Asociaţia front societatea de Analize Feministe Ana revista presei


Ponta: România va trimite, sub semnătura MAE, trei propuneri ca judecător CEDO, obligatoriu şi o femeie



Yüklə 250,6 Kb.
səhifə2/11
tarix12.08.2018
ölçüsü250,6 Kb.
#69655
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

Ponta: România va trimite, sub semnătura MAE, trei propuneri ca judecător CEDO, obligatoriu şi o femeie

Mediafax, 10 mai 2013


România va trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), sub semnătura ministrului de Externe, minimum trei propuneri pentru postul de judecător la CEDO, iar cel puţin una dintre persoanele propuse trebuie să fie de sex feminin, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

El a susţinut că personal nu are nicio legătură directă cu acea comisie care va selecta judecătorii propuşi şi nici nu va participa în niciun fel la lucrările acesteia.

"O să se înscrie 5, 10, 15 candidaţi - că aici este vorba şi de pregătire juridică, de probitate morală - după care comisia trebuie să trimită, sub semnătura ministrului de Externe, minim trei propuneri; deci, noi nu putem face o singură propunere, trebuie să facem trei propuneri. Cel puţin una dintre propuneri trebuie să fie o doamnă, deci nu putem să trimitem trei bărbaţi, trebuie să existe un «gender balance»; mai departe, din momentul în care Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei alege, dintre cei trei, unul dintre ei, din acel moment, practic, el nu mai este judecător român, este judecător european şi se supune regulilor europene", a spus Ponta.

Curtea Constituţională a decis, joi, că Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României, respingând astfel sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern.

La jumătatea lunii aprilie, premierul i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia propunerii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, de asemenea, Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Opinia premierului în această problemă este că majoritatea ţărilor europene propun un judecător la CEDO printr-o procedură guvernamentală, deoarece în acest caz nu există un "monopol" sau obligaţia ca persoana în cauză să fie de profesie judecător.

Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că, prin schimbarea de către Guvern a mecanismului de numire a judecătorului român la CEDO, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, s-a adus atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Totodată, CSM a considerat că modificarea acestui mecanism prin OUG încălcă dispoziţiile articolului 115 alineatul 6 din Constituţie - astfel cum au fost constant interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale -, conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

La sfârşitul lunii martie, Guvernul a adoptat o ordonanţă care reglementează, prin modificarea unei alte ordonanţe, procedura de selectare a judecătorului care va lucra din partea României la CEDO, candidaţii urmând să fie stabiliţi până spre sfârşitul lunii iulie.

Noua ordonanţă stabileşte înfiinţarea unei comisii interinstituţionale care să gestioneze procesul de selecţie şi stabilirea componenţei acesteia, comisie care va fi formată din ministrul Justiţiei, ministrul Afacerilor Externe, agentul guvernamental pentru CEDO din cadrul MAE, directorul Direcţiei Afaceri Europene din cadrul MJ, un membru al CSM, un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, un cadru didactic universitar de competenţă recunoscută.

Guvernul susţine că actul normativ va asigura implicarea în procedura de selecţie a tuturor instituţiilor cu atribuţii în problematica protecţiei drepturilor omului, accesul cât mai larg al juriştilor cu înaltă reputaţie profesională la funcţia de judecător al CEDO, o selecţie transparentă şi o evaluare riguroasă şi echidistantă a candidaturilor, precum şi un calendar predictibil de desfăşurare a procedurii.

Executivul a justificat urgenţa actului normativ prin faptul că, la 16 decembrie 2013, încetează mandatul actualului judecător din partea României, iar Secretariatul General al Consiliului Europei a solicitat României să prezinte candidaţii până la 26 iulie 2013.

Potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiecare stat parte are dreptul de a propune Adunării Parlamentare a Consiliului Europei trei candidaţi în vederea alegerii unui judecător al respectivului stat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Guvernul a mai susţinut că legislaţia românească în vigoare nu prevede condiţiile în care persoanele ce întrunesc cerinţele impuse de Convenţie pot accede la o astfel de poziţie, etapele procedurale care trebuie urmate, măsurile pentru a asigura transparenţa, obiectivitatea, rigoarea şi profesionalismul selecţiei, precum şi calendarul procesului de selecţie.



http://www.mediafax.ro/social/ponta-romania-va-trimite-sub-semnatura-mae-trei-propuneri-ca-judecator-cedo-obligatoriu-si-o-femeie-10867753

Ajutoare pentru creșterea natalității. Femeile ar putea primi 500 de lei pentru fiecare naștere

Evenimentul Zilei, 8 mai 2013


Autor: Cristina Lica

Mamele ar putea primi un „stimulent” de 500 de lei pentru fiecare naștere dacă parlamentarii vor aproba un proiect legislativ inițiat de opt deputați PP-DD.

Inițiatorii proiectului, printre care Monica Iacob Ridzi, Liliana Mincă, Radu Popa și Tudor Ciuhodaru, propun ca ajutorul să se acorde o singură dată, la eliberarea certificatului de naștere al copilului.

Suma ar urma să fie actualizată și indexată anual cu inflația, prin hotărâre de Guvern. Cei opt parlamentari își motivează intenția pein scăderea drastică a natalității la nivel național.



http://www.evz.ro/detalii/stiri/ajutoare-pentru-cresterea-natalitatii-femeile-ar-putea-primi-500-de-lei-pentru-fiecare-na-103628.html#ixzz2T6wtOiOG

Yüklə 250,6 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin