ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public. Acest raport a fost redactat în cadrul Programului FreeEx al ActiveWatch. Misiunea FreeEx



Yüklə 1,35 Mb.
səhifə13/29
tarix17.08.2018
ölçüsü1,35 Mb.
#72038
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   29

PRESIUNI EDITORIALE

Universitatea Craiova a anunțat retragerea acreditărilor ziariștilor GSP


În ianuarie 2017, site-ul oficial al echipei Universitatea Craiova a publicat un comunicat în care anunța că retrage acreditările jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor (GSP), susținând că articolele GSP care vizau clubul sportiv ar fi avut drept scop „discreditarea și defăimarea Universității Craiova”379.

„Cu toate că hotărârea definitivă și executorie prin care instanța a statutat că palmaresul și stemele Universității Craiova aparțin <> a fost notificată Gazetei Sporturilor, aceasta a continuat să nu informeze obiectiv suporterii Științei, să jignească și să ne denigreze, drept urmare parteneriatul media cu acest organ de presă nu își atinge obiectivul. În consecință am luat decizia de a retrage acreditările de presă acordate jurnaliștilor Gazetei până în momentul în care vom constata o minimă decență profesională”, au transmis reprezentanții echipei.

Într-un nou comunicat, emis în martie 2017, Universitatea Craiova a continuat să critice Gazeta Sporturilor și și-a menținut decizia retragerii acreditărilor, justificându-și poziția prin constatarea că „atacurile [din partea GSP – n.r.] s-au înmulțit”. „Deplângem nivelul foarte scăzut la care a ajuns Gazeta Sporturilor, o publicație odinioară respectabilă care acum e dispusă să se transforme, benevol și fără scrupule, în fițuica unor personaje de tristă amintire ale fotbalului și într-un instrument de manipulare care răspândește minciuni josnice”380, au mai transmis reprezentanții clubului, odată cu mesajul că vor acționa în judecată publicația.

Prețul tăcerii jurnalistice


Potrivit unei investigații jurnalistice publicate de Rise Project în iunie 2017381, presa locală din județul Teleorman nu a publicat nicio informație despre afacerile controversate ale politicianului Livia Dragnea cu Tel Drum, firmă favorizată timp de aproape 18 ani la atribuirea unor contracte din fonduri publice382. Jurnaliștii Rise Project au mers pe urmele banilor și au descoperit că mai multe instituții de presă teleormănene beneficiaseră de sume importante de bani de la Tel Drum, sub forma unor contracte de publicitate. Astfel, Televiziunea Media ATV primise 3.322.440 de lei în perioada 2007-2015, Radio Semnal – 750.000 de lei în același interval de ani, iar ziarul Teleormăneanul încasase 749.709 lei, în timp ce redactorul șef Dănuț Scutelnicu mai primise 345.229 de lei prin firmele sale383.

Organe de presă pentru primăriile din București


În 2017, primăriile bucureștene s-au întrecut în inițiative de a avea propriile organe de presă și/sau materiale favorabile la adresa lor.

În iunie, Primăria Sectorului 6 a pus în dezbatere publică proiectul unei televiziuni online și al unei școli de televiziune pentru care își propusese să aloce 260.000 de euro384.

În septembrie 2017, Primăria Sectorului 1 a lansat o licitație în valoare de 2,7 milioane de euro pentru patru ani, destinați realizării unei publicații a sectorului („Buletin informativ”), după expirarea contractului fostei reviste. Primăria Sectorului 1 a precizat pentru Pagina De Media că suma constituia un cost maximal reieșit după efectuarea unui studiu de piață, și că acest cost putea să scadă în urma concurenței între ofertanți385. Două luni mai târziu, două companii care cumulau patru angajați, SC Romprint Fusion SRL și SC Cross Media Premium SRL, au câștigat licitația de milioane de euro pentru realizarea revistei Sectorului 1, în detrimentul unor grupuri media cu tradiție (Ringier România, Burda România etc.)386. Presa a scris că printre beneficiari se aflau apropiați ai lui Adrian Thiess, fost consilier al primarului Oprescu, fondator al ziarului Puterea, însă acesta a negat că ar fi avut vreo legătură cu firmele câștigătoare. În ianuarie 2018, Hotnews.ro anunța, pe surse, că asocierea care fusese desemnată câștigătoare la sfârșitul lui 2017 a fost descalificată, iar Primăria ar fi cerut documente suplimentare următoarei clasate, holdingul Ringier România387.

În noiembrie 2017 a apărut primul număr al ziarului cu distribuție gratuită „Bucureștiul Meu”, publicație editată de Primăria Capitalei prin ARCUB și coordonată de Camelia Muntean, fostă ziaristă la Jurnalul Național388. Publicația conținea preponderent materiale informative – și laudative – despre activitățile Primăriei București.



În februarie 2018, Primăria Sectorului 4 a încredințat un nou contract de publicitate prin atribuire directă postului Antena 3, al treilea din ultimul an, pentru a face câte două materiale pe lună despre activitățile desfășurate de instituție389.

Concluzii:

  • Unii lideri politici și conducători ai instituțiilor publice nu respectă munca jurnaliștilor și riscă să compromită progresele înregistrate în ultimii ani de țara noastră în domeniul libertății presei.

  • Instituții de presă importante au funcționat ca unelte ale proprietarilor și au susținut manifest interesele politice, economice sau de natură juridică ale acestora.

  • Mai mulți ziariști au demisionat, acuzând ingerințe și presiuni din partea conducerilor.

Recomandări pentru ziariști:

  • Delimitaţivă ferm de tentativele de presiune și ingerință editorială și semnalaţi public aceste situaţii.

  • Nu tolerați abuzurile patronatelor, întrucât acestea decredibilizează presa în ansamblu.

  • Informaţi organizaţiile de media dacă sunteţi victime ale presiunilor sau ale cenzurii.

  • Evitați produsele editoriale sponsorizate de politicieni, autorități sau companii și care sunt concepute ca materiale de propagandă.

  • Refuzați colaborarea cu serviciile de informații.

  • Respectați misiunea presei și nu vă transformați în agenți de influență, propagandiști sau avocați ai propriului patron.

  • Invocați clauza de conștiință când nu considerați etice practicile redacției.

Recomandări pentru Proprietarii de media/editori:

  • Existența unor instrumente de autoreglementare (coduri de scriitură, coduri etice, documente care să reglementeze relația jurnalisteditorpatronat) vă pot apăra de acuzațiile de cenzură.

  • Folosirea presei ca instrument de obținere a influenței politice și/sau economice poate funcționa pe termen scurt, dar, în perspectivă, această abordare duce la falimentul moral și financiar al instituțiilor de presă și al celor care le instrumentalizează. Respectul pentru public este cea mai sigură investiție.

  • Transparența vă poate ajuta să vă apărați de acuzațiile de cenzură sau de practici editoriale lipsite de etică.

Recomandări pentru politicieni, autorităţi şi mediul de afaceri:

  • Nu mai folosiți instituțiile statului pentru a intimida vocile critice.

  • Sprijiniți presa care diseminează conținut editorial relevant. Aceasta sprijină la rândul ei un cadru propice pentru inovație, un mediu de afaceri sănătos și o clasă politică competentă.

  • Respectaţi independenţa editorială a presei. Presa liberă şi responsabilă este mediul cel mai potrivit pentru a vă transmite mesajele.

  • Libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt vitale pentru o societate democratică. Susţineţi şi protejaţi libertatea de expresie şi diversitatea exprimării în toate formele sale.




Yüklə 1,35 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   ...   29




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin