Almanah anticipaţia 1986

Androidele fi priviră lung pe umorist. Încercau să-şi dea seama dacă nu cumva glumeşte dintr-o firească deformaţie profesională. Se mai şi temeau puţin de el, fiindcă nu ştiau dacă vorbeşte sincer sau stă cu toate înregistratoarele în priză, conectate la reţeaua generală, ca să poată cere o anchetă împotriva lor, supărat că nepoţelul îl dezamăgeşte.

În cele din urmă, la stăruinţele umoristului, ideea unui spectacol cu Văcuţa fu acceptată. Problema sancţionării androidelor predecesoare nu se mşi gândi nimeni s-o pună.

În ziua spectacolului de gală în faţa părinţilor, Văcuţa se întrecu pe sine. Princhindeii reuşiră s-o determine să-şi etaleze noile însuşiri cu succes deplin. Ropote de aplauze salutară produsele Văcuţei de la cele comestibile la cele. „intelectuale”. Poeziile recitate de Văcuţă avură mai mult succes decât problemele de şah şi enigmistică, deoarece Văcuţa nu se bâlbâia deloc. Părea că alţi prichindei o instruiseră, nu micii bâlbâiţi. De asemenea şi toate produsele alimentare fură degustate cu plăcere şi unul dintre părinţi, de profesie chimist, se grăbi să le analizeze şi stabili că au proteine şi calorii normale de vacă naturală: Ultimul număr din program, interviul Văcuţei, înregistră un succes colosal. Interviul fu bisat de zeci de ori, până ce Văcuţa osteni şi începu să duduie, să scoată fum. Din fericire, instalaţia nu a făcut şi scurtcircuit, deoarece focul a fost stins cu lapte din producţie proprie.

Niciodată părinţii micilor bâlbâiţi nu se distraseră mai copios. Niciodată nu plecaseră cu o încredere atât de spontană în educaţia preşcolară pe care o dau androidele micilor bâlbâiţi. Totul s-a terminat cu bine. Doar copiii au regretat faptul că numele de „VACĂ ELECTRONICĂ” nu i se mai potriveşte combinei. Mai ales că nu reuşiseră s-o înveţe să scoată şi mugete de vacă. Ce poreclă mai adecvată i se potriveşte? Dacă ar behăi măcar, i s-ar zice oiţă. Dacă lătra, căţeluş. Dacă ar mieuna, pisicuţă. Dar iată că Văcuţa nici măcar nu. Cotcodăceşte. Ce nume să-i dai dacă laptele e bun şi problemele enigmistice sunt destul de greu de rezolvat, ce nume?

În cele din urmă, princhindeii se hotărâră s-o boteze „DUDUITOAREA” fiindcă uneori, când fste „sâcâită”, duduie în surdină. În plus, este şi invenţia lui nenea Dudu.

Această adevărată perlă literară era semnată de Victor Cicero Savarin în vârstă de patru ani. Este adevărat că autorul ei este încă analfabet, deoarece şcoala îl va primi abia la cinci ani, dar asta nu are nici o importanţă. Puştiul a dictat-o şi basta. De gramatică şi stilizare s-au ocupat minunatele mijloace tehnice de care dispun strănepoţii noştri.

Altceva m-a mirat şi continuă să mă agaseze: de ce, dintre toate premiile mondiale care există în secolul XXII, nu i-au dat şi lui ceva potrivit, cum ar fi „COZONACUL DE AUR” sau „VAGONUL CU ÎNGHEŢATĂ FISTIC”? De ce l-au premiat cu „STILOUL DE AUR” când se ştie că în secolul XXII nimeni nu mai foloseşte acest instrument vetust, de ce?

Al. T Xi I I V rvbn.

Alexei Panshin.

CUM A DESCOPERIT GEORGES DUCHAMPS UN COMPLOT PENTRU CUCERIREA LUMII.

Georges era cu Marie în pat când a făcut descoperirea. Marie era într-adevăr cea mai nostimă brunetă cu ochi negri şi pielea ca fildeşul, dar, fără îndoială, avea un buton într-un loc cu totul neobişnuit.

— Ce-i asta? Întrebă Georges. Un nasture?

— Bineînţeles, spuse ea. Contmua să mă deschei.

— Nu, nu, zise el. Acest nasture.

Îl atinse cu un deget şi ea scoase un sunet muzical.

— Nu eşti om, spuse el.

Ea îşi întinse mâinile spre el, într-un gest încântător.

— Dar mă simt om.

— Fără îndoială, eşti numai aparent umană. Asta-i de-a dreptul straniu. Este probabil o metodă de a cuceri lumea?

Marie dădu din cap.

— Nu ştiu!

Georges atinse butonul şi fata scoase un alt sunet plăcut, încet şi cristalin.

— Foarte straniu. Mă întreb pe cine ar trebui să informez. Dacă este un complot pentru cucerirea lumii, cineva trebuie să afle de el.

— Dar cum aş putea fi, eu nedorită? Întrebă Mane. Sunt caldă. Sunt franţuzoaică, iubesc, sunt eu!

— Totuşi. Ding-g-g. E de netăgăduit! Mane se încruntă.

— Scuză-mă, spuse ea. Mai întoarce-te o dată.

