Arheologie

b) Sichem a fost reconstruit după anul 300 î.Hr. şi a devenit centrul grupării religioase a samaritenilor. În perioada aceasta s-a construit templul de pe Muntele Garizim, care a fost distrus de către Ioan Hircanus în anul 127 î.Hr. Urmele acestui templu nu au putut fi identificate, deoarece romanii, sec. II. D.Hr. au construit un templu dedicat lui Zeus peste ruinele acestui templu, iar creştinii bizantini au construit o biserică, 484 Biserica Maria, Mama lui Dumnezeu, şi au împrejmuit locul cu un zid gros de cetate pentru a împiedica pe samariteni să-şi reconstruiască templu.
9.4.0. Ierusalim:
9.4.1. Ziduri şi fortăreţe:
a) Fortareata Acca a fost construită de către Antioh Epifatul în anul 167 pentru a controla şi menţine stăpânirea asupra Muntelui Templului. Se cunosc foarte pufine lucruri si avem foarte putine documente arheologice din perioada persana si din prima partea a epocii elenistice. Din ultimii doua sute de ani avem însa multe date istorice şi multe documente arheologice. Dupa revolta macabeilor, în jurul anului 141, ei au distrus fortăreaţă Acca până în temelii, aşa că nu se mai găseşte nici o urma din ea. Se spune, în descrierile lui Iosif Flavius, că se afla la sud de Muntele Templului.

b) Fortareaţa Baris şi Antonia - Regii haşmonei au construit mult, au fortificat Ierusalimul, dar au ramas puţine urme. Fortareata Baris, ridicata de ei in colţu! de nord-vest a Muntelui Templului, a rămas în toată perioada domniei lor, fiind reconstruită şi lărgită de Irod cel Mare, redenumind-o Antonia, în cinstea triumvirului şi sprijinitorului său, Antoniu. Această fortăreaţă, ocupată de iudei în timpul războiului cu romanii, a fost complet distrusa de romani, fără să mai existe vreo urmă din ea. De aici soldaţii lui Irod, sau soldaţii romani mai tarziu, supravegheau tot ce se petrecea in curţile Templului şi interveneau atunci cand socoteau ca este cazul. Un tunel secret, probabil canalul de apa, făcea legatura dintre fortareaţă şi curtea Templului.

c) Fortareaţa “Cetatuia” Pe Muntele de vest, la poarta lafo, Irod a construit o noua fortareaţă, cu trei turnuri: Hipicus, Fasael si Miriam. Aceasta avea drept scop sa apere palatul regal care se afla in apropiere. Si aceasta fortareata urma in mare -zidurile mai vechi ale apararii. Din ea ne-a ramas mai multe fundatii de baza si unul din tunuri, probabil Fasael. Romanii au decis sa-1 pastreze pentru a ilustra generatiilor viitoare puternicele fotificatii ale lerusalimului. Turcii au pastrat conturul vechii « cetutui » atunci cand au reconstruit zidurile orasului in 1538-1540. Turnul Fasael a fost inpropiu numit « Turnul lui David » si constituie un simbol al orasului. Astazi aici este Muzeul de Istorie al lerusalimului.

d) Zidurile lerusalimului Orasul a cunoscut o continua migrare de-a lungul timpului, din sud spre nord si de la est spre vest.

- Primul zid: Prima extindere a avut loc in zilele regelui Ezechia (701 in.Hr.), zidul de nord, care pleaca de Platforma Templului si urea pana la poarta lafo. Acesta este numit Zidul nr.I. o partea din el de 65 de m. a fost descoperit de N.Avidad in cartierul evrees din oras. Are 7 m grosine, se estimeaza la 8 m inaltime si este numit Zidul ce gros.La baza lui au fost gasite varfuri de sageti din luptele cu babilonenii. El este descris de Isaia in cap.22,10 Pe linia acestui zid, sau foarte aproape de el s-a construit un alt zid de catre regii hasmonei. Urme din acest zid se pot vedea si astazi, mult sub nivelul strazilor orasului de astazi. S-a gasit si o poarta a acestui zid, numita Poarta Gradinii, acest ansamblu fiind astazi la intersectia zidului cu Cardo roman, evident, mult sub nivelul lui Cardo.

