1 august „A venit un nor şi l-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţii»

SĂMÂNȚA BUNĂ

AUGUST

2010

1 AUGUST

„A venit un nor şi l-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţii»"

Marcu 9.7
Incomparabilul Hristos

Diferitele curente filozofice sau păreri omeneşti îi în­deamnă pe oameni să-L imite pe Dumnezeu, să urmeze raţiunea de a face binele. Un filozof îşi îndemna chiar discipolii să-şi aşeze înainte un om cu caracteristici deosebite, imaginându-şi-l mereu lângă ei. Dar ceea ce idealul omenesc a produs, a fost în cel mai bun caz un model de imitaţie, iar admiraţia pe care acesta o inspira, nu a reuşit să se transforme vreodată în realitate.

Dumnezeu însă L-a prezentat lumii pe Fiul Său, pe in­comparabilul Hristos. El S-a dovedit capabil să acţione­ze asupra tuturor vârstelor, naţiunilor, temperamente­lor şi condiţiilor. El nu a fost numai Modelul cel mai înalt de virtute, dar şi Dăruitorul puterii pentru practicarea ei, exercitând o influenţă atât de profundă, încât, pe drept cuvânt, se poate spune că simpla amintire a ani­lor Săi de viaţă pe pământ a făcut mai mult pentru transformarea omenirii decât toate expunerile filozo­fice şi toate avertizările moraliştilor. Isus Hristos este Izvorul vieţii veşnice şi a tot ce e mai bun şi mai curat în viaţa creştină. Iată de ce Dumnezeu ne îndeamnă să privim la Fiul Său şi să ascultăm de El!

2 AUGUST

„Şi ziceau femeii: «Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi în­şine şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lu­mii.»"

Ioan 4.42
Sfoara de salvare

Deasupra cascadei Rinului, doi bărbaţi s-au răsturnat cu barca în apă şi strigau după ajutor. Li s-a aruncat o sfoară de salvare de pe mal. Unul dintre ei a prins sfoara şi a fost tras la mal, dar celălalt, de frică, s-a prins de barcă şi a fost dus în moarte. Amândoi s-au prins de ceva. În ceasul pericolului, amândoi şi-au pus încrederea în ceva. Amândoi au crezut în ceva. Numai unul a prins lucrul corect, celălalt a prins pe cel greşit. Nu este vorba de a prinde ceva ca salvare în ceasul morţii, ci de a prinde ceea ce este corect.

Aşa este şi cu privire la mântuirea noastră veşnică. Cei mai mulţi oameni se ţin tare de ceva. Unii gândesc că o religie îi poate scăpa, alţii gândesc că Dumnezeu va trebui să-i primească, fiindcă au dus o viaţă corec­tă. Acestea sunt „sfori" de salvare mincinoase ale dia­volului care duc în pierzare.

Singura „sfoară" de salvare este Domnul Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Numai cine se prinde de El este în siguranţă. El este salvarea dăruită de Dumnezeu.

3 AUGUST

„Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde suf1etul?"

Marcu 8.36
Oameni fericiţi

Istoria vorbeşte despre mulţi oa­meni care au râvnit, care au încercat să câştige toată lumea. Sărmanul Alexandru Macedon a mărşăluit con­tinuu să cucerească regat după regat, cetăţi în şir, îm­părăţii după împărăţii. La urmă a murit sub ameţeala alcoolului. Carol cel Mare a râvnit şi el să aibă măcar Europa sub sceptrul său, şi totul a fost o zbatere za­darnică. Napoleon, împăratul Franţei, şi-a făcut şi el vi­suri de a cuceri întâi Europa şi după aceea restul lumii. A vrut să subjuge Anglia, dar a fost bătut la Waterloo. A vrut răsăritul şi l-a înfrânt vântul, zăpada şi îngheţul Rusiei. Câtă trudă, câtă pierdere de vieţi omeneşti! A cucerit cineva lumea? Nu! Chiar şi cei mai cutezători aspiranţi la stăpânirea lumii s-au prăbuşit în ruşine şi dezamăgire. Lumea nu a fost cucerită, dar sufletul şi l-au pierdut.

Fericiţi sunt însă cei ce caută mântuirea sufletului lor! Fericiţi sunt cei ce au inima curată, spălată prin sângele Mântuitorului! Ei TI vor vedea pe Dumnezeu. Ei sunt moştenitorii unor valori mai mari decât întreaga lume, ei au dreptul de cetăţeni ai cerului şi numele lor este scris în cartea vieţii. Eşti şi tu un astfel de om fericit?

4 AUGUST

„Şi nu este de mirare, căci chiar satan se preface într-un înger de lumină."

2 Corinteni 11.14
Producătorii de naufragii

Pe coasta Labrador (America de Nord), în dreptul strâmtorii insulei Bell, pe vremuri erau unii oameni producători de naufragii. În timpul nopţilor furtunoase, ei ridicau o lumină în locuri periculoase, care să dea impresia a fi un far. Corăbierii surprinşi de furtu­nă erau atraşi de lumină, dar se pomeneau cu corăbiile sfărâmate de stânci. Atunci, aceşti oameni răi coborau de pe ţărm şi jefuiau tot ce găseau.

