Buzău. Anchetă a Poliţiei, după decesul unei tinere care a născut în urmă cu trei săptămâni prin cezariană
Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Buzău au început, marţi, o anchetă după ce o tânără de 18 ani, din localitatea Pogoanele, a murit la Spitalul Judeţean Buzău la trei săptămâni după ce a născut prin cezariană în Maternitatea Buzău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar şef Florina Crucianu, marţi, la sediul Poliţiei, a fost depusă o sesizare privind decesul unei tinere de 18 ani, din localitatea Pogoanele, care a murit la Spitalul Judeţean Buzău, sesizarea fiind depusă de către concubinul tinerei.
Cercetările poliţiştilor vor fi continuate în funcţie de concluziile necrospiei care va fi făcută în cursul acestei săptămâni.
Rudele tinerei de 18 ani povestesc că aceasta a născut la începutul lunii aprilie, prin cezariană, în Maternitatea Buzău, un băiat sănătos. După câteva zile, fata a fost externată, deşi, susţin rudele, operaţia de cezariană îi supura.
"A fost internată pentru naştere pe 7 aprilie, a născut pe 10 aprilie, a fost operată, a fost dusă în salon, apoi întoarsă în sala de naştere că nu a fost cusută suficient, sângera operaţia, a fost bine apoi, a fost externată, totul în regulă, a venit acasă, a alăptat copilul, dar era palidă, asta am observat. Pe 30 aprilie a chemat salvarea pentru că avea sângerări nazale, au dus-o la spital, a intrat în comă şi sâmbătă a murit", a declarat cumnata tinerei decedate.
La rândul său, concubinul fetei povesteşte că, după naştere, tânăra nu a dat semne de boală, alăpta copilul şi nu avea o stare de rău până în ziua când, din cauza unor sângerări, a fost luată cu salvarea şi dusă la Spitalul Judeţean Buzău.
"Eram la Bucureşti când am aflat, am vorbit cu ea la telefon şi nu avea nimic, era conştientă, după ora 9.00 nu ne-a mai răspuns la telefon, am crezut că se odihneşte, sâmbătă am ajuns la ea şi am găsit-o inconştientă. Cred că medicii de la Spitalul Judeţean sunt de vină, ea a plecat pe picioarele ei, era conştientă, nu mi-a spus că ar avea o problemă. Trebuia să facem nuntă şi botez în iulie, iar acum mă pregătesc s-o înmormântez", a declarat concubinul tinerei moarte.
Marţi, rudele tinerei de 18 ani ani au depus plângere la Poliţie şi la Colegiul Medicilor, acuzându-i pe medicii care au avut-o în grijă că nu au făcut acest lucru cum trebuie.
"Trupul tinerei a fost adus la SML, aşteptăm rezultatele anatomo-patologice, apoi vă vom da mai multe detalii despre acest caz", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bratosin.
http://www.mediafax.ro/social/ancheta-a-politiei-dupa-decesul-unei-tinere-care-a-nascut-in-urma-cu-trei-saptamani-prin-cezariana-10855247
Noi acuzaţii la maternitatea Bega. O mamă susţine că i s-a făcut cezariană fără anestezie Digi 24, 9 mai 2013
Publicat: 09-05-2013 6:56 Acuzaţii grave la adresa maternităţii Bega din Timişoara. După ce copilul unui fotbalist de la FC Bihor a murit în condiții neclare, o tânără de 36 de ani susține că i s-a făcut cezariană pe viu, fără să fie anesteziată.
După ce ministrul Sănătății a cerut un control de amploare la Maternitatea Bega din Timișoara, după ce copilul unui fotbalist de la FC Bihor a murit în condiții neclare, acum un alt cuplu face dezvăluri. Femeia care a decis să prezinte condițiile în care sunt tratați pacienții, susține că a suferit o cezariană fără să fie anesteziată, iar medicii nu i-au cusut rana decât la patru zile de la naștere. În plus, tânăra mamă spune că a fost externată chiar dacă a suferit o infecție gravă, iar la doar câteva minute după ce a ieșit din spital a fost nevoie să fie operată de urgență.