- Al doilea zid dinspre nord cuprinde urmatorul cartier al orasului, care se intinde pana la actuala poarta a Damascului. Avem urme ale acestui zid sub actuala poarta a Damascului. Se crede a fost construit de catre Irod eel Mare si trasa conturul orasului in timpul Domnului Hristos. El trecea pe sub locul stances, devenit mai tarziu Golgota, si se unea cu Zidul nr.I aproape de Poarta Gradinii. Cartierul delimitat de aceste ziduri este ocupat de bazarul arab de astazi, fiind aproape in intregime locuit de arbi. Dupa ocuparea romana aici s-a construit partea centrala a orasului roman Aelia Capitolina.

• 
  Al treilea zid de nord, care a delimitat cea mai extinsa arie a orasului, a fost construit de regele Irod Agripa I, intre 41-44 si terminat de fiul lui Irod Agripa II inainte de anul 66. Cuprindea o suprafata intinsa, mult in afara cetatii otomane de astazi. Urme din el se pot vedea si astazi in diferite zone ale orasului. Romanii i-au interzis lui Irod sa continue ridicarea acestui zid de teama unei revolte. Orasul iudeu a conoscut cea mai mare estindere in aceasta perioada, putand numara o populatie de pana la 80.000 locuitori. Si acest zid a fost complet daramat de romani in timpul primului razboi iudeo-roman.
  
• 
  Zidul de vest urma practic pe coama Muntelui de Vest cu Valea lui Hinom si se continua pe partea de sud a Vaii lui Hinom, pana ajungea la Scaldatoarea Siloamului, in punctul eel mai de jos si eel mai sudic al cetatii. Astfel cetatea lerusalimului se intindea pe doi munti: Muntele Templului, sau Sionului si Muntele de Vest, impropiu numit Sionului, cu o vale la mijloc, Valea Centrala. Acest zid a fost abandonat de-a lungul timpului, doar o singura portiune din partea de vest a ramas fotificata pana astazi.
  
• 
  Zidul de rasarit este practic singur zid care nu a cunoscut modificari de-a lungul timpului. Aici avem o zona accidentals, Valea Cedronului, cu o coasta stancoasS si foarte abrupta. A fost zona cea mai putin vulnerabila. Pe coasta Ofelului se pot vedea inca urmele zidului iebus, al zidului lui David, Zidul Treptelor cat si zidul actual a Platformei Templului, cu temeliile si uriasele pietre ale construcţiei lui Irod. La mijlocul zidului se poate vedea poarta de Aur, blocatS de Saladin. Aceasta era poarta principals pentru procesiuni la marile sarbatori si pe aici se crede ca a intrat in cetate Domnul Hristos in dumineca Floriilor.
  

9.4.2. Platforma Templului Constituie cea mai mareata, intinsa si impresionanta constructie din lerusalim. Ea ocupa partea centrala a Muntelui Templului - Sionului. A fost construita de Solomon, extinsa, consolidata siadusa la forma actuals de catre Irod eel Mare. Are urmatoarele dimensiuni: 488 x 355 m si are scopul sa ofere o platforma dreapta pe un varf de munte accidentat, pentru a se putea construi Templul si toate anexele lui. Este practic pe doua nivele, partea de sud este mai joasa cu 5 - 6 m fata de partea de nord. In mijloc, unde este piatra de Temelie, (Sahra, in limba araba) s-a aflat Templul, si probabil chiar Sfintea Sfintelor. Acum se afla Moscheea albastra, sau de stanca. Toate constructive de pe aceasta platforma au fost complet distruse de romani si pietrele lor au fost aruncate in vaile din jurul platformei. Printre pietrele gasite, a fost una care purta inscriptia: Casa trompetistului. Se afla in coltul de sud-vest al incintei, probabil de acolose suna din trompeta la inceputul Sabatului si a sarbatorilor.
9.4.3. Mormintele Ierusalimului
Una din comorile mari ale arheologiei este mormantul. Acolo se gasesc foarte multe obiecte de uz casnic, poboabe, arme, inscriptii alaturi de oasele decedatilor. Arhitectura mormintelor, felul inmormantarii, obiectele gasite, toate acestea oferS o bogata sursa de informatie pentru religia, obiceiurile, starea materials si influentele externe din zona. Mormintele lerusalimul constituie un « alt oras », s-au catalogat peste 1500 de morminte, acoperind o perioada foarte lunga. Bronzul timpuriu, cu mormintele gropi, care aveau la baza cavitati laterale pentru inhumare se gasesc din plin pe Muntele Maslinilor, atestant vechimea mare a lerusalimului. Dar cele mai multe apartin perioadei israeliene.