Tot aşa procedează diavolul cu oamenii. Pe marea vie­ţii sunt foarte mulţi oameni dezorientaţi prin „luminile" sale false. Acestea pot fi: filozofie, tradiţie, datini, închi­nare la idoli şi altele care au aparenţă, dar nu sunt reale, ci producătoare de naufragii sufleteşti. Cineva spunea că diavolul nu este niciodată mai satanic decât atunci când poartă cu el o Biblie. Aşa reuşeşte vrăjmaşul sufle­telor să înşele pe oameni. Dacă ar veni la oameni cum este arătat în multe caricaturi, cu coarne şi furcă, fieca­re ar fugi de el. Diavolul îşi amăgeşte ascultătorii, vestindu-le un mesaj greşit, o „lumină" care nu vine din adevărata Lumină a lumii, care este Mântuitorul. Să ne lăsăm atenţionaţi de aceste cuvinte şi să alergăm în braţele sigure ale Mântuitorului!

5 AUGUST

„Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potoleşte."

Proverbe 26.20
Cugetări

Rana săbiei poate să mai fie vindecată, însă rana clevetirii nu mai poate niciodată.

Nu vorbi de rău pe nimeni, căci dacă-i bârfeşti pe toţi, la cine vei cere o vorbă bună şi ajutor când n-ai să mai poţi?

Cei ce se grăbesc să-ţi spună laude când eşti la bine, la necaz cu aceeaşi grabă îşi vor bate joc de tine.

Când viaţa ta este aleasă şi de roade bune plină, să te aştepţi că nu sunt departe nici bârfelile. Niciodată nu-ţi sunt prieteni, niciodată nu-ţi vreau bine, cei ce vin numai să-ţi spună ce zic alţii rău despre tine.

Cel ce bârfind pe alţii caută cinstea, cu siguranţă, va rămâne până la urmă de dispreţ şi de ruşine.

Nu lăsa ca liniştea ta să fie tulburată necontenit de persoane care vin ca prieteni să povestească ce spun duşmanii tăi.

Nu e om fără lipsuri pe pământ, oricine ar fi el. Le ai şi tu pe ale tale, de aceea nu vorbi de rău pe alţii.

6 AUGUST

„Aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos..., fără nă­dejde şi fără Dumnezeu în lume."

Efeseni 2.12
Întoarcerea lui Dostoevski (1)

Indignat de robia iobagilor, scriitorul rus Fiodor M. Dostoevski (1821-1881) s-a alăturat unui grup de revoluţionari anti-ţarişti. Scriitorul a fost arestat şi condamnat la moarte. În ajunul Crăciunului anului 1849, tânărul a fost dus înaintea plutonului de execuţie cu alţi camarazi. Timp de o jumătate de oră, condamnaţii îngheţaţi fizic şi sufleteşte au asistat la slujba de îngropăciune. Cu puţin înainte de a se rosti co­manda „foc", un ofiţer gonind pe calul său apăru cu vestea schimbării pedepsei cu moartea la muncă silni­că.

Când convoiul sosi în Siberia, două femei din piaţă îi strecurară lui Dostoevski un Noul Testament. Pentru Dostoevski, bezna dezolării a fost înlăturată de izbuc­nirea de lumină pe care a găsit-o în ISUS HRISTOS pe care nu-L cunoscuse. Acolo, în Siberia, scriitorul s-a vă­zut fără Hristos, fără nădejde, fără Dumnezeu şi în rolul fiului risipitor. Acolo, Dostoevski a trăit experienţa con­vertirii: s-a dezis de aroganţa intelectualităţii ruse, a renunţat la ideile sale politice şi s-a dedicat din inimă lui Hristos. Cel care altădată era departe de orice nădejde, fusese acum apropiat prin credinţa în Hristos.

7 AUGUST

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat."

Tit 2.11
Întoarcerea lui Dostoevski (2)

La capătul a zece ani lungi în Siberia, scriitorul s-a întors în viaţa petersburgheză cu o cre­dinţă de nezguduit. „Dacă cineva mi-ar dovedi că Hris­tos Se află în afara adevărului, atunci aş prefera să ră­mân cu Hristos decât cu adevărul", mărturisea el.

Apoi a călătorit mult prin Europa, ceea ce a dus la că­deri zdrobitoare, dar şi la ceasuri de căinţă amară. Toate scrierile sale ulterioare au gravitat în jurul în­toarcerii şi reîntoarcerii la Mântuitorul. Toate au culmi­nat cu dragostea lui Dumnezeu pentru păcătosul ne­norocit, o dragoste care se jertfeşte. Tematicile scrie­rilor lui sunt impregnate de bucuria mântuirii.

Fiica lui, Aimee, a povestit: „Ne-a chemat lângă pat, ne-a luat mânuţele (avea patru copii) şi ne-a spus: «Copii, niciodată să nu uitaţi ce vă spun acum. Aveţi credinţă deplină în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi de ierta­rea Lui. Vă iubesc mult, dar iubirea mea este nimic în comparaţie cu iubirea Lui. Chiar dacă vreodată ajun­geţi să disperaţi, să nu vă pierdeţi niciodată încrede­rea în Dumnezeu. Umiliţi-vă înaintea Lui ca înaintea unui tată. Imploraţi-i iertarea, şi El Se va bucura de po­căinţa voastră, tot aşa cum s-a bucurat tatăl de în­toarcerea fiului risipitor...»"

8 AUGUST

„...Numele Tău este ca o mireas­mă vărsată..."

Cântarea Cântărilor 1.3
Numele Tău

Despre nimeni altcineva nu se poate face o astfel de afirmaţie decât despre Isus Hristos. Smerenia desăvârşită a Mântuitorului este ca o mireasmă vărsată. EL, singurul care putea alege cum să Se nască, a intrat în această viaţă ca unul dintre cei mulţi. El a zis:.....Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă" (Luca 22.27). Găsim scris de­spre El că atunci „când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri..." (1 Petru 2.23).