— Să mă întorc?

— Aşa cum auzi. Întinse un deget şi-l atinse. Se auzi un sunet grav şi melodios ca al unei sonerii muzicale.

— Şi asta ce e? Zise ea.

— Mon Dieu! Exclamă el surpnns. Asta-s eu? Se sculă şi se duse să se uite în oglindă, râsucindu se într-un mod puţm confortabil. Aşa era. Se mai răsuci o dată, să fie sigur.

— În cazul acesta, spuse, lucrul nu pare să mai aibă importanţă.

O sărută pe Marie şi se întorseseră la punctul de unde se întrerupseseră. Piele catifelată de fildeş După câte am auzit eu, dacă Georges primeşte înaintarea în slujbă, se vor căsători într-un an sau doi.

Traducerea: SMARANDA ZĂNESCU mod artificial, nu veţi mai dobândi imunitatea şi data viitoare veţi pieri într-o catastrofă şi mai îngrozitoare.

Clătina: întristat din cap:

— Da, este logic. Şi, totuşi, nu pot s-o accept. De ce nu ne ajutaţi măcar în suferinţele de care nu suntem vinovaţi? Salvaţi-ne măcar de cancer.

— V-am mai spus-o, răspunse el posomorându-se uşor. Fiinţe mai înţelepte decât mine au ajuns să înţeleagă ce anume vă este necesar. Şi eu nu am dreptul de a schimba.

Pe neaşteptate, un gând salvator îmi trecu prin mmte:

— Atunci, ajutaţi-l măcar pe prietenul meu! Trebuie să fiţi de acord că intervenţia într-un singur caz nu poate schimba istoria, drumul dezvoltării omenirii.

El se lăsă tăcut pe spate. Şi mi se păru că şovăie pentru o clipă.

— Nu, nu am dreptul să fac asta! Spuse el posomorât.

— Dar pe mine de ce m-aţi ajutat? De ce m-aţi salvat de la moarte?

— Deoarece, pe moment, mi-am închipuit că pentru aceasta aş fi e? U vinovat. Şi, fără îndoială, cu nu am dreptul să devin vinovat.

Pe neaşteptate mă cuprinse un sentiment de deznădejde am amuţit. Tăceam amândoi. Afară se înnoptase, însă camera rămăsese luminată ca şi mai înainte. Cu o lumină naturală şi clară ca ziua. Oricât ar fi fost de straniu acest fapt, atunci nu mi-a făcut vreo impresie deosebită.

Wubul supravieţui decolării, dormind nevătămat în cala navei. Când erau în spaţiu şi totul decurgea.

C ontinuând să conversez, îmi spărgeam capul să înţeleg situaţia. Şi, cu cât reflectam mai mult, cu atât îmi era mai puţin clar. Era mult prea paradoxal. Cum putea Morniel Mathaway deveni celebru peste cinci sute de ani, pictând nişte pânze pe care le văzuse pentru prima oară într-o carte publicată acum cinci sute de ani? Cine pictase acele reproduceri? Morniel Mathaway? Asta era ceea ce spunea cartea şi, posedând cartea, fără îndoială că le va picta. Copiind reproducerile cărţii. Dar cine pictase atunci operele originale?

Domnul Glescu aruncă o privire indexului său şi se întunecă la faţă. „Cerule! Timpul meu e aproape epuizat! 4'

Se repezi pe scări, urcându-le câte patru odată; îî urmai, pregătindu-mă pentru scena care ne aştepta în legătură cu cartea. Nu mă bucuram deloc, trebuie s-o spun, fiindcă îl găseam pe domnul Glescu foarte simpatic.

Cartea nu mai era pe pat, bineînţeles. Alte două lucruri lipseau, de asemenea – maşina de călătorit în timp şi Morniel Mathaway.

„A plecat cu ea! Exclamă oripilat domnul Glescu. „M-a abandonat aici! Ş„-a dat seama că era suficient să închizi uşa pentru a o face să se întoarcă!” „Da, da, e foarte şiret”, am zis cu amărăciune. Nu dorisem asta. Dacă aş fi ştiut ce punea la cale, nu l-aş fi ajutat nici în ruptul capului. Există nişte limite!

„Şi o să găsească fără îndoială o istorie perfect plauzibilă pe care s-o îndruge contemporanilor

4 C. G. Credite galactice (N. A.)

5 Şi, totuşi, dumneavoastră sunteţi implicat în treburile pământene, zisei eu. Eu voi scrie despre tot ce mi s-a întâmplat azi.

Asta nu-i o problemă, zâmbi el. Într o singură clipă aş putea şterge din memoria dumneavoastră tot ceea ce nu aş dori sa vă amintiţi.

O veţi face cu adevărat? Tresăni eu.

Nu, bineînţeles. Scriep ceea ce doriţi. Şi aşa nu o să vă creadă nimeni.

Poate nu or să creadă întâmplarea. Dar vor crede în realităţile pe care ea le conţine.

Aceste adevăruri le sunt cunoscute de multă vreme oamenilor, răspunse el. Eu n-am descoperir pentru dumneavoastră o noua Americă'.

Acestea au fost ultimele sale cuvinte de care îmi amintesc. M-am trezit din somn abia când mijeau

SFÂRŞIT