Evreii nu îşi îngroapau morţii în interiorul cetăţii. Regula este ca mormintele să se găsească în perimetrul cuprins între 200 m şi 3 km. de la zidul cetăţii în exterior. Atunci când oraşul s-a extins şi a încorporat mormintele, ele au fost mutate (oasele) în altă parte. Mormintele Ierusalimului toate sunt săpate în piatră, în stânca muntelui, sau mai rar s-au făcut construcţii speciale, care au constat tot în decupări în piatra. De regula iudeii nu au construit clădiri speciale pentru morminte, precum egiptenii, grecii, etc. Pentru evrei mormantul reprezinta un monument: « Sufletul are nevoie de un monument. »

Mormântul familiei : De regula un mormânt era folosit de toată familia timp de mai multe generaţii. Mormintele pe care le găsim sâşi le studiem sunt doar ale oamenilor bogaţi, care şi-au putut permite o asemenea lucrare. Principalele “cimitire” sunt: Valea Chedronului cu Muntele Măslinilor, deoarece aici este o rocă moale iar mormintele por fi săpate cu uşurinţă. Valea lui Hinom, partea sudică, cu Acheldalma, Kefet Hinom şi Talpiot; Mormintele din zona de vest, astazi sunt acoperite cu orasul nou şi se descoperă doar accidental; Zona de nord, cu o roca mai dură, are mai puţine morminte, dar sunt cele mai mari şi elaboroase. Aici se găsesc şi mormintele regale.

Expresia biblică; “şi a fost adaugat la părinţii săi” (Jud.2,10) are în primul rând o conotaţie literală, era o cinste, o garanţie, un crez de a fi în moarte alături de parinţi. În al doilea rând, oasele şi toate rămăşiţele umane erau colectate toate în acelaşi depozit comun, fiind unele peste altele din generaţie în generaţie. Iudeii credea în invierea literală a trupurilor, acest crez a fost puternic dezvoltat de farisei, dar a fost respins de către saduchei. Domnul Hristos a aprobat credinţa fariseilor în acest punct de doctrină. In conceptia iudaică, carnea este păcătoasă, iar prin putrezire îşi ispăseşte păcatele, iar oasele păstrează identitatea fiinţei şi este imperios necesar să fie păstrate întregi pentru ziua învierii. În situaţiile când omul murea departe de casă, el era adus după cel puţin un an, după ce carnea îi putrezea şi era aşezat în mormântul familiei.

Osuarele sunt nişte cosciuge mici din piatră, de aproximativ 50-70 cm lungime, ornamentate cu flori sau motive geometrice, în care erau puse oasele pentru a doua înmormântare, sau pentru deplasarea lor spre mormântul, familiei. Practica osuarelor s-a întins pe o perioada scurtă de timp, între 120 î.Hr. şi 70 d.Hr. Condamnaţii, care au murit prin pedeapsa, mai ales cei crucificaţi, nu aveau voie să fie puşi în mormântul familiei, decât după putrezirea cărnii. Oasele sale putea fi reînhumate, însă în mormântul familiei. A doua înmormântare era o cinste, se făcea cu mult alai, ceva la fel ca prima înmormantare. Situaţia din Matei 8,21.22 se referă la această practică, iar Domnul Hristos nu şi-a dat acordul pentru acest ritual. După distrugerea Templului astfel de practici au fost părăsite în mare parte.