Măreţia miresmei vărsate a Numelui Domnului o ve­dem şi în blândeţea Sa desăvârşită. Cât de smerit este Domnul, şi totuşi cât de credincios, de atent şi de res­pectuos! În toate împrejurările Şi-a arătat blândeţea. Chiar şi în ceasul morţii, El a auzit strigătul disperat al credinţei tâlharului. Să remarcăm mireasma vărsată din echilibrul Său lăuntric desăvârşit! Să ne gândim la cura­jul Său lăuntric! În Isus Hristos se unesc toate trăsături­le unui caracter desăvârşit, echilibrat, perfect. Nu este El oare asemenea unei miresme vărsate, nu este El oare plin de farmec?

Preaiubitul nostru-i Domnul, / Unic sus şi pe pământ; Glasul Lui e armonie, / Minunat e-al Lui Cuvânt.

9 AUGUST

„Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vor­beşte!..."

Evrei 12.25

Dumnezeu ne vorbeşte

Dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni este nespus de mare; acest fapt este dovedit şi de vorbirea lui Dumnezeu către oameni. Dumnezeu vor­beşte prin creaţie: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. Şi aceas­ta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit" (Psalm 19.1, 3). Dumnezeu vorbeşte prin conştiinţă: „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu" (Romani 1.19).

Dumnezeu vorbeşte prin Fiul: „La sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul..." (Evrei 1.2). Dumnezeu vor­beşte prin Cuvântul Său: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos" (Romani 10.17). Dumnezeu vorbeşte prin evenimen­te: „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul... El le dă înştiinţări..." (Iov 33.14,16).

Cititorilor! Dumnezeu vorbeşte zilnic către inimile noastre în diferite moduri. Să ascultăm vorbirea lui Dumnezeu către noi!

10 AUGUST

„Preaiubitule, nu urma răul, ci bi­nele. Cine face binele, este din Dumnezeu; cine face răul, n-a vă­zut pe Dumnezeu."

3 Ioan 11
Urmele paşilor

La o închisoare era un criminal condamnat pe viaţă. Mâinile şi picioarele îi erau în lanţuri, căci era considerat foarte periculos. Maşina poliţiei aduse noi condamnaţi, între ei era şi fiul criminalului, condamnat şi el pe viaţă pentru crimă. Şi el avea mâinile şi picioarele în lanţuri. Aşa s-au întâlnit tatăl şi fiul. Tristă întâlnire! Fiul îşi ridică mâinile înlănţuite spre tatăl şi îl întrebă: „Pentru asta m-ai adus pe lume?" Bătrânul roşi şi lăsă să-i cadă capul pe piept. Nu răspunse niciun cuvânt.

În multe cazuri, copiii fac ce văd rău la părinţi. De aceea să ne gândim toţi care suntem părinţi: pe ce cale merg paşii noştri? Aceasta este o întrebare esenţială pentru fiecare familie. De răspunsul corect depind mul­te lucruri pe care copiii le imită.

Apostolul Pavel a călcat pe urmele paşilor Mântuitoru­lui şi a putut spune: „De aceea vă rog să călcaţi pe ur­mele mele. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos" (1 Corinteni 4.16; 11.1). Cine mer­ge pe urmele Domnului şi Mântuitorului este unul care urmează binele şi poate lăsa în urmă un exemplu pentru ceilalţi.

11 AUGUST

„Cine seamănă nelegiuire, nelegluire va secera, şi nuiaua nelegiuirii lui este gata." Proverbe 22.8

Ce semănăm, vom secera

Un ţăran din Serbia era supărat că a venit ploaia şi i-a udat fânul aproape uscat. A ridicat coasa şi s-a răstit spre cer înjurând. în acel moment, un trăsnet l-a doborât şi l-a omorât pe loc.

Judecata lui Dumnezeu faţă de nelegiuirile oamenilor poate cădea imediat asupra lor sau poate fi amânată. Un lucru este sigur: nelegiuirile nu dispar de îndată ce au fost înfăptuite. Nu, ele rămân, iar mai târziu îşi vor da roadele. Conştiinţa noastră ne va aduce aminte de zilele în care, după ce am semănat păcatul, a urmat un seceriş de nelinişte şi de suferinţă.

Înaintea lui Dumnezeu vor fi date la iveală toate lu­crurile ascunse. Cel care nu L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor va fi judecat după faptele lui.

De aceea, cititorilor, recunoaşteţi-vă şi mărturisiţi-vă vinovăţia în faţa lui Dumnezeu! Chiar dacă n-am ridicat coasa spre cer ca ţăranul din Serbia, avem multe la ac­tivul vieţii noastre pentru care merităm judecata divi­nă. Să alergăm acum la bunătatea şi harul Mântuitoru­lui şi vom găsi iertare! Numai crezând că Mântuitorul a purtat povara păcatelor noastre, vom scăpa de jude­cata care ne aşteaptă.

12 AUGUST

„ ...diavolul... de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui..."

Ioan 8.44
Diavolul - tatăl minciunii

Fiecare om trebuie să se înfăţişeze cândva în faţa lui Dum­nezeu, chiar dacă nu a crezut în El. Acum, Dumnezeu Se lasă găsit de oricine. Dar cine nu-L crede pe Dumnezeu, este un învins al diavolului. Pe acesta, oamenii îl iau prea puţin în serios şi fără să observe aleargă pe căile lui.

