de locul pe care femeia îl ocupă în societatea respectivă,
de grija pe care acea societate o acordă copilului,
încă de la naştere.”(Haward)
Ce este violenţa?
Ce este violenţa?
-„... când te bate cineva, simţi că lumea se prăbuşeşte.”
(elev, clasa a VI-a)
-„Copiii se simt abandonaţi de lume şi trecuţi în lumea singurătăţii şi a supărării.”
(elev, clasa a VI-a)
Ce este o palmă?
-„Pentru mine cuvântul „palmă” reprezintă un aparat electronic format dintr-un suport: podul palmei, iar degetele sunt mai multe bâte care sunt simţite pe corpul copilului ca un trăznet. Palma mai reprezintă şi un lucru frumos, o batistă de mătase care cade plăpând pe capul unui copil. Mai există o asemănare a palmei, pe care o fac toţi copiii mereu: o bâtă legată de un arc care este tras cu putere de o aţă şi la fiecare notă proastă sau năzdrăvănie stă să izbucnească deasupra corpului unui copil.”
(elev, clasa a VI-a)
Violenţa asupra copiilor, deşi este sancţionată de legi sau convenţii internaţionale, reprezintă încă o practică „obişnuită” ce afectează în mod dramatic vieţile copiilor, traumele produse fiind uneori aproape imposibil de surmontat.
Violenţa asupra copiilor, deşi este sancţionată de legi sau convenţii internaţionale, reprezintă încă o practică „obişnuită” ce afectează în mod dramatic vieţile copiilor, traumele produse fiind uneori aproape imposibil de surmontat.
Consecinţele unor comportamente abuzive în relaţia cu copilul, care se află în plin proces de dezvoltare sunt extrem de grave. Având în vedere acest lucru, oferirea unor alternative educaţionale pentru adulţi (părinţi sau alte persoane cu care interacţionează copilulul) reprezintă un deziderat al organismelor şi specialiştilor care luptă pentru respectarea drepturilor copilului.
Legislaţia actuală privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, care se aplică începând cu anul 2005, aduce elemente noi care ne apropie de practicile ţărilor dezvoltate şi, totodată, răspunde unor fenomene care au căpătat amploare în ultimii ani (traficul de copii, exploatarea sexuală în scop comercial, migraţia ilegală, copiii refugiaţi ş.a.). Astfel, se face trecerea de la un sistem axat pe protecţia copilului în dificultate la un sistem care vizează promovarea şi respectarea drepturilor tuturor copiilor.
Statistici
Statistici
La nivel global, peste 40 de milioane de copii sub 15 ani cad victime violenţei în fiecare an, însă în ciuda acestui fapt, 97% din ei nu beneficiază de aceeaşi protecţie legală împotriva violenţei ca şi adulţii, se arată în "Studiul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa asupra copiilor " lansat în 11 octombrie 2006 la New York.
Doar 17 ţări din lume au interzis aplicarea violenţei împotriva copilului. Deşi România se află printre puţinele ţări din lume în care legislaţia interzice folosirea pedepselor fizice asupra copilului, totuşi, specialiştii sunt de părere că mai avem de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a românilor sunt încă de părere că bătaia "e ruptă din rai". Jumătate din părinţii români folosesc bătaia ca metodă de disciplinare. Potrivit statisticilor publicate în studiul "Abuzul şi neglijarea copilului"(realizat în 2001 de ANPDC, Banca Modială şi OMS), se evidenţiază că 47,2% din părinţi spun că folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, iar 84% din copii declară că sunt bătuţi de părinţi.
În 1946 Bawlby afirma: „Avem puternice raţiuni de a crede că separarea prelungită a unui copil de mama sa, în cursul primilor 5 ani de viaţă, este faptul etiologic principal al delicvenţei.”
În 1946 Bawlby afirma: „Avem puternice raţiuni de a crede că separarea prelungită a unui copil de mama sa, în cursul primilor 5 ani de viaţă, este faptul etiologic principal al delicvenţei.”
Fuga de acasă, abandonul şcolar, hoinăreala şi vagabondajul, ca fenomene incipiente de inadaptare, au rădăcini adânc implantate în mediul social-familial: familie numeroasă, conflicte conjugale, climat nociv şi dezorganizare familială, mediu socio-economic precar, influenţe negative de grup.