Dupa regula Bibliei în morminte nu se punea nimic, decât trupul decedatului. Avem chiar o inscriptie de acest fel: “...nu veţi găsi decât oasele mele şi ale roabei sale. Blestemat să fie cine le va tulbura liniştea. » Sunt însă multe morminte care au o colecţie bogată de obiecte de uz casnic şi de podoabe, de exemplu mormintele de la Kefet Hinom, unde s-a găsit două rulouri de argint cu texte biblice. Acestea dovedesc o abatere de la normele simple ale Bibliei şi efectul influenţele păgâne.

Exista două tipuri de bază de morminte, după care este uşor de recunoscut vechimea lor:

a) Mormintele din Perioada Primului Templu şi

b) Mormintele din Perioada celui de al doilea Templu. Ele difera prin stilul de execuţie.

a) Morminte din Perioada primului Templu - perioada regală. Sunt săpate în stânca, au o intare mica, de regula un patrulater de 60 x 80 cm. apoi urmează o cameră de vizitare şi apoi nişe speciale cu paturi din piatră (3 până la 5 locuri apecial amenajate) unde era depus defunctul. Exista sub aceste “paturi” un fel de depozit decupat în piatră unde erau colectate şi depuse oasele şi rămăşiţele descompunerii. Pe acele locuri erau apoi aduşi următorii decedaţi. Cele mai elaboroase morminte de acest fel sunt —“Mormintele regale” care sunt în partea de nord, în gradina actuală a Misiunii catolice dominicane, Ecole biblice et archaeologie francais. Alte morminte vestite sunt: Mormântul fiicei lui Faraon, în Valea Chedronului, are pe vârful lui o mica piramida. Mormintele profeţilor din cimitirul de pe M. Maslinilor; Mormântul lui Şebna, un demnitar din timpul lui Isaia (Is.22,15.16), Mormintele de la Kefet Hinom cu cele doua rulouri ale textului biblic din Num. 6,24-26, cu binecuvântarea Aaronică.

b) Mormintele din Perioada celui de al doilea Templu. Au o arhitectură deosebită, se compun din camera de vizitare, arcosalia - locul unde este depus decedatul pentru putrezire. Arcosalia este o nişă în perete cu partea superioara sub formă de boltă. Mormintele mari, comune, au mai multe arcosalia şi nişe pentru depunerea oaselor sau a osuarului. In mormintele mari aceste nise sunt pe mai multe rânduri şi sunt de ordinul sutelor. Aceste morminte sunt uneori decorate cu desene. Cele mai elaboroase morminte de acest fel sunt din valea Chisonului, la Beit Şearim, unde avem galerii pe doua nivele săpate în muntele cu rocă foarte moale. Acest gen de morminte au o piatra mare, rotunda, care închide intrarea şi care culiseaza pe un şanţ săpat lateral, în faţa mormântului. Uneori această piatră de intrare era teşită pe o parte, aşa ca să fie greu de urnit din locul ei, teşitura fiind la bază.
9.4.4. Mormintele speciale din Ierusalim:
a) Mormantul lui Absalom, impropiu numit astfel, el apartine perioadei celui de al doilea Templusi nu timpului lui Absalom. Este poate eel mai frumos si monumental mormant. Este decupat din stanca muntelui, iar varful este construit din blocuri de piatra. Se afla situal in Valea Chedronului, puţin mai jos de Gradina Ghetsemani. Mormantul profetului Zaharia doar prin traditie, nu se stie al cui este in realitate. Este decupat in intregime din munte, are forma unui dreptunghi cam de 5 x 5 x 6 m si are o piramida in varf. Se crede ca este din epoca elenistica, deoarece are influenta egipteana a piramidei, des folosita in aceea epoca.

b) Mormântul fiului lui Hezir, acesta a fost un preot. Are la intrare cu o arhitrava sprijinita de doua coloane ionice si are o inscriptie. In interior este un mormant tipic perioadei respective.