Cândva, diavolul i-a înşelat pe strămoşii noştri. De atunci, urmaşii lor sunt deschişi pentru minciunile lui şi astfel au fost duşi tot mai departe de Dumnezeu. Una din minciunile diavolului sună astfel: „Este prea devreme să te interesezi de Dumnezeu. Bucură-te de viaţă, caută-ţi un câştig bun şi trăieşte-ţi tinereţea!" Pe bătrâni îi înşală cu vorbele: „Este prea târziu, ai pierdut ocazia să vii la Dumnezeu." Altuia îi şopteşte: „Dumnezeu este prea bun, ca să te pedepsească pentru răul care l-ai fă­cut. Nu-ţi face griji, doar Dumnezeu este dragoste." Al­tuia îi spune: „Tu nu eşti destul de bun pentru Dumne­zeu; El are multe pretenţii." Celor neliniştiţi le spune: „Drumul spre mântuire pe care ţi-l oferă Biblia este prea simplu pentru a fi adevărat. Ar fi prea frumos, dacă ar trebui numai o simplă recunoaştere a păcatului şi o cre­dinţă în Isus." Aşa sunt minţiţi oamenii permanent de diavolul şi duşi în pierzarea veşnică.

13 AUGUST

„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi», din­tre care cel dintâi sunt eu."

1 Timotei 1.15
Există minuni

Un ateu ţinea în faţa multor muncitori o cuvântare, în care lua în derâdere minunile Bibliei. „Cui i s-a întâm­plat deja o minune?" Întrebă batjocoritorul.

Unul din muncitori se ridică şi spuse: „Colegilor, voi mă cunoaşteţi când am fost beţiv. Voi ştiţi că în viaţa mea s-a petrecut o minune. Sunt eu o minune?"

Din toate părţile i s-a răspuns: „desigur" şi „da", spre indignarea vorbitorului.

Ateul răspunse: „Bine, prietenul meu, tu vrei prin aceasta să spui că ai întors vechea pagină şi ai început una nouă."

„Nu", răspunse acel om, „Hristos a întors pentru mine pagina."

Nu există o minune mai mare decât faptul că Isus Hristos a venit în lume pentru a mântui păcătoşi şi pentru a face din ei oameni noi. Minunea harului a fă­cut din Saul un Pavel, dintr-un duşman al lui Hristos un urmaş fidel al Domnului, pentru care a dat totul. Dacă vrei, se poate petrece această minune a harului şi în tine.

14 AUGUST

Tu nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu..."

Marcu 12.34

Aproape

Un gram nu cântăreşte niciodată cât cântăreşte o tonă. 0 ţiglă nu formează acoperişul unei case. O pagină nu este o carte. Un copac nu este o pă­dure. O literă nu înlocuieşte toată propoziţia. Cu o rân­dunică nu se face primăvară.

Se poate întâmpla ca cineva să aibă aproape toţi ba­nii pentru o călătorie cu avionul, dar fiindcă nu-i are pe toţi, trebuie să rămână acasă. Dacă la un examen eşti aproape de a-l trece, nu vei promova mai departe; da­că la gară soseşti aproape imediat după plecarea tre­nului, este prea târziu.

Există oameni care sunt aproape credincioşi, şi to­tuşi vor fi pierduţi pentru veşnicie. „Aproape" nu este niciodată un lucru real, sigur, definitiv. Poate aţi auzit de multe ori vestindu-se Evanghelia şi aţi fost aproape de a vă recunoaşte păcătoşenia în faţa Mântuitorului. Dar, dacă nu aţi făcut pasul decisiv, vă îndepărtaţi tot mai mult de calea mântuirii şi veţi rămâne veşnic în „întunericul de afară".

Nu şovăiţi, faceţi acum un pas hotărât spre Mântui­torul! El vă aşteaptă. Nu vă lăsaţi amăgiţi de gândurile rele. Reţineţi: aproape nu este un lucru real!

15 AUGUST

„Să ştie bine dar toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi."

Faptele Apostolilor 2.36
Domn şi Hristos

Fiul veşnic al lui Dumnezeu a fost gata să ia chip de rob devenind Om adevărat. El, care a fost Dumnezeu şi a ră­mas pentru totdeauna Dumnezeu, a acceptat să devină Om. Aceasta este o taină pe care mintea omenească nu o poate explica, dar care este vrednică de respect. Această înjosire de bunăvoie a Domnului Isus a fost vestită deja din vechime. în Isaia 53 citim: „...N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa..."

În umblarea Sa pe pământ, Domnul a spus: „...am cobo­rât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a tri­mis." Mântuitorul a fost ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce, unde a împlinit lucrarea de mântuire, pe care Dumnezeu i-a dat-o să o facă. Isus a împlinit, ca Rob ascultător, toată lucrarea spre satisfacţia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a dat cel mai înalt loc ca Om. El este acum Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor. Va veni o zi, în care orice genunchi se va pleca în faţa Lui şi orice limbă va mărturisi că El este Domnul.

Fericiţi sunt acei oameni care de aici, de pe pământ, îl ac­ceptă în viaţa lor pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor.

16 AUGUST

„Când Mă va chema, îi voi răspun­de; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi."

Psalm 91.15
Tehnica de comunicare - o binecuvântare sau un blestem?

Ţelul noii tehnici de comunicare este găsirea peste tot şi întotdeauna a persoanei căutate. Fie pe e-mail sau SMS, pe reţeaua fixă sau satelit, posibilităţile de a fi în direct s-au multiplicat mult în ultimii ani. Pe unii îi ener­vează când un telefon mobil sună sau oamenii se plimbă şi gesticulează cu importanţă vorbind la telefon. Câteo­dată ne dorim să putem decupla aceste cutii sunătoare, incomode pentru a avea din nou linişte ca odinioară. Dar fără aceste telefoane mobile este de neînchipuit un an­gajat care lucrează în serviciul extern.