Construirea ataşamentului cu un copil este un proces care are un revers dureros pentru el, putând fi resimţit ca un: abuz emoţional atunci când ataşamentul este retras, trădat sau discreditat. Pe lângă toate acestea, trebuie să reţinem că în cele mai multe cazuri între copil şi persoana care-l neglijează sau îl abuzează există adesea un ataşament greu de zdruncinat.
Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului, supraveţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei relaţii de răspundere, încredere sau putere.
O încercare de tipologizare a părinţilor abuzivi în utilizarea agresiunii fizice asupra copiilor presupune existenţa a trei tipuri de asemenea părinţi:
1. Părinţii ce se caracterizează printr-un înalt grad de agresivitate.
1. Părinţii ce se caracterizează printr-un înalt grad de agresivitate.
2. Părinţii sunt rigizi, compulsivi, afectiv „reci” pledează mai mult pentru propriile lor drepturi.
3. Părinţii sunt persoane pasive şi dependente.
Creşterea în durată şi intensitate a utilizării metodelor agresive poate determina la copii: retragerea şi evitarea interacţiunii sociale cu alţii, certuri şi disensiuni frecvente, exprimarea deschisă a agresiunii când sunt provocaţi de alţii.
În asemenea cazuri, conduita părintelui apare ca un model de agresiune pentru copil, care este interiorizat şi transferat în relaţionarea cu alte persoane, în special cu colegii şi cu cei de-o vârstă cu el. Copiii crescuţi în climatul emoţional al ostilităţii parentale apar ca fiind puternic frustraţi, ei învăţând să exprime emoţiile de supărare şi ura în afara acestui mediu.
Abuzul emoţional reprezintă eşecul adultului de care copilul este foarte legat, de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau acte comportamentale cate pot dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.
Abuzul emoţional reprezintă eşecul adultului de care copilul este foarte legat, de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau acte comportamentale cate pot dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.
Rejectare – adultul îndepărtează copilul de el, refuză să-i recunoască valoarea sau legitimitatea nevoilor.
Rejectare – adultul îndepărtează copilul de el, refuză să-i recunoască valoarea sau legitimitatea nevoilor.
Izolarea – copilul nu are posibilitatea stabilirii unor contacte sociale sau se află într-un loc în care nu poate interacţiona social.
Terorizarea – copilul este ameninţat verbal, intimidat şi înfricoşat (speriat) cu „arme” fizice şi psihologice.
Degradarea – copilul este tratat ca fiind inferior, este umilit şi depreciat, deprivat de demnitate.
Corupere – copilul este încurajat şi îndrumat să desfăşoare acte antisociale care conduc la comportamente neacceptate social sau chiar criminale.
Exploatarea – copilul este folosit în avantajul şi pentru profitul adulţilor.
Negarea răspunsului emoţional – adultul în grija căruia se află copilul ignoră sau neglijează copilul (şi din punct de vedere emoţional). Acest termen este diferit de rejectarea sau degradarea care au o componentă activă (acte de comitere) şi constituie o formă tipică de abuz.
Neglijarea este neacordarea celor necesare copilului pentru toate aspectele vieţii sale: sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională, nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Ea include şi nesupravegherea copilului şi lipsa protecţiei în faţa pericolului, în limita posibilului.
Neglijarea este neacordarea celor necesare copilului pentru toate aspectele vieţii sale: sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională, nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Ea include şi nesupravegherea copilului şi lipsa protecţiei în faţa pericolului, în limita posibilului.
Neglijarea poate avea forme diferite şi anume:
Neglijarea fizică
Neglijarea educaţională
Neglijarea emoţională
Abuzul sexual
Abuzul sexual
Caracterul secret care domneşte în legatură abuzivă, precum şi vulnerabilitatea copilului îl obliga pe acesta la tăcere şi permite repetarea abuzului timp de mulţi ani.
Copiii care au fost expuşi de mici abuzului sexual vor prezenta un comportament sexualizat timpuriu. Ei se vor apropia de alţi oameni într-un mod similar celui pe care l-au învăţat de la abuzator. Ei pot prezenta o formă de comportament de flirtrare pseudo-matură.
Maltratarea Maltratarea începe de cele mai multe ori cu excesul de alcool, tutun, droguri.
Copiii şi munca :
Orice tip de muncă ce dăunează sănătăţii şi dezvoltării copilului este considerată „muncă a copiilor”. O.I.M. estimează că în întreaga lume muncesc = 250 milioane de copii. Cel puţin 120 de milioane, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, muncesc 10 ore / zi. O treime dintre ei desfăşoară munci periculoase.