Aceasta a adăugat că nu vrea despăgubiri financiare, nu vrea să facă plângeri penale, ci își dorește doar ca alte mame să nu treacă prin drama ei.
Important de știu este că până acum corpul de control al ministrului Sănătății încă nu a venit la Timișoara, astfel că nu au fost verificate nici maternitatea, nici condițiile oferite pacienților.
http://www.digi24.ro/stire/Noi-acuzatii-la-maternitatea-Bega-O-mama-sustine-ca-i-s-a-facut-cezariana-fara-anestezie_101939
În salon cu pisica, la maternitate. Ce condiții sunt în unele spitale din România Digi 24, 12 mai 2013
DIGI 24 Publicat: acum 7 h Subiectul stării sistemului medical din România a fost întors în ultimii ani pe toate feţele. Uneori, concluzia e că suntem aproape de penibil în privinţa calităţii şi performanţelor sistemului de sănătate. Un exemplu în acest sens are și psihoterapetul Laura Ciocoiu, care, în emisiunea „Săptămâna sub lupă” de la Digi24, a relatat că imediat după ce a trecut printr-o naștere dificilă, la Craiova, s-a trezit într-un salon în care, într-un pat, trona o pisică.
Este esențială empatia, să poți să te pui în locul pacientului/clientului. Pacienții sunt interesați de confortul emoțional pe care îl au la interacțiunea cu mediul spitalicesc, spune psihoterapeutul Laura Ciocoiu. Sunt spitale în care condițiile sunt sub orice critică, a adăugat ea, relatând, cu vădită emoție, o experiență personală:
„Eu personal, când am născut, am născut într-o maternitate în Craiova și a fost traumatic. A fost un moment când era să pierd copilul, când medicul am auzit că spunea: Urcați-o pe masă, pentru că e urgență! A doua zi dimineață - am născut natural -, dar a doua zi dimineață mă aflam într-un salon cu zece paturi, cred, și pe unul din paturi – eram singură în salon – și pe unul din paturi trona o pisică. Deci, ce pot să vă spun? Acolo se intra și se ieșea în voie. Acestea sunt unele spitale de stat, nu spun că în toate maternitățile, dar e o experiență personală și experiența personală e importantă atunci când analizezi o anumită situație”, a arătat Laura Ciocoiu.
Calitatea sistemului și actului medical în România a fost subiectul emisiunii „Săptămâna sub lupă”. Vinerea trecută, băieţelul fotbalistului Cristian Bud, atacant la FC Bihor, s-a născut la o maternitate din Timişoara cu scor Apgar - 10. Cu toate acestea, fiul său abia născut a decedat, marţi, din cauza unor probleme pulmonare. După ce această dramă a fost mediatizată, şi alte femei au ieşit cu acuzaţii la adresa aceleiaşi maternităţi. O anchetă a fost deschisă şi la Spitalul Judeţean şi la Maternitatea din Buzău după ce o tânără a murit în condiţii suspecte. Familia femeii acuză medicii că n-au trat-o corespunzător după ce a adus pe lume un copil, tot prin cezariană.
Toate spitalele ar trebui să aibă un psiholog
Sistemul medical românesc nu este pregătit și nu funcționează pe principiul abordării cu respect a traumei pe care o tânără mamă o trăiește, a spus psihoterapeutul Laura Ciocoiu în emisiunea „Săptămâna sub lupă”. Este foarte important ca aceste cadre medicale să dea dovadă de un minim respect și de o înțelegere și de o empatie față de o mamă care trece prin această traumă, a adăugat Laura Ciocoiu.