Dar peste aceste mijloace de comunicare, nu trebuie să-l neglijăm sau chiar să-l uităm pe cel mai important: rugăciunea. Dumnezeu poate face mai mult decât a da câteva sfaturi înţelepte la telefon. Îl putem ruga să in­tervină acolo unde ni se pare că nu mai există nicio cale de ieşire. Din nefericire, la mulţi creştini este adesea în­treruptă legătura spre cer. Dumnezeu nu ne ascultă când ne împotrivim să dăm urmare poruncilor Sale. „Fi­rul" se repară numai dacă cerem iertare şi suntem as­cultători. Atunci Dumnezeu ne ascultă întotdeauna şi ne va da ceea ce este bun pentru noi. Vorbiţi cu Dumnezeu?

17 AUGUST

„Fărădelegea pe care a urzit-o, se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut-o, se pogoară înapoi pe ţeasta capului lui."

Psalm 7.16
Nu respinge iertarea! (1)

Tânărul Jim provenea dintr-o familie onorabilă şi era cunoscut ca un om cumsecade. La o partidă de po­cher, şi-a pierdut cumpătul şi l-a împuşcat pe prietenul său. Arestat pe loc, Jim a apărut în faţa tribunalului şi a fost condamnat la moarte. Disperaţi, părinţii au lan­sat o campanie de apel la guvernatorul statului pentru graţiere. Fiind o familie cu nume bun, o mulţime de oa­meni s-a alăturat petiţiei lor. În fiecare zi soseau în bi­roul guvernatorului teancuri de scrisori.

Guvernatorul, un bun creştin, ca reprezentant al po­porului, a hotărât semnarea actului de graţiere. Deoa­rece comunicarea unei veşti atât de importante era un act solemn, se hotărâse să-i ducă personal graţierea. Dar, nu oricum! Cu ocazia aceea, s-a hotărât să îmbra­ce mantaua de cleric pe care o purtase în tinereţe, ca să reprezinte mai bine iertarea oferită în dar de Dum­nezeu, însoţit de un gardian, guvernatorul s-a îndrep­tat spre celula condamnatului la moarte. Jim aştepta disperat o intervenţie. Ce momente grele sunt acelea ale aşteptării unei speranţe cât de mici!

18 AUGUST

„ ...trecuse cu vederea păcatele dinainte..."

Romani 3.25
Nu respinge iertarea! (2)

Când Jim i-a văzut pe cei doi apropiindu-se, a izbucnit mânios: „Lasă-mă în pace! Eşti al şaselea care mă baţi la cap cu crucea. Lasă-mă în pa­ce!" Guvernatorul a continuat să se apropie, zicându-i: „Ascultă-mă tinere; am o veste bună pentru tine. Am chiar vestea pe care o aştepţi..." - „N-am nevoie! Sunt sătul de aşa ceva. Lasă-mă în pace!" - „Prietene, dă-mi voie să-ţi vorbesc..." - „Pleacă, pleacă, dacă nu chem garda!" Mâhnit, guvernatorul mai făcu un apel: „în Nu­mele lui Dumnezeu, te rog, dă-mi voie să-ţi spun de ce am venit şi apoi plec..." - „Gardă, gardă, ia sutana de aici!" - „îmi pare extrem de rău!" zise trist vizitatorul, apoi se întoarse şi plecă.

În timp ce guvernatorul se îndepărta, gardianul pri­vea uluit când la unul, când la altul... Apropiindu-se de Jim, îi spuse: „Ştii cine a fost? Chiar guvernatorul!" -„Guvernatorul?" întrebă Jim uluit. - „Chiar el. Venise cu mandatul de graţiere."

Simţind că se prăbuşeşte în gol, Jim gemu crispat: „Dă-mi o foaie, repede o foaie şi un toc!" Cu broboane reci pe frunte şi cu mâna tremurândă, Jim scrise la re­pezeală o petiţie.

19 AUGUST

„lată, Eu stau la uşă şi bat..."

Apocalipsa 3.20
Nu respinge iertarea! (3)

În petiţia sa, Jim scrise: „Mult prea stimate guvernator, de o mie de ori vă cer iertare pen­tru modul nebunesc în care m-am comportat... Vă rog din suflet să mai veniţi o dată şi vă promit solemn că am să mă comport onorabil, dându-vă toată cinstea."

Când petiţia sosi pe masa guvernatorului, acesta o citi, apoi întoarse foaia şi scrise cuvintele: „Cazul nu mai prezintă interes. Clasat."

Înainte de a fi executat, Jim a fost întrebat care este ultima sa dorinţă. Cu ochii căzuţi în orbite, cu privirea pierdută, Jim spuse: „Ultima dorinţă? Da... vă rog să scrieţi către toţi tinerii din America: Jim nu moare pen­tru că a ucis un om, ci pentru că a respins iertarea oferită."

Unul mai mare decât guvernatorul american bate la uşa inimii tale. Este ISUS HRISTOS, Marele Eliberator, care a câştigat şi pentru tine posibilitatea graţierii. Pâ­nă acum probabil ai fost cel care ai respins vestea bu­nă adusă de Mântuitorul prin ucenicii Săi. Nu ţi-ai luat timp să asculţi o clipă ce vrea să-ţi spună această ves­te. Vreau să te atenţionez că s-ar putea să fie ultima bătaie la uşa inimii tale. Deschide până când cazul tău nu va fi clasat! Atunci va fi prea târziu.