Conform estimărilor Institutului Naţional de Statistică din anul 2004 în România aproximativ 70.000 de copii sunt implicaţi în muncã. Majoritatea sunt copii aflaţi în mediul rural, obligaţi de către părinţii lor să contribuie la activităţile gospodăreşti (munca la câmp, cu animalele sau în propria gospodărie) , dar pot fi întâlniţi copii care muncesc şi în mediul urban. Aceştia sunt copii din familii de rromi care cerşesc alături de părinţii lor sau copii din familii cu o situaţie economicã precarã obligaţi ca prin muncă să contribuie la întreţinerea familiilor lor.
Conform estimărilor Institutului Naţional de Statistică din anul 2004 în România aproximativ 70.000 de copii sunt implicaţi în muncã. Majoritatea sunt copii aflaţi în mediul rural, obligaţi de către părinţii lor să contribuie la activităţile gospodăreşti (munca la câmp, cu animalele sau în propria gospodărie) , dar pot fi întâlniţi copii care muncesc şi în mediul urban. Aceştia sunt copii din familii de rromi care cerşesc alături de părinţii lor sau copii din familii cu o situaţie economicã precarã obligaţi ca prin muncă să contribuie la întreţinerea familiilor lor.
Munca stresantă (din punct de vedere fizic şi psihologic):
Munca stresantă (din punct de vedere fizic şi psihologic):
Munca în condiţii de exploatare sexuală;
Munca în condiţii de violenţă şi abuz:
Munci care presupun prea multe responsabilităţi:
Munci periculoase:
Munca la vârste foarte mici:
Munca la vârste foarte mici:
Generaţia „Singur acasă”
Generaţia „Singur acasă”
În prezent trei milioane de români muncesc în străinatate, dintr-o populaţie totală de 22 de milioane, aducând economiei în jur de două miliarde de dolari pe an.Acum , după aderare şi ridicarea restricţiilor de viză, numărul lor creşte şi mai mult. Preţul îl plătesc familiile lor, în special copiii. Mai mult, în acest context, în România a apărut o nouă formă de abuz asupra copiilor, mii de minori fiind lăsaţi singuri de părinţii care pleacă în Occident pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Cei mai mulţi dintre ei sunt lasăţi în grija bunicilor, oameni bătrâni, măcinaţi de boli şi deja obosiţi de a lua-o de la capăt cu educaţia copiilor. Alţii ajung în grija unor rude îndepărtate, nu puţini sunt daţi în “custodia” vecinilor, care se obligă în schimbul banilor să mai dea o fugă pe la cei mici lăsaţi de izbelişte prin gospodării sau între pereţii apartamentelor.În multe situaţii, încredinţarea copiiilor devine pentru cei care îi au în grijă o afacere de-a dreptul profitabilă.
Cei mai mulţi dintre ei sunt lasăţi în grija bunicilor, oameni bătrâni, măcinaţi de boli şi deja obosiţi de a lua-o de la capăt cu educaţia copiilor. Alţii ajung în grija unor rude îndepărtate, nu puţini sunt daţi în “custodia” vecinilor, care se obligă în schimbul banilor să mai dea o fugă pe la cei mici lăsaţi de izbelişte prin gospodării sau între pereţii apartamentelor.În multe situaţii, încredinţarea copiiilor devine pentru cei care îi au în grijă o afacere de-a dreptul profitabilă.
Nivelurile şi factorii abuzurilor asupra copiilor Abuzul este prezentat la toate nivelurile: societal, operaţional (mediu şcolar) şi grupal (în principal în familie şi în microgrupurile de socializare ale copiilor). Mediile unde se pot întâlni diferite forme de abuz sunt:
Familia
Instabilitatea familială, familia cu antecedente deviante, tatăl absent ori carenţa afectivă, alcoolismul de cuplu etc. face ca descendenţii, în 70% din cazuri, să fie victime ale abuzurilor, parentale şi să engrameze violenţa în structurile lor nervoase, fragile. În 40% din cazuri, descendenţii pot fi apoi victime ale abuzurilor sexuale pe care nu le înţeleg şi faţă de care nu au discernământ şi care devalorizează ulterior viaţa lor de familie.
