a doua grosimea zidului atingând 1,28 m; capătul de N al secţiunii I, respectiv peretele de V a căzut chiar pe un racord al pivniţei cu un perete de cărămidă perpendicular, demolat apoi până la soclul fundaţiei.

Fundarea casei - a pivniţei - a pornit de la un strat de humus negru, steril din punct de vedere arheologic, demonstrând că cel puţin în stadiul actual al cercetării o locuire medievală anterioară lipseşte, dacă nu punem în discuţie resturi vagi de locuire din mileniul I.

Gârliciul pivniţei mici (P2) s-a aflat în centrul preocupărilor în această campanie, el fiind ascuns vederii datorită umplerii cu gunoi. Din interiorul pivniţei mari, pe peretele de V se vede clar arcatura deschiderii. De asemenea, în interiorul pivniţei mici se vede arcul de deasupra golului intrării, marcat şi la exterior de un lintel de piatră fasonată, cu secţiunea pătrată. Exact pe direcţia E-V a fost amplasată secţiunea VII, cu scopul de a observa configuraţia gârliciului, zidul de S al acestuia fiind deja parţial degajat în campania precedentă (secţiunea III).

S-a identificat astfel grosimea zidului sudic din cărămidă de 0,85 m şi faptul că este înfipt direct în solul viu, brun roşcat de pădure (nu s-a atins talpa fundaţiei), fără să urmeze panta de acces, distrusă între timp. S-a identificat de asemenea şi peretele de sprijin al laturii de N a bolţii gârliciului, decroşat cu un lat de cărămidă faţă de zidul de S al pivniţei mici.

Materialul arheologic recoltat este inconsistent, sporadic ca răspândire şi nesemnificativ pe alocuri. Lipsesc evident semne de vieţuire intensă în cuprinsul fostei curţi boiereşti, chiar frapează, de exemplu, inexistenţa cahlelor de sobe. În concluzie, după două scurte campanii arheologice, monumentul bălăcean se dezvăluie ca un tip mult mai evoluat de casă nobiliară decât s-a presupus până acum, cu o posibilă analogie, strict contemporană (1690) la Afumaţi-Ilfov.

Bibliografie:

1. Anca Brătuleanu, Curţi domneşti şi boiereşti; Valahia veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea, Ed. Simetria, Buc., 1997, p. 15, 22, 27, pl. II;

2. Constantin Bălăceanu Stolnici, Cele trei săgeţi, Saga Bălăcenilor, Ed. Eminescu, Buc., 1990;

3. N. Constantinescu, E. Ţânţăreanu, V. Predoi, Balaci, în: Cronica cercetărilor arheologice din România, Campania 2000, Suceava, 2001.

23. Balta Sărată (Caransebeş), jud. Caraş Severin

Punct: Câmpul lui Poşta

Cod sit: 51029.07

Colectiv: Gh. Lazarovici (MNIT), Sorin Petrescu (MJERG Caransebeş)

Suprafeţele 5 (8 x 10 m) şi 6 (6 x 8 m), deschise în anul 2000, extinse din cauza complexelor descoperite în 1999 şi anterior, deosebit de mari, sunt amplasate în zona centrală a staţiunii, zonă în care începe locuirea şi unde au fost descoperite complexe de fază Vinča A3-B1, în special bordeie, şi locuinţe de suprafaţă (Vinča B1). S.6 este în jumătatea de N a sitului.

În aceeaşi zonă au fost descoperite complexe şi morminte din epoca bronzului, grupul Balta Sărată (o locuinţă de tip colibă şi o groapă), staţiunea eponimă a grupului.

Probleme mai importante:

Locuirea de epoca bronzului începe de la adâncimea de -0,2/-0,4 m, imediat sub stratul de humus şi are “aglomerări de materiale” provenind de la colibe precum şi unele gropi (cu diam. 1,1 m) provenind de la gropi de provizii sau fund de bordei (partea superioară distrusă de vechile lucrări agricole).

În zona livezii, în S.5: nivelul vincian porneşte de la -0,25 m, iar la -0,4 m este nivelul de dărâmare al unei locuinţe, nivelul de călcare fiind la -0,6 m. În zona de NV, în S.6 a fost descoperită o mare locuinţă cu obiecte de cult (vase capac de mari dimensiuni, idoli) pentru care suprafaţa a fost extinsă.

Stratigrafia:

- 0/-0,15 m humus actual, de culoare brun - gălbui­;

- -0,15-/0,25 m strat brun-cenuşos, granulos; la adâncimea de -0,25 m, în colţul de SE al S.5 apăreau fragmente ceramice de epoca bronzului (gr. Balta Sărată) precum şi resturi de chirpici mărunt, provenit de la pereţi de capăt, de la colibe sau locuinţe uşoare, sezoniere, de epoca bronzului şi de la unele medievale timpurii şi mici gropi de provizii (diametru 0,9 m);

- -0,25/-0,4 m strat mai granulos negru-cenuşiu;

- -0,4/-0,6 m strat brun, cu resturi de chirpici mărunt şi mai mare pe alocuri, în acelaşi strat cu dărâmături masive de complexe, cu împrăştieri în imediata vecinătate a lor. În zona de V apar resturi de la pereţi de locuinţe nearse (pământ galben). Cercetarea s-a oprit la acest nivel.

Complexele

Locuinţa 18, parţial preparată, continua sub profilul de SE al suprafeţei unde s-a extins cercetarea şi avea lăţimea de peste 2,5 m dar sub 3 m. Locuinţa a avut o folosire îndelungată, podeaua suspendată avea trei refaceri cu lut galben, ultima reparaţie a suferit arderi de la incendierea locuinţei. Din primele etape de locuire pe podea s-au găsit mai multe vetre sau funduri de casete pentru cereale, de formă dreptunghiulară cu lut ars gros şi mai bine ars (marcând o ardere intenţionată). Doar una dintre acele grupări avea structură de vatră (pământul era bătut şi mai nisipos).

În vecinătatea colţului de V, pe peretele de V, au fost descoperite două zone gospodăreşti: o vatră cu resturi de la o plasă de pescuit cu greutăţi de piatră de forma acelor idoli de prundiş (“Pebbelidols”); o instalaţie de la război de ţesut cu serii de 7 greutăţi conice despărţite de o greutate sferică cu gaura mai groasă, probabil pentru un fir de margine, mai gros; depuneri rituale de râşniţe (spre centrul peretelui de V şi spre centrul locuinţei), legate de abandonarea locuinţei şi de cultul Marii Zeiţe Mame (6 râşniţe cu faţa în jos peste cea de a 7-a aflată in situ). Spre centrul locuinţei se mai afla in situ o râşniţă mare şi un lustruitor.

Ritual cultic, agrar, legat de numărul 7: şapte este număr ritual, legat de culte ale Zeiţei Mame, de ex. două serii de 7 zeiţe cu tron şi o serie de zeiţe fără tron în complexele de cult cucuteniene de la Isaiia şi Poduri; 7 greutăţi în Sanctuarul 2 de la Parţa (cultura Banatului), de 2 ori câte 7 greutăţi în sanctuarul de la Sălacea, epoca bronzului), etc. (vezi Lazarovici & al. 2001, Parţa, Sanctuarul 2).

Materialul din locuinţă aparţine fazei Vinča B1.

Groapa 20 este fundul unei gropi de epoca bronzului cu materiale din grupul Balta Sărată, faza III, decorate cu dinţi de lup şi împunsături succesive.

Groapa 21 este fundul unui bordei medieval timpuriu în care au fost descoperite numeroase pietre arse de la acoperiş sau pietrar.

Planşa 17