20AUGUST

„în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nu­me dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi."

Faptele Apostolilor 4.12
Visul

Din secolul al Xlll-lea, omenirea a avut pe lângă visul zborului sau visul tinereţii eterne, încă un vis: „perpetuum mobile". Visul consta în construirea unei maşini care, după ce era pusă în funcţiune, să rămână în miş­care fără alimentare cu energie. Din ideile îndrăzneţe ale învăţatului Isaac Newton şi Gottfried Wilhelm Leibniz ştim că o astfel de maşină nu poate funcţiona din motive principiale. Visul „perpetuum mobile" s-a spulberat.

Dar omenirea visează nestingherită un alt vis: imagi­nea înşelătoare a autosalvării. Mulţi cred că se pot eli­bera singuri de vina în care au ajuns prin ei înşişi. Pentru a rămâne la imagine: se consideră că „energia" folosită la a face răul, ar trebui să fie suficientă pentru a repara greşeala, fără un ajutor din afară. Dar fiecare copil ştie că nimeni nu se poate salva sau scoate din mocirlă tră­gând de propriul moţ. Este nevoie de un salvator.

Aici apare oferta de har a lui Dumnezeu. Salvatorul este Domnul Isus Hristos. Nu există un alt Salvator în afară de El. Dumnezeu L-a înălţat pe Fiul Său ca Mântui­tor şi Căpetenie a mântuirii.

21 AUGUST

„Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte."

Psalm 27.10
Primire

Părăsit de la naşterea sa, bărbatul despre care do­resc să relatez, a trăit zile grele într-o familie care l-a crescut fără pic de afecţiune. Mai târziu a fost retras din acest mediu puţin primitor şi încredinţat unei fami­lii creştine, care s-a ocupat de el cu dragoste. Pe la vârsta de douăzeci de ani, s-a angajat ca servitor într-o fermă şi a rămas acolo toată viaţa sa. Ajuns la o vârstă înaintată şi paralizat de un braţ, a fost primit, în ultimii săi ani, într-un azil.

Un singur lucru îl susţinea în mijlocul necazurilor sale: credinţa în Mântuitorul. El ştia că „suferinţele din vre­mea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare..." (Romani 8.18). Familia sa era aduna­rea credincioşilor. Când întâlnea un credincios, îi plă­cea să vorbească despre Mântuitorul şi, când se des­părţea de el, avea obiceiul să spună: „La revedere, pe duminică!" Pentru acest bărbat, zilele pe pământ s-au sfârşit; pentru el era veşnica duminică, cu Domnul şi Mântuitorul său pentru totdeauna.

Cititorule! îl cunoşti şi tu pe acest Mântuitor, care nu te părăseşte niciodată, care vrea să fie cu tine în această viaţă, dar şi în veşnicie?

22 AUGUST

„Era ziua pregătirii Pastelor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: «lată împăratul vostru!»" loan 19.14

Hristos, împăratul

De la sosirea Lui, împăratul nu a fost primit, ci a fost respins. Tot timpul vieţii Sale pămân-teşti EI a avut parte de aceeaşi atitudine din partea lui Israel. Culmea răutăţii şi a urii s-a manifestat atunci când Pilat L-a prezentat pe ISUS poporului ca pe împă­ratul lor.

Domnul Isus a fost dat în mâna lui Pilat de către pre­oţii şi cărturarii lui Israel cu învinuirea că S-a făcut pe Sine „Hristosul, împăratul" (Luca 23.2). Pilat nu s-a mulţumit cu această învinuire a lor, ci L-a cercetat. La întrebarea sa: „Eşti Tu împăratul iudeilor?", Domnul Isus a dat acea mărturie minunată: Da, Eu sunt împă­rat. „Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lu­me, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr, ascultă glasul Meu" (loan 18.37). Pilat L-a scos afară, în faţa poporului şi le-a spus pentru a treia oară: „Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El." Dar poporul, aţâţat de preoţi şi de cărturari, a cerut: „Răs-tigneşte-L, răstigneşte-L!" Ce groaznic! Pilat a între­bat înfiorat: „Să răstignesc pe împăratul vostru?"; însă ei nu L-au recunoscut pe adevăratul lor împărat.

23 AUGUST

„Căci, dacă atunci când eram vrăj­maşi, am fost împăcaţi cu Dumne­zeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui." Romani 5.10

Mijlocul de salvare

Câţiva creştini au vorbit odată cu o femeie libaneză despre dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni. Dar fe­meia nu era deschisă pentru vestea bună şi a replicat Ia aceasta cu multe argumente.

Într-o zi, fiul ei a avut un accident. Acum avea nevoie urgentă de o transfuzie de sânge. în acea zonă mun­toasă trebuia găsit cineva care avea aceeaşi grupă de sânge ca băiatul şi era dispus să doneze sânge. Numai pastorul satului avea respectiva grupă sanguină şi aces­ta nu a ezitat să-l ajute pe băiat. Mulţumită transfuziei de sânge, băiatul s-a însănătoşit repede.

O transfuzie de sânge este câteodată singurul mijloc de salvare a vieţii unui om. Dar Isus Hristos, Fiul lui Dum­nezeu, Şi-a dat din dragoste viaţa pentru mine. El a mu­rit în locul meu şi a purtat judecata pe care o meritam eu pentru păcatele mele. Astfel, El a făcut pentru toţi cei care cred în El pace cu Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică."

24 AUGUST

„Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!"

Evrei 10.35
Nu vă părăsiţi încrederea!