Instituţii de ocrotire
Şcoala
Şcoala constituie în primul rând un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare, socializare. Adesea, în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme de abuz.
Factori favorizanţi:
Factori favorizanţi:
condiţii improprii pentru desfăşurarea procesului de învăţământ (mulţi copii în clasă, dotarea, starea igienico-sanitară);
supraîncărcarea programului de şcoală;
supraîncărcarea programelor şcolare şi structurarea lor inadecvată;
utilizarea unor metode disciplinare inadecvate de către profesori, de etichetarea şi admonestare;
stimularea şi comunicarea reduse cu copilul;
lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară;
tratament discriminatoriu aplicat copilului, condiţionat de factori subiectivi;
lipsa de protecţie în spaţiul şcolii (pătrunderea în şcoală a unor grupuri de indivizi din afara ei).
Conturarea de noi atitudini faţă de problematica abuzului poate avea la bază şase principii:
Conturarea de noi atitudini faţă de problematica abuzului poate avea la bază şase principii:
1. Şcoala este un spaţiu în care se produc abuzuri;
2. Profesorii pot observa efectele abuzurilor asupra copilului, abuzuri care se pot produce în şcoală sau în afara şcolii;
3. Profesorul poate juca un rol activ în soluţionarea cazurilor de abuz;
4. Profesorul are nevoie de informaţie relevantă din sfera problematicii abuzului pentru a se putea implica activ;
5. Cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor îl poate ajuta pe profesor în depistarea şi îndrumarea cazurilor de abuz;
6. Relaţia permanentă şi eficientă între profesor – consilier şcolar – copil – familie – comunitate poate contribui la prevenirea situaţiei de abuz.
Dezvoltarea unei relaţii bazate pe cunoaştere şi comunicare directă între profesor şi elev este defavorizată de lipsa timpului.
Abuzul în mediul vocaţional şi de timp liber
În perioada actuală, sunt din ce în ce mai frecvente abuzurile exercitate de persoanele care sunt implicate în activităţile vocaţionale sau de petrecere a timpului liber al copiilor. Iată câteva dintre funcţiile care favorizează abuzuri în astfel de împrejurări:
Meditatori angajaţi de părinţi pentru pregătirea la diverse discipline şcolare;
Profesorii de discipline opţionale din cadrul cluburilor sau din cadrul şcolii;
Antrenorii sportivi;
Instructorii de dans, patinaj, schi etc.
Strada Strada, prin faptul că permite întâlnirea unor persoane şi grupuri sociale diverse şi prin anonimatul în care potenţialul abuzator poate acţiona, constituie un mediu favorizant pentru comportamente deviante care pot produce afectarea fizică, somatică, emoţională sau chiar sexuală.
Abuzul prin internet şi publicitate
Cu o dezvoltare exponenţială în zilele noastre, aceste două forme de vehiculare a informaţiei atacă eficient nivelul cognitiv al psihicului unui copil şi pot produce în timp consecinţe grave asupra capacităţii de decizie, imagini de sine, sexualităţii etc.
Internetul a devenit o comunitate informaţională de necontrolat şi aproape fără reguli. Cu impact asupra copilului sunt:
Internetul a devenit o comunitate informaţională de necontrolat şi aproape fără reguli. Cu impact asupra copilului sunt:
Pornografia electronică, implicând copilul ca şi consumator, dar şi ca subiect de pornografie. Una dintre cele mai căutate secţiuni de pornografie pe Internet este aceea care prezintă adolescente în situaţii sexuale extreme.
Comerţul electronic, care permite alegerea articolelor care nu sunt potrivite copilului.
Descrierea în detaliu a tuturor formelor de violenţă.
Oferirea unor avantaje virtuale în schimbul dezvăluirii unor informaţii confidenţiale despre copil.
Accesul la Internet al copilului ar trebui să se facă după regulile familiei nu ale producătorilor de Internet. Un element important este iniţierea părinţilor şi a educatorilor în utilizarea Internetului şi a chat-ului, dat fiind faptul îngrijorător că majoritatea copiilor şi a adolescenţilor i-au surclasat deja în acest domeniu.
În publicitate se abuzează de:
În publicitate se abuzează de:
Rolul de cumpărător al copilului. Copilul este solicitat de către autorii de publicitate să decidă ce trebuie cumpărat, pornind de la elementele de atractivitate la faptul că alţi copii consumă acel produs sau prin simpla asociere cu alte produse sau situaţii atrăgătoare, cum ar fi emisiunile pentru copii, desene animate etc.