Majoritatea spitalelor de stat – 400 de spitale – nu au un psiholog, a confirmat Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate al Societății Academice Române. „Avem o armată de psihologi, până la urmă ar fi vorba despre un singur om, plătit și-așa prost. Oameni mor în spital tot timpul, de multe ori mor pe nepregătite, familia nu e pregătită, gândiți-vă că sunt pacienți care au cancer, care trebuie și ei pregătiți. Chiar este o măsură pe care ministrul Sănătății poate să o ia mâine – să oblige fiecare spital să aibă un psiholog”, a declarat Sorin Paveliu.
La rândul său, doctorul Dan Perețianu, medic primar endocrinolog, a arătat că s-a făcut un sondaj printre pacienți și a rezultat că cel mai mult îi interesează nu atât să aibă un act medical performant, cât să fie bine îngrijiți în spital. Pe locul al doilea în sondaj a reieșit că pacienții vor să nu stea la coadă la medic. Pacientul vrea ca doctorul să vorbească cât mai mult cu el, să stea cât mai mult în preajma lui, a subliniat Dan Perețianu. „Noi aici stăm mai rău, poate și pentru că doctorii noștri nu au timp față de încărcarea pe care o au sau poate pentru că în facultate nu s-au făcut cursuri îndeajuns de aprofundate de comunicare și de îngrijiri”, explică dr. Perețianu. „Empatia este o parte a procesului de vindecare, dar nu e trecută în codul lui Hipocrat”, a mai spus el.
Un site pentru cazuri de mal praxis
De altfel, doctorul Dan Perețianu a arătat, în emisiunea „Săptămâna sub lupă”, că speranța de viață depinde mai puțin de modul în care este alcătuit sistemul de sănătate cât depinde de ce aer, ce apă consumăm, ce mâncare, în ce locuințe trăim. Mortalitatea infantilă, însă, este foarte strâns legată de modul în care este alcătuit sistemul de sănătate în România și faptul că mortalitatea infantilă în România este mare trădează că sistemul de sănătate din România nu este clădit pe niște baze normale sau adecvate, așa cum este prin Europa.
În opinia lui Sorin Paveliu, dacă populația ar reacționa într-adevăr foarte brutal la astfel de situații, atunci lucrurile s-ar schimba. Este vorba despre reacția întregii colectivități, despre atitudine, subliniază Sorin Paveliu. „Există o percepție greșită că în astfel de cazuri, dacă ar fi vorba despre un mal praxis, că această instituție (Colegiul Medicilor – n.r.) ar trebui să dea sancțiuni. În realitate, e o impresie greșită. Mal praxisul este sancționat în instanță, și nu de către Colegiul Medicilor, decât tangențial, pe linie profesională”, a explicat Sorin Paveliu.
Dar Colegiul Medicilor ar putea face ceva, a spus Sorin Paveliu, precizând că personal a făcut o asemenea propunere în urmă cu zece ani, dar a rămas fără ecou: „să fie adunate, ori de câte ori apare câte o situație reclamată sau suspicionată de mal praxis, să fie depersonalizată – nu ne interesează nici județul, nici medicul, nici secția – să rămână undeva pe un site și pe urmă să ajungă să se vadă și soluția: dacă este vorba despre o acuză nejustificată să se știe, iar dacă este vorba de o acuză justificată, de asemenea să se știe”.
Multe dintre aceste decese neonatologice au cauze sistemice, nu e neapărat medicul de vină – nu există suficient personal, nu există dotări adecvate. Și autoritățile locale s-ar putea implica mai mult, subliniază Sorin Paveliu, care recunoaște că, la noi, sancțiunile sunt modeste, însă justifică: Atât timp cât un șofer care omoară pe cineva ia condamnare cu suspendare, de ce ar face pușcărie un medic care a fost plin de bune intenții?
http://www.digi24.ro/stire/In-salon-cu-pisica-la-maternitate-Ce-conditii-sunt-in-unele-spitale-din-Romania_102662
Dostları ilə paylaş: |