Un misionar care predica Evanghelia într-o ţară foarte săracă era însoţit de ajutorul său. La un moment dat nimeriră într-un pustiu. Ajutorul spuse misionarului: „Nu mai avem decât un pumn de orez pe fundul sacului." - „Nu cred", răspunse misiona­rul. „Cum nu, vino şi vezi!" Atunci misionarul zise: „Noi avem un pumn de orez şi un Dumnezeu atotputernic; şi aceasta e cel mai important." La scurt timp se auziră nişte sunete de clopote. Un explorator englez cu caravana sa pătrunsese în acel pustiu tocmai când cei doi aveau ne­voie de ajutor.

Cine poate descrie în cuvinte bucuria cea mare de-a avea pe Cineva în cer, a Cărui inimă este cu noi în toate în­cercările şi durerile drumului nostru prin lume? Ce bogăţie! Ce realitate divină! Domnul şi Mântuitorul nostru, care de­ţine toată puterea, Se află în cer pentru noi. Putem să contăm pe El oricând. El pătrunde toate simţurile noastre într-un mod pe care niciun pământean n-ar putea să o facă.

Probabil, noi nu o să călătorim niciodată printr-un pustiu ca cei doi, dar anumite situaţii din viaţă ne pot duce în stări asemănătoare. Să ne apropiem tot mai mult de iz­voarele inepuizabile de consolare, care se găsesc în Mân­tuitorul. Numai aşa vom fi plini de încredere.

25 AUGUST

„Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu sufe­rinţa, era aşa de dispreţuit că îţi în­torceai faţa de la El..."

Isaia 53.3
Pictorul şi tabloul

Meditând la cele citite în versetul de astăzi, pictorul şi-a luat creionul şi a desenat o coroană de spini. Ochii i s-au umplut de lacrimi pe măsură ce înainta cu dese­nul. Deodată i-a trecut prin minte un gând: eu sunt pictor... cu pensula mea, voi mărturisi dragostea Mân­tuitorului meu.

Pictorul s-a pus pe genunchi şi s-a rugat lui Dumne­zeu, ca pânza lui să poată vorbi tuturor despre aceas­tă dragoste, care s-a revărsat în el şi în toţi care cred în Mântuitorul. Toată puterea talentului unită cu ado­raţia pentru Domnul său preaiubit străluceau în acel tablou, ce reprezenta răstignirea Mântuitorului. A do­nat tabloul oraşului său natal, şi el a fost expus în cele­bra galerie, unde toţi locuitorii au venit să-l admire. Ochii tuturor celor ce contemplau tabloul s-au umezit de lacrimi. Fiecare s-a întors impresionat, întrebându-se şi fiind mişcat în inimă de această dragoste divină, pe care au scos-o în evidenţă cele două propoziţii scrise în partea de jos a tabloului: „lată ce am făcut Eu pentru tine; Tu ce-ai făcut pentru mine?"

Să ne gândim şi noi la aceste cuvinte!

26 AUGUST

„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!..."

1 loan 3.1

Dragoste divină, sfântă,

Ce adânc Te dăruieşti!

Şi din inima lui Isus

Peste vremi aceeaşi eşti.
Ca o fiară urmărită,

Ca un şoim lovit eram,

Isus m-a scăpat de moarte,

Peste răni a pus balsam.

Dragoste divină, sfântă,

Mi-ai iertat orice păcat,

Voi cânta de fericire

Toată viaţa ne-ncetat.

Iar în clipa înserării,

Când trudit ajung la prag,

Voi intra privind la Isus

În locaşul pregătit.

El în cer ne va deschide

Poarta de mărgăritar,

Şi spălaţi în a Lui sânge

Vom păşi salvaţi prin har.

27 AUGUST

„Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama."

Iov 33.14
Anul inundaţiilor

Va mai amintiţi de inundaţiile din anul 2005? A fost un adevărat an al inundaţiilor; din Banat până în Moldova, ploile au făcut multe ravagii. O mulţime de case au căzut în apă, podurile au fost luate de ape, culturile au fost distruse şi unii oameni şi-au pierdut viaţa luaţi de viiturile de ape.

La astfel de întâmplări, oamenii îşi pun întrebarea: „De ce?" sau „Cum permite Dumnezeu astfel de ca­tastrofe?" Unii, în necredinţa lor, merg până acolo, în­cât îndrăznesc să-L acuze pe Dumnezeu de toate ne­norocirile care ating lumea. „Dar niciunul nu zice: «Un­de este Dumnezeu, Făcătorul meu... care ne învaţă mai mult decât pe dobitoacele pământului şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?»" (Iov 35.10-11).

Dumnezeu vrea prin toate mijloacele să-i facă pe oa­meni să înţeleagă deşertăciunea lucrurilor de pe pă­mânt şi să le caute pe cele veşnice. Dacă o nenorocire ne va atinge pe noi înşine sau pe cei dragi ai noştri, în loc de a vedea un Dumnezeu lovind arbitrar pe cel ne­vinovat împreună cu cel vinovat, să deosebim mai de­grabă o chemare la pocăinţă, ce ne este adresată fie­căruia în parte. Să nu dispreţuim aceste avertizări!

28 AUGUST

„Căci, cine păzeşte Legea şi gre­şeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate." lacov 2.10

Nemulţumirea epitropului

Epitropul Kunkel era nemulţumit de predicile preotului său Gustav Knak. Se supăra de fiecare dată, când preotul îi numea pe ascultă­torii săi păcătoşi pierduţi. El dusese doar întotdeauna o viaţă ordonată! Kunkel se supăra şi pentru că preotul vor­bea mult despre Isus. „Cum se face că preotul mă nu­meşte un păcătos? De ce rosteşte atât de des Numele Isus?" Toate acestea l-au supărat atât de mult pe epitrop, încât nu s-a mai dus la biserică. Soţia lui Însă frecventa mai departe biserica.