Capacitatea copilului de a înţelege publicitatea. Aici sunt incluse elemente de cultură a adultului, de sexualitate mascată, chiar şi un umor negru greu de interpretat pentru copii. Trebuie ţinut cont că nici un copil nu consideră publicitatea a fi un aspect opţional, „de umplutură”, aşa cum îl consideră adulţii, ci o iau în serios, ca pe o realitate atrăgătoare.
Infiltrarea agresivă a publicităţii în viaţa cotidiană a copilului, rezultând în înlocuirea elementelor cognitive normale cu cele provenind din publicitate. De exemplu Moş Crăciun devine personajul care aduce Coca-Cola, iar restaurantul este aproape întotdeauna un Mc. Donalds.
Rolul părinţilor/tutorilor este acela de a normaliza viaţa copiilor, de a-i da o diversitate culturală cât mai mare, de a permite accesul moderat al publicităţii doar acolo unde se doreşte o instruire a copilului.
Rolul părinţilor/tutorilor este acela de a normaliza viaţa copiilor, de a-i da o diversitate culturală cât mai mare, de a permite accesul moderat al publicităţii doar acolo unde se doreşte o instruire a copilului.
Abuzul prin mas-media
. Astfel, prezentarea frecventă a unor materiale cu caracter de violenţă şi obscen (apariţia frecventă a reclamelor cu caracter pornografic şi presa scrisă sau televiziunea se constituie în factori favorizanţi producerii abuzurilor şi duce la formarea unor comportamente antisociale.Există la ora actuală peste 1000 de titluri de cercetări ştiinţifice despre relaţia dintre mass-media şi comportament. Mai ales pentru copii, violenţa „sparge ecranul”, astfel că un copil rămas singur în faţa televizorului devine un copil abandonat. Faptul că un copil european vede 5 acte de violenţă pe oră, iar unul din SUA câte 10 pe oră, după Groebel, face ca relaţia copil - televiziune să devină o adevărată problemă socială.
O conferinţă ce a avut loc la New York în 1994 (în baza a 216 anchete privind relaţia dintre televiziune şi violenţă) conchidea că:
O conferinţă ce a avut loc la New York în 1994 (în baza a 216 anchete privind relaţia dintre televiziune şi violenţă) conchidea că:
până la 14 ani, un tânăr vede, în medie, 11000 de omoruri (un omor la 30 de secunde, un asasinat la 5 minute);
când termină şcoala primară, un tânăr a văzut deja 8000 de omoruri;
până şi desenele animate oferă 24 de episoade de violenţă pe oră;
Filmele cu scene de violenţă devin surse de inspiraţie pentru viaţa zilnică, creând un adevărat cult al violenţei. Într-un studiu amplu din 1993, Burne arată că televiolenţa a devenit epidermică pentru tinerii între 3 şi 4 ani, care petrec cel puţin două ore la televizor fără a avea posibilitatea cognitivă de a distinge violenţa de non-violenţă. S-a constatat că după o oră de vizionare a unor scene de violenţă, copilul devine mai agresiv în jocurile sale, decât dacă nu ar vedea astfel de scene.
Efectul principal, mai ales la copii este de imitare şi de dezinhibare informând despre tehnicile de violenţă şi mobilizând asupra cunoaşterii lor. Mulţi copii predispuşi la violenţă îşi însuşesc scenariile oferite, pentru că mass-media produce desensibilizarea emoţională.
Efectul principal, mai ales la copii este de imitare şi de dezinhibare informând despre tehnicile de violenţă şi mobilizând asupra cunoaşterii lor. Mulţi copii predispuşi la violenţă îşi însuşesc scenariile oferite, pentru că mass-media produce desensibilizarea emoţională.
Totodată, prin insistenţa prezentării cazurilor aberante, mass-media stigmatizează şi etichetează. Modul, uneori neprofesionist, de prezentare a cazurilor de abuz sau neglijare în mass-media (nu se are în vedere păstrarea confidenţialităţii, copilului şi familiei) accentuează trauma psihică.
Consecinţe ale abuzurilor în structura personalităţii copiilor
Consecinţe ale abuzurilor în structura personalităţii copiilor
Imediat după comiterea abuzului simptomologia dezvoltată de victimă este preponderent de tip somatic şi emoţional:
Conduitele juvenile ajung rar la situaţia de comportament aberant, cel mai frecvent întâlnindu-se iritabilitatea, instabilitatea psihomotorie şi minciuna.
