Auxiliar curricular

Noţiuni generale privind sistemele de transport – Componentele sistemului naţional de transport

Infrastructura de transport reprezintă ansamblul elementelor care constituie baza tehnico–materială necesară desfăşurării activităţilor de transport, activităţilor conexe transporturilor şi activităţilor privind administrarea infrastructurilor respective.
Mijloace de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.
Operatori de transport sunt transportatori, români sau străini, care au acces egal şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor sunt persoane fizice sau juridice care efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu / sau în timpul transportului.
Transportatori – persoane fizice sau juridice, autorizate să efectueze transporturi, interne sau internaţionale, de persoane sau de bunuri, în interes public sau în interes propriu, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau cu chirie.
Utilizatorii transportului – în cazul transporturilor de persoane, aceştia sunt călătorii (pasagerii); în cazul transportului de mărfuri, în categoria utilizatorilor intră expeditorul sau comisionarul său (expediţionarul) şi destinatarul mărfii.
Sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie includ instalaţiile tehnice necesare, precum şi sistemele de informaţii şi telecomunicaţii necesare asigurării unei operări armonioase a reţelelor şi a gestionării eficiente a traficului.
Reţea de transport – ansamblu format din:

- infrastructura de transport

- reţeaua de management al traficului

- reţeaua sistemului de poziţionare şi navigaţie

Sistemele de transport au o structură complexă, cu interacţiuni şi condiţionări multiple între elementele sale. Orice activitate de transport se bazează pe cel puţin două elemente ale sistemului.

Prin aşezarea sa geografică, România reprezintă o zonă de intersecţie a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei şi vestul de estul acesteia. Reţeaua de transport din România asigură legătura între reţeaua de transport comunitară şi reţeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa şi Asia.

Caracteristicile sistemelor de transport rutier – Infrastructura sistemelor de transport rutier

Infrastructura rutieră este constituită din reţeaua de căi rutiere. Aceasta reprezintă suportul special amenajat pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, incluzând:

• 
  căile de rulare propriu-zise;
  
• 
  podurile;
  
• 
  viaductele;
  
• 
  pasajele denivelate;
  
• 
  tunelurile;
  
• 
  construcţiile de apărare şi consolidare;
  
• 
  plantaţiile;
  
• 
  indicatoarele şi instalaţiile pentru circulaţie;
  
• 
  trotuarele;
  
• 
  locurile de parcare şi staţionare;
  
• 
  cantoanele, clădirile de serviciu;
  
• 
  orice amenajări destinate apărării şi exploatării drumului.
  

Drumul reprezintă calea de comunicaţie terestră, special amenajată pentru circulaţia autovehiculelor şi a pietonilor.
Elementele constructive ale drumului sunt:

• 
  infrastructură
  
• 
  suprastructura
  

Infrastructura drumului cuprinde totalitatea lucrărilor care susţin suprastructura, asigurând legătura cu terenul şi transmiterea către acesta a eforturilor statice şi dinamice.

Elementele infrastructurii sunt:

• 
  terasamentele sau lucrările de pământ
  
• 
  lucrările de artă (poduri, viaducte, tuneluri etc.)
  

Terasamentul este o lucrare executată în pământ în vederea realizării unei construcţii, a unei căi ferate sau a unui drum.

Rolul terasamentelor este de a asigura continuitatea şi stabilitatea căii rutiere, precum şi siguranţa circulaţiei la vitezele şi încărcăturile prescrise. Suprafaţa superioară amenajată a terasamentelor, reprezintă patul drumului. Zona activă a terasamentelor, din patul drumului până la adâncimea la care nu se mai resimt influenţele sarcinilor verticale, se numeşte complex rutier.

Podul este o construcţie realizată din lemn, piatră, metal, beton etc. care susţine o cale de comunicaţie terestră (drum sau cale ferată), asigurându-i continuitatea peste un obstacol natural sau artificial.
Viaductul este o construcţie asemănătoare cu un pod, care asigură continuitatea unei căi de comunicaţie terestră deasupra unei văi, deasupra unui alt drum etc.
Tunelul este o construcţie de artă care permite realizarea unei căi de comunicaţie subterane, străbătând, după un anumit traseu, masa rocilor de munte (tuneluri de munte), a rocilor din oraşe la mică adâncime (metrouri şi alte tuneluri orăşeneşti) sau a rocilor de sub fundul apelor (tuneluri sub ape curgătoare, lacuri sau strâmtori maritime).
Elemente geometrice ale drumurilor sunt:

• 
  axa drumului
  
• 
  traseul drumului
  
• 
  profilul longitudinal al drumului
  
• 
  profilul transversal al drumului
  

Axa drumului (figura a) reprezintă locul geometric al punctelor de pe partea carosabilă egal depărtată de margini.
Traseul drumului (figura b) reprezintă proiecţia axului pe plan orizontal; este format din aliniamente şi curbe.
Profilul longitudinal al drumului (figura c) reprezintă proiecţia axei drumului în plan vertical; este format din declivităţi şi curbe.
Profilul transversal al drumului (figura d) reprezintă intersecţia corpului drumului şi a suprafeţei terenului natural cu un plan vertical. Profilul transversal al drumului poate fi completat de piste suplimentare pentru pietoni şi biciclişti.

Suprastructura înglobează totalitatea lucrărilor care alcătuiesc corpul propriu-zis al drumului. Ea este alcătuită din mai multe straturi suprapuse:

• 
  îmbrăcămintea drumului, care suportă direct acţiunea traficului şi a agenţilor atmosferici, formată din:
  
• 
  stratul de uzură
  
• 
  stratul de legătură
  
• 
  stratul de bază (de rezistenţă)
  
• 
  stratul de balast
  
• 
  fundaţia drumului
  

Ansamblul straturilor, aşezate succesiv pornind de la patul drumului în sus, se numeşte sistem rutier.

Straturile au o compoziţie şi o tehnologie de execuţie în raport cu importanţa şi destinaţia drumului. De exemplu, pe teren (patul de fundaţie) se aşterne stratul de fundaţie, apoi stratul următor este de balast (pietriş şi nisip de râu). Urmează stratul de bază, executat din beton sau pe principiul macadamului (mai multe straturi de piatră spartă, aşezarea fiecărui strat fiind urmată de o comprimare; pentru mărirea rezistenţei se poate folosi un liant, obţinându-se macadamul asfaltic, cimentat, gudronat etc.)

În final se aşează îmbrăcămintea drumului, cu cele două straturi, de legătură (binder – mixturi bituminoase + agregate naturale) şi de uzură (strat asfaltic din agregate minerale şi filer aglomerate cu bitum, covor bituminos realizat dintr-o mixtură bituminoasă de nisip, filer şi bitum etc).