c) Sanhedrinia este un mormant foarte mare, de aceea ce crede ca aici erau ingropafi membrii Sanhedrinului. Este in zona de nord a lerusalimului.

d) Mormantul lui Nicanor, de pe Muntele Scopus, la Universitate. Acest evreu bogat din Alexandria a donat cele doua usi masive din bronz de la Templu, care ii poarta numele. Mormantul sau a fost mutat pe un alt amplasament in timpul constructiei Universitatii de astazi.

e) “Mormantul regilor” este eel mai mare mormant din lerusalim, de aceea s-a crezut ca este al regilor lui luda, si asa i-a ramas numele, dar de fapt este mormantul reginei Elena Adiabene, o prozelita iudaica, originala din nordul Iracului de astazi.

f) Acheldalma Exista o manastire in Valea lui Hinom, in partea cea mai de jos a lerusalimului, construita peste multe morminte sapate in stanca. Aceste morminte sunt ale unor persoane foarte bogate, pentruca sunt mari, elaborioase, cu zeci de loculi pentru depozitare si o sala principals foarte mare, evident ca oamenii saraci nu ar fi . avut banii sa construiasca astfel de morminte. Traditia sustine ca acest cimitir este Akeldalma, cumparat cu banii lui luda obtinuti la vanzarea lui Isus. Manastirea actuala este administrata de ortodocsii rusi. Mormintele sunt intr-adevar din perioada celui de-al doilea templu, sunt o dovada clara a obiceiurilor de inmormantare de atunci, dar nu se poate proba ca este Akeldalma in realitate!

g) Mormâmtul lui Lazar. Acesta se gaseste in localitatea Azaria de azi, fosta Lazarus, fosta Betania, pe panta rasariteana a Muntelui Maslinilor, la 4-5 km de lerusalim. Este sapat intr-o stanca si are doua camere, una de vizitare si alta camera mormintelor. O deschidere foarte mica la baza peretelui despartitor face legatura intre cele doua incaperi. Intrarea principals a fost incoporata intr-o moschee, pentru a bloca accesul crestinilor la mormant. Din acest motiv s-a sapat o noua intrare din directia opusa cu o scara, care coboara vreo cinci metri pana la mormantul propiuzis. O inscripţie din perioada cruciata se afla in interior, care spune astfel: “Nici o durere si nici un necaz nu poate fi prea mare pentru a nu putea fi depasit de Acela care a rostit in acest loc cuvintele: “Lazare vino afara”!”

10.0.0. Epoca irodiană

10.1.0. Prezentare generală:
a) Epoca irodiană ţine aproximativ 100 de ani, de la anul 37 î.Hr. până la anul 70 d.Hr. Ea începe odată cu urcarea pe tronul Iudeii a lui Irod cel Mare şi se încheie cu marele război iudeo-roman, care a pus capăt oricarei forme de organizare politică locală. A fost epoca cea mai frământată, agitată şi plină de evenimente. Din punct de vedere cultural a atins apogeul perioadei celui de al Doilea Templu; prin totala reconstrucţie a Ierusalimului şi a Templului şi prin programul deosebit de vast de construcţii. Din punct de vedere religios a fost o epoca de accentuare a fărămiţării în secte, o epocă când apar marii rabini, întemeietori de şcoli. Politic vorbind, iudeii pierd puţin câte puţin din avantajele lor, pierd independenţa, iar în final pierd totul: templu, naţiunea şi chiar ţara.
Din punct de vedere arheologic epoca este deosebit de bogată, pentru că acum s-a construit deosebit de mult, în toate stilurile: iudaic şi roman. Irod cel Mare a fost unul din cei mai mari constructori ai vremii sale. Personalitate ciudată, controversată şi contestată, a încercat să-şi câstige oamenii prin marile sale proiecte, dar tot atât de adevărat este că a încercat să se afirme prin construcţiile sale.