În timp efectele abuzului se regăsesc la adult într-un comportament cu dificultăţi de adaptare şi integrare socială.
Probaţiunea abuzurilor asupra copiilor
Probaţiunea abuzurilor asupra copiilor
Coeficientul de fidelitate al mărturiei copilului este în raport însă de fazele sale de dezvoltare psihologică:
până la 7 ani, copilul poate enumera doar obiecte şi cantităţi;
între 7 şi 10 ani poate relata şi acţiunile percepute;
între 10 şi 14 ani poate relata relaţiile dintre obiecte şi acţiuni;
după 14 ani poate diferenţia calitativ informaţia.
Ca reguli de obţinere a mărturiei copilului se pot menţiona:
este necesar ca un copil să fie lăsat să povestească spontan;
reproducerea informaţiei, ca şi la adult depinde de personalitate, interes, stare afectivă, sugestie;
totdeauna extrovertiţii sunt mai obiectivi, în timp ce introvertiţii sunt mai subiectiv;
martorul ce ezită în relatare nu este util, iar martorul sigur pe el şi care nu admite eroarea nu trebuie să fie credibil.
Camera de înregistrare a abuzului la copil, să prezinte particularităţile unei incinte în care se joacă un copil (jucării, maşinuţe, păpuşi, cărţi de colorat).
Putem să ne dăm seama că un copil a fost supus unei forme de abuz sau neglijare observând şi analizând modificările produse în comportamentul său în comparaţie cu cel cunoscut până în acel moment. Principalele manifestări pe care le prezintă un copil abuzat sunt:
persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante;
modificare rapidă a dispoziţiei afective;
modificare rapidă a dispoziţiei afective;
impulsivitatea, agresivitatea, nejustificate de situaţie ;
autostigmatizarea, culpabilizarea;
neglijenţa în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus;
dificultăţi de relaţionare şi comunicare ;
scăderea randamentului şcolar;
tulburări de comportament:
minciuna,
fuga de acasă/şcoală (evaziune familială/absenteism şcolar, abandon şcolar),
furt,
consum de alcool, droguri.
Sindromul copilului bătut
Semne Fizice
- echimoze şi cicatrici pe membre- alopecii zonale de tip traumatic (firele de păr ale capului sunt rupte prin smulgere sau zone ale pielii capului sau aspect de peladă, prin căderea secundară stării de şoc şi stres permanent;- atitudini corporale de apărare în situaţii intempresive;- subdezvoltarea somatică generală
Studiile şi cercetările realizate înainte de adoptarea Legii nr. 272/2004 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului relevau că, în domeniul cunoaştererii şi respectarea drepturilor copilului, România se află abia în faza de formare a unei atitudini publice realiste prind protecţia copilului, atitudine care să se bazeze pe cunoştinţe, responsabilitare şi implicare.
1. Deşi aproape trei sferturi din populaţia adultă a României ştie că există în legislaţia românească prevederi care să interzică pedeapsa fizică şi tratamentul umilitor asupra copilului, doar 10% sunt la curent (cel puţin în mică măsură) cu prevederile legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
2. Responsabilitatea populaţiei faţă de cazurile cunoscute de copii supuşi unor rele tratamente, măsurată prin gradul de implicare al populaţiei în sesizarea autorităţilor competente, nu este la nivelul aşteptat: daor 29% din populaţia investigată care avea cunoştinţă de cazuri de copii supuşi unor rele tratamente au vorbit cu cineva sau au sesizat pe cineva despre aceste lucruri (doar jumătate dintre aceste persoane au anunţat autorităţile competente).
2. Responsabilitatea populaţiei faţă de cazurile cunoscute de copii supuşi unor rele tratamente, măsurată prin gradul de implicare al populaţiei în sesizarea autorităţilor competente, nu este la nivelul aşteptat: daor 29% din populaţia investigată care avea cunoştinţă de cazuri de copii supuşi unor rele tratamente au vorbit cu cineva sau au sesizat pe cineva despre aceste lucruri (doar jumătate dintre aceste persoane au anunţat autorităţile competente).