Într-o zi, preotul o întrebă pe doamna Kunkel despre so­ţul ei. „Nu mai poate auzi Numele Isus", a răspuns ea. „Salutaţi-l din partea mea şi îl rog să vină de urgenţă la mine."

Kunkel se aştepta la o predică mustrătoare. Dar Knak l-a întâmpinat prietenos şi a intrat în discuţie cu epitropul. La întrebarea, cum stau lucrurile cu sufletul său, Kunkel a răspuns: „Oh, cred că am trăit în aşa fel, încât voi ajunge în cer!" Knak a replicat: „Ştii acest lucru sigur? Problema este atât de importantă, încât nu ne putem bizui pe păre­rea noastră. Să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu." Când Knak a trecut cu el prin cele zece porunci şi i-a explicat im­portanţa acestora, Kunkel a înţeles: Da, el era un păcătos! Avea nevoie de Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lu­mii! A recunoscut în faţa lui Dumnezeu vina sa şi L-a ac­ceptat pe Hristos prin credinţă ca Salvatorul său.

29 AUGUST

„...Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată sunt viu în vecii vecilor..."

Apocalipsa 1.17-18
Hristos, Cel dintâi şi cel de pe urmă

Împărăţia morţii nu putea să-L ţină pe Domnul vieţii. Moartea şi învierea lui Hristos s-au săvârşit aşa cum spune Scriptura. Prin moarte, Domnul a luat puterea aceluia care avea puterea morţii, adică a satanei şi a izbăvit pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. Domnul a câştigat cheia morţii şi a mormântului. Unde este Domnul, moartea trebuie să se dea la o parte. Toţi cei ce cred în Mântuitorul pot să se bucure de această biruinţă.

Învierea Domnului Isus este arătată în Scriptură mai mult de o sută de ori. Din toate aceste locuri se vede lămurit că învierea este începutul mântuirii noastre. De aceea şi cei dintâi creştini au avut atâtea ciocniri cu persoanele religioase din vremea aceea. Ei, ca şi noi, se puteau ţine tare de cuvintele Scripturii: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (Romani 10.9). Cât de simplă este Evan­ghelia şi cât de mult o complică oamenii religioşi!

Cititorule, încrede-te cu toată inima ta, cu tot cuge­tul tău în cuvintele inspirate ale Scripturii, şi vei fi veş­nic fericit!

30 AUGUST

„Cine crede în Fiul, are viaţa veş­nică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dum­nezeu rămâne peste el."

loan 3.36
Adevărul mântuirii

La începutul secolului al XlX-lea, somnul spiritual era adânc în Geneva. „Biblia era necunoscută printre stu­denţi", aveau să spună, mai târziu, unii dintre tinerii ce studiau la academie. Tocmai printre studenţii în teolo­gie, nemulţumiţi de învăţătura raţionalistă pe care o primeau şi preocupaţi de starea lipsită de vlagă a bise­ricii, în timpul ocupaţiei franceze au apărut primele semne ale reînnoirii. Aceşti studenţi se aflau în mod providenţial în legătură cu nişte credincioşi. Aşa au fost luminaţi cu privire la mântuirea prin credinţa în Isus Hristos şi la valoarea pe care o are Scriptura.

„Îmi place să-mi amintesc şi acum", mărturisea unul dintre studenţi, „în ce mod era prezentată mântuirea în dar. Fără a se intra în multe raţionamente, fără a fo­losi multe cuvinte, era deschisă Cartea lui Dumnezeu şi erau citite acele numeroase versete în care Mântui­torul spune clar, că cel ce crede în El nu va pieri, ci va avea viaţa veşnică. Apoi eram întrebaţi: De ce vă îndo­iţi de mântuirea voastră şi nu vă bucuraţi de ea chiar în această clipă?"

Se bucură cititorul de adevărul mântuirii prin credin­ţa în Isus Hristos?

31 AUGUST

„ ...Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie."

1 Petru 1.25
Cuvântul Domnului este veşnic

Împăratul roman Diocletian, în eforturile sale de a distruge creştinismul, a publicat un decret care pe­depsea cu moartea pe toţi posesorii Bibliei. Chiar şi membrii familiei trebuiau executaţi, dacă nu denunţau pe cei ce se făceau vinovaţi de acest lucru ilegal. Doi ani mai târziu, împăratul se lăuda astfel: „Am extermi­nat complet toate scrierile creştine..." Cu toate aces­tea, mai târziu, când Constantin a promis o recompen­să considerabilă pentru fiecare exemplar de Biblie ce-i va fi adus, a primit în douăzeci şi patru de ore, 50 de exemplare. Dacă ne gândim că atunci nu era inventat tiparul, aceasta era o cifră enormă. Sărmanul Diocletian, ca şi alţi distrugători ai Bibliilor nu ştiau că nu pot distruge Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au distrus nişte hârtii pe care era scris Cuvântul divin; însă pe aceşti distrugători îi aşteaptă judecata lui Dumnezeu.

Acţiunea diavolului se desfăşoară cu o putere infer­nală, ca gândurile, preocupările, ura faţă de această Carte unică să neutralizeze efectul care l-ar produce citirea ei. Dar fiindcă Biblia este Cuvântul lui Dumne­zeu, nicio putere nu a reuşit să oprească lucrarea sa minunată în multe inimi.