b) Irod cel Mare nu erau iudeu de origine, ci idumeu, fiind tot timpul contestat de iudei. Pentru a ajunge la tron s-a căsătorit cu fiica ultimului rege haşmoneu, dar în realitate a fost un criminal, ucigând toată casa regala iudaică a haşmoneilor. Această acţiune 1-a facut şi mai detestat de catre iudei. Pentru a le câştiga simpatia a intreprins mari proiecte arhitectonice, printre care reconstrucţia Templului din Ierusalim.
Irod cel Mare a fost o slugă umilă şi docilă a romanilor, a lui Octavian Augustus personal. Pentru a demonstra aceasta a intreprins mari proiecte arhitectonice, proiectate de arhitecţi romani, ca să fie în pas cu timpul. Marile construcţii ale lui Irod au fost: Oraşul-port Cezareea, după numele împaratului, până atunci orasul se numea Turnul lui Straton. Oraşul Sebaste, fosta Samaria; palatele de iarna de la Ierihon; fortăreţele Masada, Irodion, Macheru şi palatul sau regal din Ierusalim, de la poarta Yafo. Construcţii cu caracter iudaic a fost marele complex al Templului, cu tot ce cuprindea el, Mormântul patriarhilor de la Hevron, al doilea zid de apărare al Ierusalimului, cu poarta Damascului. Irod cel Mare a fost iudeu in înfăţişarea exterioară, dar roman în inimă, o personalitate fără caracter şi principii.

La curtea sa erau filosofi şi oameni de cultură greci, ostaşi străini, care au trezit reacţia violentă a iudeilor. El a construit amfiteatre, hipodroame şi temple dedicate zeilor şi împaraţilor romani, dar a construit şi Templul dedicat lui Yahve! Urmaşii lui, fii, nepotii şi strănepoţii, au continuat opera de construcţie, păstrând acelaşi stil inconfundabil. Emblema construcţiilor era blocul de piatră, foarte de mare, foarte bine finisat, cu faţa netedă şi cu o bordură de jur împrejur. Inălţimea blocului avea în jur de 1,20 m., grosimea de aproximativ 2 m, iar lungimea varia de la 2-3 m până la 12-13 m. Pentru aceste construcţii poporul a fost împovarat cu un jug greu!

Fiii săi au construit: Irod Agripa a construit Tiberias: Filip a construit Cezareea lui Filip (Banias); nepotul Irod Agripa II a constuit al treilea zid de apărare al Ierusalimului şi a terminat anumite lucrări la Templu.

c) Perioada irodiană se caracterizează şi printr-o intensă activitate a grupurilor religioase extremiste, a insistenţei pe menţinerea obiceiurilor regioase traditionale, să ne amintim controversa dintre ucenicii Domnului Hristos şi farisei referitor la datina străbunilor privind curăţirea rituală. Arheaologia acestei perioade este foarte bogată, oferindu-ne multe dovezi ale modului de viaţă tradiţional. Atât casele persoanelor influente din Ierusalim, a marelui preot, a preoţilor, cât şi casele obişnuite din Galileea, ne oferă tabloul băilor rituale şi a vaselor de curăţire. Două lumi diferite prin stilul caselor, a vaselor şi prin urbanism s-au întâlnit şi s-au confruntat în această perioadă.
Irod a construit temple dedicate lui Augustus în oraşele Cezareea, Sebaste, Panias şi Canata şi a organizat jocuri olimpice în noul său oraş Cezareea, mărind faima regatului. Tot programul său urbanistic era inspirat de motive politice. Iosefus remarcă inclinaţia lui Irod spre generozitate şi construcţii monumentale datorită mândriei şi dorinţei de a fi apreciat şi lăudat.⁷⁰ Susţinătorii lui de la Roma declarau despre el: „Teritoriul lui Irod este prea mic faţă de mărimea sufletului său, pentru ceea ce ar fi dispus să facă i-ar trebuit atât Egiptul cât şi Siria împreună.”⁷¹ În faţa evreilor şi-a manifestat totala nemulţumire pentru lipsa de apreciere a poporului, spunând: „În timp ce haşmoneii în 125 de ani de guvernare nu au fost în stare să realizeze un lucru de valoare în onoarea lui Dumnezeu, eu am ridicat acest Templu şi l-am împodobit cu donaţii valoroase. Am sperat că voi lăsa în urmă un monument şi că voi avea un nume după moartea mea”. Apoi a strigat: „Aceşti oameni nu se opresc să mă jicnească”⁷²(Ant. 17.6,3).