3. Numărul mare de răspunsuri (83%) şi diversitatea termenilor utilizaţi pentru a defini sintagma “tratamente umilitoare asupra copilului”, relevă importanţa şi interesul pe care îl acordă populaţia problematicii copilului. Mulţi termeni utilizaţi de populaţie şi consemnaţi în cadrul acestei cercetări ar putea fi utilizaţi în investigaţiile viitoare, ca indicatori ai diferitelor forme de abuz şi neglijare a copilului.
4. Cercetarea a pus în evidenţă necesitatea stringentă a unor acţiuni de informare a populaţiei pe domeniul protecţiei copilului în ceea ce priveşte legislaţia, programele şi acţiunile derulate pentru respectarea şi promovarea drepturilor copilului, sancţiunile şi pedepsele pentru persoanele care practică pedeapsa fizică şi umilitoare asupra copilului. În acest sens avem în vedere proporţia celor peste 80% din populaţie care consideră că în prezent este necesară în mare măsură informarea publicului larg despre aceste probleme.
Sunt enumerate în Legea nr.272/2004, dispoziţii generice care se vor completa cu prevederile din reglementările speciale, privitoare la:
Sunt enumerate în Legea nr.272/2004, dispoziţii generice care se vor completa cu prevederile din reglementările speciale, privitoare la:
- protecţia copiilor neglijaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat (art.72 – 79);
- protecţia copilului împotriva exploatării şi exploatării economice (art.85 – 87), de o mare utilitate pentru activitatea serviciilor publice judeţene de asistenţă socială;
- protecţia copilului împotriva consumului de droguri (art.88);
- protecţia copilului împotriva abuzului şi neglijenţei (art.89 – 97);
- protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală dar nu răspunde penal (art.80 – 84).
Pe viitor ar fi utilă şi completarea reformei sistemului în sensul asigurării respectării drepturilor copilului:
Pe viitor ar fi utilă şi completarea reformei sistemului în sensul asigurării respectării drepturilor copilului:
înfiinţarea unor instanţe speciale pentru copii;
dezvoltarea de programe de popularizare a drepturilor copilului;
angajarea în sistem a unor specialişti pe problemele drepturilor copiilor, care să fie pregătiţi în lucrul cu copii;
creşterea rolului organizaţiilor care au ca obiect respectarea drepturilor omului şi al celor ce se ocupă de copii;
dezvoltarea de alternative viabile la sancţiunile cu privarea de libertate;
dezvoltarea unui sistem de justiţie recuperativă şi nu punitivă pentru minori, care să stipuleze următoarele:
a) tânărul implicat îşi asumă răspunderea pentru actele săvârşite şi se supune consecinţelor acestor acte;
b) să se asigure un contact eficient şi terapeutic între victimă şi agresor;
c) să se evite privarea de libertate a tânărului, acest proces să fie utilizat doar pentru reintegrarea şi corectarea copilului şi nu pentru excluderea şi marginalizarea lui;
● crearea unor centre /servicii de arest preventiv pentru minori care să aparţină de Primării sau să fie în subordinea Ministerului de Justiţie;
● organizarea de minicentre de reeducare în subordinea Ministerului de Justiţie folosind spaţii puse la dispoziţie de Prefectură;
● desfiinţarea Centrelor de Reeducare de mari dimensiuni;
Bibliografie
Bibliografie
Rotariu T. (coordonator), „Expunerea minorilor la abuz si neglijareîn jud. Cluj”, World Vision, 1996
Cooper D. , M., Ball, „Abuzul asupra copilului” Bucureşti, Alternative, 1993
Scripcaru Gh., Boişteanu P., Astărăstoaie V., Chiriţă V., Scripcaru C. „Psihiatriemedico - legală”, Editura Polirom 2002
Raport Of the Cosultation on Child Abuse Revention WHO, Geneva 29-31 March, 1999 – Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind prevenţia abuzului asupra copilului de la Geneva din 29-31 martie 1999
Zamfir, Cătălin, Zamfir Elena, Pentru o societate centrată pe copil, Istitutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Bucureşti, 1997.
Mitrofan, N. Victimizarea copilului // N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi.” Psihologie judiciară ! « – Bucureşti: Casa de Editură şi Presă "Şansa" S.R.L., 1992
Radulescu S.M.”Sociologia violenţei intrafamiliale” Editura Lumina Lex 2001
Killén, Kari. Copilul maltratat. – Timisoara: Editura Eurobit, 1998.