Evident că, romanii erau încrezători într-un om care promova cultura şi politica imperială, aceasta era o dovadă de loialitate, de ataşament total. Nu acelaşi lucru îl spunea evreii, ei erau nemulţumiţi de politica culturală, şi de construcţiile lui Irod. Chiar dacă ţara lor a avut de cîştigat prin aceste construcţii, chiar dacă Irod a renovat (reconstruit) Templul din Ierusalim, iudeii nu l-au putut iubi, iată de ce: „Naţiunea iudeilor, prin legile ei, este străină de toate aceste lucruri. Ei sunt înclinaţi spre neprihănire şi nu spre glorie lumească, din acest motiv naţiunea iudaică nu a fost de acord cu el (Irod), deoarece era dincolo de puterea lor să măgulească ambiţia regelui cu statui sau temple, sau orice altă realizare de acest gen.”⁷³

10.2.1. Cezareea
Cezareea este capodopera tuturor construcţiilor lui Irod cel Mare. A fost ridicată pe locul unei aşezări elenistice, Turnul lui Straton şi, practic, este o nouă localitate, care a fost numită Cezareea în cinstea lui Cezar Augustus (Ant. 15.8,5). Deoarece au fost mai multe localităţi cu acest nume, ea era numită de antici Cesareea Palestinei, Vespasian a ridicat-o la rangul de colonie romană cu numele de Colonia Prima Flavia Augusta Caesariensis. Cezareea Maritima, aşa cum este numită în prezent, este o denumire mult mai recentă, dată din perioada medievală.

Constucţia ei a început în anul 22 şi s-a terminat în anul 10 î. Hr. Cu ocazia terminării lucrărilor s-a inaugurat jocurile olimpice de la Cezareea, pe care eronat Iosefus le descrie ca având loc din cinci în cinci ani (Ant. 16,5,1), când în realitate se ţineau din patru în patru ani. Cetatea avea un port atificial, construit din blocuri mari de piatră, care închideau trei bazine interioare. Iosefus descrie astfel grandoarea portului; „mărimea lui nu era cu nimic mai mică decât a portului Pireu (Atena).” (Ant.15.9,6) Portul acesta a fost descoperit şi identificat pentru prima dată între anii 1862 – 1873 de către ofiţeri ai marinei Birtanice. Întinderea completă a portului maritim a fost cunoscută abia în 1960 în urma expediţiei americane a lui E. Link.⁷⁴ Mai multe expediţii de arheologie maritimă, întreprinse între 1963 şi 1979, de către Centrul pentru studii maritime a Universităţii din Haifa, au oferit date suplimentare şi o imagine complexă a faimosului port maritim construit de Irod. S-a constatat că: „Portul irodian din Cezaree este primul port construit după tehnicile recomandate de Vitruvius.”⁷⁵ Alături de digurile portului s-au găsit în apă grinzi de lemn cu o vechime de 1550 – 1700 de ani, atestată prin C 14, probabil rămase din etapele ulterioare de reparaţii. O mulţime de alte obiecte au fost găsite prin arheologie marină: ancore din piatră, ancore metalice, ancore de metal şi lemn, amfore de transport, vase de păstrat peştele, dar folosite drept tuburi de canalizare.⁷⁶

Au fost mai multe expediţii arheologice la Cezareea: M. Avi-Yonan din partea Statului Israel excavează în anii 1956 şi 1962, S. Yeivin excavează în 1951. Cea mai mare expediţie a fost Missione Archaeologica Italiana, condusă de A. Frova. De la această expediţie ne-a rămas unul din cele mai interesante şi importante documente ale vremii: Inscripţia lui Pilat.